Lisabona e bună cu mine (III)

Nu ştiu nici ce oră, nici ce zi e acasă. Nu-mi spuneţi, nu vreau să ştiu. Trăiesc aici un pachet de zile care încep cu briză direct în pat, paşi scîrţîitori pe podeaua de lemn, spălat pe dinţi în miorlăit de pisici portugheze, pasteis la micul dejun, plimbări printre case cu faianţa pe dinafară, prînzuri cu creveţi fierţi, copţi, prăjiţi, tocaţi şi vino verde rece şi acidulat, după-amieze cu castele colorate şi seri cu vin de porto dulce cu gust de butoi bătrîn.

Aş putea sta aici trei decenii şi nu mi s-ar părea deloc c-am trăit degeaba. M-aş îngrăşa dimineaţa şi-aş slăbi pînă seara pe străzile astea abrupte. Aş purta sandale şi mi-aş lăsa părul să crească pînă la genunchi, aş învăţa să spun Bom noite în urechea bronzată a omului meu şi cine ştie ce alte lucruri nemaipomenite aş putea face aici spre deosebire de acasă, unde parcă mi se închid drumuri cu încăpăţînare. Dar nu-i nimic, mai am timp să pun la pachet în minte binele ăsta de-aici.

Mai ales că azi m-am plimbat nesupravegheată prin două castele care mi-au adus aminte cît sînt de Prinţesă. N-am un Regat anume şi nici pat cu baldachin, dar în capul meu schimb lucruri cu o învîrteală de gînd, şi asta e tot ce contează, nu?

Castelul neomanuelin Palacio da Pena:

Şi joaca de arhitect nebun Quinta da Regaleiro:

Acum, de exemplu, îmi doresc să se întîmple ceva care să mă facă să mă mut pentru trei decenii aici. Ia să vedem ce amestec de energii e necesar pentru un asemenea giumbuşluc…

Pînă una alta, mîine la 6 dimineaţa plecăm spre Porto. Aud că şi acolo se petrec chestiuni formidabile. Şi nu mă refer aici doar la vinul de Porto! Acasă ce mai e? În afară de o lipsă acută de pasteis de nata…

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4218

15 comentarii

  1. am vizitat cateva oresa din Portugalia,o sa iti placa in Porto,mie mi-a placut podul pentru masini,astept sa citesc postarea si despre acest oras/

  2. Olaa! Seducatoarea Lisabona..cum altfel.. si eu am cazut prada farmecelor ei si m-a cucerit iremediabil. Stiu ca Portugalia este una din tarile cu cele mai multe zile insorite dintr-un an din Europa, prin urmare exista un grad ridicat al calitatii vietii. Obrigadaa 🙂

    P.s. ‘Bacalhau à Brás’ merita incercat neaparat!! Este una din mancarile lor de suflet!! Si a mea:)

  3. acasa, e plin de prosti. Ti-as spune sa nu te mai intorci… ramai acolo in linistea ta. Dar, e nevoie de cineva sa contrabalanseze lucrurile aici. Ma rog.. daca mai ai chef…

  4. pe mine m-au impresionat si podurile, vasco da gama si 25 abril. imi pare rau ca n-am vizitat castelele din fotografii, era prea tarziu cand am trecut prin sintra…

  5. Porto este superb, dar cred ca ai constatat deja asta 😀
    Daca ai pozat/ intrat in Quinta da Regaleiro te rooog posteaza ceva poze, eu nu am mai reusit sa intru in palatul ala si mi-as fi dorit. Ramane pe data viitoare…

  6. am ajuns din intamplare pe blogul tau…sau poate ca nu…pentru ca si eu m-am intors din Lisabona in urma cu o saptamana si sentimentele mele seamana mult cu ale tale. m-as muta si maine acolo chiar daca ar tb sa invat portugheza (cu toate ca stiu franceza si inteleg bine spaniola si italiana, limba asta mi s-a parut de nepatruns). noua ni s-a parut mai ieftin decat alte capitale.
    am facut febra la picioare de atata coborat si urcat, dar era o amorteala placuta, ca seara ieseam iar desi eram rupti dupa o zi de colindat, nu ne induram sa stam in hotel. iar portughezii chiar daca vad ca nu intelegi o iota, continua sa vb cu tine. imi pare rau ca n-am gustat „vinul verde”, nu stiu de ce, am baut in schimb ginjinha care e un fel de visinata de-a noastra.
    desi au o multime de muzee, n-am calcat in nici unul orasul in sine e un muzeu. mi-a facut placere sa citesc impresiile tale 🙂

    • Bine-ai venit, Dorina!
      Da, dealurile lor ne-au terminat şi pe noi muscular. Vinho verde a fost nelipsit de pe mesele noastre, a mers la fix cu peste si creveti. Am gustat si visinata, dar nah, eu nu prea ma omor dupa bauturile dulci. Nici noi nu ne-am inghesuit in muzee, ne-a fost de ajuns orasul, cum bine zici.
      Ma bucur ca v-a priit si voua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *