Uitasem ce carusel e viața cu un nou născut! Cum nicio zi nu seamănă cu alta, nici pe departe. Cum azi se doarme cu orele în brațe, mîine deloc, nici în brațe nici jos nici sus, poimîine poate juma de oră în mașină, ieri a mîncat, azi nu prea, ieri n-a plînsdeloc, azi parcă a plîns cam mult. Slavă Domnului c-am scăpat de stresul de la primul copil, cînd fiecare zi altfel (adică toate) venea cu un set de griji și panici legate de: piele, plîns, vomă, pipi, caca, ochi, sughiț, strănut, unghii, somn, lapte, pîrțuri, cîte, cam ce culoare și miros, cauze și efecte etc etc. Acum barem îl las (nu și din brațe) să crească în legea lui și știu că toate de i se întîmplă sînt absolut normale.
Și-l las cîteva minute jos și stau numai cu Sofia. Și ce ușor mi se pare acum să stau cu un copil mare! Bine, ea n-are nici doi ani jumătate, dar e ditamai omul comparativ cu frate-său. Ne sfătuim unde să mergem, ce să mîncăm, își alege singură hainele, se încalță singură, mănîncă singură. Zilele trecute am făcut ordine în jucării, avea sute de prostii și nu se juca, evident, cu nici una. Am discutat înainte și cînd a venit vremea să aleagă ce vrea să păstreze, a fost foarte onestă și înțelegătoare și am reușit să dăm deoparte cam 90% din ce avea. A păstrat cîteva plușuri, lego, puzzle, mașinile și covorașul traseu, un joc cu bile și cam trei sferturi dintre cărți. Și-a luat la revedere de la cutiile și sacii care au plecat spre stradă și gata.
La somn cu ea, parfum. Îi citim o poveste, se mai frichinește în patul ei, adoarme.
Cu Ivan, pfff. Nici el nu știe ce vrea, d-apăi eu. Noroc că nu-s prea multe de vrut la 8 săptămîni. La somn, plimbat cu el în brațe 2 kilometri prin cameră. Cînd ațipește și te oprești. zbang, ochii mari, o iei de la capăt. Îi e foame, îl pun la sîn, n-are răbdare, se zbate, țipă. Țipă și la caca. Plimbă-l. Masează-l. Plimbă-l încă o vreme. Nu-mi simt tălpile de două luni încoace.
Da, clar e mai ușor cu copilul mai mare. Poate mi se pare așa și pentru că acum stau mult mai mult cu cel mic și mi-e dor de ea, de lucrurile pe care le făceam doar noi, de timpul nostru împreună, care acum se rezumă la cîteva minute furate. Nu mai pot pleca de-acasă doar cu ea, Ivan se cere la sîn foarte des. Îl mai pun în bouncer și-i spun, să audă și Sofia: Uite, Ivan, acum mă joc cu Sofia și tu te uiți la noi, bine? Și el are răbdare uneori 1 minut, alteori 10 înainte să vrea din nou în brațe. Alteori, cu el în brațe mă joc și cu ea, dar e greu, mă uit la ea și văd că vrea mai mult, vrea înapoi la zilele în care eram doar noi.
Pe de altă parte, dac-ar fi doar el, iar ar fi foarte simplu. Fără sentimente de vină față de ea, doar îl ții în brațe, îl pui la sîn, îl plimbi. Ieși la plimbare de trei ori pe zi cu copilul purtat, mergi la poștă, la piață, la bancă, te plimbi în parc, bei o socată, viața e ușoară. Cînd însă acasă plînge după tine încă un copil de-al tău…
Ce enervant e că a trebuit să am doi copii ca să înțeleg și să apreciez cît de simplu era doar cu unul, fie el nou născut sau toddler! 🙂
Postul asta ma face sa incerc sa nu ma stresez prea mult cand o veni bebelusa si sa incerc sa ma bucur de fiecare clipa, ceea ce in teorie pare perfect fezabil, chiar azi dimineata ma gandeam ce o fi asa greu, ca teoretic stiu cam ce ar trebui sa stiu .
Parca vad ca atunci cand ne vom trezi cu ea acasa toata teoria noastra se va duce pe apa sambetei si voi fi exact cum ai zis tu mai sus ca erai cu Sofia :))) si cand ma gandesc ca mai e atat de putiiin, mi se pun niste noduri in gat si nu imi vine sa cred!!
Ce enervant de frumos și de greu și de bine. Ahh, cum spui tu lucrurile! În același timp, mi-e dor de-un puști mic mic, și mi-e teamă. Teama e în câștig, deci nah, unul mare să fie. Unul care începe școala în câteva zile. Mda, când a fost mic, nici nu mai știu…
Zi faină!
Cu jucariile eu am facut asa: niciodata TOATE jucariile la indemana copilului, ci readuse la joaca prin rotatie, pentru ca cei mici se plictisesc repede. Atunci cand reapar vechile jucarii cu care nu se mai jucasera demult (pentru ca au fost stranse si depozitate) au o bucurie foarte mare, mai mare decat la cumpararea unei jucarii noi.
Da, de asta imi e teama si mie gandindu-ma la un al doilea. Mai spun uneori ca as da timpul înapoi să-l mai cresc pe Matei o data cu tot ce stiu acum, si toți imi spun „mai fa unul” , pau nu-i același lucru bre! E iar greu si nu stii cum sa te organizezi, ca-s doo … iar faptul ca nu poți fi acolo fix când fiecare are nevoie de tine e cel mai dificil.
O mămică de trei imi spunea „cand l-am făcut pe al doilea mi-am zis <ce fraiera eram când ma stresam cu unul, ce simplu era. Ei stai sa vezi cum e cu trei, cu doi era parfum! " 😀 😀 😀
Ce reconfortant sa vezi ca nu sunt piesa unicat pe lume! credeam, si nu dintr-o stima de sine exacerbata, ca numai eu am framantari, ca numai eu cuget in exces, ca numai eu sunt capabila sa-mi administrez doze de vinovatie ce ar putea ucide. Si care chiar imi ucid linistea sufleteasca pentru o buna bucata de vreme, pana ce se milostiveste partenerul de caruta, cu logica lui imbatabila, sa-mi tina un discurs cu taria unei potiuni intaritoare despre cum nu am trisat cu nimic, ca mi-am facut bine treaba, ca nu e necesar de mai mult.
Eu zic sa-l ai si pe al 3lea, poate o sa ti se schimbe parerile despre cum e cu 2 🙂
dap. e mai greu cu doi.
cand vor fi mari sper ca vor fi fericiti sa se aiba.
subscriu. te doare inima de ambii, nervii, spatele si talpile.
cu compasiune,
A-ha-haaa! Bun venit in club! Mie imi da mana sa rad acum, ca am lasat in urma perioada mai grea. Dar sa stii ca e loc si de mai multa actiune: de exemplu invatatul pentru un examen (mega-important) peste zapaceala de a avea 2 copii cu nevoi si ritmuri diferite! :)))
Cunosc situatia foarte bine.Ai mei au 5 ani si o luna baiatul si 2 ani si 3luni fata.N-a fost usor si nici nu e….dar e super frumos.Legat de timpul liber petrecut doar cu cel mare..cred ca de fapt noi parintii ducem dorul la momentele acelea cand aveam doar unul.La inceput,fi-miu cel putin ,era dornic de activitati fara sor-sa…dar acum sincer am vrut sa o lasam pe fata acasa cu mama mea sa mergem sa ii cumparam lui una alta pentru gradi,o inghetata si putina plimbare doar noi 3 si ne-a refuzat…abia l-am convins sa mergem la cumparaturi ca era necesar(sor-sa dormea ca altfel oluam si pe ea).Sunt multe momentele cand se paruie la propriu dar si cand nu se vad cateva ore e dragoste mare pe ei.Rabdare multa!
P.S.Nu ti-am mai scris pana acum dar te urmaresc de ceva vreme
Eu as spune ca e muuult mai usor cu bebe mic de doua luni decat cu un nazdravan „mare” de doi ani. In cazul meu asa e. Dar e tare frumos cand nu e greu :-). Cumva incepi sa nu iti mai apartii. Am bluzele murdare de lapte si fusta/pantaloni de praf de la picioarele murdare. Vinovatie nu prea am timp sa simt, si o simt rar. La noi tati este idolul lui nr 1 si cand e acasa el este in charge. Iar bebe vrea doar san si nani si pupici pe falcute 🙂
se poate şi altfel, am 2 fetiţe, una de 2,4 luni şi cealaltă de 4 luni, greut a fost in prima luna, până ne am făcu un ritm…încă dinainte să nasc mi am propus pe cât posibilul să nu o neglijez pe cea mare iar pe cea mică să nu o fac dependenta de mine(lucru pe care l am făcut şi cu prima fetiţă şi am reuşit) …cea mică mă solicita pt mese şi schimbat, in rest in mare parte dormea, ştiu mulţi vor spune ”ai copil” cuminte, dar a fost greu, răbdare din partea mea şi plâns din partea ei, şi uite aşa am timp pt amândouă, iar eu nu am luato razna…probabil unii vor spune că nu e corect, ca şi cea mică avea nevoie de aceiaşi atenţie, dar pt confortul tuturor a fost perfect aşa…acum lucrurile stau altfel, cea mică a crescut, deja fetele interacţionează una cu alta, şi neavând dependenta de mine, la nevoie sta singura in tarc cu câteva jucări…aşa că se poate şi altfel…aaa, şi sunt o mămică singura, fără bona sau bunici.
of.. uite de ce, cand ma gandesc la un bebe nou, mi se face piele de gaina!!
Pentru ca stiu ca va trebui sa ma impart si nu stiu daca vreau/pot/rezist.. da’ tare mult as vrea un bebe mic, sa miroasa a lapte si sa stea lipit de mine..dar ma gandesc la ea, si ma vrea si o vreau si stiu ca n-am mai avea timp…oricum, mi se pare ca n-avem suficient timp.. 🙁 offff
Tare imi doresc si un al doilea copil, dar mi-e teama sa infrunt tot ce inseamna asta: vina sfasietoare, minute furate cu primul copil, schimbarea totala a ritmului cotidian atat de greu obtinut. Legat de topic, mai este o gluma: ” primul copil te stresezi, la al doilea incepi sa intelegi, la al treilea te distrezi…”
Si off topic (poti sa il stergi sau sa il postezi il alta parte), am gasit un articol despre „agresiuea lactationala” la tinerele mame, care explica tendinta lor de „leoiace” din primele luni de maternitate. Titlul mi-a placut: „o leoaica intr-un ceainic”:
Une lionne dans la théière…
Pour tout le monde autour de vous, ça ne fait pas un pli : vous êtes une jeune maman, dotée d’un merveilleux bébé, on vous félicite toute la journée. Vous souriez, vous êtes adorable, vous offrez du thé tout l’après-midi sans broncher. Heureusement que personne ne sait qu’en cet instant même, votre hypophyse maintient dans votre corps un haut niveau d’hormones impliquées dans ce que les spécialistes appellent « l’agression lactationnelle » (même si vous n’allaitez pas). Qui fait de vous une louve, une lionne, une tigresse, c’est à dire une mère sur la défensive, dotée d’une puissante compulsion à protéger son petit, remplie d’hostilité envers les autres… Ah, voilà peut-être d’où vient ce fond d’irascibilité qui vous donne parfois envie de mordre lorsque vous voyez du monde s’agiter autour du berceau …Vous vous retenez parce que vous êtes une fille bien élevée, mais en fin d’après-midi vous vous verriez bien bondir pour mettre tout le monde à la porte en montrant les crocs et en rugissant.
* imi cer scuze pentru erorile gramaticale din primul post (motivul: stau pe intuneric cu copilul in brate, care nu vrea/nu poate sa doarma din cauza unui puseu dentar, o mana a ramas amortit-contorsionata in jurul lui iar cu cealalta incerc sa scriu). Era vorba de: *agresiune lactationala si de *leoaice si poate mai sunt si altele, dar sper sa gasesc intelegere. 🙂