Ce facem cu apartamentul din România după ce emigrăm?

Nici noi nu știm. Îl mai ținem, încă e puternică legătura emoțională. Vara mai stăm în el cu toții, eu mai vin la evenimente… Îmi place să revin acasă. Dar încă mai avem de plătit la el vreo 20 de ani. Plus că ținut gol, se degradează… Dar dacă îl închiriem, n-o să mai fie al nostru. Avem încă mii de lucruri în el. Acolo ne-au crescut copiii, fiecare perete are urmele noastre pe el…

O cititoare mi-a scris despre dilema ei, care seamănă cu a noastră.

Cred că atunci când vine momentul să te desparți de o etapă, simți. Și vinzi și gata. Noi nu suntem încă acolo. Sunt curioasă cum ați făcut/faceți voi.

Mai jos e mesajul cititoarei noastre. Aici e dezbaterea animată de pe Facebook pe acest subiect.

Hello all!

Cumva inspirată de postările despre mutatul într-o altă țară, aș vrea să împărtășesc cu voi povestea mea, dar dintr-o perspectiva puțin diferită, iar dacă aveți sfaturi, sunt tare curioasă să le aflu!

Am crescut la țară, m-am mutat în București în momentul în care am început facultatea. După 3 ani de cămin, o perioada de chirie singură în garsonieră și o scurtă perioada de locuit într-o altă țară (un an și un pic), la presiunea familiei/societății am decis să „mă așez la casa mea”.

Am făcut un credit ipotecar și mi-am cumpărat un apartament în frumoasă noastră capitală (în vara anului trecut).

Aș putea să fac o prezentare foarte frumoasă despre cum este să cauți un apartament în București și și mai mult despre cum e să renovezi un apartament ca tânără femeie (în special despre relația cu „meșterii” și cum ajungi expertă în lavabilă, țevi, cabluri și alte cele).

Dar trecând peste aceste experiențe de viață, după câteva luni mi-am văzut apartamentul renovat și (aproape) mobilat, doar că… La sfârșitul aventurii, m-am decis să plec din țară, ceea ce s-a și întâmplat destul de rapid.

Astfel, de la începutul lui februarie m-am mutat într-o altă țară, în chirie, unde nu pot să zic că îmi place (apartamentul sau țara, dacă e să fiu sinceră), dar cert este că o să stau pe-aici câțiva ani buni (poate chiar până la pensie, de întors în România professionally speaking momentan e exclus cel puțin pentru următorii 5, 10 ani și nici atunci, plus că prietenul meu e aici…). Daar vorbind strict de apartament, eu deja m-am învățat să am lucrurile mele, cărți, cutiuțe, Ikea stuff :D, etc., iar aici e mai greu să „colecționezi” lucruri, pentru că poate deveni dificil cu mutatul, de aceea mi-ar plăcea ca apartamentul meu să fie cumva „locul meu” cu „lucrurile” mele, un fel de acasă…

Astfel dilema mea este: ce să fac cu apartamentul? Să îl închiriez?

Momentan, cel puțin 5 ani nu iau în considerare să îl vând, e cumva plasa mea de siguranță. Rațional vorbind, ar cam trebui, rată mai este de plătit mult timp de aici înainte…

Știu că închiriatul vine atât cu beneficii cât și cu riscuri, dar eu rămân mai mult blocată la riscuri… Mai mult, îmi este frică, nu știu de cine o să dau și nu aș vrea să vină oricine și să îmi distrugă locul drag. Chiar dacă nu am locuit acolo mult, acel apartament înseamnă destul de mult pentru mine: faptul că am putut să îl cumpăr în primul rând, să îl renovez și să îl fac așa cum mi-am imaginat eu/plus efortul de a cumpăra lucruri de calitate, de la gresie la prize șamd…

În concluzie, nu am o concluzie… Mă tot gândesc care ar fi cea mai bună decizie, am căutat pe net articole, bloguri, comentarii, studiat piața, dar momentan sunt puțin blocată… De aceea, dacă aveți o experiență chiar și aproximativ asemănătoare, sunt ochi și urechi!

Mulțumesc frumos!

