Ceva ce începe vinerea n-are cum să iasă bine, nu?

Mănînc brînză de sibiu cu pită și cu ceapă. Mă uit pe geam și văd sute de brazi și coronițe din crenguțe de brad, flori adevărate, și printre ele tarabe cu cozonaci și linguri de lemn. E o zi tare stranie asta. 

Scattered dreams. 
Scriu pe-o cutie de carton, în jurul meu se înșurubează chestii, se bea bere, se perindă oameni pe care-i cunosc (pe unii poate prea bine), dar pe care azi nu-i recunosc. Ziua asta are aerul unui început, deși e vineri, final de an, de epocă. Pe scări sînt lipite afișe în care un grup de inițiativă ne invită la o adunare de distracție, sub ameninarea că dacă nu venim, ne taie apa. Deh, bloc de creativi care se simt obligai să încerce o glumă isteață din orice. 

N-am chef să mă rîd, să ascult colinde, nici să primesc cadouri n-am chef. Am chef să aștept lucruri, e clar că zilele astea nu știu să le fac să vină la mine. 
Partea bună e că o să am flori pe birou în fiecare zi. Partea proastă e că din bucătărie se vede în budă la băieți (proastă pentru băieți, desigur). Și că în loc de pereți avem geamuri de sticlă numai bune de dat cu capul în ele, cînd vii la muncă adormit, mahmur, îndrăgostit… Și parcă e și prea cald. Unde naiba e iarna aia?
Pin It

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *