Am primit acest mesaj pentru voi, autoarea lui dorește să rămână anonimă. Primește cu bucurie și speranță orice sfat.
Bună, Ioana,
Sunt un copil adoptat. Înainte sa aflu despre asta, îmi aduc aminte de un singur Crăciun în care am fost cu adevărat fericită, deși am crescut într-o familie bună, fără lipsuri materiale.
Părinții mei au pus mereu accentul pe educație și mai puțin pe iubire.
Îmi aduc aminte cum o rugam pe mama să mă ia în brațe, iar ea îmi spunea mereu ca „doar în somn se iubesc odraslele” . Nu înțelegeam de ce, dar m-am conformat. Au fost multe bătăi, foarte multe.
Nu mi-au fost permise greșelile, așa că le-am plătit pe toate în curele usturătoare. Tata era mai înțelegător, dar mereu absent din pricina serviciului.
Până să împlinesc 7 ani am renunțat definitiv să mai cer iubire, am înțeles că pentru mine e un lux. Am deschis primele cărți din bibliotecă și am fost fascinată , am citit de atunci mereu. Apoi am mers la școală. Am înțeles rapid că nu voi fi niciodată în grupurile de copii populari și la 12 ani colegii mei au început sa spună că eu sunt copilul nimănui. Cred că a fost un șoc mai mare decât am realizat atunci să aflu că am părinți adoptivi.
Totul s-a schimbat, m-am simțit mediocră. Deși notele îmi erau bune și participasem la multe olimpiade și concursuri, pentru mama era întotdeauna loc de mai bine, alți copii puteau mai bine. Până să împlinesc 13 ani și-a schimbat complet și definitiv comportamentul față de mine, îmi spunea ca semăn cu mama biologică, mă făcea c…ă dacă îmi doream o fustă sau orice altceva vedeam la fete de vârsta mea. Nu aveam voie să socializez în afara școlii pentru că „anturajul mă strică”.
Când am început să fumez și a aflat m-a dat pentru prima dată afară din casă. Am dormit efectiv ghemuită pe scara blocului unde m-au văzut atâția vecini… ce rușine. Când am împlinit 15 ani am fost violată și pentru că îmi pierdusem încrederea în părinți, am ales să nu spun nimănui de teamă că iarăși va fi „tot vina mea, făcusem eu ceva”…
M-am temut să-mi fac prieteni sau să mai socializez cum ar fi fost normal. Au urmat multe alte nopți dormite pe scări, bătăi și umilință pentru că îndrăznisem să mă răzvrătesc în adolescență.
La 18 ani m-am îndrăgostit pentru prima dată și am greșit iarăși rămânând însărcinată. Tipul fugise mâncând pământul, bineînțeles, iar mamei nu i-am spus nimic de teama reproșurilor și a bătăilor. Când a aflat într-un final mi-a spus să fac bine să-l omor că „ea nu crește plozii nimănui”. Nu am ascultat-o și am păstrat copilul. A urmat un accident grav în luna a 6-a de sarcină. Când s-au împlinit aproape 9 luni, au apărut dureri crunte și am născut singură într-un spital din București un copil mort.
Nimeni nu a știut atunci ce am simțit și nici nu am spus vreodată cuiva, îmi este greu și să mă gândesc la asta. M-am angajat când mi-am revenit și la scurt timp mă mutasem într-o garsonieră înghesuită. Nu era cine știe ce, dar acolo nu mă mai judeca nimeni, nu mă putea da nimeni afară.
Relația cu părinții a devenit aproape inexistentă.
Au trecut anii și după multe încercări de a mă stabili în afara României, m-am oprit în Londra, unde am decis ca aș putea încerca să umplu golul lăsat de copilul pierdut. Și l-am cunoscut pe el, omul cu care am hotărât sa întemeiez familia care mi-a lipsit mereu atât de mult. A fost atât de frumos la început, că parcă nu-mi venea să cred. Ne iubeam și așteptam copilul cu nerăbdare. După ce am născut însă, am aflat că el mă înșelase pe perioada sarcinii și când mi-am permis sa îl confrunt, a început să mă lovească, iar eu trăiam din nou coșmarul vieții mele.
Soacra și cumnata care au locuit mereu cu noi m-au denigrat mereu în fata lui, așa că bătăile și scandalurile s-au întețit. Am făcut o depresie post-partum de care nu cred ca am scăpat nici pana acum.
Acum după 4 ani de relație, vreau să-mi iau copilul și să plec unde văd cu ochii, dar sunt atât de lipsită de vlagă, iar el îmi reproșează mereu că vreau să despart copilul de el. Își iubește băiatul foarte mult și mă simt foarte vinovată pentru că nu vreau să mai continui relația măcar de dragul copilului. Mă simt foarte rău și nu știu cum să închei fără să sufere copilul pentru că nu am vrut niciodată sa ajung aici și simt efectiv ca toată viața mea de pana acum e un mare eșec.
Orice fel de sfat e bine primit. Nu-mi doresc să știe nimeni numele meu, de asta am ales să trimit un email.
Curaj, in Anglia exista suport, poate un mic compromis ar fi sa faceti terapie de cuplu si poate cu asta plus ruperea de mama si sora se mai calmeaza, desi sunt mici sanse
Daca simti ca nu se poate, informeaza-te despre suportul pentru victimele violentei domestice si fugi, nu e exclus ca pe viitor sa dea si in copil, daca va indrazni sa te apere
Doamne ce poveste de viata trista, parca e din carti!! 🙁 imi pare atat de rau ptr ceea ce ti se intampla, uneori ma intreb cum si de ce unii oameni sufera atat de mult. Totusi esti o super femeie, nimeni nu are vreodata dreptul sa ti reproseze ceva, esti atat de puternica!! nici nu stiu ce sfat ar fi bun, sotului i i spus ca vrei divort si nu a fost de acord ? daca da, incearca sa vii in tara, spui ca vrei sa ti vizitezi familia si apelezi la asociatiile care ajuta mamicile aflate in situatia ta!! e foarte greu sa faci asta, sa o iei de la capat, dar iti doresc rabdare, putere mai ales!!
Draga mea,
O relație de felul asta nu e benefica absolut nimănui.
Fugi cât mai curând. Eliberarea de un astfel de partener îți va da multă putere. Nu te gândi nici o secunda sa ramai de dragul copilului. Nu ii este de nici un folos o astfel de atmosfera. Sa crească cu mama și tata, sigur ca da, doar ca mama și tata sa stea separați dacă altfel nu se poate.
Stiu ce spun, am fost acolo…Vin dintr-o familie disfunctionala, am ales un partener care a simțit ca pot fi abuzata…Acelasi lucru se pare ca ți se întâmplă și ție.
Sunt împreună cu fetita mea, trăim singure și fericite. Tatăl ei este ceva care dacă e bine, dacă nu, nu e chiar problema.
Când copilul meu mi-a spus ca se simte iubita, in siguranță și libera cu mine, altceva nu am mai avut nevoie sa știu. Nu m-am întrebat niciodată dacă am făcut bine sau nu plecând. Știu sigur ca am făcut foarte bine.
Si da, am plecat fără bani, fără serviciu, cu copilul de 3 ani. O luna am stat la prieteni, apoi a venit serviciul, apoi am închiriat un apartament. Totul s-a legat. Dumnezeu nu te va lăsa.
Nu lasă un alt copil sa crească altfel decât fericit alături de mama lui. O mama echilibrata este ceea ce un copil are nevoie.
Iar tu îți vezi găsi echilibrul în timp, plus terapie atunci când vei găsi putere pentru asta.
Doamne ajută.
Nu uita ca Dumnezeu va fi acolo pentru voi întotdeauna.
Nu crede în minuni…bazeaza-te pe ele.
Te îmbrățișez cu toată căldura și te țin strâns! Nu meriți nimic din tot ce ai trăit în copilărie și nici din cele se petrec între tine și soțul tău! Meriți să fii iubită, meriți să fii fericită, pentru tine, dar și pentru puiul tău! Nu știu cum merg lucrurile în UK dar aș căuta ajutor la autorități și m-aș desprinde din mediul toxic actual. Pentru tine și pentru puiul tău. Îți scriu din postura de copil care a asistat la bătăile mamei și bețiile tatălui, în cazul căruia mama a stat pentru binele copilului. N-a fost bine. Aveam multe nopți în care speram ca măcar vecinii să cheme poliția și coșmarul să se termine. Copiii înțeleg tot, din păcate, iar copilul tău merită un mediu sigur în care să crească și să copilărească. Tu meriți un loc sigur în care să poți să-ți găsești liniștea și fericirea! Ești puternică și ești o învingătoare, caută ajutor și nu te mai simți vinovată, ești un om bun care îi vrea binele copilului, iar binele copilului nu este lângă un adult care îi lovește mama, fie el și tatăl lui. Multă putere pe mai departe! Meriți să fii fericită!
Buna draga mea,
Te cuprind tare tare! Eu zic ca a gresi este omeneste dar a persista in greseala… nu e scuzabil… eu din principle sunt pentru a face tot posibilul ca parintii sa fie impreuna, dar copiii au nevoie de modele sanatoase nu de abuzuri. Pentru ca, asa cum ai vazut pe pielea ta, abuzurile suferite in copilarie iti creeaza un filtru de care cu greu scapi… creierul nostru primitiv este atras de situatiile familiare… constienta sau nu, ti-ai recreat atmosfera din copilarie. Cred ca Ioana e in asentimentul meu ca abuzurile nu trebuie in niciun caz tolerate. Ma indoiesc ca ai cu ce lucra, asa ca te sfatuiesc sa apelezi la serviciile sociale si sa te duci cat vezi cu ochii. Safety first. Odata ce ai rezolvat problema de baza, a supravietuirii, te-ai asezat si ai timp sa respiri, te sfatuiesc sa cauti un terapeut care sa te ajute sa iti constientizezi filtrele limitative si sa iesi din cercul vicios. Poti face terapie online pe limba ta ;). Curaj, mamica puternica, si tu si copilul tau meritati mai mult! Sa nu uiti niciodata asta! Si eu am pierdut un copia si stiu cum e sa fii la fundul butoiului depresiei. Acum, ca am ajuns la lumina pot sa te asigur si pe tine ca, chiar daca nu poti vedea asta acum, exista luminita la capatul tunelului. Faptul ca i-ai scris Ioanei e primul pas bun pe care l-ai facut. E bine sa ceri ajutor pentru ca nu poti sa treci singur prin asa ceva. Apuca fara remuscari toate mainile care ti se intind, o sa ai ocazia sa dai mai departe 😉 Ai ocazia sa depasesti tot ce ti s-a intamplat fara vina ta, dar munca numai tu o poti face. Curaj, ai toate resursele in tine! Te imbratisez si iti urez un Craciun linistit!
P.S: pana una alta, daca iti place sa citesti, iti recomand cateva carti care sa te ajute la partea de mindset:
Shefali Tsabary – A Radical Awakening (sau Cartea femeilor care merita mai mult)
Harriet Lerner – The dance of Anger
Ia site ce mi-a picot in youtube, la tanc!
https://www.youtube.com/watch?v=Mcu3cHucdzQ
La fel ca si celalalte femei te imbratisez!!!
Faptul ca ti-ai scris suferinta este primul pas in a o schimba. Cand inima e pe foaie sau computer creierul Tau absoarbe informatia Mai bine. Continua sa faci asta. Cred ca ajuta f mult.
Sunt de aceeasi parere cu doamnele ce au scris inaintea mea… te-as sfatui sa cauti ajutor in sistemul din Anglia si sa iti croiesti drumul tau impreuna cu puiul tau.
Toti suntem demni de dragoste iubita mea… tu chiar Mai mult pt ca desi neprimind-o Ai ramas buna si in cautarea ei.
Dc imi permiti, ma voi ruga pt Tine.
Imi pare rau ca suferi, sper sa ai puterea sa-ti iei copilul si sa pleci.
In Anglia, esti ajutata si victimele sunt protejate. Intra pe facebook pe grupul mamici in uk, mamele te vor ajuta si intra pe nhs.co.uk si cauta domestic abuse, iti vor da numere de telefon unde sa suni si sa primesti ajutor. Aici daca chemi politia cand te bate il vor aresta,daca poti sa inregistrezi cand se intampla abuzuri, verbale, fizice, chiar si audio, te vor ajuta sa obtii ordin de restrictie. Poti merge sa ceri ajutor si la biroul Citizens Advice din orasul tau, fiecare oras are unul sau mai multe. Sanatate si sper sa reusesti sa pleci din aceasta relatie.
Când citesc comentarii „ia-ti copilul si pleacă” ….parcá citesc poveşti sf…
Dvs ştiti ce se intâmplá daca doamna cu copilul reuşeşte sá párăseascá UK ? In secunda 2 va fi acuzatá de rápire, tatál va revendica copilul pe care autoritátile române i-l vor trimite pachet in UK, sau il vor plasa intr-un orfelinat in asteptarea tatălui iubitor. Timp in care mama va astepta sentinţa.
Nu mai indemnati lumea aiurea daca nu cunoasteti legile celor doua țări…mai ales ca UK nu mai e in UE !
Copilul are 2 parinti, are dreptul la legaturi cu amandoi, indiferent ca tacsu’ e o poamă, asa e legea.
Doamna sā ia legátura cu un avocat
si cu o asociatie de ajutor „mama si copilul” …fara sa afle soţul, si są urmeze calea legala…
Cred ca sfaturile erau sa paraseasca tatal copilului, nu tara…A zis si ea in text ca in Londra si-a gasit casa, nu era vorba sa plece cu copilul in Romania.
Dragă, copile adoptat, sunt de doi ani de zile mămică de copil adoptat… asta m-a făcut să-ți citesc cu şi mai mult interes scrisoarea. E teribil de dureros să trăieşti ceea ce ai trăit tu.
Abandonul este un bolovan teribil de greu de dus şi gestionat (atât de cei care cresc un copil care a trecut printr-o astfel de ruptură cât mai ales de cel care l-a trăit cu fiecare celulă) indiferent de vârsta la care s-a întâmplat; iar punerea acestuia sub tăcere o lungă perioadă de timp este un rău încă şi mai mare…
Mă „leg” de abandon (nu că abuzurile celor ce te-au crescut ar fi de neglijat) şi felul în care este prelucrat şi integrat pentru că mie îmi pare că lasă aşa un gol imens şi deschide o uşă spre retraumatizare în mii de forme…
Cheia spre o viață mai aşezată; aşa simt eu; este tratarea, bandajarea, vindecarea rănii primordiale.
Experiența mea de părinte adoptiv m-a pus față în față cu acest balaur care este abandonul şi pot spune că este copleşitor şi din perspectiva părintelui, asta în condițiile în care istoria nu este tăinuită ci din contră vorbită şi periodic elaborată. Vestea bună este că da, cu iubire şi empatie chiar şi o rană atât de mare are şanse de vindecare la orice vârstă, doar că pentru asta e nevoie de o relație cu un altul, nu o poți face singur, pentru că abandonul este întotdeauna despre cel puțin doi…
Cu sprijin vei putea uşor uşor să te desprinzi din relațiile toxice pe care din pricina vechii tale istorii continui să le repeți (şi sub nicio formă nu e vină aici). Trauma de orice fel se repune inconştient în scenă pentru că se cere a fi văzută şi vindecată.
Te îmbrățişez, copile adoptat, pentru că ştiu câtă nevoie ai de asta!
In Marea Britanie, mamele cu copii sunt extrem de protejate de violenta domenstica. Un asemenea comportament trebuie pedepsit. Nu poti indura la nesfarsit. Ia-ti copilul si pleaca, sunt asociatii care te vor proteja si iti vor pune la dispozitie avocat, o camera intr-un camin si ajutor social. Nu mai indura, dar va trebui sa fii tare pe pozitii, sa nu cedezi si sa nu te intorci la el. Poti cere chiar restrictii, sa nu te sune, caute, sa nu se apropie de tine. Fii tare! Meriti sa fii fericita!
Tine minte mereu că Meriti sa fi iubita. Meriti alinare și multă mângâiere. Meriti empatie și respect.
E greu dar trebuie să înțelegi că este mai bine pentru copilul tau să îți schimbi viața înspre bine și să nu trăiești abuzata. Ai drepturi foarte multe și există cai prin care să ieși din situație. Nu, nu își iubește copilul îndeajuns de mult daca ii abuzează mama și nu își face datoria de a crea o familie care să trăiască in siguranță și armonie.
Te controlează prin intermediul copilului și probabil al traumei și dorinței de dragoste pe care știe că o ai.
Trebuie in primul rand sa înveți să te iubești pe tine și să te vindeci. Drumul e lung și îți trebuie putere dar crede-mă, vor venii zile extraordinar de bune.
Traumele lasă gauri care se acoperă foarte greu, poate niciodată.. dar daca înveți ușor ușor să te iubești și să fi atenta la cat mai multe lucruri care te fac fericita.. sa tii de ele cu dinții și să faci cumva sa ai parte de ele mereu. Părinții fac mereu greșeală de a crede că stau pentru copii, dar nu înțeleg sau nu vor să vadă adevărul. Mama a stat cu un bărbat abuziv 13 ani ..pentru copii.. As fi preferat sa nu, foarte tare .. am traume majore, atacuri de panica și anxietate.. Nu, copii nu au cum sa fie fericiți într-un mediu toxic, indiferent daca sunt loviți sau nu. Copii vad, simt.. înțeleg.
Aduna-te, Gaseste-ti puterea prin iubirea de sine și iubirea pentru copilul tau și găsește o cale de a ieșii. Sunt multe asociații care te pot ajuta. Știu pe cineva care a făcut asta de curând în Romania. Chiar se poate.
Buna. Cauta ajutor unde ti-au recomandat fetele mai sus – in Anglia ai toate sansele sa obtii custodia copiilor si sprijin. Un var din familia mea extinsa face inchisoare 2 ani pt violenta domestica, are interzis sa se apropie de fosta sotia si copii la mai putin de niste sute de metri, a pierdut custodia si trebuie sa si plateasca pensie alimentara. Pentru ca era violent cu sotia. Deci inregistreaza toate scandalurile, agresiunile, urmele de bataie, o sa ajute. Iti doresc multa putere! Sunt sigura ca vei reusi.
Hey! Din ce am scanat din comentarii coroborat cu experienta mea, parerea mea:
– nu poti sa fugi cu copilul, creezi toate premisele sa-l pierzi. Trebuie sa obtii custodia legal
– nu actiona impulsiv in nici un fel, ca poate folosi el asta impotriva ta
– da, cum mai spunea cineva, nu poti sa cresti copilul intr-un astfel de mediu, tot din pozitia unuia care a crescut asa (asa se ajunge la dependente, la tulburari de personalitate, la multe, sunt pline spitalele de psihiatrie de tineri, foarte tineri, ajunsi acolo datorita mediului in care au crescut si/sau a relatiei cu parintii, fie ei si naturali). Deci trebuie sa actionezi si cat de repede pentru binele lui si al tau. Copilul o sa sufere si mai mult daca ramai in situatia asta, nu cred ca e cale de intoarcere, mai ales ca n-a fost real de la inceput, nu?
– DOVEZI – a mai spus cineva, inregistrari audio, video, internari/examene medicale in urma agresiunilor (neaparat sa mergi la medic dupa orice agresiune), cheama politia cand e urat, martori – dovezile conteaza, nu povestile, o vad pe pielea mea acum
– grupurile de suport de care zicea cineva sunt o idee buna si reprezinta si o dovada ca ai cerut ajutor; la fel si contactarea autoritatilor – te pot ajuta efectiv (sper ca in Anglia e altfel, pt ca in Romania nu te ajuta nimeni) si raman ca dovezi
– terapie, neaparat, tre’ sa poti fi tare
– grija la relatii, in timpul casatoriei e evident de ce, dar si apoi, ca zicea cineva ca trebuie sa gasesti pe altcineva sa-ti ofere iubire – nevoia asta de iubire, acceptare, intelegere si cautarea disperata te pot baga in multe belele
Scuze ca nu-s mai kind asa, nu inseamna ca nu empatizez si ca nu ma impresioneaza, doar ca mie personal mi se pare ca nu prea ajuta. Curaj, fii tare, lasa sentimentul ca ai esuat sau mai stiu eu ce (e si self pep talk aici, ca si pe mine ma apuca, dar imi si trece cand vad rautatea si meschinaria celuilalt), daca ai sti cate si cati, ca nu doar femei, suntem ca tine…”esuati” 🙂
Big hugs!
Ma alătur mesajului de mai sus. In primul rând trebuie să separi copilăria ta de relația in care ești și realitatea de adult. Clar că nu ai ce să stai lângă un soț abuziv și bătăuș, nici pentru tine și nici pentru copilul tău. Dar înainte de a face orice, chiar și a te certa cu el, fă-ți un plan. Trebuie să te decizi ce vrei, și dacă vei fi tu convinsă că meriți și vrei o viață mai bună, vei decide pentru ea.
Din pașii următori: pune bani deoparte, de care știi doar tu, ca sa ai suport financiar când te despărți, consultă un avocat urgent, există și pro-bono ce ajută femeile abuzate (există și in Polonia, deci clar și in UK. Din ceea ce știam eu chiar JK Rowling susține asociațiile ce lupta pentru femeile abuzate. Adresează-te unei asociații din zona ta și cere consultare psihologică și legală. Stabilește un plan cu avocatul, cum aduni dovezi, care sunt pașii următori, ce poți face, unde poți merge cu copilul in cazul in care te bate și chemi poliția. Exista un film pe Netflix, Maid, exact despre abuz. Slăbuț realizat, dar foarte real, merita sa îl urmărești, ca sa vezi unele aspecte din ce urmează. Cel mai greu este sa părăsești abuzatorul și sa ieși din ciclul de abuz, ca el nu te lasă sa pleci așa ușor. Doar că, odată ce se simte amenințat se va întări abuzul și va fi doar mai rău, mai greu și mai urat. Fără sprijin e tare greu sa pleci, de aceea înainte sa faci orice pas caută sprijin și stabilește un plan. Acuma nu mai ești un copil neajutorat, ci o femeie matura cu un copil de protejat.
Intaresc si eu ce s-a spus mai sus, cere ajutorul si fugi. In Anglia ai sanse bune sa primesti ajutor real.
Din postura copilului care a asistat la batai in familie, te pot asigura ca tot ce isi doreste copilul in situatiile astea e ca mama sa fie in siguranta. Ii dai una din cele mai pretioase lectii in viata daca pleci, oricat de greu ti se pare acum. Gandeste-te ce i-ai spune propriei tale fiice daca ar trece printr-un asemenea abuz. De multe ori noi cei trecuti prin abuzuri grave avem tendinta sa normalizam abuzul si sa il internalizam (suntem noi de vina, n-am fost noi destul de buni). Intreaba-te sincer ce sfat i-ai da copilului tau si fa asta.
Si inca ceva, lasa mila si rusinea la o parte si strange dovezi impotriva lui, depune plangeri. Oamenii astia isi permit sa faca ce vor cu altii pt ca se bazeaza pe rusinea si mila ta fata de ei.
Curaj, esti puternica! Ai grija de copilul tau si de tine!
Ești un om plin de dragoste și de putere. Nu aștepta dragostea celor din jur, ci dăruiește-o puiului tău și o vei primi înapoi de la el inzecit. Iubește-te tu pe tine, oferă-ți alinare și fii blânda cu tine. Indepărtează-te de ceea ce îți face rău și cauta drumul tău. E drumul care te-ar face sa zâmbesti și sa o iei de la capăt.
Esti o mama exceptionala si o super-femeie. Nu pot sa cred ce viata ai avut, vorba altor comentatori, parca e dintr-un film. Dar vei merge inainte, pentru ca ai reusit sa ajungi atat de departe si stii deja care este urmatorul pas. Copilul are nevoie de liniste si de dragoste.
Gaseste sprijin de specialitate si nu te speria sa faci acest pas. Sotul tau NU iubeste pe nimeni, nu ii faci copilului decat mult bine, scotandu-l din mizeria asta de viata. Iti tinem pumnii si, daca e nevoie de ajutor, ne anunta Ioana ce sa facem. Eu de aici nu pot decat sa trimit bani, dar o voi face, daca e nevoie.
CAPUL SUS si SUCCESS IN TOT!
Te imbratisez 😉
Ti s-au dat multe incurajari si sfaturi bune, eu as mai adauga unul. Pentru linistea ta si construirea unui echilibru in viitor, fa pace cu parintii tai adoptivi. Te-au crescut asa cum multi parinti si-au crescut copiii (bataie, nu multa tandrete, pedepse drastice) fara sa fie adoptati, pentru ca asa s-au priceput. Sa tii cont ca si ei au avut presiuni dinafara, si ei si-au pus tot felul de intrebari despre tine (dovada ca te asemanau cu mama ta biologica), poate si ei erau obositi si stresati si nu stiau cum ar fi sa faca mai bine. Si, desigur, nu au fost intelepti. Tu, daca ai gresit, ai fost un copil si este justificabil. Ei au gresit adulti fiind, poate nu este justificabil dar este iertabil.
Fetita mea are o prietena adoptata. Iubita de parinti si crescuta foarte frumos. In prag de adolescenta (adolescenta oricum este grea!) vad reactia lor din ce in ce mai diferita la disciplinare /consecinte cand gresesc cu cate ceva si noi parintii trebuie sa intervenim. Incearca sa depaseasca regulile puse de parinti (nu telefon noaptea in camera ei, ora la care sa vina acasa, lectiile facute inainte de a intra pe Netflix) ei suntem fermi, prietena ei incepe sa-si banuieasca din ce in ce mai mult parintii de „neiubire” si ca un copil ce este, le pune iubirea la incercare. Este uman, ea este inca copil, parintii ei par a fi pregatiti pentru asta. Dar le este greu! Parintii tai se pare ca nu au fost pregatiti.
Poate ca nu asta este prioritatea, intai si intai trebuie sa iei o decizie despre tine, copilul tau, sotul tau, dar ca sa se poata intampla o vindecare in viitor, trebuie sa ai o discutie si cu parintii tai. Nu ca sa le reprosezi ce au facut, dar poate sa le povestesti ce ai simtit tu.
Off, ce poveste trista! Sper sa reușești sa te despărți și sa iei tutela copilului. Ar trebui înainte sa te informezi bine ca să nu ajungă copilul pe mana tatălui (el fiind englez chiar dacă e violent e posibil sa fie prioritar în a lua tutela). Nu știu dacă ești supărată pe Dumnezeu dar El e cel care poate sa te ajute, sa îți dea liniște și sa îți deschidă uși. Poate ar trebui sa cauți un preot de incredere pe acolo cu care poți sa vorbești, sa te mai întărească. Te îmbrățișez tare și sper sa îți fie bine! Curaj!
Draga mea, ai o poveste tulburatoare, cu multa suferinta, insa nici pe departe nu e povestea unei vieti esuate. Nu as vrea sa mai insist pe cele transmise in comentariile de mai sus ci as vrea doar sa iti spun ca povestea vietii tale ar trebui sa o privesti ca pe una de succes, din care nu multi ar mai fi putut iesi si ajunge pana aici! Fii tare, eforturile iti vor fi rasplatite in cele din urma!
Eu nu cred că vreunul dintre comentarii a surprins vreo soluție reală pe termen lung. Presupunând că acest text nu e doar un exercițiu de catharsis, ieșirea e prin vreo 3-5 ani de terapie care să ia la rând toate straturile de traume și să pună în evidență toate legăturile dintre educația primită, societatea în care a trăit, traumele de „atunci” relativ la traumele de „acum”. După un astfel de efort, al cărui succes nu e deloc garantat, autoarea ar putea eventual să realizeze de ce atrage sau e atrasă doar de un anumit gen de bărbați sau de ce intră în situații cu grad mare de risc (vezi accidentul de la 18 ani sau că s-a mutat prin țări străine fără vreun plan anume pe termen mai lung).
Buna, scriu aici un comment ca nu am reusit sa scriu direct la postare….. Printesa Urbana, transmite-i fetei ce a scris aceasta poveste sa il caute prin telefon macar pe parintele Dan Damaschin de la Asociatia Glasul Vietii. cred ca dansul o poate ajuta cu un loc in care sa se poata refugia daca este necesar…
Imi pare foarte rau pentru protagonista, pentru toate suferintele indurate si pentru destinul trist pe care l-a avut pana acum. Ea are nevoie de ajutor ! Printre comentarii exista trimiteri directe spre salvatori. In primul rand ea, ca persoana are nevoie de ajutor de specialitate pentru a putea prelucra tot ce a patimit pana acum, apoi in continuare sa se intareasca, sa se poata desprinde de relatia toxica in care este acum. Nu reiese din text, daca lucreaza si daca are posibilitati materiale sa se intretina si sa asigure stabilitate si copilului. Dar cu siguranta ca exista in UK asociatii si fundatii care ajuta mamele singure. Pana nu se intareste ea si pana nu se desprinde din acel loc in care se va degrada in continuare psihic, nu are nicio sansa. Primul pas e sa plece de acolo, apoi sa ceara ajutor !
Nu înțeleg daca soțul te lovește des sau in anumite momente de furie, cum a fost atunci când i-ai reproșat infidelitatea…scriu asta deoarece cu siguranță are și el niște traume și mă gândesc că dacă o perioada a fost totul perfect, poate e o persoana cu care se poate totuși ajunge la o înțelegere. Cunosc cazuri și s-au scris și într-un comentariu că o trauma se poate retrăi in diferite forme daca nu se vindeca. Odată ce ai crescut cu bătăi și ai instalat frica de a-ți comunica frica, tot ce vrei este să fugi. Însă asta se va repeta iar și iar..fuga nu te va ajuta pe termen lung. Repet, nu știu în ce măsură se poate ajunge la un numitor comun cu soțul, însă poate e o soluție, daca tot el cere să nu fie despărțit de copil și e un tată iubitor, poate e de acord sa te lase să mergi la psihoterapie și poate merge și el..separat și împreună sunt sigura că e mai bine sa vă vindecați fiecare și să vă deschideți unul față de altul decât să continui existența într-o suferință fără sfârșit..