Nu e degeaba!

Ioana, am ridicat vocea la fetița mea, de atâția ani mă străduiesc să o educ frumos, cu răbdare, dar azi am cedat, sunt atât de obosită, am strigat tare la ea, ooof, mă simt atât de vinovată, degeaba am făcut eforturi atâția ani!

Ioana, băiatul meu a lovit azi un coleg la grădiniță, mă simt groaznic, de parcă tot ce i-am arătat în familia noastră până acum e degeaba!

Azi, fetița mea a auzit lucruri oribile despre sex oral de la o fetiță mai mare! Tot ce am construit cu ea mi se pare degeaba, copilăria ei s-a încheiat, gata!

De când a intrat la școală îmi vorbește atât de urât, nu știu ce să mai fac, simt că toată educația din familie e degeaba!

Copilul meu se poartă oribil cu fratele lui nou-născut, nu-l mai recunosc, oare chiar e degeaba tot efortul nostru de până acum?

Dragi părinți care simțiți adesea că e degeaba, că strădaniile voastre de a vă educa frumos, cu răbdare, dar și cu fermitate copiii sunt inutile, vreau să vă spun câteva lucruri care sper să vă ajute.

Și eu simt asta uneori. Toți părinții implicați simt asta. E normal. Știți de ce? Pentru că ne dorim foarte mult să facem bine cu și pentru copiii noștri. Vrem ca ei să crească frumos, drept. Vrem să vedem rezultate muncii noastre repede, imediat, acum, pentru că ne e greu să facem asta, depunem mult efort să nu ne creștem copiii cu modelele din copilăria noastră. E teribil de greu să fii prezent, atent, să nu o iei personal, să înțelegi că atunci când te enervează, copilul apasă niște butoane ale tale, pe care TU poți să le dezactivezi.
E foarte greu să nu țipi.

Să nu-l trimiți în camera lui, trântind ceva.
Să nu-l lovești, mai ales dacă ai fost lovit.

E foarte greu să te controlezi în fiecare zi, de zeci de ori pe zi.
Să te simți judecat de cei care nu înțeleg și fac mișto de parentingul modern.

Să te îndoiești de tine.

Este normal, tot ce simți arată că ești un părinte bun, căruia îi pasă.

Dar copiii nu fac mereu ce trebuie! Nu pentru că tu ai greșit! Deși sigur ai greșit, toți greșim, doar Dumnezeu e perfect.

Ci pentru că e și el om, copilul nostru, ba e chiar un om nou, care învață, se străduiește și el, dar lui îi iese mai rar decât nouă. E încă proaspăt. Poate e obosit, poate e prea mic. Poate nu a înțeles. Poate nu s-a putut abține.

Da, copiii noștri se vor purta, poate, urât între ei sau cu alții.

Vor afla de la alți copii lucruri pe care noi le țineam pentru mai târziu.

E parte din procesul de creștere.

Nimic din ce ai făcut bun pentru copilul tău nu e degeaba!

Fiecare dată în care NU l-ai lovit.

Fiecare clipă în care în loc să strigi, ai închis gura!
Fiecare secundă în care l-ai ținut în brațe.

Nopțile în care ai dormit lângă el.

Fiecare explicație pe care i-ai dat-o.

Fiecare îmbrățișare.

Fiecare Te cred, îmi pare rău, sunt aici.

Fiecare efort al tău e o cărămidă mică pentru o fundație mare. Pe această fundație crește copilul tău.

O să mai cadă câte una, se mai crapă, e nevoie să mai punem mortar, dar fundația e acolo și e solidă.

De fiecare dată când îți e greu, alege relația. Alege fundația ta pentru el. Gândește-te cu ce va rămâne copilul tău din copilărie. Cum era mama, cum era tata? Au fost acolo pentru mine! Uneori au greșit, dar știu că au încercat!

Nu e degeaba! Ce primesc de la noi în primii ani e pentru totdeauna! Ce iau de la alții e temporar, tot la valorile și principiile noastre se întorc, DACĂ fundația, adică relația, e bună, solidă!