Revista-carte de povestiri, o invenție minunată!

Cînd am început să-i citesc povești Sofiei, m-a luat groaza: Capra cu trei iezi mînjea pereții cu mațe, spînul mințea și blestema, Regina Mamă voia ficații Albei ca Zăpada să-i mănînce, unde întorceam pagina găseam numai orori, etichete, coșmaruri, judecăți și în general, mult sînge. Mă uitam la ochișorii rotunzi ai Sofiei, care abia aștepta să mai cunoască o poveste frumoasă și inventam ce și cît puteam. Cu fluturași, cu copii fericiți, cu pisici și peștișori, îmi mergea gura cu viteza luminii. Apoi am descoperit împreună cărțile pentru copii mici, desene frumoase, povești bune, unele videcătoare, altele doar frumoase. Acum că a mai crescut, iar nu mai știu ce să-i mai citesc. Acum e tot mai interesată și de ilustrații, de personaje și de structura lor, de asemănarea lor cu oamenii din viața ei. Reține replici, le folosește, vrea să discutăm despre ele.

E greu să găsesc povești frumoase pentru ea, deși e plin internetul de cărți pentru copii de toate vîrstele. Iar de fiecare dată cînd găsesc ceva special, promit să vă dau și vouă de veste. Azi o să vă povestesc cu entuziasm despre prima carte-revistă de povestiri pentru copii de peste 7 ani, care se lansează sîmbătă, pe 10 octombrie.

Înainte de vă da detalii despre Fabulafia, revista-carte de povestiri, vă pun mai jos o poveste din revistă. Citiți-o pe îndelete, eventual cu copilul alături.

dadece fabulafia1

dadece fabulafia2

dadece fabulafia3

dadece fabulafia4

Nu că-i frumoasă? Eu am zîmbit de multe ori pe parcursul celor patru pagini. O poveste bună e puțin adevărată, puțin fantezistă, puțin tristă, puțin veselă, întotdeauna susprinzătoare, puțin despre tine, puțin despre alții.

Fabulafia conține texte si desene în prima apariție ale unor autori și ilustratori contemporani consacrați. Iată coperta:

coperta fabulafia

Textele sînt bune, deștepte, frumoase, elegante, desenele sînt potrivite, limpezi, curate. Din redacţie fac parte ilustratoarea Cristiana Radu (care a obținut premii precum “Cea mai frumoasă carte pentru copii” în 2013 şi 2014), scriitoarea Adina Rosetti (premiată pentru “Cea mai frumoasă carte pentru copii” în 2014), autoarea Laura Grunberg (premiul I, secţiunea proză, la Concursul de literatură pentru copii şi tineret „Trofeul Arthur“, editura Arthur, 2012), scriitoarea Victoria Pătraşcu (cărţile “Ziua în care a fugit somnul” şi “Stejarul pitic, cel mai bun tătic” au luat premii la diverse concursuri de literatură şi au fost dramatizate atât în ţară, cât şi în străinătate). Ilustratorii ce participă la grafica revistei fac parte din Clubul Ilustratorilor, toți sînt profesionişti în domeniul ilustraţiei pentru copii.

poveste Fabulafia

Pe lîngă povestirile scrise de profesioniști și ilustrate de artiști consacrați, Fabulafia conține și o rubrică de povești încrucișate. Aici, un copil talentat la scris poate publica o povestire care va fi ilustrată de un desenator profesionist, sau invers, un copil talentat la desen poate ilustra textul unui scriitor de povești.

Există și jocuri sau lecții de logică, fizică, geografie, prezentate într-un mod creativ.

labirint fabulafia

Mi se pare extraordinară inițiativa echipei Merlin Books, care a creat, realizat și editat această revistă. Să oferi o astfel de alternativă frumoasă, elegantă, curată, entertainmentului de doi lei care ne curge din televizoare mi se pare un act grozav de curaj și revoluție! Bravo, sper din suflet să se vîndă foarte bine revista voastră, să ajungă în cît mai multe școli, în cît mai multe case, să ajutați copiii să viseze, să crească, să își descopere talentul de povestitor, desenator, cititor, privitor.

Niciodată nu există prea multe povești frumoase! Mă bucur mult că am descoperit cartea-revistă de povestiri, promit să nu ratez nici un număr! Fabulafia costă 15 lei, are 32 de pagini și va apărea pe hîrtie trimestrial. O găsiți la magazinul din Cotroceni al Merlin Books & Toys (Str. Doctor Constantin Severeanu nr. 30), pe Merlinstore.ro, dar și în librăriile mari. Revista are și un site pe care vor fi actualizate informații și materiale, îl găsiți aici. Revista este imprimată pe hîrtie reciclată.

Dacă nu aveți program sîmbătă dimineața (și chiar și dacă aveți, poate merită să îl schimbați), haideți la lansarea Fabulafia. E de la ora 11.30, într-o casă demnă de Harry Potter: Fundația Lowendal, aproape de Parcul Ion Voicu și Grădina Icoanei. O arhitectură specială, camere secrete, un atelier numit Fabulatoriu, unde copiii vor inventa povești și ființe fantastice, se vor juca cu creioane colorate, story cubes și cu nisip kinetic. Unele dintre poveștile create de copii vor putea apărea în Fabulafia nr. 2, din decembrie!

Părinții și copiii prezenți la lansare se vor întîlni cu autorii care au creat conținut pentru revistă (Victoria Pătrașcu, Laura Grunberg, Cristiana Radu, Iulia Iordan, Nura El-Sayed, Adina Rosetti, Stela Lie, Silvia Olteanu). Evenimentul de FB al lansării este aici.

lansare fabulafia

Mă bucur mult că există un asemenea proiect la noi, cred că e mare nevoie de el, cred că revista Fabulafia va fi foarte iubită de copii, felicitări, la cît mai multe numere tipărite și vîndute, la cît mai multe povești minunate scrise și citite!

Pin It

Tags

135 Comments

  • Patryk spune:

    Dar de ce sa nu ii citesti povestile clasice? Nu inteleg ce e prostia asta ca traumatizezi copiii? Generatii intregi nu au fost traumatizate si se traumatizeaza generatia „tableta”? Astia care la 3 ani fiind alergati de fiimeu (de aproape 2) strigau in gura mare ca ii urmareste un zombi! (copilul meu fiind frumos, nu de alta!)…Get real people! Cititi povesti adevarate nu povestiri de spalat creierele!

    • Printesa Urbana spune:

      Povestile adevarate sint, pentru mine, altele decit alea cu mațe pe pereți. Oi traumatiza copilul lipsindu-l de povestile vindecatoare din folclor, nu stiu, eu una nu ma simt confortabil sa le citesc alor mei asa ceva. Slava domnului ca sint si alte optiuni, daca or vrea sa se familiarizeze si cu tristetile noastre de povesti clasice, n-au decit, avem volumele in biblioteca.

    • Felicita spune:

      Multi uitam ca povestile din folclor le-am auzit dupa varsta de 6-7 ani cand deja reuseam sa discernem intre realitate si fictiune. Mi se pare o grozavie sa ii citesti unui copilas de 2 ani si jumatate „Capra cu 3 iezi” spre exemplu. Ce poate intelege copilasul din violenta care este expusa acolo sau ce morala poate avea povestea, ca raului i se raspunde cu rau? Parerea mea si, sper, a multor parinti este sa lasam copiii in lumea frumosului, lumea uratului o vor cunoaste ei mai tarziu.

      • Carmen T spune:

        Impresia cu care rămâneam eu ca si copil dupa ce ascultam la pick-up/ imi erau citite povestile clasice, inclusiv capra cu 3 iezi, era ca raul este învins în final, pedepsit uatevar. Ca cei buni l-au învins pe cel rau. Gata, noapte bună!

      • AlinaB spune:

        Eu ii adaptez povestile, nu le citesc cuvant cu cuvant din carte. Fata mea(2 ani) e fun capra cu 3 iezi, dar stie ca lupul repeste iedutii si la sfarsit ii aduce inapoi. Oricum partea ei preferata e cantecelul cu ” 3 iezi cucuieti, usa mami descuieti…” Cum vin de la servici urla pe hol ca e ied cucuiet si trebuie sa ii dau lapte in tzatze, apoi ma trage repede in dormitor, cu geaca inca pe mine, sa ii dau tzitzi. Ii place si cenusareasa, se apuca sa frece podelele prin casa apoi isi scoate pupucul si se face ca il pierde.

    • Cr/st/an spune:

      Eu tin minte ca am citit nu mai stiu ce poveste in care eroina principala trebuie sa urce pe o casa, pentru ca nu exista nici usa nici fereastra. Asa ca s-a urcat pe o scara de lemn, sa ajunga la horn numai ca scarii ii lipsea ultima treapta. Asa ca eroina noastra, si-a taiat un deget si l-a pus drept treapta.

      Exista si o ilustratie, numai ca eu, cutremurat de asa grozavie, m-am uitat cu atentie la desen, si nu rezulta ca fara mutilare nu putea sa escaladeze hornul. Povestea si ilustratia m-au urmarit ceva vreme, nu puteam sa accept ca dementa asta irationata cu degetul pe post de treapta la scara de lemn.

      • Magda spune:

        Daaaa.. Povestea porcului 😀 si eu am ramas exact cu aceasta imagine din copilarie din tot volumul de basme al lui Petre Ispirescu. Dupa 20 de ani, am cautat povestea si am recitit-o si mi s-a parut interesanta, dar ma intrebam cum de m-au lasat ai mei sa citesc asa ceva

  • Patryk spune:

    Parerea mea e ca un copil tre sa stie si de bine si de rau, si de tragic si de fericire, si de dulce si de amar, si de zambet si de lacrimi, si de durere si de mangaiere ca sa fie echilibrat. Evident ca felul in care ii citesti sau ii relatezi o poveste poti sa il aranjezi in functie de varsta, recent citindu-i lu fiimeu Muzicantii din Bremen pe primele pagini era Magarul care plangea ca era gonit de stapan si pe la sfarsit era fericit ca e cu prietenii…copilul a inteles si acum cand „citeste” si el imi arata si isi schimba mimica in functie de starile magarului, semn ca a inteles. Na, poate gandesc io altfel! 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Sigur ca trebuie sa stie si de rau si de bine, cam toate povestile au bine si rau, conteaza mult insa cum sint scrise, despre asta e vorba. Raul nu e neaparat cu singe, cu morti, cu bataie. Exista o virsta potrvita pentru toate, mie mare parte dintre povestile romanesti mi se par nepotrivite pentru copii mici.

      • deea spune:

        Doar ca Alba ca Zapada, Cenusareasa( in care surorile mai mari isi taie degetele si calcaiele sa poata incalta pantoful, iar sangele curge siroaie) nu-s povesti romanesti. Chiar asa, ce o fi cu sangele, cu canibalismul in asa-zisele povesti pt copii? Citisem undeva ca ele, la baza, nu sunt pentru copii si sunt mult mai pline de orori. Cumva s-au transformat in ceva pt copii, pe parcurs s-au mai taiat din scene si a ramas mai mult ideea de baza-binele invinge-fara a fi nevoie de organe taiate sau mancate.
        Din basmele noastre eu am ramas marcata de pedeapsa aia in care legau condamnatul de 4 cai ce trageau in 4 directii diferite…

        • Dana spune:

          si pe mine m-a marcat imaginea aia cu caii tragand in alta directie! ce chestie. dar am citit in raportul holocaustului in romania niste istorii care nu sunt deloc departe de asa ceva (makes you wonder).

          Si cu cantecele pentru copii este la fel, nu au fost la baza pentru copii si sunt pline de sinistrosenii. Am cautat intr-o zi semnificatia versului Mary-Mary quite contrary si de atunci nu mai pot sa ascult 🙂

  • Georgi spune:

    Haha faza cu „Regina Mamă voia ficații Albei ca Zăpada să-i mănînce, unde întorceam pagina găseam numai orori” mi-a adus aminte de postarea lui Robo unde zicea ca ar vrea ca povestile astea cu printese, ca Alba Ca Zapada , sa nu se mai termine cu happy end , sa nu mai vrea fata sa fie o printesa, ca invata fetele de mici dom’le sa astepte printul pe cal alb si alte balarii si nu mai invata realitatea, etc.
    Atunci nu am comentat, dar comentez acum, ca sunt subiecte similare.Desi total contradictorii.
    La varsta asta, e bine ca totul sa se temrine cu happy end. Sa stie copilul ca oricat de urata e povestea, personajul principal va ajunge la final cu bine. Sa creada in bine.
    Sa aiba increderea ca daca trec printr-o situatie urata, totul se va termina cu bine, exact ca in poveste.
    Lasati copiii sa viseze cat sunt mici. La varsta asta nu are ce sa le influenteze viitorul DEFINITIV. Mai ales o poveste.
    Viitorul incepe sa le fie influentat de pe la 12-15 ani cand incep deja sa se intrebe PE BUNE ce vor sa devina cand vor deveni adulti, si ajung vada porn la tv la Capatos si pe net, le vad pe surorile Kardashian cum isi arata fundul si sanii de la 16 ani si isi incep viata sexuala la 14 de dragul audientelor, o vad pe Dragusanca si pe Cruduta la burlacita, plus alte emisiuni „tematice”.
    Si daca nu vad la tv, vad pe instagram.Clanul Kardashian e un exemplu de instagram influencers unde toate cacacioasele se dau in vant dupa ele. Ce pot sa invete daca exemplul lor NU MAI ESTE Alba ca Zapada , de la varsta de 3 ani, ci madam Kylie Jenner care la 16 ani se cupleaza cu un barbat cu 8 ani mai mare si se pozeaza topless cu mainile pe sani? Ca se pozeaza la toate evenimentele mondene, poarta haine de fite si face milioane de dolari dintr-o aplicatie cumparata evident de aceste pustoaice fane. Evident ca ele ii vor copia comportamentul.
    Deci cam de la varsta si situatiile alea le va fi lor viata influentata cu adevarat, daca nu aveti grija cum le oferiti educatia si cum ii faceti sa inteleaga viata.
    La 3 ani….lasa-tii sa creada in zane, in happy end, in casatorii pana la adanci batraneti, la printul care vine si le ia pe cal alb.
    Toate astea nu vor mai conta la 16 ani…ci cum vede ca s-a imbracat/dezbracat nu stiu ce vedeta adolescenta si cum vrea si ea sa se imbrace ca se se uite baietii la ea.

    Hai sa fim seriosi, cati nu ne uitam la Pokemon , Dragon Ball Z si alte desene cu batai, cati nu eram obligati de la scoala sa citim carti extrem de triste gen „Singur pe lume” si povesti gen „Fetita cu chribrituri”, ascultam si fredonam „pe la spate, pe la spate” si „lampa lui Aladin”, „4 nopti si 4 zile” si alte „hituri” de la vremea aia, cand aveam 7-8 ani, eram fani Andre, care erau cu sanii pe afara, ne uitam pe furis la revistele playboy ale parintilor, la scoala invatam vesnicele stereotipuri gen „barbatul cu banii/serviciul si femeia la cratita si cu copiii” si cu toate astea am ajuns acum adulti intregi la minte?

    Parentingul de azi ma scoate din minti. Atata exagerare …
    Intr-adevar, lucrurile s-au schimbat, avem o mentalitate mai deschisa, dar hai sa nu o dam in extreme.

    Cartea respectiva e ok, e frumoasa, dar hai sa nu mai blamam povestile copilariei.
    E alegerea copilului daca ii place sau nu povestea. Nu a parintelui.

    • Robo spune:

      La 3 ani….lasa-tii sa creada in zane, in happy end, in casatorii pana la adanci batraneti, la printul care vine si le ia pe cal alb.
      Toate astea nu vor mai conta la 16 ani

      dar daca ce crede copilul la 3 ani nu mai e relevant la 16 ani, inseamna ca nu conteaza nici ce-i spui.
      nu e ca si cum copilul e mai fericit daca toate povestile se termina exact in acelasi fel, cu el casatorindu-se cu ea, care doar pentru asta s-a nascut, sa-l astepte pe el – asta e o proiectie de-a noastra retrospectiva, o nostalgie a adultului fata de lumea copilariei, identificata ca „lume a povestilor”, dar nu are legatura neaparata cu copilul, deoarece copilul in momentul in care e copil nu stie ca e in „lumea copilariei si a povestilor”, asta o va spune lacramos doar dupa ce copilaria lui va fi trecut.
      si copilul cred ca va fi la fel de fericit si daca aude alte finaluri de povesti sau alte feluri de povesti.

      in orice caz, daca totusi ce-i spui la 3 ani pana la urma conteaza, eu prefer sa-i nu-i umplu capul cu stereotipurile de gen din povesti.
      eu cred ca mie de exemplu mi-au facut rau, am scris si-n postul initial, am avut o imagine idealizata si inflexibila despre anumite lucruri.

      bine, acum sa nu credeti ca modific in continuu povestile, nici vorba, e prea greu de facut asta.
      ce am facut in ultima vreme a fost sa-i citesc mai mult povesti cu animale.

      EDIT: dar stii ce este ciudat? Kardashian sunt niste fufe faimoase pentru ca au fundul mare, ma rog, strict pentru felul in care arata.
      dar felul in care arata este prima si uneori principala trasatura a unui personaj feminin pozitiv intr-o poveste (cel cu care fetitele noastre se identifica, adica). primul lucru pe care il afli despre ele in aproape orice poveste este ca sunt frumoase si de cele mai multe ori asta e tot, sunt niste fiinte frumoasa nascute ca sa fie date de tatal lor unui alt barbat, prin casatorie.

      adica sunt un fel de proprietate frumoasa a unui barbat.

      uite de exemplu: practic Alba ca Zapada este un conflict intre 2 femei in legatura cu cine e mai frumoasa, tineretea invingand pana la urma pentru simplul fapt ca e tinerete (bine, alba ca zapada de fapt e minora, nu doar tanara).

      exact asta ce se intampla in media acum: o exaltare naroada a tineretii ca valoare ultima a vietii, valorizarea excesiva a corpului, a invelisulul exterior, de la vedete pana la omniprezenta datorie de a face exercitii fizice si de a manca sanatos (ca sa ramai tanar cat mai mult timp, eventual pana mori).

      pare ca noi traim de fapt in lumea povestilor de care ziceam la inceput.
      problema e ca ne streseaza si ne apasa groaznic.

      • Dana spune:

        Iupii, Robo e feminist 🙂
        Vreau si eu va rog link la articolul ala cu povestile cu printese, cine il are la indemana 🙂 !

      • Geezer spune:

        Eu cred ca trebuie sa bei și sa fumezi mult ca sa crezi ca lumea se va schimba la copiii tăI și ca ei dacă vor fi crescuți departe de ce se întâmplă acum în lume ei nu vor vedea niciodată scara asta de valori asta sau, mai grav, or sa se și poată adapta la ea…

    • Ioana F spune:

      Total de acord, parentingul exagerat din ziua de azi ma face sa ma indoiesc de orice, orice as face intr-un fel sau altu copilul va avea traume, mai nou se pare ca si basmele il traumatizeaza, deci come on una e sa te sperii de mai stiu eu ce si alta e sa ramai cu o trauma, cati dintre voi ati ramas traumatizati de lupu cel rau sau nus ce vrajitoare. Da cartile prezentate sunt ok, dar pana a blama toate cartile copilariei e cale lunga.

      • Robo spune:

        ce inseamna „parenting exagerat”?
        inseamna cumva atunci cand esti ceva mai atent decat parintii tai sau decat altii la ce faci in legatura cu cresterea copilului?
        daca da, atunci inseamna ca intr-adevar sunt un parinte exagerat.

        referitor la basme, nu e adevarat ca MAI NOU basmele ii traumatizeaza pe copii, se pare ca multi dintre noi, adultii, am fost afectati de ele cand eram mici – e suficient sa citesti chiar si numai comentariile de aici ca sa probezi asta.

        Apropo, expresia „daca nu esti cuminte vine lupul” iti suna familiar?

        • Ioana F spune:

          Da imi suna, da iti spun sincer ca nu ma tem de lup si de bau bau.

          • corina spune:

            Mie multa vreme mi-a fost teama de intuneric si de zgomotele care se aud noaptea…pt ca ai mei imi ziceau ca daca nu dorm…vine nustiucine, se intampla nustiuce. Nu e trauma sa am duc la psiholog, dar totusi e.

        • Geezer spune:

          Dar de „ai grija ca te dau la țigani” o știi?
          Nu am gasit-o în povesti, dar na, poate sa găsește cineva sa îmi infirme ăsta.

          Și oricum e interesant cum ne cautam rădăcini ale problemelor în orice fel de trecut, de la povesti pana la mâncare sau alăptare vs lapte praf.

          • Rox spune:

            Tot sau aproape tot ceea ce suntem astazi e legat de ceva din copilarie, modul in care ne dezvoltam este incredibil de mult influentat de copilarie. Nu doar la modul negativ, nu doar traumele, ci si tot ce este bun si pozitiv. Orice lucru care ni se intampla contureaza o bucatica din personalitatea viitorului adult, cu bune si cu rele.

  • Cinderella spune:

    Fetita mea de 2 ani jumate, cand ii citesc o poveste si intra personajul rau in actiune, spune ca vrea alta poveste. La „Scufita rosie” ne oprim tot timpul cand apare lupul sau cere ea sa deviem povestea: „Lupul o ajuta pe Scufita sa ajunga la bunicuta”. Aici tine si de sensibilitatea unui copil. Daca incepe sa planga cand citesti o poveste e clar ca nu poti continua.
    Eu inca tin minte cat am mai plans la cantecelul „Fluturas nu mai ai aripioare”.
    Basmele cu violenta trebuie spuse de la o anumita varsta , unele sunt lecturi obligatorii/facultative in scoli. Unui scolar ii poti explica ca violenta din carte este fictiune dar un copil de 2-4 ani ramane socat si nu intelege.

    • liliana spune:

      In mod clar depinde de copil. Copiii stiu ce e mai bine pentru ei la varstele fragede. Eu n-am plans la Fluturas nu mai ai aripioare, insa am auzit cantecelul constant de cand eram foarte mica. La un moment dat, eram la gradinita, m-am prins ca de fapt un fluture moare si melodia aia asa de placuta a avut, deodata, o incarcatura trista.
      La varste mici, la 2 ani, copilul nu pricepe drama adultului la citirea matelor si sangelui pe pereti, el vede fantasticul. Prin urmare, peste 2-3 ani, cand incepe sa constienteizeze, e deja un dat. E o exagerare, e urat, dar trece si se termina frumos. Sa se termine frumos depinde de noi.
      Azi sunt la moda povestile terapeutice. Normal, ele nu pot exista decat create pentru fiecare individ in parte. Totusi, se vand carti de-astea pe banda rulanta.

      Povestea de mai sus are niste creionari ciudate ale rolului femeii si barbatului in societate si, desi incearca sa treaca de niste preconceptii, mie una imi pare ca le subliniaza. Nu pentru mine, ca adult, insa pentru copilul meu de 5 ani. Mie, ca adult, intrebarile imi par intemeiate, sunt puse ca sa-mi zdruncine preconceptiile, insa copilul abia isi consttuieste tiparele in viata, lui nu i le zdruncina asa. El va afla, din poveste, rolul femeii si al barbatului. Ceea ce nu-mi surade.
      Dar, sigur, eu nu vand reclama ca sa il cresc.

      • Dana spune:

        uuua, ce urat si deplasat ai incheiat!! vezi ca nici macar nu e reclama, nefiind marcata ca atare.
        Si tocmai ma pregateam sa aprob asta „Mie, ca adult, intrebarile imi par intemeiate, sunt puse ca sa-mi zdruncine preconceptiile, insa copilul abia isi consttuieste tiparele in viata, lui nu i le zdruncina asa. El va afla, din poveste, rolul femeii si al barbatului.”

        ..dar mi-e imposibil sa inteleg de ce sunt oamenii atat de rai. fiecare vinde ceva ca sa traiasca, ore din viata cel putin

    • Dana spune:

      Eu am o editie din scufita rosie in care e o poza cu lupul bagat intr-o oala care clocoteste. daca tinea ea neaparat sa cititm din cartea aia, saream peste partile groaznice, dar cand a crescut intreba de ce nu ajungem la partea X, din poza. si la un moment dat nu am avut ce sa-i zic si i-am spus ca in poza aia scufita (sau nu mai stiu cine) il pun pe lup la ciorba. la care ea, cu ochii mari: dar nu il doare si pe el?

      Oricum, la cate chestii repeta fetita mea (ca presupun toti copiii), la cum vrea imediat ce citim o carte cu un picnic sa facem si noi pe loc un picnic, cum e vorba de o baie vrea si ea baie, chiar mi se pare exagerat sa ii spui copilului povesti cu degete si capete taiate, lupi oparati, mosi si babe care bat gaini si cocosi ca nu fac oua suficiente…

  • Mari spune:

    Mereu dupa citirea articolului, trec la comentarii. Pauza mea din timpul job-ului. Mereu, de ce nu asa, de ce nu invers. Ca tot e una din scrieri Dadece 🙂 Mie mi-a placut! Vreau sa iti multumesc. Voi fi acolo ca sa ii sustin si ca sa ma bucur de povesti.

  • dana spune:

    „copiii din ziua de azi sunt mult mai destepti decat eram noi”, aud asta mereu, o simt si traiesc acest sentiment zilnic alaturi de fiul meu.
    majoritatea povestiilor copilariei noastre au la baza frica, acel bau-bau imaginar de care ne temeam cu totii, pe care fiecare bunic sau parinte il invocau atunci cand nu voiam: sa mancam, sa dormim, sa ne spalam pe dinti, sa mergem acasa, sa mergem la gradiniti, sa …
    eram atat de speriati si paralizati de frica ca orice urma de creativitate era anihilata total.
    frica paralizeaza tot si naste in capsorul celor mici, monstri mai mari decat ne-am putea imagina.
    haideti sa le oferim copiilor nostri copilaria la care multi am visat! copilaria lipsita de frici!
    de ce? pentru ca acum avem de unde sa alegem, pentru ca exista alternativa, pentru ca putem!
    toate povesti sunt frumoase, dar fiecare are varsta ei!
    felicitari celor implicati in proiectul fabulafia!

    • liliana spune:

      Nu exista copilarie lipsita de frici, frica e o parte majora a copilariei. Ea vine macar din necunoscut si e normala. Frica de moarte, de iminent, de caderea dintilor, de abandon… sunt zeci de frici prin care trebuie sa treaca un copil pentru a se forma. Nu maturiza, forma.
      Fiul meu zicea: asa scrie acolo, a facut mizerie? Nu, zic eu, nu scrie chiar asa, dar asta e ideea. Dar ce scrie? Pai, zic, scrie ca a manjit peretii cu sange si… si e urat. Da’ de ce e urat? E mai urat decat ca i-a mancat? Zic: nu, dar nu suna frumos ca a manjit… intelegi tu? Nu, si eu ma manjesc pe maini cand mananc, el daca mananca iezi, cu ce sa se manjeasca, cu gem? :))
      Asta era mai demult, acum imi zice ca lupul nu trebuia sa faca atata mizerie duopa ce-a facut atata rau…
      Apropo de care, si in povestea de mai sus si in cele clasice, vaz ca exista etichetari.

      Lumea fantastica in care traieste copilul foarte mic, pana in 3 ani, nu percepe raul ca fiind atat de rau si binele ca fiind atat de bun. Dupa dfrica de moarte, contactul lui cu realitatea se intareste si incepe sa inteleaga altfel exagerarile astea.
      Si da, copiii stiu de lumea povestilor, acolo unde se poate zbura, unde timpul sta in loc, unde poti sa te joci 3 zile si 3 nopti. Iti dai seama dupa ce istorisiri imaginare fac, dupa ce inventii au…
      Totul din lumea imaginara ramane acolo, asa incat nu conteaza ce ii citesti pana in 3 ani, cum spunea cineva mai sus. Ce ii spui tu, ca adult, in lumea reala, ramane aici, in lumea reala si aia da, conteaza. Dintr-o poveste minunata, daca scoti pilda gresita, aia va ramane.
      Nu ce scrie la carte conteaza, ci ce pilde ii explica din povesti adultul conteaza.

      • Moni spune:

        Asa cred si eu, nu imi amintesc sa fi ramas socata de ce au patit iezii, desi mi-a parut rau de ei, stiam ca au patit asta pentru ca nu si-au ascultat mama. La fel si la punguta cu 2 bani , am impresia, nu mai stiu sigur, ca batrana a omorat gaina pentru ca nu a adus la fel de multe bogatii ca si cocosul, din nou, nu m-a marcat desi mi-a parut rau de ea.
        Ce m-a marcat, cand eram mai mare, a fost Puiul de Bratescu Voinesti, sau o alta poveste despre un baietel care duce o gasca in cos, daca nu ma insel, in timpul razboilui si o ascunde de soldati care in cele din urma il lasa sa treaca un pod, ca apoi sa sara podul in aer. Nu mai stiu cum se numeste, dar si acum, cand scriu, am nod in gat.
        Apoi au urmat Fram ursul polar, Oliver Twist, Cuore inima de copil, David Copperfield, Perrine etc imi doresc sa nu le fi citit 🙁

        • Robo spune:

          povestea aia cu baietelul care sare in aer cu gasca se numeste „Senin de august” de Dumitru Radu Popescu.
          nu e o poveste, cred ca ii zice povestire, dar asta nu e relevant.
          relevant mi se pare faptul ca noi doi stim de ea (eu stiu chiar si numele si autorul), desi am studiat-o in clasa a cincea cred :))
          da fuck, nu?
          Puiul este o sinistrosenie si mai mare, bineinteles, ma strange in spate si acum cand imi amintesc cum m-am simtit cand am citit ca amaratul ala a murit inghetat.

          • Moni spune:

            Wow, mersi pentru titlu, dar nu recomand la nimeni. :))
            Da, tin minte ca am citit-o la scoala, era in manual, dar nu mai imi aminteam titlul (imi aminteam doar de culoarea albastru, poate din cauza la senin) sau autorul, pentru ca nu cred ca am studiat-o asa in detaliu ca pe Puiul. Puiul a venit ca subiect la olimpiada la romana in clasa a 5-a , horror… :(( Tin minte ca am facut un fel de joc in clasa cu ce final am alege noi si eu imi imaginam ca un copil va gasi puiul parasit si va avea grija de el.

            • alina spune:

              Wow! Ce amintiri…eu am scris ca a ramas toata familia de prepelite cu el si au murit toti 😛 Profa de romana m-a certat rau pe seama asta. Nici acum nu pricep cum au putut sa il lase pe amarat sa moara singur…

          • deea spune:

            Totusi, acestea sunt fragmentele triste recomandate de psihologi ca avand un rol esential in dezvoltarea copilului. E viata, e moarte, doliu, tristete, sacrificiu. Ma gandeam si eu, ca adult, de ce oare ne-au intristat asa copilaria si am cautat pana am aflat. Eu as adauga si Moartea caprioarei( ce plansete am tras), nu mai spun de Stejarul din Borzesti sau La Vulturi! (cum si-a lasat biata femeie bebelusul ascuns si a gasit doar scutece patate de sange).Probabil ele se studiaza in scoala in functie de varsta, dar sunt considerate povesti terapeutice. Eu nu pot sa-i citesc fetei mele nici Fetita cu chibrituri- o are intr-o carte cu mai multe povesti si mereu sar peste ea. Nu cred ca procedez corect, ea nu o mai cere dar cred ca din cauza faptului ca imi provoaca mie un disconfort. Pana la urma, e poveste de viata, se intampla, nu toti copiii zburda fericiti si impliniti si nici nu ajung pana la adanci batraneti. Copiii mai pleaca dintre noi mult prea repede si.nedrept.
            In schimb, intr-o alta carte de Basme(luata din Carrefour, la oferta, poate o mai au si alte persoane) am gasit, socata, povestea Barba-albastra. De cand e asta basm pt copii? Celelalte sunt ok, imagini frumoase, asta are inclusiv o ilustratie cu Barba-albastra ce se pregateste sa-si omoare sotia.

            • Moni spune:

              Eu ascultam multe povesti pe placi de pick-up, printre care si Fetita cu chibrituri (dintr-un set cu mai multe povestiri de Andersen). Am plans si mi-am dat seama ce noroc am ca nu mor de foame si de frig in strada, adevarul e ca ofera o alta perspectiva , dar sigur aveam mai mult de 5 ani.
              Barba albastra mie mi-a placut, parca din cate imi amintesc ultima sotie, reuseste sa il pacaleasca si il omoare? Nu mai stiu exact dar din nou, eram destul de mare cand am citit-o. Cred ca am avut-o si pe placi. Acum imi dau seama ca e oribila povestea, dar atunci nu am perceput asa. 🙂
              Ascultam si povesti vesele, de exemplu Cipolino, baietelul ceapa. Mai stie cineva de el? Actorii de teatru radiofonic de pe atunci erau foarte talentati.

          • Carmen T spune:

            Multumesc Liviu, pt ca mi-ai spus cum se cheama povestea/ povestirea aceea. Imi aduceam aminte de ea ca prin vis…

            • Carmen T spune:

              Am recitit, cu ochii adultului, as spune, Senin de august. Plang ca proasta-n targ. Nu. Clar nu am plans ca sus amintita in clasa a 5 a sau cand oi fi citit-o prima oara. O noapte de insomnie ma asteapta

        • Andreea spune:

          vai, cat de mila mi-a fost si cat am suferit cand am citit ‘Puiul’, lectura obligatorie la scoala 🙁 cat as fi vrut sa schimb finalul, sa il pot salva 🙁

          mai este ‘Omul de zapada’ de Cezar Petrescu … imi aduc aminte ca am citit-o prin cls a 3-a cred, eram doar un copil si mi s-a parut amuzanta. Peste cativa ani, recitind-o,mi-am dat seama cat de trista este cartea aia, mi s-a parut mai trista si decat ‘Singur pe lume’ …

      • Patryk spune:

        Perfect spus, Liliana!

  • corina spune:

    Eu sunt de accord cu Robo si cu Ioana, desi copilului meu ii citesc Alba ca Zapada dar nu ii spun ca vanatorul vrea sa ii scoata inima si o inlocuieste cu a unei caprioare ci doar ca o alunga. Capra cu trei iezi mi se pare o mare idiotenie iar daca stiti cumva povestea „Barba Albastra”…noi nu stim cum sa sarim peste ea in carte (este vorba despre barba albastra, care le taie gatul celor 6 sotii si le tine corpurile intr-o camera si cand le descopera actuala sotie vrea sa o omoare si pe ea si o asteapta in capul scarilor, cu cutitul, ca sa ii taie gatul). Pe bune…asta trebuie sa afle un copil de 3-4-5 ani? E o poveste dintr-o carte cu povestiri clasice si frumoase dar…totusi. Eu refuz sa ii citesc copilului meu asa ceva!

    Eu cred ca e bine sa ii „incarcam” cu lucruri positive cat sunt mici, sa se simta in siguranta in sufletelul lor mic.
    Da, sigur ca trebuie sa stie si de bine si de rau, dar exact cum spunea cineva…conteaza cum ii spui, si ce rau alegi sa ii prezinti la 3 ani, la 6 ani etc.

    Cred ca tine de fiecare, cum vrea sa isi creasca copii si nimeni nu vrea sa convinga pe altcineva de nimic.

    Generatia noastra de parinti acorda mai multa atentie sanatatii emotionale a copiiilor (unii dintre noi). Eu cred ca asta este un lucru foarte bun pe termen scurt si pe termen lung.

    Despre subiectul cu fetitele si povestile….aici cred ca este foarte mult de discutat si iarasi sunt de accord cu Robo. Si fiind femeie….toata adolescenta am astepta un „print” care sa vina sa ma ia. Poate nu chiar pe un cal…dar imi imaginam ceva ca in povesti. Iar realitatea nu e asa.

    Fetitele noastre trebuie sa stie ca valoreaza mult mai mult decat un corp sau un zambet frumos, ca sunt la fel de frumoase si daca slabesc prea mult sau devin mai plinute, sau au acnee sau le cresc sanii prea devreme sau prea tarziu.

    Ce ma bucur ca exista acest blog, ca imi valideaza toate credintele mele care nu mereu sunt in ton cu ce zice lumea si ca dezbatem subiecte atat de „banale” si atat de importante pentru copiii nostril.

    Felicitari Ioana si pentru articolul despre aceasta revista. O voi cumpara si eu pentru copilul de aproape 4 ani, noi „consumam” multe povesti si s-ar putea sa ii placa.

    • liliana spune:

      Mie imi pare ca exact asta e curentul general. Exact, identic, depersonalizant.
      Eu am citit zeci de povesti cu printese, am inteles ca nu vreau sa fiu una, si ca daca vreau, eu ma duc si eu imi aleg printul. Din aceleasi povesti.
      Pentru ca, in paralel cu orice povesti am citit, am avut parinti care mi le-au explicat, care mi-au spus ca e o lume frumoasa, ca realitatea e diferita, ca nu trebuie s-o tratam ca pe o preconceptie, si, mai ales, intre toate realitatile astea m-au invatat sa discern si sa gandesc, independent de cate povesti citesc.

  • Adriana B spune:

    Interesanta initiativa, pacat ca am depasit varsta potrivita.

    Mai adaug si eu cateva recomandari pt 4 – 7 ani:
    – Colectia Povesti din padurea muzicala (carte + CD), ed. Adevarul
    – Povesti clasice (repovestite) – ed. RAO Junior: Colinda de Craciun, Robin Hood, Ocolul Pamantului in 80 de zile, Heidi, Calatoriile lui Gulliver, Vrajitorul din OZ
    – Frank Rodgers – Catelul Vrajitoarei (4 volume)
    – Invat sa citesc (adaptari sau texte prescurtate) – ed. Gama. Desi sunt destinate copiilor care invata sa citeasca, pot fi folosite si la varste mai mici (citite de catre parinti). De exemplu, noi asa i-am citit pt prima oara copilului din Creanga si Caragiale (si a fost cu „lipici”, spre deosebire de modul in care sunt introduse textele astea la varsta scolara).

  • Sofia spune:

    Evenimentul este si pentru cei mici, cum sunt fetele noastre? Sau mai asteptam alt eveniment minunat cand or mai creste?

  • Maria spune:

    La varsta Sofiei (anul trecut, adica), fetita mea s-a indragostit de povestile cu Ariciul si Iepurasul ale lui Paul Stewart (merg chiar si pentru copii mai mici, cred), de Gruffalo, de aventurile lui Vipo, de ursuletul Paddington – stilul asta…. I-am citit si povesti romanesti – mult mai rar, pentru ca nu prea se da in vant, chiar daca sunt versiuni actualizate dpdv al vocabularului (fara arhaisme etc.).

  • Cristina spune:

    Eu cred ca este destul de greu de evaluat acum efectul pe care il au anumite povesti asupra copiilor nostri. Pentru ca noi ne dam seama de efectele povestilor din copilarie abia acum, cand facem tot felul de asocieri, de analize pe noi si pe viata noastra. Eu una nu stiu daca sa ii citesc Alba ca Zapada copilului ca atare, sau sa ii modific finalul. Asa ca varianta Fabulafia, sau a unor povesti care nu iti prezinta realitatea intr-un mod stereotipizat sunt o varianta excelenta pentru mine. Vreau sa stie ca e si bine si rau in lume, dar as vrea sa aiba un set de valori sanatoase, la care sa se raporteze. Set pe care il va dobandi cu siguranta nu doar din povesti, dar si povestile au rolul lor.

  • maria spune:

    Cred ca publicul acestei reviste-carti de povesti (ma refer la parinte, cel cu decizia de cumparare) are un profil usor diferit de cel din poveste – ma insel? Nu il vad format din tata la fotbal si mama la bucatarie. E o poveste care impinge in fata un cliseu pe care eu nici nu vreau sa il flutur pe la ochii fetitei mele ca sa nu ii dau idei gresite :). Sper ca celelalte povesti sunt mai reusite. Voi cumpara primul nr ca sa ma conving. Si daca nu, e clar, voi scrie o carte de povesti. Am inventat zeci de povesti pentru fetita mea care are acum 5 ani. Si voi mai mai inventa alte zeci de povesti pentru a doua fetita care are doar 8 luni. Si asta pentru ca nu imi plac neam cartile de povesti disponibile. Pe cele clasice le stie, eu le mai alteram partile violente, dar au avut grija bunicii sa i le citeasca pe sleau.

  • Xenia spune:

    Senzatia mea e ca si aceste povesti / povestiri cu multa violenta ne-au facut pe toti sa credem, inca de la cele mai fragede varste, ca violenta e buna, e ok, e tolerabila, e de inteles. Si pe urma ne mai miram ca, uneori, avem tendinta de a utiliza violenta de limbaj sau fizica in relatiile cu alti oameni sau, si mai rau, cu copiii nostri, ca modalitate de rezolvare a diverselor neintelegeri. Deci, sunt de acord cu Ioana si incerc si eu sa caut povestiri si carti educative, vesele, linistite, usoare. Mie imi plac cele de la Editura Cartea Copiilor, idee prinsa tot de aici, potrivite si pentru copii mai mici (1,5-2 ani).
    Multumesc, Printesa! 🙂

  • corina spune:

    Dupa ce am ratat statia la care vroiam sa cobor din tramvai dimineata citind articolul si comentariile de la prima ora, acum am apucat sa citesc si paginile revistei prezentate aici. M-au fascinat. Parca l-am vazut pe Dadece-ul meu de acasa intreband aseara la cina: mami, dar ce inseamna sa mori? Si ce inseamna sa incremenesti? Dadece? 🙂 Cu siguranta voi cumpara revista. Multumesc Ioana de pont! Si Robo de comentarii despre fetite printese. Am si o fetita acasa, fara cercei, ca Dadece asa am vrut eu, e prea frumoasa sa o impopotonez. E pura si perfecta. Nu-i trebuie nimic.

    Va iubesc, oameni buni! Uneori v-as invita la o bere sa povestim. dar noi nu bem bere si nici timp sa povestim nu avem, din cauza lui „Dadece”, care nu prea ne lasa sa vorbim on cu nevasta.

  • pope spune:

    eu imi aduc aminte ca educatoarea mea la gradinita (prin anii ’80) ne citea aceste povesti ‘clasice’ ( si sa stiti ca „se cer” si acum, fii-miu la gradi trebuie sa stie povestile cu scufita, alba ca zapada, capra cu trei iezi etc.)

    si educatoarea avea si cartile de povesti in format mare (mai mare decat un A4) si erau pline de ilustratii, foarte frumos facute si dna ne tinea cartea sus, deschisa, ca sa vedem toti pozele.

    voi stiti ca si acum imi aduc aminte perfect poza cu casuta caprei cu trei iezi si cu gardul casutei pe care erau insirate matele iezilor precum si cele doua capete de iezi?…si am avut o educatoare absolut minunata, calda… va spun asta pt ca nu vreau sa credeti ca m-au speriat iezii dar eu eram de fapt speriata de educatoare…

    da, e chiar prima imagine care-mi vine in cap atunci cand ma gandesc la povestile ascultate la gradi. si imi aduc aminte ca m-am gandit la chestia asta si atunci dar n-am povestit nimic acasa. am fost un copil „neafectat” de povestile astea pe care le stim toti. si uite ca n-aveam tableta si nici smartphone si, culmea, nu sunt o persoana fricoasa, ba dimpotriva.

    ce o fi fost in capul ilustratorului cand a desenat asa ceva, frate? sa ne sperie? sa sperie niste copii de gradinita? sa vada ei ca daca nu sunt cuminti si nu asculta de parinti, uite ce se intampla…

    despre asta e vorba: sa fii cuminte, disciplinat, dresat, sa asculti parintii si sa-i respecti. fara ‘de ce-uri’. fara comentarii. si ca sa ne asiguram ca faci asta, o sa te speriem cu tot felul de chestii, ‘ca sa stii de frica’. si apoi o sa cresti mare si o sa ajungi la serviciu si o sa vezi ca nu e de ajuns sa fii cuminte si sa asculti de sef…o sa ti se ceara sa te intrebi mereu ‘de ce’, sa fii creativ, sa schimbi, sa te implici, sa lucrezi in echipa, d’astea. si uite ca s-ar putea sa nu mai poti sa te adaptezi. aici vorbesc din experienta mea proprie, cu oameni foarte buni din echipa mea, care nu reuseau sa mearga mai departe.

    • Robo spune:

      si eu imi amintesc ceva similar, o ilustratie cu casa caprei si cu capetele iezilor in geam. eu cred ca mi-o amintesc din diapozitive.
      nu stiu in ce fel m-a afectat asta, dar altceva din diapozitivele alea nu-mi mai amintesc.

  • dana spune:

    si mie mi se par groaznice povestile pentru copii. mi se pareau dinainte sa am copil, si de cand cu Bradul de hans christian nu mai suport craciunul si brazii impodobiti. de cand am copil, ca sa nu-i stric ‘magia craciunului’, am cumparat in fiecare an brad in ghiveci pe care il replantam la tara

    eu ii citesc carti din colectia Pixi (desi mi se pare putin enervant ca singurul personaj de gen feminin din carte e o vulpe care e cam rautacioasa) si Apolodor, de Naum, mai ales a doua carte.
    si da, inventez povesti. de cand e mica. doar ca inventez povesti cam plictisitoare :))
    mai simpatice sunt ale ei, ca de o vreme isi inventeaza si ea povesti si le spune animalutelor de jucarie :))

    • Dana spune:

      wow, ce de deslike-uri am primit :))
      Sunt si eu pentru scoaterea like-urilor si dislike-urilor! Alfie Kohn nu ar fi de acord cu ele :))

      dar ce voiam sa mai spun este ca citind comentariile de deasupra cu iezii am realizat, pentru a nu stiu cata oara, ca e ceva imi strange inima constant si ma umple de durere, chiar si acum, la cei 31 de ani ai mei.
      si anume imaginea cu capra aia care venise acasa si RASUFLASE USURATA vazand iezii la geam, crezand ca sunt bine, ca apoi sa constate la intrarea in casa ca erau doar capetele. si va rog sa ma credeti ca niciodata nu ma bucur de nimic si nu rasuflu usurata inainte sa ma conving cu adevarat de ceva :))
      Mi-e greu sa inteleg cum unii oameni chiar neaga efectele acestor povesti asupra copiilor. cu fiecare poveste e picurata in sufletele lor mici groaza, durerea, tristetea.

  • Dana spune:

    Mie imi povestea mama ca a facut greseala sa imi citeasca capra cu 3 iezi cand eram mica si ca m-a speriat foarte tare toata treaba cu lupul care manca iezii, asa ca ea a adaptat-o si imi spunea ca vine lupul sa le pape mancarea 😀 Nici eu nu cred ca e cazul sa citim toate tampeniile violente copiilor mici. Sunt atatea povesti dragute pe lumea asta ca ai de unde alege. Cartile lui Lucia Munteanu sunt un bun exemplu, cred ca am aproape toata colectia in biblioteca si sunt tare indragite la noi acasa.

  • Rox spune:

    Mie nu mi-a placut fragmentul asta pe care l-am citit. In primul rand nu mi-a placut partea in care fetita zice ca o sa se faca topmodel sau cantareara – adica, pe bune? Asta-i tot ce stiu sau ce trebuie sa stie fetitele din ziua de azi? Alte meserii nu mai sunt? De ce ar trebui sa i se sugereze unei fetite ca aste-a meserii ok pentru ea? Si in al doilea nu mi-a placut partea in care fetita considera ca locul mamei e in bucatarie, ca acolo trebuie sa mearga ea dupa ce vine de la serviciu. Nu in parc cu ea, cu fetita, nu pe jos pe covor sa se joace, nu relaxandu-se ca e obosita dupa o zi de munca, ci in bucatarie. Mai mult, asta in timp ce tata sta si se uita la TV.

    Sigur, hai sa aruncam la gunoi povestile clasice ca-s ingrozitoare si sa le spunem povesti „moderne” cu mame care stau la bucatarie in timp ce tatal sta la tv.

    • Robo spune:

      pai mie mi se pare ca povestea este tocmai despre a chestiona aceste stereotipuri.
      cred ca de asta il cheama „Dadece” pe celalalt personaj si de asta fetita zice la final ca se pare ca atunci cand cresti este inevitabil sa-ti pui intrebari.

      • Maria spune:

        Problema e ca stereotipiile sunt prezentate ab initio, ca si cum ar fi ceva tipic familiei obisnuite. E o chestiune de abordare, cam nefericita.

      • Iulia spune:

        arata-mi tu un copil care la 2-3-4 ani e în stare sa înțeleagă conceptul de stereotip si sa-l combată/chestioneze. Hai sa fim seriosi. Pana la urma violenta perceputa de copii din povesti vine din doua directii: fie din pozele cartii (atentie! nu toate cartile au imagini potrivite), fie din modul in care este pus accentul pe latura violenta atunci cand ii este citita povestea. Copiii nu inteleg conceptele violente asa cum le intelegere un adult. Capetele iezilor pe pervaz (ca exemplu) nu ii spun mai nimic unui copil, daca nu vede pozele respective. Imaginatia lor lucreaza foarte mult, dar nu poate lucra decat cu fragmente pe care le stie deja. Cred ca problema este de fapt la noi, la adulti. Noi percepem violenta, copiii percep doar in nunate de bine sau rau, de actiune si reactiune. Si pana la urma exact asta vrem din basme: sa inteleaga ca o fapta buna este rasplatita, o fapta rea atrage dupa sine repercursiune neplacute. Eu nu vreau sa feresc copilul de toate aspectele „ne-roz”. Trebuie sa stie ca exista si altceva pe lume, sa se poata feri (binenteles, pe masura varstei si capacitatii de intelegere). Stiu, sunt o rautate denaturata, dati cu rosii. Dar pentru mine e mai important sa fie echilibrat, e un copil ce va deveni un adult, nu un fulg de cristal.

        • Robo spune:

          dar nu trebuie sa inteleaga copilul conceptul de stereotip, e suficient sa inteleaga ca vine Dadece si pune intrebari, deci si el poate sa puna intrebari.
          este o fabula, nu? inveti prin imitatie.

          eu nu am neaparat o problema cu violenta din povesti, eu am o problema cu felul in care e prezentata femeia (mi se pare nociv) si cu secventele din povesti care se potrivesc foarte bine in filmele gore (mi se par inutile).

          ref la violenta, nu cred ca ea vine din poze, cred ca violenta din povesti esti simbolica si zugraveste o lume violenta in esenta ei, pentru ca oamenii/ personajele isi fac rau unul altuia fara un motiv clar in afara de faptul ca este in natura umana sa vrei sa-i dai omor altuia pentru ca este mai nu stiu cum decat tine sau pentru ca vrei sa-l asupresti in vreun fel.

          ideea asta a unei lumi violente in sine mi se pare ca mai poate astepta pana sa-i fie transmisa copilului (nu stiu care este exact varsta, deci incerc sa-i dau doze mici la varste mici). Sofia ma intreaba foarte des daca vrajitoarele cele rele exista, deci e clar ca e ceva acolo ce o tulbura, vrea sa o asigur ca nu exista si ca deci nici ea nu poate fi atacata de o vrajitoare.

          ce mi se pare intr-adevar important pentru copil este sa stie despre lupta dintre bine si rau, desi faptul ca binele invinge intotdeauna este o minciuna sfruntata cu implicatii necunoscute mie asupra psihicului unui om.

          cum lupta asta nu prea poate fi non-violenta, accept ca violenta din povesti este necesara, deci eventualele probleme sunt legate de momentul in care il expun pe copil si de felul in care e prezentata.

          • Maria spune:

            Sunt doua discutii diferite aici si pare ca ne contrazicem, dar de fapt cred ca suntem de acord: violenta in povesti si scena casnica din povestea de mai sus. Discutia despre stereotipuri se refera la cea de a doua. Iar eu ma intrebam de ce i-as citi o astfel de poveste fetitei din moment ce in familia noastra (si cred, sper, presupun ca in multe altele), nu exista acest cuplu, femeia-cratita si barbatul-leguma. Plus asumptia ca fetitele si-ar imagina ca nu sunt destul de inteligente („tu nu ai creier?” wtf?). E ca si cum i-as spune: draga mamii, femeile nu sunt inferioare barbatilor, iar tu, care mai esti si blonda pe deasupra, sa stii ca nu esti mai proasta decat alte fete, desi lumea a inventat multe bancuri rautacioase. Din nou, wtf?
            Intelegeti? De aia nu mi-a placut 🙂

          • Rox spune:

            Faptul ca un copil pune in discutie sau nu o chestie din poveste e si nu e relevant. Poate sa tot intrebe pana maine, povestea nu se schimba. Uite, pe mine ma enerva la culme Cenusareasa ca se lasa batjocorita de surorile ei si daca intrebam: „Dadece sta ea cuminte sa aleaga mazarea cand ele merg la bal in loc sa lase mazarea pe mai tarziu” la ce ma ajuta? Ca povestea tot aia era si data viitoare si Cenusareasa tot o bleaga ramanea.
            E si foarte greu sa-mi amintesc cum percepam atunci povestile, dar de cand am amintiri, stiu sigur ca le luam ca povesti si atat.
            Ca intrebam „dadece” la o gramada de chestii din lumea reala, e foarte posibil si – cred eu – mult mai util.

            Iar la intrebarea cu vrajitoarele rele, de ce nu-i spui ca nu exista vrajitoare deloc? Sau inca e prea mica?

            • Robo spune:

              a, nu, i-am spus foarte clar si de multe ori ca toate personajele fantastice din povesti nu exista (nu i-am spus cu cuvintele astea, le-am enumerat pe fiecare in parte :)))
              cu toate astea, tot ma intreaba de vrajitoarele rele, cam in jumatate din cazuri.
              da e si normal, ca ale naibii de vrajitoare, aproape nu exista poveste in care sa nu fi blestemat nasol ele pe cineva :))

        • Hadinaster spune:

          Cam neinspirate povestile de sus! Deunazi am vazut un reportaj ( http://qz.com/449231/in-a-new-likeagirl-ad-girls-talk-about-what-society-tells-them-they-cant-do/ ) referitor la cat de invechit este conceptul de „mama/femeie” in cartile, manualele si povestile pt copii in special in Romania, rolul femeii in societatae este sa stea in bucatarie si nu i se atribuie alte meserii mai tehnice! Acest fapt descurajeaz defapt fetelete in a face alegeri in viata iar nu neaparat povestile! faptul ca fetele, printesele si restul personajelor feminine sunt portretizate mereu ca o posesie a altcuiva (de obicei a unui barbat) si nu au niciodata un cuvant de spus , asta consider eu a fi nociv cu adevarat!
          Cat despre basmele pt copii, mie mi le-au citit bunicii, iar cand am invatat sa citesc le-am ales singura din biblioteca. Bunicii au pus accent pe e bine sa citesti, sa inveti sa te documentezi, sa afli tot timpul lucruri noi. Eu vacantele mi le-am petrecut la tara, bunicii aveau gospodarie mare si animale si aveau grija de 4 nepoti! daca vroiai sa manaci trebuia sa ajuti la munca campului, la culesul fructelor, la pusul muraturileor…etc daca vroiai lapte trebuia sa mulgi vaca, iar pt carne trebia sa tai porcul, gaina, vitelul, iepurele! si am participat la munca campului si la taiatul animalelor de cand ma stiu! deci nu am fost traumatizata de Capra cu 3 iezi! Azi muncesc din spatele biroului de pe un scaun confortabil si nu mi-e frica si nici rusine sa fac si munca de jos cand trebuie, dar si pe cea de sef (adica cea in care iei decizii care afecteaza vietile altora). Azi copii vad animale in poze frumos colorate, si carnea apare ca prin magie pe raftul supermarchetului, se vezi traume cand vor afla si adevarul! Cu cat ii feriti mai mult de lumea reala cu atat vor avea un soc mai mare cand vor experimenta lumea reala pe propria piele! la gradinita , la scoala si apoi in viata! E drept ca pana vor creste ei mari lumea reala va fi super tehnologizata!
          Mi se pare ca unii vreti sa cresteti copii liberi, dar libertatea lor e intr-un acvariu unde violenta si raul nu exista si totul e mereu roz si pace, fericire si joaca nesfarsita sub curcubeu!
          Personal cred ca trebuie lucrat la stima de sine a copiilor , la increderea in fortele proprii si la ai incuraja sa depaseasca obstacole, la ai face sa iubeasca cartile si cititul, inevitabil se vor lovi si de lumea reala! cat despre violenta din carti, e considerabil mai mica decat cea din desene animate, jocuri, filme si chiar din viata reala!

          • Robo spune:

            faptul ca fetele, printesele si restul personajelor feminine sunt portretizate mereu ca o posesie a altcuiva (de obicei a unui barbat) si nu au niciodata un cuvant de spus , asta consider eu a fi nociv cu adevarat!

            pai chestia asta apare in toate basmele clasice, este exact si parerea mea si motivul pentru care cred ca basmele clasice sunt nocive din acest pct de vedere.

            tu pari sa spui ca problema e ca in Romania rolul femeii e sa stea la bucatarie si sa faca copii, dar pari sa nu crezi ca si basmele clasice sunt o cauza pentru asta, in conditiile in care acest stereotip este prezent in absolut toate, intr-o forma sau alta.

            sau am inteles eu gresit comentariul tau?

            • liliana spune:

              Indiferent, care e rolul femeii astazi? Sa fie tanara, sa fie mama, sa fie gospodina (vezi curentul home made), sa fie bio, sa faca patul, sa fie super educator, sa recicleze, sa mearga la teatru, sa ingrijeasca animalul copilului sau, sa aiba o cariera sau 3 paralele mai acatari ca orice barbat (deci sa fie si barbat)… dar sa fie si femeie, sa nu uite de iesirile cu prietenele, sa-si aminteasca de nevoile lui sot si, eventual, poate mai are niste atributii si pe la vecini pe-acasa!
              Presiunea de a fi super-om, super femeie si super barbat e imensa si nerealista.
              Da, nu poti fi prea multe. Poti fi cateva, nimeni nu le poate face pe toate si sa incerci e ca atentia distributiva: ai impresia ca faci fata, dar e o aparenta falsa.
              Nu le poti face pe toate, poti face cate ceva din multe sau doar cateva lucruri bine.

              • Robo spune:

                Pai dupa mine problema de baza este ca noi (adica societatea) inca punem problema in termeni de „rol al femeii (si al barbatului)”.
                Eu as prefera ca fata mea sa devina adultul pe care si-l doreste, fara sa se incurce in asteptarile celorlalti.

                • liliana spune:

                  Eu vorbeam de oameni. Stresul de a fi superom, nu barbat sau femeie. Am plecat de la exemplul de dinainte, cu fetita care se vrea printesa, altfel plecam de la motanul incaltat, dar nu fusese vorba de el.
                  Stresul asta e stupid, rezultatele sunt proaste si ne mintim zilnic despre faptul ca putem sa le facem pe toate. Si copiii nostri ne vad asa.

                  • Robo spune:

                    cred ca dorinta de a fi supra-om (reala, fara discutie) este tot o rezultanta a asteptarilor celorlalti care sunt interiorizate si devin asteptari fata de propria persoana, mie asa mi se pare.
                    cred ca oamenii ajung sa ceara foarte mult de la ei insisi pentru ca li se pare ca doar reusind mai mult decat altii se valideaza, devin demni de respectul sau iubirea cuiva.
                    a cui? probabil a parintilor care au strambat din nas de fiecare data cand copilul a venit acasa cu nota 9 sau a venit acasa cu nota 10 si parintele a intrebat „dar colegul cutare cat a luat, tot 10 si el?”

              • Mira 2 spune:

                Rolul femeii în ziua de azi este să stea acasă şi să aibă grijă de copii. IMie aşa mi se pare că este curentu’ general.

            • alis spune:

              Eu nu as merge pana acolo incat sa spun ca fetitele se identifica intr-o poveste neaparat cu fata de imparat (aia frumoasa si facuta cadou). Eu nu m-am identificat niciodata cu fetele din poveste, mai degraba cu eroii masculini, tocmai pentru ca nu mi se potrivea rolul ala static si impersonal. Si asta..de cand ma stiu, de la varste foarte fragede. Cred ca depinde de la copil, la copil.

              • Robo spune:

                poate ca depinde de la copil la copil, dar totusi majoritatea covarsitoare a rochiilor de mireasa pe care le vad in magazine sunt rochii de printesa, deci inseamna ca modelul asta se cere cel mai mult.
                eu nu vad o alta explicatie aici decat identificarea inca de mic copil cu personajele feminine din basme, la scara larga.
                multe femei isi doresc o „nunta ca in povesti”, nu? un barbat care sa spuna „am avut o nunta ca in povesti” ar fi o aparitie ciudata pentru ca e rara, eu asa as percepe-o.

                • Mira 2 spune:

                  Femeile sunt atrase de rochiile „de prinţesă” pur si simplu, nu pentru că au auzit poveşti când erau mici. Nunta este singurul moment acceptat de societate în care poţi purta o rochie de genul ăsta . E ceva estetic.

                  • Robo spune:

                    nu cred ca nunta e singurul moment in care e acceptat sa porti rochie de printesa.
                    cred ca daca iesi intr-o rochie de printesa pe strada nu iti zice nimeni nimic.
                    nunta e cam singurul moment in care fetele isi doresc sa poarte astfel de rochie, that’s my point.

                    • Mira 2 spune:

                      Nunta sau alte ocazii cu totul speciale. În rest nu este potrivit să porţi rochie de „prinţesă” şi cred ca dacă cineva ar ieşi pe stradă cu o astfel de rochie, lumea s-ar uita ciudat.

                      De fapt, daca stau să mă gândesc, prejudecata tocmai asta este, că nu este potrivit să porţi rochii de genul ăsta altundeva decât la nuntă.

                    • Robo spune:

                      lumea s-ar uita intr-adevar ciudat, pentru ca ar fi o aparitie neobisnuita, dar nu cred ca nu ar accepta, adica nu cred ca ar reactiona ca atunci cand ai iesi pe strada in chiloti, sa zicem. nu cred ca ar considera cineva ca e necuviincios, ofensator si deci inacceptabil. ar fi doar neobisnuit, dar placut privirii ca rochiile de printesa sunt in general frumoase, festive, cu prestanta etc.
                      deci da, si eu cred ca exista prejudecata asta ca rochia de printesa se poarta doar la nunta sau la ocazie etc.

                      acuma intrebarea este de ce exista aceasta prejudecata.

                    • Moni spune:

                      Dar daca rochiile de printesa nu au nimic cu printesele din povesti, ci mai degraba cu printesele adevarate, din trecut, care asa se imbracau la baluri, la petreceri, la evenimente la care femeile obisnuite nu aveau acces. Hainele asociate cu acele evenimente inspira o imagine opulenta care nu se potriveste cu viata de zi cu zi a unei femei obisnuite. Poate de aia Cenusareasa ilustreaza o dorinta puternica de a iesi din cotidian (saracie, munca fizica, haine ponosite) si a intra in lumea rezervata doar unui mic segment din populatie, chiar daca pentru putin timp (pana la miezul noptii). Biletul ei de intrare e rochia, care ii asigura accesul la un bal la care nu are ce cauta si care o transforma pentru o seara intr-o printesa misterioasa.

                    • Robo spune:

                      imi place foarte mult ipoteza ta, o sa ma gandesc la ea ca pana acum nu am vazut lucrurile din unghiul asta si nu am un raspuns pe moment, m-ai pus in dificultate.
                      🙂

                      Edit: o prima remarca. Ce spui tu este un fel de „act as if”, un mecanism psihologic real, indiscutabil.
                      Intrebarea ar fi: de ce doar la nunta? De ce sa nu ne imbracam ca niste printi si printese la orice eveniment social? La evenimente oricum ne imbracam mai frumos, special, pentru ca vrem sa fim „at our best”, eventual sa fim vazuti ca apartinand unei clase sociale superioare celei in care ne aflam de fapt. Insa doar la nunta ne imbracam in printesa.

                      Edit2: si de ce au fetitele o chestie speciala cu rochiile de printesa? Fii-mea a cerut una de pe la 2 ani. Copiii doar inca nu stiu din astea cu accesul intr-o lume mai bogata, pt ei este irelevant. E clar din povesti ca de altundeva nu are de unde sa fie.

                    • Moni spune:

                      Hmm, de ce doar la nunta? Ma gandesc ca oricand ne putem imbraca in printi si printese, in orice situatii de exemplu la opera sau baluri, petreceri, dar asta ar insemna sa iesim in evidenta si sa epatam, chiar si cand poate nu ne dorim. Rochia de printesa prin definitie este foarte impunatoare si atrage privirile, ceea ce se si intampla la nunta. Mireasa cu rochia ei este in centrul nuntii, ea are dreptul sa poarte ce vrea la nunta ei si e considerat social acceptabil sa fie printesa pentru o zi, pentru ca e ziua ei speciala (cliseu). Toata lumea vine imbracata elegant, dar regula este sa nu eclipsezi mireasa, sa nu atragi tu toate privirile. Deci lumea se va imbraca normal de ocazie si mireasa poate fi printesa. Mirele, la fel, poate fi Fat Frumos, imbracat in frac alb etc. As zice ca pentru mire si mireasa nunta e mai speciala decat orice alta petrecere. Daca ar fi social acceptabil sa ne plimbam toata ziua buna ziua imbracati ca la curtea tzarului, ar deveni mai putin special si destul de incomod.
                      De ce fetitele? Posibil pentru ca printesa si zana ( sau Ileana Cosanzeana, pe vremea noastra) din povesti sunt ceva aspirational: sunt bune prin definitie, frumoase, li se intampla lucrurile rele si nedrepte, dar reusesc sa iasa la liman, reusesc sa impresioneze prin ceea ce sunt si ce fac, obtin ceea ce vor, gasesc fericirea. Si bonus, rochiile lor sunt foarte frumoase si se adauga la frumusetea si calitatile lor (cum se zice, haina face pe om, de multe conteaza mai mult cum te prezinti decat cine esti). Imi amintesc povesti fara poze unde rochia printesei era descrisa in detaliu, mereu cusuta cu fir de aur.
                      Mie, ca fosta fetita, mi se pare normal ca fetitele de acum sa se joace de-a printesele. Eu nu am avut ocazia sa ma imbrac in printesa, dar sigur as fi facut-o. Apoi as fi vrut sa ma imbrac in testoasele ninja si in Sailor Moon. De ce nu? Oricum e doar o etapa, si va trece. La un moment dat aceleasi fetite vor citi Harry Potter si vor vrea sa faca magii si vrajitorii. Copilaria trebuie sa fie cea mai faina perioada.
                      Am gasit un filmulet interesant despre cum ar fi aratat hainele catorva printese Disney: https://www.youtube.com/watch?v=c3Fr5wUZL2A

                    • Robo spune:

                      sunt multe materiale pe net care explica de ce rochiile de mireasa sunt albe, dar despre fairy-tale style foarte putin.

                      am gasit insa ceva extrem de interesant legat de subiect: o analiza a revistelor de mirese

                      de aici

            • Hadinaster spune:

              Din cate vad acest stereotip (femeia/fata este supusa barbatului) este pastrat si in noile carti/reviste pt copii, la fel cum sunt si scenele de violenta ! Cu ce este mai buna o poveste in care o fetita este proprietatea cuiva decat una in care lupul cel rau o manca pe scufita rosie? Eu consider ca nu este! Citind povesti la randul meu am observat ca nu este neaparat important continutul povestii cat este actiunea de a citi povestea (adica lucrulul acela facut tu pentru copilul tau, in cazul meu e vb de nepoti) Ai impresia ca ma contrazic in comentariul de mai sus tocmai pt ca pe mine nu m-au influentat in nici un fel (pozitiv/negativ) povestile copilariei, adica nu am frici sau temeri izvorate din povesti. (cititul povestilor de catre bunici reprezinta o amintire placuta si atat) asta deoarece am fost incuraja de bunici sa vad dincolo de povesti, iar acestea au fost doar un stimul al imaginatiei si al creativitatii. Am fost libera sa bat cuie si sa tai lemne si la fel cum am fost incurajata sa pictez sau sa crosetez! Pe langa povesti, copilaria mea a fost una plina de activitati de tot felul, in care, bunicii formau o echipa atat in muncile „femeiesti” cat si in cele „barbatesti”! Deci puterea exemplului a fost mult mai pregnanta decat povestile citite inainte de culcare! Acelasi exemplu il urmez si in viata de familie! Daca seara eu pregatesc cina, sotul pune masa, la fel, dimineata el face micul dejun eu adun masa, in weekend muncim la amenajatul cabanei impreuna! (gen construit, montat, zugravit si alte cele) Suntem o echipa si ne ajutam unul in treaba celuilalt si asta pt ca asa am vazut in familie! Locul meu nu e la cratitat la fel cum nici locul lui nu e in fata televizorului! Voi va temeti ca e prea multa violenta in povestile pt copii, cade in sarcina voastra sa fiti puterea exemplului pt copiii vostri! sa le arati ca povestile sunt una , sunt taramul imaginatiei, iar in viata reala lucrurile stau diferit! ca ficele voastre pot fi balerine dar la fel de bine pot fi si astronauti!

          • carmen spune:

            atunci devin vegetarieni sau raw-vegani

    • MariaI spune:

      Eu am citit exact opusul celor citite de tine. Cu alte cuvinte, vine Dadece sa puna intrebari, tocmai pentru a sterge sau diminua stereotipiile de gen din mintea celor mici.
      Cat despre povestile copilariei, da, sunt groaznice. Plangeam de cate ori ma gandeam la fetita care a murit inghetata, incercand sa se incalzeasca la flacara unui bat de chibrit. Mica sirena se transforma in spuma, iezii aia amarati sunt macelariti etc.

      • liliana spune:

        Stereotipii ai tu, adultul. Copilul nu are, el acum si le formeaza. dar pricepe ca exista niste idei general valabile in lumea fetitei, aceea ca mamele gatesc, tatii se uita la fotbal. Si intelege ca ar putea fi altfel, dar asa e acum.
        Minunat!
        Cat despre povesti, iti amintesti pentru ca ti le-au citit tarziu. Dupa 3 ani.

    • pope spune:

      prin „da’ de ce?” le dam copiilor posibilitatea sa schimbe povestea. sa-si puna intrebari.
      daca mami de cele mai multe ori e la bucatarie dupa serviciu (hai sa nu ne ascundem si sa nu ne rusinam) si tati se joaca cu copilul sau se uita la meci (eu am noroc pt ca al meu nu e microbist) si copilul ‘a invatat’ ca asta e mersul lucrurilor, hai sa ne challenge-uiasca cel mic si sa-l trimita pe tati la bucatarie si pe mami la meci 🙂 sau hai sa schimbam noi povestea daca ne atinge exact acolo unde ne doare si sa gatim impreuna, sa ne uitam la meci impreuna si sa citim povestile impreuna, cu explicatii, cu modificari, asa cum ne place noua.

  • Anca spune:

    Oare de unde o sa putem cumpara revista asta? Foarte buna initiativa.
    Povestile astea cred ca nu-i ajuta cu nimic pe copii. Daca vrem sa-i invatam despre bine si rau putem gasi si alte modalitati, oricum e greu de crezut ca se vor intalni cu un lup in viata de zi cu zi si ar trebui sa stie sa se fereasca de el ca altfel ii mananca. Povestile astea reflecta realitati demult apuse, pe vremea cand oamenii traiau in bordeie si ii mai atacau animalele salbatice pentru mancare.

    • Moni spune:

      Come on, lupul din povesti este o metafora pentru ceea ce se poate intampla cand iesi din vorba parintilor, faci ce nu trebuie, nu esti precaut, te abati de la drumul sigur etc. Pana si copiii inteleg asta…

    • liliana spune:

      Si e mai probabil sa vina extraterestrii, nu? Jeez…

    • Metallicat spune:

      Anca, sper ca nu vorbesti serios. Sper. Stii cum expresii de genul „a da cu mucii in fasole” nu inseamna sa dai literalmente cu mucii in fasole (imi cer scuze de la sufletele sensibile)? Ei, asa si cu povestile.

  • emese badina spune:

    Si la noi se citeste mult insa in timp am fost surprinsa sa observa ca s-a tradus multa carte ilustrata pentru copii cu povesti si ilustratii foarte frumoase.

    Editura InfoDar a avut o serie de vreo 6 carti ilustrate cu povesti despre animalele din padure: „un prieten ca tine”, „e vremea de culcare micutule”, „o noapte cu ninsoare”, „o zi de iarna”, o zi ploioasa”, „intr-o noapte intunecata” si „ingerii craciunului”.

    la Humanitas am gasit „Frederick” si „Alexander si soricelul de jucarie” iar la editura Cartea Copiilor pot spune exhaustiv ca toate titlurile merita citite.

    De la RAO ne place „Puiul de mlastina” si „Ce-am gasit eu, dragonul in padure”.

    La Editura Trei au reeditat „Dorinta Iepurasului”, „CAdou de ziua ta”, „Bulgaras de primavara” si „Ce-ti aduci aminte”.

    Iar „Incredibilul baietel mancator de carti” de la Vellant este absolut incantatoare.

    Mai citim in germana si in engleza (de la Usborn).

    Poate va ajuta si inspira 😉

  • Mura spune:

    Felicitari lor, multumiri tie!

  • Andreea L. spune:

    Am comandat revista ..mie imi place …sa vad ce parere au copiii mei despre ea!!

  • Alka spune:

    Sincera sa fiu, nu mi-a placut povestea din articol, ba chiar mi-a dat o stare de iritare, nu stiu din ce cauza. Eu una am adorat povestile copilariei mele, spuse si explicate de atatea ori de parintii mei. Tin minte ca eram micuta si mergeam la biblioteca de langa bloc si imprumutam carti cu povesti si basme, nu ma mai saturam de ele…chiar si acum imi face placere sa citesc o poveste de atunci. Nu am citit povesti moderne ca sa imi dau cu parerea despre ele, insa genul prezentat in articol clar nu e ceea ce as cauta.

  • ECARULAN spune:

    Imi sunt cunoscute toate povestile clasice, banuiesc ca le-am auzit in copilarie, dar detaliile le-am uitat cu desavarsire si recitind acum povestile astea clasice, ca adult, mi se par fascinante.
    Nu-mi vine sa le citesc copilului, dar nu neaparat pentru ca mi se par violente, ci pentru ca nu sunt de acord cu unele din mesajele transmise. Pana acum cel mai mult m-a impresionat negativ povestea porcarului si a fetei de rege care are de suferit/este pedepsita pentru ca nu a respectat cutumele sociale. Desigur ca mesajul asta a fost foarte important pentru alte vremuri, dar imi vine greu sa-i citesc copilului la 2 povestea asta. Poate cand se face mai mare si intelege realitati complexe 🙂

    Povestile moderne mi se par insa foarte plictisitoare, mie ca adult. Dar ma gadesc ca e de bine, daca mie mi se par plictisitoare, sunt tocmai bune pentru un copil.

    ‘Tinerete fara batranete si viata fara de moarte’ este basmul meu preferat din ultimii ani de copilarie. Sunt foarte curioasa care o sa fie basmul preferat al copilului meu 🙂

    • liliana spune:

      Ii poti explica povestea copilului. De exemplu, cutume sociale pot insemna reguli sociale, poate insemna integrarea intr-un grup si tot asa. Da, se pot explica si la 2 ani cu exemple de la locul de joaca din parc. Si se poate explica si faptul ca o pedeapsa aplicata de grup aka societate poate fi nedreapta la nivel de individ si corecta la nivel de interes de grup.
      Va uita detaliile povestii, va tine minte pilda ta.

  • Oana B spune:

    Mie mi se pare strigator la cer cum un post care se vrea educativ, publicat intru inspiratia altor parinti in cautare de alternative la povestile clasice e un nou izvor de comentarii pentru hateri. Si cum indreapta ei aceasta postare catre stereotipul comunist de tipul „si noi am crescut cu povestile alea/cu cate o palma la fund” etc si ia uite ca suntem intregi si n-am patit nimic. Iar nr de unlike-uri la comentariile frumoase, de bun simt ma lasa cu gura cascata. Nu inteleg de ce unii, care nu se regasesc in articolele Ioanei, continua sa citeasca blogul si sa comenteze in contradictoriu. Multumim, Ioana, pentru articol, e binevenit!

    • Robo spune:

      si pe mine ma mira un pic de ce lumea apara povestile clasice, avand in vedere ca cu totii stim ca lumea reala nu e ca in povesti si ca de multe ori folosim expresii de genul „astea sunt povesti” in sensul de „astea sunt minciuni” sau de tipul „asta numai in povesti se intampla” cand ne referim la faptul ca binele NU invinge intotdeauna raul.

      povestile sunt, inainte de orice, inventii ale imaginatiei. faptul ca exista inseamna in mod clar ca povestile sunt necesare, dar asta nu inseamna ca orice poveste este necesara oricand, lucru evident din simplul fapt ca povestile astea vechi, clasice, contin elemente de mentalitate si de descriere a societatii umane care in mod evident sunt anacronice.

      e ca si cum stim ca sunt minciuni in povesti, dar le spunem copiilor oricum pentru ca si noi am crezut in minciunile alea pana la un moment in care ne-am dat seama ca viata e altfel.
      poate e o etapa necesara asta pentru maturizare, nu zic nu, doar ca eu unul nu-mi dau seama in ce fel.

      de ce trebuie copiii sa traiasca intr-un univers fals si apoi sa se trezeasca, sa inteleaga „cum e viata” cand ar accepta poate mai simplu „cum e viata” daca nu ar avea de la inceput o imagine deformata sau anacronica asupra ei?

      mai concret, de ce trebuie sa-mi cresc fata cu ideea ca exista un print care va veni la ea sa o ceara in casatorie doar ca sa ajunga la varsta adulta si sa-si dea seama singura ca de fapt nu exista nici un print?

      sau exista? eu vorbesc, care la nunta m-am urcat pe un cal alb. :))))

      • corina spune:

        Robo, cum poti sa ii spui fetei tale ca nu exista print daca tu te-ai urcat pe cal alb si te-ai insurat cu o printesa? Serios!

        Deci exista si printese si printul care vine pe cal alb, si ..pfff….bomboane in cutii de televizor. Daca iti doresti foarte mult ceva, se pare ca exista. 🙂

        As spuen lasa copila sa viseze, dar totusi gandesc la fel cu tine in ceea ce priveste povestile si educatia fetitelor…si a baieteilor. Si baietii plang! Si baietii fac de mancare iar fetele arata adorabil in albastru si verde.

        • Robo spune:

          Dar eu nu sunt nici un print, de fapt. 🙂
          Lasand gluma la o parte, nu i-as spune fetei ca nu exista vreun print. Doar nu as vrea sa creada ca sigur exista unul si ca e suficient sa-l astepte, ca va veni el, bagabontul.

          • Crina Mictariu spune:

            Ai două prințese de răsfățat, cucerit şi recucerit zilnic. Dacă tu te porți ca un prinț cea mică va alege în funcție de cum ai făcut.o să se simtă în copilărie. Iar Iv va vedea cum trebuie iubite şi respectate femeile. Prințesa mamă sigur e fericită. Keep calm and be their prince.

      • Patryk spune:

        Ce ii spui de Mos Craciun? Exista, nu exista, e o minciuna, o pacaleala, sau intra pe gaura cheii?
        Si eu sunt de sex feminin si am adorat povestilein copilarie si jur caniciodata nu m-am asociat cu vreo fufa blonda furata de fat frumos… Imi placea sa fiu fat frumos sa ma dau cu calul, imi placea de zmei ca erau simpatici, cenusareasa mi se parea cam proasta si din alba ca zapada imi placea de pitici si de casa lor. Si imi amintesc de imaginea capetelor iezilor la fereastra ( si alte poze din alte carti!) si imi amintesc ca gandeam cat de smecher a fost lupul ca a pacalit o pe capra dar si capra a fost ok la final…si ma mai gandeam cat de urat trebuia sa miroasa paru de lup ars!
        Mintea copiilor e un univers care proceseaza bine…tu poate ai fost traumatizat din alte motive … Si povestea a venit in completare…poate ai vazut cand se taiau iezii de paste!

      • deea spune:

        Intrebare,apropo de toate astea: la copiii vostri vine Mos Craciun sau sunteti cinstiti si copilul stie ca sun brad pun cadouri mama si tata? Aceeasi problema cu Mos Nicolae
        Iepurasul de Pasti etc. Unele persoane considera ca astea sunt cele.mai mari si mai fara sens minciuni ce le putem spune copiilor, clar cu un impact mai puternic decat o biata poveste. Poate si fiindca e minciuna la care noi participam activ, stiind ca e posibil sa duca la un soc si o dezamagire mai tarziu. Nevoia de magie, de un strop de”credinta”, nevoia de miracole si de putin fantastic- acestea sunt teme de discutat.
        Din cate stiu eu, foarte multe povesti au formule de inceput si incheiere ce sugereaza fantasticul povestii. Cand se potcovea puricele cu nustiucate potcoave si zbura pana la cer, Si-am incalecat pe-o aluna si v-am spus o mare minciuna, nu mai vorbim de celebrul „a fost odata ca niciodata”.
        Eu las copilul sa-si traiasca lumea fantastica, sa fie printesa, zana, sirena. Pana la urma, copiii au imaginatie si gandire magica orice am face noi. Trece cu varsta.

        • Robo spune:

          noi am avut doar un singur craciun, ca la celelalte era prea mica.
          nu insistam ca exista un batran cu barba alba numit Mos Craciun care aduce cadouri etc etc ci vorbim despre „Mos Craciun” ca despre o anumita perioada a anului, nu ca despre o persoana reala.
          eu sunt impotriva minciunii cu Mos Craciun pt ca nu-i vad rostul, ba mi se pare nociva.
          daca Mos Craciun ar fi doar un alt personaj de poveste, nu ar fi o problema, dar el este prezentat ca fiind real. adica tocmai minciuna ca exista sterge granita dintre real si fantastic, in timp ce adevarul ca nu exista „decat in povesti” pastreaza granita dintre cele doua, fara sa ameninte existenta lumii fantastice, despre care si eu cred ca e necesara.

          altfel: de ce sa-i spun copilului ca exista doar Mos Craciun? de ce sa nu-i spun ca exista toate personajele din poveste? daca e gresit sa stergem granita dintre real si fantastic (si eu cred ca e), atunci inseamna ca nu pot exista exceptii de la regula asta.

    • catgal spune:

      Serios, să nu fie comentarii în contradictoriu??? Păi ce rost mai au discuțiile și rolul ”educativ” dacă din start se presupune că e musai să aibă toată lumea aceleași păreri, altfel ciocul mic, cenzură, nu comentați. Și e o deosebire imensă între 1. a fi de acord cu cineva 2. a nu fi de acord cu cineva 3. a fi hater Dacă sunt 2 nu înseamnă că sunt automat 3.

  • Laura C. spune:

    Eu am avut o copilarie plina de povesti. Pentru ca mama a trebuit sa se intoarca la munca la putin timp dupa nastere, eu am fost crescuta de o familie de batranei pe care usor-usor i-am perceput ca pe niste bunici autentici. Pot spune ca au creeat o legatura mai puternica decat ar fi putut-o creea sangele. Bunicul imi povestea despre Pacala, despre ursul pacalit de vulpe, despre capra cu trei iezi, despre iedul cu trei capre etc.in maniera proprie. Nu-mi amintesc sa fi pomenit de astfel de detalii. De asemenea, educatoarea cu care am lucrat la gradi, femeie formata dupa scoala vietii, nu le citea din carti, ci relata povestile cu intonatie astfel incat copilasii o ascultau cu gura cascata. La final, printr-un brainstorming foarte atent construit, reusea sa desprinda concluzii.

  • Laura C. spune:

    scoala veche…scuze.

  • Irene spune:

    Printesa, nu vrei sa scrii un articol despre cartile voastre de povesti preferate? Nu am mai citit de când eram eu mica si va trebui sa mă pun la curent cu ultimele tendinte ca sa ii citesc flacaului meu. Mie de exemplu îmi plăcea o carte intitulata „Fetita care eram” . Ce edituri ti se par mai bune, exista ceva standard (de ex povesti romanesti la All, educative la Nemira etc)?

  • Mura spune:

    Citisem undeva ca pana si un copil ferit de povesti inspaimantatoare si de frici, la modul general, se va confrunta cu cosmaruri, inconstientul lui fiind programat sa invete sa gestioneze astfel de situatii, respectiv emotii, in viata reala. Un psiholog ar putea sa explice mai bine lucrurile astea. Cu toate acestea, daca am de ales si am, prefer totusi sa aleg un soi de protectie pentru copilul mic in fata grozaviilor. E timp si de ele, mai tarziu.

    • liliana spune:

      Nu-i e frica de grozavii, ci de necunoscut intai. Or unui copil totul ii e necunoscut, mai ales chestiunile abstracte pe acre nu le poate atinge, simti: moarte, durere, chestiuni pe care nu le poate controla, abandon, intuneric, toate apar ca o normalitate a necunoasterii lumii in care traiesc.

  • alis spune:

    Eu zic asa, ca raspunsul la intrebarea: „cum afecteaza o poveste clasica un copil?” , poate sa-l dea doar un psiholog ce a lucrat cu copiii, desi chiar si asa, pot exista pareri diferite. Noi putem sa ne dam cu parerea, acum, ca adulti, despre cum ni se par povestile. Dar parerea noastra de acum este influentata de felul cum viata ne-a modelat, plus traumele nerezolvate ale fiecaruia. Asa cum pentru cineva, Scufita Rosie poate sa para acum, ca adult, traumatizanta, pentru altcineva poate sa fie doar o poveste si atat, fara alte sentimente intense.
    Ce am citit undeva, si mi se pare pertinent, este ca povestea sa fie citita asa cum este ea, fara a fi legata de viata reala a copilului, tocmai ca el sa preia din poveste doar ceea ce are el nevoie.
    Eu personal cred ca nu povestile in sine ne-au marcat cand eram mici, ci asocierea lor cu propriile noastre sensibilitati. Adica, poti sa citesti Capra cu trei iezi si sa iei din ea doar mesajul ca nu e ok sa deschizi strainilor usa, dar daca tu ca parinte ii spui copilului: „daca faci asta, vine lupul si te mananca”, permiti asocierea directa a unei povesti cu realitatea. Sau, si mai rau, daca pe fondul unui sentiment de frica a unui copil, faci o asociere cu povestea, atunci cred ca povestea poate fi traumatizanta. („vine bau-bau la tine”) Deci, povestea poate sa aiba parti urate, de care copii sa se sperie (nici eu nu sunt pentru povestirea detaliilor cu matzele, sau cu taiatul gatului, prefer cosmetizarea), dar cred ca ele devin traumatizante doar prin empatizarea puternica pe fondul unei sensibilitati existente. E ca si cum racai o rana a unui copil, cu buna stiinta, voalat, folosind o poveste.

    Pentru un copil netraumatizat, faptul ca lupul scoate matele unui ied nu are aceeasi incarcatura emotionala cum o are pentru noi, care avem un anumit grad de empatie si sensibilitate personala.
    Dar copiii iti dau semne ca ii deranjeaza, cum spunea cineva in comentarii, ca cereau intreruperea povestii, sau sarirea peste niste episoade. Important este sa ii vezi cum reactioneaza, si sa te mulezi pe asta.

    Eu nu imi amintesc de povestile clasice, ci de basmele rusesti (aveam o carte superba), cu baba-cloanta cu casuta pe picior de gaina, care imi placeau foarte mult (dupa varsta de 7 ani), si de Hansel si Gretel cu baba-cloanta pe la varsta de 4-5 ani, care ma bucuram ca o patea la sfarsit, ca un fel de triumf al copiilor neajutorati ce reuseau sa iasa dintr-o situatie primejdioasa si vulnerabila. Deci, chiar daca sunt violente, pot reprezenta resurse pentru copii.

    Altfel, revista mi se pare interesanta, conceptul Dadece permitand exteriorizarea si unor intrebari care apar dupa o anumita varsta la fiecare copil.

    Si bineinteles, mi se pare ok sa avem pareri diferite despre subiectul asta, la fel ca despre orice alt subiect de aici de pe blog. Pana la urma, nu exista un raspuns universal corect. Dezbaterile sunt bune 🙂

  • Anca Schatt spune:

    Si eu am crescut cu povestile clasice, romanesti sau nu si imi făcea mare placere sa le citesc…sincera sa fiu, nu cred sa existe prea multe povesti pe care sa nu le fi auzit/citit.. Si imi amintesc cu drag de ele.. majoritatea erau carti fara ilustrații, deci nu pot spune ca m-au afectat pozele, insa cu siguranță nu m-a afectat continutul lor.. nu pot explica de ce, probabil in mintea de copil vedeam povestile ca o fabulatie si nu ca ceva real. Sunt e acord cu foarte multe schimbari in ceea ce priveste cresterea copiilor în tendinta parentingului modern si incerc sa aplic aceste tendinte in cresterea si educarea minunii mele de 8 luni insa povestile moderne apărute acum, inclusiv cea de mai sus mi se par aberante si lipsite de sens.. dar poate copilul meu le va percepe altfel.. cu siguranță voi face un experiment, când va mai creste, cu ambele tipuri de povesti si apoi voi trage propriile concluzii.. cu siguranță insa fiecare copil e unic si nu ma indoiesc de faptul ca vor fi multi copii care vor aprecia aceste povesti moderne..

  • Geezer spune:

    Lăsând la o parte ca ce e mai sus nu e o poveste pentru copii dar e preferata poveștilor clasice de parenting ul modern romanesc, pune niște probleme copiilor care cel mai probabil vin din alt fel de familii care își permit sa dea banii pe o revista lunara și care în mod cert nu sunt în situația tatăl la meci și mama în bucătărie.
    Așadar care e valoarea povestii ca îi spune ca poate fi ori fetiță ori băiețel, ca e ok sa fie de gen feminin și sa o cheme Matei (jur ca asta nu traumatizeaza copilul și niciodată nu va avea în adolescenta sau în tinerețe probleme existențiale asupra genului pentru ca am stabilit deja mai sus ca numai poveștile cu sânge sperie copiii și le creaza instabilitate emotionala), ca bunica o creste, ca taxu are pantaloni și câte și mai câte?

    Eu cred ca parenting ul modern e în criza

  • Adela spune:

    Pe fi-miu (3 ani) îl distrează teribil regina cea rea, maștera Albei ca Zăpada. El e oglinjoara care mă ajută să fac poțiunea magică, eu, evident regina. Nu am putut obține alt rol!
    Cred că vede mai degrabă suferința reginei la pierderea tinereții și frumuseții. Încearcă s-o consoleze. 🙂

  • Rox spune:

    Eu cred ca modul in care e un copil afectat de o poveste depinde de varsta lui si de nivelul lui de perceptie a lumii exterioare. Daca a ajuns la varsta la care face diferenta intre fantezie si realitate. Nu stiu exact cand apare momentul asta, dar am amintiri cu mine de la o varsta la care eram capabila sa imi pun un disc la pick-up, dar inca nu prea stiam sa citesc (deci undeva intre 5-7 ani). Ascultam povestile si stiam ca sunt povesti, nu mi-am pus problema ca ar exista in realitate zane, vrajitoare, cai ce mananca jaratec, feti-frumosi, magari-muzicanti etc. Dar cumva traiam povestea, in sensul ca la Scufita Rosie sau la Capra cu trei iezi, cand intra lupul in scena, ma ascundeam desi stiam clar ca n-o sa sara un lup de dupa canapea sa ma manance. La Fetita cu chibrituri plangeam, dar asta nu ma impiedica sa o mai ascult si imi placea mai mult decat povestile noastre romanesti. (Nu, n-am devenit emo 🙂 ) Ascultam si Cenusareasa si totusi n-am visat niciodata la Prince Charming ba chiar la un moment dat ma saturasem de povesti de genul asta – cu fete care n-au alta treaba numai sa astepte un print sau sa se certe cu surorile, le preferam pe cele triste (Andersen) sau cu animale (Muzicantii din Bremen).
    Carti ilustrate in detaliu am avut multe cu animale si am avut si mai multe cu mult text si putine poze (Fratii Grimm, Povesti nemuritoare, de exemplu) asa ca nu m-a traumatizat nimic din povesti.

    • Printesa Urbana spune:

      6 ani e virsta in jurul careia copiii incep sa discearna intre fantezie si realitate.

      • Diana spune:

        4 la noi
        Eu m-am prins tarzior ca merg mai vine povestile ‘reale’, nu basmelw, am avut niste crize ca voia sa intre in carte sa se plimbe cu barca ?
        La 5 ani a dorit sa stie daca exista intr-adevar mos craciun -ma rog, varianta locala de aici care nu-i acelasi lucru. Si i-am spus. Si a fost f happy, pt ca deja nu-si explica chestii si s-a lamurit ?
        Copiii secolului xxi sunt pe fast forward. Oleaca scary ?

  • Crina Mictariu spune:

    Cred că de fapt fetița vorbea cu dadece-urile din mintea ei. E de fapt un monolog-dialog al ei cu ea, unde finalitatea este evoluția… eu aşa cred că a vrut să zică autorul…

    • Laura spune:

      Da..da…da…in sfarsit simt ca sunt inteleasa …..Autoarea….Eu incerc sa fac un gen de literatura ..sociologica pt copii-cred in utilitatea acestui demers…

  • Narcisa Vesela spune:

    Imi aduc aminte multe detalii din povestile auzite in copilarie, proiectate vizual de multe ori cu ajutorul diapozitivelor. Am constientizat de mica care este puterea binelui, a caracterelor blande, cum ura poate distruge si ce este tristetea, regretul, compasiunea. Pe atunci nu aveau un „nume” dar stiu ca am tras multe concluzii din povestile auzite: parintii ne vor binele, faptele rele isi primesc eventual pedeapsa, necuvantatoarele sunt de multe ori neajutorate, de aici si grija ce le o port.

    In schimb traume pe viata am de cand am citit o carticica cu povesti duhovnicesti (recomandata de bunica, intr-un exces de zel religios) cu oameni care nu se inchina si il vad pe necuratul, suflete chinuite, vedenii si patanii din realitate, asa se mentiona. Nici pana in ziua de azi nu am capatat curaj sa dorm singura cu toate luminile inchise, las macar televizorul sa mearga.

  • maria spune:

    Pentru copilasii micuti inca, asa, ca Sofia, mie imi plac astfel de carti, cu ilustratii frumoase si calde ce contureaza o poveste educativa:
    http://www.micatelierdecreatie.ro/2012/06/tot-despre-somn.html

    Pe blogul asta am gasit, in timp, muuulte recomandari de carti frumoase pentru copii, cu recenzii (n-o cunosc pe autoarea blogului si n-am interes s-o promovez, doar imi place mult ce alege ea pentru a citi sau a se juca cu fetita ei).

  • Elyda spune:

    Problema asta e mica…. adica, stati sa vedeti cand ajungem la scoala…. N-am inteles in viata mea, de ce in invatamantul romanesc sunt numai porcarii date elevilor sa citeasca…
    Miorita – in care doi se decid sa-l omoare pe al-3-lea
    Baltagul – in care intalnim crima la drumul mare
    Ion – crima si sinucudere
    Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi – o porcarie filozofica
    O scrisoare pierduta – furt si coruptie
    si asa mai departe…

    • Dana spune:

      …pentru ca asta e literatura romana. Cu ce altceva sa defilam? De altfel, nici literatura universala nu e plina de balonase roz. Si ar fi plictisitor daca ar fi.
      Dar psihicul unui copil de 3-4 ani nu poate fi comparat cu al unui copil la varsta la care studiaza Ion, adica 16-18 ani.
      Problema nu sunt cartile din programa ci faptul ca profesorii nu ii incurajeaza sa le citeasca, dictandu-le in schimb comentarii sforaitoare.

      PS: Caragiale are si el niste schite savuroase care merg la fix la insemnarea asta, aia cu tipul care isi ‘consuma’ propriul tata bine afumat, dintr-un butoi pe care il transporta pe mare, sau cea in care unui personaj (rau!) ii e arsa mana la foc molcom, la lumanare.
      dar, inca o data, Caragiale nu e citit constant copiilor de 3 ani, inainte de culcare

    • Iulia spune:

      Apai daca aia e tot ce ai priceput tu din literatura facuta la scoala.. ai pierdut cu succes cel putin 12 ani in care puteai sa stai frumos acasa. Nu mai zic altceva, ca dup`aia sunt prea rea.

  • Ioana spune:

    Eu ma intreb (desi nici mie nu imi plac anumite pasaje din povestile amintite mai sus), cum va invata copilul nostru compasiunea sau mersul firesc al naturii (cand cel puternic traieste iar cel slab poate muri pentru ca de ex. este schilodit si nu poate zbura), nu cumva va avea asteptari ireale legate de viata? Cum ii explici ca in viata sunt si copii care mananca bataie (si nu avocado cu menta si banana), ca sunt femei care traiesc de azi pe maine si isi cresc singure copiii sau mai rau, nu au ce sa le dea sa manance, ca sunt pui de vrabiuta care sunt atacati de croncani si nu supravietuiesc, ca uneori exista boli care nu se vindeca, ca altadata oamenii dragi se duc? Parerea mea este ca intr-un fel, din povestile acelea care noua ni se par infioratoare, ei invata totusi, o realitate care nu-i roz si nici neadevarata si pe care o pot intalni la scoala, in parc, etc. Pe de alta parte insa, sunt sigura de faptul ca doar ascultand acele povesti si traind o viata de familie normala si corect afectiva, nu va ramane cu sechele din povesti.

  • Mami spune:

    Stai sa vezi desenele animate de pe Cartoon Network 😮 Se uitau nepotii mei de curand. Eu am ramas cu gura cascata de ce am vazut acolo…

  • maddy spune:

    Am citit basmele lui Petre Ispirescu, basme rusesti si povestile lui Hans Christian Andersen cand eram copil mic si privind in trecut, in nici un punct nu m`au inspaimantat si nu m`am gandit atunci ca sunt sangeroase sau macabre (si am citit Barba Albastra!), le`am luat ca atare si mi`a facut placere sa le citesc de N ori sau sa`mi fie citite de catre parinti/bunici.

    Acum tu privesti din perspectiva de adult, ceea ce e gresit, pentru ca fetita ta nu gandeste ca tine si nu intelege ce intelegi tu din povestile astea numai daca insisti pe subiect, ceea ce nu mi se pare potrivit.

    Lasand sangele si ficatii Albei ca Zapada la o parte, copiii inteleg din povesti ca binele invinge raul, ca trebuie sa asculte de parinti si bunici, sa nu se increada in straini (lupul, spanul) si ca daca vor calca pe paine ajung direct in iad (multumesc, H.C. Andersen!) – glumeam, invata sa nu risipeasca mancarea.

    • liliana spune:

      Aici, e o alta problema, de ce povesti cu binele invinge raul? Ce transmit ele, ca oriunde exista un conflict, unul trebuie sa castige si, daca esti bun, vei castiga tu.
      Ideea transmite preconceptii la fel ca mamele care calca si tatii care se uita la meci.
      Cred ca trebuie clarificate si explicate. Pentru ca, in loc sa-ti transformi toate experientele in lupta de a dovedi ca tu esti binele din conflict, mai degraba creezi situatii tip win-win.

      Rescrierea finalului unei povesti, tema des intalnita pe vremuri, avea scopul de a vedea modul cum intelege copilul sa rezolve nedreptatea si mai dezvaluia, uneori, nivelul de dezvoltare al copilului.

      In sensul asta, povestea din Fabulafia atinge cumva scopul, chiar daca nu transmite in mod direct ca e o situatie tip win-win.

  • claudia spune:

    Cartile cu Micul Arici ale Ch. Butler sunt minunate! Ioana, poate iti vor placea pt picii tai!

  • Alina P spune:

    Buna!

    De povestile de aici stii?

    https://www.facebook.com/mamedepoveste

    Chiar daca raspunsul este pozitiv (la cat de bine conectata cu lumea online esti si/sau poate a aparut deja sugestia in comentarii…scuze, nu am avut rabdarea sa le citesc pe toate ;), prefer sa stiu ca ti-am sugerat o informative redundanta decat sa o fi lasat neimpartasita 🙂

    Povesti frumoase sa aveti,
    Alina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *