Mi-am „pierdut” soțul, dar copiii noștri și-au recâștigat tatăl

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Am luat decizia de a divorța cu mare teamă în suflet. N-am știut dacă o să mă descurc fără salariul mare al soțului, dacă o să fiu în stare să îmi găsesc un apartament de închiriat, dacă o să reușesc să mă smulg din viața călduță, în pace, dar lipsită de sentimentul de acasă, dacă o să pot să mă întrețin… O mie de întrebări, una mai apăsătoare ca cealaltă. Dar de departe cea mai mare teamă a fost că prin despărțirea noastră cei doi copii ai noștri vor simți iremediabil că au pierdut un părinte și că de fiecare dată când vor fi la unul dintre noi vor suferi pentru că celălalt lipsește din peisaj.

M-am tot întrebat dacă am dreptul să îi privez pe copii (fată și băiat, 10 și 8 ani) de viața în formula de 4, cu mama și tata locuind în aceeași casă. Nu mai era viața pe care eu, una, mi-o mai doream, dar ei nu aveau de unde să știe asta. Niciodată neînțelegerile dintre mine și tatăl lor nu s-au tranșat de față cu ei, iar nemulțumirile mele nu au ajuns niciodată la urechile lor. În mare măsură, nici la ale lui. Părea că mă aude, dar clar nu mă asculta când încercam să îl fac să discute cu mine și să vedem ce putem salva din relația noastră. Nici măcar terapia de cuplu nu ne-a ajutat. Indirect însă, m-a ajutat pe mine să îmi fac suficient curaj. Am înțeles că într-o familie ca a noastră, cu un tată prezent fizic, dar absent din toate celelalte puncte de vedere, și cu o mamă care nu își mai găsește locul într-un astfel de aranjament și care simte că nu există ca partener, ci doar ca îngrijitoare a copiilor (unica îngrijitoare), să rămânem împreună ne va face rău și nouă, și copiilor.

După ce ne-am despărțit, pare că el s-a trezit dintr-un somn lung și negru. Nu în ce mă privește pe mine, ci în relația cu copiii. Înainte abia dacă le mormăia, din fața calculatorului, un răspuns când îl întrebau ceva, de unde nu știa și nu îl interesa unde are fiecare hainele, ce le trebuie pentru școală, ce fel de cereale preferă sau ce-i place fiecăruia să facă. Acum s-a transformat incredibil.

A uitat complet să fie comod, neimplicat, dezinteresat. În săptămânile când copiii stau la el, face eforturi să ajungă acasă mai repede ca de obicei, îi sună să îi întrebe cum a fost la școală, îi ajută la teme, îi ajută să își pregătească hainele și ghiozdanele pentru a doua zi. Le pune masa, spală vasele, se ocupă de cumpărături. Joacă împreună jocuri – șah, Monopoly, Twister, rummy, Scrabble. La aproape fiecare sfârșit de săptămână ia copiii și pleacă în câte o excursie, fie la mare, fie la casa de la țară a unui prieten. Cum fetei îi plac foarte mult caii, s-a interesat care ar fi cel mai potrivit club de echitație din apropierea Bucureștiului și merge cu ea acolo cât de des se poate. Băiatul își dorea de cel puțin un an să se apuce de baschet, dar nu se găsea timp, nu se găsea clubul potrivit, nu se găseau bani. Acum s-au întrunit, cumva, toate condițiile. În locul vacanței noastre tradiționale de două săptămâni, petrecută în același loc de la mare (același loc, aceeași cazare, același program, totul la indigo), copiii își împart acum verile între concediul cu mama și cel cu tata. Amândoi reușim să le propunem destinații incitante. Ne sfătuim, negociem programul în funcție de concediul fiecăruia. Iar copiii… chiar nu înțeleg de unde atâtea prilejuri de bucurie :-).

Și eu sunt șocată de transformarea suferită de omul care ofta, suspina și își dădea ochii peste cap de fiecare dată când propuneam să facem ceva, să mergem undeva cu copii, să organizăm o ieșire. Acum are inițiative, se documentează singur, se interesează, scrie, caută, dă telefoane, face pregătirile necesare. Din clipa în care a devenit clar că timpul cu băiatul și fata a început să curgă altfel, parcă a decis să facă în așa fel încât acest timp să conteze.

Nu știu care e explicația, el se închide de fiecare dată când aduc în discuție subiectul. Altfel, avem o relație absolut civilizată, ne ajutăm și ne sfătuim în legătură cu tot ce are legătură cu copiii, ne ajutăm când în programul fiecăruia intervine ceva și nu ajungem la timp acasă (fiecare acasă la el), uneori mă duc la el și gătesc sau aduc, odată cu copiii, ceva bun, care știu că le place tuturor. Cumva, spre uimirea mea, funcționăm acum mai bine decât o făceam pe când formam un cuplu. Suntem în sfârșit, parteneri, funcționăm ca o echipă. Și, pentru prima dată de când îi avem pe copii, nu mă mai simt singură în efortul de a-i crește. Tot ce spunea înainte că „e treabă de femeie”, tot ce caracteriza înainte drept „chestie de care se ocupă mama” (și care însemna cam tot, în afară de job-ul lui și de șofat) face acum singur și îi iese bine.

Nu e intenția mea să fac o  pledoarie pentru divorț sau o „radiografie” a vieții după divorț. Nici să dau de înțeles că despărțirea este ca o plimbărică prin parc și că toată lumea-i binedispusă sau fericită după aceea. Și nu neg că au existat momente dificile pentru toți 4. Nu despre ele e vorba pentru că la ele mă așteptam. Le vedeam făcând parte din ce va urma și eram cumva pregătită sufletește. Am decis să scriu aici despre ceea ce nu mă așteptam deloc să se întâmple după despărțire, despre transformarea lui în părintele care este acum. Nu îmi dau seama cum și de ce s-a întâmplat, dar mă bucur că  a găsit, cine știe cum și unde, resursele necesare ca să se deschidă față de cei mici. Și, cu toate că sunt conștientă că divorțul nostru nu i-a făcut fericiți pe copii, cred că momentul din care au am rămas fără soț a devenit momentul în care ei și-au câștigat un tată prezent și implicat.

Sursa foto: tată cu copiii lui via Shutterstock.com

Pin It

13 Comments

  • Mada spune:

    Felicitari tatalui! Mare lucru! La noi e exact opusul. A divortat si de copil, nu numai de mine. De fapt, grija si atentia lui depind de statutul vietii lui private. Daca in viata lui se perinda cineva, nu exista copilul. Nu-l intereseaza pur si simplu. Daca e liber, e ceva mai implicat. La fel si comunicarea dintre noi, care variaza in functie de cat de „ocupat” e el. Daca e singur, ne intelegem fara probleme. Daca nu, efectiv nu am cu cine sa discut. Nici nu mai stiu cum sa ma port cu el, clar nu merita sa fie tata.

    • Un trecător prin viață spune:

      A realizat că ei sunt viața lui. ”Prințese urbane” și vipere sau scorpii soțioare, au fost, sunt si vor mai fi, dar sângele apă nu se face. Degeaba treceți prin viață doar ca să acumulați experiențe, exact ca pisicile curioase care in final o pățesc, că tot între 4 scânduri sau la cenusa ajungeți, si ce lasați în urmă? niște cruci și regrete… Păcat că nu ați fost suficienți de maturi ca să nu se ajunga la divort, că nu ați lasat timpul, chiar dacă în timp dragostea si pasiunea mor și nici mama terapiei nu le reînvie. Fiecare vă veți reface viata si veti avea clipe de fericire efemere ca la începutul relației voastre, și iar și iar veți face la fel cu următorii, dar regretele în suflet tot vor fi… Nimeni pe lumea asta nu vă va iubi copii ca voi 2, și tu si el veți fi judecați de viitorii ”WOW”. Bunicul meu la 95 de ani pe patul de moarte mi-a zis: ”Ai grija de fetita ca atâta ai! Azi esti, maine nu mai esti!”
      Mie îmi pare nespus de rau ca soarta a facut ca fetița mea să ajungă fără mama sa la doar un anisor, din cauză că mama ei imatura si orgolioasa in prostie, impinsă de parinții și frații sai care timp de 10 ani nu a interesat-o de ea si nici nu au venit la nasterea fetiței, a ales să fugă la ei. Inițial cu fetița, apoi a renunțat la ea când a vazut că eu fără copil langă am oprit finanțele, spunand ca familia ei sunt parinții și frații, nu soțul și propriul copil. Că e tânără și copil poate să mai facă cu orice bărbat, chiar daca este o femeie bolnava cu scleroză multiplă si psihoză. Asa că într-un an am pierdut bunicul, omul care m-a crescut de la 1 anisor și o soție nebună, dar am lângă mine un suflet minunat, pe fetița mea, pe care o cresc singur. Si DA: un barbat cand are pentru ce lupta face totul, mai ales pentru copii sai. Am realizat că decat să stea langa o mama nebuna venită dintr-o familie moldovană cu mentalitate de trib, mai bine fără, dar cu un tata langă ea care mută munții și isi dă si viața dacă trebuie. Dorm cu fata mea, o schimb, o spal, fac mancare si curat fără sa plang dupa femei pe care le pot avea oricand sau sa stau cu mama langa ca un puisor. Pentru ca nu vreau ca copilul meu să fie aruncat la bunici cum am fost eu sau sa ii facă viața alții. Referitor la divorț, este cea mai mare prostie, se trece printr-o nebunie, e o trauma si o piedere de timp si bani. In cazul meu dacă i se da custodia si ei, este riscul sa fugă cu fata la un psihopat sexual, ca boala ei a impins-o să iși expună copilul făcând pornografie pe retele de socializare, iar dacă i se da copilul, va trebui sa bată drumuri de 800km. Eu când aud pe unele femei că se vaită că soțul stă la calculator, că nu se ocupă, că nu le mai acordă atenție ca la inceput, să ii mulțumească divinității ca traiește si că nu e încă nebun, să se gandească cum să il motiveze, ca de aia au cap și au trecut prin viață, nu să se vaite pe situri, la parinți, ori să stea in spatele copiilor sau să se ofere la prima scula care le minte frumos apoi le lasă, ca doar numai au 16 ani. Să țineți minte că psihologii sunt mai nebuni ca cei care cer ajutorul, spun vorbe in vânt la fapte 0. Aveți grijă că dacă vă saturați de bine, viața vă poate lua darul și va aruncă unde nici nu vă gândiți. Numai moartea este fără întoarcere, în rest totul se rezolvă. Căsătoriți sau nu, divortați sau nu, nu o hârtie vă face o viață, dar o familie și credința voastra va schimbă total, ca și timpul.

  • Robo spune:

    Eu sunt interesat sa aflu care ar fi o posibila explicatie pentru aceasta schimbare de comportament fata de copii.
    Poate e vechea zicala ca nu pretuiesti ceva cu adevarat pana nu esti in pericol sa-l pierzi sau poate e altceva.

    • Carmen T spune:

      Robo. Poate nu era nici el fericit în relația cu soția. Dar nu avea curaj sa faca pasul. Sau poate nici nu conștientiza, clar, ca nu-i fericit, implinit, uatevar în casnicie . Si acum, redevenind singur, cu el însuși, a iesit din carapacea amortelii care îl cuprinsese ca bărbat însurat . Eu asa imi explic

    • Monica spune:

      In Romania, daca unul din parinti nu e de-a dreptul nebun sau un pericol pentru copii, parintii au custodie comuna. In ziua de astazi este foarte dificil sa obtii custodia exclusiva.
      Avand custodie comuna, parintele care inainte era absent se trezeste ca in timpul alocat lui trebuie sa faca totul singur. Nu mai este sotia sa petreaca timp cu copiii in timp ce el sta cu ochii in calculator. In cazul descris mai sus, copiii fiind mari pot sa refuze sa isi mai vada tatal in cazul in care acesta ii neglijeaza. Avand perspectiva de a-si pierde copiii definitiv, tatal trebuie sa inceapa sa-si miste fundul din scaunul de la calculator si sa le gaseasca copiilor activitati.
      Copilul meu avea 4 ani cand mi-a spus ca nu vrea sa mai stea cu taica-su ca nu vorbeste cu el pentru ca sta cu ochii in telefon. Si il adora pe taica-su. Doar ca se plictisea. Dupa o discutie cu fostul meu sot, problema s-a rezolvat.
      Teoretic un tata cu custodie comuna nu trebuie sa il intrebe pe copil daca vrea sau nu sa stea cu el, dar odata ce ai inceput sa obligi copilul sa suporte neglijenta este ca si cum i-ai oferi celuilalt custodia exclusiva pe tava.
      Iar la 8 ani + nu il mai iei pe sus ca sa stea cu tine doar ca sa il neglijezi decat daca esti ticnit. Iar ticneala este motiv de pierdere a custodiei.
      Practic un copil cu parinti material bun dar puturositi are sanse sa fie mai fericit si mai bine ingrijit cu parinti divortati decat cu ei impreuna.
      Un alt factor ar fi ca atunci cand relatia scartaie, cei implicati in ea nu mai au chef de activitati comune. Se simt sufocati sau nedreptatiti sau cine mai stie ce. Odata eliberati (cazul meu) au chef de multe lucruri pe care inainte nu le mai puteau face. Eu nu mi-am neglijat copilul dar nu mai citeam, nu mai mancam, nu mai ieseam din casa, nu mai imi cumparam haine, nu purtam bijuterii, nu mai ma coafam, nu ma mai ma epilam, doar respiram si eram mama. Atat! Din pacate odata cu pofta de viata si toate celelalte, dupa divort am reinceput sa si mananc…. am pus 7 kile…..de. In orice soare mai exista si niste pete. 😀

      • Robo spune:

        Interesant, e logic ce spui.

      • Un trecător prin viață spune:

        Cazul fericit! Cand mama oropsita, cum sunt si alte mamici, primeste o pensie de intretinere pentru copil ca tatal are situatie materiala buna, si mai are si timp de respiro, cand tatal ia copilul. Ca inainte era bagata toata in copil, tatal nu era responsabil si statea cu ochii in calculator, ca nu mai avea el viata de dinainte si se ascundea ca strutul in nisip.
        In cazul meu nefericit: nevasta nu a lucrat eu fiind in crestere copil, iar cand a dat de greu ca statea cu copilul, a dat-o in ”boala”. Atunci a dorit sa isi cheme liota moldoveneasca, pe mamica si sorela, ca sa stea ambele intretinute, chipurile sa o ajute. Ca nu am fost deacord sa vina, spunand ca de ce suntem 2 acasa și de ce pana acuma nu au venit macar la nastere, au iesit discutii si a fugit cu copilul de un an. 2 luni mi-au inchis usile chiar de ma duceam cu politia strabatand 800km si trimiteam bani, crezand ca renunt si le vine banutu. I-am zis ca daca copilul nu sta cu mime, nu ii mai dau nimica, iar daca castiga o pensie, voi deschid un cont unde are copilul acces la 18 ani sau imi dau demisia, iar fara venit ce pot sa trimit? Vazand asta, si ca era luata cu pluta, parintii sai au internat-o le nebuni. Acesti parinti, care m-au facut albie de porci chiar daca veneau la ani de zile sa ne vada, au zis ca eu am imbolnavit-o in timpul casnicie, de la stresul cu mine nu de la stresul facut de ei care mereu ii ziceau sa divorteze sa gaseasca un barbat care sa ii accepte, sa ii tina, chiar de am stat 10 ani. Asa ca in Romanica, daca unul din soti se imbolnaveste in timpul casniciei si divorteaza invocand acest motiv, celalalt plateste pensie. Protectia copilului, fiind femei, au vazut-o o victima la inceput, ca ”saracuta” mai este si bolnava de scleroza in placi + psihoza. Chiar daca politia in urma pozelor dupa tableta sa, cand isi arata partile intime la diversi pe twoo cu copilul pe ea goala, si cand spunea ca face sex cu amantul cu copilul de fata, i-a facut urmarire penala pentru corupere sexuala de minori, dar aceste doamne de la DGASPC nu au luat nici o masura, din contra m-au criticat: ca ce barbat sunt eu ca imi acuz mama copilului, cum sa o inchid, ca vai este o victima din cauza bolii iar mititica este fetita. In Romanica numai DGASPC poate sa intreprinda actiunea pentru decadea unui parinte din drepturi. Apoi am fost urmarit de DGASPC luni de zile, sa vada copilul, mi-au cerut mie si mamei certificat medicol legal psihiatric, dar ei nu i-au cerut nici un bilet de externare macar, specificand ca mama copilului nu se mai afla pe raza locuintei copilului fiind la 400km si ca nu sta cu copilul, ca asta este procedura. Numai politia, ca nu s-a prezentat la interogatoriu de mai multe ori, a facut cereri la spitalele de psihiatrie sa vada diagnosticul, dar ca copilul nu era dezbracat si este doar cuvantul unei nebune ca a avut relatii sexuale cu amantul cu copilul de fata, procuroarea fiind femeie a clasat cazul. Politistii au verificat si daca copilul se afla cu mine, dupa ce au aflat diagnosticele sotiei pe care eu nu le stiu, ca cica sunt confidentiale. Asa ca in cazul in care esti tata si te ocupi, chiar de iti e greu si te ocupi singur, chiar de renunti la viata personala, chiar daca nu lasi copilul pe mana unei nebune sau la bunici care au bagat intrigi, ti se pune bete in roate si esti urmarit ca ultimul om. Si uite asa, poate acesta femeie nebuna care nu stiu de se poate numii mama, poate sa ia custodie comuna si poate sa ia si o pensie de boala dupa urma mea, chiar daca vine o data la 6luni sa isi vada fata cu DGASPC, dupa ea si si-a inchis si telefonul, ca nu trebuie sa fie stresata. Bunicii copilului, adica parintii ei, chiar daca mi-au tinut copilul cu forta si au sechestrare de minora, chiar daca nu m-au anuntat ca sotia este internata la psihiatrie, si am aflat de la ea, chiar daca mi-au tinut 2 luni copilul cu forta si din cauza asta mi s-a anulat cresterea copilului, si am fost repus in drepturi dupa ce am luat copilul la 3 luni de zile, vor sa isi vada nepoata. Chiar daca nici macar nu au venit la nastere si prima data si-au vazut nepoata cand a fugit sotia cu ea. Chiar daca mi-au intarcat copilul cand era sotia in spital, iar copilul dupa se trezea noaptea si plangea ca s-a simtit abandonat langa niste persoane pe care nu le vazuse, fara tatal sau si mama sa langa. La mine nu este respiro, este foarte greu, iar autoritatile fac situatia si mai dificila, iar ea acuma nu stie cum sa traga bani, de la o pensie de handicap pana la o pensie de intretinere din cauza bolii. Singura autoritate care a facut ceva concret a fost politia, dar mi-au si zis, va ajutam pentru ca in tara asta tatilor li se dau greu copii, iar ce a facut sotia dumneavostra este un risc mare pe viitor la copil. Putea sau poate pe viitor sa fuga la ”un matus” cu fetita, si le aranjeaza matusul pe ambele. Si noi avem copii si nu ne dorim asa ceva.

      • Roxana spune:

        Foarte logic ce spui. Poate fi foarte usor cazul multor cupluri.Cand adultii nu se mai iubesc, devin indiferenti unul fata de celalalt iar indiferenta se rasfrange automat asupra copiilor. Daca mama nu poate fi indiferenta fata de copii, poate fi fata de sot si ea insasi…and the things go down from there. Barbatii in general renunta mai usor…Putini se apuca sa se „reinventeze” ca sa redevina atragatori sau sa o incurajeze si pe ea sa se reapuce de un hobby, sau sa readuca o frantura din omul care era odata. E greu pentru amandoi si intr-adevar, uneori solutia trebuie sa fie separarea. Autoarea a procedat foarte bine.

  • Ella spune:

    Eu cred ca se simte foarte vinovat fata de copii, ca nu mai sta acasa. Atata tot.

  • Maria spune:

    Sincer mie mi se pare ciudata transformarea asta brusca din tata invizibil in tata foarte implicat mai ales pt ca fosta sotie nu-si explica nici ea transformarea. As zice ca vrea sa o recucereasca dar am inteles clar ca fata de fosta sotie nu face nici un gest. Pacat ca a trebuit sa se ajunga la divort ca sa devina asa tata dar este foarte bine , chiar minunat ca iesit ceva bun in urma divortului. Putini barbati au aceasta atitudine,de cele mai multe ori invinge orgoliul si ambitia.

  • Rox spune:

    Eu am crescut toată viața așa, împărțită între mama și tata, nu știu cum e altfel. Ei fiind oameni civilizați, pentru mine a fost un real câștig: vacanțe și concedii la dublu, cadouri cu diverse ocazii din două părți, iubire dintr-o grămadă de părți, plus un frate 💗

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *