De ce scriu, şi mai ales de ce scriu aşa

Viata asteapta dar ca noi sa ne deschidem sufletul in fata minunilor si sa ne simtim demni de toate lucrurile bune puse deoparte pentru noi. (Louise L Hay)

Am gasit fraza asta pe una dintre felicitarile pe care le-am primit la nunta.
DA. EXACT ASA E.

Pina nu demult, nu credeam deloc in minuni, in lucruri bune puse deoparte pentru mine. Si de ce-as fi crezut? Toata viata m-am zbatut, la inceput pentru o nota mai mare si pentru o ora de joaca in plus in spatele blocului, mai tirziu pentru un loc de munca si-o chirie mica intr-o garsoniera mai mare, apoi pentru iubire, prietenie, cariera, intelepciune, pentru viata cu totul. Cum sa ma pot gindi la minuni adevarate cind minune pentru mine era cind nici luna asta nu m-a dat afara proprietarul? Cind nu mi s-au furat si actele, ci doar portofelul? Cind am avut accident cu masina, dar am scapat cu bine, desi masina e praf? Cind am avut accident si eu n-am fost deloc bine, dar macar am scapat cu viata? Serios, cum sa am incredere in ce e pus deoparte pentru mine? M-as fi multumit cu ceva liniste. Cu o saptamina in care sa nu-mi blestem ghinionul. Cu un loc al meu in care sa pot sta linistita, cu hainele in dulap, si nu cu toate cutiile de carton pregatite.

Apoi s-a schimbat ceva. Am incetat sa ma mai pling. Si-am incetat sa mai traiesc pentru altii. Aproape 10 ani din viata am fost blonda pentru ca toata lumea imi spunea ca imi sta bine asa. Nu ma simteam bine, nu mi se ptorivea, dar si ce daca, traiesc printre oameni, pe oameni trebuie sa ii multumesc. Purtam hainele despre care credeam ca sint placute altora. Nu citeam carti, pentru ca cei din jur preferau filmele si jocurile de remi. Nu calatoream, pentru ca ei n-aveau bani pentru asta. Stateam la o masa intr-un club ore in sir, desi nu-mi placeau nici muzica, nici fumul, nici berea, nici compania. Stateam acolo ca sa dau frumos. Sa nu deranjez ridicindu-ma din senin. Habar n-aveam ca imi plac cerceii si papanasii cu smintina. Ma duceam la un job care de cele mai multe ori ma plictisea sau imi insulta creativitatea. Iar noaptea in pat eram atit de epuizata de toate compromisurile astea incit nici nu-mi mai dadeam seama cit de departe sint de mine.

Si intr-o zi am pus punct circului astuia. Nu mai stiu exact de ce. Au ajuns la mine dintrodata vorbe spuse demult, de multi, lucruri citite prin carti, vazute prin filme, prin poze. M-a lovit, si-am stiut ce e. Din momentul ala am redevenit cine sint, cine incetasem sa mai fiu vreme de prea multi ani. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma vopsesc. Si dintrodata ma incomodau mai putine lucruri. In citeva luni, am invatat sa fiu egoista. Sa stau la o masa doar cit imi vine sa stau. Sa port hainele care-mi plac, chiar daca in jur se ridica sprincene critice. Sa citesc mult, sa las cartile sa ma faca sa rid si sa ma deprime. Sa vad locuri noi, diferite de astea, sa arunc toti banii pe care i-am strins in 3 luni pe un cadou pentru cineva care merita.

Abia dupa ce-am scapat de balastul care era viata mea traita pentru altii am inceput sa cred in minuni. Sa simt ca e ceva acolo in zilele care urmeaza, ceva care face ca toata lupta asta pentru ziua de miine sa merite. Si-am avut dreptate. Era ceva pus deoparte pentru mine. Ceva pe care l-am primit cind l-am meritat, cind i-am acceptat existenta, cind i-am facut loc sa fie. Cind am incetat sa ma prefac ca sint cineva simpatic si-am inceput sa fiu eu. Mi-a luat o zi sa inteleg asta. Citeva luni sa ma intorc la mine. Acum imi traiesc minunile, despre care n-am avut timp sa-mi imaginez cine stie ce, pentru ca au venit atit de repede si de neasteptat ca mi-au schimbat viata in citeva zile.

De-asta ii dau intr-una cu rozul si norul meu si fericirea nemasurata si toate celelalte care stiu ca au potential sa enerveze si sa plictiseasca, sa para inventate sau macar exagerate. Nu sint. Si le povestesc exact asa cum le simt. Pentru ca am impresia ca prea multi dintre noi se pierd in viata, cind e atit de simplu sa inceapa s-o traiasca. Si daca macar un om, un singur om care citeste siropurile mele, intelege ce vreau sa spun si intinde mina sa-si ia lucrurile care-s puse deoparte pentru el, misiunea mea e indeplinita. Atunci poate o sa incetez sa mai scriu si-o sa ma apuc de… orice altceva, departe de cuvinte.

Pin It

38 Comments

  • Andreea spune:

    Am sa-ti spun ceva poate la fel de patetic cum crezi ca poate parea modul in care scrii tu, dar nu mai putin de sincer si de adevarat.

    Nu mai stiu exact cum am dat de blogul tau, dar stiu sigur ca era exact dupa ce te-ai maritat si ai scris "Multumesc". Mi-a placut atat de mult incat mi-am zis ca vreau sa vad cum esti tu de fapt (din scris, evident) si am luat-o cu prima ta postare. Nu cred ca am citit chiar 100%, dar cu siguranta destul cat sa-mi dau seama ca ai avut parte de o multime de probleme si ca ai trecut peste ele intr-un mod foarte frumos, foarte delicat si foarte fericit. Am "pierdut" multe ore tot citind, poate si pentru ca am vazut in povestile tale destule aspecte ale vietii mele. Asa cum e de fapt si ceea ce ai scris azi :). Si poate pentru ca simt foarte tare si foarte dureros ca sunt pe marginea unei schimbari majore care deja e imperios necesar sa se intample, ca m-am lasat pe mine mult prea in urma pentru lucruri si persoane care n-au meritat, m-am gandit sa iti spun ca cel putin din punctul meu de vedere, al unei persoane care nu te cunoaste personal, ceea ce scrii tu nu e nici fals, nici patetic, nu ma enerveaza si cu atat mai putin nu ma plictiseste.

    Se vede in fiecare text ca simti ceea ce scrii si se vede in fiecare poza/video ca simti ceea faci si ca esti fericita. Asa incat doar asta conteaza de fapt 🙂

  • Anonymous spune:

    Imi place mult ce ai scris, ma regasesc. Exact la fel am facut si eu si bine m-am simtit! A fost o eliberare, si un "fie ce-o fi, e viata mea, spiritul meu!" Si imi place mult cum ai zis " i-am facut loc sa fie", e frumos tare, o sa tin minte:)
    Dana

  • Victor spune:

    Ioana draga, nici nu stii ce bine mi-ai facut pana acum cu vorbele tale. Scrii frumos, adevarat, vorbele tale chiar pot schimba lucruri in oameni. Refuz sa iau in calcul varianta ca tu sa incetezi sa mai scrii. Ai inteles, da?

  • Ingrid spune:

    Ce chestie… ma regasesc in scrierile tale, de nu-ti imaginezi. Singura diferenta e ca eu mi-am intalnit minunea cu vreo 5 ani in urma – probabil ca si la tine, exact cand aveam mai multa nevoie de ea 🙂

    Dar altminteri, eram la fel… dornica sa multumesc pe toata lumea, sa fac tuturor pe plac, ma lasam pe mine mereu la urma.
    Poate absenta figurii parentale sa fie explicatia? Ca si aici semanam cumva 🙂

  • Food For Depression spune:

    Si eu cred ca scrierile tale transmit nu numai trairi pozitive dar si impresia de autenticitate, ceea ce te si face fermecatoare 😉

  • ADELA spune:

    Orice-ar fi, sa nu te lasi de scris!Ti-am mai spus, ai un mare talent la asta, scrii savuros. De o luna de cand te-am descoperit, am impresia ca citesc o carte (genul celor din colectia Chic, sigur le stii, hai ca sunt delicioase) care nu se mai termina niciodata. Si e asa misto! Chiar, nu te-ai gandit sa aduni intr-o carte, postarile de pe blog? Nastase, politicianul, a facut-o, stii? Sau sa le publici intr-o revista pentru femei. Sau deja faci asta? Da, pentru necunoscutul care citeste prima data pe blog,poti parea patetica si exagerata in a-ti afirma si striga fericirea – incepand cu descrierea introductiva. "Ia-uite, soro, asta se crede printesa si mai mult, tot universul face numai cum vrea ea, si-i ies toate perfect si i se implinesc toate visele si dorintele! De unde atata optimism? In ce lume traieste?". Dupa care, curiozitatea e starnita la maxim si omul incepe sa "piarda" ore cum zice Andreea (cum am facut si eu) ca sa citeasca tot, sa te cunoasca. Si apoi, intelege.

  • ADELA spune:

    A, si sa ti-l puna destinul deoparte pe James Bond nu e de ici de colea. Casa de piatra! Am auzit una tare recent, mai nou se ureaza "Casa de …rahat…ca sa nu-si bage nimeni nasul in ea!" dar eu nu-mi permit sa-ti urez asta. Numai bine.

  • Alina Ene spune:

    🙂 mi s-a facut pielea de gaina si ochii imi sunt plini de lacrimi…nu stiu de ce, dar e o stare asa de bine… de bucurie, si da sunt fericita cand cei pe care ii vad se bucura de ziua de azi, si da,chiar daca nu te cunosc, insa snt fericita pentru tine. Citeam zilele trecute intr-o carte despre cat de important este sa te accepti asa cum esti, si cum de fiecare data atragem ceea ce suntem…de exemplu nu stiam cat de important este sa ai o gandire pozitiva, o stare de bine,spunei bucurie, pentru ca in felul asta vei atrage langa tine lucruri ce sunt te vor umple sufleteste.
    Si da, azi mi-ai schimbat ziua! credinta si increderea ca ceva minunat e pus deoparte pentru mine a reaparut! Multumesc suflet drag! o zi faina iti doresc 🙂

  • Simona spune:

    ….Parca sunt eu in acest post, dar fara decizia de a inceta teatrul. Cred ca e timpul sa inchid stagiunea si sa …fiu asa cum sunt. Multumesc din suflet!
    Meriti fiecare minune care ti se intampla, fiecare lucru roz care il vezi….si noi iti multumim ca ..ne scuturipe fiecare fara sa iti dai seama. Da, Ioana merita sa fie fericita! Da, Ioana merita totul. Mi-ai redat speranta ca …in viitor voi posta si eu totul in roz!

  • ina bixade spune:

    Eu nu inteleg ce zici aici, ptr. ca la mine a fost mereu invers, mereu mi s-a reprosat ca sint egoista si ca ma gindesc numai la mine. Pai mi se pare normal ca EU sa fiu pe primul loc si apoi mai vad daca mai am timp si de restul, insa fericirea mea e cea mai importanta. Se pare ca ti-a luat ceva pina sa te iubesti pe tine. Bine ca ai depasit faza! La mine filosofia mea este asa: daca nu ma iubesc eu cum am chef, atunci cine? hai te puuup si nu uita: love yourself first:)

  • Oana spune:

    Te-am descoperit acum 4 zile…am citit cat de mult am putut…acum am ajuns dependenta 🙂

  • Ionouka spune:

    Oamenilor dragi, nu prea stiu ce sa spun… Nu cred ca e ceva suficient de relevant ca replica la vorbele voastre. Ma bucur ca va regasiti aici, si nu spun doar asa, chiar ma bucur, pentru ca daca va regasiti inseamna ca sinteti adevarati, vii, din carne si oase si ginduri. Ma bucur ca pot spune asta si ca voi puteti s-o auziti. Ca niste cuvinte oarecare va fac ziua (sau macar ora) mai buna. Si asta e una dintre minunile noastre, nu?

  • evergreen spune:

    De incetat nu inceta ca mi-esti draga si-s dependenta de tine.

    Simpatica esti si acum si ca sa fiu sincera mie-mi placi muuult mai mult asa decat blonda. Nu mi-am permis sa-ti zic pe facebook… sau ti-oi fi zis

    🙂 bravo!

  • sabrinaraileanu spune:

    Aproape ca n-am avut rabdare sa ajung la sfarsitul post-ului.. Deja mi se ridicasera-sageata doua degete'n sus si ma pregateam sa strig: "Eu, eu". Despre mine vorbesti! Dar sa nu te puna careva acuma sa te opresti ca am atata nevoie de tinee…" .si.. scroll si scroll si scroll si scroll… ajunsesem prea tarziu.

    E clar ca nu sunt singura care simte asta. Si ma bucur. Uite, rozul tau hraneste atatia oameni. Si ne face sa zambim cand nu ne vine a zambi. si ne aduce aminte ca trebuie sa ne facem loc pentru noi in viata noastra.

    Da' ti'a zis cineva ca poti sa incetezi sa scrii acum? Noo way.. 🙂

  • B85CSP spune:

    Iata ca nu te "intitulezi" printesa aiurea. Faci minuni. Ai o bagheta? 🙂 Sigur ca ai…;)
    Daca ar fi mai multi ca tine, sa transmita atata bucurie de a trai, atata seninatate si sinceritate…

  • mirandolina spune:

    Foarte frumos! Bravo! E important sa fii tu insuti, chiar daca unii au senzatia ca nu-si pot permite luxul acesta.
    Si e si mai important sa inteaga fiecare, ca a fi fericit, ne e la indemana.
    Stii tu, in una din acele postari, scriam: "[…]si voi puteti avea vieti din acestea, minunate, interesante. Viata este asa cum ti-o faci, intr-o destul de mare masura. Si voi puteti avea vieti din acestea, daca vi le permiteti mental. Problema este sa iti dai voie, sa iti permiti sa traiesti intr-un anume fel. Sigur, daca urmezi strictele norme ale "bunica a facut asa, mama a facut asa, eu o sa fac tot asa", si inca alte cateva, viata e brusc mai putin interesanta. Si nu, nu e condamnabil sa faci nici asa. Dar nu poti trai asa, si in acelasi timp tânjind la ce vezi dupa gard, la vecin. Si nu poti urî pe cineva doar pentru ca are curajul de a duce o viata interesanta, din care lasa sa se perceapa doar partea frumoasa. Nu poti invidia pe cineva pentru ca are curajul de a-si etala fericirea. Stati calmi, exista si incurcaturi, necazuri, amărăciuni, lacrimi, din pacate, si in viata celor care par fericiti…
    Si nu e corect sa invidiezi pe cineva pentru viata pe care tu insuti nu stii sa-ti dai voie sa o duci, pentru o viata pe care ti-o interzici.[…]"

    Iti doresc mult curaj de a trai cum vrei, si de a fi o printesa careia i se implinesc visele!
    (si eu fac parte dintre cei care ti-au descoperit blogul inainte de a te cunoaste, si fara macar sa banuiesc ca te voi cunoaste…)

  • Merat spune:

    Sa nu cumva sa te opresti din scris! Sau, ma rog, sa scrii atata timp cat iti face tie placere, dar noua ne va face mereu placere sa te citim 🙂 Eu abia acum am ajuns sa citesc post-ul si vad ca deja s-a zis cam tot ce era de zis. De asemenea, observ ca multa lume a ajuns sa te citeasca pentru ca s-au regasit in povestirile tale. Nu cred ca mai stii, la cati admiratori ai.. 🙂 dar eu te-am gasit din intamplare si am citit postu-ul in care spuneai cum, cand erai tanara, te uitai la femeile care reusisera in viata, tu in statia de autobuz, ele in masini dragute. Acum te aflii printre ele si eu in statia de autobuz :)) Ma rog, a fost vorba de mult mai mult, nu doar autobuze, etc. Pur si simplu mi-ai dat un sentiment cum ca si tu ai trecut prin aceleasi momente, aceleasi ambitii, avand aceleasi sperante. Si atunci mi-ai spus ca asa cum imi imaginez, asa va fi. M-ai primti de la bun inceput in casuta ta virtuala si de atunci am citit niste povesti fantastice, povesti reala, pe care sper sa le povestesc si eu intr-o zi, desigur varianta mea :)) Ne ajuti sa ne destindem citind cum se desfasoara viata ta frumoasa, pe unii, ca mine, ii ajuti sa se mai trezeasca din cand in cand si sa se iubeasca si sa aiba la ce spera. Nu vreau sa devin prea siropoasa ca nu e genul meu asa ca ma opresc aici. Concluzia: scrii fantastic, esti fantastica si ne face o placere fantastica sa te citim :)) Si BRAVO pt curajul de a afla cine esti si a lasa acea persoana minunata sa iasa la suprafata!

  • Mauricia spune:

    E ceva care nu se leaga. Nunta sta in ordinea lucrurilor. Te-ai supus traditiei. Te-ai inscris intr-un cerc. Apartii unei comuniuni restranse. Si totusi pretinzi ca stai la o masa doar cit iti vine, porti hainele care-ţi plac, chiar daca in jur se ridica sprincene critice. Si daca hainele pe care pui nu-i plac lui? Si dacă sprancele care se ridica sunt chiar ale lui? Vrei sa citesti mult? Cand? Tocmai cand el vrea altceva? Sa arunci toti banii? Dar dupa nunta arunci banii comuni, banii „casei de piatra”!!! Prefacut-o!
    Zici ca ai fi scapat de balastul care era viata mea traita pentru altii, dar abia dupa nunta traiesti pentru altul si asta nu e nicio minune! Te-i intors la tine? Iluzii, Printeso!

    • Emma spune:

      Nu stiu de ce nu ti -a raspuns Ioana..poate ca nu are chef sa explice la toti nebunii ce a vrut sa zica. Nu ai inteles nimic..da , a facut nunta Pt ca asa s -a simtit fericita, a vrut sot, nunta, familie, asta are. Daca sotul mai critica hainele ( nu e musai sa o faca vreodata) accepta sa schimbe tot pentru ca asta o face fericita. Ideea e sa faci ce vrei, ce simti..nu a zis ca nu e ok nunta, copii sau sa tii cont de parerile persoanelor care te iubesc si pe care ii iubesti. Ideea e ca inainte facea pe plac unor oameni de care nu ii pasa, carora nu le pasa de ea si de la care nu avea nici o fericire. Priceput acum?

  • Ionouka spune:

    🙂
    Un pseudonim atit de international si-o atitudine atit de romaneasca!
    Mauricia, nu prea stiu ce sa replic la analiza ta. Hm, poate un simplu multume-sc?!

  • Volunteer's Princess spune:

    Fain blog, am fost cam reticenta la primul contact, dar acum chiar imi place, mai ales ca esti consecventa si nu iti ia 3 luni sa mai postezi ceva.

    Uite ca citesc ce scrii si mai fac si niscai introspectie. Adica vad si eu de cata prostie pot sa dau dovada uneori, dar macar am realizat, intr-un final, ca e de-a dreptul imposibil sa-i multumesti pe toti, desi, personal, simt nevoia sa impac si capre si verze, chiar daca e sa ma sacrific (ce e un om fata de fericirea a alti 20). Iata un caz simplu romanesc cand din lucruri bune iese rau, nu e nici pe departe cel mai grav. Te duci la om acasa ca a insistat si daca nu te duci na, se supara si-ti mai ies si vorbe ca esti cu nasu' pe sus, ca ai uitat de unde ai plecat, ca ce incantati ar fi ei sa te mai vada. Si-ti rupi din timp, ca voiai sa mergi la mare, dar ei stau in directia opusa si, calatoresti 4 ore si 30 de kile de benzina si ce zic ei dupa ce i-ai vizitat (catre altii): "ce, ne-au adus si ei niste flori, ca au fost in Palestina(ma rog, o tzara, alta decat Rumeinia), nu puteau sa aduca si ei ceva de acolo". Da' ce ti-au spus ei cand le-ai dat florile "vaaai, da' nu trebuia sa va cheltuiti". Chiar ca nu trebuia!
    Ce sa spun trec usor peste lucrurile astea, dar altele ies si mai prost.
    Simt nevoia sa comentez si la faza cu banii. Sunt sigura ca orice cetatean de rand al Romaniei a auzit-o de mii de ori cum ca nu sunt bani. Si acum imi mai zice maica-mea ca de unde bani, ca nu aveam, sa mai renuntam, sa mai strangem(de-un covou mai frumos as zice eu). Daca ar fi dupa capul ei toti banii s-ar duce la soseta(munciti de mine sa nu se creada ca ma leg de banii omului). Prietenul meu s-a chinuit ani la randul sa ma convinga sa ajung la concluzia ta, dar uite ca s-a rezolvat si asta, macar gandesc strategic, nu mai e un automatism sa zic ca n-avem.
    @Mauricia: Dear darling, iti faci griji pentru banii lor de la nunta, asta-i prea tare. Crezi ca omul de langa ea nu are si el discernamt, o opinie ceva. Cam amesteci toata sleahta de cunoscuti in aceeasi oala cu omul cu care le imparti pe toate bune si rele. Banuiesc ca doar ai simtit nevoia sa zici ceva rautacios.

  • Ionouka spune:

    Foarte corect ce spui, Princess. De "banii" nostri de la nunta ma abtin sa povestesc, dar despre restul spun ca sint perfect de acord cu tine. La rautati gratuite nu mai reactionez demult… 🙂 Sa ai zi excelenta!

  • ir-a spune:

    of, ma-i, ioano-o, ma-i…

  • Ionouka spune:

    M-ai, doamna ir-a la vocativ, ca e verb la trecut, ce naiba!

  • habarnam spune:

    Buna sa-ti fie inima, printesa urbana! Ma invart de ceva vreme prin regat, dar n-am indraznit sa-ti tulbur linistea cu vreun comentariu. Stiu ca esti deschisa, stiu ca nu musti, ba chiar iti face placere, dar era o perdea imaginara pusa intre mine si restul lumii. Te-am descoperit prin intermediul zanei bune rau si de atunci ratacesc din pagina in pagina si din regat in regat. Aveti ceva aparte, care ma atrage si ma face sa revin in ciuda putinului timp pe care il am la dispozitie. Dar o parte din mine vibreaza la ceea ce spuneti, intr-un fel sau altul, regasindu-ma printre cuvinte si situatii. Dar la postarea asta, pe care, recunosc, acum am descoperit-o, mi-au dat lacrimile. Si-am plans potolit. Citind, au navalit la suprafata vise demult visate, intamplari acum uitate si emotii devreme reprimate. Si-am zis sa-ti multumesc. Mi-ai povestit viata, intr-un fel in care eu n-as fi putut s-o fac niciodata. :))
    Astept noi povesti! Le doresc tinerete fara batranete si viata fara de moarte.:)

    • Printesa Urbana spune:

      Hei… bine-ai sosit… ma bucur c-ai retrait lucruri, asta nu poa sa fie rau, nu?
      Astept sa-mi mai scrii, asa, ca sa-mi faci hatirul! 🙂

  • Cu o intarzierea de aproape 2 ani am ajuns si eu sa citesc topicul asta. Il inteleg perfect si subscriu. Dar misiunea ta inca nu e indeplinita. Mai sunt, acolo, multi care au nevoie de mesajul asta. Unii nu il inteleg nici daca il citesc asa ca trebuie sa ai rabdare cu ei. 🙂 Bafta!

  • Julianne spune:

    m-am cam pierdut…si-mi pare rau ca nu stiu care e momentul in care am incetat sa mia fiu eu… dar cred ca e timpul sa spun stop si sa plec in viata mea de atunci. cred ca incep sa simt presiunea celor 30 de ani care se apropie si acelor aproape 8 in care am facut ce au vrut altii, ce e bine, ce e frumos, nu neaparat pentru mine
    si postul tau e un pansament, si blogul tau un semn ca se poate, dar trebuie sa faci ceva…
    nu sa astepti la nesfarsit ca tu sa te schimbi doar prin actiunile celorlalti.
    multumesc!

  • rossi spune:

    subscriu 100%, dai semne de inteligenta acuta, eu am 40 de ani si nu m-am prins de ridicolul situatiei mele…. sunt blond>>>>

  • Aura spune:

    Nu pot sa ma abtin. Nu te cunosc, intamplator am dat peste blogul tau, m-a acaparat din prima. Nu te voi retine mult. Vreau sa-ti spun ca aseara aveam un nod in gat, tamplele imi zvacneau ingrozitor, de somn nici nu se pune problema. Astazi citesc postul tau si inteleg ce vrei sa spui, inteleg si ce s-a intamplat cu mine. E mare lucru ce/cum scrii tu aici. Multumesc!

  • LILI spune:

    E foarte frumos ceea ce scrii, in același timp foarte adevărat. Am regasit o parte din lucrurile pe care le știam, dar le uitasem…

  • Ionela Tatu spune:

    Foarte frumos! La intrebarea ”Cine deseneaza conturul lumii tale!” putini raspund ” Eu!”, din pacate!

  • alma spune:

    si eu te citesc zilnic, ma abtin sa comentez desi iti tin pumnii si iti zic la mine in cap tot felul de lucruri. asa e, cand incetezi sa te plangi ti se intampla minuni, mi s-a intamplat si mie, si eu m-am intors la mine candva si m-am lepadat de cea care trebuia sa fiu.
    sa nasti usor iti doresc, nu iti fie teama de nastere. si pana se chinuie delfina sa iasa, sa citesti bruckner, copilul divin, o carte tipic bruckneriana despre un copil care decide sa nu se mai nasca.
    te imbratisez

  • Anca spune:

    Seara te citesc cu drag, înainte de culcare… Îmi ești de mare ajutor
    .. Keep on

    going !

  • Lorelai spune:

    Cata dreptate ai printesa draga, si cat de bine le zici…Foarte frumoasa povestea ta, si chiar ma inspira…Cred ca poti sa me treci pe lista oamenilor pe care ii inspiri sa intinda mana si sa-si ia lucrurile!

  • Sofia spune:

    Mi- a plăcut foarte mult articolul. Un singur cuvânt care mi-a trecut prin minte, imediat după ce am terminat de citit, ar defini tot ceea ce ai scris: MATURIZARE. La mine cel puțin, asa s-a întâmplat. Când încetam se le facem pe plac altora și ne punem pe noi pe primul loc, atunci avem sclipirea…ceva ce schimba totul…spre binele nostru.
    Te admir și te apreciez pentru sinceritatea cu care scrii, îmi plac mult articolele tale, ai un talent umoristic… Felicitări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *