Noi doi pe 22 (noiembrie)

A fost odată ca niciodată o fată care scria pe un blog.

Tot odată ca niciodată, dar în același timp de poveste, a fost un băiat care, când nu citea cărți sau exceluri, citea bloguri.

Într-o zi, el a dat peste blogul ei. A citit un articol, două, interesant, s-a gândit el. A săpat și după ceva poze, se spune prin târg, dar nu se știe sigur.

Într-o duminică de noiembrie, după ce-a văzut o reclamă la TV, fata a scris pe blog ceva de genul: Eu de ce n-am primit niciodată la ușă o cutie de televizor plină cu bomboane Rafaello?

Iar el a comentat primul: Ce diagonală?

Ea i-a răspuns cu o glumiță, el i-a răspuns înapoi, apoi au făcut schimb de adrese de email și au mutat conversația acolo. După niște sute de mesaje scrise la munca pe sub birou și acasă târziu după miezul nopții, fata și băiatul au decis să se vadă în carne și oase.

S-au întâlnit pentru prima oară într-o librărie. Au mers acolo cu așteptări moderate, trecuseră amândoi prin destule relații eșuate ca să mai creadă că viața e ca în filme. Ea se gândea că el e, probabil, foarte urât, iar el se gândea că ea e probabil foarte arogantă.

Odată ajunși acolo, au constatat repede că el e, de fapt, foarte frumos, iar ea e, de fapt, destul de modestă.

Au stat de vorbă o oră. Afară ningea pentru prima oară toamna aceea. Ei i s-a părut că el e un tip prea deștept pentru ea. Lui i s-a părut că ea e drăguță, dar nimic extraordinar. N-au fost artificii, n-au cântat îngerii.

Totuși, ceva se născuse acolo. S-au văzut și în ziua următoare, și în cea de după, la scurt timp au decis că asta e, vor să-și scrie împreună povestea mai departe. Peste câteva luni au făcut nunta și restul e istorie.

Azi se împlinesc 15 ani din ziua aceea.

Nu ninge, dar noi știm că e o zi specială (de fapt, eu uitasem, dar el, pentru că e foarte deștept, și-a notat în calendar și primește reminder). Mi-a urat la mulți ani în timp ce curățam amândoi cartofii pentru prânz, iar eu i-am spus Hai că ne-am descurcat binișor, el a râs, și apoi ne-am pupat un pic.