Ce ne așteaptă curând, foarte curând? Despre educație în epoca AI – TedX Bruxelles

E posibil ca peste zece ani, școala, așa cum o știm noi, să nu mai existe.

La fel și joburile, viața socială, relațiile să fie foarte diferite de ce știm, de tot ce am trăit. Creierul nostru bătrân nu ține pasul cu viteza cu care se schimbă lucrurile. Copiii noștri se vor maturiza într-o lume pe care nici nu ne-o putem imagina.

Scenarii sunt cu miile, și majoritatea nu sunt optimiste.

Cum gestionăm asta ca părinți și profesori?

Cum ne pregătim copiii? Cum ne pregătim noi? Ce trebuie să învățăm noi întâi și de unde pentru a ști cum să ne ghidăm copiii?

Ce devine important? Ce calități personale vor face diferența într-o piață pe care inteligența artificială va face mult, dacă nu aproape totul?

Ce are sens să dăm mai departe?

Mai are logică să învețe copiii anii Revoluției Franceze și țările de pe continente cu capitale cu tot, câtă vreme pot afla orice informație în trei secunde? Ce altceva trebuie să le oferim?

Cât de mult lăsăm inteligența artificială să facă pentru noi și cu ce cost?

Multe întrebări, puține certitudini (spre niciuna). Ne confruntăm cu ceva complet nou pentru rasa umană: am construit ceva care ne depășește abilitățile și care, cel mai probabil, curând va avea mai multă putere ca noi. Cum vom supraviețui?

Nu știe nimeni.

Încercăm însă să ne pregătim. Citesc mult, ascult, observ felul în care învățarea se schimbă în epoca AI.

Putem face lucruri, și indiferent cum va arăta lumea în zece ani sau în douăzeci, aceste lucruri vor ajuta.

Voi vorbi despre aceste lucruri pe scena TEDxParc du Cinquantenaire ED la Bruxelles pe 10 octombrie, alături de alți 15 speakeri din zone foarte diverse, de la profesori la judecători, medici, ingineri, sportivi de performanță, toți vom vorbi despre cum credem noi că trebuie să arate educația acum pentru a ține pasul cu puterea tot mai mare a inteligenței artificiale. Printre speakeri se numără Cristian Presura, Cristi Danileţ, Dumitru Prunariu, Mirela Niță Sandu, Andreea Adam, Oana Ursache, Sergiu Coroi și mulți, mulți alții, las programul în comentarii.

Mai sunt ceva bilete, dacă vreți să participați, au o promoție acum cu 40 de euro biletul dacă veniți în grup de patru. Aici puteți vedea biletele.

Având în vedere tema, eu cred că va fi super interesant!

Ah, și ca preambul al acestui TedX, joia viitoare, pe 10 septembrie, la Haga, voi fi prezentă alături de Cristian Presura la o discuție cu public în cadrul Ambasadei României, pe aceeași temă, a educației viitorului. Accesul e gratuit, acesta e linkul pentru rezervarea locurilor.

Sper să ne vedem la Bruxelles! Sper ca specia umană să reziste! Doamne-ajută cu ambele. 😊

Evenimentul TedX e organizat de Bogdan Gavaza si Johann Stan, cu o mare echipă de voluntari, cărora la mulțumesc pentru efortul lor. Acesta e pentru mine cel de al patrulea discurs TedX și e cu siguranță cel mai mare de până acum.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4440

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *