Lasă mîna jos…

Poate crezi că dacă-i tragi o palmă, doar una, o să înceteze să mai facă lucrul ăla care te enervează. Numai că o palmă nu e niciodată doar o palmă. „Doar” o palmă de la tine o să-l sperie cumplit, mai ales dacă e prima. O să-l umilească. O să-l doară. O să-l facă să se simtă pierdut, greșit, neiubit, străin. Știu, pentru c-am fost și eu copil și am primit o primă palmă. Mulți dintre prietenii mei au primit-o și ei. Ne-a durut, ne-a speriat, ne-a umilit. În plus, curînd o palmă n-o să mai fie de ajuns. Ce-o să faci atunci? O să-i dai un pumn? Zece palme? O să-l lași lat pe podea? O palmă, chiar și una singură, dată chiar și cu milă, doare. Rănește pe termen scurt și lung. Lasă o urmă roșie pe piele și un semn adînc în minte. O palmă distruge respectul și încrederea pe care cel mic ți le poartă. De iubit o să te iubească la fel, așa-s copiii, își iubesc părinții orice le-ar face, dar o să-i fie și frică de tine. Așa că lasă mîna jos…

Poate crezi că-i faci un bine, că așa crește copilul om drept, cuminte, responsabil. Dar nu-i așa. Doar pentru că și tu ți-ai luat palme cînd ai fost mic și totuși nu ai ajuns la casa de nebuni sau la pușcărie nu înseamnă că de asta n-ai ajuns la casa de copii, ci că uite, ai ajuns și tu să vrei să-ți bați copilul. Dacă tu ai reușit să fii bine cu tine ca adult nu este pentru că ai fost lovit cînd erai mic, ci e în ciuda faptului c-ai fost lovit. Poate dacă n-ai fi fost lovit acum erai un adult și mai bun, mai mulțumit, mai echilibrat. N-ai de unde să știi. Așa că nu risca, lasă mîna jos de data asta.

Ori poate ai impresia că pedepsele, inclusiv astea corporale, sînt bune, că ele dau rezultate în timp. Nu dau. Tot ce fac ele e să îndepărteze copilul de tine, să se teamă, să-și dorească să facă lucruri în ciuda ta. Vei avea nevoie curînd de mai multe pedepse, tot mai grele. Și unde duce asta? Ce-o să se aleagă de armonia dintre tine și copilul tău? De dragoste, liniște, empatie? Copilul se va retrage, se va îndepărta de tine, de casă, de familie.

Poate ai impresia că toți părinții fac asta din cînd în cînd. Că altfel nu se poate. Dar să știi că se poate, uite, la noi se poate. La noi și la mulți dintre cunoscuții noștri. Și noi avem doi copii care ne solicită mult, des, de fapt, tot timpul. Plus servicii, rate, muci, nesomn, dureri de măsele, griji. Nici noi nu prea mai facem sex. Și pe noi ne scot din minți ăștia cu legile și campania lor electorală ridicolă. Sîntem și noi obosiți, stresați, nervoși, împinși la limită. Cînd copiii ne scot din minți, respirăm, ne luăm un pic de spațiu, chiar și un metru contează, sunăm un amic să ne vărsăm veninul, numărăm pînă la zece, la nevoie dăm un pumn în perete într-o cameră în care nu ne văd copiii. Dar pe ei nu-i lovim, niciodată. Nici nu-i tragem de urechi, de păr, nu-i împingem, nu-i smucim. Se poate și fără toate astea. Și-ți jur că uite, copiii mei nu-s nici răi, nici nesimțiți, nici obraznici. Sînt în schimb înțelegători, calmi, duioși, independenți, inteligenți, empatici, iubitori cu noi și cu ceilalți oameni, cu animalele, cu florile. Nu cunosc violența și așa trebuie să fie.

Sigur crezi că nu e treaba mea cum îți crești tu copiii. Dar vezi tu, într-un fel e. De cînd sînt mama, simt că toți copiii de pe lume sînt ai mei. Cînd aud copii mici plîngînd, simt că-mi ies lacrimi din ochi și lapte din sîni. Mi se strînge stomacul cînd văd copii pălmuiți, jigniți, trași de ureche în parc, pe stradă, la magazin. Nici un copil nu merită să fie lovit, orice-ar face. În plus, copiii care cresc agresați învață că violența rezolvă lucruri, și poate vor vrea să rezolve lucruri cu copiii mei. Poate îi vor lovi în parc sau poate unul dintre ei va deveni soțul fetei mele și va vrea s-o învețe și el pe ea ce l-ai învățat tu pe el cînd era mic.

Sau poate nu crezi nimic, poate pur și simplu nu te mai poți abține. Ești și tu om și ăsta mic te scoate din sărite, parcă face anume să te enerveze cînd vede că nu mai poți. Să știi că el nu face anume, doar are nevoie de atenție, de iubirea ta, de brațele tale. Nu de palme. Așa cum te abții să nu lovești un șef absurd, un polițist care te-a amendat aiurea, un amic care-a fugit cu banii pe care ți-i datora, un politician care te lasă să mori de foame în timp ce el învîrte banii cu lopata, un neghiob care ți-a blocat mașina în parcare, poți să te abții să-ți bați copilul. Pe el îl iubești, așa-i? Iar pe ăștia pe care nu-i lovești deși te scot din minți, pe ăștia nu doar că nu-i iubești, ba am impresia că poate chiar îi urăști, măcar din cînd în cînd. Și la ei nu ridici palma…

Așa că lasă mîna jos, măcar de data asta. Nu-l lovi, nu-l împinge, nu-l urechea. Nu ajută pe nimeni, nici măcar pe tine. O să te simți vinovat, enervarea o să revină peste o oră sau două. Pe el sigur nu-l ajuți, nici pe moment, nici pe mai tîrziu. E mic, are nevoie de tine, are încredere în tine că faci mereu ce-i mai bun pentru el. Vrea să-l iubești, să-l protejezi de rău, nu să i-l provoci.

Știu cît e de greu, știu, sînt și eu acolo de cîteva ori în fiecare zi. Dacă eu pot, dacă atîția alții pot, poți și tu. Lasă mîna jos, măcar de data asta. Fă un pas în spate, încearcă altceva. Trage aer în piept. Ia-l în brațe. Îl iubești. Respiră. O să treacă, o să fie mai bine, doar lasă mîna jos acum, în secunda asta, și-apoi mai vezi tu…

Pin It

129 Comments

  • Macar de ar citi mai multi parinti articolul asta, cu siguranta am trai intr-o lume mai calma si vesela 🙁

    • Mary spune:

      aici e problema ca nu citeste cine trebuie..si dupa tot ele/ei cei ce lovesc se mira dece traim in o lume asa de mizerabila..cum de nu isi dau seama ca e din cauza lor???? :(( :(( zilnic vad copii maltratati sub orice forma … :((((

      • Printesa Urbana spune:

        Eu cred ca citeste si cine trebuie, stiu ca sint parinti care citind au inteles ca nu fac bine si acum incearca sa rezolve altfel sit tensionate.stiu pentru ca unii mi-au scris despre asta. Si daca macar inca unul intelege ceva din postul de azi, my job is done!

        • curelea spune:

          Mda……cu parere de rau, recunosc ca si eu imi ” atingeam” fetita atunci cand ma scotea din sarite, cand nu mai puteam rezista.se intampla in special cand eram cumva la capatul puterilor, epuizata, rupta de somn, etc.dar…..cu timpul m-am mai temperat, apoi te-am descopetit pe tine PRINTESA URBANA, da, crede-ma, citindu-te am inteles multe lucruri, printre care cel mai important e asta: sa las mana jos.MULTUMESC! acum sunt o alta persoana si sunt fericita pentru ca stiu ca si copilul meu e fericit, e altul acum.numai bine tuturor!

  • dojo spune:

    E atat de greu sa te abtii, mai ales ca ala micu’ nu se poate apara (inca). Nu te da in judecata, nu iti arde un dos de palma, nu-ti sparge oala de sarmale in cap. Daca ar putea, probabil si parintii ar incerca alte metode, pentru ca ar stii ca orice agresiune, cat de mica, li se va intoarce insutit.

    Sper si eu sa pot creste copilul fara sa ma razbun pe ea pentru neimplinirile mele. Nu este usor, dar ma gandesc ca, daca altii pot, voi putea si eu 🙂

  • mara spune:

    Plângea ieri o fetiță de vreo 2 ani și jumătate în tramvai în brațe la bunică-său, destul de tare. Era probabil obosită (era pe la prânz) și iritată de căldură, de tramvai, nimeni nu încerca s-o liniștească cu răbdare, îi tot ziceau „taci, că e rușine“. Cam toți oamenii din tramvai comentau că e „copil răsfățat, nebătut, vai de capul părinților mai încolo, uite nenea polițistu te dă jos“ etc.. Îmi venea să le urlu tuturor în față că e copil, că e dreptul ei să plângă, că nu plânge de prea bine, ci că sigur o deranjează ceva și nu știe să se exprime altfel. În cele din urmă a tăcut când i-a dat o altă bunicuță o bomboană.

    • dojo spune:

      Exista ideea asta cretina ca un copil plange de-al naibii ce este. Nu se gandesc multi ca exista sigur alte motive, unele la care poate nu te gandesti. E obosit / ii este cald, foame etc. Astea is cele facile. Dar sunt si motive mai ‘ascunse’, faptul ca poate azi nu s-a simtit suficient de bagat in seama, ca e frustrat de ceva etc.

      La mine se mira lumea de cat e de relaxata fii-mea si cat de vesela este. Rade toata ziua, eventual maraie, daca este obosita sau ii este foame, dar de plans asa mai serios nu mai plange de vreo 3 luni. Suntem mereu atenti la ea si la nevoile ei, iar rezultatele se vad.

      Am avut curaj sa plec cu ea in concediu, cand avea nici 6 luni, sta cuminte in masina, in scaun, mergem cu ea la cumparaturi in marsupiu sau in scaunul de masina (pe care apoi troneaza in carucior etc). Mai mare dragul. Dar si suntem 24/7 dupa fundul ei. Stiu cand trebuie sa doarma, are program de mancare, e imbracata cum trebuie (sa nu ii fie frig, dar nici cald – chestie pe care multi o ignora, ca au impresia ca un bebelus trebuie infofolit).

      Si, daca se intampla sa aiba chef de plans, foarte rar e drept, asta este. Fac tot posibilul sa ii rezolv problema in cauza, daca nu merge, o tin in brate si o mangai, pana ii trece. Sigur ca mai e cate un tampit care e deranjat, asta e, ghinion 😀

  • Vilma spune:

    Eu am fost pazita de violente fizica in familie. Insa am fost terorizata de tipetele tatalui meu. Uneori nu o facea intentionat, spune mereu ca asa e vocea lui. Pot spune ca si acum cand il aud tipand sau vorbind mai tare ma apuca tremuratul. Si asta tot violenta e din pacate. Speram sa fim intelepti si sa nu repetam greselile lor.

    Ai scris foarte frumos!

  • Dana spune:

    Stau singura cu el de la 8 la 18,19. Are un an si trei luni. Stiu ca de-abia incepe, dar… L-am bruscat o data. S-a uitat la mine, ca nu stia ce m-a apucat. In secunda doi m-am blocat. Nu stiam cum s-o repar. Mai bine imi dadea o palma peste fata decat sa se uite asa la mine, ca m-as fi simtit mai bine. Dupa aceea a inceput sa rada. Am trecut la joaca, s-au dus toti nervii si nu-mi mai trebuie neam! Mi-a fost rusine de copilul meu.

  • Patrick spune:

    Vreau sa incep prin a sublinia faptul ca nu sunt pro-bataie. Vreau doar sa intreb de ce sunt atatia copii obraznici, crescuti cu aceasta metoda. Nu e aplicata bine? Nu de alta, dar cand vezi atatea rezultate gresite in urma aplicarii unei metode, incepi sa te indoiesti de ea. Ori nu e buna, ori nu e aplicata corect. Inclin sa cred ca a doua, insa nu-mi sunt clare motivele. Stau in modul de abordare al copilului, al argumentatiei, sau…

    • Mihaela spune:

      parerea mea e ca acei copii nu sunt crescuti cu intelegere, ei doar nu sunt batuti. Educatia inseamna mult mai mult decat a nu bate un copil. E nevoie de intelegere, de fff multe explicatii spuse pe un ton calm, de a fi consistent in opinii, etc

    • andreea spune:

      @Patrick: s-ar putea sa fie ca parintii respectivi sa nu isi bata copii, dar sa fie si indiferenti si sa nu fie acolo pentru copii lor, sa nu ii ajute atunci cand au nevoie, sa nu fie fermi si convinsi atunci cand le impun limite sau sa nu le impuna deloc.

      • Patrick spune:

        Nu stiu daca sunt egoist, dar prefer un copil ‘pierdut, greșit, neiubit, străin’ dar care sa nu ma deranjeze, sa nu-mi incalce drepturile in parc, la restaurant, in viata sociala in general, decat unul crescut cu metoda aplicata gresit.

        Sunt ferm convins ca pe termen lung, bataia poate avea repercursiuni negative, ajungand un adult neadaptat, predispus la incalcarea legilor civile si morale, insa la fel poate ajunge si un copil crescut fara bataie. Poate ar merge zicala ‘decat sa o faci gresit, mai bine nu o faci’, desi din greseli invatam. Doar ca acei parinti nu realizeaza ca gresesc…

        Pot sa sper doar ca voi fi capabil sa o aplic corect, sa fiu unul dintre acei parinti mandri de copiii sai.

        • Patrick spune:

          Cand am scris ‘prefer un copil’, nu m-am referit la al meu, ci al altora.

        • irina spune:

          pai daca aplicam zicala „decat sa o faci gresit mai bine nu o faci” clar nu trebuie batuti. stim ca e o greseala bataia.
          un copil ‘pierdut, greșit, neiubit, străin’ dar care nu te deranjeaz, incalca drepturile in parc, la restaurant, in viata sociala in general acuma, o sa fie cel care la 17 ani te bate pana te lasa lat pt 50 lei, sau te impinge pe strada ca esti hodorog si abia te misti si el se grabeste.
          IN acelasi timp asta cu deranjatul este foarte relativa. si pe mine ma deranjeaza ca suna telefoanele la un spectacol, cat timp organizatorul nu zice nimic e alegerea mea daca ma mai intorc. Copii exsta si nu trebuie tinuti in casa doar ca sunt unii nebuni. exista locuri in care nu ai acces decat dupa 18 ani. Cei care nu supporta copii le pot frecventa fara riscul de a fi deranjati.

    • dojo spune:

      Cunosc o familie care-si mai ‘trozneste’ copilul. OK, cunosc mai multe, dar discutam despre ei. Copilul in cauza nu e mai nazbataios decat altii, dar mai face cate o dandana. A ajuns la faza la care isi primeste palma peste fund si sfideaza deja pe sistemul ‘na, mai poti?’. Faza la care parintii s-au cam blocat.

      Cand incepi cu agresiuni, trebuie sa te gandesti ca ala micu se va obisnui. la inceput il sperii ca urlii la el, apoi trebuie sa ii arzi un dos de palma. In curand nici asta nu mai merge, ca iti rade in fata, incepi deci sa iei cureaua la el. Unde se termina asta? Cum vei putea apoi sa mai faci educatie fara sa ii rupi oasele?

      Cei mai ‘rai’ copii pe care i-am cunoscut inca de mica erau cei batuti de parinti. Restul, care in cel mai rau caz luau o palma la 2 ani, erau mult mai relaxati, se bateau mai rar etc.

    • Laura spune:

      Obraznicia e modul prin care ei atrag atentia si obtin o reactie din partea celor din jur. Asta cauta. Orice reactie, pentru ca in familie le lispeste atentia, respectul si orice fel de comunicare. Sunt acei copii care la orice intrebare pusa, raspunsul primit de la parinti e : „Pentru ca asa zic eu!” Si eu am auzit-o de multe ori cand eram mica.. si probabil multi alti tineri cu parinti munciti prea mult de comunisti si mancati de neimpliniri si neajunsuri.

    • o femeie spune:

      copilul face ce vede.

    • Pop Timeea Ariana spune:

      Să ști că un copil este obraznic,răutăcios dintr-un motiv pentrucă nu a primit cei 7 ani de acasă, pentrucă uni parinți nu discută anumite lucruri cu copii lor pe care ei ar trebui să le știe și acest lucru vi-l spune o fata de 14 ani care nu a fost batută niciodata deși am facut o gramadă de boacăne dar acum la varsta de 14 ani am ajuns să înțeleg ce este bine și ce nu fara să fi fost batuta sau trasa de par pentrucă la mine în familie nici mama și nici tata nu au fost sfinți cand erau mici dar nu au fost batuți deși traiau pe vremea comunistă și dura a lui Ceaușescu. Dacă toți la copii li s-ar fi explicat ce este bine dar nu cu amenințari de genu „dacă faci asta e vai de tine ” sau „eu te-am facut eu te omor” nu ar mai fi atâta rautate în lume.Eu obsercă din ce în ce mai mulți copii prefera să spună unui strain sau chiar unui prieten problemele pe care le întâmpină decât să discute cu parintii.Eu am ajuns să discut orice amănunt cu parinți mei fie că este vorba de baieți pentrucă la un momentdat tot o să ajungem la o discuți din aceea. Prin aceste cuvinte vreau să subliniez faptul ca copii cu care nu se discuta cu calm ,blândețe și cărora nu li se precizează consecintele urmarilor sale dar nu aplicate de părinți ci de viața.

    • Oana Blythe spune:

      Ce înseamnă copil obraznic? Nici un copil nu e obraznic. Copiii au personalități diferite, unii sunt mai liniștiti, așa zișii copii cuminți unde oi pui acolo stau. Si apoi sunt ăștia „obraznici” care îndrăznesc sa împingă barierele pe care noi le- am creat pentru eu. Dar asta e jobul lor de copii si i- l fac al naibii de bine. Lăsați copii obraznici sa fie obraznici , ăștia vor deveni Adulții care mâine vor schimba lumea.

  • Andreea 28 spune:

    Cat e de adevarat!! !! Daca parintii ar fi supravegheati tot timpul de un alt adult (asa cum se intampla pe strada, la cofetarie..etc.) s-ar gandi de 2 ori inainte sa ridice mana!!

  • Mihaela spune:

    Iti spun sincer ca mi-au dat lacrimile, ma gandesc la puiul meu de un an pe care nu l-as putea lovi si ma gandesc la toti acei copii batuti pentru ca „fac” sau „nu fac”diverse. Frumos articol

  • mona spune:

    Copiii aceia „obraznici si rai” sunt defapt rezultatul ignorantei parintilor. Un copil are nevoie de limite pt a creste echilibrat insa limitele trebuie explicate, argumentate pe alocuri poate chiar negociate. In nici un caz impuse cu forta. E ok sa spunem Nu copilului dar conteaza cum o spunem. Acei copii la care te referi ori au foat lasati sa faca absolut tot ce au vrut indiferent ca provocau suferinta altcuiva, sa nu isi bata capul cu ei, ori sunt atat de nebagati in seama, crescuti de bone , after school-uri, tablete si tv-uri si singura data cand mami si tati vb cu ei e cand fac prostii.
    Cunost caz de copill batut ,pedepsit , la care se tipa in permanenta care face din ce in ce mai rau. Daca la 3 ani o linisteau rapid cu o palma la fund acum la 7 ani tipa si mai si, urla la maica-sa, spune ca ea fuge de acasa sa scape de ei. Nha poftim rezultat…unii copii sunt tinuti in frau cu frica pt ca sunt mai timizi mai aperiati dar unii cum e si fetita de mai sus au un caracter atat de puternic incat nuse intimideaza nici de la bataie nici de la urlete. Culmea cand se vb rezonabil cu ea pricepe.

  • Ioana Ivan spune:

    Superb…

  • Inka spune:

    Eu ma tot intreb ceva… si in fine, nu stiu cum sa o scriu fara sa (te) supar. Imi cer scuze de dinainte.
    Nu ma intreb ce zice mama ta cand citeste textele tale de genul asta. Dar ma intreb oare cum se simte…? Si daca se merita. Si sper din tot sufletul sa se merite, adica textul tau sa ajunga acolo unde trebuie, astfel incat copilaria multor copii sa fie mai frumoasa, si asta doar pentru ca parintii lor au citit textele tale la timp!

    • Printesa Urbana spune:

      Nu inteleg. De ce sa se supere mama mea?

      • Mary spune:

        desi intrebarea e adresata Printesei..am sa scriu si eu cum a reactionat mama mea cand am stat de vorba despre copilaria mea…prima data sa suparat si chiar a plans…dar nu plangea de cea ce „ii reprosam”(nu gasesc acum un cuvant mai acceptabil ) ci pt ca isi dadea seama ca cea ce a facut nu a fost intocmai bine si am crezut.o pt ca nu a fost imformata,pt ca la randul ei la fel a fost „educata”cu palma ,si asta sa transmis din neam in neam…acum stie ca bataia nu ajuta la nimic..si in general toti bunicii o stiu..unii nu o recunosc ce.i drept ….felicitari si multumesc Printesa pt tot ce scrii :*

        • ioana spune:

          da, si tata a zis ca nu ar putea sa dea in nepoti si nu ar proceda la fel daca ar avea sansa sa o ia de la inceput.

        • Lore spune:

          Mama mea nu mai recunoaste ca m-a batut :). Spune ca exagerez sau inventez. Poate asta e forma ei de autoaparare. Sa mai spun ca la noi acasa tipetele erau la ordinea zilei. Mi-a zis o data, de cand am si eu copil: ar fi bine sa mai tipi din cand in cand la copil, sa te mai descarci si tu. Cu toate astea, ea n-a tipat niciodata la copilul meu. Dimpotriva, e blanda si toleranta, e mama pe care mi-as fi dorit-o si eu.

          • Ella spune:

            same here! si bataie, dar mai ales agresiune verbala, ton ridicat, vorbe ca „eu te-am facut eu te omor” sau „te joc in picioare” chiar zilele trecute la o discutie tenionata i-am reprosat ca n-am uitat vorbele si bataia dar mai ales cand tipa la mine, de m-a prins profu de psihologie intr-a 11-a la catedra, de mana si m-a intrebat dar tu de ce esti asa o fiinta inchisa, timida, timorata.. se vede ca aveti pe cineva in famile care determina asta.. tata? ca si tu si sora ta sunteti la fel… numai ca la noi tata era painea lui Dzeu… era.. ca s-a stins fix acum 2 luni, dragul si scumpul de el fie-i tarana usoara…

            • Ella spune:

              si da, ca am inchis comentariul si nu mi-am dus ideea pana la capat, nici mama nu mai recunoaste zice ca exagerez si oricum.. toata lumea isi mai batea copiii si le mai zicea asa vorbe dar sunt eu prea sensibila.. partea proasta e ca bunica-mea e la fel de rea se pare ca de acolo a luat mama „lectii” de cum sa isi educe fetele.. iar eu la randu-mi descopar in mine porniri similare pe care incerc din rasputeri sa mi le educ.. deocamdata nu am copii, dar e cumplit cand prietenul meu ca sa ma loveasca unde ma doare cel mai tare, imi zice cand mai avem disensiuni, neintelegeri.. „esti rea ca maica-ta” punct ochit, punct lovit, ca praf ma face..

              • Ana spune:

                Si mie mi s-a spus si de catre tata si de catre prieten „ca mica-ta o sa ajungi”. Le-am inchis gura spunandu-le ca nu mi-e rusine de mama. Doar ca eu sunt eu insumi, chiar daca inevitabil mai seman in unele trasaturi si cu ceilalti care mi-au fost aproape. (Nu de violenta era vorba, ci de cu totul alta trasatura.Oricum nu mi se pare ok sa ataci parintele cuiva…indurerezi fiul/fiica inutil si ii indepartezi de tine. Deci, mai bine nu permite asa ceva si ai grija sa nu ataci astfel la randul tau. Si…. traumele astea se mai pot corecta/suporta mai usor/invata din ele cu ajutorul unui psiholog.)

          • preoteasa spune:

            Bunicii sunt creati sa apere ! Parintii insa trebuie sa mai ia si masuri ! Daca nu …atunci sunt parinti de decor !

    • Anca spune:

      Victima nu este niciodata vinovata!! Cel care a agresat ar trebui sa-si asume responsabilitatea pentru actele sale. Iar ce simte mama ei sau ce relatie au ele doua ar trebui sa fie un subiect personal, detaliat doar cei implicati, daca vor si atat.

  • Inka spune:

    Ziceai ca si tu ai primit „o prima palma”. Era de la mama, de la tata…?

    • Printesa Urbana spune:

      Da, e adevarat, am primit o prima palma, au mai urmat multe dupa ea. De ce s-ar supara mama ca eu povestesc despre asta? Eventual as putea fi eu suparata pe ea, ea pe mine insa… te rog sa-mi explici, cred ca imi scapa ceva.
      In plus, eu am scris textul asta cu toat empatia si intelegerea pentru cei care-si lovesc copiii, chiar nu vad de ce s-ar supara cei care se regasesc in vorbele astea. Inca o data, pls explain. 🙁

      • Mada spune:

        S-o fi referind la faptul ca ai pus-o pe mama ta „in the spotlight”, ca ai dat din casa, cum ar veni, si i-ai creat o imagine proasta. Trecutul e trecut, n-ai cum sa-l schimbi. Si parintii mei sunt foarte diferiti in rolul de bunici, iar cand le povestesc cat de greu mi-a fost atunci cand tipau la mine, erau distanti si deloc intelegatori, ori pun capul in pamant, ori motiveaza ca „asa erau vremurile atunci”… Unii oameni dintr-o anumita generatie chiar nu constientizeaza greseli grave de parenting.

  • Ioana P. spune:

    De acord ! Violenta naste violenta si durere, de toate felurile ! 🙁 Foarte frumos scris. De-ar citi si cine trebuie….

  • Xenia spune:

    Hmm…E mult mai usor de zis decat de facut. Printesa, te admir din tot sufletul si esti modelul meu de parinteala si de rabdare si de crescut copii dar, dar, uneori pur si simplu explodez si stiu, stiu ca nu e bine sa tip la pitic dar, dar..pur si simplu nu reusesc sa gestionez situatia. Nu vreau sa ma plang, stiu ca altii o duc si mai rau dar..una e cand nu ai si grija banilor si cu totul alta cand si muncesti, pe langa crescut copil(ii). Si atunci, cand se aduna problemele legate de munca, clientii care vor totul azi, acum sau, chiar ieri, si copilul care tipa asurzitor si timpul care trece si mancarea pe care nu ai apucat s-o faci si stii, stii ca nu ai cum sa renunti si sa stai doar cu el pentru 800 lei..explodezi. Stiu, stiu ca nu e bine. Stiu, stiu pentru ca si eu am fost crescuta la fel ca tine si inca nu am depasit perioada si experienta in sine si nu, nu as vrea sa fie si copilul meu la fel de marcat ca mine dar…. Uhh… Uneori imi e imposibil. 🙁
    Dai consultatii pe YM / Skype / ceva?

    • Robo spune:

      incearca niste carti de parenting, poate te ajuta.

    • Csilla spune:

      In aceeasi situatie. Numai ca noi luam doar alocatia, si da, stau cu ea pana ne mai tin balamalele. Deci la noi aia „doar 800 de lei” ar fi o avere. Anyways. Mai lucrez si eu printre picaturi, cand se poate, ce se poate. Cu ea dupa mine.

      Si da, si eu imi pierd cumpatul, mai ales la cate un tantrum, cand incerc sa o imbrac si ea n-are chef si se tranteste pe jos. Cand tipa pe masa de schimbat de imi pica urechile si nu stiu ce jucarie sa-i mai pun in mana si cum sa ma misc mai rapid, da, ma pierd cu firea. Da, am tipat la ea, dar nu am dat niciodata, si sper sa reusesc sa nu dau niciodata. Si s-o las mai moale cu urlatul. 🙂

      Da, Printesa, te admir foarte mult pentru toata rabdarea de care dai dovada mereu. Noi amandoi suntem firi foarte explozive, cand ne suparam, se stie. Vrem sa schimbam nebuniile prin care am trecut si sa-i oferim micutei o copilarie mai frumoasa. Sper sa si reusim. 🙂

      • Robo spune:

        scuze ca ma bag, dar cred ca gresiti cand puneti pe seama firii explozive sau a lipsei generale de rabdare izbucnirile astea ale voastre.

        uite eu de exemplu nu sunt un tip calm in general, cand ma cert cu nevasta ridic tonul foarte usor si fara sa-mi dau seama, insa copilul nu a reusit inca nici macar sa ma enerveze, darmite sa ma scoata din sarite. si face si ea aceleasi chestii ca toti copiii, inclusiv istericale ca nu vrea sa se imbrace cu aia sau nu vrea sa se incalte cu ailalta.

        e clar ca istericalele astea activeaza niste reactii prestabilite in noi.
        ce e interesant e ca reactiile astea pot fi controlate, iar primul pas e sa fii constient ca le ai si ca anumite comportamente ale copilului ti le vor declansa.

        una din tehnici e sa-ti propui sa iti iei macar o secunda de gandire inainte de a reactiona, o secunda de detasare, ceva gen „ok, sunt pe cale sa ma activez din cauza lui asta micu’, hai sa vad daca nu cumva pot rezolva altfel situatia decat sa ma activez”.

        nu inseamna ca vei rezolva neaparat situatia, insa obtii 2 avantaje certe: nu urli la el (ca nici urlatul nu ajuta, sa recunoastem) si poti gasi mai usor cai de negociere daca iti pastrezi controlul.

        • Rox spune:

          La modul general intreb: si ce faci cu reactia pe care ti-o inhibi ca sa nu urli la copil? Nu urli atunci, dar enervarile se aduna, se acumuleaza undeva in noi si la un moment dat tot rabufnesc. Am vorbit ore-n sir cu un psiholog despre ideea a nu-ti reprima trairile, sentimentele, ci a le lasa afara indiferent ca-s pozitive sau negative in momentul in care le traiesti, dar n-am ajuns niciodata la capitolul „ok, si cand te enerveaza copilul ce faci ca sa nu urli la el?” pentru ca nu sunt in situatia asta, dar ma gandesc uneori cum voi reactiona cand voi fi. Ideea e ca, intr-un fel sau altul, trebuie sa te descarci. Nu urli la copil (care e cauza), nu urli la partener (care n-are nicio vina), nu urli la sef a doua zi (ca nici ala poate n-are nicio vina), dar la cine urli? Cum te descarci?

          • Printesa Urbana spune:

            Eu nu cred ca e nevoie sa urli la cineva ca sa te descarci. Furia se poate descarca si prin plins, prin ris, printr-o activitate care implica efort fizic (dans, alergat, sarit in sus pe loc). Eu pling. alteori face sotul o gluma si rid tare, in hohote. Sau ma duc si frec energic chiuveta. Merge.

            • Ella spune:

              Da, mai vrem solutii din astea, mai scrie-ne despre experientele care cuprind gestionarea furiei si a situatiilor conflictuale… off ce subiect spinos..

            • Rox spune:

              Si eu plang dar de suparare, de dezamagire. De furie – urlu, trantesc, etc. N-as vrea sa ingrozesc viitorul copil, desigur, dar totusi de ce ar fi asa de grav sa stie ca mi-a provocat o astfel de reactie? De ce pentru copil e perfect accetabila orice manifestare a sentimentelor inclusiv trantitul pe jos si urlatul isteric si pentru adult nu?

              • mura spune:

                Imi permit sa-ti raspund: pentru ca pentru tine urlatul e descarcare,pentru copii e timorare,ei fiind f impresionabili.E ca si cum ar urla langa tine o gorila, sa zicem.Plus ca ei vor copia modelul.
                Copiii(0-6,7ani) sunt ca un organ al simtului.Sunt f impresionati de tot ce vine spre ei ca informatie.Nu-i asa ca cele mai vii amintiri le ai din copilarie?
                Ei nu pot rationa despre bine si rau decat dupa varsta de 5 ani.de aceea e de preferat ca noi sa le aratam cat mai multe experiente pozitive.

              • Ana spune:

                Copilul nu se poate controla, adultul da, multumita neocortexului.

              • livia spune:

                Ași dori să îți răspund și eu ,intr-un fel manifestarea furiei si frustrari noastre trebuie sa o putem controla cu calm de aceia suntem adulți, armonia fata de copil este cea mai indicată. Dacă vrem sa ne căutăm dreptate luam la răspundere persoana care nea făcut victime la un moment dat în viață! Ca-ci doar oamenii Maturi știu sa facă victime pe orice cale și chear le face o Deosebita plăcere! Sa lupți inpotriva acestora și sa ne apărăm copii și persoanele dragi, ,de aceștia care ascultă vocile intunericului! Intr-un cuvânt sa ne rugăm pt ei .

            • unniana spune:

              da, asa facea si mama, facea curat in casa, nu a dat niciodata in noi, nu a ridicat niciodata tonul. se apucat de sters praful, aranjat hainele in dulap, orice, si apoi veneam noi singuri sa o ajutam. si n-a invatat-o nimeni, n-a citit parenting. o iubesc maxim. tin minte ca, atunci cand se apropia ora sa vina de la munca, ma urcam pe masa ca sa ma uit afara pe geam dupa ea. si cand eram in liceu de abia asteptam sa vina acasa sa stea cu mine. e buna si blanda. imi doresc sa fiu o mama ca ea.
              tata in schimb… ne mai certa, mao urla, pe frate-meu il batea, pe mine nu, eram fata. dar tot imi era frica de el, ca il vedeam ca il bate pe frate-meu. intr-o zi a vrut sa ma loveasca si pe mine, pt o nota mica, in cls I, dar am un blackout, nu mai tin minte daca chiar m-a lovit sau l-a oprit mama.
              si, nu, nu sunt dependenta de ea, desi am fost de fusta ei toata copilaria, am plecat usor de acasa, m-am descurcat fara ajutor

            • preoteasa spune:

              Deci daca copilul te scoate din sarite incepi sa sari ca un iepure … sau razi ca broasca la inundatii ….Interesant !

            • Ana spune:

              Bravo! Depinde si de cantitatea de furie adunata. Eu una (n-am copii!!) ma simt un vulcan. N-am luat pe nimeni la pumni, mi-e usor sa urlu (hm, dar si asta unde sa o fac, acasa e mai bine, dar imi iubesc sotul si nu merita). De regula furia se revarsa asupra mea. Psihoterapia ma ajuta ca sa nu-mi fac rau! De unde atata furie totusi ma intrebam! Prin psihoterapie am descoperit sugarul si copilul abandonat de mai multe ori de hotarari ale adultilor bine calculate, dar lipsite total de empatie + bataie, nu des, nu rar,dar cu umilinta si neputinta si furia aferente…. C’est la vie! Acum sunt evident mai linistita! Dar maaai am muult. Bine ca nu am copii. De fapt, nu, nu e bine, ca sufar ca dracu.
              Cine e de acord ca o palma e ok, educa, sa aiba grija ca s-ar putea sa ajunga in situatia asta. Sotul care isi bate copilul ca sa-l educe ajunge sa-si trateze sotia la fel pentru ca e cicalitoare… Mai trist e cand si oamenii tineri care demonstreaza pe strazi pentru vreo rosie montana considera ca… Dar ce a batut-o tare pe mama ta? A dracu viata cum reuseste sa te puna in toate situatiile! Sa avem grija ca ce semananam, aia culegem! Violenta sub orice forma nu e o solutie. Solutiile insa sunt foarte diverse. Iar faza cu frecatul ghiuvetei nu reuseste din pacate la oricine si de fiecare data.

            • Monica Vereș spune:

              Ha ha, eu frec aragazu’ ??

  • Ioana spune:

    Si pe mine ma revolta pana-n ultima celula violenta. Nu am asistat pana acum la o scena de violenta intre un parinte si un copil. Nu stiu cum as reactiona. Asa am simtit si am gandit mereu.

    Si mi-e tare greu uneori de cand am devenit mamica. Dar cand ma uit la el si vad ca-i sanatos si fericit, nu pot decat sa ma bucur si sa fiu recunoscatoare. Cateodata simt ca plesnesc de cat de mult il iubesc. Si sper din tot sufletul sa fiu suficient de inteleapta si sa nu ajung vreodata sa ridic mana.

  • Felicitari pentru articol! Romanii inca mai cred ca bataia e rupta din rai. Iata o statistica facuta de Salvati copiii: “38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie; 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor”. Ce inseamna asta? Ca 63% dintre parinti isi bat copiii, dar recunosc doar 38%. Suntem o natie de oameni violenti? http://unfilolog.wordpress.com/2013/04/11/bataia-copiilor-nu-inseamna-educarea-lor/

    • Diana spune:

      cred ca unii nu considera cate o palma = violenta, agresivitate. sunt convinsa de asta, la cum arata parintii de peste tot…

    • preoteasa spune:

      Nu . Eu aplic teste sistematic elevilor mei . Din 32, 28 spun ca mananca bataie acasa. Daca stai sa cercetezi 20 mint sau asociaza faptul ca mama i-a dat cu sosetele peste picior (practic l-a sters de praf 🙂 ) cu bataia.Sa nu crezi ce spun copiii. 75 % e imaginatie.

      • catgal spune:

        Dacă elevii dvs. v-ar da doar o palmă vi s-ar părea ok? Uman, normal, că doar e o singură pălmuță nu o bătaie animalică? Nu cred că e vorba doar de urmele fizice ale bătăilor ci de ideea că ești văzut de un alt om ca o potențială victimă și că meriți să o iei pe coajă. Și nu știam că oamenii au nevoie să fie șterși de praf. Presupun că raționamentul ăsta merge și dacă bărbatul/iubitul/prietenul îmi dă câte o palmă când are el chef. Dacă nu mă face vânătă și nu îmi rupe oase e doar un mod de comunicare.

      • Elena spune:

        Dumneata ești cadru didactic? Dar cum ai reușit să ajungi să termini studiile necesare fără să știi măcar unde se pun semnele de punctuație. Și mai mult, de unde știi când, cum, cât și de ce mint copiii că eu sunt convinsă că nu înțelegi nimic din psihologia copilului. Nici n-ai avea cum – un om care scrie atât de prost cu siguranță nu a citit niciodată nimic.

  • Marian Truţă spune:

    Articolul este genial. Felicitări!

  • anonim spune:

    eu am avut ieri o discutie cu e fata/femeie tanara (27-28 de ani) care nu are copii, dar isi doreste mult si are de gand sa faca peste vreo 2-3 ani. este o fata de nota 10. invatata (citita, cu facultate, cu pozitie sociala buna, credincioasa, buna la suflet – empatica, etc), open minded…
    discutam despre copii si cat de mult putem noi parintii sa iubim copii…cate acceptam la copilul nostru. a venit vorba despre homosexualitate. ce ai face ca parinte daca ai afla ca ai un copil homosexual. am avut un soc cand fata respectiva a zis clar si raspicat „l-as bate pana l-as omora”…pam pam…cum asa? am intrebat-o daca crede sincer ca asta l-ar ajuta pe copilul ei sa fie normal…si a zis sincer ca da, l-ar ajuta. deci sunt oameni care chiar cred in bataie…si nu sunt oameni needucati. din contra. eu am incercat sa-i povestesc de iubire neconditionata, de fericirea copilului, de chestii din astea SF, dar nu am reusit sa ajung la nimic. ea a zis ca l-ar renega fara nici un regret…sper sa isi schimbe parerile pana va avea un copil si sper ca nu va avea un copil homosexual.

    • Robo spune:

      da, exact, cred ca gresim daca credem ca doar oamenii de la tara sau aia needucati sunt violenti cu copiii. intr-adevar, sansele sa fie violenti sunt mai mari, dar asta nu inseamna ca daca ai facultate automat nu o sa-ti bati copilul.

      • A. spune:

        Mă iertați că mă bag și eu în seamă, dar pe mine nu mă surprinde deloc alăturarea dintre atributul ”credincioasă” și homofobia isterică. Am purtat discuții ample cu lume educată pe tema asta (studenți și colegi de catedră) și n-am întâlnit pe nimeni, dintre cei ce-și asumă o poziție religioasă fermă, care să nu ”flip out” la 2 lucruri: cum ar reacționa dacă fiul sau fiica lor le-ar spune că sunt gay și dacă sunt de acord ca legea ar trebui să permită cuplurilor gay să adopte copii. Poate e o coincidență, dar, din păcate, la capitolul ăsta, în special ortodoxia nu lasă loc de-ntors.
        Puși în fața aceleiași chestiuni, ai mei mi-au comunicat că, dacă aș fi fost lesbiană, nu ar fi vrut să mai știe că exist. Aiceiași ortodocși fervenți, același discurs. Ce să zic, norocul meu că nu sunt…
        Cât despre bătaie, te rog, Ioana, nu fă concesii: ”Lasă mîna jos, măcar de data asta”. Mâna trebuie lăsată jos, punct. Ieri a murit la spitalul județean din Tm un băiețel de 4 ani bătut cu bestialitate de un animal de om, după ce a stat săracul în comă o lună.
        NU, nici dacă simți că-ți explodează creierii nu lovești copilul. Dacă o faci, nimic nu va mai fi la fel pentru el, știu sigur.

        • Anca spune:

          Pentru a pune situatia de ami jos in context: sunt mutata in UK si interactionez si cu parinti romani mutati in UK. In UK exista un grad de toleranta f ridicat pt gay, de cateva luni sunt permise si casatoriile intre parteneri de acelasi sex.
          Am avut o conversatie cu o mama ai carui baiat da semne ca e f feminin. In sfarsit, nu intru in detalii. A zis, nu mie in special, ci isi exprima o frica cu voce tare ca nu stie ce sa faca daca o sa fie baiatul gay. Raspunsul meu a fost f simplu: bucura-te ca traiesti aici, intr-o societate in care va fi acceptat indiferent cum e.

        • preoteasa spune:

          Batut cu bestialitate ea una ….. Iar o atingere parinteasca ….nu e o bataie animalica.

          • o femeie spune:

            cred ca nu ai inteles ce ai citit pana aici.
            Cand mergi la dr/preot si considera ca ai o conduita gresita de viata, spune-le sa iti dea o atingere parinteasca, una sa iti inroseasca fundul.

  • carla spune:

    Da da da!as prninta si as distribui in cabinetele de pediatrie,scoli,gradinite,parcuri etc.sunt atat de multe solutii bune si pt noi si pt copii

  • Iulia spune:

    Am un copil de 2 ani foarte activ si uneori violent. Desi nu a fost lovit niciodata. Si nici amenintat cu bataia. Ii accept crizele de furie si plansul, nu are in vocabular cuvantul „rusine”. Il tin in brate cand imi cere (si nu numai), si il bruschez numai cand vad ca se pregateste de atac, ma pun bariera in fata lui si il apuc de mana (sau de picior, depinde cu ce vrea sa dea). Am incercat cu empatie (ex. cum crezi ca se simte copilul cand il lovesti), cu NU autoritar, cu luat pe sus si plecat acasa. Nu mai stiu ce sa ii fac. La inceput pupa si imbratisa copii si cand s-a intarcat s-a transformat intr-un razboinic. Ataca inclusiv bebelusii din carucior (cei mici de cateva luni). Dupa ce se mai linistise cand am inceput antrenamentul la olita iar a inceput sa loveasca (si atunci l-a tinut vreo 2 luni). Acum a trecut perioada aia dar mai loveste la cateva zile asa, de control. Aveti vreo idee ce pot face?

    • Robo spune:

      uite am gasit asta, poate ajuta sa citesti lucruri
      http://www.whattoexpect.com/toddler-behavior/aggressive-behavior.aspx

      dar copilul tau vorbeste? eu cunosc un baiat care era un mic monstru si dupa ce si-a dat drumul la vorba aproape nu-l mai recunosteai.

      mie mi se pare ca baiatul tau (presupun ca e un baiat) e frustrat sau anxios sau ambele.
      mai ales daca zici ca s-a inrautatit de la intarcat si antrenament la olita.

      ajuta-l cumva sa exprime agresivitatea asta. identifica ce anume il activeaza (o situatie, un loc, ceva ce ii spui tu) si vorbeste-i despre ce i se intampla (Stiu ca esti nervos pentru ca [asta], dar nu este bine sa lovim pentru ca ii facem rau)

      un simplu NU nu are cum sa ajute decat ca intimidare, si probabil si-a pierdut efectul

      • Liz spune:

        Activitatile care implica partea creativa sunt foarte bune pt copiii mai nervosi/anxiosi. La varsta asta e f greu sa idetifici exact ce il deranjeaza ca sa poti sa ti dai seama ce ii provoaca acest comportament. Nu te invinovati, nu cred ca ai gresit tu cu ceva , pur si simplu asa e firea lui. Eu as incerca sa l duc la activitati cu muzica si dans.

        • Robo spune:

          da. eu am citit undeva ca atunci cand sunt furiosi ajuta sa interactionezi fizic cu ei, gen o harjoneala, o gadileala, din astea un pic mai „dure” decat tinutul in brate. cica descarca foarte repede tensiunea la copii.

          deci asta cred ca ar putea fi o chestie pe care sa o incerci: sa exprime fizic agresivitatea, dar in alt fel decat sa loveasca. na, inca nu-l poti da la karate, dar se gasesc activitati.

      • alis spune:

        Din articolul la care ai pus link extrag urmatorul fragment:

        „Discourage aggressive play. Watch out for ways that violence can sneak into your child’s play. Once your toddler starts to make her doll hit other dolls, she’s one step away from acting out the deed in real life. Calmly intervene when you see your child playing in a violent way, and say, “It’s not nice to make Dora hit Elmo.”

        Eu din cartea de jocuri a lui Larry Cohen am inteles ca e ok sa se joace mai agresiv cu jucariile si sa isi descarce prin joc o violenta care altfel ar putea deveni reala.

        Cum e pana la urma?

        • Robo spune:

          habar nu am, iti dai seama ca-mi este imposibil sa explic de ce unul zice intr-un fel si altul in alt fel, ca nu e ca si cum as fi vreun expert.
          nu am citit cartea lui Cohen si nu stiu ce spune exact, dar poate diferenta este intre a se juca el mai agresiv cu jucariile (le tranteste etc) si a face o papusa sa loveasca alta papusa, cum se zice in randurile citate (Once your toddler starts to make her doll hit other dolls)

  • Anca spune:

    Cum va explicati faptul ca eu n-am luat bataie in viata mea, iar frati’miu, care este cu 1 an mai mic decat mine a incasat-o toata copilaria de la ambii parinti? Nu stiu cum reusea de-i scotea din minti pe ai mei. Maica’mea a avut mereu rabdare cu noi si ne explica toate cele, fara sa tipe sau sa ridice mana, iar taica-miu era cu amenintarile „las’ ca dau eu militaria jos din pod”. Si eu mai faceam nefacute, ca doar n-am fost vreun pui de sfintisor, dar uite ca n’am incasat-o niciodata. Aceiasi parinti, comportament diferit fata de copii.

    • Tot Anca spune:

      Poate pentru ca tu erai fata si el baiat?

    • preoteasa spune:

      Poate psihologii ar trebui sa va explice mai des ca sunt oameni cu temperament COLERIC !!! Ca nu ati gresit cu nimic ca s-a nascut asa !E chestie de gene si de compozitie de sange . Un bobarnac n-o sa-l omoare ! Nu mai ascultati toate sfaturile de pe net … Unii chiar vor ajunge ,,razboinici” daca nu sunt opriti si trasi de maneca.

  • Liviu spune:

    Efectele psihologice ale educatiei pe care noi am primit-o in general au, ca orice „metoda veche” repercursiuni in tipologia noastra din prezent. Articolul prezentat, desi are o latura mai mult de exteriorizare a acestor frustrari pe care toti le resimtim, din cauze mai mult sau mai putin comune, este totusi doar o particica dintr-o metoda educationala moderna. Adica nu este suficient sa excluzi actiunile fizice pe care simti nevoie sa le aplici copilului. Nu, mai trebuie sa faci inca vreo trei sute de milioane de lucruri care sa te mentina pe trendul modern educational. Asadar frumos spus in articol, dar nu suficient. Practic daca elimini pedeapsa fizica esti capabila sa te abtii si de la pedeapsa verbala? Poti aplana doar facandu-l constient pe copil de consecintele actiunilor si nu umilindu-l si ranindu-l prin cuvinte? Fie ele spuse pe un ton moderat sau unul de peste 90 de decibeli? Poti sa ii scoti din meniu recompensele cand face ceva bine si pedepsele(restrangeri, limitari) atunci cand face ceva rau? Metoda educationala bazata pe eliminarea pedepselor si recompenselor creeaza personalitati foarte puternice, viitori lideri. Ati avea insa curiozitatea de a intelege aceasta metoda? Si puterea de a o aplica chiar si atunci cand sunteti intr-un cadru mai larg, cu prieteni, rude, iar copilul, din varii motive, urla, iar tu esti fix in centrul atentiei tuturor? Esti capabil(a) de aceeasi reactie atunci? Sau alegi cea mai usoara cale, il ameninti ca nu ii mai dai jucarii, dulciuri, loc de joaca, desene animate, tableta(mai nou)? Sau alegi calea si mai usoara de a-l lua in brate si de a iesi cu el din zona in care sunteti vazuti, urmand sa te ocupi de copil intr-un spatiu mai intim? Chiar si fara palme, desigur… Deci lipsa palmei este, evident, extrem de importanta. Dar este aproape nula, daca restul actiunilor tale nu au aceeasi directie.

    • Printesa Urbana spune:

      Perfect de acord. E doar un articol despre bataie, dintre multele despre ce cred eu c-ar trebui sa insemne un stil de parinteala bazat pe blandete si respect. Am scris si despre laude, pedepse, recompense, strigat la copil, strategii de calmare, jocuri pentru rezolvarea fricilor samd, in alte articole. nu pot in toate articolele sa ating toate temele, le iau si eu pe rind, in functie de ce ma preocupa in ziua cu pricina, de ce observ, mi se arata etc. 🙂

    • eliza spune:

      Ma comport la fel, chiar mult mai calma, ca sa ii îndemn si pe cunoscuti sa faca la fel.

  • andra spune:

    buna. pot da un copy paste la postare pe fb-ul meu? binenteles cu cu numele autoarei la vedere. mersi

  • Julie spune:

    Eu am ramas socata cand imi povestea cineva din vacanta „erau la hotel unii cu trei copii foarte foarte cuminti, cred ca primeau aia la bataieee, pe paine!”….adica si daca e copilul meu cuminte pot sa ma acuze unii ca il bat si de aia e asa? Traim intr-o lume nebuna

  • Olivia spune:

    As vrea sa pot sa lipesc postul acesta pe toti copacii, zidurile si stalpii din lumea aceasta. Nu real, ci virtual cumva ca nici afisele nu sunt ok peste tot. De fapt l-as vrea lipit in capul tuturor parintilor, bunicilor, doamnelor care ingrijesc copiii de la camine.

  • Tatiana spune:

    Da, continua sa scrii despre asta. Ajuta. Si scrie si despre mom alea critice, cum le-ai depășit, cum ai strâns din dinți, cum ai înjurat in gând poate … si asta ajuta, ca sa nu para totul doar un discurs „din cărți”, stiu f bine ca nu e.
    Si eu am cunoscut palmele, nu exagerat dar imi amintesc sentimentul de neputință, revolta, frustrare, îngenunchere psihologica, ura … da, in secunda aia imi uram mama. Apoi am mai primit pe la 12 ani de la un băiat, o palma si alte umilințe, le-am înghițit ca nu știam sa ma revolt, când părintele tau te creste așa ajungi sa crezi ca asta meriti. Acum inca ma vindec, inca mai scap palma,f rar, la pampers, nici nu plânge pt ca pe drum cumva se domoleste ( imi caut scuze si ma explic dp cum vedeti) …dar eu stiu ca a pornit cu intenție … si da ma doare, plang uneori, ma simt vinovata … nu trebuie sa existe nici gest nici intenție, nimic.
    Deci … pe mine ma ajuta.

  • Andreea Stoica spune:

    Extraordinara postare, Ioana!
    Felicitări! Ai foarte mare dreptate!

  • andaz spune:

    Offf, daca știi cum vine postul asta… Asta încerc sa explic si eu celor din jur, ca dupa o palma, vine alta si alta si alta… Știu ca a scris si Omu tău in post despre bătaie.
    Saptamana asta am fost la ședința cu părinții, la clasa a doua si până si învățătoarea a spus, la finalul ședinței, ca nu strica o palmă, ca asa am fost crescuti si noi si uite ce adulti sănătoși am ieșit. M-amm întristat, nu am spus nimic atunci, ca era pe final si toata lumea pleca, dar am discutat cu mămicile care mi-au iesit in cale. Si m-am întristat si mai mult pt. ca un cadru didactic a spus asta…
    O sa distribui postul tau, poate îl listez si îl dau prin clasa fiului meu, nu știu, dar asa ma doare când aud despre bătaie…
    Anul trecut am chemat Protectia Copilului la grădinița fiicei mele, in momentul când am văzut vânătăi pe un coleg de-al ei. Asta micu’ a spus, foarte senin, ca l-a bătut tati…

    • Andreea spune:

      Dragilor, lasati-o mai moale cu apelul la protectia copilului, pentru ca viata copiilor institutionalizati e infinit mai rea in romania decat cea pe care ar avea-o intr-o familie, chiar si batuti zilnic/agresati verbal de parinti! Eu stiu asta de la copii care au trecut prin camine, care povestesc situatii de genul: copil de 3 ani plange continuu si ingrijitoarele ii pun pe copiii mai mari sa il bata (pt ca sa nu aiba ele probleme daca o fac singure), oferindu-le beneficii in bani sau de alta natura agresorilor… Poate ar trebui sa insistati mai mult pe oferirea de ajutor psihologic si de informare parintelui agresor, care are nevoie el insusi de empatie in momentele agresiunii.

      • o femeie spune:

        pana la institutionalizare exista ancheta sociala, exista suport psihologic pentru familie etc. O reclamatie nu duce la ridicat copiii peste noapte ci se vine cu analiza, disscutii, intrebat educatori si vecini etc

  • Superba expunere ! Felicitari ! O prefer intregii campanii demarata de Salvati Copii care nu reuseste sa explice atat de bine cum ai facut-o tu !

  • Corina spune:

    Din cauza palmelor luate in copilarie am ajuns acum, adult, sa nu imi doresc copii de teama bagajului pe care il port cu mine. Din pricina atator batai „unde da mama creste”/”mi-ai mancat nervi”/”numai dracii faci”/”de ce nu stai si tu ca celelalte fetite”, din pricina atator ani de abuz verbal, tipat, urlat, amenintat ( eu te-am facut eu te omor, te dau afara din casa), de-atatea ori de cate am fost : taratura, curva, prosta, nerecunoscatoare, nerespectuoasa, de-atatea ori ma gandesc ca nu vreau sa am copii, pentru ca port cu mine inca urmele rosii ale palmelor si-ale vorbelor, si ma frig ochii cand imi amintesc. Si realizez ca inca nu sunt bine cu mine si inca mi-e frica de tata si inca, la 22 de ani a vrut mama sa ma aduca pe calea cea dreapta cu o palma. Pentru ca nu, abuzul nu se opreste dintr-o data, nu se opreste cand cresti, se opreste atunci cand ai puterea sa spui NU, sa iesi din relatia asta. Si-atunci cand nu esti bine cu tine si nu esti bine cu cei care te-au crescut ce poti sa faci? Sa ii urasti? Sa fugi de ei? Sa nu ii vrei in preajma copiilor tai ipotetici? Sau sa nu iti doresti copii de teama ca vei creste sa fii ca mama ta sau ca tatal tau?
    Lasati palmele jos oameni buni, altminteri nu o sa le lasati doar o urma pe fund, ci urme in suflet si in minte pentru tot restul vietii.

    • mura spune:

      Corina, exact ca tine am gandit si eu.Nu-ti face griji:ai sa fii o mama excelenta pentru copilul tau, tocmai pentru ca iti pui problema asta.Ai incredere!

    • dojo spune:

      Corina, mesajul tau si cele de la postul Ioanei despre bataile pe care le luau copiii din generatia noastra sunt toate atat de dureroase si de socante. Uite ca NU suntem bine, dupa un asemenea tratament (ma bag si pe mine ca apartinand generatiei in cauza, din fericire nu am avut parte de asemenea traume) si nu este normal sa te porti cu copilul tau asa.

      Vin sa spun si eu ca merita sa te gandesti serios la ideea de a fi mama. Ma gandesc ca, daca ai inteles ca NU E OK asa, nu vei face nici tu copilului mizerii de genul asta. Parintii care acum lovesc sunt cei care inca nu au inteles pe deplin ca bataia nu are ce sa caute in educatie.

      Sunt deci optimista in ceea ce te priveste, un copil iti va permite sa ‘repari’ pentru copilul din tine o copilarie grea. Cred ca vei fi o mama buna si vei avea copii fericiti 😉

  • Corina Maria spune:

    Este minunat scris. Într o maniera foarte personala, mi a plăcut la nebunie. Îți dau perfecta dreptate. Și am sa dau mai departe mesajul tau

  • Andreea spune:

    Foarte fain articolul,dar incomplet….
    Agresivitatea existenta in noi(preluata de la parinti sau pur si simplu reziduala) credeti ca se evapora daca te duci in camera de alaturi si dai un pumn in perete sau iti musti limba? E clar ca cea mai primitiva metoda de a ne separa de ceea ce e in noi e proiectia pe altii,drept urmare multi parinti isi agreseaza copiii..cumva. Ceea ce clar nu e ok. Dar,agresivitatea care exista in noi,parintii stresati si intinsi din toate partile, oricat ar fi mascata ,ascunsa de copil ca sa nu se simta el agresat la randul lui ,credeti-ma ca o simte!Sunt mult mai intuitivi si destepti decat credem. Faptul ca lovim peretii in loc sa lovim copiii e excelent! Dar nu rezolva problema!! Copiii preiau oricum la nivel de memorie celulara de la parinti tot ce exista acolo, si vizibil si ascuns. Copiii care sunt crescuti fara bataie sunt clar mai sanatosi mental..si cu premize mult mai bune de dezvoltare. Dar acesti copii au si ei agresivitate pasiva ,reziduala ,preluata chiar de la parintii grijulii ,de la bunici,gradinita , copiii in parc,etc. Si guess what? Nu e sfarsitul lumii. Exista o logica divina pentru toate. De ce spun asta? Imaginati-va un scenariu : copilul dvs (nebatut si neagresat de dumneavoastra) este agresat de un alt copil cand este la scoala,piata,etc .V-ar place sa stie sa se apere sau sa stea ca blegul si sa isi incaseze orice are lumea rea de dat? E clar ca de dorit este sa ajungem cu lumea in pace totala, dar pana acolo mai avem. Cred ca trebuie sa acceptam cu totii imperfectiunile noastre,sa ne aratam copiilor asa cum suntem pt ca oricum ei ne vad mai bine decat credem ,sa ne straduim sa ne vindecam ranile,agresivitatea,etc si sa ii incurajam,crestem sa fie independenti si suficient de puternici incat sa faca fata tuturor agresiunilor vietii singuri , cat si sa ii ajutam sa isi inteleaga si proprii „balauri” …Credeti ca acei copii din parc care va lovesc copiii sunt doar copiii unor parinti agresori? Asta suna usor a prejudecata…Sunt si copii in parc care poate va agreseaza copiii din cu totul alte motive. Si e trist ca se intampla asta. Dar banuiesc ca doar asa ne vom motiva suficient de mult sa ne vindecam ranile si sa nu mai ranim la randul nostru.
    numai bine!

    • dojo spune:

      Andreea, sa inteleg ca trebuie sa imi bat copilul, sa stie sa riposteze in parc? O pot duce mai bine la cursuri de arte martiale (ca tot am facut si eu prin studentie si mi-au prins bine, chiar numai fizic/mental, ca nu m-am apucat de troznit oameni prin oras) si in rest sa ma comport cu ea asa cum imi place mie sa se comporte altii cu mine: cu intelegere si atentie.

      Da, in majoritatea cazurilor, copiii cei mai agresivi sunt cei care iau bataie acasa. Am crescut cu asemenea exemplare, vad in jurul meu ca parinte.

      Este normal sa fii stresat, ca nu toata lumea traieste intr-o bula de aer. Dar sa iti bati copilul sa te ‘de-stresezi’ e o tampenie. Zic io…

      • Andreea spune:

        NU incurajam si nu incurajez nicicum agresivitatea in orice forma ar fi ea. Spuneam doar ca toate lucrurile pe lumea asta au un rost. Chiar si agresivitatea. A fost lasata de Dumnezeu si permisa , ca multe alte „rele” , cu un scop. Nu cred ca rezulta din comentariul meu ca trebuie sa ne batem copiii ca sa se poata apara de altii in parc….
        Scopul comentariului meu era sa completez acest text frumos scris cu un aspect important. Cred ca daca NU ne batem copiii , este clar un mare mare bine, darnu este suficient sa rezolvam problema. O data ce simtim ca ni se aprinde scanteia agresivitatii, ca ne plesnesc venele si ca ne vine sa lovim peretii, e clar ca AGRESIVITATEA exista si nu va inceta sa existe daca ne prefacem ca nu e acolo. Sunt trei moduri de abordare a „balaurilor” nostri: proiectie , negare si transformare.Majoritatea oamenilor se afla in faza de proiectie, in care nici macar nu isi dau seama ca au vreo problema, ci mereu proiecteaza pe altii(ex: e vina copiilor ca eu sunt nervoasa). O alta parte se afla in faza de negare , care constientizeaza ca exista probleme, dar nu recunosc ca le au ei. Si o mica parte care se afla in faza de constientizare, acceptare si transformare a problemelor. De aceea am zis sa ne aratam copiilor asa cum suntem. Sa nu ne prefacem ca suntem oameni perfecti, care nu se enerveaza niciodata, care NU au agresivitate si NU bat copiii. Dar pe interior le plesnesc toate cele…Caci ne vom imbolnavi noi in cele din urma. Mai curand putem sa le vorbim ca si unui adult…despre noi, si despre partile bune, si despre partile rele. Si sa le cerem iertare, si sa le spunem ca ii iubim.
        numai bine!

    • alexandra spune:

      Da, lumea nu e perfecta si sigur voi face tot ce imi sta in putinta sa cresc un copil care se va putea apara si singur daca va fi nevoie vreodata. Va merge la cursuri de innot, poate chiar arte martiale, ma mai gandesc exact, orice sport care il va face sa fie puternic si sigur pe el. In niciun caz nu va invata agresivitatea din familie, nu il vom creste asa. In sanul familiei se va simti cel mai in siguranta, iubit si ocrotit, indiferent. Ii voi arata in schimb, ca lumea e imperfecta prin povesti, acolo sunt multe exemple, dar si in situatiile de zi cu zi, din experientele altora. Fat Frumos se lupta cu zmeul pentru ca e nevoit, constrans, nu din placere, sa se laude cu puterile lui…cum poate fac unii copii prin parc

    • Kathy Bates spune:

      Păi aici e o contradicţie.

      Dacă ar vrea cineva să îşi înveţe copilul să se bată, probabil că l-ar duce la un club de box, l-ar învăţa să fie atent în jur, să vadă cine vine să-i dea cu pumnul pe la spate, cum să nu se lase încercuit etc. Adică, aşa cum zic americănoşii, l-ar învăţa să fie alert şi aware.

      Ori la noi (şi, în general, în societăţile conservatoare, de redneci) diversele forme de pedeapsă urmăresc un scop opus, şi anume „spălarea creierului” – să-l dreseze pe puşti să nu riposteze, să suporte în tăcere orice fel de pedeapsă şi interdicţie, ştiind că dacă ripostează vor urma consecinţe mult mai rele decât un pumn.

  • Irina N spune:

    Dau un mare Like Andreei

  • Ani T. spune:

    Nu am citit toate comentariile, insa eu mai recomand ceva, cand iti vine sa ii dai o palma copilului, da-ti-o tie peste ochi. La fel am oroare de mamele care stau si butoneaza pe telefon si tipa la copilul care sta la vreo 3 metri de ele scotocind prin pamant/nisip sa ia mainile de acolo ca o sa se murdareasca si ea iar va avea de spalat…..serios??? si nu vei mai avea timp de stat pe Facebook cand se invarte masina de spalat? Si incep cu reprosuri” „Vai te-ai facut ca un porc!!”….desi ele stau ca scroafele ( scuze pentru termen, desi porcul e un animal tare util) si doar ameninta copilul de la distanta ce isi va primi el acasa cand ea va sta sa aleaga intre detergentul ieftin si ala care scoate pete ca nu va sti ce sa puna in masina de spalat. Al meu deja face un fel de box cu noi si mai in gluma, mai in serios, eu imi iau bataie de la el :D….desi inca nu are 4 ani.

  • meg spune:

    In ton cu ce ai postat tu: cum sa opresti tantrumul unei..mamici (merge si la tatici, zic eu)
    http://creativewithkids.com/evolution-of-a-mama-tantrum-and-how-to-stop-one/

  • anca spune:

    Nu a intalnit nimeni chiar niciodata un copil care sa se folosesca de parinti pentru a obtine ceea ce doreste? Sa urle la disperare si chiar sa minta spunand ca il bat acasa…aici aplicandu-se chestia: daca nu imi cumperi zic asa si asa….
    Cum rezolvi astfel de cazuri cand chiar nu ai nici o vina ca parinte dar nu vrei sa fii folosit?.

    • Anca spune:

      Copilul in primii ani invata comportamentul de la parinti. Poate parintii ar trebui sa analizeze cum se poarta in prezenta copilului, daca ei mint (de la politist la casiera de la muzeu), daca ei se folosesc de tertipuri pentru a obtine ce vor.

      Ca parinte ai tot timpul o „vina”, adica responsabilitate. Copilul e asa pentru ca vrea sa fie al naibii, ci e asa pentru ca astea au fost exemplele pe care le-a avut.

    • alexandra spune:

      Nu am intalnit un astfel de comportament dar sunt aproape sigura ca de undeva l-a copiat. Poate nu neaparat de la parinti, cred ca in zilele noastre copiii sunt expusi la foarte multe experiente, uneori greu pentru parinti sa controleze. Desenele animate, jocurile, copiii cu care interactioneaza, ce (i se) citeste? Parintii ar trebui sa stie de unde a copiat modelul de manipulare si sa discute foarte detaliat, aratandu-i prin exemple de ce manipularea nu e buna. Cred ca cel ce ii vorbeste copilului trebuie sa fie foarte atent, sa il pe copil faca sa inteleaga, mai mult, sa isi doreasca sa lupte pentru a obtine cinstit ceea ce vrea. Copilul trebuie sa se simta liber dar in acelasi timp sa stie sa respecte limitele, sa fie decizia lui de a se comporta rezonabil. Aici cred ca povestile si basmele vin mult in ajutorul parintilor, dar si antrenarea copilului intr-o activitate sportiva, care ii poate antrena spiritul de competitie, va vedea ce inseamna sa castige, dar sa accepte si cand pierde.

    • o femeie spune:

      copil care sa faca asa nu, dar adult care sa faca asta, da. Banui ca invatat de acasa ca singurul moment in care obtine e urlatul.

  • iulia spune:

    In calitate de proaspat adult,tin sa-mi dau cu parerea cu privire la acest subiect delicat. Am trait(si inca traiesc) intr-o familie unde am fost agresata atat fizic cat si psihic.. Tatal meu este in genere un om foarte bun,cu intentii bune, dar sta atat de prost cu practica.. Are la purtator cea mai frumoasa vorba „eu te-am facut,eu te omor”..pe langa asta mai are multe altele. Fiind mezina familir, fata crescuta mai mult de bunici, cand m.am mutat in Bucuresti, totul s-a schimbat..am trecut prin niste batai groaznice..e adevarat ca poate mie lucrurile mi s-au parut asa pt ca le percep dinspre partea victimei..dar si asa..ma rog,cert este ca imi iubesc si urasc parintii deopotriva. Ii urasc pt ca din cauza lor am ajuns sa nu-mi pot inhiba partea violenta..pt ca in momentul de fata cu greu ma abtin sa dau o palma/pumn cuiva care ma calca pr nervi.. E foarte bun acest subiect; ma bucur ca exista oameni care inteleg foarte bine ce inseamna o palma nesimnificativa pt parinte, pt copil. Multumesc Printesa pt acest articol!

  • Andreea P spune:

    Imi dai voie sa pun link-ul la articolul asta pe pag de facebook? te rog

  • alexandra spune:

    Buna, am citit blogul acesta inainte sa nasc si cred ca e locul meu preferat pana acum, vreau sa iti multumesc ca impartasesti astfel de idei. Baietelul meu are 4 luni acum si tot ce imi doresc e sa il pot creste bine, fara violenta, sa se poata dezvolta armonios. Desi am lucrat cativa ani cu copiii si teoretic stiu cum functioneaza lucrurile si cum trebuie sa te comporti cu un copil, mi-e teama ca nu voi face totul asa cum trebuie si poate voi avea si eu momente alunecoase. Ma ajuta mult si ma motiveaza gandul ca el merita tot ce e mai bun si in fiecare zi incerc sa fiu mama de care are nevoie. Incerc sa constientizez fiecare gest al meu, reactii si tot ce ii comunic. Pana acum functioneaza, e un copil destul de calm, comunica prin gangureli deja si sunt ferm convinsa ca intelege mai mult decat imi imaginez. Copilul ne motiveaza in tot ceea ce facem si cred ca vom fi parinti buni.

  • anila spune:

    de mult timp iti citesc postarile si de fiecare data imi dau lacrimile pentru ca ma macina constiinta!am dat in copilul meu de multe ori ,si de fiecare data plangeam dupa ce il atingeam,intr-un loc ferit de ochii lui.incerc sa ma abtin si vreau sa ma abtin ,pentru ca am cel mai cuminte copil din lume,insa sunt sigura ca comportamentul meu fata de el si lipsa mea de rabdare il fac uneori sa nu ma asculte. sper sa imi revin.

    • Gabitzu spune:

      Eu zic sa te duci sa-i ceri iertare, sa-i spui ca ai gresit, ca ai fost nervoasa dar nu e ok ca te- ai purtat asa, nu e ok sa lovim pe altii niciodata si nici tu nu ai sa mai faci.

  • Catalina spune:

    Buna,
    In primul rand te felicit pentru postare si ma bucur sa vad ca inca mai incearca cineva sa schimbe ceva in Romania!
    Eu traiesc de ceva timp in UK ! Nici aici nu este totul perfect,insa aici oamenii se implica,sunt activi!
    Aici nu iti poti lovi copilul in spAtii publice (parc,pe strada)pt ca risti sa mergi acasa fara el!
    Daca tipi si aud vecinii imediat vine politia eventual urmata de protectia copilului!
    Poate si romanilor le trebuie un sistem mai dur de schimbare a mentalitatii! Poate invatam mai bine si repede cu frica in san,ca ne-am putea pierde copilul!

  • Lacramioara spune:

    Wow! Aveam nevoie de un astfel de articol. Il voi citi zilnic! E greu dar nu imposibil.
    Multumesc pentru aceste cuvinte!

  • o femeie spune:

    68% din romani isi lovesc copilul si spun ca o fac pt binele copilului. Sunt convinsi ca e bine o urecheala/ tras de ciuf, 2 palme, ba chiar sunt convinsi ca nici macar nu e bataie!!!. Unii spun ca copilul o cere – asta e culmea abuzului, sa convinga victima ca e vina lui.
    Si ne mai intrebam de unde e lipsa de respect din romania… Dar ce se repeta a2-3a oara deja e abuz.

    Si eu sunt un copil batut, lovit la furie, la care s-a urlat la nervi. Lasat fara cina. Dat afara din casa. Nimic nu se uita. Suferintele cele mai vechi (alea din copilaria timpurie) se uita cel mai greu, raman acolo si rod. Si dramatic este ca si ultimile care se uita: am vazut o strabunica de 99 de ani care nu isi mai amintea copiii, incurca nepot cu fiu, dar agresivitatile si nedreptatile din tinerete si le aduce aminte detaliat, si locul din ograda unde a luat o palma!

    Cand ridica cineva tonul la mine sunt blocata. Am avut 2 sefi care s-au certat si injurat langa mine: mi-au dat lacrimile. Responsabilitatile prea mari si neglijentele din jur ma darama. Banui ca asta e bagajul unei familii dezechilibrate.
    Si chiar daca nu urli la copil si urli la sotie, e la fel de grav pt copil. Si daca sotul urla, sotia e la fel de responsabila. Da, sunt probleme intr-o familie, responsabilitati, e o forma de respect sa ii preiei din griji si responsabilitati. Toate sunt legate, iar comportamentele defectuase din familie se vor repeta de catre copil, deseori inconstient.

  • tofana spune:

    Maaaaaama ce articol!!!!! Efectiv mi.au dat lacrimile!

    Bravo, femeie!!!!!!

  • Ramona spune:

    Nu am apucat sa citesc toate comentariile inca. Am o curiozitate…daca ati mai fost careva in situatia mea…chemi copilul la tine sa nu fuga in strada si in loc sa vina la tine fuge in fata masinii si multumesti cerului ca tipul care conducea nu avea viteza mare si avea frane bune si ca a scapat ca prin minune. Sincer si in astfel de momente va puteti abtine sa nu strigati pedepsiti sau loviti? Ce e de facut cand se intampla asta nu doar o data ci e regula si nu ai doar un copil de 2 ani ci mai ai unul de 1 an dupa care sa te uiti si sa umbli? Cum va comportati voi cu copiii in astfel de situatii limita care le pun serios in pericol siguranta si cand ei sfideaza pe fata cererile voastre? Credeti-ma ca nu sunt absurda si interdictiile ce i le pun se limiteaza strict la chestiile de siguranta.

    • Andreea spune:

      Aproape acelasi scenariu l-am patit si eu cu copiii mei (copil de un an in carut, copii de 4 si 6 ani pe biciclete, mergeam cu totii pe un trotuar f ingust, dintr-o data mijlociul tasneste printre masinile parcate in dreapta noastra fix in mijlocul strazii!) Recunosc ca mereu am avut un gand de neincredere si frustrare cand am citit cartile lui Alfie Kohn: desi total de acord cu metoda lui de gestionare a problemelor cu copiii, nu ma puteam stapani sa ma intreb ce ar face el daca ar trebui sa se ocupe simultan de mai multi „nazbatiosi”..

  • Cristina-Maria spune:

    Am o fetita de 4 ani,nu am lovit-o niciodată si nici nu o s-o fac…..E trist că încă se mai aplică astfel de pedepse,eu una am fost lovită de „n”ori in copilărie si pot spune că m-am îndepărtat de unul dintre părintii mei din cauza aceasta

  • preoteasa spune:

    Am citit multe dinte comentarii si suna ca un cor laudativ dar in acelasi timp regasesc printre randuri fosti copii abuzati … Imi permit sa spun ceva usor diferit :Nu duceti blegeala la extrem ! Si eu am fost batuta zdravan pana la 20 ani. Nu sunt de acord cu bataia dar sa-i spui unui parinte sa devina un obiect de decor, sa nu ridice tonul, sa nu-l apuce de mana pe nazdravan…mai cu temei sau la nevoie sa-l scuture de praf e o greseala. Una e sa-l bati ca un animal si alta e sa-l atentionezi cu un gest ! Blegeala asta vine dintr-un discurs al psihologilor occidentali de prin anii 80-90. Astazi acestia recunosc ca acele generatii sunt unele aproape ratate. Copilul nu poate fi lasat sa faca ce vrea, nu poti negocia cu el ce vrea. DE ACEEA e minor . Pt ca nu are discernamant . Educati-va copilul studiindu-i actiunile. Unii se nasc melancolici sau flegmatici. Dar altii trebuie stapaniti …si altfel. S-ar putea sa plangeti mai tarziu. Acum nu mai e ca pe vremea noastra. Drogurile sunt la colt, tentatia relatiilor sexuale apare la 12 ani. Doar n-o sa-i zic pustiului ,,Mamico , nu mai umbla cu Samir care vinde droguri…nazdravanule…” Am vazut familii distruse pt ca si-au crescut copiii ,,in catifea” …cu negociere si rugaminti. Daca v-as povesti as scrie o carte . Si ca sa intelegeti mai zic o data ~Nu sunt de acord ca un copil sa fie batut ! Nici de parinti, nici de profesori dar nici de soarta … din cauza parintilor de decor.

    • Medic spagar spune:

      Doamna citesc si nu-mi vine sa cred! Lasand la o parte faptul ca nu aveti inclinatii spre psihologie si ….(intr-o nota si mai grava)… nici nu va puteti sincroniza existenta cu trecerea timpului sau „plasarea” in realitatea zilei de azi! Stiti ce zice psihologu’? „Nu exista persoana sanatatoasa, ci doar nediagnosticata!”…..si cata dreptate are…..exista multe metode de impartit copiii dupa „gradu’ de cumintenie” dar nu voi sta sa vi le explic…..ce impresie aveti dvs ca face tipatul unui parinte asupra copilului? il va face sa asculte? il va cuminti?…..pai doamna draga, dac’ati avea habar ce se intampla in capu’ dvs, n’ati mai gandi asa (si o numesc gandire in mod ironic, si am si semnalizat ironia ca’s fiu convins c’o pricepeti)…..pai copilu’ ala se naste cu un nr impresionant de neuroni (is celulele alea din cap – care gandesc….doar pt unii e valabil totusi)….dar nu stie sa faca nimic un bebe…v-ati gandit de ce? aaa, pai el trebuie sa invete sa faca lucruri….pai cum invata sa ia cana in mana, nu ii arata cineva? pai daca da, atunci de ce sa-i aratati doamna cum sa loveasca? ca si palma pe fata/la fund ajuta…sunt total de acord…..DA ajuta!….creeaza noi sinapse intre neuroni (ca asta’i procesu’ de invatare – legatura pt acces usor la info)….da, si-l ajuta sa invete – doar ca nu invata ca nu are voie sa faca X lucru – invata ca e permis sa dai o palma, invata ca e permis daca esti nervos, invata ca e permis sa lovesti……dar surpriza! mai invata ceva (ca se activeaza si un alt sistem de recompensa si pedeapsa – si sistemu’ ala nu tine cont de nimic, el invata ca omu’ ala care e universul lui, parintele, il respinge….ca exemplu, copilu se va simti ca catelu’ mic intr-o haita de caini mari, care sar pe el sa-l muste, sa-l dea afara din haita, adica sa ramana singur…..cu toate ca’s dur, comparatia e perfecta – pt ca acest sistem il activeaza pe altu’ important rau pt dezvoltare – dezvoltarea psihica a copilului….. pai pana la 5 ani copilu nu stie ce-i aia conventie sociala, nu stie ce-i aia rusine, nu il intereseaza sa se conformeze standardelor – adik n’are constiinta de sine!…..de la 2 ani pana la vreo 10 d’abia ne stabilim o dominanta emisferica – adik alegerea stangii pt a invata logic ce-i bine sau nu si dreapta pt a invata emotional (si nu, nu-i vorba de emotia buna, ci de frica)…. vorba aia, cum ti-l cresti, asa il ai!….multi parinti cred ca daca il obosesc, gata, au scapat de problema….ete, ca nu-i chiar asa…..si nu merge nici in sensu alalalt, cu creativitatea…..copilu’ e curios….si va invata tot (are creierul „burete” – acu’ fiecare parinte stabileste ce va asimila copilu’)…..ca degeaba il alergi fizic, daca nu-l alergi si mental (si invers!)…cand „face pe nebunu’ arata-i ceva nou, orice info noua captivanta….sare sa te loveasca, prinde-l, si fa-l partener de dans african….il va uimi paru tau cand dai din cap, si se alatura (e chiar captivant pt copii, datorita miscarilor naturale, nefortate) fa-ti propriul cantec african (din silabe adunate)….te va copia rapid, iar cand nu mai merge, schimba cantecul si miscarile…..sau poate doar lasa-l sa planga…..si tu ai nevoie sa te descarci din cand in cand nu? tu tipi, lovesti, injuri, plangi, urli, etc….si el are nevoie, dar stie doar sa planga, mai usor sau mai fortat!….dar mai intai nu uita ca poate doar semnaleaza ceva – e singur, ii e foame, se simte rau sau poate doar nu are pofta de informatii noi satisfacuta….ca si adultul se „prosteste” daca nu invata, dar numai copilu’ (asa mic si nestiutor cum e!) e cel care plange dupa dreptul de a invata ceva…..

  • Narcisa spune:

    Încă o părere pertinentă, care merită luată în seamă: https://diacritica.wordpress.com/2016/01/10/despre-palme/

  • Eu spune:

    Anul ăsta fac 60 de ani.
    Am crescut trei copii.

    Cu doi am fost rudă doar pe jumătate. Am dat tot ce a fost mai bun în mine, muncă, dragoste, bani, atenție și am fost răsplătită cu injurii pentru că m-au exasperat de prea multe ori și a TREBUIT să dau în ei. Dacă nu o făceam eram trasă la răspundere că nu îi disciplinez. Erau ani grei cu frustrări enorme. Nu mai era loc de NIMIC în materie de nervi întinși. A fost un supliciu pe care l-am îndurat cu consecințe grave asupra sănătății mele. Un chin dincolo de puterea mea de a descrie.
    Îmi plezneau tâmplele de prea multă muncă, copilăria îmi fusese marcată de o mama toxică, tinerețea distrusă de doi frați pe jumătate care m-au scos din minți, muncă de ocnaș, navetă – auzeam lupii pe drum, meditații, cozi la lapte și la orice, o relație cu un alcoholic – o mare greșeală.

    După 14 ani – ei fiind deja adulți – am plecat din țară și le-am lăsat TOT, absolut tot și acoperișul deasupra capului. Am continuat să îi întețin din străinătate cel puțin alți zece ani. Cât de jenată sunt față de soțul și fiica mea pentru asta!

    Rezultatul: sunt doi oameni (bătrâni) fără bun simț, permanent căutând să profite, de obicei de niște gâsculițe care le cred poveștile însăilate grosolan.

    Punct și de la capăt.
    Am o fetiță…E aproape o femeie. Am pocnit-o din greșeală în copilărie și în virtutea inerției coșmarului din RO. Din fericire am realizat imediat că ea e ALTFEL, că NU MERITĂ să fie pedepsită. Că este de fapt un copil minunat. Discutăm, ne îmbrățișăm, ne contrazicem uneori chiar vehement, a mai sărit și ea peste limite, dar toți avem dreptul să creștem și să mai greșim. Toată copilăria ei am muncit în condiții cumplit de grele și majoritatea câștigului pleca în România la frații pe jumătate care mă bârfeau la străini pentru a stârni milă și a continua să primească ȘI de la alții.

    CE VREAU SĂ SPUN CU ASTA?
    1. Nu vă lăsați târâți în cocina mentalităților de extremă. Adoptați metode echilibrate de educație.
    2. Sunt mari diferențe între copii și se cam văd devreme. Unii nu înțeleg nici de vorbă bună și nici de bătaie. Alții pur și simplu sunt îngeri. Uitați-vă în școli cât de diferiți sunt copiii. Cei care trec de la o extremă la alta sunt rari.
    3. Nu faceți copii la întâmplare. Consecințele sunt devastatoare atât pentru voi cât și pentru ei.
    4. Mai trimiteți la plimbare pe domnii psihologi că nu sunt de ajutor pe cât ar trebui. Când faceți copii nu trebuie să vă transformați în ce nu sunteți – cârpe de parchet sau ceva, răbdând cu stoicism câte o loază.
    5. Lăsați loazele să meargă pe drumul lor. Nu-i veți schimba oricât v-ați strădui. Dați-i societății să facă ce crede cu ei. Știu că doare al naibii de rău dar trebuie să trăiți și voi, părinți tineri, viața cât de cât.
    6. Nu mai ridicați pumnii judecății asupra părinților voștri care or mai fi greșit. Eu de cînd am amintiri, de pe la vreo doi ani, pot relata cu acuratețe cum am fost drăcuită cu năduf pentru că am venisem pe lume „să stric viața” mamei mele, am fost bătută, zgâriată, trasă de păr SISTEMATIC.
    Mi s-a spus o poveste despre o fetiță mică și o mamă care a luat un cuțit și a dus-o in pădure,i-a tăiat gâtul, a ieșit sânge…. (mai e nevoie să spun mai mult?) Adolescentă fiind, am luat deodorante în cap care mi-au marcat fizionomia pentru că prietenii mamei mele apropiați de vârsta mea s-ar fi uitat la mine cu gând vinovat.
    La 20 de ani am fost dusă la ginecolog să mi se verifice integritatea (știți voi care).
    Mi-am plătit din banii munciți de mine meditații pentru intrarea la facultate dar s-a semnat consimțământul de a urma cursurile universitare cu avertismentul „să nu-mi ceri bani, am doi copii de crescut”.
    După ce mama mea a pierdut serviciul, am aflat cu stupefacție că fusese data afară pentru indecență la locul de muncă.
    In studenție mi-am plătit cărțile și puțina îmbrăcăminte din bani munciți în timpul în care trebuia să învaț.
    La 23 de ani a trebuit să plec la căminul studențesc că nu aveam liniște sub acoperișul familiei.
    La 24 mi s-a furat cheia ca să nu mai pot intra in casă.
    La scurt timp mi-am preluat „comorile” de frați să-i cresc după dispariția mamei mele….Sunt doar spicuiri…

    Și voi vă plângeți de părinții voștri? Veniți-vă în fire!

    Am scris pentru că acest articol a fost folosit azi de cineva care este lup moralist: deformează realitatea în mod grotesc pentr a prezenta o poveste pe care nici nu o cunoaște.
    Astăzi persoana respectivă publică un articol al cuiva sub comentariul:

    „Agnotology is the study of wilful acts to spread confusion and deceit, usually to sell a product or win favour”

    Este exact ceea ce face de aproximativ trei ani. Printre voi, cei care vă scrieți gândurile aici, sunt și unii care știu la cine fac referire,

    Deci dragi părinți tineri, nu vă lăsați manipulați nici de „coachii” benevolenți să vă spele creierul, nici de furia ce poate fi generată de câte o loază.

  • Xoxo spune:

    Da..interesant articol. Mi-ai adus aminte de o parte din…cum sa le spun? Corecții?
    Si eu si frate-miu ne-am cam luat-o de la ambii părinți. De aiurea cam niciodată, dar.. mi-au dat lacrimile aducandu-mi aminte. Dureros! Mama avea prostul obicei de a ma lua de păr si ma scutura bine, parca si acum ma dor rădăcinile părului.
    Reproșându-i acum se apara spunand ca o scoteam din sărite dar totusi nu mi se pare o scuza. Pe frate miu il caftea mai serios, eu scapam mai ușor. Tata nu m-a atins cat am fost mica, in schimb in adolescență mi-a aplicat cateva episoade din cauza unor prostii (pentru care el s a enervat enorm). Palme golanesti…iar cand il batea pe fratemiu, plangeam si urlam la el sa-l lase in pace, fiecare lovitura o simteam si eu…acea curea care rasuna pe pielea lui. A tremurat vreo 3 zile dupa acea bataie si avea 16 sau 17 ani. De aia abia il suporta in ziua de azi. E foarte rece fata de el, eu mai putin, am încercat sa trec peste dar inca ma agreseaza verbal cand isi aduce aminte de lucruri care s au întâmplat cu ani multi in urma. Parca a rămas prins in trecut si inca retrăiește acele momente. (N am dat in cap nimănui, ci am luat niste decizii deloc pe placul lui).
    Ma doare rău sa scriu astea, dar daca tot scriu sa termin de scris. Cat am fost mica si greseam ma lua de par mama. Fratele pe alta parte ma batea de distractie..palme numai peste cap, suturi..m-a batut pana pe la 18 ani, cam asa. Ultima bătaie mi-a dat k.o, mi-a spart buza si mi a facut fisura la timpan. S-a speriat atat de rau incat nu m-a mai atins vreodata.
    Am mancat bătaie in copilarie? Am mâncat pe paine nu alta! Am mancat si in adolescență de la 2 bărbați (tata si fratele).
    Sa mi fie mare mirarea ca am dat peste un soț care si el, m-a bătut de cateva ori?Sa mi fie mare mirarea ca nu mi pasa ca a ridicat mana la mine? Nu! Bataia face parte din mine. Si culmea, sunt un om destul de calm..dar pana cand oare?
    Ma tem sa nu ma razbun pe copiii mei intr-o buna zi. Nici macar nu suport gandul ca ar putea sa treaca prin ce am trecut eu, ma tem ca va trebui sa-i apar de el ca se aprinde repede..si el si a luat batai urate de la maica-sa! Toate se leaga!
    Stiu ca nu am fost coerenta, dar ma da total peste cap acest subiect.
    Ca o concluzie: cand va ganditi sa ridicați mana la copilul vostru, țineți minte ce urmeaza sa scriu. Sa nu gândească si copilul vostru intr-o zi asa:
    Cele mai importante persoane din viata mea, m-au bătut! Cum sunt acum cu ei? Apropiată? Nu prea..
    Departe sa fie gândul de voi precum sigur sunt o fire insuportabila de m-au bătut toți. Nu, doar ghinion si atat..

  • Victoria spune:

    Sunt mamica de fetita Si baiat, sunt de acord cu ceea ce ai scris o astfel de educatie am visat pt copiii mei Si mi-am promis ca asta o sa le ofer, dar…! Si tot timpul exista Un dar,! Ce Ma impiedica sa imi tin promisiunea 100% Cu toate acestea pe ei ii iubesc cel mai mult pe lumea asta Si ei pe mine sunt totul pt ei sunt cei mai fericiti in bratele mele. Problema mea este ca gandesc pe termen lung! Nu pot sa Ma rezum strict la ceea ce s-a intamplat Si felul cum am s-o rezolv pe moment! Inainte sa aplic orice solutie Ma gandesc “Ii fac azi Un bine si Ma Scutur pe mami Si imi zic Na ce usor a fost am rezolvat-o Si pe asta, ei sunt multumiti, rad…rad Si eu cu ei Dar! Oare in viitor peste ani acest bine pe care eu tocmai le-am facut lor nu o sa le aduca un rau mai mare decat daca eu le-as fi dat o palmuta la fundulet Si ei ar fi vartsat doua-trei lacrimi?!? De asta Ma tem eu sa le Ofer viata perfecta numai cu iubire cu vorbe calme, rabdare Si timp neconditionat Pentru ca e posibil ca ei la maturitate sa nu mai gaseasca nicaieri ceea ce eu le-am oferit sa nu mai gaseasca o Persoana cate sa-I iubeasca la fel de mult precum I-am iubit eu!! Si atunci ei ce aleg sa ramana alaturi de mine unde au descoperit ca pot a tinge idealul daca vor! Dar verstea Trista este ca eu Nu voi traii o vesnicie ca sa le Ofer toate acestea Si atunci sa ramana pe viata singuri fara suflete perche fara implinirea familiei!!!! Din motiv ca eu le-am Oferit tot Si nu aveti motiv sa Caute plusuri in Alta parte!!!! De aia din cand in cand prefer sa planga din cauza maniei mele decat sa ramana nerealizati din punct de vedere al familiei!!!
    Copiii foarte iubiti se despart greu sau deloc de catre Mamele lor!!!

    • Printesa Urbana spune:

      Nu e adevarat, toate studiile teoriei atasamentului, dar si neurostiinta arata cum copiii care sunt iubiti, protejati, neiubiti in copilaria mica se desprind mai usor decat cei crescuti intr-un stil autoritar, cu palme si pedepse, sunt mai independenti, au mai multa incredere in ei, au relatii echilibrate, contribuie mai mult in societate. Daca au un start bun le va fi mai usor sa se adapteze la orice le pregateste viata! Acum, cu blandete si iubire le oferiti tot ce au necesar sa stea drepti pe picioarele lor.

      Plus ca gandul de a fi cruzi cu copiii ca sa ii invatam de mici ca viata e grea e absolut ridicola. Cu greul nu are nimeni nevoie sa se obisnuiasca, ne adaptam la el imediat. Cu binele e mai greu. 🙂

  • IOANA spune:

    Violenta pt mine nu valoreaza nimic.Am mancat bataie pe paine,umilinte si tot felul de critici si injurii.Ajunsesem la un moment dat sa cred ca nu sunt buna de nimic.Orice faceam,nu era bine.Urlete,tipete,amenintari,curele,cozi de matura.Pt o nota de 6 la matematica in clasa 1,m-a dezbracat in pielea goala si m-a batut cu cureaua de piele,mama,cea care trebuia sa ma apere,cea care se presupune ca ar trebui sa fie blanda…Agresiunile fizice si psihice au continuat ani de-a randul,atat din partea mamei,cat si din partea tatalui.Intr-un final mi-am intemeiat familia mea si mi-am gasit linistea si echilibrul.”Parintii” nu rateaza nici acum ocazia sa ma jigneasca sau sa ma umileasca,dar eu personal nu mai am nici un sentiment fata de ei.Doar instinctul de a-i respinge,de a fugi de ei…De multe ori cand imi pierd rabdarea cu fiica-mea,imi amintesc de mama cat de usor ii era sa loveasca,in loc sa afle de fapt ce se intampla…Am exemple in familia sotului,unde copii au crescut fara violenta,adolescenti echilibrati,cu bun-simt,siguri pe ei si receptivi la nevoile celor din jur.Asa imi doresc sa creasca atat copilul meu,cat si altii…Sa vad in jur copii veseli,siguri pe ei,iubitori si empatici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *