Huggy Wuggy e un personaj urât și înfricoșător, care apare într-un clip cu versuri despre cum abia așteaptă să te strângă de gât până mori (le găsiți mai jos în engleză). Personajul mai apare și în alte clipuri, jocuri, site-uri, sunt pline tarabele de jucării care-l înruchipează și, desigur, mulți copii sunt îndrăgostiți de el. Unii știu cine e, alții doar îl plac pentru că e la modă, pentru că prietenii lor îl plac.
Mulți părinți nu au idee cine e acest personaj, dar cumpără plușul pentru că îl cere copilul.
O fi bine? N-o fi bine?
Ce impact are acest personaj asupra copiilor noștri? De ce sunt ei atrași de acest tip de personaj? Ce e important de știut?
Am invitat-o pe Sandra OConnor, psiholog și dr. în medicină comportamentală, să ne explice. Îi mulțumesc!
O întrebare de părinte naiv: de ce inventează cineva acest tip de personaje, de ce altcineva le strecoară în filme, clipuri, jocuri?
Din punct de vedere tehnic, personajele și poveștile terifiante ne oferă un spațiu în care ne testăm emoții pe care le etichetăm ca negative. Un adult expus la stimuli care îi provoacă stări de frică într-un context controlat, va avea, paradoxal, o emoție intensă cu aceleași valențe ca cea de bucurie și plăcere datorită unui surplus de endorfine, adrenalină și dopamină pe care le va aduce reacția chimică la stimuli. Creierul adultului poate face (la un nivel de percepție) distincția între un mediu sigur și un mediu nesigur, drept urmare nu va face o proiecție a imaginilor vizionate în viața de zi cu zi. Să spunem că pentru un adult, actul de a crea aceste personaje sau contexte vine din aceste nevoi descrise mai sus: de a experimenta cu emoții într-un mediu perceput ca sigur și de a avea acea stare de euforie.
De ce ne plac lucrurile care ne sperie? Ne uităm la clipuri horror, ne dăm în roller coaster... Ce e diferit pentru copii? A ne uita la lucruri care ne sperie ne dă posibilitatea de a ne testa limitele într-un mediu sigur, ne testăm anxietățile (cum ar putea fi, de exemplu, teama de întuneric, teama de a fi singur), ne dă un context în care putem găsi soluții pentru circumstanțe nefavorabile, ne poate da un context în care să ne reglăm emoțiile și senzațiile fizice de frică în timp ce știm la un anumit nivel că suntem de fapt în siguranță (dacă suntem într-un punct de stabilitate emoțională). Diferența între un adult și un copil este faptul că un copil nu are încă schema de referință pentru a diferenția între realitate și fantezie. Copilul înțelege noțiunea de abstract între 6 și 10 ani, până atunci ei au o viziune animistă asupra vieții, însuflețind obiectele, jucăriile și transpunând poveștile în viața reală. Chiar și după vârsta de 10 ani, ei tot nu pot face distincție între elemente abstracte care mimează viața reală (cum ar fi filmele de groază psihologice). Ce înseamnă asta pe scurt? Faptul că în lumea imaginară a unui copil (lume care se confundă cu viața reală până la o anumită vârstă), toate personajele prind viață. Pe lângă partea de percepție și înțelegere cognitivă, copiii nu pot să își autoregleze emoțiile, ei având nevoie de un adult pentru a își înțelege și gestiona lumea interioară, pentru a lega senzațiile de emoție și emoțiile de o cauză, apoi pentru a le regla și a le aduce la un punct de echilibru și de funcționare normală. Un copil care are un boost de adrenalină, dopamină și endorfine va fi un copil agitat și copleșit de emoție.
De la ce vârstă poate gestiona corect mintea umană un astfel de personaj?
Tehnic, după 10 ani, dar aici are de-a face cu fondul emoțional și temperamentul copiilor. Unii copii pot fi imuni la aspectul personajului, neasociindu-l cu nimic care să îi provoace teamă nici înainte de 10 ani, unii pot să respingă personaje care îi sperie și după vârsta de 10 ani. Cred că mai important decât să ne întrebăm de la ce vârstă poate să gestioneze copilul nostru un personaj terifiant este să ne întrebăm care este motivul pentru care copilul trebuie să fie în această situație?
Care sunt riscurile interacțiunii online cu personaje ca Huggy la 5-6 ani? Dar la 10?
Dacă copilul asociază jucăria cu un personaj grotesc, la 5-6 ani poate mental să „îi dea viață”, el devenind parte din lumea sa, unde poate să îi provoace reală frică și anxietate. Atât cei de 5-6 ani, cât și cei de după 10 ani care nu au un temperament care gestionează bine astfel de personaje, pot dezvolta anumite probleme funcționale cum ar fi anxietatea sau probleme de somn. Dacă copiii au o reacție viscerală puternică la un personaj care provoacă groază, ei pot în mod real să aibă o reacție traumatică care să își extindă efectele pe termen lung. E important să ne raportăm și la ceea ce am spus anterior și anume la faptul că pentru un copil și un adult, ceea ce e înfricoșător poate avea aspecte diferite. Pentru unii copii, care nu au parametri de comparație, jucăria despre care vorbim poate să nu semnifice ceva îngrozitor în afara unui context (a poveștilor de groază, a videoclipurilor și a conținutului jocurilor), contextul și interpretarea sunt cele care vor determina dacă copilul va reacționa intens emoțional sau nu.
„Dar are doar păpușa, nu știe nimic despre personaj”. Există riscuri în jocul cu aceste păpuși?
Nu există mari riscuri dacă nu este legat de o poveste sau de un context deoarece după cum spuneam copilul nu are aceeași imagine precum adultul asupra lucrurilor care îi sperie. Pentru el multiple rânduri de dinți și o figură care pentru noi este bizară și sinistră poate fi percepută ca drăgălașă. E foarte important să știm cum percepe copilul jucăria și ce reprezintă pentru ei, ar că trebuie să fim conștienți de faptul că atunci când un personaj este foarte popular, copiii aud povestea în timp extrem de scurt și vor ști ce reprezintă jucăria. Dacă veți face o scurtă căutare pe Google veți vedea că printre primele rânduri în bara de căutare scrie „ is huggy wuggy real?” Asta ne arată două lucruri. Primul: faptul că copiii care știu să scrie caută acest lucru pe internet, iar al doilea: faptul că ei asociază personajul cu realitatea. În concluzie, dacă copiii noștri ar trăi izolați de lumea în care trăim, dacă jucăria nu ar fi extrem de populară și de cunoscută, ar fi mult mai mari șansele ca ei să nu îi perceapă partea terifiantă, doar că ei trăiesc în societate, unde sunt expuși zilnic la informațiile de care noi încercăm să îi ferim, drept urmare este important să îi protejăm înțelegându-i, ascultându-i și dându-le repere.
Cum gestionăm nevoia lor de a se integra în grup (toți copiii au, se joacă etc) versus nevoia noastră de a-i ști în siguranță?
Ca în orice altă situație în care există factori externi care pot influența starea de bine a copilului, este important ca noi să fim buni ghizi, bune exemple și buni mentori. Ce înseamnă asta? Înseamnă să monitorizăm activitatea copiilor, să ne asigurăm că cunoaștem conținutul jocurilor și al materialelor media pe care le vizionează, să fim interesați și implicați în lumea lor, să încercăm să le-o cunoaștem cât mai bine pentru a putea să îi ghidăm atunci când au nevoie de asta. De câte ori le cumpărăm obiecte copiilor doar pentru că le au ceilalți? Dacă o facem des ar trebui să ne gândim puțin la rolul nostru de părinte. Care sunt valorile pe care vrem să le integrăm în structura emoțională și psihologică a copilului nostru? Punem accent pe cultivarea individualității și a autenticității sale? Îi explicăm de ce este important să fie autonom și independent? Este cam dificil să facem acest lucru în timp ce îi cumpărăm tot ceea ce au ceilalți, doar pentru a fi integrat. Integrarea corectă și sustenabilă nu se face prin calitatea și numărul obiectelor pe care le posedăm, ci prin ceea ce suntem și prin ceea ce putem aduce într-un mediu social, drept urmare ne putem ajuta copilul să identifice alte pasiuni comune, să invite prietenii să participe în activități care îi plac, să le oferim opțiuni de activități, alternative de jucării.
Cum le putem explica îngrijorările noastre?
Le putem explica întotdeauna copiilor îngrijorările noastre indiferent de vârstă, este chiar o bună modalitate de a facilita înțelegerea emoțiilor. Să nu vorbim prea complex despre îngrijorările noastre ca să nu îi punem în situații care nu existau anterior. De exemplu să nu le spunem: sunt îngrijorată că nu ai să poți dormi noaptea. Dacă noi considerăm că este nocivă putem să explicăm de ce nu o vom achiziționa exact așa cum facem cu tot ceea ce considerăm că nu este potrivit pentru ei. Modul în care le explicăm ce ne îngrijorează trebuie să vină după o discuție în care îi întrebăm de ce își doresc această jucărie. Dacă ei spun că este simpatică și drăguță îi putem întreba dacă știu ce reprezintă, dacă le-ar plăcea la fel de mult dacă ar fi un personaj răutăcios. Să ținem cont de faptul că noi avem în casă lei, tigrii și alte animale sălbatice care sunt personaje negative în desene animate, iar ei le gestionează bine. Cred că mult mai important decât a negocia achiziționarea jucăriei este să ne asigurăm că un copil are acces la tablete și telefoane doar cu control parental. Chiar și fără a facilita accesarea de materialele care să lege personajul de pluș de contextul terifiant, putem să le explicăm că nu e un personaj pozitiv, să înțelegem de ce și-l doresc și să le explicăm faptul că ar fi potrivit să aleagă alte opțiuni.
Putem înlocui aceste personaje cu ceva sănătos, dar care să le aducă un nivel sănătos de adrenalină?
Ar fi de dorit să facem asta în fiecare zi, prin timp petrecut cu copiii noștri, prin joc, sport, activități împreună sau cu prietenii. Copilul nu are nevoie de un nivel crescut de adrenalină. Pentru a menține nivelul sănătos e suficient să le facilitați o explorare sănătoasă a mediului, să îi implicați în activități sportive, să îi ajutați să își depășească limitele în parametri de siguranță, de exemplu să îi duceți în parcuri de aventură.
Un mesaj de luat acasă despre aceste personaje:
Acest personaj, ca toate cele care au bântuit lumile copiilor până în ziua de astăzi, va avea efecte nocive asupra unor copii și nicio influență asupra altora. Problema este că e extrem de dificil să ne dăm seama care sunt copiii care vor fi afectați înainte ca ei să înceapă să manifeste comportamente reactive, drept urmare e important să fim un factor de decizie informat și coerent atunci când alegem să îl cumpărăm pentru copilul nostru. Acest personaj poate fi transformat într-o oportunitate de a discuta cu copii noștri despre limite de siguranță, despre valori, autenticitate, independență și alegeri personale. Nu vom putea proteja mereu copiii de lumea în care trăiesc, ei vor avea constant expuneri la anumite aspecte ale acestei lumi care pot fi terifiante, destabilizante, nocive, etc. Rolul nostru este să fim conștienți de lumea din jurul copiilor noștri, să le monitorizăm activitatea on line pentru ca aceștia să poată explora în parametri de siguranță, să le dăm opțiuni de petrecere a timpului liber și să le încurajăm alegerile sănătoase.
Versuri Huggy Wuggy Song
My name’s Huggy Wuggy
Body fuzzy and cuddly
Don’t you wanna come and hug me?
Hug me day and nightMy name’s Huggy Wuggy
Sharp teeth leave you bloody
Don’t you ever call me ugly
Hug me ‘til you dieI know where you’re hiding
Down the vents you’re sliding
Don’t you know that I will find you?
Anywhere you goIn the dark I’m waiting
There is no escaping
Don’t you know I’m right behind you?
Closer than you knowThis is my factory
This is my home
Ten long years I’ve walked these halls
Waiting all alone
So won’t you come and play with me?
Stay a little while
Promise I won’t bite that hard
Just believe my smileMy name’s Huggy Wuggy
Happy you came to Playtime
Stay until the night turns daytime
Play all through the nightMy Name’s Huggy Wuggy
Though I don’t get hungry
I still want to taste you
Just a tiny biteThis is my factory
This my home
Ten long year’s I’ve walked these halls
Waiting all alone
So won’t you come and play with me?
Stay a little while
Promise I won’t bite that hard
Just believe my smile
Fetița (3 ani): uite mami, inimioare! – referindu-se la gurile păpușilor.
Crește cu inimioare, vede inimioare. ❤️
Iustin ma roagă mereu sa îl luam pentru ca vede la magazinul de la colț. Ca sunt drăgălași si fericiti. ????
Pur si simplu sunt urati cu spume. E aproape de Chucki ?.
Mulțumim pentru articol. ❤️
Am 3 copii si fiecare are cate unul. Nu cunosc povestea din spate. Li se par draguti, le-au imaginat caractere frumoase: „uite, doarme cu mine si ne tinem in brate”, „ii plac cartile si asculta si el povestea de seara”, „ii place sa danseze”, „ma ajuta sa strang jucariile”.
Eu am crosetat pe idee ” stie ca dulciurile nu sunt bune si ar manca fructe”.
Am profitat de „ocazie” sa le explic, pe limba lor, ceva ce incercam de mult: in viata reala oamenii cu infatisare frumoasa nu sunt neaparat si de incredere, iar unii mai putin dotati de la natura, sau cu alta culoare a pielii pot fi oameni de valoare – nu infatisarea conteaza.
Brrrr acum că am citit și versurile e mega scarry… Big no no… Mulțumesc de info! Very very helpful!
„E foarte important să știm cum percepe copilul jucăria și ce reprezintă pentru ei, ar că trebuie să fim conștienți de faptul că atunci când un personaj este foarte popular, copiii aud povestea în timp extrem de scurt și vor ști ce reprezintă jucăria.” I-a vazut, ii plac, nu ii asociaza cu nimic urat. A aflat si restul de poveste horror si nu o intereseaza, nici nu o sperie. Pentru ea sunt doar papusi vesele. Ar fi bine daca nu ar mai exista atata propaganda in jurul lor. Prea s-a isterizat lumea mamicilor 🙂
Sunt viitoare mămică și nu îmi pot imagina cum cineva poate sa creeze o jucărie atat de odioasa.
Eu una cu siguranță cu i-as cumpara copilului meu asa ceva.
@Nicolle, cel mai de bun-simt comentariu.
Sa nu subestimam copiii, ei 7nteleg o mulțime de lucruri. Atâta timp cât la 5v sunt o mulțime de știri despre război, covid, varicela maimuței, etc, este absolut ridicol sa ne facem atâtea probleme ca Wiggy ar fi lucrul cel mai stresant pentru copii.
Ca sa nu mai spun ca nici eroii Marvel sau Avengers nu sunt cu toții minunați, dar sunt considerate niște jucării mai mult decât acceptabile.
Pe mine nu inceteaza sa ma uimeasca reactia oamenilor sau mai bine zis lipsa de reactie adecvata in fata parerii documentate a unui specialist.
Acum, nu zic sa credem orbeste orice si sa nu ne folosim deloc propriile sinapse, dar totusi, articolul acesta include opinia unui specialist, psiholog, e argumentat, plus ca exista atatea exemple oricum si in spatiul public. Ma socheaza lejeritatea cu care consideram absolut ridicola o preocupare absolut legitima explicata clar de un specialist. Care, apropo, nu zice ca e lucrul CEL mai stresant din Univers. Sunt comparatii inutile.
Intelegem si ca sunt multi copii pe lumea asta, daca lui Gigel nu i s-a intamplat nimic cand a luat o dusca de visinata de la cumnatul Paulica, inseamna ca e ok sa bea toti copiii din oras visinata?
Personal cred ca e cazul sa 1. nu mai subminam complet parerile argumentate ale unor specialisti. 2. sa nu ne mai credem coada de la cires. si deci 3. sa fim umili si sa ne intelegem limitele si sa ne acceptam greselile.
Pe lângă faptul ca am retineri în a numi „specialist” un psiholog și doctor în nu știu ce domeniu pseudostiintific, apreciez din articol cel puțin ca admite ca depinde de la un copil la altul în funcție nu doar de vârstă ci și de alți factori cum percepe aceasta porcarioara de jucărie ȘI în plus ca este posibil sa nu aibă nici o pb. Sunt sigura ca fiecare părinte care își cunoaște copilul își da seama mai bine decât un psiholog de pe net care nu a văzut și vb cu acest copil.
În plus, vad ca cei care își pun cel mai tare mâinile în cap sunt fix cei care nu au cumpărat jucăria, în timp ce cei care o au în casa raportează ca nu are nici un efect.
E posibil ca efectele sa nu fie imediate, dar sigur, e mai usor sa te prefaci ca problema nu exista.
Lipsa ta de respect fata de un cu enorm de multa scoala este revoltatoare.
Pt mine e o non problema, pt ca huggy de la colegi și tarabe nu a stârnit interesul. Noi citim și vedem filme și un pic mai scarry, facem un octombrie tematic, a prins destul de bine ideea cu ce e și nu e real. Nu e vb de lipsa de respect, dar asa cum un medic nu poate pune un diagnostic unui om fără să-l consulte, nu pot sa accept de buna ca cineva poate sa îmi spună ce e și nu e ok, nu numai pt un singur copil, ci pt toți de la 2 la 18 ani. Din nou, doamna intervievata e chiar mult mai temperata în declarații decât printesa și unele mame control freak din comentarii.
Enorm de multa școala au și unii astrologi, asta nu ii face cu nimic mai credibili. Șunt conștientă ca ma aflu pe un teritoriu pro-psiho-pupu, de obicei intru sa ma amuz, dar văzând comentariile la un articol despre o chinezărie ieftina m-am wtf-uit.
Multumim pentru articol si pentru aceste semnal de alarma!
Am o mica observatie de facut la acest pasajȘ
„Să ținem cont de faptul că noi avem în casă lei, tigri și alte animale sălbatice care sunt personaje negative în desene animate, iar ei le gestionează bine”.
Cred ca este o diferenta clara intre animalele salbatice si personajele malefice (din jocuri sau desene animate).
Despre animalele salbatice (lei, ursi etc.) copiii trebuie sa afle de la parinti ca sunt periculoase in natura pentru ca animalele se ghideaza dupa instinct (pentru a vana sau a se apara). Insa ele nu sunt RELE, nu sunt malefice. Sunt doar animale. Nu ne inteleg si nu stiu ca fac un rau daca ne ataca. Deci cred ca e normal ca un copil sa nu se infricoseze de animale de plus sau de animale care sunt personaje din desene animate chiar si cand sunt negative (ex. sarpele Kaa din „Cartea junglei”).
Dar personajele precum Huggy Wuggy sunt malefice, psihopate, fac rau celorlalti in mod intentionat, sunt „pure evil”. Deci aici e o problema daca vom cumpara un Huggy Wuggy de plus.
In zilele noastre desenele animate si cartile pentru copii au fost invadate de tot felul de monstri, vrajitoare, vampiri etc. prezentate ca personaje dragute, abordabile.
In povestile de demult astfel de personaje intruchipau Răul, iar copiii incepeau sa invate astfel ca in viata e esential sa distinga Binele de Rău.
Acum insa … vor fi derutati, nu vor mai fi alarmati de lucruri firesti, isi vor adormi instinctele bune.
Cred ca le este de folos copiilor sa invete de mici sa ramana verticali si sa nu accepte orice doar pentru a nu fi exclusi din grup. La varste mici e despre a nu cumpara jucarii care nu sunt in regula. Dar cand vor fi mai mari vor avea de luat decizii mai importante raportandu-se la grup. Vor fi cu siguranta situatii in care vor fi nevoiti sa-si apere un anumit principiu si sa accepte o anumita excludere.
De aceea e important sa invete de mici si trebuie sa gasim fiecare din noi cuvintele potrivite pentru copiii nostri.
Ce bine ati evidentiat…povestile de demult faceau distinctia clara intre bine si rau prin natura personajelor…astazi povestile „ametesc” copiii si-i invata contrariul…oricum…multe din ceea ce s-a considerat moral astazi a devenit desuet si tot ce e la moda e bun si moral si de folos.
Noi locuim in Italia.
Este nebunie de luni de zile si aici cu acest personaj.
Am refuzat categoric să i-l cumpar fetiței mele. Are 6 ani. I-am spus că nici când va fi „mare” (pentru ea „mare” înseamnă la 10 ani?) nu o să-i cumpăr așa ceva.
Iar de curând am citit că s-a autosesizat poliția și fac cercetări, acuzând diverși you-tuberi care au „priză” la copii, că promovează personajul și jocuri cu el.
Fetița mea a venit de la școală cântând melodia, învățată de la colegi, care jucau diverse jocuri cu el… I-am explicat de ce nu e pentru copii, pentru ea… insistând pe ideea ca nu e real, ca nici un alt personaj din desene, povești sau filme; i-am explicat și că simpla imagine și cuvintele din cântec sunt înspăimântătoare și că îi pot rămâne în minte și poate avea coșmaruri… paragonând cu teama ei de întuneric (nejustificată pe care încercăm să o diminuăm cu creșterea).
Contează mult controlul părinților în ceea ce văd ei pe net, dar când este și în afara net-ului (în magazine, reclame tv și „exemplul colegilor”), cred că e nevoie de controlul instituților, care e prea puțin…
Se promovează spiritele rele precum ar fi drăguțe și chiar dacă și cuvintele ce le spun sunt diamonice tot drăguț e sa spui unui copil: oriunde te vei ascunde te voi gasi și îți voi suge sângele și te voi omori”. Ce joaca e aceasta ? In ce lume trăim ? Nimeni nu mai ia in continuare sa învețe copii despre Isus sau Dumnezeu dar sa fie cool cu draci agățați de gât ?.
Mi se pare ingrijorator ca nu ne ingrijoreaza un asemenea personaj… Anul trecut, fetita mea avea la gradinita un baietel care ii batea pe toti spunandu-le: „iti rup capul.” Un alt copil in clasele primare a amenintat un coleg ca „il taie si il spanzura cu propriile mate” (intestine)… Sigur… Cand apar situatii de genul asta, ne panicam si trimitem parintii respectivi la psiholog cu copiii, si mergem la directori de scoala sa ii dea afara… Nu care cumva sa stea pe langa copiii nostri. Insa un personaj care te musca avand multe randuri de dinti si te strange de gat pana mori este complet acceptabil. Cum e posibil? Recomand parintilor care cred ca e inofensiv niste carti de psihologie a basmului… Vrajitoarea trebuie sa moara e un titlu bun. Una din ideile principale ale acestei carti este ca intotdeauna in basme, personajele negative trebuie sa moara. In felul acesta, copilul reuseste sa isi gestioneze universul interior plin de angoase. Vrajitoarea a murit, lumea e un lucru minunat si viata merita traita. Sanatatea mentala a copiilor nostri ar trebui sa ne preocupe mai mult… Mi se pare prea important ca sa ne putem permite experimente…
Eu l-am luat fetitei pentru ca il vede peste tot pe la joaca la alti copii sau la chioscurile din parc (inca exista in sectorul 2) dar nu stie ce este. I-a placut pentru ca are bratele lungi si se lipesc intre ele, motiv pentru care o amuza ca poate sa ii stea legat de brat sau gat cand iese cu rolele si nu are chef sa tina ceva in mana E urat cu spume dar ea il vede ca razand si dragalas….
By
Bine am ajuns cu totii in epoca in care fiecare nauc are cate un computer in fata si sansa de a imprastia tot ce face intregii lumi (fie ca-s jocuri, fie ca-i muzica)… Noroc ca acel cantec nu-i cel „oficial”, ci facut de un bezmetic care incearca disperat sa fie viral (link in nume).
Am aflat ceva nou, ca exista Huggy si medicina comportamentala. Am cautat ce e ultima, dar n-as putea spune ca m-am dumirit foarte tare. Inclin totusi sa cred ca e o ramura a psihologiei…
Behavioral medicine is concerned with the integration of knowledge in the biological, behavioral, psychological, and social sciences relevant to health and illness. These sciences include epidemiology, anthropology, sociology, psychology, physiology, pharmacology, nutrition, neuroanatomy, endocrinology, and immunology.
https://en.wikipedia.org/wiki/Behavioral_medicine#:~:text=Behavioral%20medicine%20is%20concerned%20with,neuroanatomy%2C%20endocrinology%2C%20and%20immunology.
Si revin si spun: multumesc ptr articol, mie imi este de folos, si il tin minte si pe cel despre armele jucarii, aspect care ma preocupa, articol care iar a fost de folos!
Recunosc ca m-a mirat mentiunea „psiholog si dr” in acelasi loc, dar articolul e din perspectiva unui psiholog, enough for me.
Cred ca e meteahna americanilor sa gaseasca tot felul de denumiri si sisteme pentru chestiile traditionale.
De exemplu, am cautat o data informatii despre autorul unor carti de parenting recomandate chiar aici pe blog si am gasit lucruri bune, incurajatoare: ca era chiar psiholog, absolvent de universitate prestigioasa din State, cu experienta clinica. Dupa ce a devenit respectivul autor cunoscut, tinea conferinte si instruia pe altii in metoda ei/lui. Adica cei care rezonau cu metodele respectivului autor nu mai erau psihologi, old fashion way, ci specialisti trainuiti in metoda lui x. Desigur ca asta nu il invalideaza pe specialistul initial., dar e usor iritant sa stai sa verifici pe cine citesti.
Ca va stau unora copiii zi lumina pe tiktok nu va mai înspăimântat, ca e liniște și puteți face clipul ete pe tiktok
Doar pentru ca e animație sau jucărie de plus nu înseamnă că e pentru copii de 4 6 10 ani. Sunt sigura ca nici comercianții de la tarabele de chinezării nu au habar ce e cu el, decât ca are succes. Și un set de cătușe pufoase roz ar putea sa treacă drept jucării. Chiar și asa, odată ce unii copii au vrut să-l aibă și nu au fost afectați, nu vad unde e de fapt problema.
Problema este ca promovam doar personaje urate si violente.
S-au isterizat cu privire la Scufita Rosie si Alba ca Zapada , dar acesti monstri ,care apar in viata copiilor nostri vi se par draguti si inofensivi. Ramane de vazut cat de inofensivi vor fi. Spirit de turma , nu am evoluat cu nimic in cei peste 2000 de ani!
Dacă scopul tău e sa îți înveți copilul despre Dumnezeu îmi pare rău pentru el. Nu susțin jucăriile demonice agățate de gat. Dar in niciun caz doctrina ortodoxa care e rasista, discriminatorie și plina de rușine de orice. Mda. E mai bine sa ai un copil pudic, timorat și fără curajul de a se exprima în asa fel încât sa fie fericit?! Oau. Nu credeam ca se mai predica prostiile astea