O cititoare 

Photo by Patrick Perkins on Unsplash

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

31 comentarii

  1. Cred că depinde de cum va decurge viața în țara adoptivă. Eu mi-am inchiriat apartamentul (chirie modică, dar chiriași de treabă, prin metoda „un prieten de-al unui prieten știe un prieten”) timp de aproape 4 ani (n-am pierdut nimic, rata la bancă a mers…). Apoi l-am vândut ca să pot cumpăra aici (Salzburg) o casă cu partenerul meu. Nu mi-ar fi trecut prin cap să fac asta acum 3-4 ani, pentru că nu știam ce-mi scoate în cale viața. Mă doare că prin mutarea asta m-am dezrădăcinat cumva. Dar țin legătura cu prietenii mei și știu că o saltea se va găsi, când merg acolo 🙂

    • Povestea noastra, dupa ce am luat un apartament la gri in Bucuresti si investit in el bani destul de multi, pe lucruri de calitate de la cea mica chestie pana la cea mai mare, ne-am mutat in alta tara.
      L-am inchiriat 4 ani si apoi l-am vandut. Ce am facut noi, am nisat posibilii chiriasi.
      1.Ne-am gandit pe cine am vrea sa avem ca si chiriasi (fam. cu copii, in cazul nostru) si am respins tot ce nu corespundea cu ce ne doream. Si da, am primit si oferte dubioase. Gen nspe studenti in apartament, o persoana care platea bani cash pe un an dar lunar era cam la jumatatea chiriei cerute. 🙂
      2. Nu am lasat emotionalul s ama conduca. M-am educat sa gandesc pozitiv ca plec la mai bine si apartamentul va ramane pe maini bune, rata bancara se va plati lunar din chirie, so everybody happy.
      Si asa a si fost.
      M-am decis sa nu ma mai atasez de lucruri si sa ma gandesc ca daca trebui sa renunt la ele, altceva mai bun ma asteapta in alta parte. Si am reusit. Poate parea cliseic dar la mine functioneaza.
      Acasa pentru mine este unde sunt cu oamenii dragi si unde ma simt bine si asta poate fi oriunde! Mult succes in tot ce va decideti sa faceti!

  2. Noi am avut noroc și am închiriat unei cunoștințe apartamentul din România. Nu intenționăm să-l vindem, când ajungem in țară data următoare îl și achităm, alții sunt banii in afară 🙂

  3. Noi ne-am mutat acum 5 ani in Germania asa ca iti pot spune pe scurt experienta noastra. Detineam un apartament deja achitat complet in Romania dar nu ne-am indurat sa il inchiriem de teama ca o sa avem mai mult de pierdut decat de castigat. Anul trecut ne-am hotarat sa il inchiriem totusi pentru ca veneam rar in tara si nelocuind nimeni se degrada incetisor. Coincidenta a facut ca exact in acea perioada sa gasim o casa pe care am decis sa o cumparam in Germania asa ca am vandut apartamentul din tara si am semnat actele de vanzare si cumparare in aceeasi saptamana. Bineinteles ca am lacrimat cand am parasit apartamentul… il cumparasem prin credit imediat dupa nunta, l-am renovat singuri, acolo ne-am adus copiii din maternitate, acolo le-am sarbatorit zilele de nastere, la noi se strangeau toti prietenii de Craciun. E greu sa te desparti de oameni si de locuri, de obiecte, dar sunt in lume lucruri mai rele. Acum ne facem noi amintiri in casa noastra cu gradina si 2 pisici. O sa fie bine!
    Pe de alta parte si cei care ne-au vandut noua casa au plans cand ne-au predat-o. Unul din proprietari nici nu a dorit sa participe, fiind prea emotionat.

  4. L-aș închiria fără discuție, eventual printr-o agenție ca sa isi bată alții capul cu chiriașii. Macar pentru a acoperi o parte din rată, dacă nu toată.

  5. Nu am lasat apartament in tara, dar citind aici mi-au venit idei.

    Pentru lucrurile de valoare si amintiri pretioase, exista si varianta de a inchiria un spatiu de depozitare, curat, uscat, ma gandesc ca exista profesionale de depozitare in Ro. Impachetat totul frumos tot profesional. Apoi inchiriat apartamentul in cauza ca sa se poata beneficia de banii de chirie. 300-400 de euro venit in fiecare luna doar din inchiriere mie nu imi suna rau. Intr-un an, la 300 de euro pe luna se strang 3600 de euro. Este normal sa avem emotii, multe. Cu toate acestea, din perspectiva mea mai rece ma gandesc ca cu acei bani castigati se pot construi alte amintiri, se pot crea alte lucruri la fel de valoroase ca cele din casele lasate in urma. Pana la urma, nimic nu are valoare pana nu ii dam noi valoare. Si putem da valoare lucrurilor materiale si fara sa tinem de ele intr-un anume mod (adica cu lucrurile in spatiul de depozitare in loc de in apartamentul gol).

  6. Locuiesc de 15 ani in USA si inca detin ap in Romania, platit fiind. In primii ani a fost greu emotional sa ne desprindem apoi banii aia nu au mai contat si l-am tinut tot ca loc de venit acasa cu toate amintirile si lucrurile unde am trait aproape 20 de ani. In ultimii 10 ani am ajuns de 2 ori cateva zile de fiecrae data. Am noroc ca am o prietena care are cheile si ma tine la current cu ce se intampla si probabil voi vinde candva. Acum cu inflatia asta nu-i nici o graba banii se devalorizeaza oricum, impozitul nu a atat de mare sa fie problema la fel si utilitatile commune iar degradarea e mai mica decat daca as avea chiriasi. Am avut experimenta cu chiriasii aici in state si mi-a fost de ajuns.

    • Si eu sunt in aceeasi situatie. Am un apartament in Bucuresti de 15 ani, platit integral. Nu mai am parinti sau rude in tara, am prieteni. Merg in fiecare an in apartamentul meu, este ca un loc de vacanta. Imi place mult! Costurile cu intretinerea sunt foarte mici. Nu l-am inchiriat. O vecina are cheile. Cand ies la pensie vreau sa locuiesc acolo, macar cateva luni pe an, este mai ieftin decat in strainatate, sunt servicii si, mai ales, este tara si limba pe care le cunosc si iubesc.

  7. Daca ai plecat si nu te mai intorci pentru mult timp, l-as trata ca pe un business. As inchiria, sa se plateasca singur, daca as dori sa-l pastrez ca pe o investitie. (amintirile, le-as aduna intr-o cutie, doua si le-as pastra la parinti). Altfel, tot ca „investitie”, l-as vinde si mi-as cumpara ceva cat de cat dragut acolo unde locuiesc, sa-mi fac viata mai frumoasa si mai buna acum, in tara unde am job ul.
    Dupa ce iti iei lucrurile tale din casa, iti este mult mai usor sa te detasezi de apartament chiar daca ai munci la el. Raman niste ziduri la un moment dat si pentru tine o experienta de viata.

  8. Din punctul de vedere economic nu e o decizie grea, dacă apartamentul nu face parte din planul de urgență, adică îl păstrezi să îl vinzi in caz de foame sau să te întorci in caz de orice (nevoie sau săturat de frig, ploaie și păduchi), atunci vânzarea e o soluție.
    Emotional e mai dificil, cine o să il cumpere probabil o să arunce cam tot ce nu luați, as sta puțin cu imaginea asta să văd dacă sigur nu o să regret bufnițele acoperite, mobila aruncată (ok, sunt subiectivă pentru ca îmi place casa ta foarte mult, mă uitam la live-uri doar pentru asta, am citit de vreo 4 ori articolul ăla cu „fost apartament la gri”). As vorbi si cu copiii despre asta, poate își doresc ei casa copilăriei, face parte din istoria lor.
    Legatul la cap cu chiriași nu e o idee bună, mai ales când nu ești in țară.

  9. Având in vedere ca nu ai locuit acolo și nu este in plan o mutare înapoi in viitorul apropiat, eu as vinde. Probabil vei avea și un mic profit după vânzare, plus ca vei scăpa de ratele și dobânzile datorate băncii. Poți deschide un cont de economii și aduna acolo pentru o viitoare alta căsuța. Varianta cu închiriatul este cu riscurile aferente, eu nu as lua-o in calcul. Plasa de siguranța așa cum ai descris-o tu, poate fi și un cont de economii care sa îți asigure confortul psihic. Multă bafta, orice vei alege:) .

  10. Tind să cred că nu-i vorba de apartament, ci mai degrabă de dezrădăcinare. Eu m-am mutat recent și am avut același sentiment, că las o parte din mine în fostul apartament. Am acceptat perioada de jale, în ciuda presiunii de a închiriat cât mai repede, ca sa pot plăti mai ușor noul apartament. Am ales să mă mut în ritmul meu, să mai dorm o noapte, să mai fac câteva vizite, să fac eu curat, să îmi strâng singură lucrurile, și când am simțit că pot merge mai departe am închiriat. Să te muți în altă țară, mai ales după o vârstă, este un șoc puternic, iar dacă la 20 de ani luam schimbările ca pe niște aventuri, acum le accept mult mai greu si le consider provocări. Economic închiriatul este soluția in timpul inflației și probabil o să optați pentru ea când va veni timpul.

  11. Eu m-aș uita la atașamentul de lucrurile din apartament și față de apartament. Ce îmi aduce acest apartament ca valoare emoțională? In ce fel mă definește? Ce îmi dovedește? Care parte din mine nu se poate dezlipi de el? După ce te clarifici ce reprezintă cu adevărat acest apartament pentru tine, o să poți să iei o decizie: îl păstrez pentru asta? sau îl dau în chirie/vând? o altă întrebare bună e: sunt și alte feluri în care pot să-mi îndeplinesc nevoile emoționale care sunt acoperite de acest apartament? cred că nu există răspunsuri corecte sau greșite, în același timp, ajută să îți clarifici nevoia adevărată și să iei o decizie în cunoștință de cauză.

    eu în timp am învățat să nu mă mai atașez așa mult de lucruri și am învățat să dau drumul uitându-mă la ce reprezintă lucrurile alea cu adevărat pentru mine și am conștientizat în felul ăsta că uneori e doar o rezistență sau o teamă care are nevoie de atenția mea.

    practic vorbind, eu aș închiria – mai ales dacă e în stare foarte foarte bună și în zona bună, as pune o chirie mai mare care să acopere și cheltuielile cu property management și l-aș ține acolo. Nu toți chiriașii sunt nașpa :), dar da, probabil în câțiva ani nu o sa mai fie așa cum îl știi tu, pentru că oamenii care trăiesc acolo își pun și ei amprenta, ceea ce e firesc, de altfel.

  12. Si eu in America, obișnuiam să am o garsoniera in București plătită integral. Am vândut ca sa cumpăr cu soț apartament in America, iar acum regret pentru ca nu ma mai înțeleg cu soț și nu am unde sa ma întorc in România.
    Cred ca e idee buna sa platesti rata și sa ții apartamentul neînchiriat, dacă poți.

  13. Bună ziua! Noi am trecut prin aceeași situație. In 2009 am achiziționat un imobil pe care am reușit sa îl plătim în aproape 10 ani. Acolo am intemeiat familia, au crescut copii, este un loc plin de emoții, sentimente, munca și amintiri. Intre timp am mai fost plecați din tara iar apoi ne-am luat un apartament în București cu gândul ca aici vom locui când ne vom întoarce în țară. A mai fost închiriat în ideea sa producă. Am avut și nu noroc de chiriaș buni. Este o loterie.
    Pe scurt. Abia m-am indurat sa îl vând anul acesta. Și am văzut aceasta tranzacție fix un business, foarte rațional. Preturile au fost sus în momentul tranzacției ( am luat un pret bun pe el am zis noi) , am considerat ca blocul îmbătrânește(40 ani deja) și prețul imobilului o sa scadă din cauza acestui aspect. Zona nu era una cea mai buna. Și nu mai voiam bătaie de cap cu chiriași noi fiind departe de casa. Asa ca l-am vândut.
    Nu am cumpărat încă nimic altceva, în schimb am deschis un depozit în lei cu dobanda la termen și câștigam pe luna exact chiria pe care am fii câștigat-o din apartament. O sa ținem depozitul deschis pana când găsim ceva ce ne place într-un bloc mai nou, cu lift și o zâna civilizata și curata. Aceasta este povestea mea. Nu a fost o mișcare ușoară și nici acum nu îmi este ușor sa scriu. Dar am făcut-o cu gandul sa reinvestesc banii in ceva mai profitabil pe termen lung . Va doresc succes și sa luați cele mai bune decizii !

    • Wow, ce banca ofera dobanda atat de mare incat sa castigi cateva sute de euro pe luna?

      In plus, la inflatie de 10, 15%, de fapt pierzi mai mult decat castigi…

    • Suntem in viața asta veniți sa trăim experiențe,sa fim fericiți și sa colectam amintiri atit. Intrebarea este ce lipsește din aceasta relația cu casa?

  14. Suntem plecati de 12 ani, de 6 am cumparat si aici o casa. In apartamentul din Bucuresti locuieste acum mama mea, noi nici n-am locuit propriu zis in el. A fost inchiriat de cand l-am cumparat pana acum vreo 4 ani, cand am decis s-o mutam pe mama iar pe al ei sa-l inchiriem.
    Este o decizie grea si nu prea… strict pe partea de business e o pierdere sa-l tii gol, cu mentiunea sa gasesti niste chiriasi responsabili (noi am avut noroc).
    Gol, pot aparea diverse situatii imprevizibile si daca nu ai o persoana de incredere care sa se ocupe … complicat.
    De ex, eu mi-am cumparat apt fix deasupra bunicilor mei. Acum este gol, pt ca bunica este la un azil (Alzheimer) iar matusa mea nu a vrut sa-l inchirieze. Saptamana trecuta s-a spart o teava si pana a functionat telefonul fara fir, sa vina sa descuie si sa opreasca apa etc, a durat cateva ore. Acum o sa fie nevoita sa suporte cheltuielile cu reparatii vecinilor.
    Ideea e ca e nevoie de un contact de urgenta care sa intervina la orice problema apare.
    Noi ne vom mentine proprietatile din Romania atata timp cat inca mai traiasc parintii. Apoi probabil ca vom vinde tot si vom investi in alta parte ? o casuta de vacanta prin Toscana nu suna rau ??.
    Nu dorim sa revenim la pensie inapoi, chiar daca ar fi mult mai rentabil, pentru ca …. sistemul medical e fix acelasi de acum 12 ani. Doar salariile si spagile la medici au crescut ?.
    So, thanks, but no thanks!

    • „Doar salariile și șpăgile la medici au crescut” este soră cu „Toți românii care sunt în străinătate sunt hoți și îi fură pe străini”. Ne place foarte mult să generalizăm! Iar acesta nu este un reproș din partea unui cadru medical din România. Nu exclud că nu sunt medici români care să nu ceară șpagă de la pacienți. Iar în cazul în care ați trecut printr-o astfel de situație, îmi pare rău! Din fericire, eu nu am experimentat deloc acest lucru!
      Revenind la șpăgile cerute de anumiți medici români, aici corupția de la nivel politic este problema!
      În țările așa zis civilizate, mai toată lumea pare să fie corectă în relațiile cu statul, dar și cu indivizii. Dar chiar dacă ar vrea să nu respecte toate aceste norme impuse de societatea acelor țări, ce s-ar întâmpla? Ar plăti niște consecințe foarte mari. Nu e ca în România, există legislație, dar nu este întocmai respectată de către autorități.

  15. Ioana, rezonam cu dilema…e grea decizia…dar eu cred ca …o idee buna ar fi sa iei tot ce e personal si important din el si sa il inchiriezi ca si airbnb. Gasesti o pers de incredere care sa se ocupe in lipsa voastra, banii sunt mai multi decat la chirie pe termen lung, iar cand esti in tara inchizi airbnb-ul si stai tu cat vrei.
    Cu reputatia ta ar fi deja bun marketing sa se laude oaspetii ca au stat acas’ la Printesa 🙂

  16. Noi am plecat cumva neptevazut. Eram insarcinata si sigura ca acolo ma intorc sa nasc, si acolo crestem copilul primele 6 luni, apoi mai vedem.

    Fast forward, am renovat apartamentul de la distanta, fiind pandemie nu am mai revenit in tara, calatoream prin Portugalia. Cand au crescut cazurile in Bucuresti am ramas in Portugalia sa nasc (Madeira) pentru ca erau cazuri mai putine. Am stat in apartmentul proapat renovat doar 2 luni, cat au fost gata actele copilului. Apoi am plecat si am inchiriat. Avem 3 camere, una foarte mica pe care o folosim pentru a depozita putinele lucruri ramase. Chiriasa avea nevoie de doar un dormitor si a fost perfect.

    As Inchiria sau as face airbnb, desi e bataie de cap mai mare. Noi Airbnb facem dupa ce chiriasa pleaca, dorim sa putem reveni in apartment in cazul in care venim in tara. 🙂 pare varianta cea mai buna.

  17. L-as inchiria si cu veniturile din chirie as plati ratele la banca, adica s-ar plati singur cum se zice. Si l-as privi fix ca o investitie. Nu se stie niciodata ce se intampla in viata, asa ca l-as tine ca o plasa de siguranta. Noi asa am procedat cu al nostru, e inchiriat, desi ne-am luat casa si aici unde locuim. Pentru noi acasa e aici unde suntem toti 🙂

  18. Sunteti plecați de putin timp, eu zic să mai pastrati apartamentul câtiva ani. Si pentru voi dar și pentru copii.
    Si noi ne-am luat un apartament dupa multi ani de stat in chirie, l-am renovat complet cu gandul că acolo rămanem, apoi am nascut 2 copii, aia a fost „prima noastra casa” pentru 5 ani. Dupa 5 ani ne-am luat o casă aproximativ la 5 km de apartament (pe care l-am si vandut in prima lună dupa mutare). Doar copilul cel mare (7 ani) isi aduce aminte de apartament pt ca avea 3 ani când ne-am mutat. Dar eu de câte ori trec pe lânga bloc cu masina (e pe arteră principala), mă ia cumva o nostalgie că altcineva locuieste in „casa noastra” desi au trecut 5 ani de la mutare.
    Acum la casă am decorat totul in tonuri neutre tocmai in ideea că poate nu vom locui aici intotdeauna și să ne fie usor sa o vindem în caz că plecam in strainatate. Dar nu stiu cum m-as putea desprinde de toate lucrurile mele.

  19. pana te hotarasti care loc e „acasa” pt tine ca de fapt despre asta e vorba si nu neaparat de acel apartament, poti deveni Airbnb host: chirie pe termen scurt si daca iti strica ceva prin el,
    vizitatorii platesc pt reparatii.
    Mie zidurile si lucrurioe nu imi mai spun nimic de foarte mult timp….si ma bucur pt ca viata mi-a devenit mult mai faina cand am ales sa nu ma mai atasez de ele.
    Cum ziceam…nu apartamentul e problema aici :).
    Eu cred ca de fapt te intrebi „daca poti intr-adevar pleca total?” Pt ca nu imi pari plecata de tot :). Ori pt intrebarea asta doar tu ai raspuns.

  20. Buna. E bine sa aveti un loc al vostru cand veniti in vacanta si sa nu trebuiasca sa stati prea mult la socri, parinti etc..:))
    E un alt feeling si o alta libertate, mai ales in vacanta, cand trebuie sa fii relaxat. Trust your instinct!

  21. depinde cum te adaptezi in noua tara noi după ce am reușit să ne simțim confortabil in tara adoptivă am vândut apartamentul a durat 10 ani ap a fost închiriat și decizia de al vinde a venit în momentul când am fost în vizită și am văzut că apartamentul nu mai era așa cum l-am lăsat și atunci a venit practic momentul când ne-am dat seama că nu vom mai locui acolo grea decizie dar corectă din PC nostru de vedere

  22. Da, în dilema aceasta sunt mulți români plecați în străinătate.

    Soluția – property management – adică o companie care asigură managementul chiriașilor (vizionări, contracte, predare, mentenanță etc.) Nu elimină complet riscurile închirierii, dar le diminuează semnificativ.

    Noi avem o astfel de companii ce oferă servicii de property management în Timișoara (lemonaid se numește) și pot spune că majoritatea clienților sunt români plecați în străinătate, oameni care păstrează imobilele ca investiție și sursă de venit pasiv.

    Desigur, piața imobiliară nu este nici pe departe la nivelul celei din Olanda, de exemplu (locuim și. noi aici și am văzut cât de diferită este experiența închirierii unui apartament față de România) însă există mult loc de creștere – atât ca număr de proprietăți cât și nivel de chirie.

    E o decizie subiectivă, însă ea ar trebui să treacă în plan obiectiv, privită ca un business.

    Succes și inspirație în toate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *