Hai să poştim fericirea!

Am primit o leapşă de la Oana. Despre 10 lucruri care-mi plac. Mie nu-mi plac lepşele, pe majoritatea le las să treacă uşurel pe lîngă mine, că mi se pare că mă obligă să scriu despre subiecte care nu-s inventate de mine. Dar pentru că-mi place Oana, o să fac leapşa de la ea. Dar nu aşa, pur şi simplu, păi ce fel de prinţesă înghite hapul aşa, pe nemestecate? Lucruri care-mi plac sînt milioane, lumea e plină de lucruri care-mi plac. Mă pot gîndi instantaneu la 10 lucruri care mi-au plăcut în ultimele 3 ore: întîlnirea cu FemeiaVie de la ora 18.03, crema cu cireşe sălbatice primită cadou 1 minut mai tîrziu, herpesul mic al Bărbatului Perfect cu care m-am pupat la 18.36, negocierea strînsă cu agentul imobiliar care a ţinut pînă la 19:30, orezul cu creveţi şi mentă de la Derby de la ora 20.00, glumele porno de la ora 21:00, SMS-ul de la FemeiaVie de la 20:44, gura de bere de la ora 21:05, fata blondă de la semafor de la 21:06, vocea bunicii la 21:08 şi tot aşa. Prea multe lucruri care-mi plac. 99% irelevante pentru voi. Aşa că îmi permit să complic puţin treaba.

Aşadar, 10 lucruri care-mi plac şi care n-au legătură cu alte persoane. Doar lucruri. Nu amorez, nu copii ai prietenilor, nu zîmbete, nu actori, nu muzică, nu teorii sau citate. Lucruri. Pe care le-am atins în ultima lună. Care-mi fac bine şi pe care le pot cumpăra, lua de pe noptieră, împrumuta, scoate din maşina de spălat. Fericire scurtă care depinde doar de mine, cum ar veni. Lucruri pe care le puteţi cumpăra de la magazin sau împrumuta de la mine. Sau de la alţii.

1. Fusta rozie lungă prin care într-o anumită lumină mi se văd chiloţii tetra albaştri de la HM.
2. Telefonul meu iFon care e tot crăpat, care nu mai are boxe, dă erori la fiecare apăsare de taste, dar care a supravieţuit unei călcări cu maşina şi unei băi în cada plină.
3. Verigheta mea mică din aur alb pe care e inscripţionat un mesaj secret (poate vă invit să-l ghiciţi odată)
4. Obiectivul foto 1.4-50 mm cu care fac poze la mîncare
5. Mormanul de vederi scrise pentru mine

6. Cronica păsării arc, de Haruki Murakami
7. Vinilul cu Nicu Alifantis
8. Un tutu alb pe care n-am idee dacă şi unde o să-l pot purta, dar îl am şi-mi place de el.
9. Ceasul rusesc vechi al bunicului lui Liviu pe care-l port la gît pe un lanţ argintiu.
10. Ciocolata amăruie 70% cu portocale de la Anidor.

O dau mai departe exact aşa: numeşte 10 lucruri (care nu ţin de alte persoane decît de tine) care-ţi plac foarte mult şi cu care ai venit în contact în ultima lună. 5 dintre ele trebuie să poată fi oferite altui om care are nevoie de ele ca să fie fericit (acestea vor fi trecute drept ultimele cinci)

Îi împricinez pe următorii: Zuzu, Zîna Bună Rău, Camelia, Bogdana, Raluca, Tomata dragă, Rox veşnic verde, Moldoveanca cea pornită, Pinguina norocoasă, Vertange, Alexandra, Alina de departe, Liana mama şopîrlei, Mihaela soon to be married, Adina pe care o iubesc, Alexandra cea înţeleaptă, Alina cea fericită, Boo bucătareasa, Gabriela cea activă şi Ina NewYorkina. Şi cine mai vrea să se înscrie la orgie, desigur. Intrarea e liberă.

Haidem, să poştim fericirea, oameni buni, şi-apoi să povestim cum a fost. Mă gîndesc chiar să facem o întîlnire cu toţii şi fiecare să aducă unul dintre obiectele preferate pe care le poate dona. Facem schimb de mici fericiri. Ca nişte swingeri. Îţi dau fericirea mea ca s-o încerc şi eu pe-a ta o tură. Merge sau iar vorbesc utopii? E de la antiinflamatoarele astea. Plus că-s îndrăgostită şi cam nemîncată. O să-mi iertaţi derapajul, ca de fiecare dată. Şi măcar pentru c-am stat juma de oră să pun linkuri sub toate numele voastre, merit să executaţi joaca, îndrăznesc să opinez.

Pin It

Tags

66 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *