“Vrei ceva de-acasă?”

Vorbele astea. Intenția din spatele lor. Lucrurile care ne leagă.

Se fac doi ani și jumătate de când ne-am luat casa în spinare, ne-am împachetat rădăcinile și ne-am mutat în alt loc.

De-atunci, au venit pe la noi în vizită zeci de prieteni, cunoscuți, membri ai familiei, am dormit claie peste grămadă când camera de oaspeți nu a fost de ajuns, am mâncat pe rând când n-am încăput la masă, am plimbat oameni prin Amsterdam sute de kilometri adunați, uite piața asta, uite podul meu preferat, hai să-ți arăt un muzeu extraordinar de fain și aproape necunoscut.

De fiecare dată, de absolut fiecare dată înainte să plece oamenii spre noi, cu treabă sau în vacanță, ne întreabă: Vrei ceva de-acasă? Vă aducem ceva?

Cel mai adesea da, vrem ceva de-acasă. De fapt, mereu vrem ceva de-acasă, dar nu tot ce vrem se poate aduce. Dar un borcan cu gem de cireșe amare se poate aduce. O carte. Un condiment care aici nu se găsește. Nimicuri. Dar nimicuri care ne fac bine.

Acum câteva zile, vorbeam la telefon cu Iulian Tănase, da, chiar el, autorul, jurnalistul, îl știți. Nu ne cunoaștem personal încă, dar, pentru că-l citesc de multă vreme, pentru că-i recomand cursurile de scris tuturor celor care mă întreabă, l-am invitat la clubul nostru de carte în limba română din Amsterdam. Deși nu mă cunoaște personal și sunt destul de sigură că nu mă urmărește și nu mă recomandă nimănui, a spus da, așa că sâmbătă aterizează la noi.

Duminică-i dezbatem cartea, Teoria fricii, cu el de față. L-am sunat să stabilim detalii despre preluare de la aeroport, cazare, program, am râs un pic, apoi el a întrebat: „Îți aduc ceva de-acasă?”

M-a înduioșat iar, ca de fiecare dată, poate un pic mai mult de data asta, pentru că un om care nu mă cunoaște și care vine totuși în țară străină la invitația mea, s-a gândit că poate vreau ceva de-acasă.

Da, vreau ceva de-acasă, dar nu toate lucrurile și în mod cert nu toți oamenii pot fi aduși în bagajul de avion.

Mulțumesc, Iulian, mulțumesc tuturor celor care se gândesc, care vin, care se întorc, abia aștept clubul de carte și să ne plimbăm prin Amsterdam, să-ți arăt podul meu preferat, florile, terasele, brânza, muzeul.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4215

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *