Intimitatea cu copilul tău mare – cea mai profundă legătură, calea către o relație bună cu adolescentul tău


Vă las mai jos un capitol care mi-a plăcut mult din cartea Cum să ne păstrăm copiii aproape, de Gordon Neufled și Gabor Mate. E despre relația cu copiii noștri mari.

Indiferent de cât de buni prieteni sunt, copiii îşi deschid rareori inimile unii faţă de alţii. Cele mai profunde sentimente sunt de obicei păzite; teritoriul respectiv este în general prea vulnerabil pentru a risca ruşinea sau întelegerea greşită de amici. O mamă îşi aminteşte ce s-a întâmplat când calul fiicei ei a murit într-un accident. Am fost şocată să aflu că cele mai bune prietene ale Jennei nu ştiau nimic despre durerea ei. Când am întrebat de ce nu le-a spus, mi-a răspuns că astea nu-s lucruri pe care să le discuți cu prietenele.
Ciudată concepție despre prietenie, dar destul de tipică în lumea ataşamentelor cu egalii.

Secretele pe care și le împărtășesc copiii sunt deseori despre alții sau informații puțin relevante despre ei înșiși. Rar spun ceea ce îi deranjează cu adevărat. Acesta este un noroc pentru părinţi, de vreme ce sentimentul de a fi profund înțeles şi cunoscut este probabil cel mai adânc nivel de intimitate şi duce la formarea unei legături care poate traversa și cele mai severe separări fizice. Puterea unei astfel de legături intime între părinte şi copil este imensă!

Primul pas în crearea acestui tip de apropiere este atragerea copilului. Deşi mulți copii au nevoie de o invitație, rareori răspund direct la întrebările despre ce cred sau simt. Uneori trucul constă în găsirea structurii potrivite: ieşiri regulate împreună, plimbatul câinelui, sarcini împărțite.

Mamei îi împărtășeam gânduri și sentimente profunde doar în timp ce spălam vasele sau culegeam afine împreună. Apropierea pe care o simțeam în aceste ocazii era foarte specială și a contribuit la crearea unei legături de durată. Fiica adolescentă a coautorului meu are obiceiul de a veni în biroul său noaptea târziu, exact când el îşi doreşte puțină intimitate. În aceste momente însă ea împărtăşeşte lucruri intime despre care vorbeşte cu greu în alte situaţii. El a ajuns să aprecieze şi să aştepte aceste ,,intruziuni”, se opreşte din citit sau din scris e-mailuri pentru a-şi concentra atenția asupra fiicei sale. Trebuie să profităm de fiecare oportunitate.

Sentimentele unor copii sunt blocate, pentru că ei se apără. Trebuie să facem astfel încât să le fie uşor să împărtăşească și să ne amintim că scopul nostru principal nu este să-i corectăm sau să-i învățăm ceva, ci să ne conectăm cu ei. Crearea unor momente speciale unu-la-unu şi evitarea unei abordări prea directe sunt un bun început. Este vorba în mare măsură de un proces de tipul încercare şi eroare, dar de cele mai multe ori inițiativa și ingeniozitatea dau rezultate. Cu cât este mai dificil de format o astfel de legătură, cu atât este mai important să încercăm s-o formăm. Cu cât copiii noştri se simt mai aproape de noi și mai înțelesi de către noi, cu atât este mai mic riscul de a ne înlocui.
Acest tip de legătură este cea mai bună șansă de a ne imuniza copiii împotriva orientării spre egali.

Este bine să cultivăm preventiv intimitatea psihologică. Odată ce un copil este puternic orientat spre egali, vom fi pierdut probabil ocazia de a dezvolta o astfel de legătură. În aceste cazuri trebuie întâi să recuperăm copilul. Pentru copiii orientați către egali este evident că lucrurile care contează nu se pot discuta cu părinţii. O tânără ascultătoare a sunat odată în timpul unui program radiofonic pe care-l făceam pe această temă și a arătat cu o claritate devastatoare cu ce se confruntă părinţii copiilor orientați către egali. Cu tonul mustind de încrederea celor inițiați, această fată de 15 ani mi-a spus direct: „Ești atâââât de ciudat. Când eşti adolescent, prietenii îți sunt familie. De ce ar vrea cinevă să vorbească cu părinții? Nu-i OK. Nu-i nici măcar normal.” Dată fiind orientarea sa spre egali, nici nu ar fi putut vedea lucrurile altfel. Boala este insidioasă – acestor copii nimic nu li se pare greșit în atitudinea lor.

Nu este de niciun ajutor să-i arătăm unui copil orientat spre egali că instinctele sale îl derutează sau că intensitatea relațiilor sale cu egali nu-i servesc interesul. Nu există nimic rațional în privința acestei aberații, și toată logica din lume este inutilă când vine vorba de instinctele pervertite. Nu este alt mod decât să ne recâştigăm copii, unul câte unul.
Cultivarea legăturilor versatile şi cu rădăcini adânci este cea mai bună metoda de prevenire a orientării spre egali. Un copil care se simte cunoscut şi înțeles este mai puțin probabil să se simta satisfacut de oferta mai săracă a orientării către egali. In acest fel noi le oferim copiilor un model pentru relaţiile ulterioare la fel de satisfacatoare precum cele trăite cu părinții.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată.