Ești cu siguranță cel mai mic copil pe care l-am ținut vreodată în brațe. De fapt, cred că nici n-am văzut vreodată un copil mai mic ca tine.
La tine-am văzut cel mai mic zîmbet. Cei mai mici ochi care mă privesc de parcă m-ar recunoaște.
La tine-am auzit cel mai mic scîncet. Cînd te port, parcă nici nu ești acolo la pieptul meu, deși uneori îți simt respirația mică și grăbită.
Cînd te țin la sîn, mi-e de ajuns o singură mînă. Mă mișc de colo colo cu tine așa agățat și parcă port pe braț o batistă roz, nu pe copilu-mi.
Ai crescut de-acum două săptămîni. Atunci erai cît un pui de pisică. Și tot ești mic, micule Iv. Încă stai cu picioarele și mîinile lipite de corp, de parcă nici n-ai ieșit din pîntec. Iar eu aproape că nu mai văd nimic din ce-a fost burta care te-a purtat.
Trece repede timpul. Vreau să treacă repede. Vreau să te văd mai mare. Să te simt cînd te port. Să fiu sigură că mă recunoști cînd mă privești. Să înțeleg exact ce vrei să-mi spui. Să nu-mi mai fie frică pentru tine.
Mic o să fii tot timpul, chiar și după ce-o să crești. Și mie o să-mi fie frică pentru tine tot timpul. Cu fiecare zi în care tu ești cu un gram mai mare, mă bucur mai mult de tine, de noi toți împreună, și parcă totul devine mai ușor. Tu doar să crești, bine?
(post scris pe vremea cînd Ivan abia împlinise trei kilograme)
O să crească, fizic, emoțional, în toate felurile, o să crească, dragul de el.
Ți-aș spune un secret, c-așa mă faci tu să mă simt, off, dar dacă-l spun nu mai e secret și nah, tac, că unele lucruri trebuie să rămână nespuse. Doar că modul ăsta în care spui lucrurile, alea firești și normale și de zi cu zi, e atât de aparte și de unic… Să fiți bine. :*
Au! Plang….Ioana mea avea 2400 gr cand am scos-o din spital si desi mie mise parea perfecta (ca nu aveam termen de comparatie), toata lumea se minuna ce mica e….Si a trecut timpul asta, si mai are putin si face 10 ani!! Cand??Cum?? Mi-e dor de ea mica, mica! Si acum e slabanoaga si lunga ca o pastaie…si frumoasa si desteapta si descurcareata si tot ce si-ar putea dori o mama….Deci nu mai zice, te rog, ca vrei sa-l vezi mare…O sa-l vezi…si o sa ti se faca dor…;)
Cat avea Iv la nastere? doar ca sa fac o comparatie cu ce am tinut eu in brate…acum 9 ani jumate 🙂
ce bine inteleg ceea ce simti si scrii! am o fetita de un an si sase luni…deja! si tot mi se pare mica! avea 2550 grame cand am nascut-o si 48 cm. Doamne, ce mica era!
Sa ne traiasca puii, sa creasca frumos si sanatosi!
Ce bine ca ai inceput sa-i scrii si lui Ivan mesaje emotionante de dragoste. Super. Tine-o tot asa. Se pare ca a trecut perioada neagra. Sa ai parte numai de orizonturi ros si pumoase si pufoase. Sanatate si putere sa duci tot ceea ce ti-ai propus. Tu ai in tine o mare putere de regenerare a iubirii. Estin un izvor nesecat. Poate de asta stau si citesc blogul tau (eu nu mai am bebelusi), uitasem cum e sa ai bebelus . Deh acuma suntem la scoala. Dar aceaste naratiuni ale tale , m-au readus inapoi la periaoada bebelusenie in care parca totul e magic si pur.
piele de gaina si lacrimi siroaie.. sa creasca si sa va bucure, amandoi!!
E prima oara cand scriu. Te citesc zi de zi…micuta mea, ce ieri a implinit 7 luni, avea 45 de cm si 2kg 300…era mica, mica. Si inca e mica…si inca se minuneaza toti cat este de mica desi acum are 6 kg. Te inteleg…imi era frica sa o ating, sa o ridic…dar iubirea e atat de mare ca treci peste toate. Sanatate multa si sa cresteti mari,mari si noi impreuna cu voi! Si…multumesc pt tot ceea ce scrii zi de zi.
Ooofff, cat te înțeleg. Puiul meu s-a născut la 31 de sapt,la doar 1680 fr…Au fost momente groaznice…E cel mai greu pt o mama sa nu își poată tine copilul in brațe, sa stea întinsă pe patul de la Terapie Intensiva si sa vadă cum alte mămici își pun copilul la san iar tu te rogi ca el sa supraviețuiască…Sa pui o pompa de plastic la san care sa stimuleze lactatia in locul guritei mici de copil si sa te bucuri pentru primul strop de colostru ca de apa in desert stiind ca el are nevoie de acest strop mai mult decat orice.Sa pleci din spital cu mainile goale, stiind ca el ramane acolo, singur si fara alinarea ta. Sa aștepți săptămâni întregi ca sa iei in brațe pentru câteva minute si sa ai in brate o mana de om, mai mic decat pisoiul de acasa. Sa te bucuri pentru fiecare zi trecuta, fiecare gram luat, fiecsre masa cu biberonul, fiecare gura de aer trasa fara ajutor. Insa acești copii sunt niste luptători, niste eroi care ne dau lecții de viață din primele lor clipe. Acum avem 11 săptămâni, 4 kg si plângem la fiecare 3 ore ca sa știe toți vecinii ca micul Sasha a venit acasă.
oh, Doamne.. cata putere avem, fara macar sa stim de ea.. multa sanatate si putere..si momente de iubire si fericire care sa aline fiecare secunda de durere!!
Uff, Raluca, ai trecut printr-un cosmar. Bine ca s-a intremat juniorul si l-ai adus acasa 🙂
Slava Domnului ca totul acuma e un vis urat. Ai fost o mama curajoasa si toata suferinta din spital si toate lacrimile se vor estompa, si va ramane intimparita in minte cand l-ai luat prima data in brate pe acea „mana de om”, care acuma e un baietel frumos. Sava traiasca si sa creasca mare , voinic si sanatos.
Fii-mea a fost micuta la nastere (cam 51 de cm si 2.780kg). Era ca o mata plouata. Acum, la 7 luni are 73 de cm (de ma tot intreaba lumea daca are un an :D) si se apropie de 8 kile. Va creste si printul, rabdare si mancare buna 😀
http://video.rol.ro/cea-mai-frumoasa-animatie-uite-cum-creste-fetusul-80171.htm
Sper ca pot pune linkul. Mi s-a parut foarte frumos:)
Baietelul meu a avut 2,700 si ma simteam asa vinovata ca n-am putut si eu face un copil mai marisor. Avea piciorusele slabe, fara cute, iar degetelele subtiri si lungi. Nu vroiam decat sa creasca si arate si el mai pufos. A luat in greutate foarte repede, era un mancacios si acum la 1,2 ani vreau sa ramana asa. Imi pare atat de minunata perioada asta. Multa putere s-aveti !
Ce pot sa mai zic de Matei – pt mine e cel mai luptator. A venit in saptamana 29, pe nepregatite si avea doar 1350 g si 42 cm..nici nu vreau sa imi aduc aminte prin ce a trecut micutul. Acum la 1.3 ani, are 11 kg, f activ si vioi si nimeni nu crede ca a fost prematur… O sa se intareasca si Ivan si apoi o sa fie tot mai greu de facut sportul ‘jos/sus brate’:)
Si Sonia a venit pe lume tot la 29 saptamani. A avut 1.270 gr., a scazut pana la 1.150 gr, moment in care eu am cazut intr-o spaima coplesitoare, iar dupa aproape 6 saptamani de spitalizare (ea)/ 8 saptamani (eu), ne-am externat cu 2.260 gr. Astazi, la 12 zile de la externare, am fost la vaccin si am ajuns la 2.700 gr.; mi se pare atat de mare! 🙂
Saptamana viitoare implinim doua luni (si 38 saptamani :D) si sunt atat de mandra de copilul meu luptator. Mai luptator decat puteam sa-mi imaginez. E cel mai frumos copil din univers, dupa cum a declarat tata-sau 🙂
Mihut avea 2.5 kile si 49 cm cand am venit acasa…cat o sticla de Coca Cola de sarbatori…acum e un flacau mare si voinic…la 7 luni avea 7.8 kile si 72 cm…si de-atunci sigur a mai crescut 2 cm (asta e cota lui lunara) si ceva in kilograme ca a fost o luna explozica cu mancat zdravan si dormit la fel…cresc micutii nostri
O minune, un copil si o mama puternica!
Sa fiti sanatosi!
Hai ca se face el mare.:)) Andrei -la nastere (prematur)- 2240. Acum are 2 ani si 9 luni, peste 16kg si peste 1 m inaltime. Cica e dpdv fizic cam de 3 ani jumate. So… 🙂
Neonatoloaga lui imi spunea (cand ma vedea plansa toata …si disperata ca era atat de mic…) ca sunt niste luptatori copiii nascuti asa de devreme/mici. N-o credeam, eram sigura ca spune asta doar ca sa ma incurajeze..Dar la 4 luni Andrei recuperase si era in curba, la 7 era deja peste medie…iar acum..tocmai ti-am zis cat este!
eu tin cu ivan.hai,mai,i-ai scris un post in care ii „plangi de mila”?nici macar nu e mic ;decat in comparatie cu cineva mai mare.
Da, subscriu la postul de mai sus. Nu este mic deloc (tu vorbesti de parca ai fi vreo mare), este un grasunel si frumusel! Sincer cred ca trebuie sa te bucuri cat mai este mic, pentru ca iti va face spatele cam praf! Si acum iti sta asa frumos in brate (bluza)! :):):)
Pupici pentru toti 3!
Bebele meu are 2 luni si jumatate si 6 kg. S-a nascut cu 3,080 g si 52 cm si cu ditamai pletele, mi-l aduceau asistentele cu freza facuta, si mie mi se parea mic si eram stresata ca nu aveam lapte si el era hranit cu lapte praf, iar eu nu prea stiam care e treaba cu alaptatul, imi era teama ca daca am sanii mici nu o sa pot alapta (desi citisem ca dimensiunea sanilor nu conteaza, ca si cei mici isi fac la fel de bine treaba ca cei mari si generosi). Si uite ca a trecut timpul si bebele meu si-a dublat greutatea de la nastere si asta doar cu laptic din sanii mei mici si in fiecare zi mi se pare un miracol si o binecuvantare ca bebele meu creste doar cu laptele meu ( ca ma dor deja incheieturile mainii nu se mai pune