
autoarea cu ciorapii rupți
Mi-am pus singurii ciorapi mați negri pe care îi am, cei vechi, cred că-s cinci ani de când i-am primit de la mama. Mi-am tras și rochia neagră, înfoiată și scurtă, foarte rar port negru, dar în ziua aceea am…

Mi-am pus singurii ciorapi mați negri pe care îi am, cei vechi, cred că-s cinci ani de când i-am primit de la mama. Mi-am tras și rochia neagră, înfoiată și scurtă, foarte rar port negru, dar în ziua aceea am…

Nu-mi plac generalizările, sunt nedrepte și frustrante, pentru că noi suntem și ne place să fim unici, speciali, diferiți, deosebiți. Totuși, în multe aspecte ne asemănăm unii cu alții, oamenii între ei, femeile între ele, copiii între ei. Și asta…

Azi vă invit la cel de al patrulea material din seria de articole și interviuri despre sine. De data asta am povestit cu Connie Larkin despre sacrificiu, educarea copiilor și despre Dumnezeu. Connie este antrenor în educație ontologică. Precizez din…

Știu cum te simți. Cunosc viermuiala din stomacul tău, iureșul de gânduri, griji, frici, tristeți, speranțe, nodul din gât, tremuratul din mâini și genunchi. Le-am simțit și eu pe toate, de două ori, o dată când fetița a intrat singură…

Citim foarte des asta, află cine ești tu cu adevărat, descoperă-te, fii tu. Dar ce înseamnă asta? Ce înseamnă eu? Sigur e mai mult decât numele, vârsta, locul nașterii, starea civilă, diploma de licență și inițialele părinților. Pe de o…

Nu trece săptămână să nu primesc veste despre un copil bolnav de cancer. Bebeluși, copii care abia intră la grădiniță, copii în primul an de școală. Toți au nevoie de ajutor, de bani, de contacte la spitale din afară, de…

Anii ăștia. Îi folosesc să măsor cât de mult cresc copiii. Șapte ani ea, cinci ani el. Tot cu ei măsor cât a trecut de când sunt îndrăgostită de băiatul cu ochelari. Se fac unsprezece curând. Vin năvală amintiri cu…

Aseară eram în parc cu copiii. Era atât de cald că simțeam că trag în piept aerul din cuptor, când scot tava cu pește în sare. Eram cu bicicletele toți, la 45 de minute de casă. Mereu în weekend evadăm…

– Vrei farfuriile astea adânci? Sunt aproape noi… Păi da, sunt noi, că bunicul și bunica mâncau din alea vechi și ciobite, pe astea bune le păstrau pentru musafiri… – Paharele astea de cristal? Nu cred că s-a băut vreodată…

România perpetuează, de multe decenii, cultura violului. Sună groaznic, știu. Scriu textul ăsta cu mâinile tremurând. Nu doar pentru că îmi aduc aminte la fiecare rând de senzația de transpirație rece care-mi curgea pe spinare când mă aleargă în scara…