Două exemple opuse de încredere în sine: copilul campion și femeia perfectă

Ieri citeam declarația lui David Popovici, puștiul de aproape 17 ani care a ieșit pe locul 4 la cursa de 200 de metri de înot la Olimpiadă (la doar două sutimi de secundă de locul 3). În timp ce mulți români se văicăresc de pe canapea că David a pierdut medalia de parcă acest copil le datorează lor ceva pe lume, el a zis (și eu aplaudat): Cred că dacă îmi lăsam o unghie un pic mai lungă, poate luam locul trei, dar nu contează asta. Am venit aici setat să fac cât de bine pot eu, am şi reuşit. Şi nu aş putea să fiu mai satisfăcut. Aştept să-mi reproşeze antrenorul, eu nu pot decât să mă bucur şi o să se bucure şi el, sunt sigur. Scopul meu iniţial nu a fost să iau medalie, a fost câştig cât de multă experienţă se poate, să le pot arăta tuturor la ce nivel pot să aduc crawl-ul. Eu nu consider că am pierdut medalia, consider că am câştigat locul IV” (sursa).

Cât de realist și de limpede gândește acest copil, ce frumos vede lumea și pe sine! El știe că locul în care a ajuns cu atât de mult efort personal este unul extraordinar și nu cere mai mult de la sine decât știe că e posibil. Va munci mai mult mai departe și probabil va deveni campion mondial, iar dacă nu, va înțelege singur de ce și va merge mai departe maximizând lucrurile la care e bun și lucrând cu celelalte! Felicitări părinților lui, profesorilor lui și mai ales lui!

La polul opus, am ascultat zilele trecute un interviu cu o femeie extrem de cunoscută (nu țin să îi dau numele, nu-mi place bârfa, important e fenomenul, nu omul anume) care are foarte multă încredere în ea. Spune răspicat că singura persoană care a influențat-o în bine toată viața ei este ea însăși, că e un om extrem de realist, de modest, de loial, de ușor de iubit, că ar fi devenit cu siguranță un medic foarte bun, deși nu a reușit să termine niciuna dintre școlile de care s-a apucat și nu are o meserie, a recunoscut că nu citește decât titlurile articolelor despre ea, că regretă că nu a făcut fetița mai devreme, să poată ieși acum în club împreună. Mie toate lucrurile acestea pe care ea le spune despre sine (presupun că sunt adevărate) îmi arată o lipsă de contact cu realitatea, o stimă de sine toxică, construită ca să dea bine și provocatoare de suferință. Să spui că ești atât de bine cu tine și în același timp să-ți mutilezi corpul și chipul până ajungi de nerecunoscut arată, cred eu, cât de puțin știi de fapt despre tine, cât de frică îți e să afli cine ești și ce crezi despre tine de fapt.

Eu sunt, sau mai bine zis am fost, la polul opus față de acești oameni, față de David și de această femeie. Stimă de sine scăzută, nevoie acută de comparație cu ceilalți, nesiguranță, teamă de judecată și de oameni în general.

Încerc să fac mai bine cu copiii mei. Lucrez cu mine (singură și în terapie), citesc despre subiect, vorbesc des cu ei despre puncte slabe și forte, nu îi compar nici unul cu altul, nici pe ei cu alții, încerc să mă țin departe de etichete și vorbe la furie (deși tare mă mai mănâncă limba uneori), îi învăț să aprecieze efortul (propriu și pe al altora) mai mult decât rezultatul, încerc să le arăt cât de important e să fii prezent la senzațiile corpului tău, la ce simți și la motivul real pentru care simți un lucru sau altul, vorbim despre triggere și despre suferințe mai vechi, care stau la baza tuturor celorlalte, despre încredere și conversații grele, care însă ne ajută să (ne) înțelegem.

E mare, mare nevoie de o generație de oameni care înțeleg cum funcționează emoțiile și mintea și care nu se mai tem de sine și de ceilalți.

Photo by Toa Heftiba on Unsplash

19 Comments

  1. Laura

    Ce ai vrut sa spui cu ” în același timp să-ți mutilezi corpul și chipul până ajungi de nerecunoscut” ? Cat de usir e sa judeci pe celalat fara a fi macar in pielea lui, fara a sti ce anume se ascunde de fapt in spatele acelor cuvinte,ce a provocat alegerea acelor cuvinte ale ei. Sa stii ca m-am întristat teribil citind fix la tine aceste randuri. Iti doresc numai bine si fie ca niciodată sa ajungi sa te afli ( nici macar emotional) intr-o situatie similara.

    • Nu cred ca a vrut sa spuna altceva decat a spus, e vorba despre o persoana care a facut numeroase modificari la corpul ei de-a lungul timpului si realmente este de nerecunoscut fata de cum era inainte.

      Ce te deranjeaza mai precis la aceasta exprimare? Dupa mine, e doar o constatare.

      Edit: e vorba despre cuvantul „a mutila”?

    • E.

      Hai ca Dragusanca nu bubuie nici de inteligenta, nici de orice altceva. Ti-ai gasit pe cine sa aperi :))

    • Adela

      @E Și cine “nu bubuie de inteligență” (de care?! Care e aia importantă oare?!) e bun de “lovit”, și nu e ok să fie apărat(ă)! Am zis! … bleah!

    • Sunt de acord cu tine, cumva, pe undeva, ca principiu general, insa vreau sa subliniez si ca persoana despre care e vorba in articol a declarat, in acelasi interviu din care am vazut un fragment in ceea ce este un timp pierdut din viata mea pe care nu mi-l mai da nici naiba inapoi, citez aproximativ: „astea care sunt la depresie sunt pe lux si pe opulenta” si ca ea „nu are timp sa fie deprimata”. Este cu dus intors si treaba asta cu judecatul, deci, si concluzia acestui articol este valabila. Cand ai milioane de urmaritori si expunere, mutilata sau nu, asta pana la urma imi e egal mie personal, si emiti asemenea aberatii ingrozitoare, e o problema. Si de asta e importanta educatia tuturor.

    • Lucia

      Eu cred ca nu e judecata, ci doar un exemplu clar ca un om care este bine cu el insusi, nu are nevoie sa treaca prin nenumarate transformari artificiale/mutilari…Depresia a bagat-o sub covor, ca deh e mai simplu asa sa o negam…

    • Elvira7

      Si eu consider ca Bianca este mutilata, pentru motivul ca nu mai arata a om viu ci a papusa gonflabila, si mai cred ca au fost acolo niste erori cosmetice (stiti ca nu iese mereu ce-ti doresti) pentru care trebuie/vrea sa braveze.
      Eram intr-un parc de distractii inconjurata de foarte multa lume frumoasa si vesela. Mai toate fetele tinere purtau pantaloni scurti pana la foarte scurti, aratand picioare atletice, frumoase (sau nu) dar mai toata lumea parea ca se simte bine in propria piele. Mi-a atras atentia o adolescenta inalta, fina, cu un corp extraordinar de frumos, cu parinti la fel de frumosi ca ea. De ce? Unul din cele doua picioare perfecte era foarte mult tatuat. Pentru mine, acel picior era mutilat. Mutilat de buna voie, nu datorita unui accident nefericit. Erau tatuaje reusite, banuiesc ca proaspete dupa varsta fetei, iar ea purta niste pantalonasi extrem de scurti dovada ca era si se simtea bine cu ea insasi si mai ales cu tatuajele ce le expunea.
      Personal nu-mi plac tatuajele sau mai precis ideea de a-ti scrijeli ceva in trup pentru totdeauna. Dar n-am o problema cu cei care aleg sa si le faca, si cred eu ca ma pricep cand un tatuaj este facut la intamplare sau este gandit, cand autorul a fost un adevarat artist sau un novice, plasarea lor pe corp, unele-s opera de arta altele sunt mascarii si desigur este si loc de mijloc. Dar, din nou, fiecare poate sa aleaga dupa gustul lui, dupa finante, dupa mesajul pe care vrea sa-l dea, etc. Fata asta facuse totul corect in ce priveste tatuajele. Erau reusite, armonioase, umpleau frumos spatiul dar din punctul meu de vedere acea cerneala mutilase un picior perfect!
      Ce vreau sa spun cu asta! Banuiesc ca fata era pe muche sa fie adult si la varsta cand putuse decide sa-si faca acele tatuaje. Este dreptul ei sa si le faca, sa-i placa, sa fie mandra de ele, sa se simta bine in pielea ei. Este si dreptul meu sa spun ca mi se pare o mutilare a unui picior perfect. Nu este o critica la persoana, o judecata cu intentie, este pur si simplu ce gandesc despre acel picior. Daca ea se simte cu adevarat bine, imi va ignora afirmatia si se va simti bine in continuare. Daca va spune ca afirmatia mea ii da anxietate, depresie, neincredere in sine etc, incepe sa fie o problema si astfel de discutii de fapt trebuiesc avute. Alte fatuce care ar dori sa-si tatueze un picior sa stie ce le astepta, sa stie ca nu toata lumea le va aplauda, sa stie ca sunt si alte pareri decat ale lor la fel de valide ca ale lor, sa puna in balanta cat de mult isi doresc un lucru si cat de mult sunt dispuse sa accepte invalidarile actiunilor lor.

    • Elvira, intr-un fel sunt de acord cu ideea pe care o expui. Pe de alta parte poate ar trebui si sa ne educam sa nu ne mai dam deloc cu parerea despre corpurile altor persoane si alegerile lor referitoare la propriul corp. Nu exista pareri valide despre corpul unei persoane, de fapt. Nu sunt de acord ca trebuie sa invatam „fatucele” ca trebuie sa aleaga lucruri in functie de ce cred oamenii din parc. Nu, trebuie sa invatam pe toata lumea ca fiecare alege pentru corpul lui cata vreme nu face rau altuia si ca nu e nevoie sa ne dam noi cu parerea. Acum, ca mie nu imi place nu stiu ce tatuaj, asta da, e valid, dar sa comunic asta e cu totul altceva si spune lucruri tot despre noi, pana la urma. Femeile asculta de societate si gura lumii dintotdeauna si asta a condus la asa multe probleme ca nu stiu de ce am vrea sa continuam cu astfel de educatie.
      Referitor la „daca ea se simte cu adevarat bine, va ignora afirmatia mea”, iar, e o reducere la absurd. Poti sa te simti oricat de bine, daca alti oameni se ocupa cu comentatul tau, al felului in care te imbraci sau existi pur si simplu in corpul tau, ca te-ai ingrasat, ca ai slabit, mai ales in mod agresiv sau obsesiv, acestea sunt demonstrate stiintific ca potentiale motive pentru tulburari de tot felul, oricat de echilibrat esti.
      In concluzie eu cred cu tarie ca nu e dreptul nimanui sa spuna lucruri despre corpul altei persoane in afara unor contexte specifice. Cred ca trebuie sa ne indepartam de aceasta idee ca trebuie sa avem noi o parere despre tot si toate si ca trebuie sa comunicam tuturor ce gandim noi. Nu suntem pusi pe lumea asta ca intr-o vitrina in care actiunile noastre asteapta validare sau aprobare de dupa geam. Pareri valide despre corpul nostru putem avea doar noi.

    • Elvira7

      Cristina, sunt in asentimentul a ceea ce ai scris tu, considerand ca este o alta idee la subiect despre care eu nu am vorbit.
      Comentariul meu a pornit de la intrebarea Laurei „Ce ai vrut sa spui cu ” în același timp să-ți mutilezi corpul și chipul până ajungi de nerecunoscut” ? „catre Printesa. Printesa nu a scris un articol in care sa arunce cu pietre in femeile cu operatii estetice, doar a afirmat, asa cum vede ea, ca acel corp este mutilat datorita operatiilor.
      Nici eu nu sunt de parere ca am dreptul sa ma duc, sa bat pe umar pe cineva cunoscut sau necunoscut sa-mi dau cu parerea despre deciziile lor in ceea ce priveste corpul lor. Dar, cum ei au dreptul sa decida, personal am dreptul sa am o parere si sa mi-o spun in cadrul potrivit, de preferat neutru. Consider ca s-a ajuns prea departe filtrarea a ceea ce putem sa spunem sau nu, pentru a nu-i leza pe ceilalti, cand discutia poate fi principiala sau educativa.
      Inca ceva. Ce am scris eu a fost cu adevarat principial. Putea fi despre tatuaje, par vopsit rosu, blugi cu rupturi, oja maro, jegari. Ideea era ca s-ar putea cuiva sa nu-i placa, si acea persoana are dreptul sa o spuna(nu neaparat tie, in orice alta conjunctura), chiar daca tu ai ales sa le folosesti.
      Si da, ai dreptate ca suntem influentati de ceea ce se spune despre noi. Tocmai d’aia, sa fim pregatiti, sa stim atunci cand luam decizii iesite din comun, daca facem fata sau vrem sa facem fata repercursiunilor. Exemplu: daca prietena mea vine sa-mi spuna ca vrea sa isi tatueze pe obraz un fluture, ca prietena am sa-i spun parerea personala (care are mai putina importanta) dar pe ea am sa o intreb daca este pregatita sa intoarca lumea capul dupa ea oriunde se va duce de acum incolo, sa stie ca se vorbeste despre ea, etc. Mai mult de atat, consider ca am tot dreptul sa ma duc la fiica mea sa-i spun ca ceea ce a facut prietena mi se pare caraghios, de circ, si-as dori ca ea sa nu-si faca vreodata asa ceva. As dori sa putem in societatea noastra sa ne putem pastra dreptul la opinii, pareri, convingeri. (felul in care le spunem tine de fiecare si da, este important)

    • Cristiana

      Elvira, cred ca suntem de acord, de fapt, dar ai amestecat foarte tare situatiile, contextul, momentele. Parerile si opiniile sunt involuntare, inconstiente adesea. Una e sa ai tu o parere, alta este sa o comunici. Una e sa o comunici unei prietene apropiate, cu asertivitate, si alta e sa te duci la un strain si sa ii zici ca nu iti place fundul lui, spre exemplu. Pe de alta parte, dreptul la opinie este extrem de important, esential as zice, dar sunt efectiv situatii in care nu e nevoie de parerea noastra si chiar cred ca trebuie sa invatam sa intelegem asta. Oamenii se ascund mult prea des in spatele acestui „e opinia mea” pentru a perpetua discriminari, abuzuri, minciuni – pot da exemplul rusinoasei initiative anti-lgbt. Si de asemenea este mare confuzie intre fapte si opinii – exemplul vaccinarii, de pilda, in care oamenii nu zic „e opinia mea, e frica mea, e grija mea” ci expun lucruri false ca si cum ar fi doctoranzi la Oxford.
      Eu nu cred deloc ca s-a ajuns prea departe filtrarea cu ce avem dreptul sa spunem, cred ca asta e ce zic multi oameni (nu tu, zic asa, in general) pentru ca nu vor sa se educe, nu vor sa fie empatici, vor sa continue sa fie rasisti, homofobi, misogini si asa mai departe. E o problema de educatie care in timp se va rezolva, tot cu multa educatie. Nu, efectiv nu e dreptul meu sa imi dau cu parerea despre corpul nimanui (nu numai despre corp, dezbat asta pentru ca asta se dezbate aici si pentru ca este ceva incredibil de comun in familiile din Romania, care din pacate se perpetueaza si nu vad un final prea curand). Nu s-a ajuns deloc prea departe, spun asta obiectiv, din contra, abuzurile si jignirile si „parerile” sunt infloritoare si foarte toxice. Sunt exemple zilnic in care se demonstreaza asta si nu opusul.
      Eu ti-am raspuns tie si nu m-am referirit la ce scrie in articol, insa nici eu nu sunt de parere ca „mutilat” e un cuvant ales prea potrivit. Nu suntem politia operatiilor estetice ca sa decidem noi ce e mutilat si ce nu e mutilat. Fiecare stie ce face cu propriul corp, pana la urma. Insa am inteles mesajul articolului. Pe mine ma preocupa, independent de articol, usurinta cu care comentam corpurile altor persoane, mai ales femei. E mult de lucrat acolo. Poza cu Sarah Jessica Parker si un tip, ca nu stiu sigur cine e, amandoi cu par alb, doar ea „e delasatoare, distrusa etc.”. Apare o tenismena cu rezultate extraordinare, nu, are picioarele prea grase, s-a ingrasat, a slabit etc. Jucatoarele de handbal din Norvegia trebuie sa joace in chiloti ca daca nu sunt amendate, desi barbatii joaca in bermude, dar multe femei sunt judecate pentru ca au pantaloni prea scurti. Sunt efectiv sute de exemple si realizez ca asa suntem educati, dar pentru mine este extrem de deranjant si din acest motiv am intervenit. Nu e treaba altuia cu cine se culca x daca e de comun acord, cum s-a tatuat, cum se imbraca etc. Sunt convinsa ca trebuie sa incercam sa ne educam, cu totii.
      P.s. Eu nu am copii, nu sunt in masura sa imi dau cu parerea, dar am avut un tata care mereu, mereu mi-a jignit si comentat prietenii si asta a fost toxic pentru mine. Mai mult, m-a indemnat chiar spre ce critica la ei, spre exemplu xulica „s-a tuns ca un boschetar”, exact asa a zis, apropo de etichete perpetuate in familie. M-am dus si m-am tuns si eu asa. Deci nu stiu daca e ok sa ne folosim de „dreptul” de parinte pentru a judeca dur alti oameni, cand e vorba de chestii din astea mai superficiale, nu de lucruri foarte importante despre care e nevoie sa comunicam.

  2. Anca

    Foarte bine punctant, citesc mereu ce scrii si de fiecare data spui doar adevarul. Te apreciez si invat multe din ce scri. 🤗

  3. David este un campion cu o mentalitate de invingator! Toate interviurile pe care le da sunt atat de misto, are un discurs atat de logic, clar, sincer incat te lasa masca. Cu siguran antrenorul lui (pe care David il mentioneaza si lauda de cate ori are ocazia) ii antreneaza si psihicul, asa cum si trebuie intr-un sport. Baiatul asta este o minune!

  4. Ioana

    Am ascultat interviul de care ai zis și am auzit ca depresia e un moft, un alt fel de lene, ca ea nu are timp de asa ceva.
    M-a durut asta. Am avut depresie postnatala. Aparent mi-am permis, am avut timp liber pentru asta. Leneșa de mine, îmi permit sa trăiesc și stările nasoale ale vieții.
    M-a înfuriat interviul!

  5. Elena

    Vai, nu-mi vine sa cred cata „analiza pe text” din partea unor femei erudite, zici ca facem comentariu la o manea, nu alta:))) Empatic vorbind insa, da, femeia atata poate, are publicul ei, este intr-un punct in care atata intelege din viata si aia e. Nu a fost totul roz in viata ei(ba chiar a avut parte de multe abuzuri) si asta lasa urme. Imi pare rau pentru ea si ii doresc sa fie bine.

  6. Oana

    Elvira draga, hai sa ne vedem fiecare de necazurile si bucuriile noastre si sa nu ne mai dam cu parerea ca babele din fata blocului.

    • Elvira7

      Oana draga, eu am considerat ca parerea mea este importanta. 🙂 Nu este pentru tine, poate nu este pentru nimeni. Dar a fost pentru mine. Ma simt tare ofensata (ei, nu prea) ca ne desconsideri pe noi, babele din fata blocului. Ia la intamplare una din babele din fata blocului tau, si gandeste-te bine, cu ce esti mai grozava tu decat ea? Sau oricine de pe aici?

  7. Ina

    Perfect de acord cu tine!
    Generatia noastra a fost crescuta cu multa teama, rusine, grija sa nu-i suparam pe altii, sa stai la locul tau. Iar acum, adult fiind, sa constientizezi aceste lucruri, sa-ti pui intrebari, sa vrei sa evoluezi si sa faci tot posibilul sa schimbi ceva cand vine vorba atat de tine cat si de cresterea copiilor tai, e mare lucru.
    Spun mare lucru, caci mai nou valorile pe care le vedem in jurul nostru sunt de fapt non-valorile (superficialitatea, materialismul, lipsa moralitatii si a constiintei, refuzul educatiei s.a.m.d).
    Ma bucur sa vad totusi ca mai apar si copii precum tanarul nostru campion.
    Mai avem o sansa! 🙂

  8. Izabella

    Ca Bianca a exagerat cu operatiile este o realitate pe care o stie o tara intreaga.
    Dupa parerea mea poate sa isi mai faca inca 20 de operatii. E alegerea ei, viata ei.
    Ce nu imi place insa, este ca transmite niste valori deformate unui public din care fac parte si fete foarte tinere si usor de influentat, care vor ajunge la concluzia ca mai bine fac “ca Bianca” decat sa isi vada de scoala, sa lucreze la ele, sa se imbunatateasca personal.
    Nu o consider pe Bianca mutilata, pana la urma ei trebuie sa ii placa, nu mie. O consider insa o persoana superficiala, de la care fetele tinere nu au ce invata.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *