Răspunsuri despre nașterea la Regina Maria

Primesc cel puțin săptămînal o întrebare legată de nașterea la privat. Bine, primesc întrebări și despre nașterea la stat, dar despre experiența asta nu am detalii (am însă despre un chiuretaj în urma avortului spontan, dacă aveți stomacul tare puteți citi aici, eu recunosc că n-am avut niciodată puterea să recitesc textul cu pricina). Prețuri, condiții, servicii, flori în rezervă, detalii la care pînă nu ajungi să ai o burtă de circumferință 120 de cm nu te gîndești, dar care brusc devin de importanță majoră. Pe ultimele întrebări primite le-am pus la un loc cu tot cu răspunsurile primite de la clinica unde-o să nasc eu (și unde-mi permit să trimit zeci de întrebări, că deh, am semnat contract, deci sîntem parteneri deja, cum ar veni). Prima întrebare e și cea pe care am primit-o cel mai des, de la mămici care mai au un pitic acasă și care la alte clinici private au fost informate că cel mic nu poate vizita mama și nou-născutul în maternitate. Sigur că vrei ca primul născut să te viziteze, mai ales dacă n-ați mai fost despărțiți niciodată mai mult de 2-3 ore (cum e și cazul nostru). Așadar iată întrebările voastre și răspunsurile Regina Maria (unde voi naște în următoarele 1-2-3 săptămîni).

1. Este permis ca frații mai mari să viziteze mamele lăuze? Este un număr maxim de vizitatori care pot veni deodată?

Da, frații mai mari sunt întotdeauna bineveniți să petreacă timp cu mama și nou-născutul. Însă nu este permisă vizita a mai mult de două persoane în același timp în rezervă.

2. Putem oferi flori mamelor internate în spital? Este permis să le țină în rezervă?

Sigur că da, toate mamele primesc cu bucurie flori, iar spitalul asigură așezarea lor în față ușii rezervei în care stă mamă pe perioadă spitalizării; fiind multe buchete deseori, cu mirosuri puternice, este recomandat că florile să nu fie ținute în rezervă.

3. Ce vaccinuri și alte analize se fac nou-născutului imediat după naștere?

Vaccinurile care se fac după naștere, conform Programului Național de Vaccinare, sunt: vaccin antihepatic (tipul B), antituberculos (BCG), administrare vitamină K (exclusiv acreditat de Ministerul Sănătății). Totodată, mamei i se oferă consiliere și cu privire la alte vaccinuri pentru nou-născut. Părinții pot refuza vaccinarea, dar li se va cere să semneze un document prin care își asumă responsabilitatea pentru această decizie.

Nou-născutului i se fac pot face și analize, la recomandarea medicului.

Alte analize pentru care părinții pot opta: screening auditiv și screening metabolic. Mai multe detalii aici.

4. Cît costă aplicarea de cercei la fetițe?

Prețul pentru punerea cerceilor este de 50 lei în cazul în care mamele au deja cerceii. Dacă părinții optează pentru cerceii medicinali oferiți de spital, prețul este de 100 lei (tariful include manopera și cerceii).

5. Cu ce trebuie să vină mamele de acasă (ex: periuță de dinți, haine pentru copil, absorbante?) Pot lua acasă hainele pe care le primește nou-născutul în maternitate?

Spitalul Băneasa asigură mamelor întreg necesarul pe perioadă spitalizării. Fiecare rezervă este dotată cu tot ceea ce este nevoie pentru cele patru zile de spitalizare: cămăși de noapte, halat, papuci, lenjerie intimă de unică folosință, ciorapi antitrombotici, prosoape, absorbante, periuța de dinți de unică folosință, pastă de dinți, gel de dus, săpun și materiale sanitare (comprese sterile și altele). În cazul în care mama are nevoie, spitalul pune la dispoziție pernă de alăptat și pompă electrică de sîn.
De asemenea, spitalul asigură și nou-născutului toate cele necesare: haine, scutece, șervețele umede, creme și alte produse de îngrijire pentru nou-născut. Atunci cînd bebelușul este pregătit să plece acasă, acesta va purta hainele lui personale, aduse de părinți înainte de externare.

6. Putem face fotografii bebelușilor pe timpul cât sînt în secția de neonatologie, la „acvariu”?

Da, părinții pot face fotografii propriului copilul, cu acordul echipei medicale.

7. Ce se întîmplă dacă medicul meu curant nu poate ajunge la naștere?

Spitalul asigură linii de gardă permanente pentru urgentele de Obstetrică Ginecologie, AȚI și neonatologie.

8. Putem opta pentru un anume medic anestezist sau medic neonatolog?

Da, este posibil că mama să aleagă un medic anume care va asista la naștere. În cazul în care medicul dorit nu colaborează deja cu spitalul, se percepe o taxa suplimentară ce trebuie achitată de viitorii părinți. Totodată, spitalul își rezervă dreptul de a alege medicii colaboratori conform standardelor Regina Maria.

9. Ca să pot să nasc la Regina Maria, este obligatoriu să-mi urmăresc sarcina la un medic care are consultații în rețea sau pot veni cu medicul meu ginecolog?

Nașterea poate avea loc în Spitalul Băneasa fără că medicul să ofere și consultații în rețea. Spitalul Băneasa este pregătit cu întregul personal medical de care are nevoie medicul ginecolog, și poate face față oricăror situații medicale.

10. În cazul în care am o sarcină cu risc crescut și nasc prematur, spitalul poate asigură orice fel de caz de sarcină cu risc?

Spitalul Băneasa gestionează în siguranță și în deplin confort nașterile premature. Ca totul să fie sigur și simplu, echipă de medici asigură supraveghere intensivă a nou-născutului începînd cu cea de-a 26-a săptămînă. Secția de terapie neonatala a Spitalului Băneasa este prevăzută cu aparatură performantă, o echipă de medici neonatologi cu experiență vastă, pregătiți pentru orice tip de îngrijire de care ar putea avea nevoie nou-născuții.

Precizarea RM: Răspunsurile de mai sus sunt cu titlu informativ, recomandările medicilor spitalului, în funcție de caz, primează.

Dacă mai aveți și alte întrebări, le aștept în comentarii.

PS: Mai am în lucru un interviu cu specialiști neonatologi (despre politica vis-a-vis de alăptare, dotări și prematuri, practici după naștere, skin on skin etc), e gata în maximum o săptămînă.

Pin It

78 Comments

  • Ana spune:

    Am nascut de doua ori la stat si o data la privat. Am avut noroc si experientele de la stat au fost ok, fara amintiri urate. atat medicii, cat si asistentele s-au purtat frumos si civilizat (precizez asta pentru ca am auzit tot felul de povesti horror). La privat m-am simtit intr-adevar foarte bine, am avut totul la dispozitie, am fost tratata ca o printesa 🙂 Era necesar sa apesi pe un buton si imediat aparea o asistenta cu zambetul pe buze indiferent de cat de minora era problema. Bine, eu avand deja 2 experiente, nu am abuzat de buton, nu-mi aduc aminte sa fi chemat in mod special pe cineva, dar eram in rezerva cu o mamica tanara, prima nastere si care chema pe cineva din 3 in 3 minute, de ma exasperase pe mine :), dar personalul medical era foarte amabil si prezent.

  • Iuli spune:

    Eu aș fi curioasă apropo de neonat, ptr că știu că mulți de acolo una zic alta fac… de ce se externează mămicile majoritar cu recomandarea de a da lapte praf „până le vine laptele”. Chiar cu recomandarea: bebe bea lapte praf și când îți vine ție laptele o să refuze biberonul și așa îți dai seama. Și nu, nu a fost doar o persoana care a povestit asta, au fost mai multe, toate recent externate în ultimele 2-3 luni. Că au fost și mame cu recomandări normale la cap asta e altceva…doar că a părut să fie excepția.

    • catgal spune:

      Poate chiar nu aveau lapte din motive de sănătate. Sau poate chiar sunt femei care pe moment nu pot sau chiar nu vor să alăpteze. Da, uite că există și așa ceva. Hai să rămânem pe subiect și să nu ne apucăm iar să punem la zid mamele pentru ceea ce nu fac. Dacă poate alăpta foarte bine, dacă sunt motive (indiferent că suntem personal de acord sau nu) care o fac să nu poată alăpta asta e. Se pune PREA MULT accent pe acest aspect, desigur important, dar deja e muuult prea mult. De ce ne focusăm pe ce NU poate face o mamă la un moment dat? Săraca sigur face alte mii de chestii noi și va învăța pe parcurs. Și la urma urmei, fiecare mamă are CAP și recomandări sunt sute, ea va alege ce e mai ok pentru EA și pentru bebe. Laptele matern e ideal, laptele praf nu e însă OTRAVĂ. Sunt curioasă dacă se mai practică altceva azi. Mai demult (anii 80 maternitate de stat of course) existau mame care aveau prea mult lapte și bebeii lor nu beau destul și altele care aveau bebeluși care ar fi băut dar mamele nu aveau lapte ( uite că se mai poate și așa). Prin urmare, se ofereau bebelușii care aveau poftă de mâncare mamelor care aveau lapte (mai mult, uneori și pentru 2 3 bebeluși). Întrebare? Azi ce ar accepta mamele, o ”doică” sau lapte praf (în caz de nelactație proprie?). Și că tot e la modă să idealizăm trecutul lapte praf free, femeile de la țară așa făceau și ele când NU AVEAU LAPTE (pur și simplu, și atunci nu era un doctor rău care să le bage o sticlă cu lapte), mergeam la o altă femeie cu prunc mic și cereau lapte direct de la sursă.

      • Iuli spune:

        Nu, nu ai inteles, da poate femei fara lapte, dar colegele mele, pe care le stiu si ulterior m-am chinuit sa le ajut sa alapteze, aveau lapte suficient! Dar asta a fost recomandarea primita la externare. Da lapte praf pana refuza copilul imediat dupa masa de san, si cand refuza copilul atunci ai destul lapte! In conditiile in care in ziua 4 de viata capacitatea bebelui din stomac este de 10 ml – sa ii dai biberon cu 60 si sa vezi cand refuza. Aiurea! Niciun bebe nu va refuza ceva c ii curge usor pe gat. El nu va mai suge eficient. Si uite asa mamica pierde laptele din cauza asta si e o lupta intreaga sa poti reveni la alaptatul exclusiv. Deci citeste te rog mai atent ce am scris. E vorba de recoamndari date unor femei perfect sanatoase si care ulterior au avut de suferit din cauza asta. Nu am intrat in discutia ipotetica ca exista mai multe femei fara lapte bla bla. Nici nu intru in asta. Pentru ca daca ar fi corecte recomandarile din maternitati mult mult mai multe femei ar avea lapte suficient si nu s- ar raspandi aiurea mitul acesta. Eu de exemplu 4-5 zile probabil nu aveam lapte destul. Ziua 4 bebe nu a facut caca. Ziua 5 doar o data. Dar l- am pus si pus la san, nu a primit 60 ml lapte praf ci doar 5, ca sa nu ii dilate stomacul, si asta in prima noapte de maternitate si in a doua apoi deloc, m-am speriat ca il infometez si totusi nu am dat biberon. Si dupa 6 zile a fost suficient lapte ptr el. Daca respectam recomandare din asta cu datul biberonului cred ca nici intr o mie de ani nu as fi putut alapta. Deci nu, nu sunt recomandari corecte. Si crede ma cand o femeie are motive sa nu aiba lapte, cu o sarcina urmarita mai mult ca sigur stii dinainte de a se naste. Pentru ca, acele cauze de a nu a avea lapte se stiu clar si sunt foarte putine de fapt. Recomandarile gresite sunt alta poveste care afecteaza femeile sanatoase fara cauze de cantitate insuficienta de lapte.

        • Iuli spune:

          Eu as fi aceptat laptele altei femei (ok cu ceva analize inainte) decat sa dau lapte praf. Si da, am pus problema aceasta in familie legat de o mamica care a nascut prin ceza si a preferat lapte donat de sora ei decat sa primeasca lp in maternitate.

          • catgal spune:

            Of, nu am vrut să pară că te contrazic : ) din păcate eu nu pot pricepe de ce ar recomanda medicii gratuit cuiva să folosească lapte praf dacă mama are lapte matern suficient. Eu asta ziceam mai sus că poate recomandă una alta în cunoștință de cauză cum e mai ok pentru fiecare mamă. Dar dacă peferă din start una din metode în defavoarea alteia DIN SENIN fără legătură cu mama și fiecare caz în parte, asta da, mă depășește.

      • Lavinia spune:

        Catgal, ai mare dreptate in ceea ce spui! Stiu un caz de mamica, avea un defect la ambii sani (mamelonul retractat, nu stiu cum se spune corect ) si s-a chinuit ingrozitor cu ambii copii, a trebuit sa le dea lapte praf de la inceput, dar copiii au crescut mari si sanatosi si nu au avut decat bolile normale ale copilariei, asta este, se mai intampla….

    • Elena spune:

      Draga IULI

      Eu am nascut la Regina Maria si pot sa iti spun ca am iesit din spital alaptand datorita asistentelor care m-au impins catre alaptare si au avut rabdare cu mine sa invat puiul la san. Tot ele m-au invatat sa am rabdare ca laptele vine , sa imi masez sanii si mi-au dat si pompa sa stimulez lactatia. Nici vorba sa-mi recomande cineva sa dau puiului lapte praf. Ba din contra!

  • alina spune:

    na’ziua!
    Am nascut la RM acum o luna jumate.

    1. in functie de tipul de rezerva vizitatorii pot fi „fara numar” si la orice ora. Eu am fost in rezerva single si la un moment dat s-au nimerit chiar 5 vizitatori in camera. Sotul putea veni/pleca si la miezul noptii fara probleme.
    2. Foarte curat, personal amabil de cele mai multe ori.
    3. Pentru informatii, intrebari este bine sa intrebati. Mult. Eu a trebuit sa intreb cam tot, nu mi s-a spus/prezentat nimic dupa ce am nascut. Nimic de starea lui bebe, nimic de alaptare, nimic de ce substante baga in mine. A trebuit sa intreb tot, in prostie. Si, fie vorba intre noi, nici nu stii prea bine ce sa intrebi (primul bebe la mine). Noroc cu sotul care s-a mai prins.
    4. In rezerva vin medici de garda, neonatologi, asistente, moase, doamne care fac curat. Rareori cineva se prezinta, mai mult deduci care, cine e. Fireste, daca intrebi ti se raspunde.
    5. Ei sustin sus si tare ca sunt pro alaptare. Doctorita neonatolog intr-adevar era. Pacat ca am azut-o doar de doua ori iar asistentele cu care ai de-a face in mod obisnuit…doar sustin asta. In primele doua zile m-au tot batut la cap sa il las pe bebe cu ele, cu lapte praf. Eu am avut lapte de dadea pe afara atunci, storceam cate un biberon odata insa ele sustineau ca nu e destul.. Evident, copilul nu manca nici pe departe atat. A fost descurajant. Ca sa nu mai spun ca nu m-au invatat cum sa il pun la san, sa il burpui, etc. (din fericire urmasem niste cursuri cu vreo doua luni inainte sa nasc). Deci asa cu pro-alaptare si roomng-in. Cand am spus clar ca vreau sa bebe sa ramana cu mine, dupa multe insistente si uitaturi suspecte, ca sa nu zic strambe, mi-au adus de semnat nu stiu ce foaie conform careia imi asum responsabilitatea. Ok…
    6. Sunt destul de prompti cand soliciti vreun medicament sau ai vreo problema.
    7. In rezerva gasesti cam tot ce ai nevoie pentru cele 3 zile iar daca mai ai nevoie de ceva…se rezolva.
    8. Locul arata frumusel si fara teama ca te-ai molipsi cu cine stie ce jeguri ori raceli.
    9. Floare n-am primit 🙁 poate pentru ca era in w-end…
    10. Au formular de feed-back si vine o persoane care sa discute cu tine despre experienta avuta la ei.
    11. Daca nu vrei ca bebe sa fie hranit cu lapte praf ori biberon…trebuie sa spui la toti lucrurl asta (nu comunica intre ei) si sa rogi pe cineva sa ii urmareasca. Eu le dadusem lapte pentru bebe iar ei ii pregateau tot lapte praf. A trebut sa le tot bat in geam ca sa le atrag atentia.

    …pfff…cam atat imi vine in minte acum. Sunt multe puncte pro insa mai au si de lucru, dupa mine. La stat nu stiu cum e, depinde, am auzit de bine si de rau. Oricum ar fi, e sigur mai ieftin. ..dar poate si mai vechi/murdar.

    • Iuli spune:

      Exact ce ziceam un pro alaptare mai fals asa… Sau un pro alaptare dar ce strica niste lapte praf? Pentru o femeie care vrea neaparat alaptare si da bani sa i se respecte dorintele ca ar fi mers la stat altfel… E tot stresant…

    • Magda spune:

      4. In cazul meu personalul s-a cam prezentat (medicii de garda, asistentele). Infirmierele veneau cu mopul, deci era destul de evident ce fac.
      5. Dr. neonatolog a fost f clar pro-alaptare. Asistenta care a venit prima data a zis ca sta cu mine sa imi arate ce am de facut, insa daca a vazut ca stiu (bebe2, deh) nu a insistat. Fetita mea a stat la lampa cvasi-permanent in primele 4-5 zile (icter hemolitic- incompatibilitate de grup intre mine si sot) dar fie o aduceau DE FIECARE DATA cand plangea ziua (cam la 2 ore) si o alaptam sau apoi, cand s-a mai agravat si nu au mai vrut sa o scoata de la lampa deloc, ii duceau laptele muls de mine.

      Nota 20 per ansamblu de la mine

      • alina spune:

        In cazul meu ii dadeau clar lapte praf. S-a vazut. Mi-au spus in prima noapte..il aducem de cate ori e nevoie (desi eu am insistat ca macar jumatate de noapte sa stea cu mine -si dupa multe insistente abia am reusit). Veneau, e rupt de foame imi ziceau. L-am infometat putin ca sa traga tare. Iar copilul dormea. Cum…pitpalaci e rupt de foame daca doarme si nici nu baga sanul in seama?!
        Nici ca am vrut sa il mai las lor.

    • alina spune:

      Si inca ceva – am nascut prin cezariana desi nu asta mi-as fi dorit dar sa spuneam ca a fost inspre binele lui bebe (dubla circulara). Taticul nu are voie in sala de operatii insa am intrebat daca poate sta cu bebe pana ma intorc eu de la recuperare. Mi s-a spus ca da….de unde, nici macar nu l-au anuntat cand s-a nascut.
      Pentru ca eram dornica sa stau cu bebe am facut tot posibilul sa imi revin repede. Dp aprox o ora imi miscam picioarele, la vreo doua ore as fi putut sa ma ridic. Nu m-a evaluat nimeni in functie de ceea ce pot sau nu, ba chiar a intrat sictirit un medic (de garda, presupun) care a decretat ca intre orele cutare si cutare nu merge nimeni in saloane iar daca pana in ora x (era interval de o ora) nu apuca asistentel sa ne ridice, ramanem acolo peste noapte. M-am enervat, fireste. Eu eram gata de 3 ore insa intelepciunea domnului care nici macar nu se uitase la mine imi spunea a e posibil sa raman acolo peste noapte.

  • luiza spune:

    intr-adevar, asigura asistenta medicala pentru prematuri, dar costurile banuiesc ca sunt enorme. Nu stiu exact cat, dar din auzite depasesc 100 e/zi. Asa este?

    • Printesa Urbana spune:

      Am abordat si tema costurilor in interviul cu neonato, inca putintica rabdare.

      • Stefi spune:

        100 de euro pe zi nici nu ar fi mult (costurile pot fi imense si 100 de euro nu cred ca ar acoperi toate costurile). Daca spitalul e privat, asigurarile nu acopera nici macar tratamentul bebelusului (daca are nevoie la terapie intensiva)? Nu e graba pentru raspuns, nu urmeaza sa nasc 🙂 Aveam doar asa o curiozitate mai mult academica…

  • Liz spune:

    Am nascut la Elias, am stat in rezerva. Am avut toate conditiile mentionate de tine mai sus cu exceptia fatului ca nu am stat cu bebe in camera si a faptului ca mi-am adus de acasa sapun, gel de dus si camasa de noapte si pompa de san.
    In rest, in rezerva mea (se numea garsoniera, mai aveau si gen apartament cu o bucatarie si un pat in plus), aveam buton de la care o sunam pe asistenta, patul se regla din buton, aveam aer conditionat, balcon, baia proprie, iar partea cea mai buna sotul meu a stat peste noapte cu mine, rudele au venit la orice ora din zi, fara sa ii intrebe nimeni nimic. Pe bebe chiar daca era in neonato, puteam sa il vizitam cand voiam, am adus si rude sa o vada (tot asa max 2 persoane parca cu echipament corespunzator). Am primit si flori, doar la reanimare nu m-au lasat cu buchet (doar cu ghiveci-nu stiu de ce). In rest in rezerva puteai sa ti aduci un camion de flori daca voiai.

    • Magda spune:

      Conditiile astea sunt valabile pentru cele 2-3 garsoniere disponibile in Elias. E foarte mare discrepanta intre conditiile de cazare din garsoniere si cele din saloanele obisnuite…

      • Stefi spune:

        Da, din pacate, din ce scrie cineva mai jos, conditiile de cazare sunt ultima problema la Elias (sunt alte probleme mai mari acolo se pare).

  • Natalia spune:

    Am nascut la Regina Maria cu un an in urma:
    1.Nasterea a decurs bine, asa cum mi-am dorit si anume natural si fara nicio interventie.
    2.Dupa ce am nascut nimeni nu mi-a explicat nimic iar mie mi-ar fi fost de mare ajutor ca degeaba am tot eu citit multe ca atunci cand a trebuit sa schimb primul pampers m-a trecut 1000 randuri de transpiratie.
    3.Chiar daca am insistat de n ori sa nu i se dea copilului lapte praf,i-au dat si nu putin.
    4.Nici o asistenta nu am intalnit pro alaptare, chiar isi permiteau sa-mi zica ca copilul plange de foame si sa-i dau lapte praf ca il chinui si pe el si pe mine iar eu eram la inceput de drum si numai de sfaturi de astea nu aveam nevoie.
    Daca ar fi sa mai nasc inca o data nu stiu daca as mai opta pentru Regina Maria.

    • Stefi spune:

      Nu vreau sa incep o polemica (cum se pare ca tot reusesc sa fac aici), dar un studiu recent a aratat ca putin lapte praf administrat strategic pana mama produce suficient lapte e benefic, si nu detrimental alaptarii – practic ajutorul laptelui praf la inceput a dus la un procent mai mare de copii alaptati exclusiv la 3 luni 79%, fata de doar 42% in grupul unde nu au primit deloc lapte praf la inceput (http://healthland.time.com/2013/05/13/can-giving-newborns-formula-increase-breast-feeding-rates/). Asta nu inseamna ca e nevoie de lapte praf pentru bebelusii care stiu de la bun inceput sa suga corect si ai caror mame au lapte din abundenta de la inceput; dar pentru cei care nu sug eficient, sau ai caror mame nu au inca lapte, cateva lingurite de formula pot face diferenta intre un copil disperat de foame si unul care are forte noi sa incerce cu mai multa rabdare suptul la san.

      Poate asistentele respective au destula experienta si sfatul lor nu a fost pornit din dorinta de a sabota alaptarea, ci tocmai pentru a o ajuta. (ca anecdota, copilul meu nu numai ca a primit cativa ml de lapte praf cand era mort de foame si nici macar pompa nu putea scoate ceva de la mine, dar i-a primit din sticla; in ciuda acestui inceput anevoios, cand am plecat din spital manca toate mesele de la san, cu exceptia uneia pe care i-o dadea tatal lui din sticla, cu lapte expresat o data ce am inceput sa produc suficient lapte. Dar am avut incredere ca asistentele care m-au sfatuit stiu ce vorbesc, ca au mai multa experienta decat mine, si da, au avut dreptate).

  • silvia spune:

    Buna,
    Si eu am nascut la RM acum aproape 7 luni.
    Singurul inconvenient, foarte important pt mime, a fost ca nu m-au invatat tehnici de alaptare si m-am chinuit destul de mult; adica avand in vedere cat de mult sustin alaptarea consider ca ar trebui sa angajeze un consilier de alaptare si sa il puna la dispozitia tuturor mamelor care au nascut acolo.
    As mai naste acolo daca va fi cazul, cu mentiunea ca acum as sti ce sa fac referitor la alaptare.
    Ps – inca alaptez, desi m-am intors la munca.

  • silvia spune:

    Aham si am uitat 🙂
    La plecare copilul meu a primit 60 ml de lapte praf, care acum privind in urma, mi se pare enorm pt un copil 3 zile.

  • vio spune:

    Precizare in ceea ce priveste pct 10. Din experienta.
    Am fost urmarita in sarcina de medic de la ei, nu voi da numele. Medic super ok. Urma sa ma siste si la nastere la RM. In sapt 30 de sarcina copilul era deja pe pozitii de iesire, col f mic, risc de nastere ff devreme. Cand a aparut aceasta situatia in care exista posibilitatea sa nasc premature dr mi-a recomandat sa nasc la unul dintre 2 spitale de stat (nici pe ele nu le voi numi, doar daca doreste cineva pot spune) NU la ei. Nu DOAR din motive financiare -desi si ele erau de luat in calcul (exprimarea a fost „daca nasteti prematur si aveti de stat mai mult de 7 zile in spital, va usuca toate costurile” si stia ce spune!!!). Mi-a mai spus asa „desi avem sectie de prematuri daca, Doamne fereste!, apar complicatii cu copilul dupa nastere, noi tot la unul dintre cele 2 spitale va trimitem!”

    Asta se intampla in anul 2011, decembrie. Subliniez pentru ca au trecut 2 ani, poate s-a mai schimbat cate ceva.
    Daca nu -consider ca este bine sa se stie ce fel stau lucrurile in mod real. Nu vreau sa ofensez pe nimeni, dar pentru cineva care este in situatia unei nasteri de prematur este FOARTE IMPORTANT ce face echipa neo DUPA NASTERE. Pt copil!! (bine, in general este important, dar la premature este si mai sensibil subiectul)

    Subliniez si ca medical NU era la nici7unul dintre cele 2 spitale de stat, asa ca..daca e sa fie banuit ca isi dorea spaga ca sa nasc cu el la stat..nu e cazul!
    Am nascut in urgenta, la unul dintre cele 2 spitale, iar sectia de neo a fost exact ce tb sa fie pt copilul meu si pt mine. Am nascut in sapt 34, iar in a doua zi dupa nastere ALAPTAM, invatata de o d-na asistenta (mai in varsta) din sectie.
    N-au fost conditiile pe care le dorisem, m-am certat cu vreo 2-3 asistente nesimtite, dar..per total…a fost ok.
    (Ah, si am stat in spital 14 zile, faceti un calcul sa vedeti cat as fi platit la RM. )

    • Stefi spune:

      E posibil si ca sectia pentru prematuri la RM e mica, si incearca sa pastreze locurile libere pentru cazuri care se pot ivi de urgenta (nu pentru cele stiute dinainte), deci recomandarea nu poate fi neaparat pentru ca echipa nu ar face fata daca s-ar ivi un caz neprevazut. Unde locuiesc eu asta este politica la multe spitale cu sectie de obstetrica/neonatologie mici (unde de ex au 2-3 incuboatoare doar si personal ca atare), fata de spitalele mari care au alte capacitati (si unde sunt directionate toate gravidele cu risc mare cunoscut dinainte). Oricum, daca asigurarile nu platesc nici macar ingrijirea copilului la un spital privat, aspectul financiar nu e de neglijat, si ma bucur sa aud de un medic asa onest (eu stiu ca exista, dar de obicei toata lumea aude numai de „lacomi”, pe cei grozavi nu-i lauda nimeni). Ma mai bucur sa aud ca si la stat serviciile pot fi mai mult decat ok (am prietene care au nascut la maternitatea de stat din BV, si au fost foarte multumite, numai cuvinte de lauda, dar nu m-am gandit niciodata sa le intreb detalii despre cum a decurs nasterea sau sederea la spital; pana si mama mea a fost multumita cand m-a nascut acum aproape 40 de ani pentru ca a fost bine tratata si s-a simtit pe maini bune, desi stiu ca in ceea ce priveste „experienta” a fost departe de ce am trait eu cand am devenit mama).

    • raluca spune:

      asa este, o prietena a nascut un bebelus la 31 de saptamani la RM in 2011. Totul a evoluat galopant va dati seama, ea nu si-a pus problema si nici dr nu a observat faptul ca s-ar putea sa nasca mai devreme, deci nu au vorbit despre asta, asa ca in momentul in care i s-a rupt apa a fugit la RM unde semnase contract de nastere. Avea dilatatie 7, ceva de genu’, si o asistenta/dr nu isi mai aminteste exact cine, o agasa pe holurile spitalului atargandu-i atentia ca daca naste un copil prematur acolo o va costa mult spitalizarea acolo, insa ea nastea atunci, adica nu a mai durat mai mult de 1 ora si a nascut natural, deci nu avea timp sa fuga la alt spital… A stat acolo o saptamana, iar nasterea, spitalizarea, toate investigatiile (pentru ca bebe a avut ceva probleme) au costat peste 5000 de euro. Dupa a saptamana doctorii au decis sa o mute la Filantropia unde exista o sectie de prematuri foarte bine pusa la punct, acolo a mai stat o luna, insa cu costuri mult mai mici va dati seama…din fericire, copilul este bine acum, sanatos si f istet! tot de la ea stiu ca, intre timp, cei de la RM au investit foarte mult in sectia de prematuri care acum este echipata cu unele dinte cele mai performante aparate medicale pentru a ajuta bebelusii, plus o echipa de dr f buni in astfel de cazuri. Cu siguranta, costurile raman foarte mari.

      • Andra spune:

        Salut,
        am intrebat si noi in martie 2013 despre costuri in eventualitatea in care vom naste prematur. Raspunsul de la directorul economic de la RM a fost ca depinde de sapt de sarcina la care se naste bebe DAR pot ajunge pana la 35.000 Eur. si de aceea parintii aleg sa se transfere la alt spital, nu din lipsa dotarilor!
        Sanatate!

        • Xenia2 spune:

          Asa este. Stiu o cunostinta care a nascut la RM prematuri in 2014 si i-au tinut acolo 1-2 luni. Totul foarte ok in afara de costurile exorbitante. Spitalul le-a oferit o reducere si posibilitatea de a achita in rate pe o perioada mai lunga de timp dar suma a ramas uriasa. De aceea, parintii prefera sa-si transfere bebelusii la stat chiar daca poate nu au parte de aceeasi ingrijire. Ei insa au ales sa-si tina bebelusii la RM chiar daca asta a presupus sacrificii financiare.

  • Geo spune:

    Astept si eu cu interes interviul cu neonatologii, mai ales despre politica de alaptare, deoarece eu nu am avut o experienta placuta la RM in Brasov in ceea ce priveste alaptarea. In rest, nu am ce sa le reprosez.

  • Raluca spune:

    Si eu am nascut acum 8 luni la RM si a fost foarte bine. Am stat singura in rezerva, veneau asistentele de cate ori aveam nevoie (uneori cu inarziere dar stiu ca era foarte aglomerat in acea perioada), mereu foarte dragute, m-au ajutat mult caci si la mine a fost prima nastere si nu stiam nimic. M-au invatat sa schimb copilul, prima data mi-au aratat ele, a doua oara am cerut sa facem noi(eu si sotul) si asistenta sa supravegheze; m-au invatat sa il spal, cum sa il pun la san, sa garaie etc. A fost foarte bine. Legat de alaptare, nu mi-a venit laptele din prima zi deci i-au dat lapte praf dar mi-l aduceau pe bebe la cateva ore sa suga ca sa se invete si ca sa imi stimuleze si mie lactatia. Fiecare asistenta care il aducea ma ajuta sa il pun corect la san. O singura data am nimerit o asistenta mai putin cooperanta dar am insistat si a facut cum vroiam eu.

  • Iulia spune:

    Asa.. am nascut la Elias in aprilie si nu mi-a placut deloc. N-avea ce sa fie frumusetea de pe lume sa fii taiat si pus la loc in 45 de minute dar am crezut ca spre deosebire de nasterea la 28 de ani, cand nu stii nimic despre ce urmeaza, nasterea la 37 o sa fie mai lucida in sensul ca n-o sa fiu speriata, o sa stiu ce mi se intampla in fiecare moment, o sa fie ok.. da’de unde.
    Am ajuns la 4 dimineata la spital, ca asa m-a chemat doctorul sa aiba timp sa ma taie frumos a doua zi de Paste, ca cezariana se impunea oricum, nu se punea problema de nastere normala si nici mie nu-mi trecea prin gand asa ceva.
    M-am schimbat in halat papuci, etc in baia de la etajul 1, dupa instructiunile doctorului si l-am sunat sa vina sa ma ia. A venit rezidentul lui, m-a dus intr-o camera de monitorizare, mi-a monitorizat bebele o asistenta acra maxim care nu vorbea nimic. Eu eram cam paralizata de frica deja. Mi-a luat sange din venele de la mana, ca cica nu gasea alte vene- imi zice in scarba ca nu-mi gaseste nicio vena in brat (prima data in viata mea ) si ca o sa-mi ia sange din mana si o sa ma doara. Spre tristetea ei nu m-a durut.. dupa ce i-am bagat banu’in halat mi-a gasit vena pentru perfuzia de dinainte de operatie.
    Bun, hai la operatie deci. Eu aveam camasa de noapte si chilotii si banii in buzunar pentru anestezist . Mi se spusese de 2 ori sa fiu pregatita pentru anestezist. Bine,am inteles ca nu sunt tampita. Ma dezbrac, ma asez pe masa cu banii in mana, vine anestezistul si-I dau banii. El ii ia, totuldecurge ca la carte, adica groaznic, cum stiam ca poate sa fie . Anestezistul vietii ma inteapa de 5 ori in coloana pana nimereste gaura dintre vertebre ca sa ma anestezieze, ca eram eu incordata cica. In sfarsit reuseste, ma intind pe masa, apare doctorul meu imbracat ca la macelarie si incepe treaba. N-am simtit nimic, totul a fost ok. Decat ca mi-a fost frig si mi-a fost in continuu frica. Anestezistul si doctorul vorbeau de unii care murisera in noaptea de paste pe masa aia de operatie in urma unui accident pe scuter. Nice.. Ma mai intreba daca sunt ok, eram ok.. si s-a auzit un tipat si au luat-o s-o masoare, etc. Tipa de rupea pamantul .. eu intreb daca e bine, doctoral zice ca e bine, nu? Daca tipa e bine. El imi zisese ca o sa aiba 2800 de grame, eu am sperat ca greseste el.. n-a gresit , Alexandra a avut 2790 g si 49 de cm. Mi-au arata-o inainte de a termina sa ma coasa.. o bebelina mica mica, cel mai mic copil pe care l-am vazut vreodata,imbrobodit in niste scutece de la spital. Eu plangeam nu de fericire ci de groaza. Nici un pic de fericire n-am simtit, decat frica.
    M-a mutat la reanimare unde a fost ok.Am stat cu mana in buzunar suficient de mult incat doamnele asistente sa fie dragute si totul sa decurga bine. Operatia a fost ok, nu m-a durut nimic in noaptea aia decat ca mi-a fost ingrozitor de cald si am transpirat non stop.
    A doua zi m-au mutat la rezervele alea binecunoascute de la Elias, care sa ma ierte Dumnezeu, sunt la dracu in praznic fata de neonatologie. Am avut si flori in camera, si loc sa doarma toata familia cu mine, dar nu asta imi trebuia mie. Deci a doua zi la ora 9, la cam 26 de ore de la operatie am chemat asistenta sa-mi scoata sonda si m-am dus la bebe care era cel mai mic bebe din toata sectia aia de neonatologie. Mai erau unii mai mici decat ea dar erau la prematuri. Si a inceput calvarul cu femeile alea. Trebuia sa vii din 3 in 3 ore, sa-ti pui pe tine un halat alb steril si sa-i dai lui bebe sa suga. Bebe n-a supt nimic, a stat la san alea 10-15 minute pe care puteam sa le petrecem acolo si dup-aia am pus-o la loc si iar fa jumatate de km pana la rezerva. Intre timp mi-am descoperit si niste vanatai pe brate sus, de la trantelile asistentelor de pe mesele alea de operatie. Si asa am facut drumurile astea intre rezerva si neonatologie de luni la ora 9 dimineata pana miercuri la ora 12 cand am plecat acasa.
    Asistentele de la neonatologie sunt in majoritatea lor niste persoane care functioneaza dupa politica spitalului, si probabil ca in majoritatea spitalelor de stat. Le dadeau la bebelusi lapte praf la greu,o gaseam murdara la gurita de lapte sau cu lapte regurgitat langa cap. Nu m-am enervat, eram obsedata ca moare de foame bebe si vroiam sa-I dea lapte praf convinsa fiind ca nu am.Aveam in schimb colostrul pe care usor usor l-a luat dar mai ales acasa, la spital cred ca a supt de 2-3 ori cate un pic. In rest statea la mine in brate si dormea,era satula. Si mie imi venea sa plang stand cu ea in brate in cadura aia, cu alte femei langa mine care pareau ca se impaca mult mai bine cu toata situatia aia …dar cine stie ce gandeau si ele.
    Alexandra a facut o eczema pe tot corpul- eritemul nou nascutului pe care l-au tratat cu betadina. Le-am zis sa nu-I mai dea cu betadina ca are iod si se duce direct in tiroida. Urmatoarea data am gasit-o data cu betadina, normal. N-aveai cu cine vorbi. Am gasit sange regurgitat pe scutec langa ea. Le-am intrebat de la ce poate sa fie, cica a inghitit in timpul nasterii sange. Cum sa faca asta, daca eu am nascut ptin cezariana, n-am aflat nici in ziua de azi. Era sange de la mameloanele mele care erau varza, ea sugea lapte cu sange si regurgita ceva negru asa.. horror daca nu stii despre ce e vorba te sperii. Noroc ca aveam la cine sa sun sa intreb, ca in spital n-aveai cu cine vorbi.Doctorita pe care am intrebat-o de chestia asta a zis ca e normal,dar atat. Ce e normal cucoana sa vomite sange?
    In noapte de marti spre miercuri ne-a aratat o desteapta cum sa facem baie bebelusului. Adica cum ii pun ele la chiuveta fara nici cea maimica grija, ca pe puii de catel si toarna apa pe ei.
    Ideea e ca bine ca am scapat, am venit acasa intreaga si eu si bebelina. Doctorul meu- si echipa lui- nota 10, dar din pacate nu sunt numai ei in spitaul ala.
    In primele 2-3 saptamani m-am muls ca sa-i dau sa suga pentru ca manca mult mai usor din biberon, dupa care usor usor a inceput sa suga la san si acum nu mai vrea biberonul. Sunt in continuare obsedata sa-i dau macar 90 de ml de lapte praf pe zi, ca sa sustin intr-un fel cresterea in greutate si s-o obisnuiesc pentru cand o sa plec la serviciu. A inceput sa refuze laptele praf,copilul stie probabil ce e bun pentru ea.
    Oricum, suntem ok, ne iubim, ne dragalim, creste si sambata o botezam .
    Alexandra Maria are acum 2 luni si 3 saptamani si e o scumpa si o minunata, si eu am uitat prostia omeneasca din spitalul Elias.
    Daca ar fi sa mai nasc o data (dar n-o sa fie), n-as mai naste la stat. De 2 ori e suficient.

    • Stefi spune:

      Experienta ta e oribila, si totul nu e deloc nevoie sa fie asa. Si multe lucruri nici macar nu ar costa bani (deci nu pe asta se poate da vina)… Nu inteleg de ce nu accepta de ex si tatal la cezariana (peste tot in lumea civilizata asta e practica standard), de ce mamele nu au optiunea daca vor si pot sa tina copiii cu ele, sau daca copiii e nevoie sa fie sub observatie speciala de ce nu pot fi vizitati de parinti oricand, nu cu program. Iar de treaba cu plicurile cu banii, nu mai zic nimic, ca nu mai e nimic de zis…

      • Liz spune:

        Eu mi-am vizitat fetita cand am vrut, am adus-o si pe mama, si pe soacra si pe tata sa o viziteze acolo la neonato. Mi se pare ciudat ce spui tu. Sincer cred ca spitalul nu are nicio vina pt ca tu erai speriata de tot ce ti s-a intamplat: si fetita mea s-a nascut cu 2,9 kg dar nu m-am ingrozit din cauza asta… Da, rezerva e mai departe dar nu inteleg, asta te a impiedicat sa mergi sa o vezi? Chiar e recomandat sa faci miscare dupa operatie.
        Eu m-am bucurat ca i-au dat lapte praf pt ca nu am avut lapte in primele zile, o puneam la san si plangea din toti plamanii.
        Am nascut in mijlocul verii pe 37 de grade dar ama vut aer conditionat peste tot: si in sala de alaptare, si in rezerva si la neonato. Apoi, nu inteleg ce te a deranjat la cum ti a aratat cum sa faci baie copilului? Ca turna apa pe el ca pe un catel?
        Cred ca iti transferi toate emotii negative asupra unui spital/echipe medicale care nu are nicio vina ca tie s-a parut tie ca ii tinea ca pe niste catei, sau ca tu ai facut rani de la alaptat. Mi se pare o exagerare fara margini, sincer.

        • catgal spune:

          Eu aș vrea să cred că în spatele acestor povești semi de groază există oameni buni, omenoși (nu e pleonasm), oameni cu har, oameni care chiar să ne ajute să naștem cât mai frumos. Să nu ne descurajăm. M-a speriat povestea de mai sus, dar sper că e o excepție. Eu cred că preventiv ar fi poate ok ca noile mame să meargă post naștere la un coach, la un consilier, la un psiholog, la un terapeut, la oricine poate să le asculte pentru că nu știu de ce dar mie negativitatea asta de după naștere mi se pare mult mai periculoasă și mai demnă de tratat decât polemica despre ce lapte bea bebe. Mamelor, sunteți extraordinare, ați născut, ați adus un copil pe lume, veți avea mii de ore de bucurie de petrecut cu copilul în brațe, mutați-vă atenția de la cele rele, nu vă mai focusați pe ce nu e ok.

        • Iulia spune:

          Eu asa am perceput nasterea fetitei mele la spitalul asta, nu am exagerat cu nimic, m-am bucurat cand am iesit de-acolo intreaga si eu si fata. N-am zis ca nu m-am dus la copil, sper ca-ti dai seama, mi s-a parut o tampenie unde erau rezervele alea amplasate. Mie mi-a fost foarte greu, asta este adevarul. Eu nu ma justific in fata nimanui si ma bucur pentru tine daca experienta nasterii la acelasi spital a fost una buna. Am scris pentru ca ma gandesc ca or mai fi femei ca mine, mai slabe de inger si mai speriate si poate le foloseste lor mesajul meu.

    • dojo spune:

      Iulia, Nadia mea a avut exact atatea kile, dar 51 de cm. Acum are 7 kilograme si 70 de cm la 5 luni. E super sanatoasa si puternica mai ceva ca un tauras. Deci nu trebuie sa te sperie dimensiunile in cauza, recupereaza pe parcurs.

      Am nascut la President in Timisoara. RECOMAND cu cea mai mare caldura, atat maternitatea privata cat si medicii mei (dr. Florina Todorut si sotul ei Dr. Attila Fogarassy. NU m-a durut NIMIC , am fost tratata exceptional, am fost pe picioare la nicio zi de la cezariana.

      Am preferat sa scot bani mai multi pentru privat (oricum ajungeam la ceva similar cu toate spagile si necesarul de nastere la stat) si nu am regretat 🙂

  • Alexa spune:

    Si eu sunt de parere ca sunt absolut necesari consilierii in alaptare in sistemul privat. Nu am nascut la rm, la un alt spital privat, dar daca nu eram foarte ferma nu alaptam…..

  • Tatiana spune:

    Vaaai Ioana 🙁 nu stiu ce curiozitate sadica m-a impins sa citesc 🙁
    Trist si traumatizant :((((
    Daaar am aflat ca doreai trei copii 😉 deci …. ?

  • Raluca spune:

    O prietena a nascut la Regina Maria si toate bune si frumoase, mai putin partea cu alaptarea: ea a cerut sa fie alaptat exclusiv la san iar de la neonatologie i se spunea ca din cauza ca ea nu are lapte a scazut copilul in greutate (desi toti bebelusii patesc asta, e natural!) si ca uite, plange copilul de foame la fiecare ora din cauza ca nu are mamica lapte (mamica avea, dar bebe nu avea stomac destul de mare sa intre tot laptele mamicii). Din pacate nu numai ca nu a fost sustinuta, dar mai era si incurcata si demoralizata si invinuita ca se „incapataneaza” sa nu i se dea copilului lapte praf.

  • Alinutza spune:

    Oameni buni de ce sa dai atat banet pentru cateva nopti maxim 3 din care 1 oricum o stai numai in pat in cazul in care ai facut cezariana?!
    Eu am nascut la Elias – spitalul are sectie de maternitate deci nu este dedicat! Mi s-a parut mai mult decat ok. Ce-i drept am dat spaga; asta e! Stim cu totii care este sistemul; am stat internata 2 nopti si 3 zile insa in astea 3 zile am impartit bani si in stanga si in dreapta,dadeam mult peste „cat se da”.
    Am fost tratata foarte bine! M-a costat nasterea cu tot cu doctor, anestezist, asistenta, infirmiera…cam 3000 lei. Am avut rezerva cu pat ultramodern, televizor, baie cu apa calda ( la ce a folosit ca nu poti face dus?!) .
    Erau 2 asistente pe tura – l-am dat cate 30 lei — veneau la mine din ora in ora. Aveam buton de sonerie langa pat — nu l-am folosit niciodata fiindca oricum venea asistenta sa ma intrebe „cum sunteti?!”

    Am citit de am inebunit inainte si am ajuns la concluzia ca se poate naste si la stat in conditii destul de decente.
    Am cunostinte care au nascut la Filantropia —-cunostinte cu bani care au ales maternitate de stat fiindca au considerat ca e nu se merita sa dai 2000 euro ptr o nastere. Daca ai anumite reduceri si avantaje si ajungi oarecum la acelasi pret —da, se merita, altfel nu!

    sper sa nu supar pe nimeni, este fix parerea mea.

    • Xenia spune:

      Te-ai gandit vreodata ca nu toata lumea vrea sa dea spaga? Ca de-aia suntem toti intr-un mare caca, pentru ca toti dam si / sau primim spaga. Daca chestia asta nu te (ne) mai deranjeaza, exista o mare problema cu societatea si tara romaneasca. Eu nu am vrut sa dau spaga (nici in alte situatii, mai spinoase), sa perpetuez sistemul asta nenorocit din spitale, si, avand cu ce, am mers la privat. Consider ca au fost niste bani bine cheltuiti, cu bon si factura.

      • Alinutza spune:

        Xenia -situatia e tare neplacuta; tu ai perfecta dreptate in tot ceea ce spui insa nu toata lumea poate scoate din buzunar banii pentru o nastere la privat. Si in cazul asta ce facem? Nu mai nastem? Nastem in conditii mizere? Daca nu dai spaga la stat mai bine nasti acasa! Esti tratat foarte prost.
        Eu prin prisma serviciului am ceva reduceri la Medlife. Am fost la ei sa ma interesez si am aflat ca pot naste – cezariana, cu cazare 3 nopti in rezerva cu 2 paturi (adica cu cineva in camera), bebe nu statea cu mine in camera, cost 5000 lei. Cu tot cu reducere si nu mai stiu mai ce discount. Mi s-a parut scump si asa!
        Ideea e ca nu ai ce face; maternitatile private sunt exagerat de scumpe pentru veniturile medii din tara noastra!

        • Liynda spune:

          Alinutza, ma bucur sa aud ca poti fi trata ok la Elias insa ma si terifiaza faptul ca trebuie sa dai spaga pentru a fi tratata astfel. Sunt o viitoare mamica (in 2 luni) ce va naste la Elias…insa nu am atatia bani…Adica suma noastra pentru cheltuiala cu totul este de 1000 lei…sa nasc acasa nu se pune problema 🙁 avem incompatibilitate Rh si bebe va trebui supus unor analize, investigatii etc, plus ca ne trebuie medicul sa fie aproape pentru complicatii. Plus ca ne trebuie un vaccin in 72 ore administrat ce la spital am inteles ca este gratuit, ca sa il cumparam costa 500 lei unul. (Daca bebe are Rh diferit de mine, ne vor trebui 2, adik 10 milioane)….. pentru ca nu am atatia bani sa nasc acasa sau la privat, trebuie sa ma astept la un comportament horror in spital, dupa ce muncesc legal de 10 ani?!?! Sunt speriata si incepe sa imi fie foarte frica, mai ales cand citesc numai chestii cu spaga, tratamente inumane etc….

      • Andra spune:

        Bine punctat, Xenia

    • madalina spune:

      o nastere naturala la Medlife costa 2800-3300 ron, la Regina Maria 3500 ron, rezerva cu 2 paturi. Preturile sunt din cataloagele pentru anul 2016.

  • Rodica spune:

    Am nascut acum 3 saptamani pentru a doua oara la RM. Noi ne-am ales dr neonatolog, aceeasi ca la baietel, tocmai din considerentele legate de alaptare si mod de a avea grija de copil. Acelasi lucru spun despre alaptare, asistentele nu sunt foarte cooperante, dar daca ceri ti se da. Eu mi-am tinut fetita in rezerva din momentul in care m-au adus in salon de la reanimare si a papat doar san. Chiar daca a fost mica (2650g) a fost si este foarte mancacioasa si cand am plecat acasa deja recuperase din greutatea pierduta. Secretul e sa ceri prompt, nu ti se refuza. Eu recomand RM cu mentiunea de a stii clar ce iti doresti si sa stii sa soliciti.

  • Cristina spune:

    Eu am experienta nasterii la Medicover,tot prematur (dar la 36 de saptamani).Pentru mine a fost totul ok,asistentele m-au invatat tot ce trebuia sa stiu,mai ales ca e primul copil.Eu nu am alaptat pentru ca am hepatita B,asa ca nu pot spune cum e cu asta.Dar m-au invatat cu biberonul cu multa rabdare,asa ca imi imaginez ca e ok si asta.Nu as naste la stat pentru simplul motiv ca nu stiu sa dau spaga si nici nu as vrea sa fac asta atunci cand nasc.

  • Cirius spune:

    Daca ar fi sa pot da timpul inapoi la RM m-as duce.
    Eu am nascut la Elias si da, e atat de urat pe cat se spune. Avantajul este ca dupa ce ajungi acasa si iti vezi de bebelus, incet incet uiti.
    Problema nu este sectia de obstetrica gineco ci neonatologia. Aia e marea buba din fruntea Eliasului. Si nu ma refer la politica tinerii bebelusului separat de mama pe toata perioada internarii pentru ca asta pot sa inteleg. Mai bine separat si protejat decat langa mine si expus la fel si fel de microbi. Eu am stat singura dar majoritatea stau cate 4 sau 6 in rezerve si vedeam foshgaiala de vizitatori, unul intra altul iesea pana seara tarziu iar romanul sorry dar desi sunt de acord cu multe din plangerile legate de spitalele de stat totusi nici noi nu stralucim de civilizatie. Romanii (pacienti) nu se respecta ei intre ei dar au pretentie la respect din partea cadrelor medicale. Urla, tipa, nu tin cont ca pe-acolo se odihnesc niste lauze plus bebelusi, intra cu papornite, se desfasoara, mie mi s-a parut vacarm. Usile la rezervele de 4 si 6 persoane erau mereu deschise, de cate ori treceam pe acolo parca era un bar nu un salon de spital.
    Eu am stat singura, e o singura camera cu un pat chiar langa neonato, am obtinut-o cu spaga. Poate si de accea mi-au facut vant in a3a zi dis de dimineata 😀
    Cunoasteti, nu mai intru in detalii: spagi, rasteli, nesimtire, etc.
    DAAAAAR, eu nu inteleg un lucru: frate, alea de la neonato sunt femei. Poate hai sa zicem un 50% din ele au nascut. Cu cat erau mai in varsta (probabilitatea mai mare sa fi fost mame) erau mai scarboase. mai, o vezi pe una ca mine ravasita, speriata, complet bulversata ca se chinuie sa alapteze si nu iti urla tie hormonul ala de solidaritate feminina sa vii sa zici: „uite fata mea, asa se face, se ia boracul se ia sanul si uite tehnica: ….”. Nuuuuu. Ele suparate, ofuscate: „tu nu vezi ca nu suge, nu e bun laptele, las’ ca-i dam noi lapte praf ca daca e in baza ta moare de foame”. Dupa ce ca esti si-asa vai de sufletul tau ce iti lipseste e un sparc de sentiment de vinovatie. Ma, si era una langa mine, parca se aseza dinadins 😀 frate ii sugea pustiul de zici ca era in anul foametei. Baga ala san de iti venea sa il mananci. Si al meu zici ca ii bagam caca de matza nu lapte.
    Bine, in afara de jeg copilul a fost ok. Nu mi l-au omorat dar nici alaptare naturala n-a pupat. Stiu … trebuia sa insist… tarziu, acum e tarziu.
    Pentru un tratament civilizat as vota Regina Maria. Pentru atentia acordata bebelusilor, idem.

  • eugenia spune:

    Sunt deja multe doamne inaintea mea care au scris detaliat cum a fost cu alaptarea la RM. Pot confirma ca stau prost de tot la capitolul asta. Am plecat de acolo cu rani pe care le-am tratat foarte greu. Stiam ca am mameloane ombilicate, le-am spus inainte de nastere, au ridicat din umeri spunand ca vedem dupa nastere. Dupa au mai ridicat inca odata din umeri.
    Daca as mai naste odata probabil as merge tot acolo, am fost multumita de conditii, de personal etc. Partea cu alaptarea este insa o problema prezenta nu numai la RM.
    Consilieri in alaptare la privat? O idee mai mult decat excelenta.

    • Stefi spune:

      Desi multi sustin sus si tare ca ranile sau durerea nu se intampla daca copilul e pozitionat corect, nu e tocmai asa – pentru unele femei la inceput e (extrem de) dureros si cu rani etc. chiar daca totul e ca la carte. Si uneori chiar nu se poate face nimic (mameloanele alea de silicon pot ajuta ceva la inceput dar nu neaparat). Sunt multe cazuri in care nici cei mai grozavi consilieri nu pot preveni ranile si alaptatul dureros (tot ce pot face e sa asigure mama ca e normal si ca de obicei dupa 2-3 saptamani devine mult mai usor -ceea ce e adevarat). Multe brosuri/site-uri de alaptare nu mentioneaza ca alaptatul pentru unele primipare poate fi extrem de anevoios si dureros la inceput, probabil de frica ca ar descuraja mamele – dar de fapt, minciuna asta prin omisie nu face nimanui bine. Poate multe mame ar trece peste dureri, rani daca ar sti ca de fapt e normal, dar cum li se tot spune ca daca alapteaza corect nu exista dureri, cum au dureri cred ca de fapt nu alapteaza corect si se dau batute.

      • Printesa Urbana spune:

        Perfect de acord cu ce spui! Noi am avut noroc de atasare corecta, nu am facut nici rani nici febra suptului, dar tot a fost al naibii de dureros si complicat in primele saptamini.

      • Xenia2 spune:

        De acord cu ce spui tu. Sora mea a avut dureri mari de sani desi copilul era atasat corect (fapt confirmat de moasa in Germania). In plus, la primul copil a discutat si cu un consultant in alaptare din Romania care i-a aratat cum se face. Ca sa nu mai spunem ca nu e chiar rocket science sa pozitionezi corect copilul. Oricat de talamb ai fi, tot iti iese la a 100 – a incercare.
        Daca aveti curiozitatea sa cautati marturii ale experientelor mamelor din strainatate unde campania pro-alaptare a inceput de mai multa vreme veti vedea ca asta e unul din lucrurile de care se plang. Am gasit si pe un site medical ca durerile la sani in momentul atasarii copilului sunt normale in primele saptamani la multe femei, chiar in primele luni la unele. Daca durerea nu se diminueaza in timpul suptului atunci trebuie mers la doctor si investigat fiindca poate fi o mastita.
        Sa minti ca nu doare (desi eu ii banuiesc pe consultantii romani si de nepricere si de lispa de experienta suficienta) nu mi se pare o strategie buna pe termen mediu si lung pentru a promova alaptarea. Acelasi lucru si cu nasterea naturala. In cativa ani, mamele vor realiza ca nu tot ce se vehiculeaza e universal valabil iar credibilitatea campaniei pro alaptare va avea de suferit. Nu ca mi-ar pasa fiindca eu personal nu iau decizii fiindca imi spune nu stiu ce consultant care uneori nici macar nu are un minim de studii medicale, sa alaptez sau sa nu alaptez.

  • Maria spune:

    Eu am nascut la RM in Brasov, acum 3 luni. A venit o tipa care cică era consilier în alaptare. M-a interogat: nume, varsta, nume copil etc.daca am alaptat, de cate ori am alaptat; era a doua zi dupa nastere prin cezariana. Dupa ce a terminat interogatoriul mi-a zis foarte sec ca nu am alaptat de destule ori ca sa se stimuleze lactatia si ca daca vreau sa am lapte sa alaptez mai des si sa cer o pompa de san de la asistente ca sa ma mulg de cel putin 2 ori noaptea fiecare san de doua ori cate 5 minute minim, ca altfel nu o sa imi vina laptele. Mi-a zis cateva pozitii de alaptat, daca am ceva intrebari si cu asta basta. Sec si fara nici un rost, parerea mea. Dupa ce a plecat am fost foarte panicată, eu chiar imi doream sa imi alaptez fetita. Am chemat asistenta si i-am zis de pompa. Ea a fost foarte drăguță mi-a spus sa ma calmez si sa ma odihnesc si ca nu are rost sa imi chinui sânii cu muls cu pompa si ca o sa imi aduca fetita de cate ori se trezeste ca sa o pun la san si noaptea si sigur o sa imi vina laptele. Asa s-a si intamplat a doua zi mi-a venit laptele si de atunci alaptez. Concluzia mea: decat consiliere facuta prost mai bine deloc. Domnisoara respectiva nu a facut decat sa ma panicheze de pomană.
    In rest totul a fost de nota 10.

  • cristina spune:

    Eu am nascut la Filantropia, unde totul a decurs aproape minunat. Nasterea in sine super OK – atat medicul de garda (cu care am „demarat”), cat si medicul meu (cu care am „finalizat”), au fost foarte competenti, dar si foarte amabili si politicosi. La fel si moasele, tinere, dragute si de mare ajutor. N-am apucat sa „ne cunoastem” prea bine, ca bebelusa s-a nascut in 45 de minute de cand am coborat din masina, insa mi s-au parut OK.
    Rezerva foarte OK, de 2 persoane; singura nota nu tocmai buna a fost toaleta, comuna cu inca o camera si, desi relativ curata, nu era confortabila, asa ca mie nu mi-a inspirat incredere. In cele 2 zile si jumatate cat am stat acolo, nu a fost insa o problema insurmontabila.
    Bebelusa a stat cu mine in camera de la vreo 3 sau 4 ore dupa nastere; regula generala era de rooming in, dar mamicile care doreau puteau cere ca bebelusii sa fie luati la neonato ca ele sa se mai odihneasca. I s-a dat lp imediat dupa nastere, ulterior am precizat ca nu doresc si dorinta mea a fost respectata. Tot personalul insista pe alaptare si, din ce am vazut, explicau foarte ok cum se procedeaza. Toate mamicile din „tura” mea reusisera sa alapteze, ceea ce inteleg ca e o mare realizare. Mie mi-au fost de folos atat sfaturile asistentelor, cat si ale colegei de salon (la al treilea copil, deci experta:)), cat si mai ales incurajarile doctoritei neonatolog, doamna Preda – o femeie absolut minunata – foarte determinata, foarte clara in explicatii, dar si cu mult respect fata de toate pacientele; genul de politete care vine dintr-o inima buna si dintr-o minte educata. Am alaptat fara nici o problema de atunci si pana acum, totul a decurs atat de minunat, incat inclin sa cred ca sunt mai degraba o exceptie.
    Cu cateva mici exceptii, personalul de la Filantropia a fost amabil si politicos; si cei carora le-am dat bani, si cei carora nu le-am dat au fost OK. E drept ca deveneau realmente prietenosi dupa ce dadeam bani:), nu stiu daca se purtau asa cu toata lumea sau au fost mai OK cu mine, fiind eu nu tocmai la prima tinerete, destul de increzatoare / autoritara si relativ bine informata.
    In total, o nastere normala si 2.5 zile de spitalizare au costat apx 2200 RON in ianuarie 2014. Ar fi crescut putin daca mai apucam sa am nevoie de serviciile anestezistului (pe care tare le-as mai fi dorit, insa intreg travaliul a durat mai putin de 2 ore de la primul semn ca se intampla ceva:))

    In concluzie: daca as mai naste odata, as merge tot la Filantropia, pentru ca am mare incredere atat in corpul, cat si in psihicul meu. Nu stiu cum as fi procedat daca as fi fost cu zece ani mai tanara si mai timida, sau daca as fi avut o sarcina cu probleme.
    Iar daca as fi optat pentru cezariana la cerere, clar nu Filantropia (ei nu fac deloc asta) si atunci as fi ales clar o maternitate privata (alte maternitati de stat din bucuresti nu m-au convins deloc – nu era nici o alta care sa aiba in acelasi timp toate criteriile mele: exclusiv rezerve de 2 persoane + regula generala de rooming in + departament foarte performant de medicina materno-fetala + departament foarte bun de neonatologie.

    • Alinutza spune:

      sa stii ca am auzit numai lucruri bune despre filantropia
      exista si rezerve cu 1 pat insa din cate stiam costa cam 380-400 lei/noapte, dar si cele cu 2 paturi sunt ok.

  • IoanaV spune:

    Eu am nascut de doua ori la clinica Eva in Brasov si am fost foarte multumita de conditii. La prima nastere, intr-adevar, mi-as fi dorit sa fi primit mai mult ajutor ca sa alaptez. Baietelul meu a fost un dolofan de 4,600 kg si foarte flamand, si a primit in prima noapte, pana mi-am revenit eu din anestezie, lapte praf si din jumatate in jumatate de ora. Bineinteles ca apoi n-a mai vrut la san, si asa am pierdut startul de alaptat exclusiv, si nici n-am mai reusit sa recuperez. Am alaptat cu greu pana la 6 luni, desi mai mult de 30-40 ml la o masa nu cred ca am reusit sa scot vreodata. In schimb a doua oara cand am nascut mi l-au adus si mi l-au pus la san imediat ce am ajuns in salon, si lp a primit doar cand a fost cu adevarat necesar (si el a avut tot 4,600 kg). Specialista in alaptare de la Eva este o persoana minunata, care m-a incurajat si m-a sustinut si inca nu am cuvinte sa ii multumesc pentru ca a fost alaturi de mine si m-a sfatuit cand eram cu lacrimile in barbie de teama ca nici de data asta nu voi reusi sa alaptez exclusiv. Toate asistentele, medicul anestezist, medicii ginecologi, infirmierele, toata lumea a fost pro alaptare si mi-au explicat in detaliu ce trebuie facut, fara sa intreb.
    Ce m-a impresionat a fost caldura celor din jur….toata lumea ma intreba daca am nevoie de ceva, daca vreau sa imi tina de urat, ma incurajau si a fost, per total, o placere sa nasc acolo.
    Conditiile au fost de fiecare data excelente.
    Vizitatori nu am avut voie, doar sotul, si doar in orele de vizita, si poate ca a fost mai bine. Am reusit sa ma odihnesc, sa imi gasesc un ritm propriu in relatia cu baieteii mei…
    Asa ca recomand din suflet nasterea la Eva, a fost cea mai buna alegere pentru noi!

  • Liz spune:

    Cu parere de rau, observ ca multe mame sunt frustrate din cauza faptului ca nu au avut lapte la inceput sau ca nu au fost invatate de cineva cum sa-si puna copilul la san (oricum nu poti sa inveti asta pe altcineva doar treci prin experienta asta si gata), ca nu au nascut cum si-au dorit si atunci isi revarsa toate nemultumirile si pe medici, si pe asistente si pe spital.

  • Irina Ciolac spune:

    Am nascut la Spitalul Universitar cu doamna doctor Bohaltea. Daca si cei de pe sectia neonatologie s-ar fi purtat ca dansa as fi putut spune ca totul a fost super ok! Insa, nu a venit nimeni sa ne spuna cum este fetita, nu a venit nimeni sa imi arate cum o schimb, o spal (de fiecare data cand cautai asistentele erau de negasit). Mi-au plasat-o la san in salon si de aici vezi de stii ce sa faci si cum sa faci! Ne-am descurcat, ca de, gasesti solutii!

    La patru luni ale Dianei, ne-am internat de urgenta la Medlife, unde conditiile au fost cu totul altele! Atentie, grija, usa deschisa de n ori si de n ori intrebata daca totul este ok, daca mai avem nevoie de ceva! Si da, as alege varianta de privat daca ar fi sa mai nasc a doua oara!

  • liliana spune:

    eu am o intrebare, urmeaza sa nasc si eu la RM in perioada urmatoare. inteleg ca trebuie sa ii sun pentru consult pre anestezic si pentru intalnire cu dr neonato. pentru fetele care au nascut acolo, imi puteti povesti mai concret in ce consta? am vazut ceva mai sus cum ca a ales dr neonato..multumesc frumos,

    • Printesa Urbana spune:

      esti informat cu privire la proceduri, riscuri, poti pune ce intrebari vrei despre proceduri, riscuri, vaccinuri etc, semnezi niste formulare de consimtamint, anestezistul iti recomanda si un set de analize. si cam atit.

  • Anca spune:

    Citesc de cateva luni blog-ul, imi place sa vad si comentariile. Foarte utile si relevante parerile cititoarelor! Am un baiat de aproape 5 luni, nascut natural la Clinica Eva, in Brasov. Recomand clinica mai ales pentru personal: asistente si consultantul in alaptare, Mihaela Drilea. 2 zile cat am stat in clinica, copilul a stat cu noi (am platit loc in camera pt sotul meu sa ramana cu noi) si am fost ajutata sa invat sa il alaptez. Nota 10 pentru personalul de la Eva. Pe Mihaela am sunat-o ulterior de cateva ori cand am mai avut nelamuriri, moment de furia laptelui, etc. Cred ca oriunde ajungi sa nasti, trebuie sa iti aperi tu drepturile, sa intrebi, sa ceri, chiar daca nu gasesti persoane cooperante. Si mai ales sa crezi ca poti orice: nastere naturala, alaptat la san, evident exceptie facand cazurile cu ADEVARAT medicale (procent f mic). Nastere usoara, printeso! Toate mamicile de 2+ spun ca la al doilea e mult mai usor!

  • Alinutza spune:

    asa ca fapt divers – scuze Ioana daca sunt off topic
    Cunosc o familie care au facut credit ca nasterea sa se desfasoare la privat. RM
    Sint oameni cu venituri relativ medii care au platit timp de un an de zile credit pentru nastere, apoi au luat fetitei patut, carucior la mana a 2-a . Tin minte ca nu aveau nici scaunel de masina, tineau fetita in brate; apoi le-a donat cineva scoica ptr masina.

    Ce as vrea sa subliniez in cazul nasterilor la privat este ca preturile sunt exagerat de mari iar casele de asigurari nu deconteaza nimic. Atat timp cat muncesc, am asigurare medicala, tot nu-mi permit sa nasc la particular. Va spun sincer ca mergeam cu drag la particular si eram dispusa sa stau si cu 2-3 mamici in salon, nu tineam neaparat sa am pasta si periuta de dinti de unica folosinta, baie proprie sau alte consumabile-daca costurile erau undeva la 2500-3000 lei; hai un 3500 lei.
    Ar trebui luat in calcul si astectul asta, sa asigure anumite servicii la costuri mai mici. (dar poate nu vor asta).

    • Stefi spune:

      Probabil ca sistemul de asigurari ar trebui reformat incat sa acopere un anumit standar de servicii (sau un plafon de cost) indiferent unde ai merge (si eventual parintii ar plati din buzunar pentru diferente, alte servicii mai de lux daca le doresc). Nu cred ca ar fi imposibil de facut daca s-ar dori, exista tari unde exact asta se intampla. In Germania unde am nascut eu, exista spitale orasenesti si universitare, dar pe langa exista foarte multe spitale care sunt administrate privat. Asigurarile de sanatate de stat (unde intr-adevar contributia e ceva mai mare decat in Romania, la 8.2 % pentru angajat si 7.3% pentru angajator, dar nu mai mult de 710 euro pe luna total angajat + angajator) acopera anumite cheltuieli pe care ei le considera esentiale, indiferent la ce tip de spital mergi. Pentru orice spitalizare in afara de nastere sau alte probleme obstetrice, pacientul plateste 10 euro pe noapte si e cazat (in functie de facilitatile spitalului) in camere de 2 sau 3 paturi, cu baie proprie, de acasa isi aduce efecte personale si atat, nu medicamente de acasa, nu mancare de acasa (decat daca tine neaparat), si mai ales nu spaga!

      Pentru nastere, asigurarea de stat acopera absolut tot, si ca bagaj mama trebuie doar sa-si ia cu ea obiecte de igiena personala plus haine daca nu vrea sa stea in camasile spitalului. Cazarea mamei se face in camera dubla sau tripla (in functie de ce ofera spitalul), pentru camere individuale se plateste in plus (vizitele tatalui si copiilor proprii sunt permise la orice ora, alte vizite sunt limitate). Camerele de travaliu sunt individuale, tatal sau alta persoana insotitoare sta in permanenta cu mama, si dupa cezariana (la care tatal e prezent) refacerea se face impreuna cu bebelusul si tatal tot in camera de travaliu (bineinteles daca bebelusul nu are nevoie de ingrijiri speciale). Pentru travaliu nu e nevoie de adus nimic de acasa in afara de evetual muzica, filme, carti. Eu am ales un spital administrat de Crucea Rosie (unde toate asistentele erau „surori”), pentru ca intamplator e la 5 minute pe jos de casa, si e dedicat pentru obstetrica si ginecologie (deci spital mare cu toate facilitatile necesare pentru situatii de urgenta). Nu e in nici un caz un spital „de lux” sau ceva special ceea ce am descris eu. (MI-a luat mult sa ma decid sa scriu de experienta cunoscuta de mine, pentru ca la ce ajuta sistemul german pe o mama care naste in Romania, dar pe de alta parte, cred ca aici ar trebui sa ne concentram eforturile daca vrem sa militam pentru schimbare, mai ales stiind ca se poate, intr-un sistem de asigurari de stat).

      Si nu zic ca in spitalele romanesti se poate schimba totul de azi pe maine, dar unele schimbari nu ar costa (multi) bani, iar altele cred ca ar fi realizabile daca s-ar gestiona mai bine banii aia din asigurari. Doctori capabili si dedicati meseriei exista, daca ar fi platiti ceva mai bine sa nu mai existe presiunea asta a spagilor, multe s-ar schimba. Si da, asigurarile ar putea fi reformate sa acopere (eventual pana la un anumit plafon) si serviciile oferite in spitalele private, in asa fel incat de ex, da parintii sa plateasca din buzunar partea de „lux” dar nu partea medicala.

    • Andra spune:

      Salut,
      exista clinici private care ofera pachete pt nastere naturala la 1700 lei daca semnezi contractul intr-o anumita perioada, gen targuri de bebici. asta in Bucuresti.
      Sanatate!

  • nelutza spune:

    Nu este vorba doar despre a naste la privat ci despre orice interventie sau necesitate pe care ai avea .Sunt pro clinicilor private.Si asta se datoreaza doar simplului fapt ca am avut nefericirea de a avea nevoie de sistemul nostru sanitar.DEZASTRU TOTAL.Incompetenta,nepasare sant doar doua apelative pe care cu parere de rau trebuie sa le aplic acestei institutii.Doctori care fac minuni sunt intr-un nr.infim si nu pot acoperii toate mizerile celorlalti.Dupa ce m-am chinuit luni de zile cu sistemul nostru de stat ,fara nici un rezultat ,am decis sa merg la privat chiar daca nu am o asigurare privata,cea ce imi doresc cat mai curand sa o fac.Merita toti banii!!!Sunt hoteluri de 5 stele pentru pacienti.E foarte adevarat ca sumele ce le percep sunt consistente dar tin sa va spun ca in lunile ce m-an chinuit sa aflu un rezultat am cheltuit mai mult pe atentii decat am dat la o clinica privata ce m-a rezolvat intr-o saptamana.
    Sa fiti sanatosi si nastere usoara!

  • Andrama spune:

    Am nascut in aprilie 2013 la RM, cezariana dupa travaliu (nu am rezistat la expulzie si am solicitat eu cezariana), pachetul extra care. In mare, am fost dezamagita de experienta RM, serviciile mi s-au parut dezamagitoare si au contribuit la o frumusete de depresie post natala (esecul nasterii naturale si partial al alaptarii). Chestiunea cu nasterea naturala nu le-o pot inputa, dar faptul ca 3 zile cat am fost internata acolo a trebuit sa ma lupt chiar si pentru un pahar de apa, DA, le-o pot inputa.
    Cea mai importanta chestiune, pe care nu o mentioneaza nimeni, este ca in terapie intensiva (dupa cezariana) imparti spatiul cu alte femei. In noaptea in care am nascut eu, erau alte minim 6 femei, la care veneau soti,mame, copil& primeau tratament in momente diferite. Plus, patul meu fusese montan in zona in care tineau medicamente, asa ca m-au tinut jumatate de noapte cu neonul aprins deasupra capului. Eu teoretic trebuia sa ma odihnesc sa-l iau pe bebe in primire chiar de a doua zi(eu il voiam de atunci langa mine, dar ce conta asta)?
    Sprijinul in alaptare a ramas la nivel declarativ, practic NIMENI nu mi-a aratat cum se pune copilul la san in mod corect, desi eu solicitam oricui intra in salon. Mai mult decat atat, m-au incurcat spunandu-mi ca am memeloane plate (NU exista asa ceva), ca bebe nu poate fi hranit cu seringa in loc de biberon ptr ca exista riscul sufocarii (la Municipal, bebelusii care nu sunt alaptati initial primesc lp cu seringa ptr a nu interfera cu tehnica suptului), ca nu pot pune copilul la sanul la care aveam ragade ptr ca exista pericolul infectarii copilului. Exista o pompa electrica la RM, nimeni nu a stiut sa-mi explice cum se foloseste in mod corect. Concluzia: am plecat din maternitate cu copilul hranit cu lp (nu stiam cat lp ar trebui sa manance in total pe o zi) si cu sanii angorjati. Din fericire s-a rezolvat acasa cu ajutorul unui consultant in lactatie.
    Chiar si la consulturile ulterioare, neonatologii si pediatrii pe care i-am vazut NU sustineau alaptarea decat declarativ (recomanda lp atat verbal, cat si scris chiar si in cazurile in care este evident ca bebelusul este hranit corespunzator la sanul mamei)
    As mai adauga faptul ca exista o imensa lipsa de comunicare intre personal (medic si asistenta, asistente la schimbarea turelor, asistente neonat, etc) incat trebuia sa ma asigur personal ca primesc medicatia intocmai (medicul meu recomandase ceva un pic diferit de schema lor clasica post cezariana), copilul venea de la acvariu insotit de asistenta care NU stia daca si cat lp primise, etc.

    Referitor la intrebari:
    1. Chiar nu tine nimeni cont, am vazut puhoi de oameni iesind/intrand din alte camere. Eu am preferat ca primele zile sa fie doar ptr noi 3.
    2. Am primit si eu maretul trandafir, dar nu m-a incalzit cu nimic, as fi preferat sa primesc ceai de lactatie cand am cerut.
    3. Totul a fost ok in privinta vaccinurilor: au comunicat, au explicat, mi-au cerut acceptul.
    4. Am baiat :). Manca-l-ar mama!
    5. Nu e chiar asa: camasile puse la dispozitie erau ponosite de-a dreptul, cu nasturi lipsa, tiv descusut, gaurele. Asa ceva NU se face unor oameni care platesc niste servicii.
    Consumabile ptr mine (absorbante, chilotzi de unica folosinta) existau dar in nr. mic si a trebuit sa cer de cateva ori (inclusiv hartie igienica :().
    6. Glumesti? Toata lumea face poze, nimeni nu cere nimanui acordul..
    7. DA! Am ajuns la spital la 7, m-a preluat la consult medicul de garda, m-a informat ca am dilatatie 1 si au anuntat medicul meu curant care a sosit peste vreo 2 ore. Si cat am stat acolo, m-a consultat in paralele si medicul de garda, desi eu aveam un medic curant ptr care am platit extra tarifului standard.
    8. NU m-a interesat.
    9. DA, medicul meu dadea consultantii la RM, dar eu am facut controalele in alta clinica.
    10. Cand am nascut eu, se ocupau de un prematur de 26 de saptamani. Deci, sunt pregatiti. Costurile in schimb sunt imense.
    Sper ca postul meu sa mai ia din valul pus frumos peste nasterea la RM.

  • Liz spune:

    Asta mi se pare cel trist lucru din punctul meu de vedere: sa imparti camera cu alte 6 persoane… Nu credea ca se intampla asta la RM. Mi se pare inadmisibil dupa ce dai 100 de mil sa mai stai cu inca 7 femei la comun. Eu am stat doar cu o femeie la terapie intensiva dupa cezariana si apoi m-am mutat in rezerva mea, pt ca de asta mi am si ales rezerva: pt intimitatea mea si a familiei. Imi pare rau pt tine!

  • Diana spune:

    Buna,
    Am nascut si eu la RM in urma cu 2 luni. Din experienta mea:
    -am stat in camera single si au putit sa vina oricati musafiri simultan.
    -mi s-a adus bebelusul sa il pun la san cam la 1 ora dupa nastere (cezariana), si mi s-a adus in total de 2 ori cat am stat la terapie intensiva (deci la fiecare masa); din punctul meu de vedere a fost foarte ok cu alaptarea. Nu mi-au bagat pe gat lapte praf, cand le-am zis ca e suficient de la san nu i-au dat si cu biberonul.
    -camasile de la ei pareau ne-aerisite unele, aveau un aer inchis.

  • Andra spune:

    Salutare,
    si eu am nascut la RM in sep 2013.
    1. am avut noroc de nastere vaginala desi dr. curant ma tot pregatea de cezariana, ca e prea mare bebe, ca are capul prea mare etc. ca nu a coborat inca si daca nu coboara in 10-15 min nu mai coboara deloc etc. – am avut NOROC de un travaliu fulger si eu bebe ft istet care si-a gasit calea si am nascut vaginal, asa cum mi-am dorit. Am primit epidurala care a incetinit contractiile, a fost nevoie de oxitocina pt ca dr avea o cezariana progaramata intr-o ora :(, desi initial stabilisem impreuna in PLANUL DE NASTERE (care nu se mai ofera, trebuie cerut de paciente 🙁 ) ca nu vom recurge la oxitocina. Ma rog, m-am ales cu o moasa mult mai empatica decat dr. curant, tot femeie de altfel!, moasa care a impins in locul meu. Dr. a taiat fara mila si deci m-am ales cu o epiziotomie urata si cu felicitare pt moasa, ca a nascut bine! Norocul meu ca am psihicul puternic si nu m-au lasat nervii sa ma intristez sau sa ma deprim! Slava Domnului!
    2. am observat ca MAJORITATEA nasterilor de acolo sunt cezariene. am prietene care isi doreau sa nasca vaginal (natural e cu totul alta poveste) dar au ajuns sa primeasca cezariana la RM. TRIST si deloc incurajator. sunt ori prea dornici sa plece mamele cu un gust placut, adica sa nu se chinuie mult in spitalul lor, ori e o chestie de bani, cezariana fiind cu ca. 2000 mai scumpa (cel putin in sep 2013).
    3. NU AM PRIMIT niciun sfat cu privire la igiena mea post epiziotomie.
    4. Antibiotice am primit desi trebuia sa intreb eu pt ce si ce anume imi dau.
    5. BEBE a primit si el antibiotice 5 zile pt o infectie DAR A FOST SI VACCINAT. in entuziasmul meu nu am realizat ca nu se recomanda si dr. neonato nu m-a sfatuit alfel! dezamagitor pt RM care se vrea o maternitate ce ofera excelenta.
    6. nu l-am primit pe bebe imediat dupa nastere decat ft ft putin. l-am cerut dar a venit dupa 2 ore pt ca nu mergea liftul. 🙁 iarasi DEZAMAGITOR!
    7. asistentele pareau deranjate de insistentele mele de roaming in, de insistentele mele de a-i da lapte matern pompat de mine. era mai obositor pt ele. impresia mea a fost ca erau bine intentionate dar prea putine pt volumul mare de munca.
    8. am avut furia laptelui in maternitate – iar deranjant pt ele. se intreceau in sfaturi mai mult sau mai putin avizate (cert e ca si eu cred ca le confundam si le intrebam pe cele de la dep obstretica despre ingrijire bebe, dar nu se prea prezentau).
    9. overall, o experienta care se putea mai frumoasa, am rezerve in a-i alege a doua oara. Promoveaza totusi excelenta!
    10. te invata ca trebuie spalat la fundulet bebe dar ele ii tot sterg cu servetele umede. 🙁

    Sanatate si nastere usoara!

    PS. desi is dotati cu de toate (minge de travaliu, comprese multi-mum, pompe de san, chiloti de unica folosinta etc. eu a trebuit sa le cer, nu mi s-au oferit ca sugestie pt problemele mele gen *nu a coborat bebe suficient, ragade, canale infundate etc.)

  • ioana spune:

    Si eu am nascut la Regina Maria acum o luna. Dorinta era sa nasc natural, sarcina a decurs foarte bine, si desi medicul meu e renumit pentru cezariana, chiar m-a incurajat si sustinut in decizia de a naste natural. Din pacate m-am trezit cu sangerari intr-o seara prin saptamana 38, am ajuns la camera de garda cu suspiciune de dezlipire de placenta, si in jumatate de ora eram in cezariana. Completasem anterior la consultatia prenatala niste formulare prin care solicitam alaptare exclusiva pt bebe si rooming in. Avand in vedere ca in primele 48 de ore dupa operatie nu am dormit deloc nu prea am reusit sa fac asta. Asistentele de la neonato il aduceau pe bebe f des, si imi cereau permisiunea sa ii ofere supliment doar daca il vedeau plangand de foame. la san mi l-au pus la nici jumatate de ora de cand iesisem din operatie si au mai venit cu el de cateva ori pana am ajuns in rezerva. A doua zi deja au venit cu bebe si cu „trusoul” sa imi faca instructajul si sa mi-l lase in camera. Eu abia ma dadeam jos din pat, asa ca l-am mai lasat pe mana lor. In rest asistentele si doctorii sunt atenti si zambitori, raspund ori de cate ori intrebi. Medicii de garda s-au prezentat de fiecare data, asistentele mai putin.
    Parti bune: curatenie, confort, bagajul pt mama si bebe trebuie sa contina doar cartea de identitate si hainele de iesire, exista un kinetoterapeut pt masaj la cerere, nu am avut probleme cu factura, nu au fost costuri ascunse.
    Parti unde se mai poate lucra: rezervele de pe palierul cu acvariul sunt zgomotoase pt ca vizitatorii si taticii isi suna entuziasmati rudele de acolo, nu toate asistentele anunta ce medicamente baga in tine… eu intrebam la inceput, dupa aia le invatasem, care e antibiotic, ketonal, epidurala etc, iar asistentele de la neonatologie sunt cam pe fuga tot timpul, iar daca le ceri sa te asiste cu bebe primesti invariabil raspunsul-intrebare: „Dar cum nu vi s-a aratat asta ieri?” Ba da, dar poate vreau sa imi mai arati o data sau sa imi spui ce fac prost de plange asta micu’ in continuare…

    Una peste alta o a doua nastere cu siguranta tot aici, nu neaparat pentru conditii cat pentru medicul ginecolog.

    • Alice spune:

      Ioana, cuvintele tale mi-au dat curaj. Am 23 de ani si tocmai am aflat ca sunt insarcinata, dar nu am un medic. .As cam vrea sa nasc la Regina Maria. Te rog mult, Imi poti recomanda un medic? Sau poate cineva sa ma ajute cu recomandarea unei doamne doctor de la Regina Maria care sa ma supravegheze încă de la început si cu care sa nasc?

  • Ana spune:

    Buna,

    Voi naste in luna martie la RM Baneasa. imi puteti recomanda un neonatolog bun si proalaptare?

    Multumesc!

  • Maria spune:

    Buna, si eu am nascut la Regina Maria. Am vrut sa nasc natural dar dupa 6 ore de travaliu colul era inchis si contractiile tot mai mari, pulsul bebelusului scadea si mi s-a spus ca pentru binele lui trebuie sa ne mutam in sala ne operatie.
    Tot procesul a fost ok bebe a primit 9, mi l-au pus pe obraz :),l-au luat la neonatologie..
    L-am alaptat dupa 3 ore la postoperator si apoi am stat cu el in camera pana la externare. I-am rugat sa nu ii dea lapte praf pentru ca aveam deja laptic si au acceptat cu cateva presiuni cand si cand.
    In afara de o asistenta de la neonato care a fost mai rea, in sensul ca avea o amabilitate fortata, era deranjata cand o chemam noaptea sa vina sa ma ajute cu bebe agitat, toate au fost dragute.
    Dupa prima zi ni s-a spus ca bebe are o infectie si trebuie sa mai stea 2 zile in spital pe antibiotice. Asa am facut, desi ne gandeam ca asta o sa coste in plus.
    La final,dezamagire: trebuia sa ne externam pe la 12 si la 2 facturile inca nu erau gata, ne tot puneau sa asteptam.. cand au fost gata alta dezamagire, stiam ca nu am nascut natural si vom achita o diferenta de 3.000 lei pentru cezariana, insa factura a fost cu mult mai scumpa, zilele in plus de cazare pentru care eu aveam reducere in baza unui abonament apareau pe factura cu pret intreg, apoi au zis ca s-a depasit plafonul de consumabile si alte sute de lei pentru manusi chirurgicale, singura injectie cu no-spa facuta la internare, screening-ul auditiv pentru bebe care era gratuit in baza contractului initial de care nu mai vroiau deloc sa tina cont, plasturele lui beeb de la branulica..a fost oribil, eu cu mana la burta dupa operatie am fost lasata in picioare vreo ora sa le explic cum mi-au umflat factura cu vreo 500 lei si nu au mai tinut cont de puncte din contract. Timp in care spuneau ca nu pot sa imi spuna cum functioneaza ”s-a terminat plafonul de cosnumabile”, chiar si pentru cele folosite o singura data.. si imi spuneau ca oricum nu sunt sume extrem de mari si ca e vina mea ca nu am avut mai multa grija la semnarea contractului, nu imi venea sa cred.. dupa aceea au refacut factura de vreo 3 ori timp in care eu si sotul meu le aratam puncte care nu erau reduse pe baza abonamentului sau contractului, parca nu aveau nici un interes sa ne faca sa ne simtim un pic mai bine, sa isi ceara scuze.. sunt foarte dezamagita de cum au gestionat aceasta problema.
    Sfatul meu este sa va uitati bine la ce semnati si la facturile finale daca nu aveti foarte multi bani si va pasa. Noi cel putin am pus banii astia deoparte sa avem parte de o nastere fara griji, dar au fost bani munciti si nu e corect ca o clinica cu pretentii sa aiba o astfel de atitudine.

  • DAN spune:

    IN TARILE CIVILIZATE, TATII SINT INVITATI SA ASISTE LA NASTERI SI SA TAIE CORDONUL OMBILICAL….BA MAI MULT,CEI DE ACOLO SE STRADUIESC SA CONVINGA VIITORII TATICI DE IMPORTANTA PREZENTEI LOR IN SALA DE NASTERI….EXISTA SI UN CADRU MEDICAL A CARUI SINGURA ATRIBUTIE IN SALA DE NASTERI ESTE SA SUPRAVEGEZE VIITORUL TATIC….AICI,IN ROMANIA, TI SE SPUNE „TU ASTEPTI AFARA”….”TU” NU „DUMNEAVOASTRA”….CUNOSC TATI CARORA LI S-A PERMIS SA-SI VADA BEBELUSUL DOAR IN A PATRA ZI DE VIATA A COPILASULUI….EU INSUMI A TREBUIT SA RIDIC PUMNUL PENTRU A PUTEA ASISTA LA VENIREA PE LUME A FETITEI MELE SI SA TAI CORDONUL OMBILICAL….EXISTA TATI CARE NU DORESC SA FIE IN SALA DE NASTERI IN ASTFEL DE MOMENTE….EXISTA MAME (MAI CIUDATE) CARE NU ISI SUPORTA SOTII LINGA ELE IN TIMPUL NASTERII….DAR, SINT SI CUPLURI CARE ISI DORESC MAI MULT DECIT ORICE SA TREACA IMPREUNA PRIN ACESTE MOMENTE….GINECOLOGII ROMANI,IN NEMERNICIA LOR, HOTARASC IN NUMELE VIITORILOR PARINTI CA TATAL NU ARE VOIE IN SALA DE NASTERI CA SI CUM VIITORII PARINTI NU AR AVEA DISCERNAMINT….ASADAR HAIDETI CA,IMPREUNA, SA PUEM BAZELE UNEI LEGI CARE SA OBLIGE GINECOLOGII SA INVITE TATII IN SALA DE NASTERI SI SA LASE VIITORII PARINTI SA DECIDA ASUPRA ACESTUI LUCRU….DOAR IMPREUNA VOM REUSI….

  • Razvan spune:

    Salutare tuturor! Sunt un viitor tatic (de baiat se pare :)) si de cateva zile si nopti incerc sa ma informez si sa ma asigur cat mai bine de faptul ca voi face tot posibilul ca sotia si cel mic sa beneficieze de cel mai bun tratament pentru nastere. Am observat ca aici pe forum nu s-a mai comentat de ceva timp, nu stiu daca mai este de actualitate sau nu dar am si eu nevoie de cateva sfaturi. Sotia mea are un abonament la RM prin care a beneficiat de anumite reduceri si tot aici ne-a fost recomandata o doamna doctor (nu dam nume..) care i-a lasat pana acum sotiei o impresie buna. Din pacate experientele mele si ale familiei mele cu tot ceea ce inseamna sistem medical (stat si privat) in Romania sunt..devastatoare, poate chiar halucinante dar nu isi au rostul acum. Ce vreau sa spun este ca am emotii foarte mari si vreau insa sa ma asigur cat mai mult ca vom face alegerea corecta. Dupa intalniri avute cu reps RM si Medlife, pot spune ca niciunii nu mi-au inspirat incredere. Am calculat in detaliu ce inseamna pachete de nasteri naturale/cezariene, pachete celule etc.. si da, am obosit putin.. Nu aleg niciodata varianta cea mai ieftina, nu asta imi doresc deloc insa vreau sa ma asigur ca vom primii niste servicii de calitate corecte pentru ce ni se promite.. Stiu ce inseamna vanzari, PR si marketing, stiu ca unii au preferinte etc. nu acesta este ce ma intereseaza, absolut deloc.. Insa am ramas cu impresia ca nu suntem decat pungi de bani in fata lor, ca, indiferent de dorinta noastra de a naste natural, pe cat posibil, suntem ghidati spre cezariana.. ca s-a pierdut foarte mult din calitatea serviciilor la nastere in privat din cauza volumului masiv al cererii (poate si din cauza scandalurilor din sistemul sanitar de stat din ultimele 12 luni..).. Astfel, ii rog pe cei care au mai avut in ultimul an experinete cu RM sau altii sa ne ajute cu informatii despre ce trebuie sa stim, ce putem sa cerem si ce am putea sa facem astfel incat alegerea noastra sa fie cat mai obiectiva si corecta.. Totodata, daca aveti recomandari de neonatolog (am vazut ca mai sunt cerute) si alte experiente, va rog sa le impartasiti si cu noi.. Da, stiu ca nici informarea multa nu face bine, ca toti sunt subiectivi (este si normal), dar prefer sa fiu cat mai informat si documentat astfel incat, atunci cand voi lua o decizie, sa stiu ca a fost cea mai corecta la momentul respectiv… Toate bune si sper sa mai vad activitate pe aici 🙂 R

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *