Faceţi copii!

Nu ştiu dacă aşa trebuie să fie, dacă toate sufletele de mamă simt la fel. De fapt, mie nici nu mi se pare că aş fi foarte mamă, pentru că asta sună aşa, foarte responsabil, iar eu nu mă simt nici pe departe fiinţă responsabilă. Încă sînt seri în care aproape că uit să mă spăl pe dinţi şi adesea ies din casă fără portofel, telefon, acte sau chei.

Dar pentru mine e aşa: o iubesc atît de tare pe fetiţa mea că simt că mă sufoc cînd mă gîndesc la ea. Îmi urcă în gît tot dragul de ea şi simt aşa, un sugar rush, o gîtuire, o încărcare fizică uriaşă. Îmi creşte pulsul instant şi îmi dau lacrimile. Tot timpul cînd nu e lîngă mine şi mă gîndesc la ea simt asta. Mi se face dor de ea chiar dacă uneori n-a trecut nici un minut de cînd am strîns-o în braţe. Nu pot sta departe de ea mai mult de cîteva ore. Nu pot. Mă ia cu tremurat direct şi vreau s-o văd, s-o simt, s-o miros, s-o aud. E chimic. Ca un fel de amor, dar infinit mai concentrat, mai fizic, mai chimic.

Iar cînd o strîng în braţe, cînd mă priveşte, cînd mă întreabă lucruri cu o ridicătură de sprînceană, cînd îmi zîmbeşte sau îmi caută privirea, cînd îmi cere aprobarea înainte de a lua ceva de la o persoană străină, cînd deschide gura larg după linguriţa cu piure mov, cînd suspină de drag înainte să adoarmă în braţele mele, cînd mă îmbrăţişează, cînd îmi mestecă o şuviţă de păr, cînd studiază atent fluturele de la gîtul meu minute în şir, de zeci de ori pe zi, cînd face orice cu mine, atunci mă copleşteşte nu doar cel mai dureros drag cît cea mai uimitoare admiraţie. Sună foarte aiurea, ştiu, dar e adevărat. O admir. O respect. Mi se pare incredibilă în feluri în care eu nu (mai) ştiu să fiu. E înţeleaptă. E cuminte. N-are pic de răutate în ea. E sinceră, directă, caldă. E răbdătoare. Poate face orice, oricum, chiar dacă nici să stea bine în fund nu ştie încă. Înţelege milioane de lucruri, e altruistă, ni se oferă cu totul, fără rest.

Cum bine spunea o prietenă acum cîteva seri, îmi vine să mi-o strecor pe sub coaste şi s-o ţin acolo. Dar aşa nu i-aş mai vedea mutra blondă…

Nu-mi vine să cred cît de mult o iubesc, cît de fericită mă face, cît de multe învăţ de la ea, cît de pline-mi sînt zilele, cît de multă putere îmi dă (pentru ca tot ea să mi-o ia o noapte mai tîrziu).

Faceţi copii. Nimic nu e mai bun decît asta.

Pin It

27 Comments

  • Anca D spune:

    M-ai topit cu postul ăsta. Sunt însărcinată în 27 de săptămâni şi deja îl iubesc pe puiul ăsta al meu de simt că mă topesc. Mă gândesc minute în şir cum o să semene el cu mine şi cu tată-su, pe care la fel îl iubesc de mai bine de zece ani.
    Să fiţi fericiţi în casa nouă şi să aveţi parte de tot binele din lume! Şi să ştii că eşti o mamă cool. Sofia e o fetiţă norocoasă cu aşa părinţi.

  • Da, asa simtim cu toatele. De aia zicem celor care nu au inca un copil ca de abea cand ai unul afli ce e aia dragoste totala. Completa. Abandon total in fata puiului de om. Si poate de aia cei care nu au copii nu inteleg. Ca n-au cum. Pana cand nu il vezi pe AL TAU…poti sa ai doar o vaga intuitie a ideeii. Iar in secunda in care iti vezi copilul pentru prima data…atunci totul se schimba. In clipa aia si in milioanele de clipe care urmeaza. 🙂

  • adina spune:

    oh, da! sa vezi mai tarziu cum ii vei sorbi cuvintele, cum ti se va parea ca orice propozitie e cea mai inteligenta de pe lume. si sa mai vezi cate lacrimi vei varsa cand intr-o zi va veni sa iti cante „mami si tati cand s-au intalnit/ o mica fetita ei si-au dorit” si toate celelalte cantece despre mama… si cate si mai cate… dap, are dreptate printesa, faceti copii!

  • Diana spune:

    asa e! e perfect normal 😀 dar nu realizezi asta pana nu devii mama. Inainte sa ai proprii vezi din exterior cum e treaba asta cu „a fi parinte” dar nici 30% nu e cum iti inchipui. Eu nu vedeam incarcatura asta emotionala, frica absurda ca maine se intampla ceva ce tu nu poti preveni si se strica toata bula asta de fericire.
    Eu am o fetita de un an (peste 1 sapt face un an) si vreau sa spun ca, ca acum niciodata nu a fost mai frumos. Tot timpul mi s-a parut special si mereu am zis ca acum e cel mai frumos. Poate peste 1 an zic atunci ca e cel mai frumos. Deocamdata AZI e cel mai minunat lucru cand o am langa mine. De 2 zile imi aduce in manuta ce considera ea ca merit, vine la calc la mine si imi intinde ceva zambind. Ma topesc si ii spun „multumesc”. E asa sincer de fericita ca am acceptat. Peste 2 min vine iar cu alta jucarie si o luam de la capat. Parca ma doare sufletul sa pun jucariile din poala, aduse de ea, la loc. Parca simt c-o dezamagesc. Si sincer sper ca intr-o zi sa pot face cumva sa pot dormi acolo pe scaun, sa duc viata acolo, numai ca sa nu fie nevoie sa le duc la loc 🙂

  • Carla spune:

    Astazi se implinesc 22 ani de cand am devenit mama pentru prima data.Ma regasesc in ce scrii.Din prima clipa in care mi-am vazut copila,am avut acelasi sentiment de sufocare de drag.Abia asteptam sa se trezeasca,stateam laga ea urmarindu-i fiecare miscare si nu incetam sa ma bucur si sa ma minunez.”Esti un Topil!”,ii spuneam.”Ce este un Topil? ” ma intreba,scuturandu-si coama de par blond si ciufulit.”Cum ce este? Un Topil este un copil dupa care te topesti! ”.
    Sof,o sa-ti spun ceva ce sigur stii…ceva ce ii spun si fiicei mele: nu uita,cel mai mult in lumea asta…te iubeste…mama!

  • Intuneric spune:

    Frumos.
    Candva am sa incerc si eu experienta asta 😀

  • Claudia spune:

    Tocmai aseara imi spunea mama ca nu se va compara cu nimic amintirea din ajunul Craciunului cand ei asteptau ca o minune sa vad eu cadourile de sub brad. Si citez „e o mandrie sa iti faci copilul fericit”. Eu cred ca e o mandrie sa ai o mama asa topibila!

  • Eva spune:

    La mine ordinea (considerata ca) fireasca: casatorie (sau macar relatie stabila), copil, happy family, s-a transformat in casatorie, divort, question mark :-). Dar este frumos indemnul tau si sunt in totalitate de acord ca fericirea pe care ti-o aduce un copil nu este egalata de nimic si reprezinta incununarea dragostei dintr-un cuplu. Tot o pitica adorabila imi doresc si eu…candva. Pana atunci ma bucura mult postarile tale si ma fac sa visez :-).

  • Dana spune:

    Tin minte ca ai postat acum aproape 2 ani ceva legat de copii.. ca n-o sa-ti ia identitatea sau ceva de genul asta, ca o sa pui sau poate nu poze cu el.. Si nu mai stiu daca ti-am raspuns, dar vroiam sa iti zic atunci ca devii alt om cand esti mama, te schimbi intr-un fel in care n-ai stiut ca te poti schimba si ca nu credeai ca poti iubi pe cineva asa de tare.. incat sa-ti pui poza lui la profil pe fb sau pe messenger 🙂

  • emiliana spune:

    din acelasi motiv il vrem pe al treilea…Doamne ce fac copilasii astia din noi:)

  • wlfp spune:

    Ce dragut. Da, e minunat sa ai copii. Rolul de parinte te face mai bun, vrei sa dai tot ce ai mai bun din tine pentru copil.
    Dar in acelasi timp, fiind parinte, vad cu ochi tristi situatia copiilor care, nu au parinti asa cum merita, care sa ii iubeasca si sa ii ingrijeasca, si cred ca multi oameni inainte de a aface copii ar trebui sa se gandeasca serios la asta.

  • georgiana spune:

    nu sunt mama, (inca) si poate ca de aceea purtatoarele de ovule fertile ma vor judeca pt ceea ce cred. si cred ca toate mamele isi cam exagereaza trairile. ce mare chestie? ai adus inca un cetatean in plus populatiei. si ce?nu consider ca acel copil este implinirea suprema, scopul tau unic in viata, motivul pt care soarele rasare din curu lui, motivul pt care uiti de tot si de toate, mai ales de cel de langa tine. si mai e o chestie pe care nu o inteleg: daca acel copil este fericirea suprema a vietii tale, de ce toate mamele nu sunt mereu cu zambetul pe buze? poate sunt subiectiva, dar eu, toate mamele pe care le-am vazut in diferite circumstante erau pline de draci, artagoase si rele. cum vine asta?

    • Carla spune:

      Asteapta sa devii mama,apoi mai vorbim.Ce fel de copil ai fost tu,in ce masura ai adus tu zambet pe buze mamei tale? Chiar ”toate” mamele intalnite de tine erau artagoase si rele? Eu una nu te judec dar nu pot sa nu ma intreb care frustrare topaie in tine in legatura cu subiectul asta cu care dealtfel,recunosti ca nu ai nici in clin nici in maneca.

    • ren spune:

      sarmana de tine, cred ca ti-ai format ochiul sa le remarci numai pe alea. eu vad 1,2 mame din 10 artagoase. mi se pare o proportie fireasca, un copil aduce cu sine si cea mai mare raspundere a vietii tale, pricepi ce inseamna asta? este fragil si deosebit de vulnerabil, iar tu esti responsabil/a pentru el, trebuie sa traiesti sentimentul, grija permanenta si iubirea coplesitoare ca sa ai o perceptie mai clara asupra lucrurilor. ai deja o pre-setare mentala in privinta asta, nu uita ca nu toate femeile sunt facute sa fie mame, multe vor fi mame distante, nervoase si frustrate. daca asa crezi ca vei fi, anuleaza definitiv conceptia, ce sens are sa daruiesti lumii un om cu carente afective si emotionale? poate vrei sa explorezi lumea, sa cresti sau sa ajuti animalele si mediul, sa fii scriitoare sau om de stiinta, nu te incurca cu lucruri lumesti precum facutul de copii, tu nu esti o oarecare. sunt mame bune cele care nu-si declara sus si tare sacrificiul de sine ori compromisurile, pentru ca o mama buna face totul din iubire, fara regrete si fara sa se intrebe in permanenta de ce.

  • georgiana spune:

    eu n-am de unde sa stiu daca si in ce masura am adus un zambet mamei mele, pt ca nu prea m-a crescut ea. „aaaaa, vezi? de-aia gandesti asa”, vor spune purtatoarele de ovule fertile. poate…spun eu, simti
    nd „frustrarea cum topaie in mine” . si da, toate mamele cu care am avut de-a face sa zicem ca public prin prisma serviciului, erau toate cam nf. de fapt, cam prea nf. au unele niste pretentii frate, de zici ca daca au facut un copil, sunt dumnezeu pe pamant. da na, eu nu sunt mama ca sa stiu..daca e asa cum spuneti voi, o sa scriu aici peste cativa ani. pana atunci….iubiti-va SI sotii, daca intelegeti ce vreau sa spun.

    .

    • Janis spune:

      Georgiana, nu strica bucuria celor care simt altfel decat tine. Nici eu nu sunt mama, insa pot sa inteleg ca femeile care sunt mame traiesc niste lucruri care mie imi sunt complet necunoscute. Sunt de acord ca sunt multe mame acre si isterice, dar gandeste-te cat de greu trebuie sa le fie stiind ca sunt mereu responsabile de viata cuiva mic, care abia intelege lumea, e expus atator pericole,etc.
      In plus, nu capacitatea de a purta ovule fertile te face mama, ci dragostea pe care i-o dai copilului. Nu cred nici eu ca, in sine, a face un copil e, in sine, o „realizare”, asa cum e scrisul unei carti sau o cariera stiintifica. Dar e un miracol in fata caruia daca nu stii sa te bucuri, mai bine taci.

    • Gabriela spune:

      Stii cum atunci cand te gandesti la ceva observi mai usor lucrurile care au legatura cu ce e in mintea ta? Cand ai o sora insarcinata sau cand esti insarcinata observi peste tot in jur femeile insarcinate si ti se pare ca brusc toata lumea s-a apucat sa faca copii. Poate ca pentru ca tu ai senzatia ca mamele sunt obosite, frustrate si chiar rele, le observi doar pe acelea sau aproape orice ti se pare ca indica o mama rea…
      In orice caz, si eu, ca atatea alte mame am simtit exact cum scrie Printesa aici si nu doar prima data, ci si a doua oara. Si inca ma mai topesc de dor cat timp sunt ei la scoala sau eu la serviciu. Nu inseanma ca e un scop in viata sa faci copii, insa e alt tip de dragoste care te completeaza ca om. Si atunci cand o familie e intregita de copii, sotul isi iubeste si el copiii la fel de mult. Iar dragostea parintilor pentru copii si uimirea lor in fata minunilor pe care le-au facut nu exclude in nici un caz iubirea dintre ei, dimpotriva, o completeaza.
      Nici eu nu credeam inainte sa am copii ca e asa o mare schimbare in felul de a vedea lumea, dar este si recunosc ca desi nu credeam, acum m-am desteptat.

  • DianaM spune:

    Asa frumos scrii despre Sof! Iar eu, cu fiecare rand pe care il citesc ma simt o mama si mai oribila. Pentru ca atunci cand era Stefan mic mic n-am stiut sa ma bucur de el si am resimtit mai mult oboseala decat fericirea. Desi l-am iubit si il iubesc nespus de mult, in loc sa fiu fericita doar pt ca il am, ma simt la capatul puterilor cand il vad atat de nazdravan si rasfatat si eu nu mai stiu cum sa ma comport ca sa fie bine. Si tot timpul traiesc cu spaima in suflet ca poate pateste ceva, iar cand se imbolnaveste sunt slaba si disperata si il naucesc si pe
    sot si si si …. mama oribila, cum ziceam la inceput…

  • miha.ela spune:

    Foarte frumos ai descris dragostea fata de pruncul tau!

  • Alina spune:

    Am inceput sa lucram la „proiectul” asta acum vreun an; de ceva mai bine de un an te si citesc. La noi „proiectul” a inceput sa capete contur in urma cu 15 saptamani si a trecut de forma de broscuta, iar acum e un omulet in miniatura in burtica viitoarei lui mamici, care asteapta cu drag si dor urmatoarea ecografie… Mai departe inca nu indraznesc sa visez deocamdata; o luam pas cu pas.

  • Mare dreptate ai! Nimic nu e mai bun pe lumea asta!!! Iar daca-s doi cred ca bucuria este dubla! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *