M-a înșelat. Ce fac mai departe?

Se întîmplă. El înșală. Uneori înșală ea. Nu cred că are neapărat legătură cu apariția copiilor, cred că el sau ea ar fi înșelat oricum, mai devreme sau mai tîrziu. Are legătură cu firea omului, cu felul în care evoluează cuplul, cu nivelul de încredere în sine al fiecăruia.

Dar cînd sînt copii la mijloc și partenerul află că a fost înșelat, totul devine și mai dureros și mai complicat. Ce faci? Încerci să uiți și să ierți și mai dai o șansă? De uitat nu cred că poți să uiți vreodată că omul tău te-a mințit, te-a păcălit, a vrut și a atins o alta, apoi a venit înapoi acasă la tine ca și cum nimic nu s-a fi întîmplat. Că a șters mesaje, că a ascuns contacte și apeluri, că s-a prefăcut, că te-a luat de bună și de proastă.

Te desparți? Iei această decizie egoistă, în numele copiilor tăi, care vor crește fără tată? Poate e un tată bun, deși calitățile lui de soț sînt execrabile.

Încerci și tu să înșeli, ca să te răzbuni, ca să nu mai doară? Habar n-am dacă poți înșela programat.

Nu am cine știe ce experiență cu înșelatul. Am practicat sportul ăsta acum multă vreme, am înțeles repede că nu-i de mine. Mă obosește teribil duplicitatea, nevoia de scenarii duble, de a-ți verifica fiecare pas, fiecare gînd, să nu lase urme… E mult mai simplu să fii acolo cu un singur om, iar cînd nu mai poți fi, să pleci și gata.

Sigur, e ușor să scriu asta, nu am fost în situația ingrată în care din păcate se găsesc mulți oameni. Nu am fost nevoită să iau această sinistră decizie: rămîn cu un om în care nu mai pot avea încredere sau mă despart de cel pe care-l credeam jumătatea mea?

Cînd mă întreabă cineva ce să facă într-o astfel de situație, ridic din umeri. Tot ce pot spune e: Îl/O mai iubești? De obicei, după întrebarea asta se lasă tăcerea. Cine mai știe? E un amestec atît de variat de sentimente acolo, multe vecine cu ura, că e posibil să mai fie și iubire acolo.

Le-am întrebat în direct prin telefon la radio Itsy Bitsy pe Cristina Trepcea, psihoterapeut, și pe Otilia Mantelers, dacă există lucruri care pot face mai ușoară această decizie. Iată ce mi-au răspuns ele. Click play.

Pe scurt, dacă mai există iubire, merită să lucrezi (nu să lupți, lupta presupune sînge) pentru a o păstra, dacă și partenerul e dispus să lucreze cu tine. Dacă rămîi în relație fără să-l mai iubești, fără să-l ierți, dar o faci pentru copii, copiii vor crește cu o impresie foarte greșită despre ce înseamnă o relație. Copiii vor crește apăsați, cu un sac de pietre în spate, vor crește cu modelul de viață al părintelui care se sacrifică și cresc cu un sentiment de vinovăție (mama nu a fost fericită din cauza mea).

Voi ce credeți? Ați fost în situația asta? Ce ați făcut? Ce-ați face?

PS: Emisiunea Psihotaclale se difuzează în fiecare joi seara, de la 21.30, pe Radio Itsy Bitsy.

Sursa foto preview/film: infidelitate via Shutterstock.com

Pin It

97 Comments

  • Laura C. spune:

    Unele femei iartă şi merg înainte, altele pun punct relaţiei. Nu trebuie judecate pentru că au probabil de-a face cu împrejurări diferite. Totusi…dupa minunatul ,,eveniment” lucrurile nu trebuie trecute cu vederea. Dacă îl ierţi, vei încerca să şi uiţi şi, de asemenea, vei impune sau vei contura nişte limite. Dar femeile supuse care cred că ăsta e destinul lor – să sufere în tăcere, să ierte la nesfârşit, să închidă ochii, îşi merită soarta.

    • Dana eu spune:

      Ai dreptate, dar lucrurile nu sunt asa simple, incat sa pui o concluzie ferma din start…Sunt atatea situatii si oameni , unici, cu probleme diferite…
      As ridica si eu din umeri, ca printesa. La urma urmei, fiecare stie mai bine cum sa-si rezolve problemele.
      Si as mai spune un lucru, maturitatea te invata sa rezolvi toate cele neplacute cu mai multa intelepciune.

      • Laura C. spune:

        Pai asta am si spus…sunt imprejurari diferite, dar nici nu trebuie sa te complaci in situatia asta. Lucrurile nu trebuie complicate inutil.
        1. Nu poti tine langa tine CU FORTA pe cineva. Daca vrea sa divorteze, daca simte ca si-a gasit fericirea in alta parte, daca insista sa plece, trebuie sa-i dai drumul. Dragostea, daca e asa puternica, e mai presus de egoism.
        2. Daca el atarna intre doua case, nu are sens sa te pacalesti ca te sacrifici de dragul copilului. Niciun copil de pe lumea asta nu apreciaza un parinte slab, un parinte care nu ia atitudine. Vorbesc din proprie experienta aici. Poate la un moment dat, mi-ar fi placut ca mama sa-i mai acorde o sansa tatalui meu, dar pe masura ce am crescut, mi-am dat seama ca s-a ridicat cu mult peste alte femei. Mi-a oferit un camin linistit si m-a invatat ce inseamna sa fii demn. M-a invatat ca e greu sa razbesti singur, dar nu e imposibil. Si m-a facut s-o respect mai mult pentru ca am vazut la ea o forta si o determinare pe care n-am sesizat-o la alte femei maritate.
        3. Daca el a fost dedicat familiei, casei si a gresit o data… Intr-adevar e greu pentru o sotie sa treaca peste asta, dar probabil uneori trebuie sa te intrebi daca nu cumva ai gresit si tu la un moment dat, daca nu cumva ai contribuit in vreun fel la aceasta distractie. Va recomand sa cititi viziunea unui preot despre problema asta: http://blogarealacotidiana.blogspot.ro/2015/09/furtunile-familiale.html#comment-form (Bine, va recomand intreaga carte!)
        4. Mai e si situatia in care nu poti sa treci peste. Oricat de mult te-ai stradui sa uiti, sa ierti, nu poti sa mergi mai departe. Iar nu e de condamnat. Daca te minti ca poti depasi situatia si, in realitate, esti macinata zi de zi, nu faci decat sa lungesti inevitabilul.

        5. Cea mai grea situatie este a femeilor care nu au sprijin, a femeilor care depind financiar de sot si nu au alte rude care sa le ajute. In anumite orase sunt totusi niste centre maternale unde pot primi sprijin in cazul in care pe langa problemele uzuale, mai apare si violenta domestica. De ele mi-e mila, intr-adevar. Sunt eroine.

        • Dana eu spune:

          Imi place ceea ce ai sintetizat pe puncte. Iar spun ca ai dreptate, mai ales ca ai asistat la experienta mamei tale, care e o femeie deosebita de vreme ce ii porti atata respect si admiratie.
          Eu am vrut numai sa spun ca oamenii reactioneaza diferit, in functie de imprejurarile prin care trec; eu am parcurs o asemenea experienta in direct…si nu a fost deloc simplu de luat o hotarare.
          Uite cata lume mai jos, fiecare cu povestea lui…

        • Amz spune:

          Eu ma incadrez la 3. Cred ca si la 4. Am 1l2s de cand am aflat.
          M-a inselat cand eram lauza, cu bebelus de 2 luni. Nu m-a inselat o data, ci timp de 5 luni, cu aceeasi persoana. „Din curiozitate”.
          Ce fac? Il iubesc dar il urasc. Mi-e sila de el si il consider un jeg.

  • Laura C. spune:

    O femeie fără demnitate e o umbră!

    • Alexandra D spune:

      Cand umbra are trei plozi , sta cu chirie , n-are job , n-are pe nimeni s-o ajute …nu stiu cat de cald ii va tine demnitatea.

      • Laura C. spune:

        Nu contest ca exista o varietate de imprejurari, dar, la un moment dat, se va ivi un tren pe care nu are sens sa-l pierzi.

        Dar sa stii, ca mai sunt si femei, care desi nu se inteleg cu barbatii lor, au fost umilite, inselate de n ori, fac copii in nestire. In epoca mijloacelor contraceptive, asta e de neiertat. Sunt cabinete de planning care ofera anticonceptionale si prezervative gratuit, chiar si la tara. Sunt si care ,,toarna” copii pe motivul ca asa il intorc pe sot din ratacirile lui. Impacati-va cu ideea ca un barbat nu va sta cu o femeie, impotriva vointei lui, nici daca ii face 10 copii, nici daca e supusa ori e mama gospodinelor. Asta e adevarul. Cand i s-a pus pata nu-i mai pasa de nimic.

        Singurii care sufera din toata distractia asta sunt copiii!

      • Windi spune:

        Sunt de acord cu Laura C., fara demnitate esti o umbra, iar cei care inseala o fac pentru ca in primul rand nu au sentimente profunde si curate fata de partener.

        O casatorie adevarata se face din iubire adevarata, nu din interese. Casatoria se face cu sufletul-pereche si nu cu altcineva (da, exista suflet-pereche, dar nu pentru oricine!)

        Cand „umbra” nu are profesie sau job, atunci e o problema.

        Cand „umbra” a mai facut si 3 copii, desi nu are job, casa, siguranta financiara, iarasi e o problema.

        Iar problema e de obicei a „umbrei”, pentru ca asa se intampla cand fetele se casatoresc ca sa scape de parintii care nu le-au iubit neconditionat, sau ca sa lege un barbat de ele, sau ca sa isi anuleze (cred ele) anumite neimpliniri.

        Din perspectiva mea, contractul de casatorie e o prostie. Uniunea a doua suflete-pereche nu ar trebui sa aiba nevoie de nici o validare in fata societatii, relatia e doar a lor si numai a lor (dar acesta e un alt subiect de discutie).

        Revenind, cine inseala si mai ales cine inseala constant este o nulitate ca om. Nu e vorba ca obosesti traind in minciuna, e vorba ca traiesti neavand inima, caracter, onestitate, demnitate. Cei care isi inseala partenerii sunt oameni plini de traume, frivoli, goi si lipsiti de empatie si suflet. Nu mai vorbesc de cei care isi ranesc partenerii cu buna-stiinta, aceia sunt criminali pur si simplu, si tot ceea ce merita este sa fie parasiti pentru totdeauna.

        Din pacate, femeile inca sunt invatate si educate sa indure, sa treaca cu vederea, sa accepte. Dar nu poti avea o viata de calitate traind in minciuna, oricati copii ar fi la mijloc. Nu se mai numeste viata ceea ce traiesti, ci o mizerie de existenta pe care o duci pe picioare asteptandu-ti sfarsitul intr-un fel sau altul.

        Viata trebuie traita frumos, in eleganta si in profund respect fata de partener. Daca nu esti in stare, nu te mai casatori, iar daca esti celibatar convins caruia ii mai si plac „experientele” dese, anunta de la inceputul relatiei ce fel de om esti si cum privesti tu viata. Asa este onest, iar daca celalalt te accepta chiar si in felul acesta, atunci e fix problema lui si adulterul nu ar mai trebui sa-i creeze durere si frustrari.

        E un subiect inepuizabil si cu miliarde de variante. Insa, ca femeie, sa accepti sa fii inselata si mintita, inseamna ca nu ceri prea mult de la viata, iar mediocritatea e baza existentei tale. Invers, sa iti inseli partenerul, inseamna ca ale tale coordonate de viata sunt putrede, iar tu ca om esti mic, meschin, neevoluat.

        Vrei relatii multe, vrei experiente la orice pas, vrei TOTUL? Ramai singur si nu incurca vietile altora, dar mai ales fii sincer inainte de a intra intr-o relatie noua, spune-i exact cum esti si la ce sa se astepte.

        In orice caz, cand doua suflete-pereche se intalnesc, nu au cum sa se insele vreodata, relatia lor e la un nivel superior din toate punctele de vedere.

        • Andreea B spune:

          Bravo! Un ropot de aplauze pt ce si cum ai zis-o! 🙂

        • C spune:

          Viata in alb si negru! Nota 1, treci la loc!!!

        • Marilena spune:

          Dur, dar bine punctat. Evident ca in viata de zi cu zi apar situatii diferite. Ceea ce vreau sa punctez insa este ca un copil crescut intr-o familie in care parintii nu mai sunt pe aceeasi lungime de unda si apar certurile si tensiunile nu e cu nimic mai fericit decat copilul crescut de un singur parinte.

      • adriana spune:

        job se gaseste, chirie se plateste, prieteni minunati care sa te ajute se fac…daca el nu vrea nu ai ce sa faci…nu te poti atarna doar ca ai copii. Si astea le spun pe pielea mea.

  • Andreea L. spune:

    Daca amandoi vor sa fie impreuna, daca se mai iubesc…merita sa treci peste ( un concediu in 2 face minuni), dar daca doar o parte vrea sa mai fie impreuna…nu reuseste..casnicia/ iubirea e un tandem…ori pedaleaza AMANDOI. in aceeasi directie….ori nu……

  • Anonim spune:

    Nu insEala nimeni. Cel mult insala…

  • AlinaN spune:

    Pacat ca articolul asta vine prea tarziu pentru o persoana draga mie, poate pe ea ar fi ajutat-o. Din pacate divortul a fost solutia pe care au ales-o ei.

    • Laura C. spune:

      Asta e teoria, draga mea. Deciziile sunt individuale, in functie de cat poate fiecare sa duca. Daca au ales divortul, nu inseamna neaparat ca au gresit. Poate insemna ca au dat dovada de maturitate.

  • Omnia spune:

    Nu stiu ce as face, dar cred ca infidelitatea nu vine nechemata, adica nu apare din senin intr-o relatie sanatoasa, in care exista iubire, comunicare si interese comune. Pe tema asta, mi-a placut un discurs TEDx, Esther Perel, pe pe care l-am tradus http://des-monia.blogspot.ro/2015/06/despre-infidelitate-o-discutie-pentru.html

  • Dana spune:

    o data am iertat; a doua oara am aflat mult prea tarziu…a treia oara am incercat sa repar ce mi se parea ca e de reparat. nu am reusit decat sa-i dau senzatia ca, orice ar face, acasa va fi primit fara reprosuri.
    si a venit un moment in care mi-am simtit sufletul gol de orice sentiment- fara dragoste, fara ura, fara resentimente….doar dorinta sa plece. am divortat, dupa 23 de ani de casnicie. si nu am divortat pentru ca ma insela periodic, ci pentru ca, alaturi de mine, cel putin, nu era…adultul care se presupunea ca ar fi fost normal sa fie. crescusem deja doi copii, mai mult singura, nu ma simteam in stare sa”cresc” altul pana la adanci batranete.
    m-am recasatorit, cu primul meu prieten, si am avut sapte ani incredibil de minunati. si am vazut ca nu sunt eu, in primul rand, de vina pentru disfunctionalitatile primei mele casnicii. sotul meu insa m-a parasit, dupa ce a suportat eroic traumele unui cancer galopant. pentru mine, si chiar pentru copiii mei el ramane tatal familiei noastre ….cu dragoste, si acum….

  • Anca spune:

    Buna dimineata,
    am tot auzit cum ca de obicei barbatul care inseala nu inseala cu inima, cum ca tu il ierti de fiecare data pentru ca il iubesti. Prietenele mi-au marturisit ca nu si-ar parasi barbatul pentru aceste escapade, ci doar in momentul in care si-ar da seama ca exista sentimente fata de amanta. Sfaturi, sfaturi, sfaturi…..Eu i-am acordat patru sanse….si mi-am dat seama ca ori il accept pe viata cu acest handicap, ori plec. Ma gandeam ca suntem o familie, ca asta mi-am dorit toata viata, ma invinuiam pentru comporatmentul lui, m-am framantat zile si nopti intregi dar ultima escapada mi-a pus capac, nu am putut suporta sa vad cum ii scrie altei femei ca o iubeste si ca isi doreste un copil de la ea. Si copilul nostru care s-a nascut din dragostea noastra, cu el cum ramane? Si am plecat. Am plecat impreuna cu baietelul nostru, la ai mei. Am lasat in urma tot. Mi-a promis de fiecare data ca se va schimba, mi-a cerut sa-l iert si l-am iertat, dar de schimbat nu s-a schimbat, nici macar acum la 7 ani de la ruptura. Astazi, dupa atata timp, cand vad cat de dezinteresat este de copilul lui, cat de putin implicat in cresterea lui, cand vad ca nu a reusit sa isi cladeasca o relatie cu baietelul lui, ei bine in aceste momente imi dau seama ca am facut bine plecand de langa el, mai ales ca acum avand o noua familie se comporta la fel. Tare adevarata-i vorba aia cu „lupu-si schimba parul, dar naravu ba”. Eu zic ca atunci cand iti dai seama ca ai gresit-o rau de tot, si ca sotia ta pe care o iubesti si cu care aveti o comoara de copil te paraseste, lupti cu fiecare particica din corpul si din inima ta ca sa-i aduci inapoi si sa fiti din nou o familie. Dar daca tu accepti situatia si mergi mai departe fara nici un pic de lupta……..inseamna ca nu ne meriti.

  • JustMe spune:

    Been there, done that. Sunt o femeie inselata cu un copil mic (3 ani). Ce am facut cand am aflat ca ma inseala? Pai treci prin toate: furie, groaza de ziua de maine, durere, dorinta de razbunare, etc. Nu exista „m-a inselat, ce fac?”. Am incercat. Va spun eu, in fata ochilor nu o vezi decat pe cealalta. De cate ori pune mana pe tine, de cate ori iti spune „iubito”, de cate ori face un gest care se vrea frumos numai asta te intrebi: „pe cealalta cum o alinta?”, „pe ea o tinea asa in brate?”, este sfasietor. Nu exista decat divortul. Nu exista „a doua sansa”. A doua sansa, sa ce? Odata iertat ce va tine un om care inseala minte? Ca se poate. Ca scapa si are si familie si distractie.
    Eu am divortat. Am cochetat cu ideea de iertare aproximativ 5 minute, timp in care mi-a trecut viitoarea mea viata prin fata ochilor. M-am vazut cu ochii pe ceas, cu telefonul in mana, privind in gol si intrebandu-ma: „acum e chiar unde zice ca e sau e la alta?”. Si am raspuns cinstit: viata asta nu e de mine.
    Copilul? Decat sa aiba 2 parinti dintre care unul cu ochii dupa alta si altul indreptandu-se vertiginos catre depresie mai bine sa aiba doi parinti despartiti din care eu pot sa ii garantez macar unul 100% prezent, activ, atent si iubitor. Altfel tot ce i-as fi putut oferi ar fi fost o leguma.
    Care este vestea buna? La 6 luni dupa divort va pot spune ca ma simt MULT mai bine, mai libera, mai linistita, mai echilibrata. Mi-am reluat activitatea, copilul merge la gradinita, tac-su vine sau nu vine sa il vada, exact cum facea si inainte. Ba chiar dupa divort isi vede copilul mai des. Iubita, vazandu-l divortat, i-a cerut sa o ia de nevasta. El a refuzat si s-au certat. Acum macar are timp pentru copil… pana va aparea alta…
    Nu este o reteta, este povestea mea. Sfatul meu: fiecare face cum simte, nu-i judecati pe cei care aleg sa ramana si nici pe cei care aleg sa plece. Fiecare si le stie pe ale lui. Pentru mine „a ierta” nu a fost o optiune.

  • eva spune:

    M-a înșelat în cel mai crud mod…într-o perioadă a vieții când aveam cea mai mare nevoie de iubire și înțelegere.. Am aflat.. am plâns, am plecat într-o plimbare pe străzi necunoscute căutând o explicație.. O cautam eu fiindcă el nu a putut sa mi-o dea.. Eram rece, nimic nu ma mai putea dărâmă sau bucura.. Locuiam în continuare împreună,dar nu vorbeam unul cu celalalt.. când venea acasă îmi sălta inima, ma durea faptul ca nu știam ce face, dacă e bine..simțeam nevoia sa ma ia în brațe, sa îmi vorbească și sa ma mângâie.. El simțea la fel,dar păstra distanta fiindcă asta era dorința mea, sa ma lase câteva zile în pace pentru a face ordine în gânduri.. În acele doua săptămâni de liniște mi-am dat seama ca îl iubesc, ca ma iubește și nu am putea renunța la căsnicia noastră.. După un timp am avut o discuție cu un bărbat despre înșelat..Părerea lui a fost următoarea: oricare bărbat înșală doar ca nu toate femeile afla.. Și m-a pus sa îmi imaginez un bărbat care are acasă cea mai scumpă mașina, ca merge cu ea zi de zi, ca se mândrește cu ea, are grija de ea și ii place sa întoarcă privirile invidioșilor în momentul în care se plimba , dar o dată pe an ar putea simți nevoia sa ia o tură și Dacia veche din garaj sa vadă cum mai merge… Cam asta e și cu înșelatul ;)… Eu am trecut peste acel episod cu brio, mi-a fost greu sa-mi recapăt încrederea dar m-a ajutat el foarte mult , acum avem un copil minunat și suntem fericiți.. Ma iubește și îl iubesc!! sunt acea mașina scumpa pentru care ar face orice..

    • Laura C. spune:

      🙂 Si dacia e, de obicei, nevasta. :))

    • Andreea B spune:

      Comparația cu mașinile e felul tău de a face fata gândului ca „o data pe an” face sex cu altcineva. Nu toți bărbații înșală, dar e drept ca exista unii pentru care noutatea e atat de atrăgătoare încât nu se pot abține, desi au o familie. Totuși, cum poate un om sa te iubească si in același timp sa te facă sa suferi intr-o perioada in care aveai nevoie de iubire si înțelegere? Nu vreau sa te întorc împotriva lui, repet, tu ai găsit o varianta sa accepți situația si câta vreme ești fericita, e ok. Doar ma întrebam…

    • Irina spune:

      De acord cu Justme mai sus, fiecare are o reteta proprie pentru a rezovla acest tip de experienta nenorocita. Dar treaba aia cu „fiecare barbat insala” ma umple de furie.

      Am un self-esteem sub nivelul marii. E ok, constientizez, ma chinui cu el. Dar unul din simptomele acelui self-esteem microscopic a fost ca, inselata fiind de prietenul cu care imparteam o viata de 5 ani de zile, am tras prompt concluzia ca e numai vina mea. Ca eu nu ii sunt suficienta, si de aia s-a gandit sa incerce cum o fi cu alta. Fara consecinte, fara coloana vertebrala de a face o alegere intre noi doua in prealabil. Bun, deci numai si numai vina mea (ca la mate in liceu, premiza 1).

      Bineinteles, masculi doritori sa ma faca sa ma simt mai bine m-au ajutat cu sfatul pretios ca „toti barbatii insala”. Ce intelege neuronul meu timid din asta? Ca niciodata nu voi avea o relatie normala, bazata pe respect, pe onestitate, pentru ca eu nu voi fi niciodata suficienta nimanui. Dar hey, e ok, nici o femeie nu e suficienta (pentru ca toti insala). (premiza 2)

      Nu detaliez cum mi-am auto-sabotat propriile relatii dupa aceasta revelatie, pentru ca efectiv asteptam sa se intample, de fiecare data, inevitabilul. Mi se pare cumva minunat ca ai ales sa il ierti, pentru ca asta era perceput ca fiind in avantajul si spre fericirea amandurora. Dar cred ca nimeni (femeie sau barbat) nu ar trebui sa accepte aceasta explicatie, ca toata lumea insala.

      Se insala din nesiguranta de sine, din lipsa de respect de sine, din lipsa de respect pentru partener, din imaturitate si neintelegerea consecintelor pana n-ai dat-o deja de gard (si din multe alte motive, in general legate de conflicte interioare nerezolvate). Dar astea sunt motive care nu au voie sa tina decat o data. Si apoi, daca iti iubesti partenerul intr-atat incat sa vrei sa lucrezi la relatie, ii explici cata suferinta ti-a provocat, si ca nu mai are voie sa o faca. Ever. Daca intelege sau nu, ramane de vazut.

      Eu i-am explicat clar mandrului curent cum sta treaba, ca e singura chestie pe care nu as suporta-o, si ca daca, stiind asta, doreste totusi aventuri palpitante de o noapte sau mai multe, sa aiba bunul-simt sa-mi spuna ca sa imi iau propriile decizii.

      Nu zic ca asta il impiedica automat sa ma insele (ma rog, zice ca ma iubeste si ma respecta, intr-o lume ideala asta e suficient). Dar cantitatea de pietre care mi s-au ridicat de pe suflet in momentul ala a fost incredibila.

      Nu toti barbatii insala. Si daca insala, femeie sau barbat, vina nu va fi niciodata a partenerului. Niciodata.

  • vio spune:

    La 20 de ani la intrebarea „ce as face daca..?” as fi raspuns categoric ca plec mancand pamantul. Eventual as fi planificat si cum sa-l calc cu masina pe nenorocitul care..:))))
    La 25 de ani am fost eu cea care l-a facut pe barbatul de langa mine sa isi puna aceasta intrebare, caci eu am inselat.
    La 30 de ani deja imi spuneam ca daca mie mi s-ar intampla sa fiu inselata, inainte sa plec ar tb sa inteleg exact ce-i acolo, de ce s-a ajuns la asta, etc-etc.. Caci eu cred ca nu ajungi la asta daca ai o relatie de calitate.(nu vorbesc de cazurile patologice) Nu a fost cazul: nu m-a inselat nimeni, ori n-am stiut :).
    La 40 de ani – acum adica- ma gandesc ca teoriile sunt teorii si ca deciziile se iau in functie de context/persoana/sentimente in joc..
    Sper sa nu fiu vreodata pusa in situatia asta. Sunt convinsa ca, atunci cand se intampla, cel inselat trece prin stari ingrozitoare, numai in locul lui sa nu fii…. Cred ca stima de sine e cea care are cel mai mult de suferit. Iar cand se intampla asa ceva…fiecare isi stie sistemul lui de functionare, limitele si resorturile interne doar fiecare si le simte.

  • inselatoarea spune:

    Eu sunt o femeie care a inselat. Vorba sotului meu, motive sunt multe, dar toate ar putea parea scuze, asa ca vorbele nu-si au rostul. Am inselat, sotul meu s-a trezit din somnul casniciei (care dureaza de ceva ani) si m-a vazut. Cred ca nu ma vazuse nici cand abia ne cunoscusem. Nu ma vazuse in ciuda copiilor pe care ii avem impreuna, in ciuda greutatilor prin care am trecut si in ciuda multor lucruri placute in toti anii astia. Daca as spune ca „a luptat” pentru mine poate ar fi mult si ar parea „cu sange”. Alegerea a fost la mine, aia inselatoarea. E greu, foarte greu pentru amandoi. Cand s-au potolit lucrurile si am facut alegerea de a nu divorta si de a incerca sa-mi redescopar iubirea pentru sotul meu si tatal copiilor mei, am inceput sa sufar fiindca nu suportam ideea ca am fost atat de necinstita. M-am urat pentru ce am facut si pe el l-am blamat ca m-a lasat atata timp singura. Trist e ca si el isi reproseaza acelasi lucru si ma uraste ca l-am inselat. Nu stiu unde se va ajunge. Am speranta ca este mai bine si va fi si mai bine de atat. Sunt acum intre noi, mai ales din partea lui, lucruri care nu au fost niciodata inainte. E placut. Nu stiu daca va mai avea incredere in mine, eu cred ca da, fiindca e greu sa traiesti cu suspiciuni, dar nici eu nu stiu daca el sotul meu este cel care se arata acum sau e doar o strategie sa ma readuca inapoi.

    • Cris spune:

      Eu am o intrebare si, jur, e fara nici un pic de rautate, doar pura curiozitate. Cand?
      Cand ai timp de un amant cand ai copii acasa? Eu am doar unul, incerc sa-mi imaginez si nu reusesc. Cum gasesti timp sa petreci cu celalat cand eu nu gasesc o ora sa ma duc la shopping. Ce scuze gasesti sa pleci noptile de acasa de langa copil?
      Singurul moment in care nu suntem impreuna e de la 9 la 6. Si ocazionalele delegatii, foarte rare, o zi, doua pe an in care ne trimitem o mie de mesaje si poze. In rest, bot in bot, toti trei, cu bune si rele. Cand sa il insel sau sa ma insele? In pauza de masa? Zilele noastre sunt programate la minut din motive de job si gradinita, etc…
      Am mai auzit de un caz recent, o cunostinta, proaspat intoarsa din concediu de maternitate isi insela sotu cu un coleg. Cand maica sa alaptezi si sa te vezi si cu altu? Imi scapa mie ceva? Si na, la amant nu te duci oricum, tre sa treci pe la cosmetica, coafor, sala…imi imaginez, nu?
      Again, fara nici un pic de rautate, fiecare isi traieste viata cum vrea si stie mai bine. Curiozitatea mea e pur…logistica. Cum va gestionati timpul? Si e valabil si pentru tatici…Ce scuze gasiti sa plecati de langa familie ca la noi e o mega drama daca tati intarzie 10 min blocat in trafic.

      • Iulia Dumitrescu spune:

        Ce adevăr ai spus! Așa este și la noi!

      • Andreea B spune:

        Asta pt ca amândoi sunteți foarte implicați in relații, atat in a voastră de iubire (delegații cu mesaje si poze), cât si in cea de familie, cu copilul. Ca daca mama sta by default cu copilul atârnat de ea de cand vine de la servici pana a doua zi dimineața cand il lasa la gradi, iar tati ajunge azi la 4 mâine la 7 si poimâine la 9, ca a avut ședinta, atunci se poate sa strecoare o ora-doua si pt amanta. Înșelatul se întâmpla mai mult ziua decât noaptea, fraților!

      • Alexandra D spune:

        Poate nu are copii.

      • Dana spune:

        Si eu am o cunostinta care isi insela sotul la foarte putina vreme dupa nastere. m-a inspaimantat si pe mine perspectiva, eu la putina vreme dupa nastere daca ma aplecam sa-mi trag chilotii pe mine imi siroia laptele din sani 😀
        experiente relativ similare si in timpul …experientelor sexuale
        dar ei doi se cunoasteau dinainte, si probabil erau la fel de intimi ca doi soti.

        dar partea asta
        „tre sa treci pe la cosmetica, coafor, sala”
        m-a dat peste cap :)))
        ideile astea despre cum trebuie sa fie o femeie, in sine sau ca sa indrazneasca sa treaca pragul amantului, mi se par sincer degradante. si comentariul are 37 de like-uri!

        Altfel, timp pentru fiecare dintre parinti (cu el insusi, cu prietenii, etc) .. eu cred ar trebui sa existe oricum (nu neaparat pentru inselat :)))). Mi se pare o problema cand NU exista

  • wlfp spune:

    Despartirea nu e un motiv pentru un tata sa nu-si vada copilul. Sunt doua lucruri total separate, relatia cu mama copilului si relatia cu copilul. Daca barbatulisi asuma rolul de tata atunci el va fi tata pentru copil, indiferent daca e casatorit cu mama copilului sau cu o alta femeie.

  • corina spune:

    Draga Ioana,

    Este OT mesajul meu, dar nu stiu unde sa il scriu. Poate ar fi potrivit pe facebook, dar nu vreau sa vada sefii ce fac eu in timpul programului.
    Am vazut mesajul Otiliei de pe facebook…si imi pare rau ca suferi. Nu trebuie sa lasi rautatile oamenilor sa te atinga. Intotdeauna vor fi oameni rai, invidiosi si plini de ura…oameni care nu au primit destula iubire in viata lor si nu stiu nici ei cum sa iubeasca.

    Tu esti minunata, esti normala, esti o mama si o femeie la fel ca noi toate. Doar ca ai puterea de a vorbi si altora despre lucrurile normale, despre viata, despre copii. Ai puterea de a organiza evenimente care sa ne destupe mintea unora, sa ne invete lucruri frumoase pe care sa le facem cu copiii nostril si pentru noi, sa ne dea sentimental ca nu siuntem singure si toate suntem mame minunate si avem copii minunati, si uneori este greu pentru orice parinte.
    Te-am vazut si eu in parc de mai multe ori si…simtind ca te cunosc am vrut sa vin la tine. Dar mi-am dat seama ca si tu, ca si mine, ai iesit la aer cu familia sa te relaxezi, sa te bucuri de normalitate si m-am abtinut. Oricum nu as fi stiut ce sa zic 🙂

    Daca Otilia a avut asa o reactie, probabil ca esti suparata rau, si speriata. Nu-I lasa sa iti faca asta. Hraneste-te cu mesajele pozitive, sunt foarte multe si frumoase, si incarca-te cu dragostea pe care ti-o transmit oamenii si ignora ura si rautatea. Probabil ca nu e usor, dar trebuie sa o faci!

    Iti transmit o imbratisare si multa dragoste. Mi-a placut cartea ta foarte mult, si desi mi-a oferit-o o prietena imprumut sa o citesc, am cumparat-o, din respect pentru tine.

    Sa ai o zi frumoasa!

    Corina

  • Alexandra D spune:

    In momentul in care zaresti o umbra de suspiciune totul se naruie. Urmeaza controlul la sange : mesaje , conturi bancare , program etc
    Sunt femei care accepta pentru ca asa vor , care accepta pentru ca depind financiar de ei ( posibil traiul in alta tara ) , care iarta si care nu accepta. Posibil sa mai fie si alte categorii , mie asta mi-a venit acum in minte.
    Eu sunt o persoana care vede alb-negru. Nu prea este cale de mijloc . Dar de multe ori sunt obligata sa fac anumite compromisuri . Nu ca mi-ar fi drag de ele , situatia o impune. E usor sa stai pe tusa si sa spui ” eu as fi facut altfel ” , ”eu am mandrie , bla bla” . Vax , cand esti acolo in focul actiunii te gandesti ce-i mai bine pentru copilul tau. Desigur ,te gandesti si la tie dar cand stii ca ala micu n-are maine paine pe masa sau ca chiar n-ai cum plati 800 €/Luna chiria plus alte facturi , iti zici asa in barba : ”unde plm sa ma duc ” ? Si in unele cazuri chiar nu ai incotro s-o iei.
    Sunt femeie inselata? Nu stiu. Sunt femeie care are banuieli dar n-are o dovada clara si concisa ? Da!
    Nu-i de azi , e de ceva ani si de fiecare data el se jura ca nu-i adevarat ca nu exista alta femeie , fie ea chiar si una de-o noapte sau de 15 min . (depinde cat iti permite portofelul ) . In prima instanta ii arzi cateva peste ochi pana cand din greseala mai sa-i scoti ochiul cu papucul si atunci iti juri ca-l dai dreacu pe dobitoc decat sa ajungi la parnaie si sa-ti ramana copilul pe drumuri. Pe urma stai si analizezi la rece . Cum stau financiar? Cum pana mea sa stau daca am 45 ani , locuiesc intr-un sat de cacat , cele mai apropiate orase sar de 15km ar posibilii angajatori iti scriu pe mail ca le pare rau dar una din incoveniente este faptul ca nu locuiesti pe o raza de 5km. Ar mai fi si faptul ca esti batran , dar n-au voie sa spuna asta , se considera discriminare si nu da bine pe imaginea curata a Olandei. Si atunci iti presezi creierii la rece mai ceva ca uleiul extravigin. Bai , ce dracu fac? Daca plec in Romania , ii fut educatia copilului. Copil care este anul 3 la liceu , mai are inca doi de facut deci nu-i nici in caruta nici in teleguta. Stai , nu l-am prins in pat cu aia de cred eu ca e , la capitolul cascaval e ok , nu lipsesc bani. Se stie ca iti trebuiesc niste banuti s-o cotai pe una . Deci ai macar ” linistea ” ca n-ai dovada negru pe alb cu desi ca e mai greu decat in cazul in care ai avea. Si uite asa iti traiesti ziua de maine , de poimaine cu valiza jumate facuta , gata s-o iei din loc in cazul in care temerile tale s-ar adeveri.
    Sau alegi sa-ti tragi un amant , macar sa te simti razbunata 🙂
    La chestia asta trebuie gandit serios doar nu-ti tragi amant orice papa lapte 🙂

  • Mihaela spune:

    Cu ceva ani in urma, am fost inselata de prietenul meu, in mod repetat. Cand am aflat prima data, a fost crunt: mi-am pus 1000 de intrebari despre ce am gresit, despre cum nu i-am fost suficienta, ca am fost nasoala, ca poate eram urata si neinteresanta etc.Si in acel iures de ura si vinovatie, stima mea de sine a murit si l-am iertat si apoi l-am mai iertat o data. Mecanismele psihologice ale unei astfel de relatii si felul in care te transforma sunt foarte complexe. Acum sunt casatorita cu un alt barbat, avem un copil, nu m-a inselat niciodata (sau nu am aflat), dar nu sunt sigura 100% de angajamentul sau fata de casatoria noastra. Este adevarat ca ne alegem dupa anumite tipare pre-definite partenerii. Si eu ridic din umeri: chiar nu stiu ce as face.

  • Alexandra D spune:

    Fuck , nu stiu de ce dar aici tastatura mea nu vrea sa bata toate literele. E clar trebuie sa-mi folosesc puterea 🙂


    Desigur ,te gandesti si la tie dar cand stii ca ala micu n-are maine paine pe masa sau ca chiar n-ai cum plati 800 €/Luna chiria plus alte facturi , iti zici asa in barba : ”unde plm sa ma duc ” ”

    S-ar fi dorit sa fie : desigur , te gandesti si la tine dar cand stii ca ala micu n-are paine pe masa sau ca n-ai cum plati 800€/Luna chiria plus alte facturi , iti zici asa in barba : unde plm sa ma duc ?

  • moonya spune:

    depinde -cel putin pt mine-ce il linisteste mai mult pe omul inselat,…. si sa poarte ura in suflet toata viata si sa se razbune,razbune,razbune,nu cred ca-i face bine sufletului,care oricum e ingreunat si ranit!

  • Anca spune:

    Am fost inselata de primul meu iubit, primul barbat din viata mea, eram tanara in liceu, 18 ani. Am suferit enorm si oricat si-a cerut iertare si a promis cate in luna si in stele nu am putut ierta. Ar fi insemnat sa imi aduc mereu aminte de cealalta, sa fiu suspicioasa din orice prostie, intr-un cuvant sa nu mai fiu eu, cea degajata si relaxata intr-o relatie. A fost greu atunci, cand nu erau angajamente, casatorie, copii, doar iubirea timp de doi ani si daruirea totala. Acum sunt casatorita cu un om minunat, avem impreuna o fetita superba si totul merge ca pe roate. Dar stiu sigur ca daca as afla ca ma insala, nu as ierta, nu as uita, nu as putea merge mai departe fara sa ma afecteze. El ar fi jncontinuare tatal fetitei noastre, dar nu ar mai fi iubitul meu, sotul meu. Prietena mea cea mai buna a fost inselata de sotul ei la un an de la casatorie. L-a iertat si i-a dat inca o sansa, apoi inca una si inca una. Si-a pierdut 3 ani din viata iertand un om care deja era”plecat” demult din relatie. Acum sunt divortati si el s-a recasatorit cu amanta. Concluzia mea e ca odata ce ai inselat, nu o sa mai fii 100% inplicat in relatie. Si va fi foarte greu sa recladesti tot ce s-a distrus. O haina carpita nu va mai fi ca noua niciodata, cum o supa reincalzita nu va mai avea acelasi gust delicios ca atunci cand e proaspata si nealterata. Strict parerea mea si experienta mea.

  • Sorina spune:

    Dragelor, sper sa nu va deranjeze intrebarea mea, dar… Cum ati aflat ca ati fost inselate? Suspiciune a comportamentului lui, marturisire, prietene, rude…

    • JustMe spune:

      Nu-ti spune nimeni, stii vorba aia „sotia afla ultima”. Nimeni nu isi asuma responsabilitatea, poate doar prietenii foarte apropiati sau rudele. Ai mei nu au stiut… vreau sa zic rudele si prietenii apropiati. Iar cei care au stiut.. nu imi erau prieteni apropiati si nu mi-au spus.
      In cazul meu, au existat suspiciuni dar nu le-am luat in seama. Dupa atatia ani de relatie (mai mult de 15) increderea in celalalt este destul de mare, eu nu sunt de-aia sa verific mesaje, numere de telefon, etc. Mie daca imi zicea ca e la munca eu il credeam ca e la munca. Sa fac politie este peste puterile mele, nu sunt in stare, de-aia am si ales sa divortez. Nu ma puteam transforma intr-un politist si nici sa mai am incredere nu mai puteam.
      Am gasit intamplator un mesaj de-al ei. Am intrat pe laptopul lui pentru ca pe al meu mi-a fost lene sa il pornesc. Cautam ceva si in loc de google am deschis gmail. Acolo am observat ca era deja logata o femeie. De curiozitate am deschis sa vad cine este si ta-na-naaaaaaaa : „ce faci iubito? mi-e dor de tine, bla bla, tzoc tzoc.” de la sotul meu catre ea. Si de-aici … asta a fost!

    • Eu spune:

      Intuitie, suspiciune… ulterior am facut ceva ce nu credeam ca voi face vreodata. Am cautat in telefon… si am gasit?. Am spart parole pe diferite conturi, si am gasit…. si am suferit cumplit… Dar macar am avut imaginea completa, ca sa stiu cu ce ma confrunt. El cenzura… dar mailurile si chat-urile mi-au dezvaluit totul.

  • C spune:

    Ma scuzati, dar textul mi se pare complet pueril. Sa crezi tu, femeie adulta, ca exista un raspuns bun/rau la intrebarea asta? Sa intrebi in stanga si-n dreapta ce e de facut, incercand sa gasesti un sablon deja existent care sa-ti faciliteze decizia si care, cumva,sa te asigure ca o sa faci alegerea buna?? Nu exista!
    Eu nu cred ca monogamia este omeneste posibila, adica, sigur exista oameni care nu au inselat niciodata din varii motive (culturale, religioase, frica de repercursiuni etc), dar nu cred ca exista om, femeie sau barbat, care sa nu se fi gandit la asta. N-are nici o legatura cu partenerul tau, cu felul cum se imbraca, cum face mancarea, nu. Cand inseli nu te gandesti la celalalt, te gandesti la persoana noua din viata ta, noua.
    Te-a inselat? Fa ce simti, nu exista decizie buna sau rea, nu intreba in stanga si dreapta. Accepta faptul ca n-are nici o legatura cu cat de grasa esti, cu felul cum gatesti, ci cu simplul fapt ca pe tine te cunoaste deja, cealalata e ca o masina noua.
    Eu am fost inselata o data, si am luat-o extrem de personal, am plecat fara sa clipesc. Dupa care am inselat si mi-am dat seama ca nu intelesesem nimic din viata pana atunci, ca am incercat sa dau ratiune unor sentimente. Nu poti sa faci asta, poti sa asculti de ele sau sa traiesti intrebandu-te „ce ar fi fost daca?”

    • JustMe spune:

      Eu nu am inselat nici din motive religioase, nici de frica de repercursiuni nici pentru ca fac parte din cultura X, nici pentru ca asa e traditia, pur si simplu nu as insela pentru ca nu vad de ce, daca as iubi pe cineva m-as ascunde. Te-am iubit pe tine pana la momentul X, acum il iubesc pe Y, dragul meu, imi pare rau dar eu plec la celalalt si tu gaseste-ti pe altcineva.
      Tot ce am scris mai sus este valabil pentru oamenii FARA copii. Pentru oamenii cu copii exista doar o regula: „ceea ce fac imi poate rani copilul?” Daca raspunsul este DA, atunci abtine-te! Nimic dar NIMIC, absolut NICIO placere de pe lumea asta nu merita sa provoci macar fie si o singura lacrima de copil!

      • Cris spune:

        Ti-as da o mie de like-uri dar nu se poate decat unul. 🙂

      • C spune:

        Nu ai cum sa iubesti pe unul pana la momentul X si pe altul de la momentul X incolo. Ca sa fie adevarat trebuie sa te desparti de primul inainte sa il cunosti pe al doilea, ori asta nu se mai numeste inselat. In realitate cele doua momente se suprapun pentru o perioada mai lunga sau mai scurta.

    • Robo spune:

      pentru C

      cand spui ca monogamia nu este omeneste posibila, te referi ca nu este omeneste posibil sa ai toata viata un singur partener sau te referi la faptul ca nu este omeneste posibil sa ai doar un singur partener la un moment dat?

      intreb pentru ca realitatea este ca este posibil sa ai si un singur partener toata viata (cunosc eu cazuri) si este posibil si sa ai doar un singur partener la un moment dat (eu, de exemplu)

      deci pare ca ESTE omeneste posibil.

      acuma daca ne referim la ce ne trece prin cap, mie de exemplu imi trec multe lucruri prin cap si unele dintre ele sunt absolut infioratoare, sincer iti spun. :)))

      • C spune:

        Nu vorbesc de monogamie stricto sensu (esti casatorit cu o singura persoana), ci despre a avea un partener, un singur partener, pentru o perioada de timp, fara a te gandi la alte persoane. E normal sa ai pulsiuni, ca nu actionezi in consecinta e decizia ta, dar in momentul in care tu visezi la X si Y in timp ce esti casatorit cu Z, pentru mine se rupe firul monogamiei.
        Mie mi se intampla cel putin o data pe saptamana sa vad barbati frumosi pe care sa-i doresc, desi sunt intr-o relatie. Nu prea mai e monogamie, practic da, dar din punctul meu de vedere, nu prea.
        Nu credeam in veci ca o sa insel vreodata, dar s-a intamplat. Un barbat care m-a bulversat complet, am fost atat de coplesita de tot ce simteam incat nu m-am gandit la celalalt, daca e bine sau nu, esti atat de orbit incat nu-ti mai pasa de nimic. E aproape animalic, de fapt asta e, e instinctual.

        • Robo spune:

          este foarte interesant ce spui si ma face inca o data sa-mi dau seama ca oamenii sunt foarte diferiti.
          mie de exemplu nu mi se poate intampla sa fiu atat de orbit incat sa nu-mi mai pese de nimic.
          la „etatea mea”, ca sa zic asa, pot sa spun cele de mai sus cu toata siguranta – daca era sa se intample pana acum, se intampla.

          daca ar fi sa insel, cu siguranta nu ar fi din pricina ca nu m-am putut controla. Si aici, de altfel, pasim pe un teren foarte periculos, pentru ca daca e adevarat ca exista cazuri in care omul care insala o face pentru ca si-a pierdut controlul, inseamna ca discernamantul sau era diminuat, deci si responsabilitatea trebuie sa fie redusa – e ca si cum ar fi fost beat/ intoxicat fara sa se fi imbatatat sau intoxicat.

          dar acelasi lucru il poate invoca si un violator in apararea lui – pur si simplu discernamantul lui a fost abolit cand a vazut-o pe aia cu fusta scurta, deci este realmente „temporary insanity”.

          poate e din cauza structurii mele interioare, dar mi se pare mai probabil ca aceasta orbire de care vorbesti sa fie o justificare post-factum pe care cel care insala si-o confectioneaza pentru a se apara de sentimentul de vinovatie. ceva gen „mi-a luat mintile, dom’ne, nu am fost eu insumi, deci nu sunt vinovat”

          completare: si mie mi se intampla sa vad femei cu care m-as impreuna la o adica, ca lumea e plina de gagici faine, dar in timp ce pentru tine asta inseamna ca nu exista monogamie, pentru mine inseamna exact invers, ca exista!
          faptul ca nu ma impreunez cu ele pentru mine este exact dovada ca monogamia nu numai ca este posibila, ci chiar probabila.

          • C spune:

            Nu am incercat sa ma scuz pentru ce am facut, nu am de ce, fiindca nu am niciun regret. Mie mi s-a intamplat cand aveam 29 de ani, fusesem indragostita de vreo cateva ori, avusesem ocazii sa insel, dar nu am actionat. Pana la el. Cand l-am vazut prima oara, primele secunde, a fost ca un traznet, am simtit ca ne cunoastem dintotdeauna, ca el e motivul pentru care m-am nascut. Nu pot sa explic, dar ceva mai intens n-am trait niciodata. 2 luni am tot incercat sa ma conving ca nu e adevarat, ca e nou, ca eu sunt o fiinta rationala si ca pot sa depasesc un capriciu. Nu. Dupa 2 luni, cand s-a intamplat, mi s-a parut cel mai firesc lucru din lume. A doua zi i-am spus prietenului meu si mi-am facut bagajele.
            Evident ca te poti controla si ca nu se intampla nimic fara vointa ta, doar ca sunt clipe in care nu-ti mai pasa de ceea ce pierzi. Iti dai seama ca e gresit dpdv moral, dar merita. Comparatia cu un violator e putin exagerata, aici vorbim de 2 oameni care simt aceleasi lucruri unul fata de celalalt.
            Si pana la urma vinovat de ce? Vinovat ca iubesti? De ce totul trebuie sa fie o judecata?
            Eu nu ma simt vinovata. S-a intamplat si m-am simtit mai vie ca niciodata.
            Daca as fi din nou in aceeasi situatie as lua-o pe acelasi drum.

            • Robo spune:

              Si pana la urma vinovat de ce? Vinovat ca iubesti? De ce totul trebuie sa fie o judecata?

              vinovat ca ai inselat (increderea cuiva), asta voiam sa zic.
              din ce spui tu, pare ca te-ai indragostit de altcineva, ceea ce e o alta poveste.
              eu vorbeam mai mult despre situatia in care cineva insala dar vrea sa ramana in relatie cu cel inselat.

          • Alexandra D spune:

            Robo , sunt barbati care o fac si la 40 sau 50 de ani. Varsta nu e un impediment. Nici copii. Ci lipsa sentimentelor.

        • Ab spune:

          Intru totul de acord cu tine!
          Preiau si afirmatia lui Robo de mai jos, intr-adevar oamenii sunt foarte diferiti.
          Esti intr-o relatie, mai buna, mai rea, cu suisuri si coborasuri, cu probleme pe care le-ati rezolvat impreuna si probleme care n-au putut fi depasite. Cu mici frecusuri ca peste tot, cu zile mai bune si mai proaste. In mare, relatia e ok si nu ti-ar trece prin cap sa o rupi, ba mai mult, la o privire fugara in oglinda te-ai autocataloga drept nebuna, in fond n-ai motive cu adevarat valide ca sa te desparti de omul de langa tine. Pe scurt, te balacesti intr-o apa calduta, poate usor tulbure, esti insa aclimatizat si multumit.
          Si vine ziua fatidica.
          Ziua in care, intr-un vechi cerc de amici, il cunosti pe X.
          Stiti ce inseamna o lovitura in plin plex? Animalicul ala care se trezeste la viata? Instinctul ala care te anuleaza ca om rational?
          Va doresc sa nu aflati daca n-ati facut-o pana acum!
          Pentru ca asta inseamna nopti nedormite in care te intrebi cu disperare de ce a trebuit sa ti se intample tocmai tie. Ce ti-a lipsit de fapt. Unde e problema. Ce e de facut. Cum mergi mai departe. Cum supravietuiesti. Cum uiti.
          N-am inselat…
          Inca…

          • Andreea B spune:

            Nu cred ca are nimeni nimic de comentat atunci cand un om aflat intr-o relație se îndrăgostește de un alt om (din afara relației), încheie relația in care se afla si începe una noua, cu omul de care s-a îndrăgostit. Înșelatul presupune ca daca se întâmpla îndrăgosteala respectiva, omul sa înceapă o noua relație FĂRĂ sa o fi încheiat pe cea veche. Deci daca ți se întâmpla așa ceva si vrei sa începi o relație cu omul nou, iti faci bagajele de la vechiul si te duci la noul. Perfect moral, as zice eu. ?

            • inselatoarea spune:

              Si cand te indragostesti nebuneste de cineva si sentimentele sunt impartasite si cand nu poti sa renunti la ceea ce ai numai ca sa-ti urmezi inima si sa fii moral………

              • Ab spune:

                Da…
                Si cand auzi ca aaaa… ala/aia si-a parasit partenerul/partenera pentru altul/alta, in concluzie il va parasi si pe cel nou pentru altul si va insela perpetuu si va umbla vesnic dupa alta fusta/alti nadragi…
                Doar nu e nimeni de aici la prima-prima dragoste, toti am parasit pe cineva la un moment dat, toti ne-am indragostit nebuneste la 15-16-18 ani si apoi am mers pe un drum separat de marea iubire…
                Si de ce nu se poate intampla asta cand esti deja intr-o relatie stabila sau intr-o casnicie? De ce sa nu existe o „mare dragoste” si dupa varsta adolescentei? Oare nu exista in jurul nostru cate un cuplu in care ambii parteneri sunt la a doua casnicie?
                Uite ca soarta cea netrebnica iti mai joaca si cate o festa, oricat te-ai impotrivi…

                „Si cand te indragostesti nebuneste de cineva si sentimentele sunt impartasite si cand nu poti sa renunti la ceea ce ai numai ca sa-ti urmezi inima si sa fii moral………”

                Exact…

  • B spune:

    Si ce faci in situatia in care esti femeia inselata, alegi sa dai o noua sansa relatiei si familiei , (nu, nu de dragul copilului, de dragul nostru, pentru ca inca il iubesc) dar el e complet absent? E acasa, e langa noi, dar ne evitam reciproc , desi eu( tot eu) am incercat sa ma apropii de el, sa refacem ce e stricat. Spune ca din cauza vinovatiei e asa , dar sincer… nu stiu ce sa mai cred. Spune ca aici vrea sa fie dar…pana acum sunt doar vorbe. Ma intreb .. oare nu e prea tarziu?

    • Eu spune:

      Suntem in aceeasi situatie. Deocamdata acord timp, pentru ca el e auci, doar ca eu probabil il vreau prezent mai mult. Mai implicat.. si nu se poate. Nu dintr-odata. E greu si pentru el. Sa accepte si sa teeaca peste raul facut. A trait in lumi paralele. A ranit ambele lumi. Indiferent in ce directie ar lua-o sentinentul de vinovatie il urmareste. De asta are nevoie de timp … si noi de rabdare.

  • Mami spune:

    Eu cred ca oamenii inseala cand relatia de acasa e pe punctul de a se prabusi. Cred ca doi soti fericiti impreuna nu se inseala. Trebuie sa fim atenti la problemele din viata noastra ca sa nu uitam sa fim fericiti. Nu stiu ce as face daca ar fi sa ma insele… n-am inselat asa ca am pretentia sa nu fiu inselata. Cred ca m-ar dezamagi foarte mult lucrul asta si n-as putea merge mai departe asa..

  • Veronica spune:

    Nu am fost inselata (cel putin nu din ce stiu eu), dar pot sa vorbesc din pozitia copilului al carui tata a inselat-o pe mama in mod repetat, pe deasupra copilul era si „prieten” si petrecea mult timp cu respectivele. N-a fost deloc o situatie misto. Statea de fapt constant in mainile mele sa stric casnicia alor mei (stiam poezia „nu-i spune mamei ca or sa fie probleme”) si nu m-am putut convinge sa ii spun decat foarte tarziu, cand deja imi ajunsese si eram frustrata si nervoasa, stiam deja de 2 „frati”… In final eu i-am spus ceea ce cu siguranta banuia, evident s-a declansat furtuna cu scandaluri si reprosuri (inclusiv catre mine 🙂 ).
    Ani intregi eu am fost militantul nr.1 pt divortul alor mei, care intr-un final s-a si intamplat si cel mai mult a regretat el.
    O inteleg pe mama, depindea financiar de el si stia ca tinandu-l acasa voi avea mai mari sanse la o educatie buna (asa a si fost), dar mie mi-a lipsit un model sanatos de casnicie, drept urmare am dat si eu rateurile mele amoroase. De la bun inceput, cum zicea cineva mai sus, pe cat posibil mama trebuie sa renunte la dependenta financiara la un punct (sau sa nu existe dependenta deloc), asa incat sa nu fie niciodata un factor atat de greu in alegerea sau nu adivortului.

  • Simona spune:

    Ce greu e! Mereu si din toate partile e greu! Cred ca si cei care inseala au constiinta lor…

  • B spune:

    Mami, fericirea are multe definitii. Depinde din ce punct de vedere vrei sa o vezi. Intre alaptat, scutece , 0 ajutor din partea sotului si lipsa lui constanta de acasa .. iti cauti fericirea in copil. Am incercat de n ori sa discut cu el, sa vorbeasca cu mine, sa reluam relatia noastra .. dar fara succes. Vorbeam cu peretii.
    Cand aventura a iesit la iveala , desi banuiam 80% din ce se intamplase. Desi de atunci i-am zis de nenumarate ori sa terminam relatia asta ..pentru ca unui copil nu ii va fi bine pe termen lung sa creasca intr-o familie falsa ..insista ca aici vrea sa fie. Din nou.. fapte zero. Cred ca nici el nu stie ce vrea de fapt.
    Acum cateva luni imi compatineam buna prietena care trecea prin asa ceva, gandindu-ma ca mie nu mi se poate intampla. Va zic si eu ce mi-a zis ea mie ..de cele mai multe ori instinctul nu inseala. E greu sa iei o decizie totusu, in asa fel incat pe viitor sa nu iti pui intrebari de genul: ” ce ar fi fost daca ..”?

  • Laura Driha spune:

    Hmm… greu de zis, mai ales cand n-ai fost in pielea personajelor! Cu siguranta e o decizie grea!
    Dar de situatia asta ce zici? Cand cea care a inselat pretinde ca-i iubeste pe amandoi? Intereanta povestea ei… http://mihaivasilescublog.ro/2015/10/07/viata-mea-viata-lui/

  • Hadinaster spune:

    Am fost si eu inselata si a fost ingrozitor. Eram tanara, studenta, indragostita lulea si il tineam ca pe un print (eu si facultate si job) el faultate la ff si liber ca pasarea cerului. Am aflat intamplator si am hotarat ca nu pot trece peste asta. Si bine am facut *(am aflat ulterior ca avea cel putin 5,6 „oficiale” simultan) A fost greu, mi-a luat 1 an sa-mi revin, dar am reusit. L-am cunoscut pe actualul sot si suntem fericiti impreuna de multi ani (nu stau sa ma framant daca omul de langa mine imi e fidel sau nu). De la inceputul relatiei am stabilit ca pot intelege „orice” mai putin infidelitatea, la fel a zis si el. Daca nu mai merge ne despartim si fiecare isi vede de drumul sau. Simplu si clar.
    Intamplarea face ca am avut de-alungul timpului oameni langa mine care au inselat si femei si barbati. Si la intrebarea „de ce ai inselat ?” raspunsul a fost acelasi: Cel/cea de langa mine nu mai are timp de mine!Eu nu mai contez. Am cazut in plan secund *(dupa copil job, afacere, catel..etc) Nu mai comunicam, nu ne vedem decat rar, nu mai facem sex, e mai mult procupat/a de copil. La marea majoritate infidelitatea a intervenit cand in cuplu a aparut un copil. Nu vreau sa va sperii pe cei cu copii, vreau doar sa va reamintesc ca in familia voastra pe langa copil sau mai multi, mai vietuieste un suflet, sotul/sotia care poate se simte neglijat/a si poate nu ar fi rau si sa ii reamintiti ca inca sunteti acolo si il/o iubiti si ca va doriti sa aveti mai mult timp impreuna asa doar voi doi ca niste porumbei(fara toate probleme din lume)! Si cred ca daca va faceti un pic de timp pt omul de langa voi veti observa o schimbare radicala in bine, si in relatie, si in casnicie si in viata voastra impreuna! Parol!

  • Carla spune:

    In prima mea casnicie am fost inselata de atatea ori incat mi-am facut cruce cu doua maini ca am iesit din ecuatie inainte de a ma fi pricopsit cu niscaiva probleme medicale.Scuzele lui : „nu erai aici ” (eu eram cu copilul la terapie neuromotorie),sau ”m-am insurat tanar”.Nu am fost si nici nu sunt genul care sa faca politie conjugala,asa ca mi-am auzit si ca ”esti naiva,am facut cu tine ce am vrut”.
    Mi-au ramas in minte doua chestii povestite de o cunostinta pensionara :
    Era tanara,de meserie geolog,mergea des in delegatii.Cand se intorcea,isi suna sotul de la telefonul public din gara (nu erau telefoane mobile pe atunci) si el,stomatolog,isi facea timp sa plece de la cabinet sa o duca acasa.Odata a ajuns intr-o dimineata adusa de cineva cu masina si a mers direct acasa unde…in dormitor dormea,dusa,o femeie.A spus ca a iesit inchizand incet usa,si-a luat bagajul si a plecat la gara unde si-a sunat ca de obicei sotul.Tipul a spus ca maidureaza,ca nu poate pleca imediat,apoi au mers acasa unde totul era ”oglinda”.
    Motivatia ei ? Niciodata nu a avut motive de suspiciune,cine stie de cate ori s-a mai intamplat dar ca se poarta ireprosabil cu ea,doar n-o sa isi strice casnicia pentru ”asa ceva”.

    A doua intamplare relatata tot de ea se referea la o ruda de-a lor,ofiter de cariera,care a adus acasa o femeie cunoscuta intr-un bar,in timp ce sotia era la bai.Dimineata,cand sa o trezeasca,nu a mai avut pe cine,femeia murise.Disperat,i-a cautat in acte,a dat de urma sotului (!!!) care a spus ca femeia era cardiaca,putin nimfomana si ca nu intentioneaza,mai ales in circumstantele date,sa o ia si sa o inmormanteze.Cand a venit de la bai,doamna ofiter n-a mai ascultat nicio explicatie sau scuza si-a divortat.

    Ma intreb cate dintre cuplurile care sarbatoresc n ani de casnicie inconjurate de copii si nepoti ascund asemenea schelete in dulap…

    • Liz spune:

      Eu am o nedumeirire: de unde mania asta generala ca sa traim impreuna pana la 12344 ani? Nu mai bine traim impreuna 5 ani frumos si in cinste decat 12344 in minciuni, cu alte femei prin paturi, doar ca sa ne dam mari in fata nepotilor?
      Chiar ca ne-au spalat creierul basmele cu „au trait fericiti pana la adanci batraneti”.
      O mentalitate mai groaznica nu exista…

  • Dana spune:

    ..am citit cu curiozitate si nerabdare comentariile (nu am reusit sa le parcurg chiar pe toate), ca sa pot spune repede si ce cred eu :))
    De cand cu povestea cu Ashley Madison (pentru cine citeste presa straina :))) am tot incercat sa inteleg revolta oamenilor visavi de inselat. De unde atata furie? De unde dorinta asta ca cine indrazneste sa fie pedepsit exemplar?
    Incep parca sa cred ca e dorinta/ nevoie a tuturor, iar cei care nu indraznesc sa calce (stramb?) in afara relatiei, ii invidiaza pe cei care indraznesc.

    Eu recunosc ca sunt intr-o relatie si as vrea ca relatia asta sa fie ‘deschisa’ la relatii cu alte persoane. I-am propus partenerului meu iar el mi-a respins propunerea. M-am conformat, poate o sa mai incerc vreodata sa discut cu el despre asta.

    Eu din ‘inselat’ nu suport sordidul, minciuna, ascunzisurile. As innebuni daca as sta sa ma ascund, sa mint, sa sterg mesaje. N-as putea sa fac asta in general, si mai ales sa faca asta unui om de care ma leaga atatea si pe care il iubesc.
    Dar din ‘inselat’ inteleg interesul pentru alte persoane. Inteleg dorinta. ma intereseaza alti barbati si as vrea sa pot sa incep diverse tipuri de relatii cu ei.

    … eu cred ca e inevitabil dupa 5-10 ani de relatie sa simti nevoia unor emotii pe care Celalalt nu ti le poate oferi. Nu am in jur macar un singur cuplu care sa-mi infirme impresia ca nu se poate, indiferent cat de mult il iubesti pe celalalt, sa te bucuri de aceasta uniune in care esti obligat sa faci dragoste cu un singur barbat pentru tot restul vietii.
    Iar impresia oamenilor ca e ceva personal daca esti inselat/daca partenerul se simte atras de altcineva… eu nu o inteleg. Asa cum nu e un afront la adresa lui Houellebecq daca imi place sa citesc si carti de Sam Harris. Avem nevoi diferite care pot fi satisfacute de persoane diferite. E minunat daca am gasit, fiecare dintre noi, persoana potrivita cu care sa impartim casa, cu care sa crestem copiii, cu care sa ne petrecem vacantele la mare si cu care sa stam de vorba despre candidatura lui remus cernea la primarie. dar e imposibil ca aceasta persoana sa ne ofere absolut tot ce avem nevoie, emotional, si e nedrept sa pretinzi ca cel de langa tine sa renunt automat la orice nevoie pe care tu nu i-o poti satisface.

