Despre scarpinat in nas si-n Otopeni

Aseara am stat niste zeci de minute in aeroport, in asteptarea printului care venea calare pe un tarom tocmai de la viena, sa-mi aduca mie in cioc mini-ritter sports cu iaurt si marzipan. Si cum stateam eu acolo in cizmele mele de cauciuc, ascultind aerosmith in pregatirea concertului de vineri, mi-am dat seama ca aeroportul e un loc care musteste de emotii, sebum si ceara de urechi. Sa va explic. In afara de doamnele care dau cu matura pe-acolo (destul de des, as zice), toti oamenii care sprijina barele in otopeni fierb. De nerabdare (n-am mai vazut-o de trei ani…). De curiozitate (s-o mai fi ingrasat?). De furie (primul lucru cind o vad, ii spun ca-i curva). De spirit antreprenorial (poate tura asta pescuiesc un american, pe-astia ii prostesc cel mai usor). De vrut (aaah, abia astept sa-i pun o mina pe fund). De suparare (iar vine sa stea la mine tot concediul ca la hotel si nu-mi lasa nici un ban).

Femeile isi mesteca emotiile vorbind la telefon si tragindu-se de plete. Sa dau bretonul asta la o parte, sa mi se vada mai bine ochii, ca doar nu m-am machiat cu negru degeaba. Hm… de fapt, mai bine il las pe frunte, sa nu mi se vada ridurile astea. Sau poate daca il trag asa, usor, in dreapta, o sa par mai tinara si mai odihnita… Ia s-o sun eu pe mama, sa o intreb ce crede ea ca-i mai bine sa fac cu bretonul asta…
Barbatii se scarpina. Mult. Des. Peste tot. Aratatorul e rezervat pentru nas, mijlociul isi face drum neobservat catre slitz, discret prin buzunarul de la pantaloni sau direct la vedere, prin fata, inelarul sugrumat de verigheta este desemnat pentru scarpinarea cefei, iar cel mic poposeste cu regularitate in ureche, unde e bine scuturat spre dizlocarea straturilor de chestiuni care in contact cu cele 40 de grade din aeroport, provoaca mincarime.
Animale n-am vazut sa astepte oameni la aeroport. Am vazut in schimb multi copii. Care invariabil ori pling, ori danseaza. Probabil sint imbatati de emotiile celor mari, care transpira si isi fac freza si se scarpina acolo linga ei.
Un circ destul de interesant la otopeni. De mirosuri nu va povestesc, ca poate tocmai ati mincat de dimineata. Mie una imi place sa merg la aeroport. Din pacate, mi se intimpla destul de rar sa am de luat oameni dragi care vin de departe sau de-aproape. Intotdeauna am emotii, intotdeauna imi pregatesc un mic discurs de bun-venit care mi se evapora din cap instantaneu cind chipul pe care-l astept trece printre usile automate. Breton n-am, la telefon sint satula sa vorbesc, asa ca uneori pling, alteori dansez, de cele mai multe ori pur si simplu tremur pe dinauntru si string florile intre degete pina le zdrobesc coditele.
Eu cred ca oamenii dragi trebuie tinuti aproape, suficient de aproape cit sa poti ajunge la ei cu bicicleta.
Pin It

4 Comments

  • Anonymous spune:

    Frumos spus si foarte adevarat. te imbratisez, printesă. eve

  • Raluca spune:

    Dar de ce Otopeni? Din pacate si spre disperarea mea acest spectacol este accesibil si publicului larg (mai putin emotiile) in metrou. Stiu ca mergeai cu metroul asa ca e imposibil sa nu fi remarcat scobit in nas, urechi, zgandarit bubite, cosuri, transpiratie, curatat murdaria de sub unghii. Exista si partea hilara a show-ului. Femei imbracate business, in bluze si fuste groase care paraie de stramte, la 36 de grade, dame bine, cu parul indreptat cu placa, haine de firma, calcaie negre si oja de pe unghiile de la picioare sarita. Dar cred ca pot continua pe multe randuri asa ca eu incerc sa ma concentrez pe frumos si oameni frumosi 🙂

  • anca spune:

    cizme de cauciuc la 30 de grade??? care e senzatia cat timp e porti si si care e cand le scoti?
    :))

  • Dina spune:

    Mie mi-a rămas în cap de câteva zile propoziția cu care ți-ai terminat articolul. Într-adevăr așa ar trebui să fie. Iar pe cei mai dragi ar trebui să-i ținem într-un loc unde să putem să-i ajungem cu mâna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *