La restaurant cu copiii

Suntem în parc, Sofia își călărește bicicleta, Ivan transpiră la trotinetă, eu dârdâi de frig. Nu-mi place deloc în parc când e frig, lor le place în parc în orice condiții, cred că și dacă le-aș da drumul goi pușcă pe tobogan la 0 grade tot s-ar da, chiuind și scârțâind.

– Mergem acasă, vă rog? Mi-au înghețat urechile.
– Mami, dar e primăvară, nu mai e așa frig.

Adevărul e că sunt vreo 8 grade cu plus, dar la mine tot frig e până nu sare temperatura de 20 de grade.

– Știu, dar mi-e frig.
– Nu, mai stăm să ne mai dăm, mă refuză și juniorul.

Schimb tactica, e clar că nu empatizează termic cu mine nici unul.
– Am putea să mergem să mâncăm niște paste…
– Cu scoici?
Aha, i-am atras atenția Sofiei. I-aș da paste și cu trufe din aur numai să plecăm de-acolo.
– Nu știu dacă fix cu scoici, dar cu ceva să fie bun.
– Și cu măsine?
Aha, i-am atras atenția și lui Ivan.
– Daaa, cu multe măsline.
Fără nici un cuvânt, amândoi se întorc la 180 de grade și o iau spre ieșirea din parc.

1-0 pentru mama-urs!

Le scot căștile de protecție, cazez vehiculele în portbagaj, îi pun în scaune, pornim spre tavernă. Ei își fac planuri despre ce vor comanda.
– Ivan, tu vrei și salată?
Ivan nu ar mânca salată nici dacă ar fi mituit cu toate pizzele din lume.
– Nop. Io mumunc pizza și ciombiță.
– Eu o să mănânc paste cu scoici și salată și pizza. Din toate, mami, ai auzit?
– Am auzit, dar va trebui să alegi, din păcate nu avem foarte mulți bani de cheltuit. Vom lua două feluri pe care le vom împărți la trei, bine?
Asta ca să nu irosim mâncare, de obicei din două feluri ne rămâne ceva să-i ducem și lui tati acasă.

– Bine, dar le aleg eu!
– Ba io aieg! (ăsta a fost Ivan)
– O să votăm toți trei, democratic.
– Da, democachic, e de acord Ivan.

Intrăm în restaurant. Unul destul de scorțos așa, dar are paste și pizza demențiale, nu e scump și e gol la 6 seara. Nimic de făcut pentru copii, doar mese de lemn, scaune și pahare de sticlă.

Când intrăm pe ușă, trei chelneri tineri ne privesc și apoi se privesc între ei cu expresia aia de oh my, o să iasă cu distrugere… Na, când o femeie de dimensiuni reduse intră într-un restaurant însoțită de doi copii mici, fără jucării, cărți sau alte obiecte de diversiune, bine n-are cum să fie pentru bieții ospătari. Ne conduc către masa din spate, cea mai din spate, „să nu vă fie frig de la ușă”, îmi explică chelnerița. Foarte bine, și eu aș fi ales aceeași masă, să nu deranjăm.

Copiii își aleg fiecare câte-un scaun, Sofia se dezbracă, își pune haina pe spătar, mă întreabă dacă se poate descălța, îi spun că nu, spune că bine. Îl dezbrac pe Ivan, apoi le citesc din meniu, să alegem împreună.
– Paste carbonara, paste ragu, spaghete cu fructe de mare…
– Astea!
– Pizza cu ciuperci…
– Nuuuu! (amândoi urăsc ciupercile)
– Vegetariană…
– Are și măsine și ciapu?
– Da, și măsline și ceapă.
– De asta vrem.
– Mami, și apă plată caldă în două pahare.

Comand, totul la două farfurii, vedem noi după aia cum le împărțim. Cât așteptăm mâncarea, adică vreo 20 de minute, ne facem de lucru. O pun pe Sofia să citească literele de tipar de pe meniu. Ivan scoate și pune la loc scobitorile dn pahar. Apoi scoate si pune la loc șervețelele în suport. Le e foame și își pierd răbdarea după 15 minute. Începem să ne uităm în jur și să povestim ce vedem. Apoi numărăm, să vedem câte secunde mai sunt până vine mâncarea. Ivan toarnă apă din sticlă în paharele tuturor. Apoi toarnă sare și piper pe șervețel în timp ce Sofia îmi povestește ceva de la grădi, aici stăm bine, va avea de vorbit cel puțin o oră.

Vine în sfârșit mâncarea și lucrurile se precipită puțin. Copiii nu au răbdare să le repartizez farfuriile sub nas și să le pun bavețicile din șervețel, se împing pe sub masă, vociferează. În câteva secunde se așterne liniștea, fiecare molfăie mulțumit. Eu ciugulesc din farfuriile amânate de ei pe mai încolo, le mai curâț o ciupercă de pe pizza, le învârt spaghetele, îi mai șterg la gură.

– E bun? îi întreb, ca să mai facem conversație, dacă tot am ieșit la cină în oraș…
– Mhmmm, mormăie Ivan sugând o macaroană.
– Foarte bun, mami, să mai venim aici, zice printre plescăituri și Sofia.

Curând, farfuriile sunt aproape goale, iar copiii mă privesc cu ochi mici. După foame vine somn. E trecut de 7.
– Cerem nota?
Sofia caută din priviri chelnerița care ne-a servit. Îi facem semn, cerem nota, plătesc, le explic ce e cu banii pe care îi las în plus. Sofiei îi place ideea de a răsplăti cu cinci covrigi amabilitatea unui om.
– Și eu sunt foarte drăguță, mami, îmi dai și mie 5 lei?
– Hai că negociem pe drum.

Ne îmbrăcăm, salutăm, luăm sacoșa cu restul de pizza pentru tati, mă uit în urmă la masa la care am stat. Nu e dezastru, se putea mult mai rău.

În drum spre casă ascultăm muzica de la radio, ei aproape adorm în scaunele lor.

Să ne fie de bine!

shutterstock_102696524

Sursa foto: copii la restaurant via Shutterstock.com

Pin It

30 Comments

  • alex spune:

    Super 🙂 unde mancati pizza buna? N-am mai gasit de mult 🙁 si pasteee

    • Printesa Urbana spune:

      Trattoria Verdi, pe Aviatorilor.

      • A_A spune:

        Daaa…foarte bune felurile lor de mancare, au avut si o sora tot Verdi in zona Popa Nan Piata Muncii.
        Acum se numeste Trattoria Fresca dar fac aceleasi feluri ca atunci cand era botezata Verdi. Vara au o terasa (sunt intr-o casa veche pitoreasca decorata frumos) in aer liber la etaj unde pun multe flori sub umbrele.

  • Ana Calin spune:

    Si restaurantul si chiama…

  • O m amica spune:

    Waw…aproape adormiti la 8. Visul unei zi de vara pentru noi :)). Ce-i drept ne adunam de la gradi si servicii dupa 7, cina, baie etc…ora 10 de adormit e super optimista.
    Sunt multe avantaje cand ai program flexibil.

    • Printesa Urbana spune:

      aaa nuuu, 8 e ora de baie, apoi urmeaza cina, cititul etc.

      Daca nu dorm la pranz, adorm pe la 9 fara. daca dorm, ne bagam in pat la 9 si adorm pe la 9.30, uneori si 10.

  • mira 2 spune:

    Eu vreau să ştiu numele restaurantului cu paste demenţiale ….
    Adică nu ne lăsa în întuneric.

  • Ada spune:

    Incerc cand merg cu mica printesa sa nu o duc chiar intr-un loc cu staif ca sa nu deranjam asa ca vara trecuta intr-o seara calduroasa am ales Fabrica in special pentru locul de joaca si atmosfera mai relaxata. In locul de joaca aproape toate aparatele erau sparte asa ca nu prea avea ce face si in lipsa de activitate a socializat cu alta fetita de varsta ei (2-3 ani) de la o masa vecina si au inceput sa alerge dupa niste baloane. Chelnerul a venit si ne-a spus sa ii spunem copilului sa se opreasca din alergat ca deranjeaza. Repet, eram la FABRICA…De la cealalta masa mi-a spus imediat cineva ”stati linistita, tipul este destul de neprietenos cu copiii, si noua ne-a facut un comentariu aiurea saptamana trecuta”
    In rest nu am intampinat probleme dar experienta asta mi-a ramas in minte

    • Printesa Urbana spune:

      Am incercat si noi la Fabrica, dar este atat de mult praf langa locul de joaca incat nici nu se poate respira, ce sa mai zic de mancat… Pacat de pizza si de loc, care e destul de cool…

  • Elisa Claudia spune:

    Ioana,am mai citit si in alta postare de faptul ca folosesc copiii căști si la trotineta.Este tipul de casca obișnuit pt bicicleta? Nu m-am gândit niciodata să îi iau casca fetiței mele de 3 ani pt trotineta,insa acum că am citit la tine, încep să cred ca e utilă…

    • Robo spune:

      da, casca normala de bicicleta.
      poa’ sa fie si casca de hochei si de ce vrei tu, numai sa aiba protectie la cap.
      protectiile la coate/ genunchi sunt optionale, dar cele de la cap eu zic ca nu.
      valabil pentru trotineta, bicicleta, role, skateboard, catarat, sporturi de apa, in general absolut orice presupune viteza sau inaltime.
      better safe than sorry.

      in general casca trebuie pusa la copii si cand sunt incepatori, cum sunt copiii mici, dar si cand stiu deja sa se dea, pentru ca atunci incep sa faca lucruri mai riscante.
      si adultii ar fi bine sa poarte, dar na, ei au discernamant si zicem ca e decizia lor – ceea ce nu e cazul la copii.

  • wlfp spune:

    Aici se merge cu copii la restaurant de cand sunt bebelusi. Mai toate localurile au carioci si foli pentru desenat, chiar si „berariile”. Sunt si restaurante care au amenajat loc de joaca – cateodata cu camera de filmat, ca sa poate urmari parintii ce fac copii pe TV in incaperea unde stau la masa. Scaune pentru copii – desi nu mai avem nevoie – se gasesc in toate restaurantele.
    Ai mai povestit despre „asteptarile” chelnerilor cand intrii cu copii in restaurant. Nu mi s-a intamplat niciodata, ba chiar mi-se pare aiurea. Aici cand intru cu copii, de obicei chelnerii sunt extra draguti si imediat vin cu ceva de desenat.

    • Georgi spune:

      M-ar interesa sa stiu unde e „aici” ca in România sigur se găsește așa ceva destul de rar. Din păcate, foarte putine localuri/restaurante au dotări si pentru cei mici. Sa nu mai zic de masa de schimbat scutece..

    • Elisa Claudia spune:

      WLPF,unde mai exact” aici”?
      Ps Si în Oradea începe lumea chelnerilor să fie mai receptivă,( în sensul că figuri si dat ochii peste cap nu am văzut, in schimb sunt creioane colorate si foi xeroxate pt colorat), însă nu am ajuns( ca atitudine a lor mă refer) la nivelul unei țări civilizate cu adevărat.

    • C spune:

      In primul nostru concediu cu bebe de 7 luni am aterizat intr-un satuc fara pretentii de pe o insulita din Grecia. Am fost de-a dreptul socati sa descoperim ca fiecare taverna, restaurant si bodega avea masa de schimbat, scaune de copii, carti, creioane colorate. De fiecare data ne-au adus ce am cerut pt copil (un ou, iaurt, un cartof fiert, apa fiarta) cu zambetul pe buze. Bebe a flirtat incantat cu toate chelneritele, toate treceau pe la noi pe la masa sa-l mai smotoceasca un pic.
      De ce la unii se poate si la altii nu?

  • paula spune:

    ca de obicei, sunteti deliciosi! <3

  • Elena spune:

    Wow, imi dai sperante ca se poate sa mergem sa mancam paste si pizza si fara sa o solicitam pe buni pe post de baby-sitter. Noi dupa incercarile esuate de mancat cu totii la restaurant in concediul din septembrie, cand E. avea putin peste un an, nu ne-am mai aventurat. Ea nu avea rabdare deloc si unul dintre noi trebuia sa mearga sa se plimbe cu ea pe afara in timp ce celalalt manca. Dar cand citesc si de experiente de-astea pozitive, parca imi fac curaj.

  • Elena spune:

    In Berlin, la restaurantul din Turnul Televiziunii chelnerii au fost super amabili, Andrei -3 ani a primit imediat creioane colorate si foi, lucru care nu se intampla in Bucuresti, iar la final a primit si un mic cadou, chiar daca a facut dezastru la masa…

  • Alexandra spune:

    Noi mergem la carciumi cu copiii de la inceputul lor :).
    Cel putin o data pe saptamana. In ultima vreme, un pic mai rar, ce-i drept.
    Nu le alegem sa fie babyfriendly ci sa aiba mancare cat de cat ok (adica nu numai cartofi prajiti cu cefe) si sa nu fie chiar super fancy trendy, tot in ideea ca megand cu cei mici, nu e cazul sa ruinam cinele romantice ale indragostitilor fara copii.
    In rest, acolo unde poate merge un adult sunt de parere ca are loc si un copil. Sau doi, sau cati sunt in dotare. Nu e ca si cum as veni cu animalul de companie la restaurant. Copiii sunt oameni, si consider ca ne tratam unii pe altii ca atare.
    Am dat, de nenumarate ori, peste personal atat de antipatic ca imi venea sa ii bat, dar si peste oameni foarte de treaba.
    Ne straduim si noi sa nu lasam dezastru in urma noastra, dar sincer, m-am saturat sa stau la colt si sa ma port de parca angajatii carciumilor imi fac un mare serviciu ca ma lasa sa intru cu copiii in stabilimentul lor.
    Si mai e ceva, noi nu mergem la carciuma sa „ne lălăim”. Adica mergem, mancam, plecam. Stam cat de putin posibil, astfel incat sa nu le dam prilejul copiilor sa se plictiseasca mai mult decat necesar si nici ospatarilor sa nu le ramana ochii asa de la datul lor peste cap :).

    • Liz spune:

      Exact, Alexandra. Bine punctat. Oricum, cand merg cu a mea, comand mai multa mancarea ca de obicei si las si bacsis mai mare daca au fost atenti cu noi. Am pretentia sa ne trateze frumos 🙂 cer prea mult?

  • dia spune:

    Acum experimentam si noi din plin luatul meselor pe afara. Băiețelul are aproape 11 luni si ii place tare mult! Nu mergem cand e ora lui de culcare si nici nu stam mai mult de o ora-o ora jumătate. Încercam 1-2 ieșiri pe săptămana. Eu cu personalul nu am nici o problema, dar suntem peste ocean..

  • Ada spune:

    În Târgu Mureș se găsesc scaune pentru copii, la restaurante ,nu la toate dar nu stăm rău la capitolul acesta, în schimb nu prea sunt mese de schimbat la toalete!

  • Liz spune:

    Eu am mers cu fetita prin restaurante, cafenele, terase de cand avea 1 luna :)) Evident, incercam sa nu deranjam, dar am noroc ca ea nu prea tipa, nu trage de chestii, ne mai plimbam pe acolo cand era mai mica si fara rabdare insa nu am avut niciun incident nefericit (gen pahar spart, farfurie facuta tandari etc). Si stiti ceva, asta e, daca se intampla ceva platim si gata, oricum, mereu sunt clienti muult mai galagiosi decat noi (din motive de prea mult vin sau de educatie) asa ca eu nu ma simt prost ca ies cu copilul.
    Suntem clienti si trebuie sa fim tratati cu respect pentru ca mergem in localuri ca sa consumam (win-win situation), nu-mi face nimeni un favor ca ma sereveste la masa. E jobul lor si trebuie sa ne respecte.

  • A_A spune:

    Depinde si de cum este personalitatea copilului. Primul a fost extrem de linistit, mereu am putut merge cu el la restaurant, inca de cand avea sub 1 an. Daca dormea in carucior era ok ,daca se trezea se uita, cerceta, radea linistit. Mai mare fiind se juca fix cu scobitori, sare, piper cui zici de Ivan.

    In schimb gemenii sunt turbo…se poate sa fie asa si pentru ca sunt doi si se antreneaza, dar pentru ei niste creioare si hartie inseamna liniste pentru maxim 10-15 minute. Ulterior perioadei limita joaca preferata este alergatul printre mese, taratul pe 4 labe pe sub mese…Evident ca le ocolim cu succes pentru cat va fi necesar pentru ca nu face nimanui placere sa aiba de-a face cu copii atat de energici cand mananca.

    Acum poate si chelnerii saracii nu stiu cu ce „model” de copil intram in incinta restaurantelor si din start n-ar trebui sa aiba fete „acre” dar suntem oameni….poate unii sunt traumatizati. 🙂

    • Liliana spune:

      Ah, cât te înțeleg! Eu am unul singur care face precum gemenii tăi, nu vreau să mă gândesc cum ar fi cu doi!

  • Diana spune:

    Si noi il luam când mergem sa mâncam afara. A fost super ok pana acum, ca il punem in high-chair si nu poate sa plece nicăieri. 🙂 Săptămana asta am fost la un restaurant teppanyaki si nu a părut foarte impresionat. 🙂 A fost prima data când a fost puțin mai agitat. Are aproape 17 luni. 🙂
    In orice restaurant (fancy sau hole in the wall) am fost, au avut meniu pentru copii, ceva de colorat, high-chair sau booster, masa de schimbat la baie. Si chelneri simpatici.
    In Aprilie venim in Europa de Est si din ce am citit pana acum pe net, nu e chiar asa de child friendly ca aici. Oh, joy! 🙂

  • Liliana spune:

    In București sunt destul de multe restaurante prietenoase cu copiii. Au cel puțin scaun pentru copii cele în care am fost noi. Unele au chiar și spații de joacă Noi am fost primiți și acceptați cu decență de fiecare dată.

  • Patricia spune:

    Buna Ioana! Am „facut cunostinta cu tine” datorita fetitelor mele carora le-am cumparat cartea „Te iubesc orice-ai face”, pentru ca pur si simplu mi s-a parut un titlu ce prevestea ceva frumos. O adoram toate trei. De cand am cumparat-o, o lecturam de cel putin doua ori pe zi.Pitica cea mare 🙂 deja o stie pe de rost iar cea mica, de doi anisori imi aduce cartea in fiecare seara si imi spune „mami, ceci ima?” :)) Iar eu le citesc cu maaaaare drag. Apoi am dat peste Mami, e gata?, si cu mare bucurie si nerabdare am luat-o la rasfoit. Tocmai am terminat de lecturat si cartea pentru noi, mamele, cea cu tinutul in brate si mi se pare absolut fenomenala, m-am regasit in nenumarate povesti de-ale tale si am ras cu lacrimi la unele faze. Pentru mine esti un fel de Lorelai din Fetele Gilmore ( in caz ca nu ti-e clar, asta se vrea a fi un compliment 😉) si m-ai cucerit iremediabil! Spor la scris in continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *