Colecționăm „Viața la fermă” (reviste DeAgostini cu figurine și puzzle 3D)! (p)

Acum niște ani, mergem cu mașina la munte sau la mare sau poate eram prin Grecia, nici nu mai știu, când cel mic ne arată cu degetul lui dolofan pe geam niște cai și strigă:

– Aute, mami, văci!

Mai întâi am râs toți, apoi eu am plâns puțin. Deși i-am dus peste tot de mici pe ăștia doi, am călătorit, am explorat munți și văi și ferme, adevărul e că pentru ei, orășeni get beget, animalele cu care eu și tatăl lor am crescut sunt la fel de exotice ca tapirii și antilopele gnu.

Am avut grijă să le cumpăr cărți cu imagini realiste și jucării cât mai aproape de adevărul științific al lumii animalelor, ca să nu mai confunde iedul cu mielul și calul cu vaca. Ce rușine, auzi!

Sofi e pasionată de animale, știe specii de păsări, de gângânii, citește, caută, le observă, e un copil foarte atent la natură în general, dar frate-său… să zicem că el e la fel cu butoanele, circuitele și orice are un ecran sau poate fi programat. Pentru el, caii sau vacile sunt cam același lucru. Și mă lupt să schimb asta!

Noua colecție de reviste cu figurine Deagostini e perfectă din acest punct de vedere! Copiii le explorează de câteva zile, au citit deja cap coadă revistele și cărticelele, au construit ferma din piesele de puzzle și zilnic se joacă cu animalele și fermierul, fac joc de rol, le combină și cu lego și piese magnetice, au teribil de multă treabă cu ele! Ieri le-au scos în grădină să se joace cu ele în iarbă (până le-a luat vântul planșa de joc, după asta s-au potolit și au revenit în casă).

Am postat la stories multe clipuri, să le vedeți în acțiune. În acest articol veți găsi poze și descrieri, câteva filmări scurte și codul de reducere la toată colecția cumpărată deodată, dar și la cutiile cu figurile suplimentare și la obiectele extra (hambarul cu uși mobile, fermierul cu tractor, copacul). Reducerea este de 10% la toată colecția (avem 50 de coduri disponibile) cu codul printesa10. Toată colecția este aici, costă 298 de lei (fără reducere), sunt 12 reviste, 15 figurine și 12 planșe cu piese de carton pentru puzzle-ul 3D.

Dacă veți comanda toată colecția veți primi cadou la alegere o extra cutie BETTERLY FARM tot de la Deagostini. Aceste cutii conțin cărticele cu povești, spumă modelatoare și alte animale și obiecte.

Noi avem cutia cu femeia care mulge vaca, e inclus și scăunelul de lemn, găleata cu lapte și un măgăruș simpatic.

Iată cele mai important de știut lucruri despre colecția Viața la țară:

  • Colecția include 12 reviste de 20 de pagini fiecare, fiecare revistă este însoțită de câteva piese de puzzle 3D pentru construirea fermei și una sau două figurine
  • Sunt 15 figurine în total și un puzzle 3D cu ferma. E nevoie să aveți toate revistele ca să puteți construi ferma.
  • Revista cu numărul trei include și planșa de joc
  • Revistele conțin informații bune despre fiecare familie de animale care trăiește la fermă, despre animale și puii lor, despre activitățile de fermier, plus câteva povești simpatice la final
  • Animalele sunt foarte bine făcute, cu atenție mare la detalii
  • Colecția e ideală pentru copii de 3-8 ani
  • Pe lângă colecția de reviste cu figurine, există și cutiile Betterly farm, le vedeți aici
  • Sunt 9 astfel de cutii cu minimum 3 figurine fiecare, un cadou surpriză diferit la fiecare cutie, plus o carticică de 16 pagini cu povestiri amuzante ale animalelor de la fermă și o planșă de abțibilduri
  • Separat, puteți cumpăra și alte obiecte pentru un joc complex, de exemplu un fermier cu tractor cu tot (24,9 lei), o căsuță cu bufniță (49,9 lei), un copac cu mere (24,9 lei), planșa de joc care merge și pentru figurinele din cutii, și pentru cele care însoțesc revistele, plus multe alte animale, copii, un iaz cu personaje, toate se pot vedea aici
  • Personajele și fermele pot fi combinate, chiar dacă există o diferență de dimensiuni între ele
  • Codul de reducere printesa10 se aplica si la orice produs din Colectia Betterly farm
  • Codul este valabil până pe 15 aprilie, poate ar fi bine să vă grăbiți, din experiența anterioară cu colecțiile Deagostini, s-au terminat repede.

Aici puteți vedea colecția de figurine din cutii împreună cu obiectele ce pot fi cumpărate în plus, fără reviste:

Cum vi se par? Vă tentează? Poate fi un cadou educativ și super amuzant de Paști, mă gândesc. Pentru copiii colecționari, le puteți cumpăra pe toate odată ca să aveți preț bun și cutia cadou, apoi le dați copilului pe rând, să îi cultivați răbdarea.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *