Într-o zi o să mă trezesc şi n-o să mai scriu

O să vină o zi cînd n-o să mai existe blogul prinţesei. Nu ştiu cum o să arate ziua aia, habar n-am ce mă poate împiedica să mă expun aici cu atriile la vedere, să-mi ridic fustele ca să-mi vedeţi genunchii juliţi, să mă smiorcăi ca să fiu consolată, să mă întreb ca să-mi răspundeţi, să vă cerşesc păreri, poveşti, experienţe, ca să mă asigur că exist, că ce simt e omenesc, că o să ies întreagă şi din asta, şi din cealaltă, să vă promit marea cu sarea ca să vă fac să zîmbiţi un gram, să vă fac poftă cu sosuri şi creme, să vă arăt cu degetul curcubee şi alte prostii care mie mi se par mie esenţiale pentru o viaţă sănătoasă.

Nu cred c-o să existe blogul prinţesei ieşită la pensie. Ceva se va rupe pe drum. La un moment dat, n-o să mai pot scrie. O să mă apuc de scris Romanul. Sau poate n-o să mai am despre ce scrie. Sau poate n-o să mai pot. Ori n-o să mai vreau. Acum nu-mi pot imagina ce cum de ce. O singură dată am vrut să închid blogul. Am vrut deadevăratelea, pentru că îmi ameninţa viaţa. Exhibiţionismul meu de femeie radicală a mers atunci prea departe şi-a făcut rău familiei mele. Era vorba despre cum eu nu sînt pregătită să am un copil. Despre cum unele femei nu merită să fie mame. Despre cîte mai am de făcut cu mine înainte să creez viaţă. Au trecut aproape doi ani de atunci. Între timp, s-a întîmplat să fiu aproape mamă vreme de nişte săptămîni şi mi-am dat seama că e adevărat ce spune Bunica, unele lucruri cînd devin practică, anulează toată teoria despre ele însele.

Atunci n-am putut sta fără voi mai mult de cîteva zile. M-am simţit furată şi părăsită. Dependenţa de blog e mai rea ca dependenţa de ţigări sau de iubire. De fumat m-am lăsat într-o clipă. De iubire m-am lăsat de mai multe ori, uneori luni bune la rînd. De blog n-am putut sta departe nici o săptămînă. Aici e vocea mea, oglinda mea, creierul meu e aici, garderoba cu stări e aici, cufărul cu minuni, idei, rezolvări şi medicamente.

Am scris aproape 1000 de texte pînă acum. Fiecare dintre ele e despre mine, nici unul despre altcineva. S-au adunat nişte zeci de mii de comentarii. Nu ştiu cîţi oameni au trecut pe-aici din ianuarie 2008, cînd m-am pornit la treabă de-a binelea. Probabil nişte sute de mii. N-am idee cîţi dintre oamenii ăştia s-au gîndit vreo secundă la mine după ce-au închis fereastra de explorer. Cîţi au rîs de mine, cîţi m-au urît, cîţi m-au crezut proastă, nebună, arogantă sau rea. Nici nu vreau să ştiu.

Pentru că mi-e deajuns ce ştiu deja despre mine, blogul meu şi voi. Am prieteni noi care-au răsărit în viaţa mea pentru că eu am scris şi ei au citit. Prieteni buni. Pe mulţi îi iubesc de parc-am fi mîncat ani la rînd din acelaşi colţ de pîine veche. Omul care-mi e jumătate certă tot prin blog m-a cunoscut şi m-a iubit mai întîi. Mama înţelege mai bine cine sînt. Bunica ştie tot despre mine. Am trecut mai lin pe lîngă prăpăstii, pentru că mii de mîini, ale voastre, m-au ţinut lipită de perete. Aici e cortul meu de copil în care mă aşez în serile bune şi-n serile rele, la adăpost de lumea mare şi în contact cu lumea mea mică. Aici mă vindec mai repede şi mai sănătos de orice, de-aici îmi trag sevă în seri ca asta, cînd îmi sîngerează lucruri prin gură, îmi zvîcnesc gingiile şi mă pregătesc să adorm în capul oaselor, că orizontala e periculoasă în prima noapte.

Sigur că n-a fost totul numai mătase fină. Am pierdut nopţi întregi scriind. M-a trezit împinsă pe stradă de un domn care-a considerat că-i bag tîmpenii în cap nevestei lui. Mi-am supărat prieteni buni vorbind prea abrupt despre adevărurile de-ale mele cu ei. Am instigat o pleiadă de bărbaţi să mă numească în feluri nedelicate, dar şi cîteva femei care s-au simţit jignite de cuvintele mele, deşi nu le cunosc şi nu mă cunosc. Am primit promisiuni de bătut, lovit, futut, băgat, scos, supt… cărnet felurit să-mi ajungă un deceniu de sărbători. Dar e ok, înţeleg. Totul e personal aici. Totul. Eu scriu despre mine şi voi citiţi despre voi. Este exact aşa cum trebuie să fie.

Nu ştiu ce-o să fie cînd n-o să mai fie aici. Nu ştiu ce-o să fiţi voi. Eu sigur o să fiu mai ştirbă, surdă, singură, uscată şi amară. Pînă atunci, vă strîng pe toţi la piept pînă vi se bulbucă ochii ca la exoftalmici şi vi se taie respiraţia ca la claustrofobi în liftul de la Casa Presei. Că mi-e foarte drag de voi şi vă iubesc ca pe nevasta mea, numa că fără obligaţii conjugale.

Pin It

Tags

72 Comments

  • Denisa spune:

    Eu, la asa potop de iubire, nu pot decay sa deschid mainile si sa ma las imbratisata. Oricum am ochii mici, nu ma supar s ami-i bulbuci, printeso! 😀 Sa stii ca mie mi-ai lipsi grozav daca vreodata s-ar intampla asta. Te citesc doar de cateva zile. IN ziua cand te-am descoperit am stat ore in sir sa citesc din arhiva, inca nu am terminat-o – ba chiar ma bate gandul sa o reiau de unde a inceput sa comenteze si sotul tau actual. Asta e romanul tau pentru mine – acum. Daca va exista unul real, cu coperta si cuprins, il voi cumpara chiar din ultimii banuti. Am zis 😉

    • Printesa Urbana spune:

      🙂 Ah bun, deci macar un cititor cumparator sigur am! Pai asta e o veste foarte buna!
      Si da, te incurajez sa citesti si niste posturi de la inceputul lui 2008, eram foarte altfel atunci. Singura si bine in singuratatea mea.
      Te imbratisez iara, ia sa vad ochii aia cit cepele!

  • Andreea spune:

    Am simtit imbratisarea ta calda si ti-o trimit inapoi , mi-esti draga tare si as simti ca mi-am pierdut un prieten pe care nu l-am intalnit niciodata daca nu te-as mai gasi aici maine …

    • Printesa Urbana spune:

      Cefrumoscebinecerecunoscatoare sint ca spui asta! Miine o sa fiu. Inca o vreme buna o sa fiu. Nu stiu ce-o sa se intimple peste o vreme lunga si rea. 🙂

  • Ema spune:

    Intr-o buna zi, toti vom inchide „blogul” personal.
    🙂

  • Nu vei fi niciodata asa… o sa-ti scrii articolele si cartile pe care noi le vom cumpara si le vom citi, iar blogul o sa fie cea mai sigura punte de legatura intre tine si noi. E ca o prajitura din care nu te saturi sa gusti, la care nu poti renunta fiindca stii ca urmatoarea imbucatura va fi si mai gustoasa.
    Imbratisari, printeso! Pupam cu drag obrajorii indurerati.

  • Uirebit spune:

    Observ ca ti-ai trecut pe blog si adresa „fizica”.
    De ce te miri asadar ca esti asaltata de persoane felurite cu propuneri felurite ?

    Eu chiar as fi curios sa stiu cand ai sa iti termini „Romanul” .
    Al meu asteapta in sertar de 4 ani si inca nu am curaj sa termin cealalta jumatate.
    Ce ar fi sa te apuci de treaba ? Ai da curaj si altora 🙂

    Iti doresc succes in tot ce vei face !

    • Printesa Urbana spune:

      E adresa redactiei si da, e acolo ca sa primesc vederi, uite chiar azi ma asteptau acolo 3 bucati colorate.
      Romanul trebuie intii inceput. Deocamdata nu stiu sa fac asta. Cind ma apuc, anunt in mass media, promit!
      Multumesc pentru interes, si spor la scris, daca ai facut o jumatate, esti de 100 de ori mai prolific ca mine! 🙂

  • Adriana spune:

    Frumos!
    Cred ca cel mai mult mi-a placut postarea asta… probabil pentru ca s-a simtit ca atunci cand e posibil sa pierzi ceva pe care il „ai”..stii cum e ca mai tarziu realizezi ce ai avut, dupa ce ai pierdut lucrul/sentimentul/omul/blogul ;)) respectiv.
    Postarea asta m-a facut sa te apreciez mai mult!

  • alina spune:

    si eu te imbratisez…foarte frumos postul tau! :*

  • Floarea spune:

    Chiar e de ras! Tu fara blog,ca un copil nenascut fara cordon ombilical.Ma surprinde fragilitatea si gingasia ta care se transforma uneori intr-un limbaj mai indecent.E ok!

  • corina spune:

    eu inca te pomenesc in fiecare seara in rugaciunea mea… si o s-o fac si cind n-o sa mai scrii si nu voi mai sti daca esti bine sau nu. ca cine nu are nevoie de un gind bun si-o rugaciune, nu?

    • Printesa Urbana spune:

      Adevarat. EU am nevoie. Nevoie mare, asa ca iti multumesc si pentru pomenirile trecute, si pentru cele viitoare.

  • Oana spune:

    Nu cred ca se poate sa inchizi blogul prea curand. Sunt prea multe energii dincolo de ecranul tau ca sa mai tina de tine 🙂 E o simbioza perfecta. Tu esti medicament pentru toti cititorii care revin zilnic (including me) si ei, probabil, pentru tine.
    Asa ca ne vedem maine, in acelasi loc 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Mda, deci zici ca mi-a luat-o blogul pe dinainte. Da, foarte posibil. Co-dependenta.
      Ne vedem, ce sa facem…

  • A.O. spune:

    Puh…stai sa respir mai intai 🙂 Asa… am doar o intrebare: care este cea mai importanta zi din viata ta ?

    Si inca o indicatie..( asa traduce Google, eu habar nu am cum sa spun pe romaneste 🙁 ) : cum fara tine ? Contractul meu de citit „Blog de Printeza Urbana” este nelimitat. Asa scrie aici, vino sa vezi 🙂

  • Simona spune:

    Off…sa nu indraznesti sa nu mai scrii ca facem greva, intram in greva foamei pentru ca nu mai dai hrana sufletului, nu ne mai hranesti, ne uscam! Pune mana si scrie Romanul, sa am un motiv intemeiat sa vin in Romania, ia-ne cu tine prin restaurante, hraneste-ne cu trairi intense sau clipe grele…iar cand va cadea cortina peste ceea ce eu, caut zilnic, de cateva ori sa vad ce a mai aparut, chiar daca imi vine in e-mail te vom iubi la fel de mult si probabil ca o sa incepem sa dam comentarii la posturile existente, in speranta ca printesa noastra e pupata de robosot si ii revina putere de mii de ori mai mare!
    Iti multumesc de imbratisare, o sa o iau asa, ca si cum primim fiacre cate una si eu iti multumesc pentru e mea si iti urez sa ai numai zile cu soare si frumoase!

    • Printesa Urbana spune:

      Sa nu faci greva foamei ca e pacat de toata mincarea buna de-acolo de departe unde esti tu!
      Pina una alta, nu pleaca nimeni. Sa ne veselim, deci!
      ZIle frumoase si la tine!

  • Liv spune:

    Mie tot nu-mi vine sa cred ca oamenii te injura, te ameninta, te balacaresc si te agreseaza fizic (!!) pentru ce scrii pe blog! In ce lume traim!

    P.S.: Ioana, eu cred ca ai sanse mari sa scrii pana la adanci batraneti, it’s in your genes 😉

    • Printesa Urbana spune:

      Deh, cum spuneam, daca scriu ceva despre ei (desi eu scriu despre mine), asta le da dreptul sa reactioneze. Asa cred ei, ma gindesc.
      Mda, si eu ma gindesc ca n-o sa ma pot opri vreodata din scris, pe de alta parte insa, viata e complexa. Who knows.

  • Vertange spune:

    Eu sper ca acest moment sa se intample cat mai tarziu. Cred ca mi-ar placea sa citesc si blogul Printesei Pensionare, caci atunci am sa am si eu timp liber gramada si n-o sa-mi mai para rau ca las articolul doar pe jumatate citit pentru ca trebuie sa ies pe usa.:)
    Plus ca o Printesa Pensionara ar trebui sa se plimbe toata ziua si sa-mi zica si mie unde se gaseste mancare ce poate fi mestecata cu proteza, ce muzeu are scari usor de urcat si ce filme ne mai sfasie sufletul la batranete!

  • Ma simt corect bulbucata si doresc sa te bulbuc inapoi! Sa ne bulbucam dara impreuna o mie de ani de acu’ inainte! Si noi ne bucuram de tine si tu de noi in aceeasi masura. Asa ca io zic sa faci si Blogul Printesei Geriatrice cand o fi cazu’…

  • Bear spune:

    no, bine… m-am sperait ca iar te bate gindu’ sa pui pixu-n cui. tu scrie, ca editor ai deja 🙂

  • Adina spune:

    Eu sa stii ca sunt intr-o stare foarte romanticoasa, altfel nu imi explic ce imi tot vine sa iti trimit muzici, dar na, iti dau una amu’ despre cum ar fi cand n-o sa mai scrii: http://www.youtube.com/watch?v=6CXsy0tq5Yc

    Cat despre „Că mi-e foarte drag de voi şi vă iubesc ca pe nevasta mea, numa că fără obligaţii conjugale.” nu stii tu ce furouri si chestii sexy mi-am luat io pentru marea revedere :))) adica degeaba vin cremuita si parfumata? plus credeam ca tu o sa fii in tutu despre care liviu a zis niste vorbe … deci, nus ce sa zic, sa inteleg ca ne vedem numa’ ca sa vorbim?! pfff!

    • Printesa Urbana spune:

      Ah, unul dintre cintecelele mele preferate…
      Cit despre treaba cealalta, less talking, more facting, yes?

  • frmshk spune:

    Toate lucrurile au un inceput si un sfarsit, oricum. Important e sa se termine la timpul potrivit.
    Cred ca, pentru tine, a scrie e deja un mod de viata… tind sa spun ca n-ai putea sa te lipsesti de asta. Si nici nu stiu de ce-ar trebui sa o faci.
    Dar, daca o sa vina vremea, si asa o sa simti, si vei inchide blogul, va fi pentru ca asa trebuie sa fie si nu pentru c-ar fi ceva neaparat rau… poate o sa fie un pas spre mai bine, cine stie!

    Oricum, pana atunci, mai bine ne gandim si ne bucuram de ceea ce e! ” Eu scriu despre mine şi voi citiţi despre voi. ” – e exceptional ca poti sa faci asta. Si da, asta e ceea ce conteaza.
    Numai bine!

    • Printesa Urbana spune:

      Da, chiar asa, pentru ca sa ne vaitam asa in avans!
      Te imbratisez!

      • frmshk spune:

        Ei, imbratisare de Printesa… multumesc! Deja ziua nu mai pare atat de intunecata… 🙂
        Lasand gluma la o parte… cred ca iti dai seama ca esti o norocoasa ca poti sa faci ce si cum simti! Si, probabil, si vaitatul asta o fi avand un rost… ideea e sa nu devina obicei sau sa nu intunece prea mult seninul optimismului…

        • Printesa Urbana spune:

          Deh, sint cum sint si scriu cum sint. Am avut luni proaste. Sper sa se termine cu raul. Atunci si scrisul va fi din nou diafan.

          • frmshk spune:

            Gresesti aici. Lunile proaste nu dau scris mai putin valoros. Mie mi se pare ca tocmai in asta consta valoarea – in puterea de a scrie despre lucruri asa cum sunt. Cand bune, cand rele.
            Nu sunt o pesimista… dar raul, de tot, n-o sa se termine, ca vorbim de viata. Dar ne ramane sa speram ca o sa vina mai mult bine si binele o sa ne ajute sa simtim raul mai putin rau…

            Te citesc de multa vreme desi nu imi prea place sa comentez doar de dragul de-a comenta asa ca ma rezum sa scriu cand cred ca am ceva de spus… repet, te citesc de multa vreme dar stii cand am ajuns sa te citesc zilnic si sa ma interezese si cine e in realitate Printesa si sa simt ca am multe de invatat de la tine? Cand am ajuns sa te simt OM – cu inaltari dar si cu afundari… cu calitati care te deosebesc de ceilalti urcandu-te undeva pe alta treapta dar si cu chestii absolut normale, si firesti, si simple caracteristice oricui… Pana la urma, totalul asta te face ceea ce esti!
            O sa fie si mai bine, trebuie! 🙂

  • Andreea spune:

    ahh, m am speriat…am crezut ca se apropie ziua aia…sa nu ne faci asa ceva printesa…eu una cel putin am devenit dependenta de tine, si de foarte multe ori m am regasit in postarile tale, mi ai pus pe tava niste chestii la care nu m as fi gandit niciodata, dar care existau acolo…esti o sursa de inspiratie pt multi oameni , si cei care te blameaza nu vor de fapt sa recunoasca ca se regasesc in multe din situatiile descrise de tine:)…desi nu te cunosc (sper ca asta se se schimbe cat mai curand) eu tin foarte mult la tine si cred ca esti o persoana deosebita care merita tot ce e mai bun de la viata, si sunt sigura ca ai sa primesti:)

    te pupacesc si sa ai o zi minunata!!!

  • gabriela spune:

    Buna!!!Desi e prima data cand comentez, vreau sa stii ca te citesc in fiecare zi din 2008, in fiecare zi, poti sa verifici…..imi esti ca o sora.

  • Alexandra U spune:

    Printeso, asa ceva nu se poate. Imi dai palpitatii la prima ora, asa? Si la mine in contract scrie ca e pe perioada nedeterminata, imi pare raaaaaau. Daca nu crezi, hai la Bv sa iti arat. Deci se inmultesc contractele pe perioada nedeterminata, se pare ca asa le-ai semnat pe toate.

    Si nu toate postarile au fost despre tine. De exemplu, cel recent despre mama.

    Sa stii ca nu se rupe conexiunea dupa ce inchid fereastra. Si eu ma gandesc la tine, imi fac griji, ma gandesc la problemele tale…

    Astept cu interes romanul, eu iau al doilea exemplar, ca am auzit ca primul e deja vandut. Dar plusez cu o lansare organizata la modul profi.

    Nu ne lasa, printesaaaaaaaaa. Te rugaaaaaaaaaaam

  • Onitzza spune:

    Hai, lasa gandurile de ce-o sa fie si incearca sa iei fiecare zi „care este” :)))
    Uite, iti dau si o leapsa, desi cred ca limita de 10 lucruri ce-ti plac… n-o sa-ti placa :))) Intra la mine pe blog. Si multe imbratisari iti trimit. Daca ai nevoie, vreodata, de o bucatica de suflet, treci pe la mine 😉

  • Radda spune:

    Eu am deja ochii destul de bulbucati, dar tot primesc cu drag imbratisarea ta ce va sa-i bulbuce si mai rau; imbratisarile sunt atat de binevenite 🙂 si trimit inapoi pupici si imbratisari pentru un o femeie pe care nu o cunosc dar care mi-a intrat in viata fara sa-mi dau seama si de a carei „scrieri” am ajuns dependenta! Pupici printesica!

  • Ruxandra spune:

    tot ce pot spune e ca am simtit alaturi de tine si vreau sa te stiu bine. 🙂 ar fi trist sa nu mai postezi nimic…

  • nusch spune:

    Pai, daca blogul a evoluat – de la un X punct – odata cu tine, nu vad (eu) de ce n-ar ajunge si el stirb si olog si cu pielea zbarcita. Probabil si atunci vei avea nevoie sa te citeasca ai care acum is tineri si-atunci vor fi garboviti si ei, la randul lor, vor avea nevoie sa te citeasca.
    Acuma, cand te gandesti, ideea pare caraghioasa, sau nefezabila. Insa, na, orice e posibil, mai ales ca generatia noastra, cand se va garbovi, va arata un pic altfel decat cea de azi.
    Ce te va tine departe de blog va fi lipsa acuta a timpului si nu lipsa ca ai treaba multa la servici, ci lipsa aia care te face sa alegi intre doua lucruri pe care le iubesti, pur si simplu si pe care, uneori, e greu sa le impaci. Suna tampit, dar vin vremuri din astea.
    Oricum, probabil ca scrii ca sa te intelegi pe tine, sa te pui in ordine. Eu, una, cand am ceva de conceput, scriu mai usor si mai intai cu un creion pe caiet, ca asa ma adun eu si ma inspir. Tu, probabil pentru a-ti aduna viata laolalta, scrii sa te auda si altii. Felicitari ca poti :-)!

  • Ana spune:

    Ai pus punctul pe i: scrii despre tine, noi citim despre noi. Si uite asa ne hranesti si te hranim sufleteste.
    Iti transmit o imbratisare larga si calduroasa, asa cum ne primesti tu in fiecare zi aici!

  • Alexandra spune:

    Recunosc, fara sa fiu mandra de mine, ca te-am ignorat o perioada. Nu pe tine ca persoana, ci n-am mai citit printesa. Mi-am amintit azi de ea, si de mine scriitoare, cand cineva mi-a multumit din suflet ca, prin blogul meu, a ajuns la al tau, care-i place de minune si o coafeaza bine. Era fascinata de faptul ca te-am cunoscut si ca esti simpatica, cu ochii mari si mica. Daca n-as fi asa pe fuga maine, pe toate cele ca te-as scoate la cafea…dar promit…cu prima ocazie nelimitata de timp…o fac si pe asta!

  • Oana spune:

    Sper sa fie departe ziua iesirii la pensie a blogului. Eu te-am descoperit relativ recent si deschid cu placere maxima pagina :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *