Calendarele de Crăciun

Acum trei ani am făcut pentru prima oară de Crăciun calendare cu noi, pentru noi și pentru bunici. Am ales poze, am plîns uitîndu-mă la ele, a fost un moment excelent pentru o retrospectivă lacrimogenă. Sofia avea nouă luni.

Am clipit. În anul următor, eram cu Ivan în burtă, cu amețeli și grețuri teribile, Sofia era deja fetiță, am ales poze cu ea și cu noi, am lăcrimat, am făcut calendare, pe care le-am văzut apoi atîrnate pe perete în casele celor dragi.

Am clipit iar. Anul trecut, cu amîndoi copiii mei în brațe, am ales poze, am plîns lacrimi de bucurie. Eram deja patru în poze, doi mari, una mijlocie și unul mititel, de doar cîteva luni.

Am mai clipit o dată. A venit iar momentul acela în care caut în telefon și-n laptop poze frumoase cu noi patru, să le pun în calendar. Doaaamneee, de ce trece timpul atît de repede, de ce de ce de ce nu reușesc să dau pauză, să stăm așa încremeniți muuult, de Crăciun sau doar într-o duminică oarecare?

El este cel mai adorabil, cu mersul lui legănat, cu încruntările lui trecătoare, cu vorbele lui stîlcite, cu nevoia lui permanentă de mami. Ea este cea mai simpatică, mereu serioasă, întotdeauna cu o concluzie la ea sau cu o întrebare complicată pentru cel căruia i-o adresează.

Știu sigur că o să clipesc și o să fie anul viitor pe vremea asta, ea deja mică domnișoară de aproape cinci ani, el băiețel de doi ani și jumătate, degrabă vorbitor și simpatic, dar aproape deloc bebeluș. Ce mă fac fără bebeluș? Unde vor fi atunci copiii mei mici? Cine mi-i va fi luat? Și mai ales, ce-o să mă fac? O să bocesc cu cinci mii de rînduri de lacrimi, o să răsfoiesc caledarele din anii trecuți, o să mă cert că n-am început să fac copii mai devreme, să am timp de patru copii, să am bebeluși la rînd un deceniu întreg.

Nu vreau să mai clipesc, gata, să dea cineva pauză. Băi timpule, stai! Te rog frumos, stai pe loc. Aici, fix aici. Stop cadru.

Oprește-te aici, acum. Uite, îl vezi pe ăsta micu’, tot rotunjor ca o gulie, cum încearcă să își bage într-o nară lingura de ciorbă? E băiețelul meu. Peste trei luni o să știe că lingura aia nu încape acolo. Peste trei ani o să știe să facă singur o lingură, peste 10 o să rezolve integrale, peste 20 o să suspine aici pe canapea, în brațele mele, după vreo artistă. Nu vreau acolo, eu vreau acum, aici.

Stai pe loc. O vezi pe blonda asta de nici patru ani, înaltă ca de cinci? Cum stă minute în șir în fața rafturilor ei cu haine, indecisă ce maiou să pună pe sub bluză, ce tricou să pună peste bluză, ce ciorapi pe sub jeanși și ce șosete în cizme? Peste trei ani o să-mi poarte bluzele, peste 10 o să și le croiască singură, peste 20 o să fie la studii prin cine știe ce țară. Nu vreau atunci, eu vreau acum, aici.

Habar n-am ce ne așteaptă mîine, peste trei luni, ani, decenii. Eu vreau să fie mereu ca acum. Mi-e frică de alte clipe, ani. Acum e cel mai bine.

Acum, cînd scotocesc în telefon după poze frumoase cu ei, și găsesc doar cinci sute, și eu trebuie să aleg 12, cîte una pentru fiecare lună care va trece într-o clipă, și eu o să mă îndepărtez tot mai mult de momentul ăsta perfect, cînd sîntem împreună, sănătoși, lipiți unul de altul toți patru. Știu, or să urmeze alte acum-uri cu farmecul lor, dar eu după ăsta o să tînjesc multă vreme, după carne moale, degete ca niște cîrnăciori de bere, cuvinte stîlcite, burți rotunde, miros de lapte, de nou, de mine în alt trup, de perfect.

craciun printesaurbana

Credit foto: Tiny Smiles Photography

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

17 comentarii

  1. Frumos și adevărat.
    Și eu mă uit la bulină mea de 15 luni și nu-mi dau seamă când a trecut tot acest timp.
    Lucram intens la încă un Bebe chiar dacă va fi greu va fi și frumos

  2. La noi fix acum o luna a venit primul bebe cu carnaciori si voiam sa le fac bunicilor cadou cate un calendar, ne poti spune unde le comanzi tu? Multumim si sarbatori fericite!

  3. Anul trecut de Crăciun, am făcut o prezentare pptx (mă pricep, prin prisma meseriei 🙂 ) cu poze cu mine, cu soțul (încă de când ne-am cunoscut, cu nunta, concediile în doi) și cu fata noastră (de la prima echografie și până la zi) și am prezentat-o musafirilor. Ce credeți? Lacrimi de bucurie de la bunici, părinți, mătuși, prieteni și de la noi, bineînțeles. Atunci Andreea noastră ne-a întrebat: ”Dar de ce plângeți? Că doar nu suntem urâți și supărați” 🙂 am trecut cu toții din râs în plâns 🙂
    Legat de cadouri, am vazut ieri, la târgul de la Universitate (București) lucruri foarte frumoase și autentice, am și scris despre asta: https://punctdevedereblog.wordpress.com/2015/12/14/zdranganele-de-craciun/
    M-am gândit că poate vă interesează 😉

  4. Recomand tuturor celor care isi permit, carte foto. Noi planuim sa facem in fiecare an cate una. Deocamdata am facut cu primul an, unde am pus poze cu primul zambet, prima masa solida, primii pasi, prima zapada etc etc. Chiar si cu telefonul facute. E foarte frumoasa asa o carte. Si puteti alege dimensiunea ei, numarul de pagini,culoarea fondului etc. Puteti alege daca sa asezati voi fiecare poza sau sa le faca ei. Si se pot alege mult mai multe decat 12 . Ideal, pentru cei care au sute de poze si nu se pot decide. Daca aveti doi sau mai multi copii si nu va permiteti sa faceti la fiecare cate o carte , se pot face una pentru amandoi, trecut pe coperta anul respectiv. Gasiti asa ceva pe cewe.ro

    • Da, facem si la Cewe fotocarte, tocmai am primit-o pe cea de anul asta, e superba! Voi face cel putin una pe an!

  5. Eu abia o mai recunosc pe fetita mea in pozele de bebelus. Si da, si eu observ ca am bratele din ce in ce mai pline si abia mai pot sta 1 minut cu ea in brate fie ca nu mai vrea ea, fie ca nu mai pot eu. Si ma intreb cand a trecut timpul. Desi mi se pare ca o am dintotdeauna, cand incep sa ma uit in urma observ cat de mult s-a schimbat intr-un timp f scurt.

  6. Acum 10 zile galusca mea a facut o luna. Am plans de n-am mai stiut de mine. Habar n-am cand si cum a trecut. Stiam ca a aparut pe lume si apoi bam!, o luna intreaga trecuta intr-o secunda. M-a infiorat cumplit ideea ca asa va trece fiecare luna si fiecare an, asa clipind si iubind

  7. Mereu sunt faine si emotionante perspectivele astea.
    Noi am avut la nunta, inainte de dansul mirilor, proiectie cu poze cu noi de cand eram mici, cum am crescut si apoi ne-am intalnit, si ne-am iubit si am facut copil si am ajuns la nunta…lumea era deja inlacrimata si apoi dansul mirilor.

    De curand ne-am pus poze pe perete…woai! Iar am luat toate pozele la rand cu sotul…fain

  8. Ce sa va zic…la mine au trecut 9 ani ca gandul ! Acum sunt la bebe no.2 si 10 luni nu stiu unde s-au dus! Dar mie , sincer, imi plac mai mult copii cand sunt mai maricei, sa intrebe, sa-ti raspunda, sa ne „certam”, sa ne intelegem si sa ne impacam, sa promitem si….sa facem din nou! Bebele meu este, evident, cel mai dragalas si mai bucalat baietel din lume dar sora lui este o „mini me” pe care o ador si-l asteptam si pe el sa devina un cavaler….ce sa va zic…eu vreau sa treaca timpul! Vreau sa am copii mari cu care sa ma mandresc si sa-i astept la masa duminica iar ei sa povesteasca in timpul saptamanii prietenilor ce tari sunt duminicile acasa cu mama si cu tata! Sa-i invite pe la noi si ei sa zica: doamna abia asteptam sa va cunoastem…! Da, eu astept viitorul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *