Joc de conectare: Ce iubești la tine?

În fiecare seară după ce le citesc, mai stăm în patul meu să ne relaxăm un pic. Vorbim despre poveste, râdem, ne înghesuim unii în alții, lăsăm somnul să ne dea târcoale, căscăm și ne întindem. Apoi ei se spală pe dinți și se duc fiecare în patul lui, la citit.
Eu merg pe rând să le spun noapte bună unu la unu. E plăcerea lor cea mai mare din zi.

Stingem lumina și mă bag în pat lângă copil, iar copilul trage pătura peste amândoi.

Ca să fim doar noi pe lume.

Ivan mă cuprinde cu brațul și stau cu capul pe pieptul lui, sau se întoarce cu spatele și se face covrig, iar eu îl mă lipesc cu nasul de ceafa lui.

Cu Sofia stau față în față, ne privim pe întuneric.

Uneori nu zicem nimic, doar stăm așa, cuminți.

Alteori ne vine în cap câte-un joc (acum câteva zile am sărit în patul Sofiei ca în piscină, a râs mult, apoi am făcut asta vreo cinci minute).

Sau povestim.

Aseară, la Ivan, a observat că îi dau lui mai multă pătură și m-a întrebat de ce.

-Pentru că pe tine te iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine.

S-a oprit, destul de contrariat.

-Tu te iubești pe tine? l-am întrebat.

A stat un pic să se gândească.

-Da! a zis vesel.

-Asta e foarte bine! Îți place de tine? Daca da, ce anume?

-Ooo, multe, a zis. Dar nu toate, unele nu-mi plac.

-Zi-mi ce-ți place la tine.

-Îmi place că sunt smart și funny.

-De unde știi că ești așa?

-De la școală, că fac totul repede și îmi spun colegii că sunt smart. Și pentru că îi fac să râdă. Toți îmi zic Actorul, că sunt comic.

Băiatul care acum patru ani nu scotea un sunet și în parc stătea doar pe bancă, lipit de mine, acuma e actorul clasei.

-O să te faci actor?

-Neeeah. O să mă fac inventator de tehnologie!

-Sună bine! E nevoie de inventatori!

-Mami, m-am gândit, ai dreptate, și eu te iubesc pe tine mai mult decât pe mine.

-Cum așa?

-Dacă ar trebui să aleg între noi doi, te-aș salva pe tine, nu pe mine.

-De ce?

-De tine au nevoie mai mulți oameni. Tu știi mai multe lucruri ca mine. Pe tine te iubește mai multă lume. Și ai trăit mai mult, ar fi păcat să mori.

Nu am mai zis nimic, aș fi vrut, dar mintea mea se golise de toate sensurile.

-Ce nu-mi place la mine… Sunt multe lucruri, dar acum nu-mi vine în cap niciunul.

-E important să te iubești pe tine, să știi la ce ești bun și ce mai poți îmbunătăți.

-Știu, mami, știu, dar și tu să te iubești pe tine.

Încerc, ohooo, cât de mult încerc. Și cât de puțin îmi pare că-mi iese…

L-am pupat pe frunte și l-am lăsat la citit.

M-am mutat la sora lui, cu care am vrut să am același gen de dialog, dar ea a zis din start că pe mine mă iubește mai mult decât se iubește pe ea, că pe ea nu se prea iubește pentru că e stresată de păduchi (s-au anunțat mulți păduchi în toate clasele din școală, nu-i panică, am mai avut de două ori, a durat ceva să scăpăm de ei, dar nu mi se pare ceva teribil, bine că suntem sănătoși). Dar m-a ținut lipită de ea acolo multe minute și am mai povestit despre păduchi. E și asta o formă de conectare.

E interesant să aflăm cum se văd copiii noștri, să le verificăm stima de sine un pic. Aș fi zis despre ai mei că e invers, Sofia, care e foarte voluntară și independentă, ar trebui să aibă super stimă de sine, și Ivan, mereu ezitant, anxios și conflictual, să fie mai puțin conștient de sine, dar uite că e invers și cu Sofi mai e de lucru, deh, mă are pe mine ca model, iar eu încă nu știu să mă iubesc cu totul. Mă străduiesc, sper că vede și asta.

Atât azi, mă gândeam că vă dau o idee cu asta: să-i întrebați pe copii ce le place la ei și ce-ar mai îmbunătăți, e un joc interesant de conectare.

Photo by Tima Miroshnichenko: https://www.pexels.com/photo/woman-telling-a-story-to-the-children-5951839/

7 Comments

  1. Irina

    La noi e dramatic. Îi spun seara la culcare că e cel mai bun băiețel, cel mai deștept, cel mai drăguț, cel mai cel, iar el începe. Ți se pare. Sunt cel mai urât și nu sunt isteț deloc. Ba da, ba daa, zic eu, ești foarte deștept. Cum așa? Ce am făcut eu așa inteligent? Am inventat ceva? ….
    Și nu înțeleg de unde vine negarea asta, e o nevoie de confirmare?

    • Claudia

      E o sarcina grea sa fii ‘cel mai cel’. Ca fost copil pe care mama il vedea ‘cel mai cel’, va pot spune ca stiam foarte bine cine sint si ce pot si as fi vrut ca mama sa ma vada pe mine cea reala, nu imaginea unui copil perfect din capul ei.
      Acum fetei mele ii spun ca pentru mine e speciala, e minunata, comoara mea. Vreau sa simta ca o iubesc indiferent daca e desteapta/frumoasa/devreme acasa sau nu. O iubesc pentru ea.

    • Simona

      Tocmai de aceea neaga, stie ca nu e „cel mai” in toate…

  2. IuliaBe

    Ah ce fain, o sa il jucam si noi pe asta. Noi avem o alta varianta care ii place teribil si o joaca cand cu mine, cand cu tat’su in functie de cine alege el sa il culce – cat de bine ne cunoastem unul pe altul. El intreaba spre exemplu „ce culoare imi place cel mai mult” eu raspund, apoi intreb eu si el raspunde si tot asa. E haios sa vada ca eu il stiu bine si pe dinauntru si pe dinafara si el mai putin si ca inca ma mai descopera :).

  3. Alina

    Minunat!
    Pur și simplu mi au dat lacrimile!

  4. Si Augustin al meu are 8 ani si desi ma asigur sa ii verbalizez zilnic ca il iubesc cel mai mult pe lume si ca e perfect asa cum este ( prin definitie un rebel si incapatanat din cale afara) indiferent ca eu il atrag atentia si indiferent de ceea ce zic ceilalti, e intr o continua stare de negare 😔

  5. Diana

    Minunati toti actorii din poveste 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.