Casa Bunicii

Acesta este un post scurt scris la cererea Bunicii și plătit cu trei felii de chec. Zice că de ce-am zis în postul trecut că ușile ei de lemn scîrțîie, dacă o să creadă lumea că stăm într-o cocioabă?

Bunica, te rog să mă ierți. Oameni buni, Casa Bunicii nu e deloc o cocioabă. E casă mare, cu multe camere (azi noapte de exemplu, fiecare femeie a casei a dormit în camera ei, singură, și tot mai era loc). E luminoasă, răcoroasă vara (18 grade în camera din fund, adică aia cea mai la adăpost), călduroasă iarna (sobe bune, nu cum se fac acum), foarte bine izolată fonic (nu ca apartamentul nostru cel nou și scump în care ne auzim unii pe alții și cînd batem din gene), are cel mai mișto cerdac, de pe care vă și relatez acum, de altfel, e înconjurată de flori și pomi și vie.

Mă jur că asta-i cea mai faină casă din toate în cîte am stat. Și nu zic așa doar pentru că în ea am crescut. Sau că o iubesc pe Bunica. Sau pentru chec. Chiar e nemaipomenit aici. Aseară stăteam sub mărul din spatele casei și mă gîndeam cît de extraordinar e că sîntem acum toate patru aici, fetița mea, eu, mama și mama ei. Că mama a știut să mă învețe s-o iubesc pe bunica, bunica m-a învățat ce frumos e să ții familia aproape, cît de norocoasă e Sofia să poată alerga prin grădină nu numai după găini și bunica, dar și după o străbunică și un străbunic (nepereche) care sînt sănătoși, care se joacă și rîd cu ea. Nimic nu se compară cu asta.

Iar pentru necredincioși, iată Casa Bunicii, nicidecum o cocioabă.

Resize of IMG_3353

Eu am chiar Răpirea din Serai deasupra patului, deh, am primit camera cea bună!

IMG_3351

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4208

12 comentarii

  1. Ce frumos 🙂 Neaparat sa faceti o poza toate 4 – patru generatii de femei din familia voastra.
    PS: me happy ca blogul a fost restaurat asa cum il stiu.

    • @Greta – frumos gand cu poza de 4. Am facut-o si eu toamna trecuta, cu cele 4 generatii: noi am fost insa trei barbatei si o doamna in poza (bunica), fiindca bunicul s-a dus acum 4 ani. Foarte frumoasa poza, tin mult la ea: strabunica, bunicul, tatal si baietelul.

  2. Eu sunt si mai norocoasa decat tine: chiar am ajuns sa locuiesc in casa bunicii! Cand am decis sa ma mut de la mare spre o zona de deal(din cauza astmului) am cautat sa cumpar o casa dar in cele din urma nu m-am indurat sa las in paragina casa bunicilor, in care nu mai locuia nimeni de cativa ani si am reconditionat-o pe aceasta. Acum, pe langa comfort am si multe amintiri. Iar la mine scartaitul face parte din patrimoniu, ca Mamare, strabunica cea paranormala tot bantuie pe-aici cum vrea , ca pe ea nici moartea n-o poate potoli!:)

  3. Casa Bunicii seamana foarte bine cu casa Bunicii mele,la care petreceam toate vacantele de vara…
    Bucurati-va unii de altii acolo,sa fiti sanatosi!

  4. Ce frumos, ma bucur pentru voi si mi se rupe inima de mine. Am pierdut-o pe Bunica anul trecut, n-am apucat sa ii duc nepoti acasa. Sa ii faci Sofiei mii de fotografii acolo, sigur le va aprecia cand va creste. Nicaieri nu e ca la Bunica!

  5. Apăi nu ştiu despre ce cocioabe vorbiţi voi acolo dar de-aci de la mine se vede ca un conac şi chiar de-ar avea o singură odaie tot conac s-ar clasifica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *