Femeie adulta, solicit dreptul de-a fi mama

Mi s-a tot spus ca sint prea infipta pe pozitii cind vine vorba de asta. Ca habar n-am despre ce vorbesc. Asa o fi, dar atita vreme cit inca am dreptul sa aleg ce e bine pentru viata mea, cred ca am dreptul si la o opinie. Fie ea si complet timpita.

Eu cred ca nu toate femeile au dreptul sa fie mame. Despre mine, de exemplu, cred ca nu mi-am cistigat inca dreptul sa am un copil. Imi doresc copii, multi, vii, galagiosi, diferiti, care sa ma usuce de energie si de vorbe bune. Deocamdata insa, mai am de crescut. Inca sint egoista, orgolioasa, rea. Inca am toane, mofturi, fitze. Sint inca in stare sa nu vorbesc o zi cu omul pe care-l iubesc pentru ca ceva din privirea lui mi-a picat prost la stomac. Stiu ca lucrurile se schimba in momentul in care in mine va incepe sa creasca un pui. Dar nu stiu in ce sens se vor schimba aceste lucruri. Poate o sa devin mai egoista. Poate n-o sa se schimbe nimic in afara de latimea soldurilor.

Vad in jur tot felul de situatii. Am vazut femei complet iresponsabile care s-au transformat imediat in cele mai bune mame. Am vazut si femei complet responsabile care nu-si vad copiii decit o data pe saptamina, pentru ca in rest sint prea ocupate cu cafele si shopping la mall. Oriunde intorc capul, vad cupluri ruinate de prezenta copilului. Pentru ca ea e nedormita, nervoasa, epuizata, el nu intelege nici jumtate din eforturile ei si se simte neglijat. Nu se mai asculta, nu se mai ating, practic exista unul pentru altul doar la impartirea salariului pe cheltuieli.

Sint femei care fac un copil pentru ca uitat sa se protejeze si-acum nu vor sa renunte la el din principiu, de frica, de nestiinta, pentru ca nu le lasa mama. Si aduc pe lume un om mic care va plinge intotdeauna dupa un tata, dupa un camin cu miros de prajituri calde, dupa o viata normala. Eu am crescut cu jumatate de familie si inca n-am iertat-o pe mama pentru asta. D-aia si zic, daca nu esti sigura pe relatia ta, daca nu esti absolut convinsa ca omul de linga tine o sa ramina linga tine, o sa fie un tata bun, un sot bun in ciuda tuturor lucrurilor, atunci n-ai dreptul sa faci un copil. Nu ai dreptul sa decizi viata unei alte fiinte umane atita vreme cit tu esti atit de confuza in propria-ti viata.

Sint femei care fac copii ca sa tina linga ele un barbat care se cere in alta parte. Si-n felul asta nu reusesc decit sa distruga doua vieti in loc de una. Si nu vorbesc de cea a barbatului, care daca are de plecat, va pleca oricum. Ce cistiga ele? O pensie alimentara. Ce pierd ele? Fericirea copilului. Stupid troc, nu?

Sint femei care fac copii pentru ca a venit vremea. Desi nici ele nu-s suficient de crescute cit sa poata tine in brate un pui de om. Sint mai crude decit o gutuie verde, si cu toate astea se arunca sa aduca in lume o alta fiinta. Iar mie asta mi se pare un proces atit de greu, de pretentios, de fragil, incit cred ca numai cele mai bune dintre femei ar trebui sa aiba dreptul s-o faca. Pina la urma e vorba de viata unui om. Nu a oricarui om, ci a omului pe care tu-l iubesti cel mai mult din lumea asta, singurul om din lume pe carel iubesti mai mult decit pe tine, nu? Risti sa te joci cu viata lui? Sa-l lasi sa creasca fara tata, doar pentru ca te-ai grabit? Sau pentru ca ai ales gresit, si cel pe care-l credeai El, era doar un barbat oarecare? Pentru ca ai nevoile tale, care-s mai importante decit o alta viata de om? Ca ai preferat sa distrugi o viata ca sa nu te dezici de un principiu? De o regula ortodoxa?

Poate gresesc. M-a ferit Dumnezeu de astfel de dileme. In pintecele meu nu s-a creat nimic viu deocamdata, nu pentru ca am fost mai desteapta decit altele, ci pentru ca probabil am avut noroc. Pina la o virsta, cind am inteles ce risc (si nu risc doar pe pielea mea), m-am jucat ca o proasta. De multi ani insa, am grija de mine si de ei, de viitorii mei copii.

Nu-i vreau oricum, nu-i vreau pentru ca trebuie, pentru ca imi place sa vad gravide pe strada si sint curioasa sa aflu cum te simti cu burta locuita de un om drag. Ii vreau in primul rind ca sa-i fac fericiti. Si pina o sa simt ca sint in stare sa fac asta, ca am dreptul sa decid pentru ei, ma abtin de la a ma visa mama. Stiu, veti spune ca niciodata nu te simti pregatita pentru asta. Dar vreau macar sa incerc, sa fac un efort catre asta.

Mi-ar placea ca mai multe femei sa-si limpezeasca bine inima si mintea inainte de a decide ca vor sa faca pasul asta catre feeria de neegalat de a dospi, de a naste si de a creste un om intreg, care are tot dreptul la fericire si care, cel putin in prima faza, va depinde cu trup si suflet de inteligenta, intuitia, buntatatea si dragostea femeii care l-a facut om.

PS: Daca vi se pare ca vorbesc timpenii, va rog sa ma amendati. E un subiect deschis pentru mine, la care ma gindesc tot mai des in ultima vreme. Sint sigura ca mai am atit de multe de inteles si de acceptat…

Pin It

37 Comments

  • Nuschu spune:

    Nu stiu altii, dar eu, cand incepeam sa "incerc" sa ma pregatesc sa fiu mama, ma lua cu ameteala, imi fugea pamantul de sub picioare, ideea din cap si sangele din vene. Mi se facea frica, mi se parea ca n-o sa am nicicand copii.
    Da, e bine sa fii daca nu responsabila, macar cinstita cand faci un copil. Sa stii aia si aia si ailalta, sa ti le asumi constient. Dar nu poti elimina toti icşii, igrecii şi zeturile din ecuaţie; te poţi trezi după 16 ani ai copilului că tată-so nu mai vrea să împartă cheia apartamentului cu tine. În logica asta, de la 30, ajungi mamă pe la 46, cu indulgenţă. Parcă e cam prea mult, pentru că eu, una nu bag mâna-n foc pentru mine, dar pentru altul! Oricât de minunate îs lucrurile între noi (am văzut cele mai fericite cupluri făcute bucăţele după un an, doi, cinci de căsnicie…)
    Sau, Doamne feri de ce e mai rău, copilul tot fără tată rămâne!
    Şi cred eu că fiecare ştie dacă îşi va dori să se dea în leagă cu copilul (asta e o chestie faină la a fi mamă, te apuci să fii iar copil, mai mult decât oricând şi în orice altă situaţie), sau să bea o cafea la mol, nu-ţi trebă prea mult timp de gândire

  • Simona spune:

    Felicitari! Ai pus pe pagina asta exact ce gandesc si eu vis a vis de a aduce un copil pe lume. Nu il pot face pentru ca asa vreau eu…a-l face este muuuuult mai usor decat credem…dar apoi? nu cele 9 luni sunt importante, nu acele 10 minute sau 3 ore cand il concepi ci viata propriu-zisa a copilului!
    Vom avea copii care se vor fugari, se vor certa pe o jucarie stupida, vor fugi de acasa pe la mare, pe la munte impreuna si noi vom sta si vom tremura ca ii vrem inapoi intregi si sanatosi..dar ca sa ajungem acolo trebuie sa gandim totul, ceea ce depinde de noi, in cel mai mic amanunt si sa facem asta cand suntem sigure ca totul va fi bine…Nu vom putea stii asta niciodata 100% dar macar sa avem sentimentul ala de leoaica: pentru copii nostri luptam si eu si cel cu care l-am facut….
    Asta cred eu….si chiar gandesc asta!

  • Merat spune:

    Mama mea s-a luptat 10 ani sa aiba un copil… Asta era singura ei speranta de a mai fi fericita si de a mai avea un rost pe pamant. Cand am fost nascuta, dupa 9 luni de stat in spital, perfuzii si toate cele, doctorii m-au declarat "copil pretios". Si cand ma gandesc la relatia cu mama mea, care, ca orice relatie, uneori e destul de tensionata, ma ajuta foaaaarte mult gandul ca ea m-a dorit extrem de mult, ca am fost pentru ea rostul ei in viata, ca s-a luptat pentru mine pana a zis "daca nici acum nu o sa am un copil, nu ma mai intorc de la Bucuresti", ca a spus "cine se atinge de copilul meu, il omor cu mainile mele". Ce vreau sa spun: sunt total de acord cu tine ca mama trebuie sa-si castige dreptul!!! Desi pana la urma toate am reusi sa ne gasim the mom-mode, nu toate am face treaba asta cum se cere facuta. Eu de exemplu nici nu m-as gandi sa am acum un copil, din moment ce mie inca imi plac animalele mai mult ca si copii. Recunosc ca uneori ma gandesc insa ca imi este frica sa nu cumva sa am si eu problemele mamei cand o sa vreau sa am copii, sau sa aiba anticonceptionalele un asa efect incat sa nu pot avea un copil cand vreau. Deci si eu vreau sa am in viitor, DAR cand o sa ma simt total pregatita si cand o sa stiu ca omul care il am langa mine isi va dori la fel de mult copilul, va fi la fel de pregatit si nu ne va intoarce spatele doar pt ca nu-i place sa care scutece si pt ca nu pierd eu greutatea acumultata in timpul sarcinii in timp fulger. Felicitari pentru cum gandesti! Asta nu e o decizie despre o canapea, este despre o fiinta care o sa-ti schimbe viata total. Faci acest pas cand esti pregatita. Asa trebuie sa fie, asa sa faci, bine gandesti! Insa pe de alta parte, trebuie sa mentionez… atunci cand vei face acest pas, vei fi o mama minunata, sunt sigura de asta!

  • Volunteer's Princess spune:

    Ai exprimat f bine ce simt, as mai zice cate ceva, dar mi se pune un nod in gat si mi se strange inima cand incep sa ma gadesc la asta.

  • camy spune:

    sunt total de acord cu tine,mereu m-am gandit ca ar trebui sa se dea un permis de maternitate,daca esti capabil sa cresti un copil,daca esti matur,daca ai cu ce si cu cine,pentru ca sunt atatea femei care fac copii si ii neglijeaza,sau ii fac ca sa ia lunar 5 alocatii

  • Zuzu spune:

    Nu sunt de acord la chestia cu dreptul sa faca un copil"…
    si nici ca nu ai iertat-o pe mama ta.
    e posibil ca pana nu ai sa o ierti si ai sa clarifici suferinta ta din copilarie, sa nici nu poti face copii, chiar de vei vrea la un moment dat(posibila dovada fiind si "norocul" tau de pana acum, cand nu erai constienta de riscuri).

    totusi, dreptul e al mamei.
    asta cred eu.
    alegerea ei nu e generatoarea nefericirii copilului, asta va depinde de cum va creste, cata dragoste va primi, etc.

    ah, acum…bine, am vazut si eu mame cretine, isterice cu copilul de 2-3 ani pe strada (cand vina nu e a lui, ci pleaca de la ceva facut gresit de ea), mame iresponsabile, mame prea devreme…

    insa apoi te poti gandi…ce inseamna prea devreme? prea devreme e pt mine, pt tine, altele…se trezesc ca acest prea devreme lor le deschide un alt orizont, pt ca apoi sa poti, poate, concluzina ca lucrurile se intampla mereu cu un scop, niciodata la intamplare…

    Pupic

  • Andreea spune:

    Ionuka, te admir foarte mult pentru felul in care gandesti pe acest subiect si pentru cat esti de responsabila.
    Eu mi-am dorit intotdeauna un copil, am stiut ca trebuie sa fiu mama, inca nu sunt (am 26 de ani), dar asta din cauza ca cel de langa mine cu care imi doresc eu un copil si stiu ca ar fi un tata minunat, gandeste la fel ca tine.
    Si eu sunt o mega fitoasa si un monstru de egoism, dar cu toate astea as face un copil si maine. Si…da, poate tot din egoism, dar sunt sigura ca as face orice pentru binele si fericirea lui (da, sper sa fie baietel).

  • Adriana Serban spune:

    Excelent, draga mea !
    Nu esti singura care gandeste asa,nu sunt tampenii.E doar un punct de vedere sanatos dupa parerea mea.

  • Anonymous spune:

    Ioana,

    e bine sa te intrebi. e bine sa gandesti. dar de cele mai multe ori e ma buna actiunea.
    pari sanatoasa la cap si asta e foarte important. pari un om bun. maritata esti.
    arunca pisica. fa-ti analizele extinse si dupa aia faci treaba aia pe care o fac fetele cu baietii.

    toti prostii au copii. oamenii inteligenti insa sunt mai precauti. DACA aia daca aia daca aia.

    copii cresc cu iubire cel mai bine. daca le oferi iubire au tot ce le trebuie. la ei asta se traduce in diverse chestii in functie de varsta (apropiere fizica, atentie, timp, etc).
    dar asta e esental: IUBIREA. ai asa ceva de dat – copilul va creste. cu putina manacare, fara tată, fara haine prea grozave, fara scoli cu ziduri inalte, fara alea fara alea.
    PUNCT.
    se ocupa dumnezeu de restul. cum crezi ca se descurca prostii si amaratii ? cum crezi ca ies copii frumosi sanatosi si normali din ei?
    cum crezi ca stie orice mama de pe planeta asta ce are de facut cand e prima oara?

    paseste si o sa iti apara o treapta sub picior.

    problema e daca vrei sau nu sa ai un copil. atat.

    ce iti place mai mult? actiunea sau filozofia?
    esti mai degraba comoda sau preferi sa pui osul?
    viata e facuta sa fie traita. cu greseli. nu cautati perfectiunea. ea nu e aici.

    hai ca ma opresc 🙂

    PS: si cum o sa il cheme?

  • Ionouka spune:

    Va multumesc pentru pareri, fiecare dintre ele imi spune ceva intr-o directie sau alta. Mi-e clar ca sint inca lucruri pe care nu le inteleg cum trebuie.

    Cit despre trecutul la actiune… Nu acum. Nu a venit momentul. Poate peste un an, sau doi, sau mai mult. Depinde cit de repede crestem noi, eu si el.

  • Irina spune:

    tare ne mai place noua oamenilor sa credem ca putem controla totul- relatiile noastre, fertilitatea si asa mai departe.

    Un copil e un dar de la Dumnezeu, o minune. Nu sta in puterea noastra sa daruim fericire nimanui, oricat am vrea- nici macar copiilor nostri.Oricat am planifica lucrurile si am incerca sa facem totul ca la carte tot prost s-ar putea sa iasa. Fiindca o fiinta umana e o taina, un univers in sine, nu un calculator in care bagi softul care trebuie si automat iese ce iti doresti.

    iar cuplurile nu sunt ruinate de prezenta copilului, ci de uratenia propriului egoism

  • mihaela spune:

    Sunt de acord cu ultimul "anonim".Ioana,nimeni si nimic in lumea asta nu iti va da o certitudine.Viata este plina de neprevazut.
    Te gandesti ca poate sotul tau de va indeparta de tine.Nu e cel mai rau lucru care se poate intampla.De moarte ai auzit? Oricand,ORICUI,i se poate intampla ceva care sa il indeparteze de copilul lui.Omul poate controla foarte putin in viata lui,aproape nimic.Nu te ingrijora de nimic.
    Veti sti sa fiti parinti pentru ca asa a lasat Dumnezeu.Eu cred ca iubirea voastra a fost pecetluita inainte da casatorie.Nimic nu se compara cu starea de a fi parinte.
    Ii compatimesc si ii indemn sa infieze pe aceia care nu pot deveni parinti naturali.Viata capata alta dimensiune.Daca iti poti doar inchipui,fericirea pe care o traiti acum va fi un mizilic.
    Daca intrebi un medic ginecolog iti va spune ca la 30 de ani trebuie sa iti pui serios intrebarea:vrei copii sau nu?
    Te rog sa ma ierti daca am fost mai dura,eu simt in inima mea ca suntem datori sa dam nastere copiilor.Ce se va alege de planeta asta daca doar "unii" ar face asta?
    Si apoi,in visele tale se afla doi copii blonzi si murdari la gurita de dulceata din clatitele de dimineata,nu?Inchide ochii si mai imagineaza-ti odata,bine?

  • Volunteer's Princess spune:

    DA! nu e ca nu suntem pregatiti, suntem si fizic si psihic ne mai ajuta natura…
    Suntem doar foarte egoisti. Noi vrem sa mai calatorim, sa mai descoperim viata, cam asa se pune problema. Nu cred cu adevarat ca nu sunt matura, e dar o scuza.

    Intr-adevar, oricat ai planui, pot aparea probleme serioase.

  • Adina spune:

    Nu am copii si inca nu planiuesc (am 24 de ani),dar cunosc 2 fete de varsta mea care au copii de doi/trei ani…despre care nu as fi zis inainte ca ar fi "pregatite". Si acum le vad "mame" dedicate. Care au terminat si masterul si nu stiu cum reusesc sa faca de toate. Si mai stiu ca dupa 35 de ani e mai delicat sa faci copii(mai ai timp),pentru ca incep sa creasca sansele la complicatii. Daca intrebi un medic(mie mi-a facut capul calendar matusa mea care are o prietena ce a ramas insarcinata la 36 ani si a avut probleme 🙁 )ti-ar spune ca these are the years. Ca ai corpul pregatit. Si la cum zicea princess mai sus, cred ca e vorba de un pic de egoism.Si nu ca te judec, zic in general, chiar si de mine.Recunosc ca ma gandesc sa fac cat mai multe acum, sa realizez cat mai multe in urmatorii 4-5 ani, ca sa pot fi mai detasata de mine in cazul in care voi ajunge la un copil.
    Nu stiu ce a fost cu mama ta exact, de ai crescut fara tata… eu l-am avut, dar a fost plecat mereu cand dupa comunism si-a pierdut locul de munca(s-au inchis unele fabrici)si au fost momente cand m-am simtit singura si i-am judecat. Dar acum nu mai fac asta, atunci eram mai "mica", stiu ca intentiile au fost bune, ca asa au gandit ca va fi bine. Gandeste-te ca si tu daca o sa ai un copil, o sa te doara sa nu te ierte, nu facem mereu alegerile bune in viata…dar ca sa fii tu cu tine impacata, incearca sa gasesti sa o ierti…cand nu o sa mai fie, o sa regreti. Si in apararea ei mai zic ca te-a crescut bine, ca esti desteapta, cu capul pe umeri, un om minunat…si aici ea a contribuit, deci ceva bun tot a facut 🙂
    gata, am scris cam mult. Te pup si fa repejor ce mai doresti de la tine si in vreo 2 ani poate si un copil. Dar eu zic ca daca iti doresti, nici sa nu amani la nesfarsit. Pana nu ai un copil, nici nu stii cum e, deci nu te poti ras-pregati…poti intui un pic. Te imbratisez!

  • Ambasadoarea spune:

    Subiectul asta parca e pt.mine. In draft asteapta sa fie publicat tot ceva de genul asta si de multe ori am impresia ca noi ne asemanam prea mult;)
    Mie mi-au spus "oamenii mari" ca in momentul in care o sa ajung sa-mi pun intrebari despre sarcini/copii, cand o sa caut lamuriri si povesti, inseamna ca sunt pregatita sa fiu mama. Bull shit. Apoi mi-au spus ca e bine, din punct de vedere medical si al propriului organism, sa faci copii pana-n 30 de ani, ca e mai usor si mai nu-stiu-cum. O fi. Dar eu cred ca mie mi s-a defectat ceasul biologic pt. ca nu simt nici o chemare sa ma inmultesc:) Si mi se pare o dovada de mult bun-simt teoria ta.

  • ira spune:

    draga mea,

    parerea mea este urmatoarea: o mama se naste doar odata cu copilul pe care l-a avut "la purtator".
    inainte de momentul asta, nu stii nimic. inclusiv despre tine.

    alt aspect – intr-adevar, niciodata nu te vei simti 100% pregatita sa ai un copil. mereu se gaseste ceva de ajustat, nu-i asa? niciodata nu esti multumit de tine. dar nu cred nici ca exista un moment in care stii ca esti pregatit, dincolo de orice dubiu.

    sunt, cred, niste conditii esentiale: sa fii sanatoasa, sa ai un partener sanatos, sa ai in jur cel putin un om care te iubeste si despre care stii ca o sa va fie alaturi.

    ca tu te vezi mai mult sau mai putin egoista, rea, cu toane etc…poate nu-s lucruri atat de relevante. ele poate ca n-o sa se schimbe niciodata sau se vor topi in clipa in care iti intri in noul rol. un rol in care nici macar nu trebuie sa fii perfecta. pt ca abia dupa ce ai un copil intelegi chestia cu iubirea neconditionata – data si primita asa cum nu o vei putea niciodata da unui barbat si n-o vei putea primi de la un barbat.

    oricum, la naiba, abia ti-ai gasit jumatatea, abia v-ati luat, bucurati-va, fratilor, de voi si de viata fara mari constrangeri, macar inca un an! ce traiti acum nu se intoarce niciodata. mai fiti voi doi o vreme, ca tare dor o sa vi se faca mai tarziu!

    pupam!

  • alba spune:

    Tot ce scrii e frumos si adevarat.Intr-adevar decizia de a deveni mama este foarte importanta.Numai faptul ca te gandesti intens si profund la asta arata ca vei fi o mama excelenta!Asa cum este si mama ta!Altfel nu ai fi putut sa fi tu cea de acum:autentica,cristalina,empatica.Numai cineva care a primit iubire poate sa fie ca tine.Daca ai primit ,sigur vei stii sa dai.In rest probabil n-a venit momentul.Bine ca l-ai gasit pe EL si totul va fi bine! o sa vezi!

  • Volunteer's Princess spune:

    Imi place ce citesc pe-aici

  • Anonymous spune:

    cu articolul asta, doamna floare a inceput sa creasca in ghiveciul cu amintiri al unei foste cunostinte!

  • giani spune:

    de acord cu ira…."incepi" sa devii mama din momentul in care ramai insarcinata, esti mama cand iti tii puiul in brate, atunci STII pur si simplu ce ai de facut, dincolo de sfaturi, carti, experienta celor din jur….si apoi…ramai mama, e un "statut" pe viata, fara posibilitate de a renunta sau de a schimba ceva, de a mai lua o "pauza", etc etc….cel putin, eu asa am simtit, desi toate s-au intamplat atat de repede…nu eram pregatita pentru asta, nu am o familie model sa-i ofer, dar am dragostea mea, grija ce-i vegheaza fiecare pas si increderea ca va fi un Om intreg, in ciuda lipsurilor;

    cum oare am putea avea certitudinea asta??? "daca nu esti absolut convinsa ca omul de linga tine o sa ramina linga tine, o sa fie un tata bun, un sot bun in ciuda tuturor lucrurilor""""

    adica….eu nu o mai am, fiindca destinul sau alegerile noastre, ale mele si ale lui,ne-au dus pe alte drumuri !!!

    numai bine…

  • storyplanner spune:

    cine iti da tie (in sensul de noua) DREPTUL de a le judeca pe mame? sau pe cele care vor sa devina mame? de ce trebuie sa existe un tipar pentru a acorda acest drept de a fi parinte? nu sunt de acord cu abuzul sau cu infometare copiilor, dar de ce trebuie ca toata lumea sa aiba acelasi motiv de a face copii? nu inteleg de ce e gresit ca o femeie sa-si doreasca un copil pentru a nu mai fi singura, sau pentru a-si pastra iubitul langa ea. nimeni nu cred ca poate pretinde ca stie cum gandeste celalalt si, mai rau, nu are dreptul sa judece gandirea celuilalt..

  • Andrei Bogdan spune:

    Eşti inca un copil… obişnuieşte-te sa-ti reprimi ideea cum ca neapărat el trebuie sa aiba amîndoi parintii alături, caci nu vei face decât sa cedezi in fata unei posibile situaţii de colaps relaţional. Daca te apuci sa-l faci vreodată, fa-l in primul rand pentru tine pentru ca oamenii sunt cu milioane de fete si poti avea surprize. Eu nu iti citesc de mult blogul si nu ştiu cat de recent este maritisul tau dar iti recomand sa te gandesti serios înainte sa-ti atribui acest drept, caci este gratis si poti sa platesti scump gratuitatea asta. "cine se regaseste in ce spun eu poate sa confirme"

  • Raluca spune:

    Comentariul lui Andrei Bogdan mi se pare deosebit de intelept.

  • evergreen spune:

    E aşa delicat subiectul ăsta. Da, nu toate femeile ar trebui să fie mame. Ales de-şi aruncă plozii în tomberoane, alea de-i omoară, alea de-i lasă pişaţi pe ei şi nemîncaţi.

    eu am avut altă dilemă.
    ce drept am eu să aleg acest copil şi să-l condamn la viaţă pe acest pămînt, o viaţă care implică automat moartea?

    încă nu ştiu. vreau copii. mi-e frică de ei. e prea devreme. şi totuşi nu ştiu dacă o să fiu vreodată pregătită.

    m-am ferit până acum…

  • ADELA spune:

    Dragilor, alegem sa nu facem copii din egoism (n-am calatorit destul, nu ne-am distrat destul, nu suntem inca in pozitia sociala dorita/visata, nu vrem sa neglijam persoana iubita, vrem sa fim noi centrul universului sotului/sotiei, nu vrem sa renuntam la libertatea de a face orice, oricand avem chef)la fel cum tot din egoism decidem sa-i avem (ca sa ne bucuram de ei, sa dam sens vietii noastre, "sa aiba cine sa ne dea o cana de apa la batranete"- ce cliseu oribil).

    Indiferent de motivele intotdeauna egoiste, pentru care decidem sa facem copii, important este sa le oferim dragostea infinita si caldura de care au atata nevoie pentru a se dezvolta armonios. Un copil este cea mai mare realizare a omului pe acest pamant (iarasi este un cliseu dar asta este ceea ce simti atunci cand devii parinte si spun asta din propie experienta).

    Este adevarat ca viata este nedreapta – unii isi doresc copii si nu-i pot avea, altii au cu nemiluita si ii abandoneaza sau ii cresc in mizerie si nepasare, bataie si umilinta. Doctorita pediatra a baietelului meu de 1 anisor, nu poate avea copii – ironic, nu? Iar tigancile de la coltul strazii si aurolacii se inmultesc "fara numar", ii trimit la cersit sau mai rau, ii vand pentru organe!!! Omeni buni, cu stare, cheltuie o avere pentru fertilizari in vitro si inseminari artificiale, adopta, iar nenorociti de tati retardati si psihopati fac copii cu fiicele lor.

    Eu sunt fericita ca am avut copilul exact cand mi l-am dorit, l-am planificat atunci cand am simtit ca e timpul, ca sunt pregatita si natura a tinut cu mine iar Dumnezeu a fost de acord cu planurile mele, a avut grija ca totul sa fie asa cum mi-am dorit. Sigur ca se poate ca divinitatea sa aiba alte planuri cu/pentru tine, ca in cazul dr. pediatre si a multor femei. Ce te faci atunci? Sunt atat de multe elemente care-si dau concurenta in conceperea si venirea pe lume a unui copil! Organismul tau, psihicul, natura, Dumnezeu, norocul…

    Am decis anul trecut sa fac un copil…si asa a fost…am decis zilele acestea sa nu-l am pe al doilea acum ci peste patru ani…sper sa fie asa cum mi-am planificat.

    Ioana, titlul postului tau spune tot…iti doresti un copil dar ai framantari. Esti pregatita sufleteste sa astepti un copil dar niciodata nu vei fi pregatita pentru ce urmeaza din momentul in care el vine pe lume. Si daca nu te apuci de acum, cand mai ai timp si trup sa-i faci pe toti trei, asa cum iti doresti?

    Oricare va fi alegerea ta si oricand se va concretiza dorinta ta, sa fii sigura de ea.

    Numai bine!

  • Maria Coman spune:

    ohooo…greu subiect. eu cred ca te gandesti prea mult si nu lasi lucrurile in pace, zau. si eu am crescut cu un parinte si ii recunosc mamei mele si derptul la viata ei proprie si dreptul de a alege. nu cred ca ar fi avut de unde sa stie inainte cum vor evolua lucrurile. si chiar de ar fi stiut, eu stiu ca am fost un copil dorit, la fel si fratele meu. si stiu ca si copilul meu este unul dorit, chiar daca habar n-am ce ne ofera viitorul. stiu ca ma voi stradui sa fie fericita. restul vine de la sine

  • Andrei Bogdan spune:

    @Raluca mulţumesc mult pentru apreciere! Cat despre tine printesa mica, mi-ar plăcea sa ai in viziune un singur aspect.Cine se apuca de facut copilasi in romania este pur fantezist si inconştient.

  • ADELA spune:

    Da, Bogdan are dreptate in privinta casniciei, trebuie sa te bucuri doi-trei ani de voi doi si sa-ti dai seama in timpul asta daca el cel mai potrivit pentru a fi tatal copilului/copiilor tai. Sigur ca niciodata, nimeni nu are garantia casniciei pe viata si atunci alegem sa nu avem copii? Gresit!

    Si eu am tatonat casnicia timp de patru ani pana am decis sa facem copilul dar asta nu inseamna ca-s absolut convinsa ca va dura pana la adanci batraneti sau pana cand moartea…..Dupa ce a aparut copilul in vietile noastre, ne-am dat seama cat de goi, seci eram inainte, cat de pustie era existenta noastra.

    Din fericire pentru mine, am crescut cu ambii parinti, nu-mi dau seama cat de dureros este sa ai doar unul, din motive de divort, desigur dar sotul meu a fost crescut de bunici (fiecare din cei doi parinti si-au reconstruit o alta familie si au avut alti copii, familii in care el nu a avut loc….) si e un om bun, un tata grijuliu, un sot responsabil. Sigur ca are goluri imense in suflet si dileme fara raspuns dar iata ca supravietuieste foarte bine.

  • Anonymous spune:

    Ioana, este bine ca iti pui intrebarile astea si ca te gandesti inainte sa te apuci de facut ceva. Dar nu face greseala sa analizezi prea mult, sa astepti prea mult si sa iti dai seama intr-o zi ca ti-e bine asa, tu si el, si ca un copil ar complica lucrurile. Nu esti niciodata pregatita de un bebe, nu stii cum e sa il ai, nu stii daca o sa fii o mama buna sau nu. Dileme vei continua sa ai si dupa nastere, dar vei descoperi cu fiecare zi ca incepi sa te pricepi si ca tu si copilul tau formati deja o echipa.
    Nu rata niste clipe minunate doar pentru ca vrei sa fii sigura si sa ai toate raspunsurile.

  • Andrei Bogdan spune:

    Ma simt asa ostil… sunt singurul barbat intre 100 de femei.

  • Anonymous spune:

    nu esti singur 😛
    si eu sunt barbat si mi-am dat cu parerea anonim.
    si vad ca subiectul este aprig discutat.
    ma bucur sa vad ca lumea e preocupata de subiect.
    atunci cand ceva te preocupa e un semn clar ca trebuie sa incerci acel lucru. ca sa vezi cum e 🙂
    a fi parinte este ceva care trebuie explorat – e parte din menirea noastra ca oameni. bineinteles ca nu toti sunt facuti sa fie parinti si nu toti vor fi parinti buni.
    sunt sigur ca avem parintii si copii pe care ii meritam.

  • mihaela spune:

    Ioana,mai existi?
    Sau ai fost daramata de povara de raspunsuri si trebuie sa te scoatem de sub plapuma?

  • tizul spune:

    Ionouka, eu nu i-am iertat pe-ai mei ca ne-au distrus copilaria, nedespartindu-se (ca nu se face cand ai copii).
    Cat despre planuri despre cand vei face si ce vei face, crede-ma, nu ies. Doamna mea (ca si mine de altfel), avea renumele de "cea care nu va avea familie si mai ales copii". Si acum uimeste prietenele si cunoscutii. Nu poti sa stii cum va fi. Si vorba buna-mii, care-a fost singura care-o aprobat copilul cand fix ma restructuram de la mina si nu aveam nimic sigur pentru viitor: "Maica, io am crescut cu mamaliga cu ceapa si uite-ma-s, am 81 de ani, sanatoasa si fericita, asa sa ma tie Dumnezeu!" (Dumnezeu s-o odihneasca, ca s-o dus anu' trecut! 🙁 ).

  • Ionouka spune:

    Asa e, tizule, in ultimele zile am inteles multe. Am renuntat sa mai vreau sa fiu sigura. O sa las lucrurile sa fie cum vor ele. Si sa stii ca si eu am crescut mincind chestii de pe jos… Pietre, rime, chistoace, biscuiti uscati scapati de altii… Si n-o duc deloc rau. Bine, pina la 80 mai am ceva ani de ne-planuit… 😉

  • Degetica spune:

    acum am dat si eu de blogul tau si-mi place ca-ti pui probleme, adica citesc in asta ca-ti doresti un copil foarte mult:)

    Niciodata nu vom cunoaste sensul, menirea si alte cuvinte mari.
    Copiii mei au venit in momente nepotrivite in ochii societatii…odata la 23 de ani, in anul 5 de facultate, al doilea la 28 cand ne scotoceam dupa bani de paine. Si miraculos, lucrurile s-au aranjat foarte frumos, tocmai pentru ca le-am lasat sa respire, sa se intample.
    Pentru mine copiii reprezinta o sursa permanenta de inspiratie, toate micile miracole care se intampla zilnic imi creeaza universuri pe care le pot exploata creativ…:)

  • Ionouka spune:

    Multam de vorbe, Degetico, sint sigura ca ai maaare dreptate!! Sa-ti traiasca puii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *