Nos Jeugdjournaal: Jurnalul copiilor

Calm, că nu v-am înjurat! Ce scrie în titlu se citește cam așa. Nos (până aici e simplu) iouhd (asta înseamnă tineret) jurnal (simplu, ca în română). Nosiouhdjurnal. Jurnalul tinerilor.

Despre el vreau să vă povestesc azi, pentru că mi se pare o cale interesantă și foarte eficientă de a prezenta copiilor mai mari (peste 7 ani) lumea: un program TV de știri creat special pentru copii. Poate dau idei și cuiva din România? Cine știe. Plantez aici o sămânță.

Nos Jeugdjournaal, jurnalul tinerilor. Aici e site-ul lor. Aici e canalul de youtube.

Știrile sunt alese, create și realizate special pentru copii. Indiferent de material, sunt intervievați copii, unghiurile de abordare sunt alese astfel încât să fie relevante și interesante pentru ei.

Evenimentele internaționale importante sunt nelipsite, chiar dacă sunt dificile. Sunt prezentate astfel încât să nu genereze panică, dar să ofere copiilor posibilitatea de a înțelege lumea în care trăiesc.

Calitatea materialelor este bună, bună de tot, mă uit cu admirație cât de bine sunt prezentate, echilibrat, adecvat, ce echipă mare are acest jurnal public și câtă energie se investește pentru acest canal.

Sunt și materiale despre filme, concerte, expoziții, muzee, dar și despre arhitectură, ce prostii mai fac unii youtuberi, dezbateri despre bani, bullying, școală, teme, examene, fake news.

  • Cutremur în Marokko. Peste 2.000 de persoane au decedat, multe mii au rămas fără casă.
  • Un grup de copii din Alkmaar a decorat cablurile de internet din oraș, care acum arată ca niște floricele de câmp.
  • Războiul din Ucraina continuă, interviu cu un copil refugiat
  • În ultimii zece ani s-a dublat numărul olandezilor care trăiesc peste 100 de ani. Ce fac ei să trăiască atât de mult?
  • Cupa de fotbal din Spania
  • Jucătoarea de tenis de 19 ani Coco Gauff a câștigat turneul US Open
  • Prințesa Alexia (fiica regelui Olandei) a botezat prima ei navă (abia a împlinit 18 ani).
  • Reportaj despre legătura între copii și animalele lor de casă
  • Pachetul din Haastrecht, care a fost lăsat la primărie acum 100 de ani de o femeie, cu un bilet să fie deschis acum, în 2023. Mulți copii au participat la deschiderea oficială a pachetului, care conținea un jurnal al autoarei, început la moartea mamei acesteia.

Acestea sunt principalele subiecte ale jurnalului copiilor din 11 septembrie.

Pe pagina de Instagram a Jurnalului se postează constant știri și concursuri.

Emisiunea există de peste 35 de ani în Olanda și e una dintre puținele emisiuni de știri dedicate exclusiv copiilor, din lume. În ultimii ani, ideea a fost preluată și de alte țări, iar acum rețeaua NOS Jeugdjournaal include peste 30 de țări. În timpul săptămânii, există dimineața ediția de la ora 8.45, apoi de la 7 PM ediția de seară. În weekend e doar jurnalul de seară. Programul e difuzat pe un canal TV, dar și pe aplicația dedicată, pe site și pe Instagram. Publicul țintă sunt copiii de 9-12 ani, dar se uită și mai micii, și mai marii, și părinții! Pentru că e foarte bine făcut!

Copiii sunt invitați să trimită oricând idei de subiecte.

La școala copiilor noștri se difuzează acest jurnal pe tablă cât au pauza de masă, apoi discută cu profesorul despre știrile importante.

De multe ori copiii vin de la școală cu știri pe care eu nu am apucat să le aflu, pentru că am stat cu fundul pe scaun și capul în manuscrise toată ziua.

Nu e nevoie să le explic lucruri ca înainte, pentru că deja știu, s-au lămurit, au dezbătut.

Mi se pare un mod atât de frumos de a introduce copiii în lume, de a le arăta ce se întâmplă în alte părți ale orașului, țării, planetei! Ce mult m-ar fi ajutat să am acces la așa ceva când eram copil!

Photo by Susanne Jutzeler, suju-foto : https://www.pexels.com/photo/two-girls-sitting-on-brown-bench-near-body-of-water-1292006/
Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4200

4 comentarii

  1. Nu pot sa-mi dau seama daca e bine sau daca e rau.
    Ideea in sine este frumoasa pentru ca ajuta copiii sa fie ancorati in realitate, usor-usor.
    In acelasi timp cred ca sunt si cateva riscuri care trebuie sa fie foarte bine cantarite:
    1) Prin aceasta metoda copiii pot fi influentati foarte usor, inca de la varste mici, cu stiri partinitoare (daca ele exista). Aceste stiri trebuie sa fie – cu adevarat – foarte, foarte bine facute si, mai ales, prezentate NEUTRU, sa fie nepartinitoare. Pentru ca altfel ei, ca viitori adulti, vor ajunge sa fi asimilat anumite lucruri ca fiind adevarate doar pentru ca au crescut cu ele, doar pentru ca le-au auzit in copilarie. Sincer, se poate influenta in bine sau in rau o intreaga generatie, atat de simplu. Asta mi se pare un pic infricosator.
    Una este sa afli o stire ca adult (iti poti pune intrebari daca simti ca ceva pare a fi in neregula sau pui la indoiala unele lucruri auzite, ai deja si alte repere si poti trage o concluzie personala) si alta este s-o asculti ca si copil (practic asimilezi ceea ce auzi mult, mult, mult mai usor si crezi cu usurinta).
    De asta as evita stiri despre orice razboaie pentru ca prin ele se poate transmite si ura, in mod invariabil, pentru ca se ia partea cuiva.
    2) Copiii actuali pot deveni adulti consumatori avizi de stiri pentru ca se obisnuiesc sa le urmareasca inca de mici. Nu stiu cat de bine este asta pentru linistea lor interioara. Urmarirea zilnica a stirilor creste mult gradul de anxietate si de depresie.

  2. Emisiunea este controlată și verificată- nu cred ca abuzează de inocență copiilor si este creată manipulați. Nu avea cum sa reziste 35 de ani. Părinții, profesorii si alte organizații s-ar fi sesizat de mult. Eu ca mama găsesc partea pozitivă a acestei emisiuni si mi-aș dori pentru copiii care trăiesc în Ro sa poata beneficia de un program asemănător.

  3. dadada, știu ce zici! noi stam in Italia și fata mea (11 ani) e abonată la revista Internazionale kids. știri selectate de către ziariști din toată lumea și rescrise pentru copii. genial mi se pare! e lunara din păcate, dar copilul știe pe ce lume trăiește (literally) și afla asta pe înțelesul ei. plus rubrici că la revista „salut” de răspunsuri la întrebări/ scrisori de la cititori:-). și nouă și ei ne place foarte mult.

  4. Exista ceva oarecum asemanator,stirile Children friendly de la Radio Itsy Bitsy. Sunt mentionate subiecte de interes general, dar fara stiri care pot afecta copiii, fara foarte multe detalii. Sunt „safe” de ascultat cu copiii in masins, fata de orice alt post care prezinta apocalipsa (cresterea preturilor, politicieni corupti, razboi, inundatii, mort si raniti etc)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *