Educația în lume: grădinița, școala și protecția copilului în Norvegia

Diana mi-a trimis poveștile lor despre grădinița și școala din Norvegia, o găsiți mai jos. În continuarea ei am postat și alte opinii postate în comentarii pe Facebook ca replică la articol. Puteți citi aici toate comentariile. Opinia mea despre toate aceste dezbateri (ia statul norvegian degeaba copiii, nu-i ia degeaba), ca un disclaimer:

Mi se pare interesant ca sunt cateva povesti din categoria „stiu eu pe cineva”, „am auzit la un vecin” etc despre copii disparuti, luati de Prot Copilului in Norvegia, dar niciun caz direct de la sursa. Mai stiu de la persoane din corpul diplomatic ca in toate cazurile super mediatizate la noi cand statul a despartit copilul de părinte, era abuz serios acolo (dar tot hear say e si acesta, nu am dovezi, nu am vorbit cu partile implicate).Am intrebat doua persoane apropiate care au copii maricei si traiesc in Norvegia de mult ce parere au despre asta. Ambele au zis ca nu cunosc cazuri direct, dar ca au auzit povesti si ca da, exista o teama surda pe care o simt (desi isi cresc copiii cu blandete), si ca li se pare ca li se ofera copiilor mari prea multa libertate in scoala.Din ce stiu, se incearca sprijinirea si corectarea parintilor care nu respecta drepturile copilului inainte de a lua copilul in sistem. Si ca sunt luati imediat doar daca sunt in pericol, ceea ce mi se pare sanatos daca au un sistem social bun. In multe cazuri din Romania, daca am avea un sistem bun de protectie a copilului, copiilor le-ar fi mai bine departe de parinti care ii abuzeaza.Ce mi se pare evident e ca e o diferenta uriașă intre felurile traditionale de educatie romanesc vs norvegian si cine decide sa emigreze acolo trebuie sa inteleaga asta foarte bine.La ei, copilul apartine statului si statul e dedicat sa isi protejeze copiii. La noi, copiii apartin parintilor, si multi ii trateaza ca pe animale.Copiii isi apartin doar lor insisi, iar noi si statul ar trebui sa le fim ghizi si protectori, nu stapani. ?

Diana spune:

Norvegia este o țară foarte frumoasă, cu foarte multe bune, dar și cu rele. Nu cred că există loc perfect pe această planetă. Nu pot spune că e mai civilizat decât în România, este doar diferit.

La grădiniță există grupe mixte (copii de 2-3 ani combinați cu cei de 5 ani). Copiii se adaptează destul de repede la grădi, au foarte multe activități ce se desfășoară afară, pe ploaie, soare sau zăpadă. “Nu există vreme rea, doar haine nepotrivite”. Copiii mănâncă dimineață pachetul adus de acasă (acesta trebuie să fie cât mai variat, bate la ochi dacă nu are ce îi trebuie în pachețel sau dacă vine mereu cu același tip de mâncare). La prânz mănâncă o masă caldă oferită de grădi, bazată pe legume și peste în mare parte. Mai au o gustare unde li se oferă bucăți de fructe. Copilul doarme doar când e foarte mic, în cărucior, afară, pe o “terasă” acoperită. Trebuie să îi asiguri hăinuțe de lână și saci de dormit în funcție de anotimp, astfel nu îi va fi frig.

Când mai cresc puțin, de pe la 2 ani, din ce îmi amintesc, nu mai dorm. Nu au pătuțuri în grădi, dar se pot întinde oriunde pe jos să doarmă dacă sunt obosiți. Trebuie să precizez că sunt foarte bine îngrijiți la grădi, sunt plimbați cu căruțul dacă nu se pot linișți la somn, sunt ținuți în brațe dacă au nevoie de asta. Se asigura un adult (educator, îngrijitor, învățăcel) la 3-5 copii. Sunt încurajați să fie cât mai independenți, se organizează excursii în oraș, la muzee, unde sunt învățați cum să traverseze strada și cum să se poarte în diferite condiții. Se fac excursii și în pădure sau la plajă, unde fac focul și ard „cremwursti” pentru prea iubitul hot dog și bezele pe bat. Fac schi de la grădiniță și se dau cu sania, fiind 6 luni de iarnă (noi am locuit în nordul Norvegiei). În perioada în care este numai noapte (2 luni pe an), copiii dar și adulții trebuie să poarte veste reflectorizante, pentru a evita accidentele. De sărbători se organizează mese în grădiniță, unde părinții vin cu mâncare făcută în casă și împart cu ceilalți. Este un prilej bun de socializare pentru părinți și de joacă pentru copii. Există întâlniri cu educatorii unde ți se explică evoluția copilului, a limbii dacă e cazul, dacă mănâncă bine sau nu, etc.

La școală este la fel de frumos că la grădi. Copiii ce nu au limba norvegiană ca limba maternă, merg mai întâi la școala de limbă. Acolo fac ore normale, dar insistă foarte mult pe învățat limba. Părinții sunt informați de învățătoare cu privire la progresul copilului și acesta este transferat la școală normală atunci când profesorii consideră.

Școala normală : Copiii de clasa 1 au rucsac reflectorizant, primit de la școală.

Materia nu este ușoară dar ritmul de învățare se adaptează fiecărui copil. Fetița cea mare făcea numere negative și fracții din clasa a3a. Cred că se bazează foarte mult pe repetiție. Se repetă materia în fiecare an, la un alt nivel – mai ridicat decât în anul precedent. Au teme, dar nu exagerat.

Au activități diverse cu școala, schi, înot, săniuș. În clasa a 4 a se da o testare de mers pe bicicletă la finalul căreia obțin un permis de mers singuri cu bicicletă pe stradă (sunt învățați ce dotări trebuie să aibă o bicicletă ca să poată merge în siguranță – lumini, vestă reflectorizanta, cască, etc.) Au ore de limba maternă asigurate, în cazul în care sunt de prin alte țări. 

La școală primesc mâncare de acasă pentru prânz, același pachețel că la grădi (matboks), în care să se regăsească mâncare variată (iaurt, sandwichuri, rolls, fructe și legume, chiftele sau șnițele). La școală se descalță, au papuci de interior. Au dulăpioare pe hol unde își lasă hainele și încălțămintea de exterior. În pauze ies afară la alergat. În timpul prânzului, când mănâncă mâncarea adusă de acasă, li se mai pune câte un film educativ ori distractiv. Se organizează mese în școală cu mâncare făcută de părinți, ca la grădi, te scrii pe lista cu ce vrei să aduci (pizza, chiftele, sarmale, etc.) În funcție de ce naționalități sunt în clasă, ajungi să gusti mâncăruri specifice africane, indiene sau arabe.

Este o experiență foarte frumoasă școala la ei.

Nu se încurajează bullyingul și sunt educați în această direcție la școală. Pot veni îmbrăcați cum vor, nu există uniformă și nici cod vestimentar. Sunt lăsați să se exprime prin vestimentație într-un fel, eu așa o privesc și e un lucru foarte bun. Nu există să se arate cu degetul în funcție de cum se îmbracă, hainele în general și le aleg comode pentru a se simți bine. Cursurile încep la 8 dimineața și se termină în jurul orei 2. Există after school în fiecare școală, acesta se plătește. La after copiii se joacă afară, fac diverse activități artistice și socializează. Primesc o masă caldă la care ajută cu servirea și strângerea mesei după. Între cursurile de școală obligatorii mi-au atras atenția înotul și cursul de „mâncare și sănătate”, mi-aș dori să avem și noi în școală asemenea cursuri.

Copiii de școală merg la „casa de cultură” unde se înscriu la diferite activități – teatru, cor, balet, trupa de defilare (defilează de 17 mai – ziua națională a Norvegiei). Participând la aceste clase ajung să joace în piese de teatru alături de adulți, să cânte pe scenă cu public și este o experiență foarte importantă pentru dezvoltarea lor emoțională și socială. Ajung să aibă încredere în ei, să nu le fie teamă să vorbească în public, etc. 

Ar fi multe de povestit, poate sunt și alți părinți care vor să adauge din experiențele lor.

Fetița cea mare terminase clasa a 4a în Norvegia, iar cea mică avea 3 ani jumate când ne-am întors în România.

Voi povesti și de ce ne-am întors, dacă e de interes, barnevern – protecția copilului și ceea ce îi învață la școală și la grădi pe lângă minunatele ore de care am povestit până acum. Pe scurt îi învață că au dreptul la orice și nimic nu le poate fi interzis de părinți. Părinții trebuie să se ocupe zilnic de ei, să îi spele pe dinți până la 12 ani și să îi culce. (asta făceam oricum dar dacă ratezi o zi, două și îi pui singuri devine o problema).

Nu ai voie să ridici tonul, bruschezi sau să lovești copilul, nici măcar în joacă. Nu ai voie să faci asta nicăieri în lume, însă aici sunt învățați de la grădi că orice lucru care li se pare suspect în familie sau orice se întâmplă acasă și nu le place trebuie să știe că pot spune la grădi/școală și vor fi ajutați. Ajutorul constă în transferul imediat al copilului din familie către alt oraș, secret. Îl mai vezi dacă și când ți se da voie. Ești arestat și faci și pușcărie.

Caz concret, din școală cu fetița mea, o altă fetiță care a fost dusă în casă „cu forța” de tatăl ei, deși ea voia să mai stea afară. A stat fără părinți un an de zile, ambii părinți condamnați la câte 6 luni de închisoare. Copila nu prezenta răni, nu a fost lovită sau maltratată. Cred că depinde și peste ce învățătoare dau la școală. Pe fetița asta a pârât-o o colegă, căreia îi povestise incidentul de acasă.

O vecină de cartier i-a povestit fetiței mele cum prietena ei cea mai bună a dispărut și îi e dor de ea.

Sunt lucruri extrem de ciudate ce se întâmplă acolo, din acest punct de vedere. Am întâlnit foarte multe cazuri cât timp am locuit acolo, 5 ani, și în momentul în care cea mică ne-a spus „Am fost să vizitez altă casă. Căsuța curcubeu. Nu mai am voie să stau cu voi”. A venit și cu unghiile făcute cu ojă, pentru a că a fost foarte cuminte în această excursie la casa curcubeu (Dumnezeu știe ce e aia). Am împachetat totul într-o zi și seară am plecat (am fugit efectiv) cu cățel și purcel și ce am reușit să aruncăm într-o rulotă nou cumpărată special pt fugă. Am fugit prin Finlanda, am scris scrisori de adio și demisii după ce am trecut cu bacul. Am povestit la școală ce s-a întâmplat la grădi cu cea mică și de acolo s-au mirat foarte tare, au spus că niciodată nu ar fi fost cazul din punctul lor de vedere și că le pare rău că am plecat.  Anul acesta au organizat la cererea fetiței mele o întâlnire online cu clasa, s-au bucurat toți foarte mult să se revadă. De la grădiniță au negat totul și ne-au chemat la o întâlnire să discutăm, nu ne-am fi riscat să ne ducem pentru nimic în lume. Nu știu dacă e nevoie să precizez că nu am lovit copiii. O duceam foarte bine în Norvegia, o țară cu foarte multe de oferit, până când nu am mai dus-o să zic așa. Am refăcut totul de la 0 în România. Au trecut 3 ani de când ne-am întors și nu aș mai pleca nicăieri, cel puțin nu eu, poate într-o zi, fetele vor hotărî că vor să urmeze facultatea în altă țară și le voi susține…

Georgiana scrie: „Mi-ar fi placut ca articolul despre tara asta minunata sa fie scris de persoane care sunt perfect integrate aici. Norvegia este o tara care ne-a primit cu bratele deschise si pe noi si pe copiii nostri. Care ne-a ajutat sa ne integram aici, asa cum au putut ei mai bine sa o faca. Desi suntem cetateni romani, Norvegia ne trateaza si ne ofera aceleasi drepturi ca si cum am fi cetateni norvegieni. Noi traim aici din 2015 si nu vrem sa mai plecam de aici. Baietelul meu avea 5 ani jumate cand a inceput scoala aici, clasa I intr-o clasa cu copii norvegieni. Am fost si inca sunt impresionata de sprijinul pe care l a primit ca sa se acomodeze si integreze in societate, de la profesori. Atata dedicare si implicare a unui profesor nu mi-a fost dat sa vad vreodata. In mai putin de 1 an, copilul vorbea perfect norvegiana si avea prieteni care ne vizitau acasa, dupa terminarea cursurilor. In 2017 am nascut o fetita aici, care a inceput gradinita la 1 si 3 luni. Primele zile am stat cate 2-3 ore cu ea la gradinita ca sa se acomodeze. In gradinite copiii intr-adevar nu au paturi, au niste saltelute pe care dorm, in niste camere amenajate pt somn. Copiii nu dorm pe unde apuca. Rolul profesorilor/educatorilor este acela de a invata copiii sa devina adultii sanatosi la trup si la minte. De aceea isi doresc ca parintii sa colaboreze cu profesorii/educatorii pe toate planurile, astfel incat sa ii fie cat mai bine copilului. In niciun caz nu iti ” fura” nimeni copilul, fara un motiv bine intemeiat. Sunt profesori atat de implicati in ceea ce fac, ca iti cunosc copilul exact asa cum il cunosti tu ca si parinte. La scoala sedintele se fac individual – parinte si copil. Nu cu toata clasa! ” Copiii mănâncă dimineață pachetul adus de acasă (acesta trebuie să fie cât mai variat, bate la ochi dacă nu are ce îi trebuie în pachețel sau dacă vine mereu cu același tip de mâncare)”- o aberatie! Se presupune ca trebuie sa ii invatam sa manance sanatos, nu sta nimeni sa urmareasca daca vine zilnic cu aceeasi mancare. Si nu au voie cu dulciuri si alte tampenii la gradinita sau la scoala.”Pe scurt îi învață că au dreptul la orice și nimic nu le poate fi interzis de părinți”- alta aberatie. Ii invata sa fie independenti, sa stie ca au voie sa aiba propriile pareri, sa se exprime liber. Lucru care mi se pare perfect normal. Oamenii au inteles ca ei sunt viitorul tarii.”Situația poate și mai gravă dacă copilul este născut în toamna sau iarnă. Mulți părinți sunt nevoiți să își ia concediu neplătit sau să caute soluții alternative (de genul dădacă) până poate începe copilul grădiniță.” Daca nu exista spatiu la gradinita, statul te poate ajuta cu niste bani. Se numeste kontantstøtte iar suma este undeva la 7500 kr pe luna. Banii sunt special pt astfel de cazuri. Referitor la pretul gradinitei si SFO ( after school), in articol nu s-a mentionat ca parintii care platesc fie gradinita, fie SFO sau ambele au deducere de impozit. Ce depaseste 25 sau 35 mii de kr/an( nu-mi aduc aminte exact), primesti inapoi anul urmator. Intr-adevar familiile cu situatie financiara nu prea buna, platesc la jumatate. Copii mei sunt mega fericiti sa mearga la scoala/ gradinita aici. In 2019 ne-a vizitat bunica si a ramas surprinsa ca baietelul meu abia astepta sa se termine vacanta ca sa mearga la scoala. Nu ii venea sa creada ca un copil se poate bucura ca incepe scoala. Nu reusesc sa inteleg cum se poate sa pleci asa pe ascuns si sa lasi totul in urma. Ce fel de comportament este asta si de ce sa faci asa ceva cand totul se poate rezolva discutand. Ce intelege un copil cand un adult „fuge” asa pe nepusa masa. ?. Nu este numai lapte si miere in Norvegia, insa se traieste civilizat cu adevarat. Suntem cu ani lumina in urma lor, din toate punctele de vedere.”

Alexandra povestește: Locuiesc in Norvegia de 17 ani si am doi copii in varsta de 7 si 4 ani. Am auzit multe povesti in care Protectia copilului, aka. Barnevern a intruchipat lupul cel rau, iar in multr cazuri pe nedrept. Barnevernul este de obicei sesizat dupa ce scoala, gradinita sau alte persoane care au fost martorii unui incident considera ca unui copil i s-au incalcat niste drepturi, a fost supus violentei fizice sau verbale, a fost pus in pericol. Datoria celor de la Barnevern este in primul rand sa se documenteze, sa vizite familia respectiva si sa se puna la curent cu toate detaliile. Ei sustin ca incearca in primul rand sa colaboreze cu familiile si sa le acorde ajutor, sa informeze parintii, in special pe cei de alte nationalitati despre legile din Norvegia si legea cu privire la ingrijirea copilului. Niciun copil nu ar trebui sa stie ce e aceea violenta fizica sau verbala, iar din punctul asta de vedere mi se pare necesar ca ei sa fie informati la gradinita/scoala despre drepturile lor.

Maria spune: Am lucrat in grădinița și acum lucrez in spital. Angajații din astfel de instituții au fost la cursuri sa învețe cum sa recunoască semne de abuz. De exemplu ars cu Țigara după ureche, care sunt locurile in care e normal ca copilul sa aibă vânătăi de la căzături, și care locuri nu sunt normale. Cum sa recunoști semne de mușcătura pe pielea copilului… cum arată o arsura care s-a produc accidental și cum arată in ce Zona a corpului e arsura produsă cu apa fierbinte de abuzator etc… am in cercul foarte apropiat pe cineva care are un copil adolescent care s-a plâns la școala ca tatăl e foarte strict cu el și ca l-ar fi pălmuit. Barnevernetul i-a sunat pe ambii părinți sa vina in jumătate de Ora la sediul lor. Copiii au fost luați de la școala și grădinița de angajații de la barnevernet. După ce au discutat, copiii s-au întâlnit cu părinții și au putut veni acasă cu ei. S-a planificat o noua ședința și li s-a dat “teme de casa” ce sa nu mai facă și strategii cum sa fie cu adolescentul. La a doua ședința s-a discutat cu adolescentul, el a confirmat ca lucrurile s-au schimbat in bine și i-a lăsat in pace. Am o prietena care lucrează la bernevernet. Legile sunt stricte, nu e ușor sa iei un copil de la părinți de tot! Trebuie sa fie dovezi clare și mărturii pentru așa ceva. Cunosc caz in care copilul a fost luat de la părinți și plasat la cerere la Mătușa și unchi pentru a fi in continuare aproape de familie… e mult de povestit… in plus in Norvegia nu avem orfelinate, copiii sunt luat de o familie care a fost la curs, trecut teste psihologice șamd pentru a putea fi capabilă sa ia un copil care are nevoie de o casa. Familia este plătită de stat pentru îngrijirea copilului

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4195

23 comentarii

  1. Informatie prima mana: vecinii mei care mai lasau baieteii mai mari cand si cand cu mine, au trecut printr-o situatie de groaza. Cand li s-a nascut al treilea baietel a avut probleme de sanatate de la inceput, asa ca din diferite motive au trebuit sa se intoarca cu el in spital. Timp extraordinar de greu pentru ei, cand ceilalti copii erau de 6 si 4 ani si tocmai incepuse un nou an scolar. La o radiografie a bebeului a aparut o fisura la craniu, moment din care parintii nu au mai avut voie sa fie singuri cu el. O persoana de la asistenta sociala a stat langa copil tot timpul, acasa si la spital, plus le urmareau orice miscare a lor dar si a celorlati doi baietei. Mamica, in loc sa poata sa-si vada de familie, de sanatatea copilului cel mic a carui viata era in pericol, sa caute doctori si solutii, traia sub tensiunea ca toti cei 3 baietei ii pot fi luati origand decidea asistenta sociala. (marturisesc ca erau f iubiti si foarte bine ingrijiti, mama renuntase la servici sa se poata ocupa cat mai bine de copii). Taticul este medic, mama este avocat. Poate asta a fost norocul lor! Au vorbit cu colegi de breasla, au cerut sfaturi, au citit mult (va inchipuiti ca mamica era doar la 2-3 saptamani dupa ce nascuse si trecea prin toate astea!) si un alt medic pediatru i-a sfatuit sa refaca radiografia celui mic. Au trebuit interventii sa fie acceptata o noua radiografie. Inteleg ca este ceva comun, copiii sa faca o mica miscare in timpul radiografiei si sa apara ca o mica crapatura in os. Va puteti inchipui ca asta fusese! Copilul nu avea nimic la craniu, dar distrugerea era facuta: dosar penal care nu a fost inchis, parintii epuizati mental si intorsi unul impotriva celuilalt macar cu banuieli ca „daca din greseala celuilalt i-a scapat copilasul din mana si nu vrea sa spuna” – mi-a spus vecina ca asta i s-a spus de la social, ca precis sotul a facut ceva, din greseala, dar nu vrea sa recunosca. La fel i s-a spus lui despre ea. Si, ca sa stiti de ce nu aflati despre prea multe cazuri: li se promite ca este posibil si va fi mai usor sa- nu piarda opilul/copiii sau sa-i vada sau-i primeasca inapoi DACA nu spun la nimeni. Eu am aflat de toata drama asta doar dupa ce s-a dovedit ca bebelusul nu a fost lovit la cap. Atat de mult reusise sa bage frica in ei, doi oameni deosebit de inteligenti si absolut nevinovati. Dupa tragedia traita de ei, cand si cel mic crescuse suficient si a trecut de hopurile cu sanatea (mai are foarte mari alergii) vecina mea s-a specializat in apararea a asfel de cazuri. Este scump sa-ti dovedesti nevinovatia, asa ca ea reprezinta familii sarace care n-ar avea nici-o sansa sa angajeze un avocat, a gasit cativa doctori pediatrii cu care sa colaboreze, si au reusit sa readuca peste 100 de copiii in sanul catorva familii. Lucreaza strict pe cazuri de sanatate asa cum a fost al lor. Ati auzit careva despre aceste familii? Mda, nici eu. Amenintati ca nu-si vor mai vedea niciodata copiii daca vorbesc, au tacut. Dupa ce i-au primit inapoi, au fost prea fericiti si prea tematori sa indrazneasca sa vorbeasca.

  2. Am trăit 7 ani în Norvegia. 2 copii născuți acolo. Doar fetita a frecventat grafinita. Sunt de acord cu ce spune Diana în povestea ei. Și eu spun ca Norvegia este o tara frumoasa, într adevăr nu exista tara perfecta. Dar…..eu cu noțiunea de copilul apartine statului nu sunt de acord și într adevar acolo ți se spune ca indiferent ca ești sau nu cetățean norvegian, copilul apartine statului, nu ție ca familie. Fetita a mers la gradinita, într adevăr se sta afara cu orele zilnic indiferent de vreme. Și când zic indiferent de vreme asa sa înțelegeți. Viscol, vânt, ploaie, nu conta, zilnic 4 ore cel putin erau afara. Fetita mea plângea cand era vreme rea și se cerea în gradinita. Dar nu o lasau. Nu o data am găsit o sub tobogan plângând sa nu o sufle vântul sau ploaia sau se cerea la toaleta și stătea mult acolo știa ca acolo nu e vreme rea. Am dus o la gradinita pentru socializare, ii plac copii foarte tare. Eu eram acasă cu cel mic puteam sta cu ea dar am vrut sa fie între copii. Cei care spun ca e bine sa stea in natura sa incerce sa stea in ploaie , vant, viscol cu haine adecvate si sa se joace. Cum se simt, e ok? Intr adevăr nu se mai doarme dupa varsta de 2-3 ani pentru ca se doarme afară in carucior. Nu eram de acord nici cu asta( nu cu dormitul in carucior ci cu nedormitul de amiaza de la 3 ani).
    Am citit multe articole scrise în ziarele norvegiene ( noi am învățat limba) despre abuzurile celor de la protecția copilului. Ma doare când lumea tratează subiectul cu ” sigur au făcut parintii ceva, nu au luat ei copiii degeaba „. Știu caz concret, nu din auzite, copil luat „doar” o săptămână de la părinți, pentru ca de la gradinita s a reclamat abuzul asupra copilului. Dupa o săptămână, cei de la protecția copilului au recunoscut ca a fost o greșeală. Nu s a discutat cu familia înainte. A venit politia la gradinita și a luat copilul. Te poate reclama oricine, un vecin, directoarea, educatoarea, un prieten, un coleg și mai ales copilul tau.Copilul este crezut în detrimentul părintelui. Dacă copilul spune ca ai făcut ceva ce ei considera ca nu e adecvat cu ce cred ei ca e ok, atunci copilul e dus la alta familie și tu ca părinte trebuie sa îți dovedești nevinovăția. Ar fi multe de povestit. Despre întrebările care mi se adresau la ședința cu părinții, despre întrebările vecinilor, despre cum sunt invatati din scoala ca trebuie sa reclame părintele daca au vreo nemultumire si vor fi dusi in alta fanilie mai buna. Noi nu am avut treaba cu protecția copilului din fericire dar nici nu m as întoarce în Norvegia pentru nimic în lume. Nu consider ca se iau neapărat copiii străinilor, sunt documentare, reportaje despre abuzuri făcute familiilor norvegiene. Pentru cei fara copii sau cu copii mari care nu mai pot fi luati, este o tara pe care v o recomand.

  3. Mi-ar placea sa citesc despre ce anume este considerat abuz asupra copilului in aceasta tara? Intra in categoria aceasta si actiuni interpretabile? O doamna a scris ca trebuie copiii sa fie spalati pe dinti pâna la 12 ani. Cred ca ar trebui invatati sa se spele ei singuri de la o anumita varsta si parintii sa se asigure ca asta se intampla.
    Cum este incadrat acolo consumul de alcool de catre parinti? La noi il vad ca este o problema majora dar complet ignorata.

  4. Locuiesc in Norvegia din 2015, am 2 copii născuți aici ambii merg la grădinița. Sistemul e f bine pus la punct și într-adevăr se accentuează independența copiilor. Grădinița e un loc in care copii merg cu drag , sunt ascultați și luați in serios. Mi se pare foarte ok faptul ca sunt destui angajați pt a putea oferi copiilor atenție. 1 angajat la 3-5 copii. Mare parte din zi O petrec afara, joaca este libera și se merge mult pe principiul ca copilul e copil și e lăsat sa se joace. Cei ce urmează sa înceapă la școala in următorul an au activități ce ii ajuta sa se adapteze la școala, vizitează școala de câteva ori in ultimul am de grădinița.
    Ce tine de Barnevern sunt multe speculații. Caz întâmplat in familia noastră: prietenul meu are o fata de 10 ani ce locuia majoritatea timpului la mama ei, la noi venind doar in weekenduri. Între timp noi am început demersurile ca fata sa fie jumătate la noi jumătate la mama ei. Prietenul meu a fost sunat de barnevarn in legătura cu fata. Iau explicat situația la tel si au avut si o întâlnire. Fata a mers la școala si a spus asistentei ca acasă la mama sunt multe certuri, se consuma alcool, mama ei avea vânătăi pe corp si ca ei ii este frica. Ca mama si actualul iubit se cearta noaptea si ea nu poate dormi dar fără nici o violenta fizica asupra ei. Bine-nțeles au contactat barnevernet imediat si au fost chemați in aceeași zi. Fiecare au avut întâlniri cu psihologi, fata nu a fost luată de acasă dar au au avut multe ședințe la terapie de cuplu, cursuri pt mama si iubitul ei timp de câteva luni , multe evaluări si vizite acasă. Noua ni sa acceptat ca fata sa locuiască jumătate din timp la noi si jumătate la mama. Lucrurile sau îndreptat pe parcurs si situația acasă la ei e mult mai buna.
    Deci sunt cazuri si cazuri. Cred ca e mult mai ușor atunci când copilul de destul de mare sa poată povesti exact ce se întâmpla. La copii mai mici poate e altfel, mai ales dacă sunt urme de violenta atunci am înțeles ca se acționează imediat.
    Ca si părere personală cred ca Norvegia este un loc sigur, cu un sistem corect. Unele lucruri pot dura timp , când e Vb de sănătate de ex dacă nu e ceva ce e urgent poți aștepta luni pt un control medical.
    Oamenii sunt tratati cu respect, sunt mulți ce sunt nemulțumiți cu siguranța dar totul tine și de propria implicare. Nu e ușor sa obții un job full time, limba e un aspect f important si e o cerința in majoritatea joburilor. Eu lucrez in sistemul medical si drumul pana aici nu a fost ușor. Dar consider ca am fost tratată cu respect si corectitudine si ajutata in majoritatea situațiilor. Ce tine de situația economică dacă locuiești aici cu rezidenta și acte in regula sunt multe beneficii economice in cazul in care rămâi fără jobb. Iar noi avem aceleași drepturi ca și cetățenii norvegieni. Excluzând dreptul la vot dacă nu ai cetățenie.
    Mamele singure au un sprijin f mare, sunt ajutate economic sa își întrețină copii , ajutate sa isi găsească un jobb sau sa studieze.

  5. Oameni bunii am stat 6 anii totul este pina la copii,, da corect țara e super, dar sincer nu mă incalzeste sau ma alina sau fericit voi fi daca, sunt asa multe abuzurii,de vin si îți ea copii, țara e buna ptr acei care nu au copiii.in rest sunt fericit aici Romania mai saraci dar mai fericiti lingă copiii.acolo stau acestia care nu au mai văzut banii in viata lor si nau o profesie.Am facut multe riscuri in viață,dar sorry cu copiii nu risk niciodata.

    • Tot conform unui articol cu 4 ani mai vechi decat cel expus de tine, ‘ Frecvenţa suicidului în România este peste media europeană la unele dintre cele mai predispuse categorii – adolescenţii de 15 – 19 ani şi adulţii cu vârste între 50 şi 54 de ani, conform unui studiu Eurostat, prezentat marţi în Capitală.’ Posibil ca in ultimii 8 ani lucrurile sa se fi imbunatatit cu mult.

      https://www.google.com/amp/s/m.mediafax.ro/amp/social/suicidul-in-romania-peste-media-europeana-la-grupele-de-varsta-cele-mai-predispuse-12288444

      Nu zic ca in Olanda e ok, dar nu cred ca e cazul sa exageram pe baza unui articol.

    • „In the Netherlands relatively few young people between the ages of 10 and 30 years pass away. Last year it was 0.7 percent of the total deaths. In this age group, suicide is the leading cause of death.” Nu am exagerat cu nimic, nici nu am mentionat Romania; ce legatatura are Romania? Nu era o comparatie intre tarile nordice si Romania.

    • Ok. Dar atunci care este legatura dintre un articol despre cum in anul 2018 rata sinuciderilor a crescut in Olanda fata de anii precedenti cu starea de bine a tarilor nordice in general? Cat despre rata bolilor psihice, mie nu mi-ar spune multe de exemplu pentru ca in unele tari oamenii nu au acces la tratamente, consultatii etc., sau e privit ca ceva tabu, deci un numar scazut de oameni care acceseaza aceste servicii nu e tot timpul un indice pozitiv. Depinde de caz, pot fi n factori. Cred ca mai informativ e ceva despre subiect la nivel European pentru ca daca sugerezi ca in tarile nordice lucrurile ar sta intr-un mod deosebit, acest lucru implica o comparatie by default cu restul tarilor, ne nordice, nu? 🙂 ori nu am inteles ce ai vrut sa spui prin comentariul tau, posibil. O zi frumoasa!

      https://www.statista.com/statistics/1230916/teenage-suicides-in-europe/

  6. Am urmărit problema protecției copilului din Norvegia în perioada în care a fost scandalul legat de cuplul româno-norvegian cu 5 copii (2015), asta mai mult de curiozitate. Nu știu dacă atunci chiar a fost o problemă reală sau doar vreo exagerare, însă în anii respectivi majoritatea cazurilor active de pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului erau despre protecția copilului din Norvegia. La curtea respectivă se duceau foarte mulți români la începutul anilor 2000, nemulțumiți de calitatea actului de justiție din România guvernelor Năstase și Tăriceanu; statul român plătea amenzi și despăgubiri, dar divaghez.

    Revenind, curtea europeană respectivă nu decide pe fondul cazului ci doar dacă persoana care ajunge acolo a avut parte de un proces corect în țara de origine. Un astfel de caz a implicat o femeie care a câștigat un astfel de proces dar a primit în final doar o despăgubire materială (nu și copilul). Motivul a fost că tot procesul legal în Norvegia și apoi la curtea europeană a durat în total vreo 10 ani, iar rectificarea problemei inițiale ar fi însemnat scoaterea unui copil deja adolescent din familia de adopție, în termeni practici deja „alt copil” decât cel luat de protecția copilului.

    De asemenea, din câte am citit, sunt foarte multe cazuri legate de expați sau imigranți, în special din țări est-europene, asiatice sau din familii de culoare; nu știu dacă te poți trezi cu poliția la hotel când ești în vacanță, să-ți ia copilul și să-l dea spre adopție unei familii locale, însă nu m-ar mira să existe și astfel de cazuri.

    • Inițial am zis și eu că românii sadea au o problema că nu își pot disciplina copiii după metodele strămoșești in alta țară și de asta protestează așa vehement. Însă după ce am
      văzut câteva știri, filme și citit niste articole, incep sa cred că nu e chiar așa. Cred că au prejudecăți legate de oamenii din alte țări și alte culturi și îi încadrează automat la bătăuși de copii doar că sunt, de exemplu, religioși sau est europeni. Familia Bodnariu nu știm dacă își mai disciplina copiii și fizic sau nu. Daca nu o făcea, atunci barnevernet a greșit că i-a luat. Apologeții lor însă au spus că nu le-a luat nimeni copiii degeaba și sigur aveau motiv întemeiat. Atunci înseamnă că au greșit când i-au dat înapoi, nu?

  7. Căsătorită in Norvegia de 11 ani și mama a 3 copii, am ajuns la concluzia cine vrea sa se integreze o va face, va renunța la mentalitatea rămasă cu vreo 50 de ani in urma celei norvegiene, va înțelege munca celor de la protecția copilului si va respecta legile țării in care a ales sa se stabilească pentru o viața mai buna.
    Cine nu, va arunca mocirla in instituții ca si protecția copilului si va părăsi țara după câțiva ani in care a eșuat in încercarea de a își găsi locul, loc pe care nu și-l va găsi niciunde pana nu va fi capabil sa înțeleagă faptul ca trebuie sa își schimbe mentalitatea.

    • Absolut! Concluzia e ca romanii vor sa-si bata copiii oriunde, liberi de orice consecinta. Cum spunea o “doamna” intr-un comentariu pe Facebook, mandra ca ea e severa si ca o urecheala nu e bataie. Tare mi-as dori sa ma intalnesc cu doamna, sa-i dau o “urecheala” si sa vad daca i se pare avuz sau nu.

    • Usor cu pianul pe scari, doamnele mele, ca nu toti suntem ca acum 50 de ani sa ne batem copiii. Norvegia are niste tinichele de coada de niste ani buni si, din ce spun si alte doamne, nu a iesit fum fara foc. Si eu sunt intr-o tara in care protectia copilului este puternica, si eu pot pierde custodia daca dau rateuri, dar nici nu ma trezesc cu copilul luat pe sus de la scoala, ca i s-a parut ceva invatatoarei. In SUA nu am voie sa las copilul singur in casa pana la 12 ani, nu are voie pe strada singura pana atunci, daca as pocni-o si ar zice la scoala, as intra in rahat pana in gat.

      Dar de aici si pana la ideea ca statul detine copilul, e o cale ceva mai lunga.

      Inteleg deci romanii care au plecat din Norvegia pe aceste motive, eu nu m-as simti in siguranta intr-o asemenea tara, care considera ca FIICA MEA este de fapt a lor. Si da, este COPILUL MEU intai de toate, ca la mine in burta a stat si eu o cresc de 8 ani. Nu statul roman sau statul american, in cazul nostru.

  8. Problema ar trebui sa se puna altfel: desigur ca daca alegi sa emigrezi, o faci cu un scop si dintr un motiv bine intemeiat si din asta decurge logic vointa de a se integra in tara de adoptie. Dar ca parinte, este normal sa ai dreptul sa transmiti copilului tau anumite valori si sa l educi ca si copilul tau, cu radacini clare care este bine sa se reflecte in educatie. Ideea ca propriul tau copil este proprietatea statului este nociva din start si denatureaza relatia dintre parinte si copil. Presupunand ca iti educi copiii cu blandete, nu cred ca vreun ban din lumea asta merita sa te inhami la un asemenea jug.

  9. Barnevernet a pierdut procese la cedo. Asta spune tot. Când a greșit barnevernet, când a luat copiii familiei Bornariu, sau când i-a dat înapoi, după o despărțire lungă?

  10. Nu ai cum afla „de la sursa”. Presa norvegiana nu are libertatea presei românești. Dar cazuri reale exista. Adânc îngropate, dar există. Si copii de emigranți, si copii norvegieni. Au comis autoritățile norvegiene abuzuri? Eu sunt convinsa ca da (documentare proprie). Menționez doua cazuri: un angajat al Protecției Copilului care ii alimenta cu droguri pe copiii luați din familii si dusi într-un centru administrat de Protecția Copilului si un șef de Protecție a Copilului care isi viola cele două fiice.

  11. @Melania

    Te poti trezi luata la întrebari/hartuita de Protecția Copilului sesizata de grădiniță daca ai un copil cu o personalitate puternica, ce tinde sa se impună in fața celorlalți copii. Caz real, fetita cu mama brazilianca.

  12. Comunitatea somaleza are aceleasi discutii despre Protectia copilului din Norvegia. Argumentul lor este ca, dintre copiii de emigranti cei mai multi „confiscati” sunt cei de somalezi si ca sigur ei sunt o comunitate persecutate (sunt mai multe articole in presa pe partea asta, si peste tot e argumentul ca somalezii, ca si romanii, inca duc niste traume transgenerationale, si pt multi pedepsele corporale si frica sunt elementele educatiei pt ca altceva nu au vazut- pe cand in tarile nordice din anul 1900 e considerat inuman sa lovesti un caine, d’apoi un copil sa stea cu frica de parinte – iar in romania inca 60% din parinti considera ca o palma e forma de disciplinare, fix ca la somalezi; sau practica de a lasa copilul mare sa aiba grija de fratii mai mici – lucru neacceptat in multe tari pt ca si copilul mare e copil si nu e parinte).
    Situatia insa nu e departe de romania, in fiecare an aproape 5% din copii ajung sub ochii protectiei copilului, si in norvegia, si in Romania. Desi nu sunt in romania si nici in norvegia, vad in jur ca unii romani desi plecati isi poarta cu ei vechile obiceiuri, iar unele sunt barbare, si pana cand noi parintii recunoastem ca avem nevoie de ajutor sa scapam de unele, vor mai fi incidente si in Norvegia, si in Danemarca, olanda, spania etc.

    • Daca nu sunteti nici in Romania si nici in Norvegia … atunci poate mai bine ar fi sa fiti mai retinuta in declaratii si in tragerea unor concluzii absolute (ca romanii sunt barbari si violenti, la fel ca si somalezii etc. etc.).
      Puteti gresi enorm!
      Doamne fereste sa fim vreodata in pielea parintilor carora li se iau copiii pe nedrept!

  13. Salutare tuturor , locuiesc in Norvegia de 9 ani și constat cu stupoare in urma relatărilor voastre scrise ca nu s a schimbat nimic in aceasta țara referitor la aceasta instituție Barnevernet. Intr- adevăr Norvegia este o țara frumoasa sau aparent frumoasa prin natura care este data de Dumnezeu ,însă dedesubturile sunt extrem de periculoase. Am fetița la școala in clasa a 2a și da sunt mulțumită de preocupările și devotamentul pe care – l dau dovada însă credeți- ma , trăiesc aceasta cu groaza gândindu/ ma la câte deșteptați se pot intampla numai dintr- o vorba spusa la nimereala, sau pentru ca i s a parut învățătoarei ceva…etc. Oameni buni oricât de săraci am fii , oameni mai frumosi gospodari și capabili nu exista in lumea asta decât pe pământul României .Nu pot decât sa spun un lucru: nu este țara cea mai corecta cum le place lor sa li se spună și ca ei sunt cei mai grozavi, pentru ca se intampla aici extrem de multe nedreptati … Doamne ajuta tuturor… și sa fim mândrii ca suntem romani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *