Dacă nimic altceva n-o să meargă, o să rămân bloggeriță până la 109 ani

Acum câteva seri mă despleteam cu bărbată-miu despre cum nu știu eu ce-o să se aleagă de cariera mea cu schimbarea asta, că da, bine, super, mă lupt să învăț neerlandeza, visez noaptea conjugări și excepții, rup creioanele la teme, să zicem c-o să și reușesc, și după asta ce? În ce fel formarea și experiența mea de povestitor, copywriter, editor și scriitor va fi ea necesară și dorită într-o țară pentru care eu mereu voi fi un expat și în a cărei limbă mă voi exprima pe termen lung cu viteza unui copil de patru ani? Continuu eu să scriu cărți, sigur că da, de asta nu mă las, îmi e necesar ca respirația, dar cheltuielile aici sunt mari, iar industria cărții e în mare cumpănă acum.

Am explorat mental amândoi tot felul de variante (de la angajat la școlile românești de aici la îngrijitoare de copii la grădiniță sau angajat în vreo editură olandeză pentru copii), cert e că după o jumătate de oră căutam pe internet cât e aici ajutorul pentru șomeri și în ce condiții se acordă.

Am adormit suspinând și am visat că îmi vând cerceii pe internet ca să fac rost de bani pentru mâncarea copiilor (nasol e că n-am decât vreo 15 perechi, îmi ajung pentru maximum trei zile, Sofia mănâncă mult tare).

A doua zi, o prietenă bună mi-a trimis știrea de mai jos și m-am liniștit.

O doamnă din Suedia, Dagny Carlsson, s-a apucat de blogging la 99 de ani și a publicat articole pe blog până anul acesta, când ar fi împlinit 110 ani (dacă nu s-ar fi stins, din păcate) (sursa) La 99 de ani, femeia a făcut un curs de internet și calculatoare și s-a apucat de scris. Nu e niciodată târziu să înveți, scria ea. Nu sunt sigură că e valabil și pentru unele limbi germanice, totuși… 😀

Dagny posta pe blogul ei despre cum își îngrijește florile, ce gimnastică face pentru reumatism, oferea sfaturi și răspundea la mesaje. A cunoscut-o chiar și pe Regina Silvia a Suediei!

M-a încurajat asta.

Tot nu știu ce meserie pot practica aici, dar măcar iată, știu că pot rămâne blogger până la moarte.

Pot să postez despre amenajarea grădinii (nu mă pricep deloc, dar mai am 50 de ani să învăț, mai ales dacă o să rămân casnică atâtea decenii), fashion pentru mămăițe (și asta trebuie să învăț, nu m-am priceput niciodată), rețete de preparate moi și sănătoase, poate fac și niște tutoriale de goblen și live-uri despre grand-grandparenting, cum să facem să știe strănepoții cum ne cheamă.

Sunt curioasă dacă o să mai fie cineva pe-aici atunci.

Dagny Carlsson, bloggerița de 109 ani

26 Comments

  1. Liliana

    Eu m-am mutat la țară de o lună, dar deja mă gândesc să îmi fac un blog despre ce să faci, dar mai ales că nu faci pe la țară, prin grădină…

  2. Anda

    Draga Ioana, te citesc de multa vreme dar nu ti-am scris pana acum. As vrea sa iti spun ca deja eu sunt interesata de ceea ce scrii despre viata voastra acolo, mai mult decat despre parenting. Sunt sigura ca mai e multa lume ca mine si ca aceasta comunitate va avea membri, inca niste ani buni de acum inainte. Ca mai apar si altii…stii cum e vorba cu cainii si ursul. Ati fost curajosi si pana la urma, viata vine cu multe schimbari si surprize. O sa vezi ca timpul iti va arata exact care iti e drumul profesional. Arunca grijile si accepta ca schimbarea asta de destin pe care ati facut-o, o fi fost alegerea voastra dar poate ca asa trebuia sa se intample. Cine ne poate spune cate decizii pe care le luam tin de liberul arbitru si cate ne vin pt ca drumul nostru, dinainte stabilit, trebuia sa ne duca undeva? Eu nu sunt sigura nici de una, nici de alta. Dar uneori as vrea sa imi confirme cineva ca momentele mari, schimbarile importante nu sunt la cheremul meu. Sincer, mi-ar conveni sa nu ma simt intotdeauna pe deplin raspunzatoare pt deciziile mele, recunosc. Dar cred totusi ca aceste „chemari” catre un loc sau altul, ideile care ne vin si starnesc o intreaga busculada in toata lumea pe care o aveam pana atunci, nu sunt doar ale noastre. Ca doar nu punem in practica orice ne trece prin cap. Cred ca exista povesti trasate, in linii mari, pentru fiecare dintre noi. Te imbratisez cu drag!

    • Printesa Urbana

      Ma ajuta mult ce spui, multumesc!

  3. Petruta

    Înduioșător articol. Sunt sigura ca totul va fi bine. In schimb, articolul tau mi-a stârnit curiozitatea și am căutat forma corecta a verbului ,, a continua,, la prezent. Aparent , după ultima ediție a DOOM-ului, corect este ,, eu continui,,. Multa bafta!

  4. Adina

    Te inteleg perfect. Am stat 8 ani acasa (in aceeasi tara ca si tine) pentru cresterea copiilor. Cand cel mic aproape a implinit 3 ani am inceput cautarile. Aproape 1 an si +300 cv-uri mai tarziu m-am angajat full time si a trebuit sa ma reorientez profesional la 40 de ani! Nu este imposibil dar daca vrei sa lucrezi ca si angajat, ideal ar fi ca perioada in care nu ai lucrat sa fie cat mai scurta. Odata trecut peste prejudecata angajatorilor referitor la pauza din cv totul e mai usor. Tot ce e diferit (inclusiv cresterea copiilor fara sa muncesti) va fi privit circumspect in CV (la fel ca si lucrul full time cand ai copii sub 8 ani!). Altfel, asa cum ai spus, blogging-ul poate fi facut la orice varsta…..pacat ca nu aduce si remuneratii semnificative.

    • Elisabeta

      Draga Prințesa,nu te descuraja.Te citesc de la primul articol și voi fi mereu aici.Mi-a părut tare rău că ai ales sa te muți definitiv fin tara,dar îți înțeleg motivele.Este ușor,este greu? Cred ca ca orice început, este cu multe emoții și semne de întrebare.Fiecare zi aduce ceva nou, deci ,,văzând și făcând „.Viața îți va oferi răspunsul la momentul potrivit.

  5. Andreea

    toate gandurile si indoielile si caruselul asta de emotii e absolut normal pentru oricine s-a aruncat asa in necunoscut 🙂 da-ti intai timp un an de invatat limba, usor usor se vor lega apoi lucrurile – nu stii nicicand ce oportunitati apar si de unde. Desigur ca te poti uita saptamanal pe platforme de job-uri (oare exista linkedin in olanda?).
    mi-am adus aminte de Meg Ryan in filmul ala cu libraria mica de carti, ca d da faliment si incepe sa scrie carti pentru copii 🙂 – cand se inchide o usa, o alta se va deschide.

    si suntem multi care ramanem pe aici, insa doar ca te citim nu te ajuta financiar – e bun doar ca suport moral.

    doar ca intrebari:
    – oare poti scrie carti pentru copii in engleza/ olandeza? caci cartile pentru copii de 2 ani de ex au doar cateva fraze pe o pagina. clar altfel vin cuvintele in limba materna, insa poate e o varianta.
    – nu poti continua partea de promovare produse si alte colaborari cu firme din Romania? sigur exista o modalitate sa declari venituri, platesti taxe etc. cat sa fie ambele sisteme impacate. nu ma pricep, insa un consultant fiscal sigur se gaseste.

    – poate poti deveni persoana fizica autorizata si iti poti oferi serviciile creselor, gradinitelor, scolilor internationale – ‘ora de poveste’ sigur ar fi ceva super interesant pentru pitici.
    respectiv un curs pedagogic/psihologia copilului – de vorbit la fortele de munca daca exista ceva de genul.

    bafta – de multe ori e mai greu inainte sa fie mai usor, dar asta stiti deja 🙂

    • Andreea

      heh, voiam sa intreb de site-ul de job-uri indeed, nu de linkedin :))

      ah, ca tot am scris de linkedin, in Germania si Austria exista un fel de linkedin mai nemtesc – se numeste xing. Poate e ceva asemanator si acolo?

    • Printesa Urbana

      Ai dreptate, multumesc mult!

  6. Claudia

    Exista multe joburi care au nevoie permanenta de personal, si unde se practica ceea ce noi numim „calificare la locul de munca”. Daca nu de la nivelul de A2, dupa ce iei B1 iti gasesti sigur ceva. Sunt incredintata ca persoanele care locuiesc mai de mult timp in Olanda te pot indruma.
    Ma rog, poate nu va fi un job musai in domeniul tau, dar cine vrea sa munceasca, o poate face – mai ales ca locuiesti nu departe de capitala, din ce inteleg.

    • Lili

      Hotararea de a trai intr-o alta tara este inceputul unui alt capitol al vieții. Trecerea se va face mai greu, este normal, ne simtim încă legați de viata noastra de dinainte si simtim ca am putea continua ce făceam înainte. Sigur ca se poate, într-o oarecare măsură, dar mai tarziu vei simti poate nevoia sa fii parte completa din sistemul de acolo si sa te distanțezi tot mai mult de viata de dinainte. Ia-ti timp, e un proces intreg, vei simti cand a venit momentul potrivit. Este evident că nu putem face – din motive de limba – intr-o alta tara aceleasi joburi grozave pe care le făceam în România, dar este o realitate si, cu cat o intelegem mai repede, cu atât ne adaptăm mai usor si fara regrete la noua viata. Oricat de bine învățăm limbile, nu vom fi niciodata native, nu vom putea exprima aceleasi nuante ca in romana si stim cat de importante sunt nuantele în edituri sau alte joburi de acest nivel.
      Iti voi vorbi pe scurt de experienta mea – în România am fost profesoară de latina si ulterior am lucrat în edituri, în Austria lucrez in customer service si e minunat. Orice firma are nevoie de customer service, iar daca găsești o firma bună, e un job foarte comod si respectabil. La început, cât mi-am luat timp sa invat germana, am lucrat în customer service cu romana si engleza, ulterior intr-o firma si mai bună unde folosesc engleza si germana. Caută eventual sa vezi daca exista ceva joburi cu romana, iar mai târziu vei vedea. In timpul acesta vei continua, desigur, si cu proiectele cu România. Nu uita ca totul va veni încetul cu încetul, fii îngăduitoare cu tine si totul se va aranja cu vremea. Bucura-te de fiecare moment, e o experiență minunata. Eu inca multumesc cerului în fiecare zi ca sunt aici, ca am de lucru, ca ma simt fericita si acasă.

  7. Marilena

    Nu stiu ce sa iti spun, vreau doar sa te incurajez si sa ai incredere ca veti gasi o cale sa va descurcati.
    Iti trimit o imbratisare 🤗

  8. Ana

    Important e sa iti petreci cat mai mult timp alaturi de copiii tai. Va veni vremea cand ei vor zbura si atunci vei avea timp si de cariera. In plus, scrii frumos ti-am citit toate cartile pt adulti( copiii mei sunt prea mari pt cartile de copii.
    Ai darul de a scrie, scrie o carte amuzanta despre peripetiile mutatului. Poate chiar un fel de jurnal.
    Iti citesc cu mare drag blogul. Mi-ar placea daca ai face un blog in care sa publici capitole din carti, ori povesti, ori chiar pagini de jurnal, ca cele despre primele luni in Olanda. Poate scoti si bani din ele. Sau, de ce nu, vlogging. Nu ai vazut cati bani scot mucoasele alea din America, ce au nascut la 14,15 ani? Mai dau si sfaturi de parenting si se lauda ca si-au luat case cu banii din vlogging.
    Iar tu ai stil si carisma. De ce nu?

    • Claudia

      Nu mi se pare o idee atat de buna sa astepte pana pleaca de acasa copiii (adica inca vreo 10 ani daca ne gandim la Ivan, care implineste 8 ani anul acesta). La 50 de ani, nu stiu cine te mai angajeaza, daca nu ai lucrat pana atunci in tara respectiva (ma refer – daca nu ai fost angajat).
      Plus ca mai e vorba si de contributiile pentru pensie, care nu se platesc stand acasa cu copiii.
      Sa gandim si realist totusi, it’s a cruel world out there.

  9. daniela

    Draga Ioana, nici nu stiu cu ce sa incep.
    Am vrut sa ti scriu si la celalalt post cand spuneai cum pregatesti mancarea de ex. Imi place foarte mult de tine si de stilul tau asumat si modul concret in care scrii- duminica seara fac ciorba pt o saptamana si felul doi pt luni si marti. Eu una nu am intalnit o femeie, nu o mama, o femeie care sa recunoasca si sa spuna ca face o ciorba care sa tina cat mai mult, nu am intalnit mame care sa vorbeasca sincer, dom’le despre cum se organizeaza in bucatarie, fara sa te faca sa te simti ca ultima gospodina ca nu faci in fiecare zi 3 feluri de mancare, ca viata de mama nu e doar despre a gati si a spala, ca mai dorim si altceva si pt cresterea noastra, nu doar a celor mici.
    Iar acum , in postarea de fata, la fel, scrii atat de sincer si pe fata despre incertitudinea asta care de altfel le framanta pe multe mame, dar nu vorbesc. Asa le place sa dea impresia ca banii pica din cer. Macar tu ai deja un renume, ai talentul scrierii, publici carti, ceva, ceva….dar , eu de ex, casnica si mama de 3 ani jumate…ma chinui de ceva vreme sa fac ceva pt un venit in plus si nici nu reusesc, nici nu am cu cine vorbi. Pt ca mamele pe care le stiu eu nu vorbesc despre asa ceva.
    Sotul are un magazin naturist dar nu merge la nivelul la care sa traiasca o familie; daca as spune cuiva asa ceva, nu m ar crede nimeni. Intr un oras aparent sarac, masinile de lux nu lipsesc, oamenii pleaca in vacante, isi duc copiii peste tot in plimbari, excursii, iesiri…noi nu putem tine pasul cu ei, si nu inteleg de unde au atatia bani, cand noi de abia ne limitam la mancare si facturi.
    Acesta este de fapt si unul din motivele pt care ne gandim si noi serios sa plecam din tara, traiul acesta nesigur de pe azi pe maine si mentalitatea de care ne izbim zi de zi , de ex, la micul nostru plafar si in viata reala.
    Asa ca pe tine te admir pt curajul acesta de a spune lucrurilor pe nume, indiferent ce lucruri si indiferent ce nume ar avea. Daca am fi cu totii asa….
    PS. Sa nu mi dai un raspuns diplomat despre mamele de care ti am scris. Nu doresc a le vorbi de rau, pur si simplu e o constatare de a mea pe care mi am permis sa o impartasesc cu cineva, cu cineva ca tine. Pt ca , femeie ca tine, mai rar!
    Toata admiratia mea, cu drag!

  10. Lia

    Asta e si una dintre reținerile mele când ma apucă gândurile de emigrat, adică de fiecare dată când ard ăștia diverse pe lângă București si ma gândesc ca tot aerul ăsta distrus îl respirăm si noi, oricât de „in bulă” am trăi. Serviciul meu, pentru care m-am pregătit enorm, nu se poate face în altă țară (cetățenia este o cerință) așadar ar trebui să o iau de la zero, practic să ma apuc de o nouă facultate, sau măcar curs de calificare, ceea la 35 de ani si cu doi copii pare destul de complicat. Apoi, copiii sunt obișnuiți cu un standard de viață foarte ridicat chiar si pentru vest, sunt la școală privată, la medic au fost doar in privat, unde au fost tratați mereu cu multă delicatețe, vacanțe fac oriunde își doresc, vizităm cam 3 țări pe an, înainte de pandemie chiar mai mult, practic in fiecare vacanță (sau minivacanta) plecăm undeva, la alegerea lor. Si mai au si bunicii aici. Nu știu cât din ce au aici as putea sa le ofer si acolo, bunicii si prietenii de aici clar s-ar pierde, probabil ca nici material nu ar mai fi la fel de bine. Chiar sunt curioasă cum se adaptează la mutare niște copii care aici au avut totul… Dacă eu, ca adult, am si experiența greului, pentru ei ma tem ca ar fi un soc sa descopere ca lumea nu e doar roz, cum o știu ei.

  11. Tommy

    Buna.
    Am emigrat la 24 de ani, acum am 40.
    Când eram adolescent scriam si publicam poezii in romană.
    Acum am ajuns sa fac eforturi ca sa ma exprim corect.
    Sunt căsătorit de mai bine de 10 ani cu o persoana de alta cetățenie, folosim doua limbi străine acasă in care niciunul dintre noi nu este nativ.
    Vorbesc romană doar cu părinții mei (cam 1-2 ore pe săptămâna), rareori cu un prieten si mai des cu copiii. Cei mici o învață doar de la mine, nu sunt foarte fluenți, se descurca cât de cât.
    Mi-e dor de ușurinta de a comunica, așa cum o făceam când eram in România, mi-e dor sa nu trebuiască sa verific mereu când scriu mailuri sau scrisori ca sa fiu sigur ca suna “nativ”, mi-e dor de siguranța pe care o aveam in a compune idei, gânduri, mi-e dor sa nu ma întrebe nimeni de unde vine accentul meu.
    Îmi dau seama ca nu voi deveni niciodată la fel de fluent asa cum eram in romana in vreuna dintre aceste noi limbi învățate la sau aproape de vârsta adulta.
    Cumva ma bucur pentru tine ca ai trecut de la viziunea putin idilica de la început la una mai realista. E mai verde, mAi frumos si te enervezi mai rar dar exista un preț de plătit pentru toate astea si Imigrația costa scump, e bine ca îl înțelegi acum, ar putea sa te ajute sa îți iei măsuri de siguranta din timp.

  12. Mirela Ene

    Printeso, ești minunata!
    Și nu ești singură acolo.
    Eu mor de frică că fiică mea vrea să plece la anu’ la Eindhoven la studii. Singură.
    Și mor de grijă și de dor deja. Numai gândindu-mă.
    Și mâine la 6 plecam să vedem iar Eindhoven…că ea vrea tare, tare să învețe la TUE. Că acolo crede că ochiii ei au mai multe șanse …
    Aș vrea mult să aflu cum sunt lucrurile pe acolo. Am să te citesc în continuare. De pe contul lu’ fiică mea, o fată alba, alba, cu ochiii miscaciosi si mai slabi.
    Și îți mulțumesc pentru puterea ta de a fi adevărată.

  13. Andreea

    Mie mi se pare extrem de greu sa o iei de la 0 profesional, mai ales cand ai ajuns la un anumit nivel si iti si place ce faci. Normal ca un reset profesional e mereu posibil, dar e greu emotional cand chiar iti place ce faci, cum e cazul tau. Adica deznadejdea si frustrarea sunt cat se poate de normale si cred ca oricine ar reactiona la fel.
    Dar uneori lucrurile se aseaza de la sine. Nici nu stii de unde sare iepurele 🙂

    • Rosu Aprins

      „Nivelul” este ceea ce te impiedica sa si macar incerci. Pt mine totul este legat de orgoliu. Atata timp cat te complaci in „cine sunt/am fost, ce am facut/si am construit”, nu iti dai o sansa la…altceva.

  14. Ileana D.

    Buna Ioana. In calitate de expat iti aud si inteleg grija. Da-ti timp! Pentru a vedea cum va descurcati cu cheltuielile, pentru a invata limba, pentru a vedea ce e important pentru tine. Poti avea si o conversatie cu Agentia Fortelor de Munca. Poate te ghideaza ei! Urmareste si ce joburi gasesti in oreselul tau, mai ales part time.

  15. Irina

    Atata vreme cat vor fi povesti, sunt convinsa ca vei fi bine. Iar povesti vor fi mereu. Asta, din partea unei persoane straine care te citeste de un car de ani si a comentat poate de 5 ori in total pe blog 🙂

    Daca-mi permiti sa-ti fac o sugestie, poate coaching-ul ar fi ceva pentru tine. Sunt institute de certificare berechet in Olanda, din pacate doar cu predare in olandeza (eu inclin mult spre de Baak, de exemplu, dar sunt biased pentru ca am mai facut cursuri la ei si mi se par geniali).

    In plus fata de asta, o nisa pentru care cred ca (noi toti) putem sa facem bine e segmentul de copii din medii defavorizate, care exista bine-mersi chiar si aici. Ca voluntar cu vechime in RO, ONG-urile din Olanda mi se par extrem de slabe si flu-flu cand vine vorba de proiecte care chiar sa aiba impact asupra unei comunitati. Recunosc ca n-am avut rabdare, energie si timp sa ma apuc de una singura sa pornesc un ONG si sa ma apuc sa organizez chestii, deci ma simt prost sa zic ia, apuca-te tu. Dar am vrut sa ridic problema in caz ca inca n-ai avut contact cu aceasta perspectiva a societatii olandeze. Just a thought.

    • Printesa Urbana

      Foarte valoros, multumesc!

  16. Rosu Aprins

    Nu este deloc comfortabil cand te trezesti fara job in alta tara. Uneori dureaza ani de zile, allteori iti gasesti mai rapid. Depinde in ce domeniu, ce asteptari ai, si cat de mult :nu te intereseaza” de ce zice lumea.

    Eu am invatat cate ceva din fiecare job (despre mine, despre lume); orimele mele joburii au fost tare simple insa am invatat din ele cel mai mult: sa fiu calma oricat de mult se tipa la mine, sa explic decent in detaliu chiar daca trebuia sa o fac de 10 ori pe zi, sa ucrez iz lumina si sa nu ma mai plag atata, etc.

    Nu tot timpul gaseti un job in functie de „cum crezi tu” daca nu faci un pic de scoala in tara respectiva (nu doar cursuri de limba) si…mi se pare normal sa fie asa. Da, sotul tau si-a gasit, inteleg, insa depinde mult si de domeniu si sincer, si de noroc.

  17. Noi am plecat de mai multi ani, tot asa, unul avea contract, celalalt nu. Mai era si problema permisului de munca atunci…
    Ce am facut si a functionat? (nu scriu cele ce nu au functionat, ca nu ajuta): cv facut in mai multe formate si ascuns/dosit/scos in evidenta din experienta anterioara, functie de jobul unde aplicam, platit cineva local sa evalueze CV pt limba si pt tag-urile specifice, inscris la cursuri de limba si de integrare, aplicat la aceleasi joburi unde aveam experienta din Ro dar ca pozitie de „incepator” si nu de manager /expert, cautat joburile de penurie local si aplicat acolo, facut cursuri de recalificare pt adult, aplicat ca stagiar (munca neplatita), la toate cursurile cerut parerea profesorului (de ex. unul din profesorii din cursurile de recalificare era din sectorul privat si vazandu-l motivat si punctual si interesat si cu experienta a propus sotului, la final de curs, sa faca practica intr-o firma anume). Am acceptat orice era de munca si de platit oricat – asa facui si in bucuresti cand m-am mutat ca aveam nevoie de job de start si peste cateva luni cu schimbarea jobului am gasit mai bine.
    Ce m-a ajutat mult e sa vin in contact cu oameni in aceeasi situatie, din diferite tari. Am vazut oameni fara jena facand ajutor de menaj desi de acasa veneau cu facultate si experienta de munca si serile faceau cursuri de recalificare (de ex aici contabili bilingvi sunt putini iar promovarea lor in lumea expatilor e rapida, iar cursurile de contabilitate primara sunt de 4-6 luni intensive si firmele ce cauta stagiari isi pun anunturi inclusiv pe paginile interne ale cursurilor sau lipesc hartii la afisor). Am cunoscut asistenta medical ce nu i-au recunoscut cursurile aici dupa asteptat 4 luni si tradus si legalizat actele de acasa si platit taxele pt… asa ca a aplicat la scoala de asistenta medical din nou, a discutat cu secretariatul si profesori si reusit sa echivaleze anumite materii, si serile /in weekend facea menaj in hoteluri, la primul spital unde a inceput practica a si prins job part time si ramas acolo de 20 de ani. Am cunoscut o femeie ce a facut doctorat in aceeasi meserie – dar mult timp a lucrat ajutor de menaj in paralel, si a aplicat si aplicat pana a reusit sa gaseasca job mai bine. Am cunoscut mame in curs de recalificare (cursuri de weekend, vineri seara, sambata si duminica) ce au oferit servicii de babysitting pe forumurile de expati unde multi parinti cautau de urgenta cand copilul li se imbolnavea – un pas ce i-a ajutat sa isi faca si prietene in zona din alte colturi ale lumii si sa vina in contact cu alt mod de gandire si actionare – de ex. mama de care vorbesc a spus ca de cursul de recalificare a aflat fix de la familia unde era babysitter etc

  18. Iulia

    Buna, Ioana!
    Sper ca nu te superi ca te intreb insa te-ar interesa un job de babysitter pt baietelul meu de 1 an? Locuim in Amsterdam si cautam pe cineva care ar putea veni cateva ore in weekend. Stiu ca este sub nivelul tau insa poate ti-ar placea 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *