De fiecare dată când văd câte-o rețetă din asta faină de pe internet mă ia plânsul.
Rapidă, sănătoasă, gustoasă, arătoasă, doar cu ce ai prin frigider, gata în 10 minute, doar cu ingrediente bio pe care le găsești la tine-n cămară etc etc
Vinete coapte cu crustă de mozarella, tot felul de cărnuri suculente, risotto cremos, paste care plutesc în sosuri divine, coriandru presărat, germeni crocanți, lăstari și migdale coapte, wrapuri cu sos, leșin de poftă numai când mă gândesc.
Din toate aș mânca!
Ba le-aș și face, jur că da! Aș culege cu mâna mea lăstarii ăia, aș piguli fiecare felie crocantă de migdală decojită, în genunchi aș mângâia chiftelele alea dolofane de dovlecei, dacă FIU-MEU AR ACCEPTA MĂCAR SĂ GUSTE!
Dar când fiu-meu acceptă doar un anume tip de paste cu două tipuri de sos făcute doar într-un anume fel, când nu pune gura pe roșii, ardei, vinete, dovlecei, fasole, broccoli, spanac, salate verzi de orice fel, brânză de orice fel (cu excepția uneia anume când e pusă pe un anume tip de pizza), carne de pui (doar pulpă, nu și piept) gătită în maximum două feluri, fără sosuri albe, orez doar simplu, vită doar în sos bolognez, pește doar somon, nimic altceva, și cartofi doar de un anume tip și consistență, toate rețetele astea fancy, sănătoase, variate și apetisante îmi dau junghiuri la stomac.
Pe sistemul:
Eu, punând mândră pe masă un vas de yena aburind:
-Familie, am gătit acest somon în sos acrișor cu legume de primăvară, cartofi sotați în zeamă de sfeclă mov cu infuzie de…
Fiul:
-Super, mama, nu pun gura pe asta, ceva să mănânc și eu ai?
Sigur, când el va fi la casa lui voi putea și eu să fiu spontană și să gătesc ce am poftă și ce mă inspiră de pe site-urile astea, dar până atunci, viața mea la bucătărie este o rotație infinită de opt mâncăruri gătite pe care le fac o dată la două zile, ca să mănânce și el ceva.
Nu, nu pot să îi gătesc separat, sunt și eu o persoană cu o viață proprie, care dorește să mai facă și altceva în afară de învârtit în oale.
Noi, ceilalți, am gusta și am mânca din toate. Uneori mai experimentez, mai ies din rutină, să mai încercăm și altceva. El sfârșește prin a mânca pâine goală. E ok să facem asta din când în când, nu cred că e ok s-o facem zilnic. Pentru el, adică.
Nu mănâncă nimic rapid (salate, senvișuri, supe creme), iar chipsuri, supe la plic și alte junkuri refuz eu să-i ofer prea des (din astea ar mânca, i se par perfecte).
Da, l-am invitat să guste din toate, încă îl invit la fiecare masă să guste ceva nou, foarte rar acceptă, și mai rar îi place (nu-mi aduc aminte ultima oară când a adoptat un aliment nou, cred că au trecut patru ani).
I-am oferit mereu mâncare sănătoasă, e autodiversificat, mâncăm dintotdeauna la masă împreună mâncare pregătită de noi (cu excepția cazurilor în care comandăm asiatic sau alte minuni, să gustăm), masa nu a fost niciodată o corvoadă pentru vreunul dintre noi. Zero presiune pe zona asta.
Nu este bolnav, nu suferă de nimic, doar e pretențios la gusturi și texturi. Poate că va trece asta în timp, poate nu.
Deocamdată sunt prizoniera excelului cu mâncare, a venit rândul mazării cu pui, acum sunt ardei umpluți, azi e ziua de pește, apoi pilaful și pastele și puiul la cuptor cu sos cu măsline, creveții cu sos de cocos și de la capăt. Asta la prânz. La gustări, alt chin. Pentru că tot variații ale celor opt mâncăruri trebuie să fie, dar fără să exagerăm cu cantitatea de carne sau carbohidrat, să fie și cu legume, fibre și etc.
Ce vreau să zic e că mulțumesc tuturor pentru dorința de a mă ajuta, dar aplicațiile și site-urile cu idei creative nu mă ajută, dimpotrivă. O să revin la ele peste zece ani, când voi avea un fiu major care va mânca la cantina facultății (sper) și nu va mai trebui să mă stresez eu cu asta.
Lupta mea e să accept ceea ce este și să gestionez ce am de făcut fără să-mi gătesc și creierii la oala sub presiune.
Ma regasesc perfect in articolul tau, stiu ce inseamna sa ai un copil care accepta putine feluri de mancare si toata lumea sa iti dea sfaturi sau idei ca efectiv nu pot sa inteleaga cum copilul nu mananca sau sa critice ca undeva ai gresit tu de nu mananca copilul. Ne chinuim asa de aproape 11 ani si tot speram ca in timp ceva se schimba, inca nu am ajuns la timpul ala dar la fel ca si tine sper si eu ca peste vreo 7 ani va manca la cantina universitatii
Am și eu un astfel de copil și ma deranjeaza tare când cineva comentează ca nu am facut eu bine, de nu mananca.
„Trebuia sa o pui la masa cu voi, nu sa manance singura ce mancare ii place”
„Copiii mananca ce se pune pe masa”
„Trebuia sa ii dai mai diversificat de cand era mica”
„Iar faci budincă? Numai asta gatesti”
Toate astea vin de la maica-mea.
Are 5 ani acum și tot asa, rotesc niște mancaruri pe care le accepta.
Te înțeleg perfect. Una bucata băiat de 7 ani accepta foarte puține feluri de mancare tasu’ și apropiații mereu spun ca l-am alintat. Dar chiar nu e asa ,când era bebe i-am dat de toate apoi ușor ,ușor a început sa refuze cam orice.
te urmaresc de atatia ani si nu stiam
ca aveti un mofturos la masa
si la mine acesta e un subiect dureros, am un baietel de doi ani, iar de un an de zile mancam doar cateva feluri de mancare: paste cu sos de rosii (cu sau fara ton, in care mai ascund niste legume belnduite – ca daca le vede, e jale), fish fingers la cuptor si spanac frecat cu lapte, ardei umpluti, chiftelute marinate cu piure/orez simplu, din ce in ce mai rar accepta supa crema sau de pui (acum nu mai suporta sa vada legumele in supa, trebuie sa fie doar supa si fideaua in ea – atat). Nu pune gura pe legume crude, oua, branzeturi de niciun fel.
o iau razna de cate mofturi face, si o iau si mai razna cand aud (din familie) sa il las nemancat daca face mofturi, ca sa vezi ce mananca copiii din Africa orice le pui pe masa. La fel a fost si cu alaptatul, m-au terminat sa nu ii dau biberon, ca vulpea din padure nu are asa ceva – puii mananca ce primesc de la mama. Da, sigur, doar ca vulpii ii mai si mor puii …
N-ai cu cine sa vorbesti, nu stiu ce o tot tine toata lumea cu suportul oferit de familie, ca degeaba e ajutor cu ceva mancare sau ordine, cand psihic te termina cu insistentele.
Deja am fost la un medic specializat pe nutritia copiilor si dereglari alimentare, pe langa alte lucruri discutate (cum
ar fi asezarea la masa, timpul petrecut la masa, cum oferi expunere copiilor, sa il implicam cand gatim) – cel mai important e sa nu ne antrenam intr-o lupta de putere cu el, am invatat asa sa nu mai insistam. Deloc!
iti e foame? vrei asta sau asta? vrei din farfuria asta sau din asta? esti sigur ca te-ai saturat ? in 5 min strang masa, etc.
insa atat. nu il alerg cu lingurita, nu mai insist sa manance. Ultima oara cand am facut asta, nu a mancat 24 ore. Nimic, absolut nimic. Dupa cum a zis nutritionistul, intr-o lupta de putere pe mancat, copilul va castiga mereu – adica va face fix contra ta.
uneori abia pune gura, alteori mananca doua portii (din ce accepta, nimic nou). Insa am ramas gura casca cand mi-a zis educatoarea ca la cresa gusta din de toate si mananca si ou. Copilul meu nu a pus vreodata limba acasa pe vreun ou, indiferent daca fiert, omleta sau ochiuri. Niciodata …
urmaresc doua conturi faine pe insta, mai culeg sfaturi si incerc sa aplic. E un proces de durata …
Si acum sa vina Crina Coliban si sa tranteasca una, cum stie ea mai bine, citez dintr-un interviu al ei care se gaseste pe internet: “daca un copil nu mananca orice este pentru ca asa l-a invatat ma-sa!”.
Sa vezi atunci senzatie de sufocare si neputinta cand vezi cu aroganta si brutalitate te poate invinui femeia aia care nici macar nu stie ca exista notiunea de hipersensibilitate senzoriala.
Va multumesc ca ati impartasit cu noi!
Eu fix de pe blogul Crinei Coliban stiu de ARFID, asa cum e definit in Dsm5. Asadar, pe fetita mea de 8 ani jumatate, care accepta alimente numarate pe degetele de la o mana, nu mai pun presiune, incerc sa ma multumesc cu faptul ca e sanatoasa si vesela la varsta ei si astept sa vad ce ne va mai aduce viitorul.
La fel și la noi! David 3 ani, mananca foarte foarte putine chestii: supa doar de găluște și taietei, poate uneori de fasole boabe. Felul doi: mai mâncam șnițele, sau friptura, cartofi prăjiți câteodată, peste , paste. Și cam atat. ?
Va trece in timp. Nu, nu va manca brusc tot ce povestesti tu pe acolo, dar va incerca din ce in ce mai multe texturi. Cheia e rabdarea (cred ca stii si tu asta, dar ma gandesc ca te ajuta venind de la cineva cu copilas un pic mai mare). Supa a mancat prima data pe la 9 ani. Mi-a zis intr-o zi in masina, de era sa lesin pe volan: mami, diseara imi faci o supa cu galuste? Si a si mancat. Si apoi o gramada de alte zemuri. Repet, dupa 9 ani in care nici gura nu voia sa o puna. Solutii rapide nu stiu. Doar sa vada diversitate pe masa si poate la un moment dat va vrea ceva de pe acolo. Imbratisari lui carliont!
Fix asa e si la noi 🙁 nici nu vrea sa guste si cand gusta nu ii place…am auzit de adulti care sunt asa si m-am ingrozit, eu nu stiu niciun prieten/coleg care sa aiba aceste fobii sau deranjamente alimentare, dar mi se pare o trist pentru ei…din perspectiva unei gurmande ca mine, mancarea este totusi o placere a vietii, sa te autolimitezi asa… de asta imi pare cel mai rau. Eu sper ca in timp sa se schimbe, sa devina mai deschisa spre a incerca diferite alimente, nu mai zic de sanatate si vitaminele pe care le-ar lua din legumele pe care nu le vrea deloc. Sanatosi sa fim 🙂
Știu eu un adult așa, soțul meu. A avut cine să-i fie muza în copilărie. Acum nu pune gura pe brânzeturi și lactate și multe alte lucruri albicioase, nu suporta anumite texturi(piureuri, supe crema). Eu glumesc că l-am diversificat a doua oară, eu fiind gurmanda.
Acum și eu am ajuns într-o situație super restrictiva la mâncare, țin regim din cauza unor probleme medicale, dar mie zau că mi-e dor de mâncarea buna și diversificata.
Mie asta mi se pare foarte nedrept pentru Sofia (de voi doi nici nu mai zic, desi – chiar daca sunteti adulti – aveti tot dreptul la variatie).
Dar fetita asta de 10 ani nu s-o fi saturat sa manance mereu acelasi lucru (sau aceleasi 8 feluri; chiar daca rotite, tot ti se apleaca de la un moment dat), doar pentru ca fratele e mofturos si nu vrea – nu ca nu poate, nu vrea – sa manance si altceva?
Daca accepta fara sa se planga e un copil fenomenal de intelegator, dar asta nu face mai putin nedreapta situatia in care este ea. De parca n-ar fi fost oricum greu de gestionat situatia aparitiei fratelui, acum e obligata sa manance mereu aceleasi chestii doar pentru ca el a decis ca nu vrea cutare si cutare?
Nu stiu ce solutii ai putea avea, lui ati incercat sa-i prezentati sub forma „amice, ne chinui pe toti cu mofturile tale care nu au absolut nicio baza reala?”. Inteleg ca e un copil care se gandeste mult la ceea ce i se spune, poare va avea vreun efect asupra lui?
Sau pur si simplu, gateste altceva si daca nu doreste sa manance, sa nu manance. Da, usor de zis, dar poate nu vei avea de asteptat prea mult. Doar ca nu trebuie sa cedezi cand o sa bazaie de foame.
Sofia e ok, avem multe chestii in frigider, isi face senvisuri, ii fac salate, mananca variat si ce vrea ea la restul meselor, cand sunt chestii rapide ii fac separat.
Ma rog, atunci asta e. Dar mie mi se pare ca totusi, creste pentru a deveni posibil neadaptat. Ce va face in tabere? Sta pe paine goala si lesina de foame pentru ca efectiv refuza fiindca asa a decis el? Sau nu merge deloc? Asta nu-i viata, traiul in comunitate presupune si adaptare…
Poate un nutritionist specializat pe copii ar fi o idee, daca exista asa ceva.
exista insa si dereglari alimentare. si scriu asta dupa ce am fost la medic specializat pe nutritia copilului. Poate nu e doar ca nu vrea, e ca nu suporta textura sau are acolo un blocaj psihologic si nu poate. Luptele astea de putere cu copilul, gen lasa-l nemancat si gata – sunt oare utile? Inteleg ca sunt copii care nu au ce manca, dar sa iti infometezi cu intentie propriul copil, doar sa-i arati ca tu esti seful in casa si ori mananca ce decizi tu, ori se culca infometat – mi se pare un pic cam mult. Desigur ca asta nu inseamna sa gatesti imediat altceva, poate manca iaurt, paine cu unt, avocado, porridge. In fine, ce vrea din ce e in frigider.
Deciziile astea trebuie luate cu un nutritionist si un pediatru, nu la sfaturile cuiva de pe net.
@AK, permite-mi sa ma autocitez dintr-un mesaj publicat de mai jos:
„Pai nu stiu, din ce citesc se pare ca la Ivan nu e o problema numai de aliment in sine (gen – „nu mananc branza”. El mananca numai o anume branza, pusa numai pe un anume tip de pizza). Sau nu e „nu mananc cartofi”, ci mananca numai unii cartofi de un anumit soi si consistenta. Deci e „nu mananc orice fel de cartofi”.
Asta mi se pare mult extrapolat, comparativ cu „nu mananc carne de porc”.
In rest, am scris si eu de nutritionist pentru copii, probabil ai citit. Dar trebuie sa marturisesc, un exempl precum „numai o anume branza si numai pe un anume tip de pizza” nu mi se pare ca tine de dereglare alimentara, dupa cum nu inseamna nici rasfat sau rea-vointa din partea copilului, ci doar un fel de „setare mentala”, daca pot sa-i spun asa. Care nu se va rezolva in timp si nici mancand alte 3 persoane numai ceea ce accepta o singura persoana.
Si nu-ti face griji, nu cred ca Ioana isi va infometa copilul ” la sfaturile cuiva de pe net”.
In tabere va gasi mereu ceva de mancat. Pentru ca de regula in meniu sunt mancaruri simple, tocmai ca sa manance macar ceva fiecare copil. SI nu, nu e un moft, ei chiar nu pot manca orice. Bine, daca mergi pe forta si il tii nemancat o saptamana probabil va lua 2 guri din nu stiu ce mancare. Dar nu cred ca asta e ideea.
Claudia, nu am vrut sa fiu neprietenoasa in raspuns, acesta e evident un subiect dureros pentru mine si mi se pare ca lumea sare prea repede cu sfatul de infometare (eu primind acest sfat insistent de infometare la orice problema: nu suge bine bebe? infometeaza-l. cand am inceput diversificarea: nu mananca ce ai gatit? infometeaza-l. vrei sa dai jos cateva kg? pai infometeaza-te. )
Sunt de acord ca nu e misto cand 3 persoane mananca ani de zile cam doar ce vrea o singura persoana (in cazul nostru, sotul de ex spune ca daca mai vede piure cu chiftelute marinate si fish fingers cu spanac, vomita), insa din fericire traim intr-o vreme in care exista si psihologi si nutritionisti pentru copii, deci merita incercate si alte metode ca sa depaseasca aceasta ‘setare mentala’.
Mai congelez sos pentru paste, respectiv cand am
timp, chiar gatesc ceva pentru el si altceva pentru noi.
Iar la faza cu sfaturile
persoanelor de pe net, nu ma refer la Ioana, ca e mai mult ca sigur ca a facut investigatii, cauta informatii. etc., ci ma refer la multe mamici ca si mine care poate sunt absolut stresate de acest aspect si, din disperare, vor incepe sa isi infometeze copilul, caci ceva tre’ sa mearga… Si sa il infometezi e mai ieftin si mai la indemana decat sa mergi la nutritionist.
Avem in grupul de prieteni insa si opusul copilului nostru, cei mici fiind nascuti la doar 3 sapt distanta – ei se lupta sa il opreasca din mancat si sa ii tina greutatea sub control caci e la limita de sus, noi fix la polul opus… nu stim cum sa facem sa mai ia un pic in greutate.
Buna..eu am fost una dintre cele care au venit cu idei, cu doua cărți în franceză de pe Amazon cu idei cat de cat sănătoase pentru copiii. Dar de fapt eu desi incerc sa schimb situația mă recunosc 100% in ceea ce ai scris mai sus. La mine ambii copii sunt așa. Am mai avansat cu cel mai mare, dar cea mica refuza aproape tot la 4 ani .
Buna, daca te rog imi poti spunele titlurile celor 2 carti? Multumesc mult
Well..cam asa a fost si la noi pana acum 2 luni. Nici acum nu manaca de toate..daaar…accepta sa guste ( uneori scuipa, se sterge chiar si pe limba) si are cateva feluri noi pe care le accepta: ciorba radauteana cu smantana de ovaz – pana acum manca nimic alb (cei drept a fost si alergic la lapte pana la 2.5 ani), orez cu ficatei de pui, la paste am adaugat la clasicele Bologneze si sos cu masline. Pe langa sandwich mai mananca acum si Quesadilla cu ton, porumb…pasi mici…inainte de schimbarea asta a facu o cura de deparazitare intestinala. Are 7 ani.
Uf ce complicat… am avut un boyfriend din ăsta, care nici nu-și gătea singur. Ne-am despărțit, nu am mai avut răbdare să-l cresc. Ai mei au adoptat tactica ce e, aia mănânci. Ce-i drept, pe vremea aceea, opțiunile erau puține, banii și mai puțini, timpul de gătit doar în weekend, că făceau amândoi naveta în satele de pe lângă Piatra și ajungeau acasă târziu. Mâncam aceeași ciorbă și felul 2 toată săptămâna. Guess what, acum nici eu, nici fratemiu și nici soțul (thank the universe și mamei lui care l-a crescut bine) nu avem niciun fel de fițe la mâncare. Cred că cu cât i se oferă copilului mai multe posibilități de a comenta, cu atât mai multe fițe va face. Și șansele să fie un adult inadaptat care nu va putea merge nicăieri în oraș cu prietenii sau care își va tortura partenerul de viață cu pretenții absurde vor crește.
E usor de zis cand nu-i copilul tau, mereu cu greutatea la limita, mereu nervos de foame, dar cu reflex de voma daca ii pui in farfurie ce nu poate tolera. 🙂
Eu am fost si sunt asa, nu mănânc orice.Ai mei au incercat toate metodele, inclusiv „mănânci ce este”. Rezultatul era ca fie nu mâncam, fie dadeam afara (scuzati) tot ce mâncasem pana atunci.
Intre timp, am si eu un baiat de 9 ani, adoptat cand avea 6 ani, si asistenta maternala la care statea imi spunea ca mănâncă orice, nu face mofturi.
Adevărul l-am aflat singura,cand nu ii placea ceva, manca doar cat sa ii treaca putin foamea, apoi zicea ca nu mai poate, desi, daca ii dadeai ceva bun pt el, manca mult si bine.
Eu cred ca fortarea copiilor sa mănânce orice nu este niciodată o soluție, mai ales ca in timp gusturile li se modifica.
daca inteleg bine, scrii din perspectiva cuiva fara copil.
lucrurile stau cu totul altfel cand ai propriul copil – foarte tare (si foarte gresit) daca tu crezi ca infometandu-l, l-ai face sa manance. Cand o sa linistesti nopti intregi din ora in ora un copil infometat, ce vrea sa manance, dar uraste anumite texturi – mai vorbim despre cum nu ii dai decat ce vrei tu de mancare.
sa stii ca exista si dereglari alimentare si rezolvarea lor nu e infometarea, e sa mergi la un nutritionist pentru copii, respectiv la psiholog.
Sunt sigura ca intr-o tabara va fi ok – ori
va manca niste biscuiti si niste pizza, ori va alege sa nu mearga in tabere daca asta e un subiect foarte stresant pt el. E ok, nu toti copiii trebuie sa mearga in tabere. Unii sunt ok si doar cu excursii de o zi.
Ioana, zici ca nu are probleme medicale. Asa ziceam si eu. Ghici ce? Avea. Intolerante alimentare care i-au afectat mucoasa intestinala. Foarte greu am aflat ce are si ce am de facut. Cauta sa investighezi si in directia asta.
Am investigat, e ok.
Buna Ioana,
si al nostru e cam la fel la 3 ani jumate, doar carne, supa, mamaliga, cascaval, oua, paine prajita, paine goala, ciocolataaa, clatite,iaurt, lapteee , mult lapte, rodii si zmeura, cate un mar mai rar. Dar si astea numai cand are chef, cand nu , doar lapte. Ma chinui cu smoothie uri, cu seminte, legume….fara succes.
I am facut analize, n are carente, m am resemnat. Asa o fi generatia de azi.
Bună, Ioana. Știu ce zici…și eu am un băiat de 6 ani care mănâncă doar anumite feluri de mâncare și e extrem de greu de convins să încerce ceva nou.
Dar știu de ce: desincronizarea senzorială. Ai auzit de acest concept? La recomandarea unei prietene am citit cartea „Copilul desincronizat senzorial” (editura Frontiera) și am înțeles de ce copilul este atât de reticent la anumiți stimuli (al meu nu suportă să se simtă ud/murdar, nu-i place să fie atins ușor – imediat reacționează, are anumite poziții de stat la masă, nu suportă să îl atingă fața de masă pe picioare etc). Iar cu mâncarea, ei bine…nu e vorba de gust și de cum simte el anumite texturi. Nu știu dacă e și cazul lui Ivan (desincronizarea senzorială) dar știu că e tare greu…tot timpul trebuie să am o variantă de backup pt el sau să mâncăm noi acealeași feluri de mâncare pe care le acceptă și copilul.
Buna. Nu stiu daca asta te-ar ajuta, dar poti incerca. Fetita mea care pana acum manca orice, de vreo 2 ani a inceput sa nu mai accepte decat ce ii place cel mai mult. I-am explicat ca o dieta diversificata o ajuta sa creasca armonios, sau mai pe intelesul ei „Daca vrei sa iti creasca doar nasul, sau urechile, sau ce o creste cu pastele, mananca doar paste. Daca vrei sa iti fie sanatoasa doar inima, si creierul nu, nu manca nuci. Etc…Daca vrei sa fi frumoasa si sanatoasa, nu cu unele parti ale corpului mai mari decat altele, sau sa faci boli la unele organe, trebuie sa mananci din toate cate putin, ca fiecare mancare are alte proprietati (vorbesc cu ea de vitamine, proteine, etc) si ajuta o alta parte a corpului sa creasca sau functioneze bine. Chiar ii arat tabele pe internet cu alimente si la ce ajuta fiecare.” La noi functioneaza, macar cateodata, macar cate putin…dar trebuie sa ii amintesc mereu si sa ii spun ca poate sa manance ce doreste, dar o face pentru binele ei daca mananca din toate.
A mea e și ea mofturoasa, dar am observat, cum mi s-a spus, că dacă vede x pe masă de 10 ori și nu e altceva care să-i placă (pâine sau paste) atunci gustă și unele chiar încep să-i placă.
De obicei avem 3-5 chestii pe masă și din astea poate alege și poate desigur și să aleagă să facă foamea. Noi oferim mâncarea și ea alege ce și cât mănâncă.
asta pentru mine e fix descrierea unui copil nemofturos 🙂 e situatia ideala si cea pe care o tot aplic si din pacate la noi nu functioneaza. de ex noi mancam des oua la micul dejun (fiert, omlete, ochi) – copilul vede asta pe masa foarte des de un an si jumatate, nu a mancat niciodata.
legume la cuptor – sub forma de finger food – nici vorba (cu exceptia cartofilor).
ceva friptura – ah, asta a mancat o data, de Craciun, de ne-a lasat gura casca. De atunci insa nu a mai vrut.
ce se intampla la noi cand e ceva pe masa ce el nu recunoaste, indiferent ca sunt 4-5 chestii pe masa? plange. mult! si nu mananca absolut nimic 🙁
Jur ca nu mai pot … imi place sa mănânc. Dar ce-mi place sa gatesc… stii mancarurile alea fancy din poze? Instagram culinar scrie in sufletul meu. Eu le inventez. Nu fur, nu ma inspira…eu creez… altii se inspira…
Dar… cum fiul meu manaca 5 feluri de mancare: supa cu litere, supa cu taietei, supa cu galuste, supa cu floricele si…cartofi prăjiți… Eu fac supa. Doar supa. Iar supa…
…
Si tu zici ca inca nu a trecut? Ma sperii. Al meu are 3. Eu nu mai rezist mult.
M-am apucat de facultate SA NU am timp sa gătesc…ca supa am timp sa fac…
si … asta e fiica mea: de mica, ca acum are 4 ani. Cred ca si tu ai acelasi noroc ca si mine: fata mai mare
https://www.youtube.com/watch?v=iVfSE4fxmpM
Sunt si copii de genul asta , am fost si eu unul iar acum il am pe fiu-miu . E in stare sa nu manance nimic o zi intreaga si apoi i se face rau seara . Ca doar am incercat sa nu ii dau poate mananca mancare ” normala” . Mai bine moare de foame decat otravit , cam asa sta situatia. Nu imi placea in mod deosebit sa gatesc inainte sa am copii dar acum urasc de-a dreptul activitatea . M-am simtit multa vreme extrem de vinovata fiindca fix la concluzia ta am ajuns , sunt si eu om si nu pot sa stau toata ziua la cratita. Nici nu am timp nici nu vreau . Cat m-am fortat sa fac asta eram mereu cu capsa pusa pe toata lumea. Noi am ajuns la junk food , mai exact mananca fish fingers la cuptor , hamburgeri din aia de la lidl care naiba stie ce au inauntru , am mai luat si taitei la plic dar bine ca nu-i plac . Bagam ciorbe la greu ca astea mai merg dar tot e anemic . Am si gatit impreuna , face cu drag si la urma nu mananca nici o firmitura. Si totusi ma uit la alti copii din jur care deja au ajuns la obezitate la 7-10 ani si sincer cred ca e mai bine la noi . Observ si cat e de greu sa tii mancarea departe de un copil care isi doreste cu orice pret sa manance pana la refuz 🙁
Credeam ca ne dai acum un super site, cu retete magice pentru nemancaciosi :)))
si eu la fel credeam?
Buna, Ioana! Am experimentat si noi asa ceva si inca mai sunt ocazii cand nu vrea sa guste dar hai sa iti povestesc cum s-au schimbat la noi lucrurile. In primul rand i-am intrebat ce le place lor cel mai mult sa manance, din tot ce au gustat vreodata si apoi i-am invitat in bucatarie sa gatim impreuna. Iti marturisesc ca sclipirea din ochii lor nu am vazut-o nicicand. Sa isi manance propriul preparat, sa taie, sa framante, sa bata oua, sa orneze prajituri, asta le da sentimentul ca au evoluat, ca pot si ei sa faca ce fac adultii. Incearca intai cu un desert preparat sau chiar roaga-l sa iti ofere ajutor pentru ca esti obosita si ai aprecia mult prezenta lui. Si in ultima etapa, dupa 1 an-2, am inceput sa cautam pe internet mancaruri care arata bine si contin ingrediente pe care ei le prefera. E un joc, pana la urma. Ca, daca nu prin joc, cum altfel sa le cuceresti inimile?
Imbratisari!
Da, nu merge, gatim impreuna de cand abia stateau in picioare. Se bucura si el sa participe, dar nu mananca decat ce mananca el.
Nu merge la toți, așa cum nici un sfat din toate comentariile nu merge la toți. Când ești de partea cealaltă a baricadei pare ca nu se poate, exista o soluție, la noi asta a funcționat. Ei bine, nu, nu funcționează :), și sunt convinsă ca Ioana a încercat toate variantele care au fost prezentate aici :). Eu pot sa confirm ca se poate ajunge si la vârste mai mari ( 13 ani) tot undeva pe acolo: accepta câteva feluri de mâncare, gătite intr-un anumit fel ( fel pe care numai eu îl știu si nici chiar eu nu îl nimeresc întotdeauna), nu accepta mâncarea condimentata, diversa deși noi ceilalți 3 pe lângă ea am mânca in fiecare zi altceva. Nu e moft pur si simplu nu mănâncă dacă nu ii place. Am încercat sa gătim împreuna- nu o interesează absolut deloc, am încercat sa facem împreuna meniul, sa prezentam feluri de mâncare, sa le miroasă, simtă, sa citim povesti, sa mergem la restaurante f bune, expusă la diferite situații….NU. Simte diferențele, așa cum spuneam si dacă gătesc eu spune ca nu e chiar la fel ( si când face observația asta chiar are dreptate, ori am pus mai mult din ceva, ori am încercat sa fac totuși o Lica modificare ). In tabăra a supraviețuit doar cu desertul, a încercat sa mănânce din celelalte feluri, chiar a încercat pentru ca nu a avut alternativa, dar pur si simplu nu a putut. Este ușor mai flexibila decât la 5,6, 7 ani, am cu cine sa discut mai rațional, dar se simte ca nu intra altceva așa ca încercam sa ne adaptam. Aaa, si absolut singura chestie care a funcționat in timp sa se mai relaxeze a fost sa nu mai încercam sa o schimbam ( toate propunerile de pe aici, cu încearcă asta sau cealalata, nu fac decât sa păstreze problema- copilul simte si cea mai mică presiune de al schimba).
Buna…a mea fiica are aproape 16 ani si nu s-a schimbat nimic ,din contra….Astept sa plece la facultate si sa trebuiasca sa se descurce singura partial.Poate de foame va incepe sa incerce mancaruri noi.
Și eu sunt în aceeași situație.
Chiar mă uitam sa vad dacă mai e cineva cu copil de 15 ani, cu aceleași tabieturi….
Abia aștept sa meargă la facultate, mai ales că nu își dorește să studieze în orașul de domiciliu.
Povestea vietii mele. Doar ca la mine si sotul e asa.
De la pediatru am invatat ca gusturile se schimba in timp, corpul invata treptat sa produca si noi enzime pt a digera noile mancaruri (da, nu e vorba la toti de mofturi, pur si simplu unii nu pot digera anumite alimente) – pediatrul ne-
a dat exemplu cu nu stiu ce analiza ce indice de ce unii nu suporta mirosul de coriandru si ca asta e un indiciu ca nu pot sa il manance.
Asa ca la noi acasa la masa a constat multi ani cu platou de legume crude taiate, sau tava de carne si legume la cuptor si fiecare si-a luat ce a vrut. Deseori am pregatit salata de cina (cu de toate) si din salata si-a ales anumite bucati si anumite nu.
Nu a fost asa de la nastere – perioada de criza a aparut pe la 2-3 ani (cand am impresia ca a inceput sa sperie anumite texturi – gen cele mucilaginoase -si inteleg, si eu in copilarie am urat starea vinetelor, urzicilor, caimacului etc).Treptat s-a diversificat si gustul, iar la liceu cand a crescut brusc in inaltime copilul a fost interesat si de ce e si in alte farfurii. Si ghici ce? cu calm si sotul s-a diversificat cu anii – soacra mea si acum se minuneaza cum de mananca si aia si ailalta – pt ca am avut rabdarea sa i le dau cand a fost pregatit si sa nu insist cu alimente care ii miros respingator sau overcooked si in structura respingatoare.
Tot pediatrul (unu batran cu studii olandeze) m-a invatat ca starea emotionala de la masa e importanta, si chiar daca mananca doar 2-3 linguri, e suficient si ca daca face caca e semn ca deja a mancat si ca e moment de panica doar daca copilul scade in greutate, altfel ma agit aiurea si ii transmit agitatia copilului si dau o relatie cu mancarea si mai proasta, si ca sa nu dau gustari ca strica pofta de mancare si cadaca nu mananca o masa nu e sf lumii, nu toti suntem la fel sa manancam 3 mese. Si cu anii am vazut cazuri mai dificile ce m-au calmat – 2 vecine cu copii sub pragul de greutate (adica 6.8kg si 7.7 kg la varsta de 1 an ….) sau colegutza mea ce adulta are 1.52m si 40 kg – realmente vai ce greu o fost de mama ei….
Ce bine ca s-a gândit cineva sa studieze stiintific lucrurile acestea!
Ma deranjează cumplit ideea ca sunt „mofturi” si atat, iar solutia este sa fortezi lucrurile.
La fel cum unora ne place un miros care altora li se pare neplacut sau o culoare, un material, asa este si cu mâncarea.
Numai la romani am auzit ca ar fi mofturi si e musai fortzat. In realitate unii oameni nu au anumite enzime si nu pot digera. Cel mai cunoscut este intoleranta la lactoza cand copilul se naste asa si cand incepe sa manance lapte i se face rau. Bine, exista si intoleranta dobandita cand datorita alimentatiei chimizate si supramedicamentizat corpul nu mai produce suficiente enzime pt digestia lapteului – dar si asta se poate face „reverse” tot din igiena alimentatiei (doze mici, ocazional, pana corpul reinvatza). Alta cunoscuta e cea la coriandru. Sau la cazeina. Sau la muraturi sau usturoi (sunt unii care au reflex de voma la miros de muraturi sau simt usturoiul de la metri distanta, unii sunt inascuti asa si nu mai e nicio solutie, si altii care au dobandit reactia asta de aparare datorita unor incidente).
Mai sunt si copiii supra medicamentati care au probleme cu digestia de la ele: paracemolul face praf stomacul iar nurofenul face praf ficatul, adult am ajuns dupa niste medicamente sa fiu in stare de greata continua asa ca orice mancare imi era bleah, acelasi lucru se intampla si la copii!!. Pediatrul zicea ca are si bebelusi cu probleme stomacale agravate si de banalul ulei de vit D si copilasul vomita mai rau si mai des si dupa voma multi raman cu reflex de greatza si refuza si apa d-apoi mancaruri solide. Si mancarea overcooked cum e manacrea romaneasca poate da problemele de stomac/ficat- noi prajim si calim si rumenim prea multe. Mai sunt si copilasi cu amigdalele mari pe care orice mancare prea multa /prea nu stiu cum le da stari de greatza.
Acu’, nu toti care refuza sa manance au problemele medicale, mai sunt si spectrul anxios, sau cu repulsie de anumite texturi (de ex. mananc spanac crud dar sa nu vad gatit, nu suport oysters, etc), sau care sunt cum sunt. Sau stiu ca daca zic nu, va fi o bunica ce sare cu cartofi prajiti (sotul din dotare, si acum cu plete dalbe recunoaste ca au gresit adultii din jur ca faceau ce mofturi voia).
Corpul spune. Sa avem incredere in el. Copiii nu stiu cum sa descrie, bine bine, nici adultii nu stiu prea des. Sa nu facem razboi si din faptul ca nu mananca ce vreau eu – cat medicul valideaza sanatatea, e bine.
Doamne cât te înțeleg…fetita cea mica(6 ani)e exact asa. Ar manca doar paste cu parmezan…carne doar dacă o tai mărunt ca la bebeluși și o amestec cu piure sa nu o poate alege de acolo…în rest, ciorbe mănâncă doar 5 linguri pe numărate. Și când ma gândesc ca la începuturi manca orice…Ce sa zic, multa răbdare sa avem,poate le trece faza asta mai repede
Eu sunt baietelul din poveste. 😀
Ce se intampla e ca tu nu gatesti bine, sau mai bine zis, nu pe gustul lui. Evident, nu e vina ta, are doar gusturi fff specifice.
La fel si mama, degeaba facea o ciulama excelenta din pui de curte laudata de toti vecinii cand eu nu suportam pielea de pui si textura ei.
Mananc ciulama, doar ca nu gatita cum o gateste ea. A fost nevoie de ani de zile, mancat ciulama pe la zeci de restaurante/rude ca sa gasesc si gatesc cum imi place.
Ca sfat, eu as incuraja sa verbalizeze ce ii place si ce nu la o mancare. Mancati in oras felurile lui preferate.
Incurajeaza-l sa gateasca sa aleaga singur ce ii place.
Si fa mai des ce place la toata lumea. 🙂
Si baiatul meu la fel are doar cateva mancaruri care le accepta. Chiar si unele care ii placeau: sarmale si ciorba de perisoare, soa cu taitei nu prea mai vrea sa le manance. Acum vrea doar snitel, hamburgher, shaorma, pizza, gratar, cartofi prajiti facute in casa. Salvarea cand nu am ceva pe placul lui e painea prajita cu usturoi si unt sau cu ulei de dovleac sau cu sosul de la salata de rosii. Nici eu nu mancam unele chestii cand eram mica si acum imi plac toate mancarurile.
La fel si noi:)
cam 10 feluri de mancare pe care le tot rotim. macar e mancare sanatoasa:)
Eu am fost copilu ala. Au incercat ai mei toate variantele sugerate aici, si mai cu blandete si mai in stil comunist, mesele in familie erau un chin. La un moment dat au renuntat. Imi amintesc senzatia de voma de care zici, doar mirosul de mancare gatita ma facea sa plec de acasa.
Am crescut ok si cu 3 feluri de mancare dar cu dureri de stomac si supraponderala (de la cartofii prajiti zilnic).
Cand am plecat de acasa am inceput sa gatesc singura si sa experimentez gusturi noi. Prima leguma cruda am mancat-o la 18 ani, nu glumesc!
Mi-a luat mult timp si lucru cu mine sa inteleg ca mancarea nu e comfort, e nutritie, ca alimentele au rolul lor si nu e doar de placere. Ani multi si diete si frustrari!
Acum mananc mai de toate. Inclusiv ciorba lu’ mama, aia sorbita printre lacrimi in copilarie.
Si fi’miu mai face fitze la mancare si trece prin diverse faze. Dar imi aduc aminte cat de dificila am fost eu, prin comparatie el e un gurmand, ma calmez repede.
Eu tot cred ca un psiholog sau nutritionist pentru copii m-ar fi ajutat sa inteleg fixurile astea cu mancarea dar pe vremea mea nu existau.
La noi in casa eu sunt cea mofturoasa la mâncare, mananc maxim 2 zile la rand acelasi fel si putin dispusă sa încerc lucruri noi.
Spre norocul meu sotul meu nu face mofturi, doar 3-4 chestii nu ii plac si e dispus sa încerce cam orice.
In copilarie masă de pranz, in timpul săptămânii, la noi a fost compusa dintr-un singur fel de mâncare:supă sau fel doi. Asa ma organizez si acum.
Pentru mine e prea mult sa gatesc in fiecare zi. Banuiesc ca nici tu nu esti prea incantata.
Poate ar fi o varianta sa mâncați 2 zile consecutiv același meniu.
Iti doresc multă răbdare si energie sa le faci pe toate.
Inca ceva. Ce functiona la mine: mancatul in grup, la cantina, la scoala, in vecini.
Mancarea de cazan din tabare comuniste era mai buna ca aia de acasa. La vecina, cu copii ei gramada, mancam mai de toate. Acasa, acelasi fel de mancare, imi facea greata.
Si al meu face la fel. Toate lucrurile noi le incearca la cresa, after school, etc…Acasa, fitze. Mananca foarte bine cand avem musafiri, cand suntem multi la masa, intr-un cadru social.
Of, câtă incredere imi dau articolele tale. Mă fac să mă simt…nesingură și plina de speranță.
Mara mea face 3 ani peste 1 luna si manancă vreo 4 feluri de mancare si o supa , si absolut nimic cu texturi mushy. Deci numai daca se poate bea…sau mușca. Si… sa fie cu pui daca se poate. Ea niciodata nu vrea nimic daca o intrebi, nici snacks, nici breakfast, nici lunch nici dinner. Nimic…nu i-e foame, nu i-e sete.
Cred ca vine si se pune la masă cu noi când mâncăm numai ca să nu stea singură prin casă ?
Dacă n-ar fi incă in scutece sa văd dovada zilnic că, da, manancă si e sanatoasă haha….aș crede ca traiește cu aer si zâmbete.
Mă bucur ca am citit articolul ăsta, multumesc Ioana. Parcă simt ca nu-mi mai pierd mintile așa rău hehe
Buna Ioana
Si noi avem aceasi problema acum la 16 ani! Cat a fost mica pana la 10-11 manca Briana mea si mazare si spanac, fasole si mamaliga cu branza. Ceva s-a schimbat cand a trecut la liceu (asa e aici)si gata: abia ciuguleste. Doar carne alba, nu peste, nu branza , nimic verde, nu sos rosu??♀️
Mananca in schimb salate, broccoli crud si varza cruda si mai nou isi gat este ramen noodles . Sora ei mai mare a fost fussy la mancare de mica, fratele deja adult mananca orice…so as long as they are eating I am happy ?
Salutari din Scotland si te rog sa ignori unwanted advices . Am invatat sa fac asta acum 23 de ani cand fiul meu a venit pe lume. Multi zic ca sunt cu nasul pe sus altii ca sunt ciudata,dar atata timp cat copii sunt fericiti nu imi pasa. Mult noroc si rabdare !
Fix aceeași situație și la noi, băiețelul de 6 ani refuza vehement orice tip nou de mâncare oriecare ar fi el. Ne învârtim între aceleași feluri de mâncare de uneori ma ia groaza când știu ca trebuie sa gătesc. Are și diabet tip 1, iar construirea unui meniu care sa alcătuiască și numărul corect de carbohidrați e o adevarata provocare. Am reușit la un moment dat sa îl fac, nu știu cum, sa mănânce salata verde. Mi s-a părut cea mai mare realizare a mea, a fost eveniment in familie??
Al meu in patru luni împlinește 14ani,de 11 ani ne chinuim să-l convingem să probeze măcar si alte fructe (nu mănâncă decât mere, banane, mango si mandarine), legume, altfel de mâncare gătită, alte cereale, alt lapte…
Am încercat lăsându-l la comedorul școlii, unde au masă caldă si foarte variată.Zilnic venea leșinat de foame sau cu stare de greață (atunci cand il fortau), așa ca nu l-am mai dus pentru ca plăteam lunar 100€ fix degeaba.
Tot sper ca până va deveni independent să se schimbe, altfel sunt conștienta ca ii va fi greu…pentru că nu am de gând să ma duc să ii gătesc și nici o viitoare pereche(soție) n-aș putea să o învinuiesc că nu gătește(pentru ca trebuie sa stai bine cu nervii ca să îi gătești unei persoane care și dacă ai schimbat pasta tomata in pastele lui boloñese își dă seama si nu mai mănâncă)
Acum nu trebuie sa o iei personal pentru anumite critici primite mai sus. Mă regăsesc în povestea ta, nu cu unul, cu doi copii. Partea funny e că amândoi sunt diferiți și niciodată nu ii pot împăca pe amândoi. Insa aleg să gătesc diversificat și în funcție de timpul meu. Le-am explicat că nu pot gati mereu același lucruri. Daca vor sa mănânce bine, daca nu ei înțeleg că nu vor manca altceva până la următoarea masa. Și fimiu a fost mereu și este în continuare cu greutatea sub limita și cu stări de voma. Însă am renunțat să mă mai consum și am înțeles că starea mea psihologica in fata lor este foarte importantă și cel mai important un copil nu va muri niciodată de foame. Au instinctul supraviețuirii bine dezvoltat.
Buna Alexandra (si eu sunt tot alexandra) probabil stii deja: dar in caz ca nu ati facut testul de celiachie, pt copilul sub greutate ar fi bine sa faceti. E cea mai nedepistata boala din copilarie si doar am trecut sa iti spun sa il testezi, probail deja ati facut. Al nostru nu avea niciun simptom doar ca era la limita cu greutatea si am insistat mult sa il testeze. Doctorita zicea ca e ok, analizele mereu bune. Alte semne nu avea. Multa sanatate! Imi cer scuze ca ma bag
Bună! Ma regăsesc în articol intr-o oarecare măsură. La fel s-a întâmplat și cu băiețelul meu (7 ani în curand)
Culmea e ca la grădiniță manca 90% din ce se punea pe masa, chiar dacă acasă nu gustase niciodată, apoi am început școală. Primele 2,3 luni venea acasă efectiv nervos de foame. Nu gusta nimic nou la restaurantul unde iau masa de amiaza. Apoi „m-am șmecherit eu” ca să zic asa :)) puneam la pachet doar 2 Sandwich-uri mici asa încât sa nu se sature. Explicația era ca nu gusta mâncarea și ca nu are timp sa.manance pentru ca avea povesti cu colegii. A vrut sa facă judo
..ok dacă faci trebuie sa.mananci pentru ca mușchii se formează prin antrenament și mâncare bună
Ușor ușor s-a pus pe.mancat, mai putina vorba și mai multa curiozitate în am gusta. Toți sunt diferiți și au și etape asa ca doar răbdarea și timpul le rezolva
Am avut momente când a mâncat doar lapte și derivatele lui.
Succes în tot ce întreprindeți și răbdare!
Buna,
Am un sfat de la un medic pediatru care are 7 copii. El se refera in video la toddlers, cred ca fiul tau e mai mare insa crescand si eu cu un frate f pretentios: ar fi mancat doar chipsuri , sandwichurile de la scoala le ascundea pana erau pline de mucegai si le pasa la vecina de balcon „sa nu le vada mama aruncate in gunoi”. Sfatul acelui medic este ca masa sa fie un prilej de a sta impreuna si a manca impreuna si focusul sa nu fie la mancare. Adica: nu il invita sa manance; fa-i ce ii place sa manance si da-i acelasi lucru care ii place la fiecare masa daca doar asta mananca. Daca mananca doar orez cu unt, da-i orez cu unt, in fiecare zi, la fiecara masa. Un al doilea punct, in timp ce mancati nu vorbiti despre mancare: „ah ce bun e, nu vrei si tu?; ah nu stii ce pierzi; Ivan e pretentios, mananca doar ce vrea etc.” Mancati si savurati in liniste fara sa faceti un spectacol din asta. Invata-i ca atunci cand ii servesti fiecare sa spuna multumesc, si multumesc si dupa ce au mancat. Ar putea lua exemplul de la sotul tau ca sa faca la fel, sa fie recunoscatori pentru ca ai gatit si atmosfera va fi din start placuta. Pregateste in continuare lucruri noi pentru tine si sotul tau si fiica ta, alaturi de ceva ce mananca doar fiul tau exemplu: orez cu unt dar nu transforma totul intr-un spectacol, ci in ceva bun ce tu vrei sa dai familiei tale. In felul acesta tu si familia ta veti manca fiecare ce aveti pofta si nimeni nu va avea de suferit. Sper ca nu am uitat nimic, revin daca mai am ceva sa adaug. Astept feedback.
Facem asta, multumesc de ganduri. Nu pot gati insa separat pentru el, pur si simplu nu am timp pentru asa ceva. Fac ce putem manca toti si ne bucuram de ce este, el mananca un fel, noi maincam doua, multumim pentru masa, povestim despre altele. Nu am facut niciodata spectacol din ce gatesc. 🙂
Multumesc, aveam nevoie de asta ca de aer!
Nu comentez de obicei, dar de data aceasta, inclusiv comentariile le-am citit!
Rabdare ca se va schimba. Cu fiul meu a fost fix la fel pana pe la vreo 10 ani. Pe urma usor usor a inceput sa incerce cate ceva. Azi cu 14 ani mananca absolut de toate si adora mancarea in general. Nu l-am presionat niciodata dar am avut grija sa avem mereu in frigider/pe masa cat mai diversificat.
Buna! Eu ca si copil am fost la fel de pretentioasa la mancare, cred ca problema mea principala era cu texturile, nu suportam daca salatele aveau apa in ele, pe vremea aia mama nu avea uscator/centrifuga de salata, nu mancam aproape nici un fel de legume, mai ales gatite, sau mancarurile scazute care aveau in ele ulei, iar la supe mancam doar zeama, o puneam pe mama sa mi le dea prin strecuratoare, nu suportam textura de pastai, morcovi sau varza din ciorba. Acuma la 33 de ani imi place sa gatesc tot felul de mancaruri noi si interesante, s-au inversat rolurile si cand vine mama in vizita ma chinui eu cu ea sa guste din lucrurile bune dar diferite pe care le-am facut. Din cate tin minte am inceput sa mananc mai divers la facultate cand imparteam mancare cu colegele de camin sau cand mancam la cantina, dar inainte de asta tin minte ca mai acceptam 1-2 feluri noi dupa ce mergeam in tabara, pentru ca acolo ori mancam ce ni se dadea ori faceam foamea, asa am inceput sa mananc mazare de exemplu si mi-am dat seama ca nu e atat de rea.
Gatesc meniuri speciale si diferite pt cel mare (8ani) pentru ca are dieta stricta fara gluten. Mereu a mancat doar ce a vrut, nu am fortat dar cand nu ai de ales si trebuie sa ii faci dieta stricta, ultima problema din lume e ca ce faine retete exista in lume si nu le putem gati. Nici nu apuc sa ma aud gandind. Gatesc pur si simplu si adaptez retetele avute la fara gluten. Avem 3 copii, au meniu diferit in fiecare zi si la noi orice ar fi, se gaseste ceva si pentru cel mai pofticios din casa. Dar nu sunt mai deloc pofticiosi asta e si noroc, mananca destul de mult si bine. Cel mare e putin pofticios dar observ o schimbare de pe la 7 ani incoace, de ex. Accepta orice supa, inainte mai deloc. energie si timp sa fie sa variez zilnic. E drept nici eu nu eram pofticioasa cand eram copil, ma bucuram de orice, oricum nu ne punea nimeni de 3 ori la masa si gustari, de abia seara mancam ceva cald. Dar na, am supravietuit, eram la tara, prin pomi dupa fructe toata ziua. In zilele noastre e greu, sa hranesti copiii sanatos si variat e o provocare
Astea cu „rabdare ca se va schimba”… :)))))))))))))) de tot rasul
Am fost un copil relativ pretentios, pe masura ce am crescut, am acceptat extrem de putine alimente, fara sa le iubesc, dar am scos mai multe pentru ca imi faceau mai mult rau decat bine. Si acum icnesc daca ma gandesc la carne de porc sau ficatei. Si nu, nu din fite, daca nu vrei sa mananci ceva, nu se cheama ca ai fite, ci ca, pur si simplu, organismul tau, creierul tau nu accepta ceea ce e in fata ta la masa ca pe mancare, ci ca pe ceva scarbos sau incompatibil cu ceea ce tu categorisesti ca fiind „mancare”. Obligati-va copii „sa nu mai comenteze la masa” cum am fost si eu obligata, si sa nu va mire cand o sa va treziti cu episoade de voma zilnice, dureri de burta sfasietoare si atacuri de panica groaznice, si, in final, vreo gastrita urata pentru care e spitalizat odata la cateva luni, cum e in cazul meu 🙂 Daca tu esti gurmand si iubesti mancarea, nu inseamna ca toata lumea e la fel. Unii nu vad in asta o placere, ci o fac doar ca sa traiasca. Nu obligi si nu pacalesti copilul in legatura cu ce e in farfurie, oricat de mic ar fi, organismul lui trebuie respectat si punct. Si nu, nici subnutrita nu sunt, am o greutate perfect normala, pe care o mentin fara probleme, chiar si dupa 35 de ani.
Pai nu stiu, din ce citesc se pare ca la Ivan nu e o problema numai de aliment in sine (gen – „nu mananc branza”. El mananca numai o anume branza, pusa numai pe un anume tip de pizza). Sau nu e „nu mananc cartofi”, ci mananca numai unii cartofi de un anumit soi si consistenta. Deci e „nu mananc orice fel de cartofi”.
Asta mi se pare mult extrapolat, comparativ cu „nu mananc carne de porc”.
Buna, eu am fost un copil fooooaaarte mofturos la mâncare, băiatul meu de 3 ani este la fel. Îl înțeleg, mi-a fost mai greu la inceput, dar asta este, rotim mâncărurile și am grija sa fie mereu și ceva ce ii place lui. Îmi aduc aminte cat de greu îmi era și mie când eram mică și cum la un moment dat am dezvoltat tot felul de alergii când eram obligata sa mananc ce nu îmi place. Nu o face că nu vrea, pur și simplu organismul lui refuza anumite mâncăruri.
Că o paranteză, acum mananc de toate, sunt sanatoasa, nu am carente 🙂
Bună, Ioana! Te înțeleg prin ce treci. Iti recomand sa citesti despre terapia de integrare senzoriala si cartea ” Copilul desincronizat senzorial”. Poti cauta pe fb pagina Ramonei Stanciu, lucrează fix pe problemele acestea, cu blândețe, fără a forța copilul, e foarte bine pregătită si da sfaturi f utile. Are rezultate foarte bune inclusiv la copii cu autism, care nu stiu sa mestece, nu accepta diferite texturi etc.
Nu știu cum s-a nimerit dar avem și noi un exemplar identic în familie iar eu fiind bunica, adică cea care gătește tot timpul. De toate. Cu mențiunea că nu există feluri preferate și trebuie să îți storci creierii ca să vezi ce ar putea mânca. De gustat? Exclus! Chiar dacă azi mănâncă ceva mâine sigur „ceva” – ul nu e bun și nu a fost niciodată.
Am si eu un exemplar acasa (unul din trei). Intradevar este greu de inteles si de explicat cuiva care nu a trait aceasta experienta pe pielea proprie. Fiecare copil are preferintele sale si mofturi, dar neofobia alimentara este cu totul altceva. Si eu sper ca va trece! Pe mine ma ajutat mult s-o urmaresc pe Jennifer de la Kids eat in color (IG/FB), iti recomand daca nu o cunosti.
Povestea vieții mele, numai că eu am doi mofturoși în loc de unul. În plus, ce îi place unuia nu îi place celuilalt?♀️Am ajuns să urăsc bucătaria, m-am săturat să arunc mâncarea ?
Daca mie mi s-ar oferi sa mananc doar ce imi place, poate ca si eu as face mofturi la mancare. Auzi colo, paste pe alese cu două tipuri de sos (nu ma indoiesc ca cele mai gustoase), carne de pui (doar pulpă, nu și piept) gătită la pretentii, orez doar simplu (eu il prefer cu o ceapa tocata marunt, calita in ulei si orezul fiert in apa in care am fiert ceva carne de pasare) , vită doar în sos bolognez, pește doar somon, și cartofi doar de un anume tip și consistență . Dintre legume, recunosc ca nici eu nu sunt incantat de dovlecei, broccoli, spanac si evit pe cat pot varza gatita.
Cand eram copil si eu faceam mofturi la mancare, iar mama imi gatea rapid cartofi prajiti si un ou (ochi) deasupra. Asta pana m-am saturat de cartofi prajiti si ou cand ei mancau altceva. Am ramas la acea vreme cu faptul ca nu imi placea zarzavatul din bors si scoteam (bacatica cu bucatica) fragmentele de patrunjel pe marginea farfuriei. Nu mai stiu cum, insa in cativa ani, am scapat si de moftul asta.
Sugestii? Poate sa ii pregatesti lui mancarea lui preferata cu somon, iar pentru voi un fileu de salau pane, sau file de salau in folie la cuptor (cu unt si condimente). Sa incerci o garnitura diferita, sa zicem un piure de mazare, dar lui nu ii pui din prima in farfurie. Lui in dai in farfurie mancarea lui favorita. Ii dai salau doar daca cere. In nici u n caz nu insista sa guste, nici macar nu trebuie intrebat daca vrea. (Bineinteles ca vei pastra o portie, pentru ca s-ar putea sa vrea mai tarziu).
La fel pentru carnea de pui, nu se poate sa nu existe o alternativa la pulpe. Si pentru mine pulpa este cea mai gustoasa, insa nu as renunta niciodata la pieptul de pui facut pane.
La sosul pentru paste, trebuie sa existe o alternativa mai gustoasa. Daca ar fi dupa mine, as adauga niste cubulete de vanata calite in ulei impreuna cu ceapa. Vanata nu se foloseste in acest fel in Romania, insa se foloseste in alte parti ale Europei. Nu stiu daca se foloseste in sosul de paste, insa eu cand am vrut sa fac un sos de post am folosit cubulete de vanata si ciupercute, iar rezultatul a fost ca mi-au mancat copiii jumatate din sos pana sa fierb eu pastele.
Tot cu vinete, se poate pregati o musaca. Musacaua de vinete e mai rara in Romania, insa e o mancare deosebit de gustoasa.
Ce spui de mancarea de ardei copti cu sos de smantana? La asta am o mica recomandare. Ceapa merge calita in unt. E altceva. Parerea mea e ca intr-un sos de smantana nu are ce cauta gustul de ulei.
Nu sunt bucatar, sunt doar un gurmand care a invatat sa isi faca singur mancarurile preferate.
Cu rabdare si echilibru in abordarea problemei, sunt convins ca veți avea succes.
Eu am un baiat de 11 ani care are aceeasi problema de la fix 1 an, cand a inceput sa nu mai manance nimic altceva devat lapte. Cu greu i-am adaugat cateva chestii in meniu si pana acum traieste cu 4-5 feluri de mancare si nici alea nu le manance cu placere (exceptand carnea si cartofii prajiti…). Noi inca ne straduim sa gatim separat pentru el, ca nu nu putem fara legume, fructe, paste etc.
A fost greu multi ani, mereu i-am dus mancare de acasa peste tot. La gradinita, la bunici, la prieteni… In tabara nu poate merge. Dar ne-am mai linistit cand am aflat despre ARFID. E o tulburare alimentara, ca multe altele. Nu e vina lui, pur si simplu nu percepe anumite mancaruri/texturi ca si comestibile. Ca si cum ni s-ar oferi noua, astora „normali”, o farfurie de oua clocite si ni s-ar cere sa le mancam, ca sunt sanatoase si gustoase, ca uite ce multe natii le mănâncă. Nunstiu cati dintre noi am reusi sa le înghițim, chiar flămânzi fiind.
Am vorbit cu un psiholog specializat pe tulburari alimentare, care ne-a spus de ARFID si ne-a ajutat sa intelegem. Nu am putut continua sedintele, dar ne-a ajutat oricum. Citim deapre asta si sper ca in timp sa reusim sa il ajutam.
Din pacate, al nostru nu manca atatea chestii sanatoase ca al vostru. E un chin sa-i asiguram vitaminele si nutrientii…
Pe de alta parte, al doilea e un mancau si un pofticios ce compenseaza pentru frate-su, pe care trebuie sa il temperam, ca a inceput sa ia proportii…
Ce te faci cand și soțul e la fel?! Un copil bătrân ?
Nu suntem toti la fel. Nu avem nicio obligatie sa ne placa tuturor aceleasi mancaruri sau alte lucruri. Imi amintesc vizitele cu sotul la nasii de cununie: piure de cartofi facut cu zeama de varza in loc de lapte, salata de ciuperci cu maioneza si multe alte mancaruri pe care eu personal nu le agreez, nu imi plac. Ce ar fi trebuit sa fac: sa mananc doar de dragul gazdelor?! Asa cum eu respect decizia altora de a nu manca ce imi place mie, cred ca reciproca ar fi pottivita.
Copii sunt asa diferiti…. Spre exemplu nepotica mea de 5 ani , mananaca foarte putine feluri de mancare , putine fructe ( cred ca 2 feluri numai ) , legume deloc , doar castraveti murati …. Un copil caruia ii dificil sa gatesti , iar fratemio bucatar de meserie , care a lucrat multi ani international , inclusiv convursuri , nu stie ce sa mai faca , macar de ar gusta cate ceva . In schimb fiu-mio , mananca absolut orice , si nu ma refer la junk food , ci absolut toate fructele , atat cride cat si gatite , fructe nu mai zic , viata fara compot de mere nu exista ….. mananca e ce drept ai carne , cere des , mai des decat ii dau eu ,cu dulciurile nu prea sta bine , nu ii prea plac , mai mult placintele lui bunica ….. cand acea vreo 11 luni , a manancat coji crude de cartofi de la gunoi , stiu sunt ireaponsabila , dar a fost 20 sec de neatentie . Prin urmare , nu as putea judeca un parinte , in cazul meu , pe fratemio , care stiu cum gateste si cum mananca ca nu iar fi oferit nepoatei ….. suntem diferiti , important e sa incercam si ca regula in casa noatra , incercam si vedem daca ne place sau nu , fara sa obligi ….. fiumio nu a refuzat absolut nimic , dar asta nu ma face pe mine speciala ci asa e el …..
I feel you.. Sfaturi nu am ca diferiți mai pot fi. Dar am zile când îmi vine sa plec cât vad cu ochii, mai ales ca am 2 in aceeași situație, dar gusturi diferite. Supraviețuim…
Am si eu un baietel de 3 ani care refuza sa manance carne de orice fel, in plus are doar cateva alimente pe care le accepta. Analizele ii ies normale, asa ca m-am dat batuta, il las sa manance ce vrea el: paste, branza, iaurt, broccoli, fructe si legume musai crude, fructe uscate, covrigi, budinci. Pentru el gatesc separat. Mai are 2 frati care mananca normal.
Intr-un fel il inteleg, si eu am fost un copil mofturos, eu nici acum, adult fiind ,nu pot manca ficat sau combinatii gen ou cu rosii sau pate cu rosii.
Nu sunt parinte, dar va rog nu dati cu pietre! Vorbesc din punctul de vedere al copilului ‘problema’, care nu punea gura pe legume, carne, mancare gatita, supe, ciorbe, etc. Nici gaselnita de a pune o bomboana de pom in ciorba nu a reusit sa ma convinga sa mananc. Pur si simplj mi se intorcea stomacul pe dos instant. Imi aduc aminte amenintarile cu te ducem la spital daca nu mananci, si fratele meu care imi dadea pe ascuns biscuiti ca sa mananc ceva.. era prin anii ’85, aveam cam 5 ani, biscuitii erau doar din cei populari, nimic special. Imi aduc aminte vizitele la doctori, care ma intorceau pe toate partile, o intrebau pe mama ce problema am, iar cand auzeau ca mananc decat lactate, oua, fructe si cartofi i-au spus mamei sa lase copilul in pace ca eram sanatoasa tun. De atunci mama s-a impacat cu ideea ca are un copil specimen, in timp ce ceilalti doi mai mari mancau orice. Mamaie, Dumnezeu sa o odihneasca, nu stiu ce minuni facea, dar din putinii bani pe care ii avea reusea sa ne hraneasca pe toti cu ceea ce ne placea fiecaruia.
Am citit mai sus ca un copil care nu mananca ca ceilalti ai casei va deveni un adult neadaptat..consider ca e cam dura concluzia asta. Undeva prin liceu am inceput sa mananc ceafa de porc la gratar…toata lumea soc ?? inainte de asta devenisem fan salata verde. Iesitul in oras cu prietenii nu este niciun fel de problema. Toti avem gusturi diferite, fiecare comandam ce ne place. Nu ma poate obliga nimeni sa mananc ceva ce nu am chef, sau poate nu imi face bine, nu consider ca trebuie sa ma explic. Am gustat si creveti, sushi, dar nu as comanda asa ceva. Ador supele crema, nu suport ciorbele si supele, desi in vizita la cumnata am servit si supa. Mananc rosii, doar cele cherry, broccoli si conopida, pastarnac, doar la cuptor gratinate. Mancaruri cu sosuri, nu ma ating…daaar, am iesit la restaurant indian si mi-a placut la nebunie, atat de mult incat am mai fost si altadata. La cina cu un prieten la restaurant chinezesc, nu stiam la ce sa ma astept, dar merg pe ideea ca sigur gasesc ceva sa mananc si nu mor de foame. Am mai fost la chinezesc de cateva ori. Situatia nu e chiar atat de grava pe cum vad ca o picteaza unii oameni.
Un alt aspect pe care nu il inteleg e acela cand ne agitam ca nu se mananca mancare calda la pranz, sau ca masa de seara e devreme, etc. Poate daca acceptam ca exista si alternative, si ca modul in care noi romanii ne hranim poate nu e chiar cel mai bun din lume, e posibil sa ni se potriveasca. Mancatul cu cateva ore bune inainte de ora de culcare, e chiar recomandat de nutritionisti. Pana la urma fiecare face cum ii este bine.
Toti suntem diferiti, trebuie sa incercam sa ne acceptam asa cum suntem si nu sa ne achimbam pentru a fi acceptati.
Vreau să adaug ceva: există alergia la mazăre pentru acei copii care nu o mănâncă!!deci am niște dureri de stomac îngrozitoare dacă iau o gură din primul minut…mi se face rău instant;sunt analize de testare la medcenter!! și eu sunt o persoană cu gusturi diferite dar am încercat o dată acele alimente și mi se par prea amare;am căutat și despre asta și ce să vezi, 20% din populația lumii inclusiv eu sunt excepția în faptul că nu suportă decât gustul dulce la alimente din toată categoria 🙂
Nu stiu daca exista o alergie si la carne tocata, de exemplu. In toti cei peste 40 de ani ai mei, am mancat o jumatate de mic, dupa care am zacut vreo 3-4 zile. Hamburgeri, chiftele, mici, musaca, perisoare, etc ..orice contine carne tocata imi intoarce stomacul pe dos instant.
Fiecare cu gusturile lui. Partea cea mai buna la retetele online e ca le pot adapta in functie de preferintele tale si ale familiei tale. Asta e unul din motivele care m-au facut sa renunt la retetele traditionale si sa trec pe retete moderne pe care le gasesc online.
Ioana, și eu sunt in aceeași situație. Cel mai greu îmi ieste când trebuie sa pregătesc pachețelul de mâncare pentru școală: fără sandwichuri și fără fructe :)))).
Buna Ioana, Și eu sunt în aceeași situație. Băiatul meu are 6 ani și treptat a eliminat tot mai multe feluri de mâncare astfel ca am ajuns sa avem maxim 7 feluri de mancare care le tot rotim. El nu a fost asa dintotdeauna. Pana la 3 ani a mâncat orice și apoi treptat, după ce a început gradinita a început sa fie tot mai mofturos. Visez și eu la ziua aceea când voi putea experimenta tot felul de retete. ?
Oooo ce de alimente mananca, noua ne a luat 4 ani sa manance cartofi prajiti.
In perioada de bebelusala cu mancare pasata manca orice. Cand am trecut la mestecat a mancat aproape un an de zile doar gnochi si mazare.. iar in rest fructe si lapte de vaca am incercat inclusiv sa l tinem
Nemancat o zi nici un succes… acum suntem mai bine.
Cei mai tari sunt aia care incearca ei sa i dea diverse si ma intreaba pot sa i dau nu stiu ce…ca parca noi acasa dormim
Of, suna tare greu, Ioana, imi pare rau! Ai explorat subiectul procesarii senzoriale? Din cate povestesti, Ivan pare ca are dificultati in procesarea simtului atingerii (ziceai tu ceva de schimbat haine si facut dus), nu doar al gustului, posibil sa fie conectate. Probleme in procesarea gustului poate duce la unii copii la frica de gusturi, texturi noi, orice. Las aici 2 articole, poate e o cale de explorat, sunt sigura ca in Olanda exista terapeuti care ajuta copiii sa depaseasca aceste dificultati.
https://childmind.org/article/sensory-processing-issues-explained/
https://www.littleremedies.com/blog/201710/understanding-your-picky-eater
Sper sa fie de ajutor!
*Problemele in procesarea gustului pot duce
V, ai scris exact de voiam sa scriu si eu ieri, dar am ezitat, pt ca nu voiam sa par prea alarmista. In cazul unui SPD (Sensory Processing Disorder), exista multe scoli in Vest care au o asa numita “camera senzoriala” pentru copii, tb intrebat (eventual ortofononistul scolii poate sa isi dea intai cu parerea). Foarte multi copii au diverse sensibilitati la stimuli externi, dintotdeauna (eu imi amintesc de ex ce mult ma deranjau etichetele la interior la haine), nu e o drama dar acum sunt multe metode blande si moderne de desensibilizare/coping si de specialisti care pot sa explice fenomenul mai bine.
E doar o idee, dar prima care mi a venit in minte citind articolul.
Multa rabdare si calm in aventura voastra de familie!
Fructe. Care ii plac, cat mai multe.in loc de paine. Au tot ce ii trebuie ca sa creasca sanatos. Poate ii plac legumele crude. Faceti betisoare de morcovi, telina, dovlecel, castravete, ridiche, puneti le intr un pahar si in alt pahar faceti un sos din iaurt sau branza de vaca sau nuci de cajou blenduite cu gustul mancarii care ii place cel mai mult. Nici o grija, va manca de toate. Si va creste frumos
Si eu o am pe cea mare foarte selectivă, cel mic e copil model la masă. Culmea este ca la cea mare m-am agitat maxim, ca la carte, sa ii gătesc și propun mâncare extrem de variată, din toate, prezentate frumos, mâncat cu toții…Am ales autodiversificare, dar altfel decât pasat nu a acceptat. ? Mi-am dat seama ca niciodată nu a mâncat cu placere, încântare, dar măcar mânca. A făcut pe la 2 ani o pasiune pentru pește, a dispărut intr-un an, acum nici nu mai gustă. Tot la 2 ani a început sa refuze mâncarea. Toată lumea îmi dădea sfaturi necerute, se minuna…La un moment dat am cedat și, la fel ca tine, ii dau aceleași câteva mâncăruri, măcar sa mănânce și sa fie echilibrat.
Cu cel mic îmi pierdusem și speranța, eu ii dădeam pasat, iar el se întindea după mancare solidă. Imi era și frică, mai ales ca era obsedat de sunt, numai după ce am oprit alăptarea a acceptat mâncare, se prefacea ca rămâne fără aer. Insa după ce a început sa mănânce a fost de vis – e fan fructe, legume, carne, mănâncă putini carbohidrați, gustă orice mâncare sau aliment nou ii propunem, chiar dacă nu ii plac mereu. Culmea e ca lui nu i-am mai gătit de mic cate în luna și în stele, primea apoi deseori din mâncărurile agreate de cea mare, însă nu a dăunat nicicum. Are aproape 5 ani și între dulce și fructe alege fructe, între pizza și salata alege salata și tot așa. Crescuți de mine sunt amândoi. ?
Parca ai scris despre Mark al meu. Dar la el stii ce merge? Povestea din spatele mancarii. E ca in Filantropia: „Mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste de pomană”. Asa si la el: „Farfuria din față, care nu are o poveste langă, nu primește atenție.”
Așa am ajuns să avem la masă: Mâncarea sultanului (ostropel de pui cu piure de cartofi), Supă Albus Dumbledore (Ciorbă de pui a la grec), Supă Madame Pomfrey (ciorbiță de pui cu multe roșii și tăieței) și tot așa a ajuns să mănânce somon, după ce i-am povestit eu de un mare Chef care a căștigat un premiu internațional pentru rețeta lui de somon. Ce nu face o mama ca să mănânce copilul ei? Cred ca ar trebui sa scriu si eu un articol pe tema povestilor din spatele fiecarui tip de mancare.
Găsisem cu ceva timp în urmă pe un grup FB (Autism Inclusivity) o poză cu un șir de afine și sub el un șir de biscuiți sărați (crackers). Fiecare afină avea câte o etichetă: prea zemoasă, prea moale, prea acră etc. Eticheta biscuiților era: la fel, de fiecare dată. Mi s-a părut o fotografie revelatoare pentru înțelegerea anxietății la încercarea mâncărurilor sau texturilor noi. În loc de un proces previzibil sau confortabil, masa poate deveni o provocare foarte mare, cu un consum energetic crescut pentru a lupta/îmblânzi senzații neplăcute.
Fiul meu imi explică acum (are 17 ani) că, atunci cand era mic, il obosea/deranja/stresa să identifice subcategorii si sub-subcategorii de lucruri, inclusiv alimente.
Asa că prefera sa mănance ceva care avea sanse să aiba, de fiecare dată, aceeasi formă, consistentă, gust, miros, culoare, densitate, etc.
La gradinită/scoală manca mai variat (refuza multe dar totusi manca ceva), dar cu noi, acasă sau in calatorii, meniul era foarte rigid. Găteam, eu sau sotul, pentru adulti si ii pregateam lui separat, avand norocul ca multe dintre „mancarurile acceptabile” sa fie semipreparate sau preambalate. In călătorii, trebuia să caram cu noi mancare lui pentru că altfel nu ar fi mancat decat orez si supă de miso (locuim in Japonia).
Prin gimnazială, a inceput sa mănance mai multe desi incă evita legumele (mai ales crude). In anul 1 de liceu, a descoperit că poate să mănance si verdeturile daca ii place sosul/dressing. Tot in liceu, a decis sa mănance sănătos (adio semipreparate si instant ramen), sa reducă carbohidratii si sa creasca consumul de proteine. Asa că a inceput sa mănance si legume gătite, ouă, carne, aproape orice fel de peste/molusca, etc., adica are un meniu „normal”, daca există asa ceva.
Ca observatie, „deschiderea” asta gastronomică a avut loc in paralel cu dezvoltarea abilitatii lui de a-si gestiona anxietatea si de a lua decizii personale de termen lung.
In primii 2-3 ani ai copilului am suferit pentru că:
– imi imaginam că copilul refuza sa mănance ce ii ofer eu (adica mă simteam refuzată eu personal)
– imi era teamă că o dietă asa restransă ii va afecta dezvoltarea (nu pare, dar binenteles ca nu am cum sa stiu)
– o vedeam ca pe incă o dovadă de cat de atipic este (nimeni nu-i perfect)
– era impotriva imaginii mele de a lua masa in familie (nici nu stiam că am una…)
După ce am lucrat cu mine, mi-am dat seama că insistand să ofer (si intristandu-mă cand mă refuza) fac mai mult rău, copilul imi semnalase că avea nevoie de predictibilitate/stabilitate in casă/cu noi pentru că primea destulă stimulare in afara casei.
Deci, ai incredere in copilul tău mai ales dacă nu sunt motive medicale serioase sa insisti. Si chiar si atunci.