Povestea unui băiat transgender

Am primit vineri acest mesaj pentru voi. Vă rog să-l citiți cu inima deschisă. Nu voi publica comentarii lipsite de fairplay, jignitoare sau care îndeamnă la ură. Acest copil a avut curajul să scrie public pentru a ajuta un număr cât mai mare de oameni să înțeleagă cu ce se confruntă o persoană transgender. Dacă fiul sau fiica voastră declară că este trans, nu vă grăbiți să trageți concluzii. Ascultați-l. Poate e doar o pasă trecătoare, influențată de anturaj. Sau poate chiar acesta e adevărul despre el. În orice caz, rămâneți acolo cu răbdare și brațele deschise. Puteți cere ajutorul unui specialist, societatea românească, noi, fiecare în parte, nu suntem pregătiți emoțional și rațional pentru acest scenariu. Nu e nicio rușine nici să fii trans, nici să ai un copil trans, dar e nevoie de multă susținere, răbdare și timp pentru a gestiona o situație de felul acesta.

Iată mesajul integral:

Salut! Numele meu este Lucas, dar lumea nu m-a știut mereu după acest nume. Sunt un băiat transgender de 19 ani și vreau să vă împărtășesc povestea mea și să vă explic puțin ce înseamnă asta pentru ca alte persoane trans din România să poată să fie mai acceptate și să aibă parte de serviciile medicale atât de necesare.

Știu că textul acesta va fi primit cu un val de hate. Tocmai de asta îl scriu, pentru că din păcate în România subiectul LGBT este încă unul taboo și îmi doresc să nu mai fie. Îmi doresc că generația viitoare să cunoască mai multă toleranță și înțelegere decât am întâlnit noi. Așa că vă mulțumesc dacă sunteți dispuși să mă ascultați pentru câteva minute.

În primul rând, terminologia, că să puteți înțelege ce o să scriu mai jos:

·      “băiat trans (sau transgender)” este termenul folosit pentru o persoană care s-a născut într-un corp de fată, dar se simte și este băiat. Așadar, eu sunt un băiat trans. În continuare o să mă refer la mine la masculin pentru că doar așa mă simt comfortabil;

·      “fată trans” este exact inversul, adică o persoană care s-a născut în corp de băiat dar se simte și este fată;

·      “disforie de gen” este o stare de discomfort, de stres, de anxietate cauzată de faptul că genul nu este în conformitate cu sexul atribuit la naștere. Altfel spus mintea este în neconformitate cu trupul. Ca să înțelegeți mai bine, este că și cum tu, ca și bărbat, te-ai trezi într-un corp de femeie. Dar tu ai știi că ești bărbat în mintea ta, însă nimeni nu te-ar crede.

Sunt un băiat ca oricare altul, îmi place să merg la sală, să înot, să joc baschet, îmi place matematica, voi fi student la inginerie din toamnă, am prieteni și o iubită… Spun toate astea ca lumea să înțeleagă că nu suntem chiar atât de diferiți și divizați pe cât vor unii să ne facă să părem.

Am fost crescut de o familie destul de tradițională care nu a auzit vreodată de comunitatea LGBT, informațiile lor limitându-se la conceptul de “gay”. Am fost crescut ca fată, spunându-mi-se că o să fiu într-o zi soție și mamă. Mereu am respins lucrurile astea. Eu nu mă puteam vedea niciodată în această postură. Mă uitam la băieții de vârsta mea și în mintea mea eram unul dintre ei, eram băiat și toată lumea știa asta. Nu mi-am închipuit nici o secundă în copilărie că lumea m-ar fi văzut altfel, ca fată. Îmi plăcea să stau cu băieții și încercam să mă fac remarcat ca unul dintre ei. Din păcate, m-am ales cu eticheta de “ciudată” de la colegi, probabil neînțelegând de ce mă îmbrac ca un băiat și am părul scurt. Mama ar fi vrut să mă îmbrace în rochii și să am părul lung, dar făceam scandal și eram foarte vehement că nu. Refuzam să port haine care erau în mintea mea chiar și doar puțin feminine și mă îndreptam mereu spre raionul de băieți. Părinții m-au considerat doar o fată mai băiețoasă, nu și-au pus alte întrebări. Sunt recunoscător că nu m-au forțat în tiparele limitative cauzate de stereotipurile de gen. Majoritatea copiilor ce nu sunt forțați să se conformeze acestora vor fi un mix între feminin și masculin. În cazul meu însă era disforie de gen.

Disforia este cu adevărat evidentă în adolescență, când corpul intră la pubertate și se dezvoltă în conformitate cu sexul persoanei respective. Schimbările specifice unei fete care crește mi-au cauzat multă anxietate și depresie. În copilărie eu credeam că atunci când voi crește voi arăta ca bărbații din jurul meu. Mă vedeam având barbă, mușchi și putând să mă dezbrac la mare ca orice alt bărbat. Venirea menstruației, creșterea sânilor m-au făcut să realizez pentru prima dată că aceste lucruri nu se vor întâmpla. Lumea vroia să încep să mă îmbrac feminin, să îmi las părul lung, să port machiaj, să îmi găsesc un iubit. Am încercat o vreme să împac și capra (societatea) și varza (adică să nu mă pierd pe mine de tot), iar rezultatul a fost că nu arătam nici a băiat, nici a fată. Am trecut și prin lucruri mai puțin plăcute, am fost hărțuit pe stradă și o dată nu am fost departe de o bătaie.

Depresia a devenit din ce în ce mai accentuată și am avut perioade în care m-am tăiat și am avut gânduri suicidare. Anul trecut mai aveam foarte puțin până aș fi sfârșit-o de tot… Atunci am cunoscut-o pe iubita mea, care m-a ajutat să înțeleg că se poate și altfel. Că nu sunt singura persoană trans de pe lume, că se poate tranziționa social, dar și prin proceduri medicale, că se poate trăi fericit. Am început să fac ceea ce în engleză se numește “binding”, adică aplatizarea sânilor cu ajutorul unui “binder”. Pe toți cei care spun că a fi trans e o alegere, i-aș ruga să poarte unul o zi întreagă. Nu te lasă să respiri cum trebuie, deteriorează elasticitatea pielii, transpiri. Dar este singurul mod prin care pot să mă uit în oglindă și să ies din casă și sunt foarte recunoscător că așa ceva există. Nu este recomandat să îl porți mai mult de 8 ore, dar au fost zile în care l-am purtat și 12 ca să pot fi eu.

Apoi am cunoscut și alți băieți trans din România, pe un grup de WhatsApp unde ne-am adunat peste 200. Pentru prima dată mă aflam într-un spațiu cu persoane care împărtășeau aceleași experiențe ca și mine. Pentru prima dată, nu mă mai simțeam singur.

Mi-am făcut curaj și le-am spus și părinților cine sunt. N-au înțeles de la început, mama era nervoasă crezând că ea a făcut ceva greșit în creșterea mea, tata spunea că el m-a văzut mereu ca “fetița lui” și nu mă va putea vedea altfel niciodată. Mi-a spus că se bucură că bunica mea este bătrână, deci nu va apucă să mă vadă “mutilându-mi” corpul prin hormoni și operații, căci dacă m-ar vedea ar muri din cauza mea și aș avea-o pe conștiință. Mama m-a rugat chiar să mă rog la Dumnezeu să îmi schimbe mintea, să devină în conformitate cu sexul biologic. Ce spunea ea se încadrează la ceea ce se numește “terapie de conversie” (nu vă lăsați păcăliți de nume, nu este terapie, ci abuz). Aceasta mai include și multe practici abuzive fizic și emoțional, dar nu voi intra în ele acum. S-a încercat în trecut, dar fără succes, ducând numai la traume.

Cuvintele lor m-au durut, mai ales partea despre bunica mea, mă simțeam o dezamăgire pentru familie, o ciudățenie, o mutație genetică. În timp au început încet-încet să mă susțină, iar susținerea lor a însemnat șansa la viață pentru mine. Am fost la psihiatru pentru a primi diagnosticul de “disforie de gen” care este prevăzut în DSM V. Mi-am făcut analize și am mers la endocrinolog. Acum o lună am început și tratamentul cu testosteron, unul dintre cele mai bune lucruri ce mi s-au întâmplat vreodată. Niciodată nu am fost mai fericit și mai doritor să trăiesc și nu m-am mai gândit cu entuziasm la viitor așa cum o fac acum. Gândurile suicidare au dispărut, la fel și self-harm-ul. Probleme au mai fost în alte sectoare ale vieții, dar starea mea este mult mai bună în ciuda acestora. Mă simt ca un alt om, mai liniștit, mai prezent, mai încrezător, mai sociabil, mai fericit.

În final, aș vrea să vă rog un singur lucru. Dacă copilul dumneavoastră vine să vă spună că este trans (sau gay sau bisexual), fiți acolo pentru el și nu îl respingeți. Vă asigur că se gândește demult la asta și și-a făcut cu greu curaj să va spună – nu este un moft de moment!!! Felul în care reacționați poate face diferența dintre un copil sănătos și o tragedie. Sunt multe cazuri de persoane din LGBT care s-au sinucis pentru că au fost respinse și date afară din casă de familie. Eu însumi nu eram departe, știind toate prejudecatiile și ura față de cei ca mine. Tu, ca părinte, ai cel mai important rol în a nu se ajunge la un sfârșit tragic. Te rog din suflet, nu lăsa să fie și cazul copilului tău. Ascultă-l, știu că ți-e greu, simți că îți pierzi copilul, ți-e frică de ura venită din partea societății. Știu că nu ți-e deloc ușor, dar ai încredere în tine și în copilul tău, fii acolo lângă el la bine și la rău și în final totul o să fie bine datorită susținerii tale. Îți promit.

Câteva link-uri dacă dorește cineva să citească mai multe:

38 Comments

  1. Zoe

    Ii doresc acestui copil sa fie puternic si sa treaca peste toate obstacolele.
    Traiesc intr-o tara care este ceva mai avansata din acest punct de vedere dar, ca peste tot, o parte e societatii nu-i accepta pe cei care sint diferiti de majoritate. Lucrurile evolueaza totusi.
    Admir curajul lui Lucas de a vorbi despre un subiect atit de sensibil, poate mentalitatea societatii romanesti de azi va evolua macar un pic datorita lui si celor care, ca el, au curajul de a vorbi.
    Fiica mea are 11 ani dar am avut deja discutii despre homosexualitate sau alte subiecte concernant persoanele LGBT. Nu a fost socata sau perturbata – i-am explicat ca asa ne nastem si ca nu putem schimba ceea ce sintem. In plus, au si la scoala discutii cu acest subiect.
    Poate un pic de educatie publica in acest sens ar fi necesara si in Romania.
    Ii doresc lui Lucas sa aiba o viata fericita, asa cum si-o doreste.

  2. Clau

    Buna, doresc sa imi dea si mie acel grup de whats app, si eu sunt trans, problema este ca nu mai sunt un copil, sunt adult…. Dar simt nevoia sa vb cu cineva care e la fel…multumesc

  3. Alex

    Si eu sper ca va veni o zi knd si societatea romaneasca si est europeana (ca sincer daca va uitati la unguri sau polonezi este chiar mai rau) va invata toleranta, ca ne dam crestini dar uitam sa imbratisam una dintre virtutile importante din scriptura- toleranta! Nu trebuie sa intelegem daca nu putem, dar ca societate si parinti ai unor astfel de copii, nu avem dreptul sa judecam si sa ii stigmatizam!

    • Elvira7

      O mica corectie, ca sa nu faci greseala asta in continuare. Afirmi ceva ce pare potrivit si bun, poate ai auzit si pe altii si ai luat-o de buna fara sa studiezi. Scriptura nu numai ca nu considera toleranta o virtute, o descurajeaza totalmente. Scriptura incurajeaza/cere dragostea de aproapele, ceea ce are deja un total alt nivel de intelegere, peste toleranta. Cand Scriptura considera ceva rau/pacat, ramane rau si pacat nu devine ambigu si tolerant. Asta nu inseamna ca ne da noua dreptul de judecata si ura, ci ne indeamna la dragoste unul fata de celalalt (indiferent de alegerea fiecaruia).
      Mi-am permis comentariul asta pentru ca am studiat in amanunt religiile, in mod special crestinismul, si poate este o defromatie profesionala. Daca nu ne permitem sa schimbam povestea Cenusaresei, de ce am face-o cu o invatatura dintr-o carte care a schimbat istoria omenirii?

  4. Mihaela C

    Mă bucur să văd că si in România începe să se vorbească despre acest lucru „tabu”.Sper să se găsească persoane puternice care sa facă auzită vocea tuturor celor se luptă cu societatea.Va fi greu,vor trebui ani de zile până când se va putea discuta deschis despre acest lucru si alți ani buni până când societatea va accepta. De ce o spun? Eu de ani de zile ii vorbesc copilului meu despre egalitate indiferent de sex, înclinație sexuală, religie etc și mi s-a dat peste nas(să zic asa) că prostesc copilul.Acum un an când am spus prietenilor apropiați si familiei că băiatului meu i s-au aprins călcâiele după o colegă mi s-a răspuns chiar si de familie „bine ca s-a îndrăgostit de o fată ca la cum l-ai crescut parcă il îndemnai sa fie gay”. Este foarte greu să le explici că tu tot ce îți dorești este egalitate între persoane, că vrei o societate fără discriminări pentru copiii tăi,ca îți dorești ca ei sa trăiască în armonie…ești înțeles greșit.
    Eu tot mai visez într-o lume bună, unde ne acceptam, ne respectam si nu mai există niciun fel de separatisme si sper ca generațiile viitoare sa reușească să trăiască fără etichete.
    🤗🤗🤗

  5. Raluca

    Nici nu-mi ppt imagina cat de greu trebuie sa iti fie. Viata e complicata oricum, de la atata stres si atatea lucruri grele depresia devine aproape norma, dar sa mai trebuiasca sa te descurci cu un corp care e greu de dus si pentru femei, daramite pentru un barbat prins intr-unul :(.

    • DE

      Pentru cei care nu stiu, DSM 5 e un manual folosit in psihiatrie, pentru diagnosticul si clasificarea tulburărilor mintale. Alta explicatie in afara de faptul că oamenii sunt ultra sensibili la orice are legătură cu dragostea si fericirea nu gasesc pentru de ce se trambiteaza atata in jurul acestei categorii de bolnavi, legat de acceptare, drepturi and so on. Fata de ceilalti ne încearcă frica si panica, precum schizofrenici si pedofoli.. n-au stiut sa ne-o vanda cu dragoste si fericire, probabil din cauza asta. Niciunui bolnav nu ii e usor sa isi duca boala, nici celor cu boli somatice, niciunei familii nu ii e usor sa fie alaturi bolnavului. As vrea sa vad mai multa demnitate la categoria asta de bolnavi, care cer majorității sa recunoasca normalul acolo unde nu e. Ma mira i plus reactiile de genul „bravo, în sfârșit se scrie si la noi”. Se scrie peste tot, eu una am obosit. Oamenii se bucură de respect si dragostea celorlalți in masura in care sunt ceilalți pregătiți să le ofere. Nimănui nu îi e usor. De ce se mai face atata tam tam pe suferințele acestei categorii de pacienți? Nu pricep. Nici adolecentilor normali nu le e usor, suferă ca nu stiu ce sa aleaga, ca nu li se răspunde cu aceleași sentimente cand se îndrăgostesc, ca o dau in bara la examene, ca sunt abandonati de parinti. In lumea adulta e si mai si.. divort, sarcini pierdute, sărăcie, boli incurabile. E povestea oricărui om de pe pământul ăsta. „Da,ma,suferă..”. La ce le e de folos mila publica? Mi-e dor de oameni darzi, cum erau bunicii, cum ne sunt părinții.

    • Poate ca raspunsul la intrebarile tale este ca nu e vorba despre o boala.
      The DSM–5 articulates explicitly that “gender non-conformity is not in itself a mental disorder.”

      Iar referitor la „normal”, as vrea sa ma lamuresti si pe mine cu ceva: la mine, atunci cand iau in greutate, grasimea se depune mai mult pe solduri (ca la femei), spre deosebire de majoritatea barbatilor la care grasimea se depune mai mult pe abdomen.
      Sunt anormal?

    • Cristiana

      DE, de ce ai pune egal intre schizofrenici si pedofili, totusi? Faptul ca te apuca panica atunci cand auzi de schizofrenie este o problema de educatie si lipsa de reprezentare si drepturi pana la urma. Tocmai, e nevoie sa intelegem ca schizofrenia e doar o boala ca oricare alta boala in valoare absoluta, chiar daca pentru unii e marketing si subiect de stirile de la ora 5. Vasta majoritate a actelor violente are autor o persoana cu discernamant, nu un schizofrenic. Pentru schizofrenie exista tratament si ajutor. Dar cand lumea te priveste asa cum o faci tu, cine are curajul sa caute ajutor?

      Se face „tam tam” pentru ca e nevoie de reprezentare si educatie, inca. Si nici macar nu se face tam tam, e doar un articol ca oricare altul, oamenii reactioneaza asa pentru ca e ceva inedit, nu e ca si cum a scris cineva despre un divort, chestie dureroasa dar comuna. Faptul ca tu zici ca ai obosit de acest subiect arata tocmai ca e nevoie de el, de ce sa nu se scrie, nu inteleg, e experienta oamenilor.

      Altfel, eu am obosit de notiunea de „oameni darzi, cum erau bunicii”. Hai sa fim seriosi, un moment. Bunicii nu erau doar darzi, erau fucked-up emotional, chinuiti de razboaie si foamete si abuzuri si asa mai departe, incapabili sa gestioneze corect emotiile sau sa comunice si asa mai departe, foarte multi chinuiti de incapacitatea de a trai viata pe care simteau sa o traiasca pentru ca vremurile nu acceptau o lesbiana sau o femeie care nu dorea sa se casatoreasca din prima cu gigel de peste drum etc. Mie imi e dor de bunicii mei, dar nu imi e dor de falsa idee ca daca pari puternic este totul wow si ca trebuie sa induri orice ca sa nu te comenteze vasilica.

      Altfel, un comentariu lung si la mine, dar si la tine. Ai scris in multe randuri ceva ce puteai sa zici direct: consideri acesti oameni bolnavi (nu sunt), ii consideri anormali (nu sunt), esti obosita de povestile altora pentru ca esti o privilegiata care nu poate sa accepte si alte situatii de viata.
      Tocmai de aia, ador nespus ca aceasta poveste a fost scrisa. Sper sa mai citesc 1 milion de astfel de povesti, minim, si majoritatea sa fie fericite, sa va oboseasca pana incetati sa mai aberati cu anormalitatea versus normalitate.

      P.s. Eu am 3 rinichi, sunt anormala, am voie sa traiesc sau trebuie sa fiu darza si sa tac ca sa nu obosesc pe cineva? Am innebunit eu cu atata apologie a normalitatii parca ar fi ceva neaparat de dorit, serios.

    • Elvira7

      Mie mi se par discutiile la acest subiect extraordinar de bine venite! Nu mi se pare ok atunci cand cineva are o parere altfel decat majoritatea sau nu-i „politically corect” si este desfiintat din discutii. Apreciez, Cristina, felul in care ai raspuns lu’ DE. Asta si pentru ca eu gandesc undeva, o combinatie dintre voi doua, si mi-a prins bine sa va citesc.
      Eu cred ca a te vedea intr-un trup de alt gen decat cel in care te-ai nascut si te vad ceilalti, este o boala. Si medicii vad asa, si cred ca nu este bine sa nu consideram asta o normalitate doar ca trebuie sa fim incluzivi. A avea 3 rinichi este o anomalie (nu stiu cat afecteaza si daca doctorii trebuie sa intervina acolo), si o femeie cu pilozitati pe fata, si 6 degete la o mana sunt anomalii, poate ca au si nume medicale. Schizofrenia este o boala, trebuie tratata, pedofilia este alt fel de boala, tot mentala, trebuie si tratata si controlata si pedepsita pentru ca-i afecteaza pe cei din jur in cazul in care i se da curs. Nu are rost sa le discutam, stim cu totii ca asa este. Si a te simti ca esti in alt gen de trup este tot o boala, si baiatul asta care a scris articolul a spus, se numeste disftofie de gen. De ce sa pretindem ca nu este? Ca si in celelalte boli, de ce sa pretindem ca nu au nevoie de ajutor, si ca este absolut normal sa fie ajutati, si fiecare boala este altfel, deci este nevoie de altfel de ajutor? Baiatul asta din poveste pare ca este ok, dupa ce a intalnit pe iubita lui. Dupa ce se va certa cu ea, poate ca din nou nu va fi ok si va vrea sa se sinucida. De ce sa ne prefacem ca el este normal (asa cum stim noi normalitatea, unde majoritatea oamenilor nu vor sa se sinucida) si sa dam vina pe societate ca nu l-a primit cu bratele deschise, si sa nu ne uitam mai adanc la adevarata problema care il face sa se simta asa? Nu vorbesc de transformarea lui de gen, este treaba lui, alegerea lui, un quick fix. Daca ar fi copilul meu (ca tot place tuturor sa puna intrebarea „daca ar fi copilul tau”) l-as iubi mai mult ca oricand dar as vrea, impreuna cu el, sa merg adanc, adanc la baza problemei, care chiar daca nu se poate vindeca, sa poata sa fie ameliorata, controlata, si nu prin aprobul societatii.
      Robo, daca am sa fac putin fun de sunculitele tale feminine, poate chiar mai mult, sa-ti arat poze cu o lume intreaga de barbati care pun grasimile pe o burta rotunda, respectabila, sustinute de picioare betigase ca orice alt barbat normal de pe lumea asta, ai avea imboldul sa te sinucizi…singur? 🙂

  6. Evelina

    Nu te supara dar acest articol este propaganda. Tratamentul cu testosteron recomandat aici este o crima fara nici o baza stiintifica. Restul sunt probleme personale nu de grup.

    • Andreea

      In acest articol nu a recomandat nimeni nimic nimanui.

    • Militaru Loredana

      Buna. Daca nu va regasiti in aceste probleme, nu inseamna ca nu sunt de grup.
      Ignorati articolul. Atat.

    • Patricia

      Propaganda pentru ce, draga Evelina? Tratamente cu testosteron sunt facute si de barbati dupa o anumita varsta, deoarece ajung sa aibe nevoie, iar in articol nu este sugerat nimanui sa foloseasca testosteron.

  7. Lucas, nu pot nici sa incep sa-mi imaginez prin ce ai trecut si cat de complex este acest proces. Ma bucur ca parintii tai sunt alaturi de tine. Ma bucur ca ai gasit oameni care trec prin acelasi traseu si inteleg mai bine ce inseamna asta. E bine ca ai si prietena, ca esti integrat (oricat de greu a fost la inceput).

    Sa-ti fie drumul spre sine frumos, sa fii fericit si sa ajuti (ca si altii ca tine) sa schimbati mentalitati, intr-o societate care inca nu este deplin pregatita pentru diversitate. Dar in fiecare zi, cu fiecare om, este mai bine.

    Te imbratisez 🙂

  8. Adnana

    Buna Lucas!!
    Iti doresc multă putere sa treci peste necazuri cu fruntea sus ,cu integritatea fizica si psihica intacta…iarta-ti parintii ,nu au stiut cum sa gestioneze o situatie despre care nu le-a vorbit nimeni ,nu au primit o educatie in sensul acesta.Îți spun asta cu convingere si din experiența personala…eu sunt in situatia parintilor tăi.Când am aflat ca unicul meu copil ,o fetita ,vrea sa fie baiat,m-am simtit lovita de tren,autobuz si tractor toate in acelasi timp!!Nu am stiut de unde sa incep,ce sa fac cu cine sa vorbesc…l-am injurat pe Dumnezeu,m-am acuzat pe mine,am acuzat restul familiei,am crezut ca este o conspirstie si ca ,comunitatea LGBT vrea sa-mi fure copilul,am suspicionat inclusiv ca ar consuma substante…nu vrei sa stii ce oalma este pentru un parinte neavizat care-si creste copilul nu neaparat in rigorile unei religii ,care o fi ea,ci frumos ,curat,cu toata dragostea ,cu grijă sa nu-i lipseasca nimic ,sa fie un integrat in societate….cred ca-mi pierd sirul..Concluzie :Lucas,draga am plans pâna am simtit ca nu mai am lacrimi,ma trezeam plangand ma culcam plangand ..pe urma cautat ajutor si am gasit .Sunt 8 luni de cand am aflat asta ,acum sunt intr-un minunat grup de suport pt parinti a-i caror copii sunt LGBT .Acest grup m-a intors la viata,am realizat ca nu sunt singura ,am realizat ca aceasta este o realitate ,mi-a salvat relatia cu unicul meu copil,(cred ca nu-i prea mult sa spun ca i-au salvat si lui viata)M-am intors spre copilul meu,am invatat sa relationez ,am invatat cum sa i ma adresez.Acum doar ce-a plecat inapoi(studiaza afara) am avut o interactiune armonioasa,plina de iubire si intelegere …simt ca-l iubesc mai mult ca inainte….asa ca …mult succes Lucas…Te iubesc!!

    • Elvira7

      Extraordinar de bine venit mesajul tau!
      Tu ai spus ca Lucas sa-si ierte parintii, si bine ai spus. Dar sper ca Lucas si cei care si-au trecut parintii prin situatii similare, sa stie ca si parintii lor au nevoie de ajutor, intelegere si blandete. Cei in cauza au ajuns la acceptarea si intelegerea a ceea ce sunt treptat, parintii au fost „loviti de tren”. A fost „fetita lu tata” si dintr-o data sa accepte tata ca are un baiat. Va accepta, dar ii trebuie si lui acceptata surprinderea si macar timpul necesar in care va incerca sa fixeze situatia. Si, ca orice adult, si un trans trebuie sa-si ia responsabilitatea, cu dragoste si intelegere fata de cei din jurul lor. Nu este singurul care sufera.

  9. deea

    Ma bucura articolul, logic. Ca mama de preadolescență, m-am lovit de acest lucru. La noi a fost , zic eu, faza din cauza de “cool, diferit, interesant”. Poate merita dezbătut și acest lucru și poate, odată făcută o educație serioasă, completa și corecta, nu va mai exista aceasta “ moda”. Băgatul asta sub pres a unor lucruri niciodată nu a făcut bine. După ședințe de terapie cu fata mea, terapeuta a recunoscut ca are săptămânal minim o fata 11-14 ani ce declara ca e baiat și recurge la șantaje și gesturi uneori extreme pentru a ii fi recunoscut acest lucru de către părinți și societate. Recent, intr-un grup de cunoștințe, o directoare de școala generală din oraș mic de provincie a spus, relaxat, ca la ea in școala toate fetele sunt măcar bisexuale, dacă nu lesbiene, iar ca gen oricum sunt fluid in cel mai bun caz. Cred ca lumea știe ca exista și cărți despre aceste lucruri, despre faptul ca pana acum câțiva ani disforia de gen era mai frecventa in rândul băieților ( adică mulți băieți/bărbați ce se identificau cu genul feminin), acum însă e întâlnită aproape exclusiv in rândul fetelor. Sunt cărți și studii in care se vorbește despre depresie, anxietate, tulburări de imagine și stima de sine, nu de o disforie propriu-zisa de gen. Ba chiar sunt și procese ale unor fete ce au tranzitionat, a fost ușor acceptata ideea de tot anturajul și de către familie, pentru ca ele la maturitate sa își dorească sa fie femei, sa fie mame, sa realizeze ca faza aceea a fost data de o depresie și nu depresia a fost declanșată de acea faza. Poate ar trebui dezbătută totuși și problema aceasta, cum ne dam seama ca ceea ce zice copilul este real, ce specialiști pe bune exista, câte riscuri și beneficii exista dacă acceptam sa facem anumiți pași cu adolescentul nostru fără sa ii provocam un rău. Ca idee, fata mea mi-a dezvăluit ca e baiat puțin înainte sa aibă prima menstruație, după o perioada de online intensiv( stare de urgentă și tot), când am pus frâna la discurs s-a enervat și a plâns groaznic. A durat cam jumătate de an maxim toată treaba, tot cerea chestii, eu o amânăm. Ea a fost mereu un copil extrem de feminin, ma rugam de ea sa pună pantaloni dar fără rochie de prințesa nu ieșea din casa, spălam seara ca sa aibă a doua zi. A fost fetita tipica si ceva peste, deci identificarea asta oarecum brusca cu genul masculin mi s-a părut extrem de forțată. La mai bine de un an de la al sau “coming out”, se machiază, poarta rochii si fuste aproape exclusiv, are o colecție impresionanta de sutiene ( nu ca are cu ce sa le umple neaparat, dar e pasionata de ele si nu mai cere binder). Nu stiu ce va rezerva viitorul, am trecut prin clipe grele, am susținut-o fără sa cedez in anumite momente, fara sa intru( prea tare) in panica, fara sa judec si sa condamn ceva sau pe cineva. Mi se pare însă ca anumite tendințe trebuie stopate tocmai fiindcă fac rău fix acelor persoane ce chiar sunt, in mod real, cu disforie de gen. Topaitul asta prin “ azi sunt bi, mâine cred ca trans si stai ca a mai apărut ceva si posibil sa fiu si aia” mi se pare nociv si dăunător.
    O alta problema , de care m-am lovit recent si stiu ca si alții au avut probleme, este totuși sinceritatea – iar aici iarăși ar fi extrem de bine sa fie totul normalizat si la vedere si firesc. Ca sa fiu explicita, situația noastră: copila ( in perioada jn care se identifica fata) si-a făcut un prieten la distanță, prin intermediul unei colege de clasa. Era un baiat mai mare cu vreo doi ani, imi zicea ca comunica fain, au despre ce discuta ( doar online, mesaje nu video sau voce) inclusiv discuții despre despre școala. Părea chiar ușor îndrăgostită. Intr-o anumită zi, după vreun an de comunicat la distanță, s-au nimerit in același oraș si au vrut sa se întâlnească. Am cerut atunci poze cu băiatul, detalii( mai cerusem dar nu mi-a dat) si a recunoscut ca de fapt e o fata care se identifica baiat, ca are de fapt un cont cu mii de followeri, dar ca părinții ei nu stiu nimic. Oricum, tipa/tipul i-a tras teapa pe românește, nu a mai răspuns la mesaje când a fost vorba de întâlnit si transparenta fata de părinți. Părea mea este ca era o puștoaica dornica de următori si cam atât, dar ma gândesc cum ar fi fost ca de fapt sa fie invers – băieți ce se dau fete pentru anumite scopuri. In acel context am început sa întreb si sa povestesc situația si am aflat ca de fapt exista si asta, băieți ce profita de admirația aceasta noua a fetițelor preadolescente pentru tot de înseamnă LGBTQ pentru a le atrage intr-un soi de relații ciudate. Stiu băieți care au convins fetițe sa spună mamelor ca ies cu “Clara, verișoara colegei de banca”, Clara fiind de fapt un aproape-bărbat dotat cu tot ce trebuie, fara vreo intenție de a tranzitiona ba chiar extrem de mulțumit ca are acces la toate puștoaicele ușor influențabile, ca pot face shoping si proba in aceeași cabina etc. Ma gândesc ca dacă copiilor le-ar fi ușor si firesc sa discute despre asta acasa, ar spune ușor “ uite, eu ies cu Clara care e născuta Matei” , părinții ar putea sti ce sa spună, ce limite sa pună in cunoștința de cauza si lucrurile ar merge mult mai bine.
    In rest, numai bine și multă apreciere pentru Lucas și curajul sau. Sper ca intr-o zi sa înotăm in ape atât de limpezi încât toată lumea sa se simtă in siguranța, văzută și auzita.

    • Pyro

      100% de acord, asta e partea nediscutata destul a problemei.

    • Loredana Maria Tudor

      Cel mai bun comentariu 👏👏👏

    • Adolescenta a fost intotdeauna o perioada dificila, si pt adolescenti si pt parinti. O perioada de cautari si de framantari, de comportamente auto distructive samd.
      Amintiti-va de curentul emo de exemplu. Sau de taieturile de pe maini.
      Pe vremea mea se bea mult si am colegi de liceu care azi sunt alcoolici. De alte droguri nu mai zic, aia e o problema la fel de mare.

      Sunt sigur ca exista o moda astazi in randul adolescentilor ref la gender fluidity.
      La fel cum sunt sigur ca exista si persoane care isi dau seama in adolescenta ca sunt trans pe bune.

      Daca vorbim doar despre aceasta moda, invalidam experientele celor care sunt intr-adevar trans.
      Daca un copil nu e trans de-adevaratelea, ideile astea vor trece, e nevoie doar de timp. De aceea moda asta cu gender fluidity nu mi se pare o problema atat de mare in comparatie cu lipsa de acceptarea pe care o traieste o persoana trans.

    • Iolanda

      Apreciez comentariul tău. Într-adevăr sunt copii care sunt prelucrați de tot felul de indivizi incă de la vârste fragede pentru a-i bulversa și a-i determina să-și schimbe identitatea de gen. Atenție la copii, verificați cu cine discută pe internet. Copiii sunt ușor inflențabili și de aceea ei sunt victimele perfecte.

    • Monica

      Ma bucur tare ca cineva a scris despre cealalta fata a transgenderismului. Chiar daca din povestea lui Lucas reiese destul de clar ca toata viata s-a simtit baiat, doua mentiuni din povestea lui m-au frapat ca propaganda transgender (care, din perspectiva povestii tale, mi se par periculoase): prima e aceea cu sexul “atribuit la nastere”, care e o aberatie specifica propagandei transgender. Sexul nu poate fi atribuit pentru ca e cat se poate de fixat biologic si de imuabil. El nu se reduce doar la organele genitale. Cromozomul y ori il ai ori nu, fiecare celula din corpul nostru e ori masculina ori feminine. Sigur ca testosteron si estrogen au si femeile si barbatii in grade diferite. Exista femei mai masculine decat multi barbati si viceversa. Asta nu inseamna ca au gender dysforia. Ceea ce ma duce la urmatorul punct de propaganda transgender: Terapiile fortate, periculoase si fara rezultat din trecut. S-au facut intr-adevar, din cauza standardelor societatii de atunci. Dar asta nu inseamna ca nu exista terapii de succes astazi. Gender dysforia este discrepanta dintre sexul biologic si cel perceput psihologic. Eu cred ca e mult mai usor sa aliniezi psihicul la realitatea fizica pentru ca invers oricum e imposibil. Un barbat transgender nu va functiona niciodata ca un barbat adevarat ci este doar o femeie mutilata si invers. Psihicul este mult mai instabil si mai influentabil dar propaganda transgender vrea sa convinga fix de contrariu. Exista deja numeroase voci de parinti cu copii transgender si chiar de medici care nu si-au pierdut bunul simt (voci innabusite de activismul politically correctnessului) care trag semnale de alarma impotriva usurintei cu care se obtine un diagnostic, li se prescriu asanumitii “puberty blockers” (reusind sa ocoleasca problema acordului parintilor), si fara prea multe informatii despre potentialele riscuri si efecte secundare (exista deja studii despre efectele secundare ale tratamentelor hormonale). Am citit si marturii ale unor persoane transgender care au regretat tranzitia, si au condamnat usurinta cu care au fost indrumati spre ea, fara ca cineva sa se uite la istoricul lor psihologic si la posibilele cauze. Tranzitia nu le-a rezolvat problemele.
      Nu vreau sa creada cineva ca sar la beregata Ioanei sau lui Lucas pentru articolul asta. Dimpotriva, salut initiativa, este un subiect care trebuie detabuizat tocmai pentru ca afecteaza tot mai multi din tinerii nostri. Din fericire traim intr-o societate tot mai toleranta (si salut eforturile Ioanei in directia deschiderii mintilor, parentingului cu blandete si sunt total de acord cu ea ca le datoram copiilor dragoste neconditionata). Dar cum demonstrezi si tu, Deea, prin relatarea ta, este foarte important sa ne cunoastem copiii, sa ii tinem aproape si sa le cladim increderea in noi, dar si sa le punem limite ferme in fata pericolelor de pe internet. Mintile lor fragede sunt foarte influentabile. Mai bine ii influentam noi in mod sanatos decat sa ne cedam influenta strainilor de pe internet.
      Nu vreau sa subminez cu asta experienta lui Lucas. Din fericire exista astazi solutii de toate pentru toti si societatea e tot mai toleranta. Pana la urma alegerile fiecaruia il privesc. Ii doresc o tranzitie fara regrete si cu sanatatea cat mai intacta! Love and peace.

    • @Monica
      pare ca faci o confuzie intre sexul biologic si sexul atribuit; sexul biologic e ala care e, e dat de cromozomi si org genitale etcsi nu-l contesta nimeni – desi si aici ar fi de discutat, dupa cum spui si tu chiar si sexul biologic este un spectru, dar hai sa trecem peste.

      „sexul atribuit” se refera exclusiv la faptul ca oamenii (familia/medicul etc) s-au uitat la bebelus si au spus ca este „fata”
      apoi bebelusul a crescut si si-a dat seama ca nu se simte fata.

      ce anume din treaba asta este propaganda?
      daca vrei sa negi existenta conceptului de „gen” care este diferit de sexul biologic, atunci macar spune asa ca sa stim o treaba.
      dar vad ca chiar tu scrii „Gender dysforia este discrepanta dintre sexul biologic si cel perceput psihologic.”, deci cumva accepti ca exista un sex perceput biologic – asa ca nu mai inteleg nimic.

      Si referitor la asta
      „Eu cred ca e mult mai usor sa aliniezi psihicul la realitatea fizica pentru ca invers oricum e imposibil”
      in primul rand, cred ca singurul indreptatit sa aiba o opinie in privinta asta este Lucas / alt om aflat intr-o situatie similara. Nu stii nici tu si nici eu cat de greu ii este sa alinieze psihicul la biologic, si nu e ca si cum oamenii trans nu incearca.

      In al doilea rand, ce pare ca nu intelegi este ca nu toti oamenii trans doresc sa aiba organele genitale ale genului opus.
      Multi oamenii trans isi doresc in primul rand sa traiasca in genul in care se simt bine si sa „pass”, adica „sa treaca drept sexul opus in ochii altora”.

      Or, ca sa „pass” nu e nevoie de operatie, ca atunci cand vezi un om pe strada nu te uiti in chilotii lui.
      As vrea foarte mult sa iesim din conceptia invechita cf careia „trans sunt aia care isi fac operatie de schimbare de sex”

  10. Raluca B.

    Ce ma bucur ca incepe sa se discute si la noi acest subiect! E clar ca trebuie sa imbratisam toti oamenii, inclusiv de alegerile lor. Cine suntem noi sa judecam? Cu ce suntem noi mai presus de X sau Y pentru ca ei aleg sa isi traiasca diferit viata de a noastra?
    Am un baiat si indiferent de ce va alege el sa iubeasca dragostea mea pentru el nu va fi mai mica. Singura mea teama va fi ca va fi judecat de societate si asta ii va afecta viata, atat. In rest, fericirea lui depinde de el si il voi sustine cat pot eu de bine.

    • Obnoxious

      Interesanta opinie. O intrebare e: persoanele care se simt mai bine ca sex opus fara sa faca operatie ar trebui sa poata folosi spatiile destinate sexului cu care se identifica sau destinate sexului biologic? Dusuri, toalete, etc…
      Apoi, in public, ar trebui tratate conform sexului biologic sau sexului dupa care se identifica?

  11. Adriana

    Emoționant până la lacrimi! Îți urez multă putere și curaj pentru a trece peste toate prejudecățile societății. Nu-ți pierde speranța și ai răbdare. In general, timpul le rezolvă pe toate.Nu mai pleca urechea la tot ce spune lumea, foarte mulți oameni sunt reci și răi mai ales când nu înțeleg despre ce este vorba… Iartă-ti părinții pentru că au fost crescuti în alte vremuri, cu alte concepții greu de schimbat după o vârstă. Au propriile răni emoționale de rezolvat. Ești încă tânăr dar te sfătuiesc să emigrezi în altă țară. Din fericire alte nații sunt cu mult înainte României. Cred cu tărie că poate fi o șansă la o nouă viață pentru tine unde oamenii nu te vor judeca,te vor primi cu căldură și te vor accepta pentru ceea ce ești. Te îmbrățișez cu drag! 🤗

  12. Dana Teo

    Ce frumos ai scris! Cu cata maturitate te exprimi! Iti multumesc eu pt intelepciune in numele parintilor care nu si-au deschis bratele! Vei fi un om bun! Iti doresc multa putere sa stii sa ridici orice bariera pe care societatea ti-o va pune in cale!

  13. Roxana

    Mie articolul nu mi se pare real, nu cred ca e scris de un adolescent, e prea „ca la carte”, prea curat scris. Ca si cum cineva a luat reteta si a scris aceeasi poveste generala pe care o vedem in diferite articole sau site-uri. Pur si simplu propaganda, ca sa se incurajeze si la noi discutiile pe tema asta. Cred ca sunt persoane care trec prin situatiile astea, dar nu asa de multe cum se vrea popularizat.

    • Cristiana

      cine este „se”? se vrea de catre cine?

  14. Malina

    Va rog sa îmi explicați și mie la ce propaganda va referiți, cei care tot amintiți la asta? Ca nu reușesc sa înțeleg. E un plan global ascuns de noi prin care se vrea transformarea fetelor in băieți și invers? Cine vrea asta și de ce, ce interese au acești “ei”?
    Vorba lui Lucas, cine ar trece de bunăvoie prin așa chinuri doar pentru ca e o moda?
    Mult succes, Lucas! Îți doresc o viața liniștita alături de oameni iubitori!

  15. Andreea

    Nu inteleg ideea de sex atribuit. Sunt femeie (biologic) si ma ofenseaza ideea ca cineva isi pune sani, isi pune o fusta, si face terapie cu hormoni si ‘devine’ femeie, ca si cum feminitatea sta in aceste detalii. Cred ca acest lucru intareste ideile preconcepute cu privire la ce inseamna sa fii femeie, si alimenteaza discriminarea sexuala.

    Cred ca, pt a lupta impotriva discriminarii, tb sa dispara conceptul de sex atribuit, iar sexul biologic sa fie o informatie personala, relevanta mai mult in context medical.

    In felul asta, indiferent de tipul de cromozomi cu care s au nascut, oamenii ar fi liberi sa se mbrace cum doresc, sa si faca ce operatii vor, ce tratamente vor, fara presiunea etichetei trans sau cis.

    Ai cromozomi xy si vrei sa porti o fusta si sa ti pui sani, ca asa ti se pare ca arati mai bine? Minunat! Diversitatea e frumoasa, sustin diversitatea! Dar poti, te rog frumos, sa nu te etichetezi ‘femeie’, doar pt ca faci lucrurile astea? Pt ca asta ma afecteaza pe mine, ca intareste ideile preconcepute ale societatii cu privire la ce inseamna sa fii femeie. Nu te eticheta nici ca barbat, n ar tb sincer nimeni sa fie obligat in contexte sociale, sau la serviciu, sa si decline sexul biologic. Eticheteaza te om.

    • Prin „sex atribuit” se intelege ceea ce oamenii din jurul cuiva cred despre acea persoana incepand de la nastere. De exemplu medici, familia, cercul imediat de apropiati. Ei observa niste caracteristici externe si atribuie un anume sex cuiva. Apoi se asteapta ca persoana aceea sa se conformeze acestei atribuiri (ex par lung scurt, rochie vs pantaloni, roz la fete si albastru la baieti etc etc).

      Din ce scrii, pare ca tu crezi ca sexul si-l atribuie fiecare pt el, or, este exact invers, tuturor ni se atribuie un sex de catre cei din jurul nostru.

      Oamenii trans nu simt ca apartin sexului care le-a fost atribuit.

    • Mihaela

      @Andreea: Doamne in sfarsit cineva rational!!! Bravo!!!

      @Robo: pai si in loc sa lupti impotriva prejudecatilor gen „par lung doar daca e fata” tu le alimentezi zicand ca daaaa, asa e, par lung ai doar ca fata, dar bonus pt sec 21, poti deveni fata daca vrei.

      Nu e niciun motiv sa devii femeie ca sa faci nimic. Poti avea absolut orice job, purta orice, machia, dar orice.

      Nu e nevoie sa devii nimic – esti tu, pur si simplu.

  16. John

    Eu inteleg natura un pic altfel.
    Parintii concep un copil asa cum o fac miliarde de oameni. Nimeni nu are posibilitatea de a alege sexul copilului aunci cand il concepe. Mai departe natura lucreaza si creeaza baiat sau fata.
    Pentru ca sunt om, atunci cand intalnesc alt om, prima data observ daca este barbat sau femeie. Si functie de acesta constatare stiu cum sa ma adresez, vorbim aici despre politete si despre relatii interumane normale. Aici intervine problema, in sensul ca, daca as intalni un travestit, as fi oarecum in incurcatura. Natura l-a creat asa cum l-a creat, dar el se crede altceva . Pentru mine, rezolvarea vine tot de la natura. Imi pun problema: Cum l-ar trata un urs? L-ar trata ca pe un om, indiferent de sex, omul este, pentru urs, fie mancare, fie ceva ce trebuie ocolit. Pentru un caine la fel, omul este fie furnizor de mancare, fie ceva ce trebuie ocolit .
    Asa si pentru mine, in cazul in care nu lucreaza la vreun furnizor de produse, o persoana transsexuala este o persoana care trebuie ocolita.
    Nu ma intereseaza problemele lor, nu ma intereseaza sa ii ajut, nu doresc sa le fac probleme. Stiu despre existenta lor si atat. Evit sa dau sfaturi daca acestea nu sunt cerute, ba chiar sunt dispus sa tolerez cand acestea incerca sa ma faca constient de existenta lor prin marsuri ale LGBT.

    • Dragoi

      Bine documentat din surse care reurgiteaza aceeasi ideologie. Este un articol de opinie, atat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.