    Eu as merge linistita mai departe daca m-ar insela. Daca ar vrea sa ne despartim, abia atunci m-ar durea.

    • Hadinaster spune:

      (DANA) E interesanta si perspectiva ta, iti apreciez sinceritatea! Tu faci parte din categoria celor care nu se lasa constransi de „limitele sociale impuse”.
      Noi ca indivizi suntem niste egoisti, posesivi, iar atunci cand incepem o relatie, avem impresia ca suntem stapanul celuilalt. Nu egalul, nu supusul ci stapanul lui absolut. Viata celuilat ne apartine, iar omul de langa noi trebuie sa adore si pamantul pe care calcam (Observ atitudinea asta in multe cupluri, din jurul meu). Oare cum ar fi daca l-am privi pe cel de langa noi ca pe un om liber, cu viatat lui, cu alegerile lui (poate diferite de ale noastre)? Cum ar fi sa-i lasam partenerului nostru de viata, libertatea de a fi el? Cata vreme alegerile lui nu ne lezeaza in nici un fel, totul ar trebui sa fie inregula.
      De aici apar atat de multe neintelegeri in cuplu si inevitabil si inselatul. la inceputul relatiei ne chinuim sa fim persoana pe care credem ca celalalt o doreste, in loc sa-i aratam persoana care suntem, aici si acum. In timp, tot acest „teatru” devine obositor si ne trezim ca nu-l mai recunoastem pe cel de langa noi si incepem constient sau nu, sa ne cautam implinirea in alta parte. Inselatul nu se refera doar la sex, se refera la tradarea increderii pe care celalalt o are in tine. Se refera la minciunile interminabile, la ascunzisuri, la scenarii, la un teatru intreg de replici si actiuni.
      Tu sti ce iti doresti de la viata ta, esti libera sa fi cu cine vrei tu cata vreme alegerile tale nu-i ranesc pe altii. eu personal iti doresc sa-i gasesti pe acei „altii” care simt ca tine si iti doresc ca acei „altii” sa te faca fericita!
      E totusi putin probabil ca asta sa se si intample! Pe termen lung risti sa ramai singura ,pe masura ce timpul trece si pretentiile tale cresc iar probabilitatea de a gasi parteneri pe masura doleantelor tale scade!
      Noi ceilalti care suntem in relatii monogame ne-am gasit fericirea intr-un singur partener si nu cred ca e drept sa te judecam! E viata ta si e dreptul tau sa ti-o traiesti dupa bunul plac. Cine zice ca oamenii au fost programati genetic sa fie monogami se inseala (daca eram monogami nu am fi specia dominanta pe pamant)! Totusi evolutia societatii, ne-a impins la o forma monogama de convietuire, general acceptata! si fie ca acceptam sau nu, poligamia exista si e mai raspandita decat ati crede. Dar poligamia nu inseamna a insela! Deci spor la cautat!

    • Robo spune:

      Eu as merge linistita mai departe daca m-ar insela. Daca ar vrea sa ne despartim, abia atunci m-ar durea.

      sa stii ca m-am gandit si eu la asta la un moment dat si ma gandeam ca dupa o varsta faptul ca partenerul face sex cu altcineva nu cred ca mi s-ar mai parea un capat de tara, atat timp cat ar vrea sa ramanem impreuna

      nu sunt inca acolo, dar sa zicem, teoretic, ca sexul cu un altcineva ar fi ca un fel de „treat” pentru partener, ca o friptura buna sau un gadget scump sau o sedinta la spa si nu ai avea motive sa te opui.

      cel mai simplu exemplu: ce parere as avea daca sotia mi-ar spune ca vrea sa incerce sau ca deja a facut sex cu o femeie, ca sa vada cum e.
      pai avand in vedere ca nu e o amenintare pt mine, teoretic ar trebui sa spun ca nu e o problema pt mine.

      ce mi-am dat seama dupa aia a fost insa un lucru simplu…nu prea exista sex fara sentimente. nu fara sentimente de iubire. fara orice sentimente.

      tot timpul e un sentiment acolo, ceva, de la ura pana la frica de moarte, de singuratate, trecand prin banalele dorinta de a fi validat, de a te simti din nou tanar etc; ei, daca nu exista sex fara sentimente, inseamna ca orice sex pe care partenerul meu il face in afara relatiei va ataca mai devreme sau mai tarziu relatia noastra, pentru ca acele sentimente care isi gasesc manifestarea prin sex in afara relatiei inseamna ca nu sunt satisfacute inauntrul relatiei.

      de asta am eu o problema cu sexul in afara relatiei, nu de altceva. este un simptom ca relatia scartaie undeva.

      PS sa stii ca exista gelozie si in poliamor. which is really fucked up. cineva zicea ca nu crede in monogamie, eu insa tind sa cred ca e in codul nostru genetic, la fel ca proprietatea privata.

  • Cr/st/an spune:

    Tu iti propui sau ne propui un fel de viata ciudata, pre homo sapiens in care emotiile si amorul sunt la comun cu 2-3-4 barbati simultan. Daca ai o relatie si nu esti fericita, poti sa tragi linie si sa incepi alta, (inteleg ca nu ai copii), dar a fi devorata incet in interior de dorintele acestea, carnale de fapt, de a trai „shared” te distruge si pe tine si pe cei din jurul tau.

    Pentru orice actiune exista consecinte iar la o anumita varsta vei ramine singura, prizoniera in carcera amintirilor.

    • Dana spune:

      Nu am cerut sfaturi, si mi se pare putin deplasat sa mi se ofere. Ai inteles gresit, am un copil cu partenerul meu, si din nou ai inteles gresit, relatia noastra ma face fericita din foarte multe puncte de vedere.

      altfel, ma amuza putin ca din doua raspunsuri primite, .. doua raspunsuri fac referire la faptul ca risc sa raman singura.
      Si din nou aceeasi impresie: in spatele dezgustului multora fata de inselat par sa stea de fapt tot felul de frici, printre care si cea de a nu ramane singur 🙂

      • CR/ST/AN spune:

        Ai un ego foarte dezvoltat, probabil o personalitate dominatoare prin excelenta, citeva cuvinte scrise de un anonim te-au iritat destul de tare. Nu simt nici gust nici dezgust, dar nici vreo urma de simpatie legata de persoana ta, fii pe pace.

        Mintea ta actioneaza intr-un mod foarte pervers. Ai modelat in timp un plan oribil, de a trai murdar, si acum nu faci decit sa te inconjori de argumente, iti construiesti cu migala un esafodaj mental menit sa te apere pe tine insati de paienjenisul lipicios al relatiilor “deschise”, un tunel fara iesire in care vrei sa te cufunzi. Dar nu e suficient, vrei sa il transformi in complice si pe partenerul tau.

        Crezi ca toata lumea te va incuraja pe acest drum distructiv? Nu te iluziona cu numarul de “likes” majoritatea celor ce scriu/citesc pe aici (a publicat de curand Printesa Urbana niste statistici) sunt doamne si domnisoare sub 35 de ani, studii superioare, prin urmare actioneaza subtil o apartenenta nevazuta la acest grup social.

  • Eu spune:

    Sunt acolo. Ma confrunt cu asta. A durut si doare. Implicarea lui a fost fizica si emotionala. Asta m-a durut foarte mult, constienta fiind de faptul ca e greu sa iesi dintr-o indragosteala, si necesita timp. Il iubesc si impreuna am decis sa ne acordam a doua sansa. Sa stergem praful de pe dragostea noastra, sa ne reinventam, sa ne redeschidem sufletele si sa lasam probleme, copii, joburi pe locul 2. Fara noi doi, oricum nimic nu ar exista in aceeasi parametri, asa cum noi doi am devenit straini lasandu-ne coplesiti de rutina zilnica. E devreme sa spun ca suntem bine, avem momente in care picam, ne inchidem, fiecare cu durerea lui… Dar nu lasam lucrurile asa. Comunicam, discutam, cautam in noi. Traim clipa, traim astazi, nu ieri! Nu maine!

    E crunt cand vezi ca opinia generala spune STOP. LASA-L! DACA A FACUT-O ODATA O VA REPETA.

    E crud si greu. Dar voi merge impotriva curentului, viata m-a invatat sa fac asta.
    Necesita timp, dar cand stii ce vrei, merita tot timpul din lume.
    Imi doresc sa reusim si simt ca vom reusi!

    • DAIA spune:

      Am auzit ca regreti mai mult ceea ce nu faci decat ceea ce faci. ( Si am simtit pe propria piele ca e adevarat ce se zice in destule ocazii. )
      Deci daca tu consideri ca merita sa incercati, atunci ceilalti isi pot baga parerile adanc unde vor ei.

      Bafta multa ! Sper sa revii la articolul asta peste un an, doi, cinci, cincizeci 🙂 si sa ne povestesti ca sunteti bine si ca in cazul vostru a doua sansa a functionat.

      Daca nu ( din pacate trebuie sa iei in considerare si varianta asta ), asta e, ai incercat si ai facut tot ce ai putut din dorinta de a va fi bine. Aia care vor zice ” ti-am zis eu ca nu o sa mearga ” isi pot baga parerile tot adanc… Nu trebuie sa ajungi sa te incapatanezi sa tragi la infinit de o relatie doar ca sa le demonstrezi celorlalti ceva.

      • Eu spune:

        Multumesc pentru duport. Nu e nimeni care sa-mi spuna ca nu o sa mearga, pentru ca nu am raspandit vestea. Cu ce m-ar fi ajutat? Oricum nimeni nu poate sa se puna in pielea ta intr-o astfel de situatie. Suntem noi doi si cei 15 ani impreuna, cei doi copii ai nostri si toate momentele frumoase dintre noi.
        Voi reveni cu un comentariu indiferent de starea lucrurilor.

    • Liz spune:

      Nu inteleg cum vine asta cu implicarea emotionala cu alta femeie si totusi, o iubeste si pe cea de acasa. E un pic cam ciudat sa oscilezi asa ca la 14 ani… pt un barbat matur. Nu cumva te amagesti singura?

      • Eu spune:

        E greu de inteles, ca sa nu mai vorbim de acceptat. E o stare indusa intr-un moment critic pentru mine. Un moment in care „la bine si la rau” nu a mai functionat in cazul lui.
        L-am confuntat, l-am provocat si m-am regasit in inima lui. Nu ma daduse afara … Si atunci am decis ca merita sa incerc sa inlatur cealalta femeie… Ce aveam de pierdut? Timp? Daca ma gandesc ca l-as pierde pe el acum pentru o alta simt ca toata viata mea de pana acum. Nu mi-as ierta mie o despartire fara sa fi incercat o revenire. Vom vedea daca reusim.

        • Liz spune:

          Vezi, tu zici ca tu te lupti sa inlaturi cealalta femeie dar, oare, nu ar trebui el sa incerce asta? Adica, tu cum lupti cu o alta femeie? In ce va intreceti? Eu ma gandesc ca iubirea e ceva care curge liber si nestramtorat, daca respectivul te iubeste, norocul tau daca nu, nu prea ai cum sa lupti constant cu toate femeile pe care le intalneste.

          • Eu spune:

            Nu lupt. Incerc. El s-a oprit, a regretat, constientizeaza raul facut si imaginea deformata pe care si-a creat-o. Lucram impreuna. Adunam cioburile de pe jos impreuna… Ea nu conteaza pentru mine. Nu vreau sa-i permit sa-mi acapareze mintea si viata. La inceput da, ma intrebam cum, unde, cand? Dar apoi am realizat ca de fapt trebuie sa inteleg de ce? ce nu mai aveam noi? ce nu mai functiona la noi?
            El lupta cu el insusi, si asta ma doare pentru ca a suferit si inca mai sufera… a fost foarte prins… indragostit… Ma doare si ma bucura in acelasi timp lupta lui. Ma doare pentru ca a iubit pe altcineva si ma bucura pentru ca isi doreste sa mearga mai departe alaturi de mine.
            E greu de inteles. Traiesc acum aceste lucruri si nu am cum sa stiu ce va fi.
            Sigur ca nu voi putea lupta cu toate femeile pe care le intalneste, nici nu ma gandesc la asta! Dar consider ca merita sa incerc sa construiesc o noua relatie cu acest om.

  • o femeie spune:

    Si eu am inselat (undeva intre niste departiti si reimpacari se accepta cate un inshelat 😀 ?) si zau ca mi-a placut si prins bine; si nu stiu daca am fost inselata ca nici nu am cautat, am facut pe naiva 🙂 – dar daca am simtit ca nu merge, apai am plecat.
    M-a intreabat cineva daca am inselat si am zambit. Da, imi aduc aminte cu drag acele aventuri (cu acelasi barbat, evident) – si zau, nu erau aventuri cum multi se gandesc …. ci la nivel de flirt. Pt ca, fata de relatia in care ma simteam inferioara si fara valoare (dar na, cica dragostea … ma tinea blocata) pe cand cu ‘second’ am capatat curaj, tupeu, m-am revalorizat: m-am simtit atragatoare, capabila. Am prins incredere in mine. Intr-o zi am spus NU relatiei (nu prima data, stiu) dar acel NU a ramas.

    Cum ar fi astazi, cand sunt maritata si cu copil? Ah, diferit, evident. In primul rand ca ar trebui sa fie moarta casnicia sa pot sa imi fuga ochii dupa altii, si daca mi-ar fugi as pune intai divortul si apoi aventura.
    Consider ca un copil are nevoie de 2 parinti care in primul rand sa fie oameni, cu mandrie si principii, nu carpe de sters pe jos. Cum m-am d escurcat cu salariul minim pe economie si lipsa de experienta de viata la 20 ani (si cum se descurca asa 30% din romani) asa ma voi descurca si pe viitor cu copil: mai important este modelul din familie decat banii. Prefer sa adorm cu burta goala decat cu constiinta distrusa, si sa nu imi ascund neputintele/lenea/lasitatea in spatele scuzei: „si eu cu ce cresc copilul”. Pentru ca da, si eu cunosc familii cu parinti desparititi dar cu zambet pe buze, liniste acasa, dragoste, simplitate, saracie pt unii.

  • Liz spune:

    Aceasta diferenta dintre „inselatul cu inima” fata de „inselatul fara inima” (eventual cu peni$ul in niciun caz cu inima, nu? ala se accepta) ma face sa vad ca oamenii au niste conceptii puerile despre iubire. Inselatul e vorba despre minciuna, intors acasa la o femeie dupa ce tu ai atins-o pe alta, ipocrizie, superficialitate si alte asemenea. Deci, te complaci intr-o situatie penibila din start.

  • Dana spune:

    Un lucru care m-a uimit (fiind contrar a ceea ce si-ar putea imagina cineva daca s-ar gandi la asta), este ca in comentariile de mai sus si in experientele din jurul meu, daca o femeie inseala e mai putin blamata (cele 3 femei de mai sus care au recunoscut ca au inselat au fost tratate cu multa amabilitate si multe like-uri) decat un barbat care inseala. Femeilor care isi „iarta” barbatii li se pune la indoiala demnitatea, inteligenta, discernamantul, iar femeile care taie ‘raul’ de la radacina sunt aplaudate.
    Nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fost tratat un comentariu al unui… inselator!

    Mi-a dat de gandit si comentariul cu ‘inselatul cu inima’ si ‘inselatul fara inima’, desi nu sunt convinsa ca l-am inteles.

    Pare acceptabil ca cineva sa insele iubind totusi, problema este ca barbatului care inseala i se pune la indoiala tocmai dragostea pentru femeia pe care a inselat-o.
    Eu cred in continuare ca iubirea fata de o persoana nu trebuie sa-ti afecteze in mod necesar sentimentele pentru ALTE persoane.

    Or fi existand desigur oameni pentru care o afirmatie ca asta „in primul rand ca ar trebui sa fie moarta casnicia sa pot sa imi fuga ochii dupa altii, si daca mi-ar fugi as pune intai divortul” nu suna neverosimil si pretios, dar cred ca pentru multi altii dragostea pentru cel de langa tine (dragostea, nu obisnuinta, nu teama de singuratate, nu disperarea ca trebuie impartita mobila….) nu schimba simtamintele pentru ceilalti oameni, interesul acordat altor oameni.
    E posibil ca mai multi oameni din aceasta ultima categorie sa fie barbati, si e posibil sa fie asa si pentru ca barbatii au o viata mai intensa in afara casei, care ii expune la oameni si situatii mai diverse.

  • Liz spune:

    Barbatii au o viata mai intensa in afara casei decat femeile iar asta ii „expune” la situatii mai diverse????? :)))))) Da, poate in Evul Mediu era mai palpitanta viata lor . Acum cred ca sunt cam la fel de „intense” si oricum asta nu e o scuza.
    Referitor la inselatul cu/fara inima, am vazut din comentarii ca femeile sunt mult mai usor de manipulat daca le zici, barbat fiind, ca Nutica de fapt, a fost doar o aventura insa tot sotia ramane femeia vietii lor :)) Deci, da, inselatul cu peni$ul e mai acceptat. Adica pana la urma, nu o iubeste, doar si-a tras-o de cateva ori cu Nutica, it`s ok. Nu conteaza ca a mintit, a inselat increderea femeii de acasa, ca a oscilat intre doua case, ca poate l-a vazut deja juma de oras in compania Nuticai. NU. In momentul cand iti zice ca tu esti femeia vietii lui, gata! Se accepta fara comentarii.

    • dana spune:

      este evident ca o femeie care sta acasa cu copiii are o viata sociala mai putin activa decat a unui barbat care merge la serviciu.

      In rest, ai o vehementa care ma face sa cred ca vorbesti despre tine. Nu tin sa-ti schimb parerea despre propriile experiente.

      • Liz spune:

        Din fericire, nu am fost in situatiile de mai sus, de nicio parte a baricadei. Dar vad cum o conceptie sanatoasa (daca esti intr-o relatie/casatorie nu e ok sa inseli increderea persoanei de langa tine nicium-nici emotional nici fizic) e catalogata drept vehementa. Ma gandeam ca de la premisa asta pornim, ca nu e normal sa inseli.
        Am vazut in jurul meu multe cazuri din astea, la prietene/colege de ale mamei si am vazut ca barbatii de obicei se intorc de fapt din comoditate/obisnuinta la sotii. Si ele accepta cu amagirea ca de fapt el a avut o mare revelatie si ca nu poate sa traiasca fara ea. Trist.

  • Ab spune:

    Eu va intreb altceva: e mai grava infidelitatea fizica sau cea emotionala? Unde emotional=lipsa unui contact fizic… intim, respectiv lipsa vreunui sarut, act sexual, etc. Adica nimic mai mult decat o atingere pe umar, sa zicem…

  • Miruna spune:

    As putea sa iert, dar nu as trece cu adevarat niciodata peste acest moment.

  • Diana spune:

    eu personal nu inteleg inselatul asta la oamenii maturi
    in vremea cand schimbam culorile de par si lungimile fustelor ca pe sosete, era alta poveste, am inselat, am fost inselata, dar alea erau doar experimente si joaca

    well, in momentul in care intri in relatia aia ‘pana la adanci batraneti’, lucrurile trebuie transate de la inceput. oi fi eu prea pragmatica (not), da’ eu i-am zis actualului sot de la prima intalnire ca eu vreau o familie si ca ar trebui sa stie asta, ca nu vreau relatii care sa duca in pom, daca iese bine, daca nu-nu, dupa ce am trecut la second base i-am zis clar ca daca se intampla vreo sarcina inoportun, in ciuda contraceptiei, eu o pastrez, fara sa vreau nimic de la el (nu s-a intamplat, dar omul a stiut de la inceput).

    cand a fost vorba de primarie si inrobit la banci pt casa si masina, eu am deschis discutia inselat. i-am zis ca nu-l leg de glie nici cu banca nici cu copilul, in secunda in care nu ma mai iubeste sau descopera ca iubeste pe altcineva, e liber ca pasarea cerului, detaliile materiale le discutam ca doi oameni maturi care s-au iubit f mult candva

    cu mintea de acum, am mai discutat odata chestia asta acum vreo 2 ani cand au divortat niste apropiati pe motive de inselat(a fost cam socant pt noi, prietenii cei mai apropiati) eu una inteleg (si el la fel) ratacirea de moment, ca oameni suntem. exista contexte si contexte.
    ei, pe mine nu ma intereseaza sa stiu daca se intampla asa ceva, si nici pe el 😀
    e dureros si necinstit ascunsul, mesajele, infractiunea repetata cum ar veni. el stie asta si pot sa bag mana-n foc ca nu mi-ar face asa ceva pt ca nu are de ce. stie ca e liber atunci cand vrea. si eu simt la fel. mi-ar fi rusine sa-l insel.

    • catalin spune:

      Doamnelor am citit comentariile si sunt dureroase.DAR, in situatia asta poate sa fie si o femeie. Si ea poate insela. Si suferinta este la fel de mare si pentru barbat. Accepti pentru ca ti la ea dar nu poti uita..gandurile alea urate care revin mereu. Ce bine ar fi sa putem uita. Sa ne setam sa uitam lucrul care ne-a ranit !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *