Dragă Delfină (4)

Crești. Foarte repede crești. Te strîng la piept de o mie de ori pe zi și în fiecare zi mi se pare că te cuprind mai puțin. În fiecare zi ai tot mai puțin loc să dormi suspinînd pe mine.

Acum 6 săptămîni erai toată în burta mea. Azi, picioarele tale sînt numai ele mai lungi decît distanța de la pelvisul meu la stern.

Acum 6 săptămîni sughițai în liniște cu tremurat de buric în burta-mi de fiecare dată cînd mîncam salată cu oțet balsamic. Azi sughiți cu sunet, te enervezi și comentezi cu vocale.

Acum 6 săptămîni te mîngîiam cu mîinile amîndouă pe sacul amniotic. Azi îți pup tălpile, degetele, părul, lobul urechii, care seamănă atît de bine cu al meu.

Acum 6 săptămîni mă plîngeam de rău. Azi am uitat tot răul, pentru că te-am văzut zîmbind aiurea și pentru că așa-s hormonii, perverși.

Acum 6 săptămîni mergeai cu mine peste tot. Azi hm… mergi cu mine peste tot. 🙂

Acum 6 săptămîni mă întrebam cum arăți. Azi mă întreb cum de ești atît de frumoasă, de caraghioasă, de simpatică, de mine și de Om la un loc.

Acum 6 săptămîni mă gîndeam cu drag la viața mea de pînă atunci. Azi nu știu cum am trăit înainte. Și dac-am avut cu adevărat o viață înainte de tine.

Acum 6 săptămîni mă gîndeam oare cît de mult o să pot să te iubesc. Azi știu.

Pin It

37 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *