Admitere la 45 de ani?

Ieri am dat la examenul de admitere și voiam să vă povestesc un pic, că nu-i de colo să dai admitere la facultate la 45 de ani. 😊

A fost amuzant și trist.

Întâi să vă zic că pentru admitere am avut de învățat un manual de psihologie de clasa a zecea și de făcut grile pentru fixarea materiei. Eu sunt mare tocilară, așa că m-am apucat conștiincios de învățat prin martie. Am desfăcut materia în bucăți, am făcut scheme și fișiere audio să ascult cât conduc sau sortez rufe, după fiecare felie făceam grile, apoi mai învățam un capitol și reluam grilele anterioare, plus cele noi.

Zilnic măcar două ore de învățat și grile, în weekend mai mult. Asta pe lângă muncă, copii, gătit, curat, știți voi, că doar suntem colege de suferință.

A fost greu? A fost foarte greu, pentru că ce să vezi, eu am 45 de ani, iar creierul meu are undeva la 60 de ani, estimez eu, după ani de nesomn, o emigrare și doi copii dintre care unul extrem de voluntar, opoziționist și energic.

În fine, cum necum, mai cu lecitină, mai cu ginko biloba, am ajuns la capătul manualului.

Paranteză: zilnic m-am întrebat cum pricep materia copiii de clasa a zecea, pentru care e creat manualul. Niște propoziții întortocheate, kilograme de gimnastică semantică, fraze de beton (nu de lemn, nu, mult mai rele ca lemnul), paragrafe întregi la care m-am întrebat de multe ori ce dorește să spună poetul, și citesc cărți de psihologie de 15 ani. În fine. Am răzbit cât de cât. Dar am mai îmbătrânit cinci ani.

Ieri am dat examenul tip grilă pentru admiterea la ID (învățământ la distanță). Cam 4,5 candidați pe loc. Nu e rău, la Amsterdam au fost 12 pe loc.

Mare mi-a fost bucuria să văd că media de vârstă în sală era peste 40. Adorabil! My people! Și mulți bărbați! Cam un sfert, adică, wow, bravo, domnilor!

Glumițe în bănci: Și tu, lecitină? Nu, eu cu magneziu și estrogen pufuri, ah, e bine, eu m-am apucat de face yoga, mă doare maxilarul etc.

Emoții mari, desigur, îmi observam corpul și mintea, era agitație mare și sus, și jos.

Au venit subiectele, grila 8, hai că e ușoară, ne-am pus pe treabă, simțeam că-mi iese fum pe urechi. Toată materia aia tocită și răstocită mi se amestecase în cap, iar cele trei nopți anterioare nedormite (căci tocmai aterizasem cu copiii și pisica de la Amsterdam în București) nu au fost deloc de ajutor.

Hașurați bine căsuțele, altfel nu se iau în considerare, am hașurat de am făcut scurtă la mână, mai erau cinci minute, verific, hașurasem prost trei răspunsuri. Am cerut altă foaie de examen, nu mai aveți timp să hașurați, mi-a zis supraveghetorul, am, că hașurez viteză, mi-a dat, am hașurat, evident că două le-am pus pe alături, am predat, am ieșit pe scări, unde colegii verificau răspunsurile.

Ce-ai pus la 3? B? Nu era A?

Desigur că părea că toți au făcut mai bine ca mine. Probabil chiar au făcut.

Imediat s-au afișat și răspunsurile. Înghesuială sub afișul lipit pe geam.

Mi-am adus aminte cum am aflat nota de la licență la Jurnalism acum 23 de ani, tot de pe un geam.

Unii veseli, am făcut totul bine, alții mai pleoștiți, eu, confuză. Deh, nu luasem ginko biloba încă, trezită de la 4…

A fost amuzant, greu, dar și trist.

În tinerețe nu mi se întâmpla să pic vreun examen pentru că nu dormisem noaptea dinainte. Dimpotrivă, mintea mea era brici chiar și după trei nopți la rând în Club A, cu multă vodcă cu Fanta.

Acum, cu toată farmacia în poșetă, am calculat de cinci ori ce variantă e corectă, am ales răspunsul B, am verificat că e B, da, sigur e B, și am hașurat A.

Și eu doresc cinci ani de studiu…

Ei bine, asta a fost. I did my best, care a fost pretty bad. 😊

Dar ce aventură!