Cât de puțin înțelegem oamenii și cât de mult rău ne face asta…

M-am trezit cu acest gând, că știm foarte puțin despre oameni, iar asta ne afectează serios calitatea vieții, pentru că de foarte multe ori nu reușim să îl înțelegem pe cel de lângă noi, ne comportăm emoțional, ca niște animale, nu ne folosim capacitatea de autocontrol (nu știm cum), avem așteptări prea mari de la alții, care sunt și ei neștiutori, ca și noi.

E prea des război între noi, pentru că nu știm cum funcționăm. Război în familii, între prieteni, la muncă, pe facebook etc. Ne enervează ce spune un necunoscut pe internet și în loc să stăm o clipă să ne uităm la noi, să vedem ce ne arată furia aceea, ce îmi lipsește mie din viața mea de mă aprind așa de la ceva cu care nu am nicio legătură, de fapt, și cum pot eu să fac să aduc în viața mea ce îmi lipsește, mă revărs în comentarii cu toate emoțiile mele neplăcute, fără să mă gândesc că această reacție nu doar că nu va rezolva absolut nimic pentru mine, dar va face rău celuilalt și în plus, voi irosi o ocazie foarte bună de a face un pas spre mine, de a mă cunoaște, de a învăța ceva.Petrecem amar de ani în școală învățând ca papagalii numele șirurilor muntoase și clasele de dicotiledonate, dar despre emoții, reacții și relații nu ne spune nimeni nimic. Trăim decenii la rând rănind și lăsându-ne răniți, pentru că habar nu avem cum funcționează emoțiile, relațiile și reacțiile. Adevărul despre oameni este că atunci când un om se deschide și spune cinstit despre lucrurile dureroase pe care le simte, chiar dacă lucrurile acestea sunt intime, grele, poate că se simte rușinat și vinovat că le simte, indiferent că o face în cadru intim, la el acasă, în prezența partenerului, sau în public, printr-o poezie, o carte, o piesă de teatru, o melodie, un desen, o postare, el face acest lucru pentru că simte organic că are nevoie de conectare pentru a se vindeca. Vindecarea suferinței se întâmplă întotdeauna în relații, nu cu alcool, cărți motivaționale, ciocolată, cumpărături. În relații. Aici ne cunoaștem, aici ne vindecăm.

Un om care vorbește deschis despre sine o face cu dificultate, își asumă un risc mare (de a fi judecat, ridiculizat, ironizat, rănit), în speranța că ce va primi înapoi va fi ascultare și însoțire.
Un om care vorbește deschis despre ce îl doare nu o face ca să se victimizeze, ci dimpotrivă, ca să se vindece.Nu o face ca să primească soluții. Dacă va dori soluții, le va cere.

Nu o face pentru că el crede că suferința lui e cea mai cea și nici nu dorește să lanseze un concurs despre a cui suferință e mai mare. Sigur ați simțit și voi durere sufletească. V-a ajutat vreodată să vă spună cineva că la altul e mai rău? Nu, pentru că locul unde se simte durerea și locul unde stau gândurile raționale sunt diferite. Nu contează deloc ce auzi, ce știi, contează doar că doare. Și că știi instinctiv că grupul tău, tribul tău, îți poate aduce alinare. Cu condiția să vorbești. Altfel, suntem toți „bine” și o să murim „bine”, fără să ne fi bucurat cu adevărat de viață.

Data viitoare când un om, orice om, decide să aibă încredere să vă povestească ceva intim și dureros despre sine, încercați să priviți asta ca pe un dar de conectare. Omul acela întinde o mână. Nu-i dați peste ea. Prindeți-o și țineți-o în tăcere. Puteți spune un: Îmi pare rău. Știu. Sunt aici. Atât. Veți avea mult de câștigat și pentru voi, și pentru relația cu omul acela. Iar dacă vă enervează ceva la suferința altuia, e pentru că ea vă arată ceva despre voi. Nu vă grăbiți cu reacția defensivă, cu judecata, cu soluțiile pentru el. Căutați adevărul vostru în emoția pe care o simțiți, mergeți pe firul ei și aflați ce strigă acolo să fie văzut. Nu e nevoie de bani sau de studii să faceți asta. Doar de puțin timp, curiozitate și disponibilitate.

Eu iubesc oamenii, chiar dacă uneori aș prefera să trăiesc înconjurată doar de câini și pisici. Cred că avem un potențial imens de a face bine, dar nu ne învață nimeni cum să facem asta. Eu de asta sunt aici, să învăț și să dau mai departe. Și de asta mă dezvelesc deseori aici și aproape de fiecare mă întorc acasă mușcată de mâini și de picioare. Nu doar pentru că am nevoie de conectare cu tribul meu, și conectarea se întâmplă doar când te lași văzut și auzit cu toate dedesubturile tale, ci pentru că vreau să creștem și să învățăm împreună. Prețul e deseori mare pentru mine, dar încă mai cred că merită.

Vă doresc zi lină! Încercați să nu ratați ocaziile de a fi buni cu ceilalți și de a afla lucruri despre voi. Veți avea o viață mai bună.

Photo by Fa Barboza on Unsplash

2 Comments

  1. Esmeralda

    Multumim pentru darul tau, a fost vazut si primit! 🤗
    Campaniile in scoli despre educatie emotionala mi s ar parea o mare investitie in societatea de maine! Ce campanie, ore obligatorii in programa scolara… Ne ar fi prins si noua bine daca ne ar fi invatat cineva lucrurile astea cat inca eram fragezi si am fi ramas cu ele toata viata.

  2. Oana

    Esti minunata Ioana, iti multumesc! Dumnezeu sa iti binecuvanteze sufletul tau frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *