Nici nu simt că mai contează cum am născut

Mi-a scris acum câteva zile o mamă îngrijorată. Acum o săptămână primisem un alt mesaj asemănător. Știu că femeile îmbracă haina vinovăției imediat ce devin mame și foarte greu reușesc să scape de ea. Și e păcat, pentru că unele lucruri chiar NU contează atât de mult.

De exemplu, nașterea. Contează ca la capătul ei să existe o mamă sănătoasă și un pui sănătos. Cam atât contează pe termen lung, în marea ecuație a vieții.

Și vă scriu asta la zece ani de la o cezariană de urgență pe care NU mi-am dorit-o și pentru care m-am simțit foarte vinovață multă vreme. Da, ideal este, pentru majoritatea, să naști natural, dar uite că eu n-am putut. Decizii medicale pripite, prea puțină putere de a insista să rămânem la planul inițial, frica de ceva teribil și ireversibil. Am ales atunci cum am putut mai bine. Am ales din iubire. Se putea mai bine? Poate. Contează? Acum sunt destul de sigură că nu și că tot timpul pe care mi l-am petrecut plângând pentru asta ar fi fost mult mai bine folosit în iubire cu fetița mea în loc de vină.

Au trecut zece ani și vă spun sincer că locul pe unde mi s-a născut fetița este absolut irelevant comparativ cu toate celelalte lucruri pe care le-am trăit împreună.

La fel mi se pare și momentul precis la care am înțărcat-o și alimentul cu care am început diversificarea. Și cât de mult m-am stresat atunci cu toate astea, cu fiecare pas, decizie, cât stres și câtă vinovăție…

Nu mai am nicio emoție legată de naștere, alta decât bucuria că în urma ei am devenit mamă. Nu mai există frustrare, suferință, regret. Nimic. Vag mai țin minte unele detalii. Dar nu mai doare nimic.

Îmi vine să râd și să plâng când mă gândesc cât de mult m-am stresat să nasc așa cum trebuie. Să alăptez așa cum trebuie, ca-n filme. Să o adorm ca-n filme. Să o diversific curat și frumos, ca-n filme.

Nimic nu a mers ca-n filme și ca pe bloguri. La mine a mers ca-n viață. Cu cezariană în loc de naștere orgasmică vaginală, cu muls de trei ori pe noapte și de cinci ori pe zi, un an, zi de zi, cu reflux și nesomn și disperare și epuizare, dar și cu descoperiri și iubire nesfârșită, cu creșteri și o răbdare nou descoperită.

Dragă proaspătă mamă, te rog să mă crezi că după o vreme o să-ți dai seama că ai irosit atât de multă energie în subiecte care nu contează prea mult… Nu mai pierde vremea rumegând ce n-a fost. Uită-te la ce! Ce ai e cel mai bun lucru din lume!

Străduiește-te cât poți să faci așa cum simți că e bine, dar dacă nu iese, trage aer în piept, strânge copilul în brațe, bucură-te că sunteți sănătoși și mergi mai departe.

Nu contează atât de mult!

Știi ce contează zi de zi, de zece ani încoace?

Nu pe unde a ieșit, nu câte luni de alăptare, nu morcov în loc de gălbenuș, ci timp împreună, răbdare, încredere, râs împreună, adevăr, iubire, ochi în ochi, nas în ceafa lui mică și transpirată, mână în mână, brațe deschise, cuvinte înghițite când știi că ele ar durea dacă ar fi rostite, blândețe cu tine, cu voi, relația mereu pe primul loc.

Restul sunt ploi de vară. Trec fără să lase urme cu adevărat importante.

Mi-ar fi plăcut să știu asta acum zece ani.

Să petrec timpul pe care l-am pierdut biciuindu-mă că n-am născut natural citind, plimbându-mă cu fetița mea la piept, văzând un film cu bărbatul meu.

Dar grupurile, blogurile, toate mă arătau cu degetul. Mi se părea că-s singura luzăriță din lume. Ai de capul și de sfârcurile mele.

Dar dacă o întrebi pe fetița mea, dacă-l întrebi pe băiatul meu, amândoi vor spune că-s cea mai bună mamă din lume, că nu-i interesează cum au fost născuți (ea așa, el altfel), habar n-au cât i-am alăptat și cu ce i-am diversificat. Pentru ei contează să știe că sunt aici pentru ei, că îi iubesc, că sunt de partea lor, că le spun mereu adevărul, că pot avea încredere în mine, că orice-ar fi, găsim soluții bune, că brațele mele sunt și vor fi mereu aici.

Asta contează, aici trebuie să ne punem timpul și energia.

Asta e ce simt acum despre asta, sper să vă fie de folos.

Photo by Isaac Quesada on Unsplash

12 Comments

  1. Andreea

    Foarte bine pus punctul pe „i”.
    Și eu mi-am dorit sa nasc natural, sa alăptez, sa nu ma plimb cu sticle, lapte praf și apa în termos, sa diversific baietelul ca la carte.
    Cum a fost de fapt: copil născut prematur la 34 sapt prin cezariana, a stat 5 sapt in incubator, muls de n ori pe zi și noapte, lapte praf de pe la 5 luni, diversificat ca la carte,dar la 1 an a refuzat pur si simplu tot ce a însemnat mâncare (nefiind bolnav sau alergic, am fost la o gramada de doctori) si cam doua luni a fost exclusiv cu lapte și ocazional un biscuite.
    Apoi la 1 si doua luni am luat-o de capăt cu diversificarea în condițiile în care ii pregăteam 3 mese pe zi, doar, doar mănâncă ceva.
    A fost stresant?Da, a fost
    Băiețelul știe aceste detalii?Nu, dar probabil a simțit toate frustrările mele.
    Cum s-a văzut din exterior?Prietenele mele ma considera una din cele mai relaxate mămici din grup ( eu nu ma simt asa 🙂 ).
    Mămicile care s-au confruntat cu frustrări, lipsa somn, întrebări dacă e bine sau nu cum au procedat cu copii as vrea doar sa se gândească ca indiferent de deciziile luate sunt și au fost pt binele copilului/copiilor.
    Concluzie personala:copilul meu este fericit, împlinește în august 5 ani, încerc împreună cu soțul meu sa ii oferim tot ce își dorește, sa ducă o viata fără griji și pe cât posibil sa nu fie prea răsfățat.

  2. Corina

    Am născut acum 7 săptămâni, natural un băiat de 4430g și 63cm. Micul uriaș i se spunea în maternitate.
    Mi-am dorit tare mult să nasc natural.
    Nu a fost 100% nașterea visată, a fost mai medicalizată decât mi-am dorit, dar asumată.
    Dacă nu aș fi reușit, nu cred ca m-aș și simțit atât de mult vinovată față de copil, cât dezamăgită de mine. Mi-am dorit nașterea naturală și pentru boost-ul de încredere in sine pe care mi l-a dat și de care nu aș fi beneficiat în caz de cezariană.
    Suntem foarte vulnerabile atunci și e foarte ușor ca o experiență negativă la naștere să se transforme în traumă pentru mamă. Cel mai bine e să nu avem așteptări, dar cum să o faci când e vorba despre un eveniment atât de important?

  3. IJ

    Sunt însărcinată in 25 de săptămâni și nu există lucru de care sa nu ma stresez. Testul glicemic mi a iesit puțin mărit și de o săptămână plâng și ma stresez ca am făcut eu ceva de mi a iesit așa ( deși din punct de vedere medical nu eram pe lista de risc). Fac yoga, mișcare multă, mănânc sănătos, iau vitamine și Mg, si totuși nu ma pot liniștii. Nu știu dacă asta înseamă sa fii însărcinată in mod normal, dar pe mine mă îngrozește tot ce ar putea merge rău. Și din nefericire numai la asta mă gândesc. Noaptea dorm până pe la 3, apoi stau și mi fac griji. E atât de greu sa NU îmi fac griji, deși știu că fetița e bine! Nici nu o cunosc și e cea mai importantă ființă pt mine. Iubitul meu e enorm de răbdător, iubitor, înțelegător. Și realistic vorbind, totul e super bine, dar emotional nu mă pot transpune in starea aceea de bine.
    Această postare ma ajuta sa văd că nu sunt singura, că nu toate femeile însărcinate trebuie sa stralucim. Eu nu stralucesc, eu îmi fac griji.

    • Oana

      Asa e, oamenii cei mai importanti de pe planeta nu-i intalnim, ii nastem! E absolut normal sa-ti faci griji, dar incearca mult sa dormi! O sa vezi cat de important e lucrul asta cand micuta o sa te tina treaza 🙂 Va avea nevoie de o mama cat de cat odihnita! Acum e in locul in care stii mereu unde e, va veni o vreme cand vei sta treaza asteptand sa vina de la discoteca!

    • Nico

      Din pacate diabetul gestational nu are de-a face cu ceva ce noi facem „bine” sau „rau” , ci este o chestiune stict legata de functionalitatea placentei.
      Putem controla doar efectele nu si instalarea acesteia.

    • Andreea

      Si eu sunt însărcinată a doua oara, prima oara nascand prin cezariana, iar acum va fi la fel. Nu mi a placut deloc operatia si nici recuperarea nu mi s a parut ușoară. Eu nu am reușit sa dorm cu vreo 3 luni inainte de naștere din varii motive si acum trec cam prin aceleasi stari. Cred ca sunt unele persoane mai relexate de fel si altele mai anxioase, cum sunt eu. Cred ca e normal sa simtim asta, doar ca ar fi ideal sa fim odihnite si sa ne mai bucuram cat putem de un strop de independență.sa auzim de bine!

  4. Elena A.

    Mi-a fost de folos ,și îți mulțumesc. Am o fetita de un an și 4 luni născută prin cezariana, eu am sperat pana cu o zi înainte ca voi putea naște natural . La început eram cu psihicul praf din cauza asta ,acum sunt ceva mai bine . Dar m am regăsit în ce ai scris și voi încerca să pun preț pe clipele care contează. M-ai făcut sa plâng. Nu știu de ce ,dar plâng…poate de eliberare …

  5. Ana

    Parca as mai vrea un copil acum la 45 de ani numai ca sa trec prin tot procesul asta asa cum explici tu si asa cum simt si eu. Nu m-as mai stresa pentru nimicuri, acum la 15 ani de la prima nastere si la 12 ani de la a doua, ambele cu cezariana, alaptarea un esec, ce mai… am crezut ca mor de griji si de durere ca nu au iesit „ca la carte”. Acum simt ca as fi asa de relaxata si orientata pe imaginea de ansamblu.. cred ca de data asta chiar as fi mama ideala :))

  6. Andreea_A

    Prima oara am nascut vaginal la 40 de saptamani dar cu oxitocina. Nu o doream, a durut ca naiba pentru ca a facut ca toate contractiile sa devina foarte dureroase, cu siguranta nu ar fi fost nevoie de ea pentru ca ma dilatam bine si repede dar…dr. trebuia sa plece si el acasa dupa 24 de h de garda. A fost ok, am nascut repede de tot. Am alaptat o singura luna si putin pentru ca nu am stiut sa imi pornesc lactatia cum trebuie mai ales ca in maternitate (la stat) era hranit cu lapte praf si cand mergeam la ore fixe sa ii alaptam al meu dormea linistit si satul la mine in brate. E cel mai sanatos copil pe care il cunosc, aproape ca nu se imbolnaveste, face si facea si cand era mic, forme foarte usoare de orice fel de boala.

    Pe ceilalti doi (gemeni) i-am nascut in saptamana 35, prima in care dr. a zis ca sunt suficient de puternici sa incercam vaginal (au iesit ca din pusca sa spun asa tot cu ajutorul oxitocinei). Mi-a fost extrem de frica ca am putea ajunge la cezariana pentru ca mi-e frica de operatii, de durerea de dupa…A fost bine si am reusit sa si alaptez un an de zile, pana m-am intors la birou, dar cu biberoane, muls de 7-8 ori in 24 ore etc. Dar a fost ok.

    Isi mai amintesc ei ceva din toate astea? Sigur nu. Primii 3-4 ani din vietile copiilor + modul in care se nasc apartin doar parintilor si eventual bunicilor care ajuta. Copiii nu au amintiri sau sunt prea putine si prea neclare pentru a ne considera parinti/ mame buni/bune sau rai/rele.

    Un articol foarte bun si atat de adevarat!!!!

  7. Vine foarte bine acest articol, pentru ca sunt multe viitoare mamici absolut obsedate de cum vor naste, care sunt in stare sa-si puna chiar viata in pericol pentru VBAC, nascut acasa sau alte metode care sunt acum la moda.

    La fel cu alaptarea, sunt multe femei care se simt aproape ne-oameni daca nu pot alapta. Am prins si eu valul de soc acum 8 ani si ceva, cand am nascut prin cezariana (aleasa de mine) si nu am putut alapta.

    Pentru linistea mamicilor de acum se pare ca nu mi-am nenorocit copilul, asa cum aproape credeam in perioada respectiva. Fata este peste medie, ca inteligenta, creste foarte frumos, e in general sanatoasa tun, face sport de performanta. Deci nici nasterea nici lipsa alaptarii nu au nenorocit-o.

    Bucurati-va de minunea ce vi se intampla, nu va fie rusine sa va faceti viata mai usoara, daca se poate. Va fi bine 😉

  8. LAURA

    Am nascut prin cezariana, decisa din timp, impreuna cu 2 doctori – varsta mea (38, respectiv 40 ani) si marimea copiilor erau factori de risc ( un baiat, apoi, dupa 1 an si 10 luni, gemeni de 3200 respectiv 3260 grame).
    Am alaptat f. putin (sa traiasca laptele praf!)
    Recunosc ca nu m-am stresat mai deloc aceste aspecte ci am fost mereu bucuroasa ca sunt sanatosi (desi cezariana nu e tocmai o placere 🙂 .
    Am preferat sa-mi folosesc energia pentru a „perfectiona” modul in care ii cresc, cu blandete, sa le ofer experiente frumoase, sa ii incurajez astfel incat sa aiba incredere in ei. Si asta, da, mi-a adus mult stres (nu e totul roz cand ai 3 copiii, toti mici: gelozie intre ei, certuri pe atentia mea, pe jucarii, fiecare cu ritmul lui de somn, masa, manifestari diferite la boli etc.

    Pana la urma modul in care i-am nascut si laptele praf poate le-au salvat, de fapt, viata, lucru imposibil inainte de medicina moderna (nu voi sti niciodata – eu am preferat sa elimin, din start, orice risc – dar stiu mamici care au insistat sa nasca natural si au copiii cu probleme + traumele nasterii). Nu spun asta ca sa va sperii ci ca sa va impacati cu cezariana daca situatia o impune iar medicul o recomanda.
    Bucurati-va de copiii vostri si inconjurati-i cu iubire. Indiferent cum au venit pe lume, a fost „magie”.

  9. rodica

    În același timp sunt și mame care nu suporta durerea și nu se simt în stare de o naștere naturala. Nu toate mamele sunt eroine și suporta orice sau sunt norocoase și nașterea este fără dureri și durează maxim 30 de minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.