MARE mic

Cît el doarme, fug să mai stau cu ea. Ea, care-acum îmi pare MARE, e ditamai fetița, are cochetării, discutăm, uneori îi spun hai să ne jucăm și ea îmi spune mai bine hai să vobim. Și începe o poveste cu un șoricel pe care l-a găsit la mine-n buzunar și care vrea să se joace. Are mîini mari și picioare grase, e grea de abia o mai pot ridica, are șunculițe peste tot, o pot strrrrrînge în brațe, mă strînge și ea înapoi, ne sfătuim, alegem împreună ce să mîncăm și cum.

Apoi se trezește Ivan și fug să-l iau în brațe. Și el e atît de mic față de ea, e numai piele și os, e ușor ca un fulg. Mîinile lui sînt mici și fragile ca niște antene de păianjen, încă nu mă vede, doar mă aude, mă miroase, se lipește de mine ca un animăluț care vrea căldură și adăpost.

Apoi cu el cu tot merg înapoi la ea, care iar mi se pare uriașă. Și ce mică mi se părea înainte să-l țin pe el în brațe… ea n-a fost niciodată așa subțire și fragilă cum e el, ea mereu a fost pufoasă, înfiptă, decisă, independentă. El e subțirel, lenevos, lipicios. Și atît de mic că m-apucă teama.

Amîndoi sînt mici, amîndoi vor aproape de mine aproape tot timpul. Totuși, amîndoi sînt mari, mai mari decît erau ieri sau acum o săptămînă. Trece timpul foarte repede. Și asta mă bucură în cazul lui Iv, care e musai să mai crească, să pună cărniță pe el, să-l simt cum luptă să crească. Și mă întristează în cazul Sofiei, care e atît de adorabilă acum c-aș vrea s-o păstrez încă o vreme exact cum e.

Sînt atît de diferiți deja că mă apucă nerăbdarea. Cît de departe unul de altul s-or arunca? Și cît de mult s-or iubi tocmai de-asta?

18 Comments

  • Loredana spune:

    S-or iubi, cât or putea! Bine, cine știe pe unde-i va purta viața, pe fiecare dintre ei? Dar cred că mare parte depinde de voi, părinții lor, să-i învățați, să-i îndrumați. Și cu voi doi alături, cum ar putea să nu le fie bine, când se presară dragoste pe acolo, la fiecare pas, când sunteți un exemplu de familie? Dacă noi, oamenii ăștia care te citim, învățăm de la tine – ohh, da, cum mă faci tu să-mi doresc să-l strâng – și mai des – în brațe pe Puștiul meu de șase ani tot mai independent, cum nu vor învăța copiii tăi?!

    Să fie sănătoși, amândoi. Las că se face Iv puternic, așa, pas cu pas. Aveți voi toate ingredientele să reușiți. Și tu, și Omul, și Sofia, așa mică – mare cum e, încă, sau deja… 🙂

  • Carla spune:

    Peste…doua luni, sa spunem, Iv va fi pufos si din punctul tau de vedere si din cel al Sofiei.Cui crezi tu ca ii va adresa el cele mai haioase si voluntare prime zambete? Si cine va simti cum ii freamata inima de bucurie si emotie, privindu-i? Acum e perioada aia de inceput si acomodare,dificila pentru toata lumea, cand inainte de toate, oboseala primeaza.
    Da’uite, doua saptamani deja au trecut.
    Sa fiti sanatosi cu totii!

  • Ioana spune:

    Poate cu cat sunt mai diferiti, fiind amandoi ai tai, se vor iubi mai mult 🙂 Tu cum ai reactiona daca ai avea un frate mai mic? L-ai iubi mult si „pufos”, presupun. La fel si Sofia, ca doar a ta e 🙂

  • catgal spune:

    O să fie și Iv pufos și (mai) frumos. Zic și eu că am avut aceeași greutate ca el și am ieșit o fetiță frumoasă dulce și lipicioasă. Dar, da, mie stăbunica îmi zicea mereu că așa bebeluș mic ca mine nu a văzut niciodată, se tot mira și când aveam 18 ani că mică am mai fost :))).

  • Robo spune:

    „uneori îi spun hai să ne jucăm și ea îmi spune mai bine hai să vobim”

    da domne, am ramas si eu masca aseara, am si uitat sa-ti spun.
    stii ca de vreo luna cand o ducem la culcare zice de 10 ori ca ea nu e pregatita de somn si trebuie sa mai stam cateva minute cu lumina aprinsa pana zice ca e gata de somn.

    aseara, in minutele alea, am inceput o discutie despre albine, ca avea un body cu dungi orizontale care nu era prins la spate si i-am zis ca seamana cu o albina.
    si am inceput sa discutam despre ce am vazut la tv acum cateva zile: ca albinele mananca polen pe care-l iau de pe flori, ca din polen ele fac miere cu care isi hranesc puii si din astea.

    dupa un timp ii spun „hai sa te pun in patut si poate vei fi pregatita de somn”

    la care ea mi-a zis: „nu vreau, vreau sa mai povestim despre albine”
    prima data nici nu am inteles clar, ca avea si suzeta in gura, si am crezut ca vrea sa-i spun o poveste cu albine si ma gandeam care poveste o fi cu albine, asa ca am intrebat-o

    si a zis nu, ea vrea sa mai „povestim despre albine”.

    m-a spart.

  • Loredana spune:

    Exact asta ii spuneam ieri unei prietene. Sunt așa minunate mici, fetele noastre, că n-as vrea să crească. As vrea sao păstrez așa măcar pentru o vreme, să ma pot satura de minunile pe care mi le oferă in fiecare zi.

  • Anda C spune:

    Ce frumos ai scris!….Am citit de multe multe ori!

  • simoniq spune:

    Hehehheeheee
    la mine este si mai ciudat… dupa tinut si dragalit mult in brate bebe miiic, ma simt asa ciudat cand vine copil mare de 7 ani sa se cuibareasca la mine in brate… foarte ciudat… 🙂

  • iulia spune:

    Asa am si eu 2 fetite diferite.Cea mica s-a nascut acum 3 luni cu 2.790 kg si era subtirica subtirica. Acum are 5.850 si e pufosica dar nu ca ce mare card la 3 luni avea 8 kg. Daaaa, sunt foarte diferite iubitele mele si cred ca asa e in fiecare familie. Si eu si sora mea am fost la fel de diferite de mici. Mie imi place

  • Omnia spune:

    Awwwww… Si pe mine m-a marcat definitiv si uluit pe viata cum in doar trei zile cat am plecat sa nasc, bebele umblator ramas acasa s-a transformat in baietel mare (avea 2 ani si 4 luni). Iar cel mic, desi foarte mare pentru un nou nascut (4 kg/56 cm), mi se parea ultra-fragil si moale si cald si mirosind a lapte si iubire. Si diferenta asta nu se estompeaza prea curand 🙂 E frumos sa sunt diferiti, e un fel de mare echilibru in complementaritatea asta.

  • Oana spune:

    Sof cea mica – mare are inclinatii in ale comunicatie de timpuriu , ii place conversatia, ce mai o adevarata urmasa a Printesei. Ce scumpa e asa la taifas cand cu mama cand cu tata, si cu pasi repejori va deveni o talentata naratoare.
    Peste vreo 2 ani tatal isi va initia in povesti cu albine pe micul mare Iv, care va fi cu siguranta pufos, pumos iar mica marea domnisoara Sof il va completa apoi cu cine stie ce raspunsuri uimitoare, lasandu-l masca. Copiii sunt uimitori si formidabili in ale retinerii de informatii din orice domeniu, pe care apoi si-le aduc aminte exact la momentul potrivit.
    Bafta si multa putere in cresterea celor 2 copilasi mici -mari care va aduc atata bucurie si efort in acelasi timp.

  • Stefi spune:

    Chiar si obosita, nedormita, ai scris asa de frumos…

  • Magda spune:

    Ai mei au fost complet diferiti inca din pantece, apoi ca ritm de crestere (alaptati exclusiv, la 6 luni Ana avea greutatea pe care Matei a atins-o abia la un an- 9 kg), ca temperament (Matei cel iute de picior si sigur pe el vs Ana cea domoala care de la 7 luni statea si cate o ora in fundulet mosmondind doua jucarii), ca mod de a se desprinde usurel de noi ( Matei care dupa ce se vedea la bunici uita ca are mama si tata, vs Ana care intreba din ora in ora de noi), ca fel de a se juca ( Matei- mereu in actiune, fericirea lui depinzand exclusiv de atentia adultilor din jur , vs Ana care se duce sa isi ia cate o carticica din biblioteca ei si rasfoieste si „citeste” cu intonatie de una singura) si tot asa. Cam atat de departe s-au aruncat unul de altul pana acum.

    Cat despre iubire…se iubesc si se cauta unul pe altul, Matei-cel-mare are o empatie iesita din comun (cand cea mica si-a prins degetul in usa, Matei a plans vreme de un ceas de mila ei), iar Ana il prefera oricaror copii atunci cand ies in parc, ii ofera lui prima data orice primeste ea bun, ii sare de gat cand se intoace seara de la after-school.

    Nu, nu exista nimic mai minunat si mai important de atat pe lumea asta mare!

  • Rodica spune:

    Foarte frumos ai scris! Ei sunt mari insa au atata nevoie de noi! Astazi l-am ridicat pe Tudor in brate dupa ce nu mai facusem asta de 2 luni cred (sarcina, apoi cezariana) pentru ca nu voia deloc sa se culce desi era foarte obosit. I-au sclipit ochisorii si mi-a zis: „mami, Tudo sus”. Mi-au dat lacrimile instantaneu. Noi ne dragalim in fiecare zi, nu credeam ca ii poate lipsi ridicatul asta atat de tare… in 2 minute a adormit. Anastasia mea deja a implinit 4kg la 5 saptamani de viata, dupa ce s-a nascut cu 2650g, asa ca se poate (alaptata exclusiv). Succes si multa distractie cu amandoi.

  • IriHor spune:

    Acelasi sentiment il traiesc si eu cand petrec timp cu baiatul de 5 ani si apoi ma intorc la gaza de nici 2 luni….Doamne, el imi pare urias, iar ea o furnicuta!!! Ma intrebam inainte sa nasc cum voi putea sa ii iubesc pe amandoi la fel…si acum imi dau seama ca ii iubesc la fel si totusi diferit, iar inima mea este suficient de mare sa incapa amandoi. Cat sunt de minunati!

  • Veronica spune:

    Ce frumos ai scris! Mi-aduc aduc aminte cum, dupa ce am nascut gemenii, numaram zilele cu nerabdare, sa treaca mai repede, in urma lor sa-mi lase puisorii mai mari, mai puternici, fara sa realizez, in oboseala mea, ca acelasi timp imi schimba si puiul cel mare, care peste noapte s-a maturizat.
    Bucura-te de fiecare secunda, fiecare minut petrecute cu micul Ivan si mica-mare printesa Sofia; timpul va trece, oricum, in ritmul lui, dar bucuria cu care iti umplu ei inima, ramane.
    Si cat de minunata poate fi Sofia, in secret asa mi-o imagine si eu pe Elena, peste vre-un an.
    Iti recomand o carticica ptr. copii (cartea noastra preferata) care trateaza subiectul asta: „I love you forever” by Robert Munsch. (sa ai batiste la indemana).

  • Laura spune:

    Mihut a avut 2.5 kg cand am iesit din maternitate…nu am avut cum sa-l scutecesc textil ca practic nu avea fundulet…spatele se continua cu piciorusele…dar era un nerv tot…slabutz, dar musculos…acum la 6 luni are 7.45 kile si 70 cm…recupereaza imediat si se fac mari muuuuult mai repede decat am vrea noi…multa sanatate si putere sa-i managiuiesti pe amandoi si sa te mai odihnesti si tu…va pupam si noi si Mihu mic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *