Zece

Ziua noastră de amor e azi, pentru că azi se împlinesc zece luni de cînd am plecat la maternitate una și peste cîteva ore m-am multiplicat în două: eu (tot eu aceeași eu nimic special) și ea, cea mai blondă, mai cu ochi verzi, mai albă, mai nouă și mai bună, mai minunată făptură.

De ea sînt îndrăgostită, de ea și de tatăl ei, de ea și de bunica mea, de mama, de bunici, de pisica mea, de prietenele mele pe care le sun în zile ca ieri, cînd am avut nevoie de o cisternă de alcool și de un platou de prăjituri îndesate pe gît ca la alcoolici și bulimici ca să nu-mi fac vînt pe geam de epuizare psihică și fizică. A trecut, mama mă-sii de moment imbecil, că mămicenia asta n-ar fi așa frumoasă dacă n-ar avea momentele ei de tortură.

Așadar, s-au făcut zece luni. Dansăm și ne iubim, cîntăm și ne privim fix în ochi secunde bune, apoi ea își apropie nasul de al meu și închide ochii, iar mie îmi dau lacrimile și o strîng la piept pînă icnește, strîmbă din nas cînd îmi pun căciulă și aplaudă cînd mă încalț, eu mă topesc și mă scurg pe jos printre degetele ei grase, apoi mă fac la loc și ea chiuie și țopăie ca un pokemon și întinde brațele, mereu spre mine, mereu cu toată bucuria din lume.

Tare-aș vrea să fiu pentru ea măcar atît de bună mamă cît e ea bună fiică pentru mine. Să pot s-o fac fericită măcar pe jumătate din cît mă face ea pe mine. De fapt, și un sfert ar fi de-ajuns.

Pin It

19 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *