Ajutor, fratele meu de 35 de ani nu vrea să se angajeze!

Am primit acest mesaj pentru voi, poate puteți ajuta cu un sfat sau o idee salvatoare.

Dragă Ioana,

Îndrăznesc să îți scriu după ce am văzut strigătul de ajutor al cititoarei tale pentru sora ei, întrucât și eu am un frate care are nevoie de ajutor. Poate a mai trecut cineva printr-o situație asemănătoare și ar putea veni cu o idee, o părere sau un sfat.

Fratele meu mai mare, ajuns la aproape 35 de ani, nu are niciun job de când a terminat facultatea, acum 7 ani. Locuiește împreună cu mama, pensionară, care îl susține din punct de vedere financiar. A terminat una dintre cele mai bune facultăți din București, unde a făcut și doctoratul, însă de atunci, găsind diferite scuze, nu s-a angajat nicăieri. Este un om foarte inteligent, sensibil și iubitor, dar și foarte închis în el și nu înțelegem de ce nu vrea să își găsească un loc de muncă și nici nu știm cum putem să îl ajutăm să treacă peste acest blocaj.

Nu vorbește niciodată de acest aspect și de multe ori când am discutat cu el, luând eu inițiativa, a zis că își caută, dar până la urmă a rămas doar cu căutatul, căci nu a depus CV-ul nicăieri. Pe la începutul anului, am avut o perioada de câteva luni în care am insistat și eu și mama să înceapă să își caute și într-un final a aplicat la câteva locuri de muncă, însă fără niciun rezultat, pentru că înțelegem că e complicat să își găsească un job fără a avea experiență și cu o perioada așa lungă în care nu a făcut nimic.

El se apucă să își caute ceva doar după ce vorbesc eu cu el, însă nu pot nici eu să îl verific mereu deoarece am 2 copii mici și în fond, el nu trebuie să se angajeze pentru că vreau eu, ci pentru că este necesar pentru el.

Mă gândesc că poate este într-o depresie, însă refuză să facă terapie. Atunci când a terminat doctoratul, s-a despărțit de prietena lui și cred că acest lucru l-a afectat foarte mult, dar nu vrea să comunice cu noi, să spună ce simte.

Mai vreau să menționez că tatăl nostru a murit subit atunci când el avea 13 ani și nu a avut o persoană masculină care să îi fie aproape. Alte rude apropiate (bunici, mătuși, unchi) au murit de-a lungul anilor și am rămas doar noi și mama.

Rudele mai îndepărtate știu că el preda la facultate (a făcut asta în timpul doctoratului) și dacă îl întreabă ceva, el se preface cum că încă lucrează acolo și minte în legătură cu asta.

Văzând că nu vrea să își caute un loc de muncă în domeniul în care a terminat studiile, l-am încurajat și noi, dar și soțul meu și familia soțului, să încerce un business în ceva ce îi place, dar nici asta nu a fost pe placul lui.

În anturajul lui nu sunt persoane care să nu aibă loc de muncă, deci nu știm de unde este împotrivirea asta a lui de a face un lucru util pentru el.

Poate găsi cineva o explicație pentru un astfel de comportament?

Mulțumesc,

Ioana

Photo by Clay Banks on Unsplash

32 Comments

  1. Cristina

    Aș fi răspuns pe FB dar pt că personale vad o fac aici.
    Fratele tău e într-o depresie gravă.
    O sa își găsească un job când va vrea.
    Nu o să meargă la terapeut acum.
    Sora-mea zice la fel despre mine.
    Cel mai mare ajutor pe care îl puteți face e
    Să îl lăsați. Nu la infinit. Câteodată oamenii au nevoie sa se așeze , să gândească și apoi să vezi ce lucruri minunate ies din ei.

    • Kat

      Un sfat foarte gresit. Cat timp sa il lase? Pana ajunge pe strazi? Pana ii cheltuie toti banii mamei lui?
      Exclus, nimic nu se rezolva asa.
      Daca sunteti in aceeasi situatie este cazul sa faceti ceva sa schimbați situatia, urgent

  2. Anca

    Cred ca ii este teama de abandon.
    A fost „abandonat” de tatal lui atunci cand acesta a murit.
    A fost abandonat de prietena lui, cand s-au despartit.
    Si ii e teama de abandonul pe care il va simti daca un angajator nu-l doreste. Acasa, la mama, e o plasa de siguranta impotriva abandonului. Si desi mecanismul acesta l-a ajutat atunci cand avea 12 ani, acum il tine captiv.
    Din punctul meu de vedere, plasa de siguranta trebuie retrasa. Are nevoie sa fie impins afara din casa. La 35 de ani are skill-urile necesare sa gaseasca unde dormi, chiar si fara un job.
    Lipsa casei si a banilor de cheltuiala va crea o urgenta mai mare decat frica de abandon si il va motiva sa o depaseasca

    • Daniel

      pare un comportament specific al unui om care nu a avut responsabilități în copilărie. Mama dumneavoastră ar trebui sa se asigure că nu îl ajută spre aceasta cale pierzătoare. De exemplu nu ar trebui să îi ofere bani și ar trebui sa se asigure că are responsabilități casnice bine stabilite (gătit, spălat rufe, curățenie în apartament, cumpărături, mici reparații).

  3. Ianko Mariana

    Depresia este o boala pe care nu o treci singur.E am o fiică,de 27 de ani,care din cauza depresiei se droghează.Dintr o fata frumoasa și inteligenta a ajuns foarte degradată.Are și o fica de 8 ani,care eu ii am grija.Numai dacă ea vrea,v a putea fi ajutată să iasă din iadul in care s a băgat.Am incercat să o duc la dezintoxicare,cer niste sume exorbitante ,pe care nu mi le permit.Dar dacă ea ar vrea prin foarte mult sport și aer liber,ar putea să iasă din depresie și să scape de droguri.Deci trebuie și ei ,cei depresivi ,sa vrea .Deci sportul,care da adrelanina și aerul curat face bine creierului.

    • Kat

      Minimizati puterea drogurilor. Daca nu merge la dezintozicare nu va reusi sa renunte. Nu este o problema de voința, dependenta aceea e groaznica. Sport si aer liber nu este suficient.
      Eu stiu ca la spitalele psihiatrice se pot interna persoane dependente. Cred ca exista si soluții gratuite, cautati-le.

  4. adrian

    Ar putea sa il caute pe Dumnezeu…sa incerce macar. Nu ar fi gresit sa mearga la un duhovnic si sa vorbeasca cu el. Luminita pe care o cauta sa aprinda in sufletul lui nu o va gasi in nici un alt loc. Acel gol din sufletul lui se umple doar cu iubire. sa nu mai treaca nici macar o singura zi, sa nu mai amane…Dumnezeu are un plan maret cu fiecare dintre noi…doar sa vrem noi sa punem un inceput bun

    • Lellyjoy

      A fost enabled. Am două exemple în cercul apropiat. Un fost care era așa la 45 de ani și nepotul soțului. E vina părinților care acceptă asta. Până când nu i se va da un șut în dos și nu se va opri țeava de bani, nu ca face nimic. De ce să muncească și să renunțe la timpul liber când i se oferă totul pe tavă? Degeaba îl bateți la cap. Situația nu se va rezolva decât în două situații: ori mama dumneavoastră face ce trebuie și taie cordonul ombilical, ori mama moare și nah, nu mai are de unde. Preferabil să fie totuși prima variantă. Mama îi face un rău din prea multă dragoste, dar calitatea vieții ei nu e bună. Trebuie să înceteze să se mai sacrifice pentru el dacă vrea să-l salveze. Și nici alte persoane din familie să nu-i dea bani.

  5. Lianna

    Așa era fostul meu prieten, doar ca mult mai rău. Nu intru in detalii pentru ca am si eu o poveste cu el…as putea sa-mi scriu propria postare. Am încercat totul pentru el, si eu si prietenii, familia. Pentru ca atunci când ne-am despărțit sa ma facă in toate felurile si sa minta in fel si chip despre mine. M-am simțit mult timp vinovata ca nu l-am ajutat suficient, dar acum, peste ani, am realizat ca eu am fost victima unui imatur narcisist cu ceva probleme de trauma si depresie. Oricât l-as fi ajutat m-as fi distrus pe mine. El era mereu in centrul atenției, eu imi ofeream energia pe gratis. Ca in final sa fiu tot eu jignita. Deci avea si motive sa nu muncească. Nu am pus la suflet pentru ca am evoluat foarte frumos de când am scăpat de el. Anii au trecut si el este fix la fel. Aceiași prieteni care i-au ținut partea si m-au bârfit, acum i-au întors spatele. S-au convins si ei. Parintii au grija de el fix ca de un copil dar sunt distruși. La terapie nu a vrut atunci, dar cred ca nici nu ar fi putut, ar fi făcut pe superiorul si niciun psiholog nu poate lucra așa. Se credea de o inteligenta sclipitoare, un special, (susținea ca avea un iq foarte ridicat), dar de fapt era doar un personaj cu o capacitate mare de a stoca informație multă si inutila si apoi de a vorbi fără oprire. Mi-a luat mult sa înțeleg asta. Mi-a distrus stima de sine pentru încerca sa ma convingă ca noi toți suntem prosti si el e un special, care trebuie tratat ca un ou Faberge. Ca el nu face treburi casnice si nu se duce sa fie sclav intr-o companie. Lol. Era doar o putoare ordinara. Suna ciudat, dar e cât se poate de real.
    Nu știu la ce o ajuta pe autoare comentariul meu, fratele ei NU este in faza asta, dar poate ajunge, nu e exclus. Are doctorat, se crede inteligent etc. Posibil sa fie un pic narcisist.
    Deci ar mai fi timp sa meargă la terapie si sa caute o soluție cât mai repede ca indiferent de ce scuze are, la 35 de ani nu poți fi un întreținut. Căutați un terapeut bun, aveți timp. Altfel sunt șanse sa ajungă mai rău. Nici izolarea in casa cu nasul in cărți nu ajuta, dimpotrivă. Lumea in care trăim e construită altfel, trebuie sa ne adaptam.
    Insa cei care aveti de-a face cu oameni de genul descris de mine mai sus, serios, plecați si vedeți-va de viața înainte sa va distrugă ei pe voi.

  6. Rox

    Arunc si eu cu presupusul: frica de esec si respingere la interviuri.

  7. Andreea

    ce de comentarii pe fb, numai ‚experti‘ acolo – Ioana, poate vrei sa triezi cateva din ele, caci unele sunt foarte nepotrivite 🙁

    M-am gandit ce as face daca as fi intr-o asemenea situatie, mai ales ca refuza terapia – si nu poti ajuta pe nimeni, daca nu vrea sa se ajute singur.

    Cred insa ca lipsesc multe detalii din articol (de ex. motivul pentru care prietena sa a incheiat relatia, cum a trecut peste (daca a trecut), cat de deschisa e relatia dintre el si sora lui – vorbesc chestii impreuna, este implicat in rolul de unchi, are prieteni apropiati din liceu/facultate, are vreun hobby, ar fi dispus sa isi deschida o pag de insta in care sa vb despre ce a studiat el – multi oameni castiga bine din social-media, etc.) pe care, daca isi poate gasi o ora la doua saptamani, sora sa le-ar putea ea discuta cu un terapeut. Greu sa faci asta cand ai doi copii mici, stiu. Pe langa timp, mai e si partea financiara, caci un terapeut bun costa ceva. Poate insa gaseste pe cineva dispus sa faca o oferta de pret pt 4-6 sedinte.
    Pentru sora lui, nu pentru el. Poate eventual si mama sa participe.

    Terapeutul poate cel mai bine pe baza detaliilor sa o indrume sa abordeze problema cu el, sa identifice o oarecare depresie/autism etc.

    Poate ar mai ajuta sa vorbeasca altcineva cu el, cineva mai ‚neutru‘ – de exemplul sotul/pertenerul surorii (daca e disponibil) sau un prieten mai apropiat. Uneori ajuta sa vorbesti cu o persoana terta.

  8. Kat

    Trebuie facut un plan impreuna cu mama. De care ambele sa se tina, oricant de greu o sa fie.
    Daca nu vrea sa mearga la terapie atunci i se va spune ca mai are 2 luni de stat in casa cu mama daca nu isi gaseste un job. Apoi trebuie sa se mute. Pe strazi, la prieteni, la adapost, treaba lui.
    Daca nu isi gaseste job in domeniul lui nu este o problema. Se angajeaza la supermarket, orice. Daca isi pierde jobul nu primeste bani, mancare, nimic.
    Cu cat timp este tinut mai mult in starea asta nimic nu se rezolva. El nu isi rezolva problema si mama ta ramane fara toti banii intretinadu-l

  9. Andreea

    Buna. O sa va povestesc situatia fratelui meu, foarte asemanatoare cu cea a din articolul acesta.
    Are 36 de ani, a facut o facultatea buna in Romania, apoi a mai facut una, plus master, in Danemarca, unde traieste de mai bine de 10 ani.
    Este un om foarte inteligent, insa are aceeasi problema, in ceea ce priveste job-ul: nu isi gaseste ceea ce isi doreste si cand gaseste un job oarecare, isi da demisia din orice motiv. Nu are o relatie stabila, nu vrea sa se insoare si nu vrea copii. Traieste pe la prieteni sau, daca e nevoit sa plateasca chirie, o face din ajutorul social. Are o relatie proasta cu familia lui, nu vorbeste deschis despre ceea ce simte sau traieste, se inchide in el, nu raspunde la mesaje, nu comunica mai deloc cu parintii lui.
    In urma terapiei si a sedintelor la psiholog, efectuate in Danemarca, recent a aflat ca sufera de ADHD, depresie si anxietate, toate provenite din traumele pe care le-a trait in copilarie…
    Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca fratele tau poate nu e doar lenes sau comod sau ca are nevoie de un sut in fund, ci din contra, de cat mai mult suport emotional, terapie, intelegere si sustinere.
    In familia noastra, nu am stiut sa facem acest lucru fata de fratele meu, neintelegand ce se intampla in capul lui, ci l-am criticat mai mereu, iar rezultatul a fost acelasi: incapacitatea lui de „a se pune pe picioare”…
    Daca fratele tau refuza terapia, cautati articole pe google, podcast-uri, carti, informatii pe care sa le impartiti cu el.
    Va recomand cartile lui Gabor Mate, un om extraordinar. De asemenea, meditatia ajuta foarte mult (e greu la inceput, dar e cea mai buna modalitate de a calma sistemul nervos central), orice forma de sport.
    Multa rabdare si intelegere! ♥️

  10. Un om informat

    Ai un frate leneș, asta-i tot.
    Nu vă grăbiți să spuneți la orice prosteală ,,depresie”. Nu mai fiți paranoici, oameni buni.
    Nu e depresie. E pur și simplu un leneș care face umbră pământului. Preferă să trândăvească acasă din banii mă-sii decât să muncească

    Cu puțin respect pentru astfel de oameni,
    Un om informat

    • Nectarina

      Un om informat posteaza o opinie atat de sigur pe el, in lipsa de informatii complete si concludente?

      Interesant… 🙂

      Problemele emotionale care ne afecteaza in vietile de adult sunt cat se poate de reale si nu, niciodata nu a ajutat cu adevarat batjocura si improscatul cu noroi…

  11. Tiberiu

    Eu cred ca mama lui intretine aceasta situatie, platind si muncind pentru el. Pierderea sotului poate fi un motiv, ea refugiindu-se in relatia cu fiul. Trebuie lasat sa isi gateasca singur din ce cumpara singur, probabil o sa dureze pana se face aceasta tranzitie.

    • Anca

      Intrebarea mea e, fratele sufera? Sau de fapt el e ok? Posibil ca si mama e ok de fapt in sufletul ei, multe mame daca nu ia initiativa copilul au o senzatie buna stiindu-se necesare. Pana la urma daca era fiul unui multi miliardar nu se intreba nimeni daca e in depresie pentru ca nu lucreaza. Sa incetam cu etica asta a munca=viata. Acum intr-adevar nefiind milionar ii trebuie un plan de viitor sa se sustina financiar cand nu va mai avea cine. Daca reuseste sa cuantifice putin cam cat il costa viata ( presupun ca e genul care se multumeste cu putin), poate va fi mai incurajat sa se apuce de ceva, fiind evident ca o sa i fie mai greu sa fie complet incepator in 20 ani, cand nu va mai avea intretinator. Sau poate planul lui e sa traiasca din vanzarea partii lui din mostenirea pe care o prevede. Desi nu-mi imaginez o viata prea prospera asa, poate pentru el e indeajuns. In orice caz, te-ar ajuta pe mine si pe mama ta sa aveti in vedere planurile lui de viitor. Pana la urma cu forta nu il poate face nimeni alt om.

  12. Stefania

    Bună, este foarte greu prin ce treceți, dar, daca va continua până la 40 de ani, deja va fi încă un ciclu de viață petrecut în stadiul de copil. Fratele a rămas agatat emoțional de mama și consideră poate inconștient că dacă se va descurca prin puterile proprii ( se va muta, va munci, va avea iubita), își va slăbi relația cu singura care nu l-a dezamăgit, mama( înțeleg că suferă de doliu neprocesat după tatăl pierdut în copilărie și a fost decepționat in dragoste). Mama ar putea sa îl îndrume spre consiliere psihologica unde să învețe că dacă va fi stabil financiar nu înseamnă că rupe relația cu familia și nu trebuie sa fie deepndent de ei pt a-i avea aproape. De multe ori o relație disfuncționala este mai buna decât nicio relație, iar încăpățânarea fratelui de a se maturiza pare a fi un mecanism de supraviețuire care acum trebuie înlăturat. Mult succes!

  13. T

    Si al meu frate e la fel, a ajuns la 40 de ani. L am dus fizic la psiholog, si dupa ce il intrebam ce a vorbit…spunea “ prostii” ..mentionez ca e gamer -jocuri video dar nu accepta faptul ca este dependent si nu considera ca are prieteni virtuali ci reali..nu se intalneste cu ei la suc( nu ca ar avea bani) ci doar pe calculator…cand i am transferat bani pe card sa se duca singur la psiholog..nu s a mai dus. E complicat.

  14. John

    Era o vorba veche pe la noi:
    „Cui ii este mila de calic, nu are decât să-i poarte traista!”
    Am un frate și am fost într-o situație oarecum asemănătoare. Fratele meu nu are atâtea studii, dar are o meserie cu care ar putea câștiga bine. Mereu a căutat siguranța dată de părinți și de casa părintească. Numai că parintii nu trăiesc veșnic (din păcate) …
    Ultima dată când a rămas fără serviciu (ambii părinți fiind decedați) mi-a spus că ar putea trăi și fără să mai lucreze, cu câteva sute de lei lunar (pe care sa ii dau eu). Am refuzat, așa că și-a găsit de lucru. De atunci sunt 8 ani și se tine de serviciu mai serios dacat înainte.
    Așa am procedat eu cu singurul meu frate, care e cu câțiva ani mai tânăr decât mine.

  15. Lianna

    Cu vorba buna si făcut planuri nu merge din păcate, știu din experiența. Nici cu scandal, nici cu amenințări. O sa va rada in nas si probabil o sa va amenințe ca isi face rău. Cel mai indicat e sa îl duceți de mâna la terapie si sa stati toți acolo cu el, cel puțin primele ședințe. Va fi greu. El e obișnuit așa, se crede mai inteligent ca voi, si slabe șanse sa aibă o revelație peste noapte.

  16. Andreea

    35 ani, cu doctorat, fara slujba. Scuza mea e ca sotul castiga mai mult decat as castiga daca m-as angaja in domeniul meu, iar banii ne ajung foarte bine si-asa. Alta scuza, stau cu copiii. E si un blocaj, prea multa scoala ca sa accept un post slab platit in domeniu, sau sa lucrez in alt domeniu pentru care as avea nevoie doar de liceu.

    • Monica

      Andreea, ceea ce descrii tu e cu totul alta situatie, perfect acceptabila si normala dealtfel. Sunt convinsa ca multe femei ar face alegerea ta, de a se ocupa exclusiv de copii, daca si-ar permite. Presupun ca ai facut o paralela si ai simtit nevoia sa validezi alegerea ta. Dar nu poti sa compari, tu ai un scop clar in viata, faci o echipa cu sotul tau ca sa cresteti generatia urmatoare cum puteti ma bine, in timp ce aceasta persoana a ramas la stadiul de copil. I-as zice sindromul Peter Pan 🙂

    • Anna

      Pai e o mare diferența pentru ca stati cu copiii. Din păcate multe mame de copii mici se lovesc de eticheta “sta degeaba toată ziua si se mai si plânge”, unele cu depresie post-natala se si izoleaza de gura lumii, in timp ce bărbați in toată firea stau pe pensiile părinților si sunt invitați cu blândețe sa meargă la terapie.

    • Anca

      Evident un post de incepator e platit mai putin( depinde de domeniu evident nu as zice ca sunt toate slab platite)
      Dar in 5 , 10 ani mai creste. Nu trebuie sa te angajezi si sa fii top din prima, chiar daca ai masterate si doctorate. La noi societatea e si cam judecatoare , facem comparatii cum sa castig x cand altii de varsta/ pregatirea mea fac y, dar fiecare are ritmul si planurile lui. Daca o sa vrei mai incolo cand sunt copii mai mari, poti incepe in domeniul tau sau altul, chiar daca incepi cand ei au 18 ani, tot ai minim 20 ani sa experiementezi o profesie, ca un spatiu unde te-ai putea exprima in alt fel/ ti ar aduce satisfactii. Insa cred cumva ca in cazul maternitatii, femeile sunt deja integrate in societate, chiar si fara job. Au destule provocari, nu se plictisesc .
      Copii au acest dar sa ne tina cu mintea tanara.

  17. Alexandra

    E foarte grea situatia. Nu stiu ce sa recomand, familia mea nu a reusit sa iasa dintr-una oarecum asemanatoare cu fratele mamei. Din super starul si geniul familiei, doua decizii proaste mai tarziu a devenit preponderent neangajat, cu scurte perioade in care avea joburi sub nivelul lui, care nu ii placeau, intretinut de bunica, si alcoolic pana in punctul in care i-a distrus sanatatea si a murit la 40 de ani subit (nu s-a casatorit cu cine a vrut el la insistentele bunicului; eu nu imi pot imagina cum a putut sa renunta la tipa daca era asa mare dragoste, maica-mea zice ca asa erau vremurile atunci + a facut ceva ilegal la munca, nimeni nu stie ce, lucra in Politia de frontiera, si a avut cazier si toti angajatorii OK il refuzau). Toti l-am incurajat, insa nu a iesit din cercul asta vicios: convingerea ca toate nereusitele sunt din cauza bunicului care nu l-a lasat sa se casatoreasca cu cine voia el, negarea realitatii (acea mare dragoste s-a casatorit in cateva luni de la despartirea lor cu altul, deci era doar din partea lui dedicarea), neasumarea oricarei responsabilitati (a facut lucruri ilegale, a avut cazier si de aici i s-au redus mult posibilitatile de angajare) si 0 consecventa in a face ceva, pe cont propriu, din care sa scoata niste bani. De pe la 30 la 40 de ani mi-l amintesc mai mult fara job, fiind intretinut de bunica, deprimat si furios, alcoolic din ce in ce mai rau pana a murit. Era un tip super inteligent, amuzant, artist – canta la clape si voce, arata foarte bine pana a inceput sa se ingrase de la alcool. Nimeni nu a reusit sa il faca sa vada si partea buna a vietii si sa incerce efectiv sa traiasca. Poate cu psiholog, ar fi avut o sansa. Asa, doar s-a adancit in depresie si noi ne-am racit gura degeaba. Chiar nu stiu ce sa zic decat ca imi pare rau ca treci prin situatia asta si sper sa il convingeti cumva sa mearga la terapie. Eu nu cred ca este placut sa ceri bani mamei la 35 de ani, sa nu iti poti face planurile tale si sa ai vise pe puterile tale, reusite mici, mari, cum or fi ele, de care sa fii mandru.

  18. Ioana

    Buna.

    Am intalnit si eu acum 4 ani un barbat ce avea caracteristicile foarte asemanatoare fratelui din poveste. As fi zis ca e chiar vorba despre el, insa persoana pe care am cunoscut-o eu as avea cam 40 ani acum, nu 35. In fine, tot parasit de prietena, intr-o pauza de job ca sa isi revina. De fapt speranta lui era sa se casatoreasca si doar sotia sa munceasca, iar el sa stea acasa si cica sa faca treburile prin casa si cam atat. Nu avea probleme de sanatate sau vreo incapacitate. Insa statea cu mama, care ii dadea bani. Eu nu am putut accepta o astfel de situatie, discutiile intre noi au durat maxim o saptamana. Totul s-a incheiat cand mi-a cerut cu disperare bani de tigari, pentru ca mama lui era plecata la tara si el cheltuiese toti banii pe care i-a lasat mama inainte sa plece – i-a cheltuit pe tigari si bere, evident. Eu nu am acceptat sa il finantez in continuu, anticipam ca asta s-ar fi intamplat si daca am fi avut o relatie.

    Eu nu cred in idei salvatoare aici. Cat timp vorbim de un adult fara probleme grave de sanatate sau probleme mentale, care sa il faca dependent de un apartinator, nu vad o scuza sa nu aiba un venit propriu si sa nu mai astepte bani de la parinti sau rude. Da, terapia e o solutie, daca va accepta, insa e un proces de durata. Terapia nu rezolva problemele peste noapte, nu inseamna ca dupa prima sedinta se va duce la interviuri.

    Dupa mine, ar trebui discutat direct , intr-o intalnire de familie, confruntat cu situatia si discutat despre optiuni. Eu asta as face si vorbesc din perspectiva unui adult responsabil care nu a asteptat dupa parinti sa ii asigure mereu venitul. Muncesc de la 19 ani si nu stiu ce scuze ar putea avea persoana din aceasta poveste sa nu faca la fel. Sincer, as avea compasiune pentru un adult cu retard mintal sau cu probleme de dezvoltare cognitiva (cunosc astfel de cazuri si sunt cu totul alt subiect). Dar nu este cazul aici.

    • Steluta

      Și eu înclin către depresie. Pentru că nu știu să o numesc altfel. Suferința morală pe care mi-a cauzat-o pierderea unui job care reprezenta mult (prea mult!) pentru mine (și, extrapolând, orice pierdere, pe plan profesional, sau sentimental), a lăsat urme grave (10 ani, între 35 și 45 de ani m-am luptat eu cu mine). Nu am deloc un happy ending la propria experiență, doar expresia „cui pe cui se scoate”. Așadar, dacă nu aș fi trecut razant pe lângă lumea cealaltă (în urma unui accident teribil, acum 2 ani), cred că și acum aș fi fost la fel. Pot spune doar că cea mai înfiorătoare suferință fizică imaginabilă nu se compară cu cea morală, din punctul meu de vedere.

  19. Mi

    Am intalnit un domn care seamana bine cu fratele dvs., atat ca era trecut de 40 de ani. Atat de bine seamana de m-au trecut fiorii pe sira spinarii citind descrirerea. Un domn manierat, citit, doctor in ceva tehnic prin strainatate., locuia cu mama probabil mai instarita decat a dvs. pentru ca avea si casa lui in care nu statea, masina, bani…
    Nu am ajuns asa de apropiati cat sa-mi permit sa-i spun ce cred ca l-ar fi ajutat, asa ca o fac aici. Terapia ajuta si rezolva din probleme, dar cred ca de mai mult ajutor este un life coach.

    Omul de care vorbesc petrecuse toata adolescenta/tineretea prin biblioteci si laboratoare scriind articole si descoperind minuni, a pierdut niste experiente pe care oamenii de rand le traiesc. De acolo ei deprind inteligenta emotionala, inteligenta sociala si spirituala, care adunate cu IQul mai mare sau mai mic ii fac sa fie functionali in lumea asta. Nu vreau sa povestesc cat de ciudata a fost intalnirea cu el, dar credeti-ma ca am fugit cat m-au tinut picioarele. A fost prima data in viata mea cand am stat de vorba cu un om care avea subiect de discutie doar amintirile din scoala. Atat! Oriunde incercam sa duc discutia, se oprea brusc. Socant pentru mine la inceput, aveam impresia ca e dezinteresat, de fapt s-a dovedit ca nu avea nicio parere pentru ca nu avea idee despre ce vorbesc. Si nu vorbeam despre specializarea mea din facultate sau cine stie ce subiect de nisa, ci chestii foarte generale care pareau ca-l intereseaza si pe el.

    Revenind, daca acesta este si cazul fratelui, incercati sa-l convingeti sa mearga catre un astfel de indrumator care sa-i deschida rand pe rand orizonturile si sa-l aduca printre muritorii de rand si sa-i arate ca sunt lucruri importante si dincolo de savanteriile pe care el stie sa le faca. Sa ai un job este o realizare poate, dar nu va schimba viata decat in sensul ca va avea ce pune pe masa la un moment dat. Calitatea vietii insa e o cu totul alta poveste si are legatura cu satisfactiile profesionale pana la un punct, dar altele sunt aspectele foarte importante si sunt mult mai greu de obtinut decat un job.

    Sper sa aveti succes si dvs. si toti cei care povestesc intamplari asemanatoare.

  20. povestea unchiului meu. A avut si ceva joburi in tinereturile comuniste, apoi fabrica a inchis si el nu a stiut sa aplice. A mai gasit ocazional, dar perioadele scurte, dar pt ca nu mai era obisnuit cu responsabilitatea nici nu si-a dat tot interesul. Tatal (tataie) l-a dat afara. Mama lui (mamaie) l-a primit inapoi. A mai muncit pe langa gospodaria mamaiei dar tot mamaia era greul. Pur si simplu lipsa de motivatie, in deriva emotional, fara visuri, fara planuri, fara copii…. A murit inaintea mamaiei….

    Ce solutii as vedea pt fratele din articol? pai discutia cu toti 3. El in fata. Mama si tu. Intrebat si lasat el sa construiasca un plan de iesire de sub tutela mamei, adica sa vina el cu idei de genul: in urmatorul an ai mancare si casa aici gratuit dar niciun ban de buzunar /mofturi la mancare, participa la toate treburile casei pt a se invatza cu ele si peste 2 ani te muti singur -o perioada cu mic ajutor de la mama etc. In paralel sustinut sa inceapa voluntariat /stagiar, eventual un curs pt ceva ce se cauta pe piatza (nu e rusine sa fii electrician !! ). Daca are rabdare sa dea meditatii …ii poate aduce un venit si mai ales un ritm in saptamana fara a fi suprasolicitat cu o munca de 9-10 ore pe zi.
    Obligatoriu trezirea la 7 zilnic pt a se obisnui cu ideea ca job inseamna rutina si disciplina.

  21. inca o intrebare catre autoare: dar mama vrea ca fiul sa plece? Nu cumva e un abuz de la mama? Ideea ca un copil de dinainte de 16 ani are nevoie de o educatie de acasa cum sa gospodareasca banii, curatenia, spalatul, gatitul, ritmul auto- disciplinei si incurajat sa isi gaseasca un vis si motivatie in viata – dar unele mame nu vor deloc asta, il cocolosesc si sufoca si taie aripile pana la ciot, nu mai e de unde creste la 35 de ani….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *