Prima venire în România după ce ne-am mutat: Cum e?

Recunosc cinstit, nu am venit fără emoții. Dacă o să ne doară? Dacă n-o să mai putem sta? Dacă o să vrem să ne întoarcem? Dacă le va fi mai greu copiilor să se desprindă de prieteni după vacanță decât le-a fost când ne-am mutat, căci acum le e clar că vom rămâne cel puțin încă niște ani acolo?

Dar am venit și cu inima deschisă. Sunt încă atâtea lucruri aici pe care le iubim!

Oamenii. Unele locuri. Unele lucruri. Mereu va fi acasă aici, la București și la Piatra Neamț. Mereu, indiferent unde voi fi rezidentă în acte.

Și iată că ne-am întors, temporar, în vacanță. Am stat trei zile, apoi am mers în Grecia, în vacanța muuult așteptată la mare. O să scriu și despre asta dacă reușesc, acul altceva vreau să zic.

Am revenit în București, în apartamentul nostru dintr-un cartier obișnuit de case cu tramvai și blocuri în capătul străzii. Între mobilele noastre, care sunt toate tot aici (am luat cu noi doar cărți, haine, oale electrice, farfurii și pisica). Pozele cu noi pe pereți. Cu copiii noștri bebeluși, cu bunicii mei și tații noștri care nu mai sunt, amintiri din diverse vacanțe pitite peste tot, deh, locul nostru din ultimii zece ani.

Ne-am pus hainele puține pe rafturile goale, ne-am cumpărat un săpun și roșii roz.

Cum e?

Dulce-amărui.
Ca o împăcare cu iubitul care te făcea să te simți ca ultima proastă.

Într-un fel, e dulce, că ți-a cam lipsit, afurisitul!

Vă cunoașteți bine.

Îi recunoști mirosurile, el știe cum să te îmbrobodească, să te facă să te simți bine, îți șoptește la ureche ce vrei să auzi, închizi ochii și totul e lin, cunoscut, familiar, simplu.

Apoi însă deschide gura și-ți aduci aminte motivele pentru care l-ai părăsit.

Te cuprind iar furia, apoi tristețea.

Ieși pe stradă și calci într-un rahat de câine. Te înjură unul pe trecerea de pietoni.

Te uiți la strada ta, cu tot trotuarul distrus, găurit, cârpit, murdar. Parcă arăta mai frumos înainte. Sau doar mi se părea?

Apoi te vezi cu prietenii și-ți amintești toate după-amiezele leneșe, toate weekendurile în care stăteam noi la ei sau ei la noi și copiii ni se jucau împreună, și iar te înțeapă inima.

Casa ne-a primit tăcută. Cu pozele noastre pe pereți, cu cărțile noastre în bibliotecă. Cu mirosurile pernelor și saltelelor, cu urmele jucăriilor copiilor pe parchetul moale.

Ne-am reobișnuit repede cu ea.

Deși mi se pare mai mică. Om fi crescut noi…

E și asta parte din proces, mă gândesc. Să vedem cum ne va fi, zi după zi.

Mă pregătesc intens de lansarea de sâmbătă a cărții de educație stomatologică pentru copii și reluarea de duminică, dacă sunteți în București, ne putem vedea. Detalii aici.

Peretele nostru cu poze

15 Comments

  1. Ecarulan

    Minunata comparatia cu iubitul care totusi trebuie sa si vorbeasca 🙂
    Esti o persoana blanda, eu nu simt nici un fel de tristete la revenirile in ro – furie, furie si iarasi furie.

  2. Doi

    Eram curioasa cum va fi. Acu 4 ani eram la fel…cu emotii daca ne vom desprinde usor. La fel am lasat casa noastra cu miros in ea, cu desenele copilului pe pereti, cu masuratorile cat de mare a crescut…dulce amarui. Apoi noaptea am adormit, cu masina de spalat a vecinilor tremurand dormitorul, iar dimineata, mergand dupa painea de Pecica, mirosul mustind al lubenitelor (si nu numai) din gunoiul de vara venind de la baltile lasate de masinile de gunoi in mijlocul drumului, sau mirosului inecacios de carton ars a vecinilor afaceristi ce isi ard cartoanele in curte. Mno…lumea nu ma crede ca imi e dor de pasarele si veveritele ce ne viziteaza mica gradina…si ca Romania e mai prost „industrializata” cat Germania. Noi am facut un perete intreg de poze unde stam, unde ne vom muta in curand…pentru ca e normal sa te muti daca gasesti si ceva mai bun de inchiriat. O sa treaca repede acest dor, o sa fie doar Romania de vacanta si atat…si va si si atunci bine si peste tot. Sa va fie de bine!

    • M

      Hey 🙂 I feel you!
      Suntem de 7 ani in Uk, venim rar in tara. Ne e dor si nu. Spre surprinderea noastra ne-am regasit cu totul in Uk, ce tine de educatie, bun simt, comfort si lista poate continua. Spunea cineva mai sus, ca in Ro te simti acasa si nu trebuie sa te “prefaci”. Pentru noi e chiar invers. Aici in Uk nimanui nu-i pasa ca esti intr-o pereche simpli de blugi si ca nu esti scoasa din cutie, cum toti se asteapta in Ro. Clar m-as simti ca trebuie sa ies mai bine “aranjata” din casa in Ro, nu cumva sa “zica lumea” vrute si nevrute. Asta asa ca o paranteza.
      Si din ce trec anii, usor usor incepi sa nu te mai regasesti in Ro. Parca toate s-au schimbat. Oamenii, cei apropiati chiar, prietenii…TOTUL…Iar daca stai sa analizezi, intelegi de fapt ca TU esti cel schimbat. Tu gandesti diferit, te comporti diferit, actionezi diferit. Ai “crescut” si ti se pare totul diferit. E un sentiment de intoarcere in timp 🙂
      Acum 2 sau 3 ani cand am venit in Ro, chiar in drum de la aeroport (doar ce aterizasem), pe autostrada, unul frustrat ( nici nu mai stiu cu ce gresisem sau daca gresisem) a scos o sticla de plastic pe geam si a aruncat-o spre masina noastra. Atunci ne-am uitat unul la altul (eu cu sotul) si am zis: Welcome home 🙂 si asta e doar un exemplu.
      Cum am spus… ne e dor si nu. Muuultee amintiri ne leaga. Cum ai spus si tu Dulce-amarui…:)

  3. Dan

    Bucureștiul încearcă să devină mai prietenos cu vizitatorii, chiar și prin „nimicuri” gen plata călătoriei cu telefonul în autobuz sau la metrou. Oricum, unora chiar poate să le placă atmosfera balcanică, inegalitatea vizibilă de exemplu prin faptul că s-au construit clădiri de birouri cu gazon tuns la milimetru, gard în gard cu case amărâte, locuite de o anumită clasă socială.

    Altora poate să le placă o vizită la Casa Poporului, asezonată cu o așteptare într-un hol în care muncitorii taie cadre de aluminiu cu turiștii de față; alt balcanism. Alții pot să zâmbească la excesul de reclame stradale la platforme de pariuri sau la mesajele publicitare cu băut de bere după „dat la coaste” și pot eventual să se bage la o sală de păcănele sau la un club de noapte și să considere asta o vacanță reușită.

    Nu văd însă prea mulți oameni care să se bucure de temperaturile ridicate din timpul zilei. Localnicilor nu le pasă – au „aer” acasă, în mașină, la servici, la magazin sau la mall, însă turistul de vară ar vrea să plimbe străzile și să caște gura la clădiri, poate să viziteze și o grădină, un muzeu sau un parc tematic (muzeul satului?), eventual să stea la o terasă în aer liber la prânz. Dar ce poți de fapt să faci cu temperaturi zilnice de 30-40°C, de la 10 dimineața până după 8 seara, în timpul sezonului de concedii de vară?

  4. Alina

    Am avut mirarea asta „chiar așa urât era și înainte?” de 2 ori: prima data când m-am mutat din București în Brașov și apoi când am plecat din țară. Mi se pare fascinant cum creierul nostru alege să nu vadă urâtul din jur. Sau o fi puterea obișnuinței? Sunt sigură că o să vă bucurați când o să vă întoarceți în Olanda! Bafta!

  5. Irina

    20 de ani de Italia aici!
    Nu vreau sa te sperii, poate la voi va fi altfel, dar unul din motivele pentru care nu mergem des in tara este acesta: pleci fericit acasa, in vacanta (fara sa ai nimic de rezolvat pe la primarie, spital, politie) deci departe de viata reala.

    Iesi, te plimbi, te intalnesti cu unul cu altul, razi, povestesti, mananci (asta cu mancatul e luuuuunga,zau) ce ai poftit dincolo si nu era ( de ex. papanasi, covrigi de la Gigi, etc ) si apoi iei avionul si in 2 ore a disparut totul.Totul!

    Ti-ai dori sa nu mai pleci, sa ramai acasa, sa auzi numai romana, in parc, la mall, la piata, la radio… sa nu controlezi fiecare cuvant dintr-un mesaj de teama ca ai pus doi de „c” unde nu trebuia si un „t” unde de fapt trebuiau doi…sa nu mai incerci sa te imbraci cat mai banal ca sa nu iesi in evidenta, sa nu se vada ca esti strain sau sa se vada ca esti, dar de calitate pentru ca altfel …
    Si cum e adevarat proverbul „Prefa-te pana reusesti!” cand te intorci acasa te simti liber si n-ai mai pleca.”N-ai mai pleca” asta devine tot mai greu, an de an, iar intr-o zi intelegi ca viata ta e dincolo.
    Si asta este; mersul acasa e prea dureros, despartirea (de cata putere ai nevoie ca sa te desparti de persoana iubita? de mai multe ori, nu doar o data!), despartirea e mai grea decat toate bucuriile revederii. Te urci in avion si in 2 ore a disparut totul.Totul!!!

    Nu te mai duci acasa, nu asa des, nu asa mult.
    Poftele trec, dorul se vindeca, raman pozele!!

    Repet, poate la voi va fi altfel…Va doresc sa fie altfel!

    • Printesa Urbana

      Sincer, nu cred ca va fi asa pentru noi, dimpotriva, ma tem sa nu mai vrem sa venim de frica nervilor de aici…
      Doua zile cu trei drumuri in trafic prin Bucuresti si deja imi doresc sa ma urc in avion, plus mizeria, nervii oamenilor, of, nu, nu cred ca o sa regret vreodata lucrurile astea.

  6. kia

    Sase ani de Germania se fac anul asta. Fiecare drum in tara imi cimenteaza, din pacate, decizia. Nu e nici tara asta taramul unde umbla cainii cu Bretzeln in coada, indiferent cate RRRuri rulez tot Ausländer raman, dar strang din dinti si imi repet ca n-a plecat numai pentru binele propriu. In orice caz, nu mai simt ca era locul nostru in Romania si nu o mai pot numi acasa. E o decizie cu care te obisnuiesti, dar nu te impaci niciodata.

  7. Catrinel

    Cand ti-am citit postarea, am retrait toate sentimentele care le-am avut si noi cand ne-am vizitat casa din Romania dupa 6 luni in Germania. Exact aceleasi sentimente ne-au incercat si pe noi. Dor e doar de familie si prieteni. Dar sotul are o vorba, acasa este acolo unde simti iubire, te simti bine cu cei dragi si esti linistit. Pt noi, acum acasa este in Munchen, chiar daca ne mai e dor de familie, prieteni sau rosiile de gradina:)). Suntem mai linistiti, mai veseli, mai putina energie negativa si parca mai hotarati sa ne bucuram de natura si de lucrurilep pt care am facut schimbarea.

  8. ONICO

    Sincer, se poate supăra cine vrea, dacă Bucureștiul e așa cum îl descrii (oameni isterici și rahat de câine peste tot), nu poți pune semnul egal între acest oraș și restul României.

    • Vita

      Inca un articol frustrat. Nu stiu de unde tendinta asta a unor romani de a lua peste picior bastina la revenirea in tara. Eu inca nu am calcat in niciun rahat de caine in Bucuresti.

  9. Ariadna

    Intr-adevar, Bucurestiul e diferit fata de restul oraselor mari din tara si nu putem caracteriza Romania dupa el: e mult mai aglomerat, per ansamblu mult mai neingrijit, iar oamenii sunt mai iritati, mai grabiti, mai nemultumiti, mai vocali.
    Viata in Bucuresti e ca un iureș, e pe repede inainte si din acest motiv si oamenii sau locurile sunt altfel, pentru ca trebuie sa se adapteze.
    Nu doresc sa critic in vreun fel Bucurestiul care, de altfel, e totodata si un oras special, cu locuri frumoase, oameni minunati si multe oportunitati, ci doar am evidentiat aceste aspecte negative care ies usor in evidenta pentru un provincial ca mine (locuiesc in Iasi).
    Stiu sigur ca eu n-as putea sa locuiesc in Bucuresti, pentru mine ar fi prea apasator.

  10. Rosu Aptins

    Inainte de un mers in Ro, ma pregatesc mental si oricat ma pregartesc tot nu reusesc sa imi adun toate cate imi trebuie.
    Ritmul profund al iritarii generale (cei fare nu dar si xei care au), lipsa simtului omunitar, abuzul crunt al animalelor, graba sa gatim cat pt un an in loc sa petrecem timp impreuna, sofatul fara nici o noima, discutiile si pe tematica vreme in stil enervant si mereu cerand cont vantului soarelui, critica fata de altii si datul necerut de sfaturi, atitudinea defetista….ma trantesc intr-o depresie pe care dupa fiecare calatorie imi aduc aminte ca mi-am facut-o singura.
    Cand ma intorc la mine acasa, se asterne linistea, asa cu toate pb care sunt si unde locuiesc eu, se asterne linistea.
    De aceea f rar merg in Ro…la un moment dat ma intristam ca nu am tragere de inima inspre acolo…acum nici atat.
    Pr mine acasa este unde ma simt in pace si nu unde random m-am.nascut.

    • ONICO

      Pe lângă toate astea, adaugă și disprețul românilor față de țara lor. Stați unde sunteți și proslăviți-i pe alții, că suntem sătui de lamentările astea. De când puneți piciorul în România și până plecați, vedeți numai animale abuzate, maimute în loc de oameni și călcați întruna în căcat. Nu voi mai citi acest blog.

  11. Rosu Aprins

    @Onico
    Si care din toate acestea nu subt adevarate? Nici un bai ca eu am ales sa stau unde sunt :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.