Nu, nu urmează o metaforă politică, am încheiat campania, revenim la jocul și joaca de la noi de-acasă.
– Mami, hai să ne jucăm de-a cei trei purceluși și lupul!
(mai nou, asta e joaca preferată a Sofiei, de-a poveștile, ne distribuie personajele și le rotește între ele de zeci de ori la rînd pînă ne vine să strîngem de gît și lup și albă ca zăpada și căprioara bambi și tot)
– Mami, tu o să fii lupul cel rău și eu purcelușul cel gustos!
Fuge chicotind în camera ei, eu pornesc spre ea cu celălalt purceluș gustos (Ivan) în brațe. Zic cu gras gros, de lup flămînd:
– Purcelușule, deschide ușa că vreau să te mănînc, muhahahaaaa!
– Bine, zice ea, și deschide ușa.
Stop joc.
– Păi măi Sofia, dacă deschizi ușa, intră lupul și te mănîncă.
– Păi dacă îi e fuaaameee….
– Nu deschizi ușa! Nu mai ții minte povestea?
– Ba da, bine, hai încă o dată.
Mă duc în sufragerie, ea închide ușa, revin:
– Purcelușule, deschide ușă că vreau să te mănînc, muhahahaaaa!
– Nu!
– Hai mă purcelușule, că mi-e foame de nu mai pot.
– Bine!
Stop joc.
– Păi măi Sofia, dacă deschizi ușa, intră lupul și te mănîncă, ce treabă-i asta?
– Mie mi-e milă de lup.
– Știu, dar ar trebui să îți fie milă și de tine, că dacă te mănîncă lupul nu ne mai putem juca.
– Biiine, hai iar.
Mă duc în sufragerie, ea închide ușa, între timp purcelușul meu adoarme pe umăr mă-sii, revin:
– Purcelușule, deschide ușă că vreau să te mănînc, muhahahaaaa!
– Nu deschid că nu vreau să mă mănînci, daaaaar uite am făcut o tocăniță cu cartofi și morcov.
Și întredeschide ușa și îmi strecoară pe-acolo o tigaie imaginară cu tocană.
– Acum e mai bine, lupule? E buuun?
Și uite-așa s-a făcut lupul vegetarian, iar cei trei purceluși au rămas cu casele întregi și al meu a dormit dus în ciuda mirosului apetisant de tocană imaginară.
Data viitoare vă povestesc ce-am făcut din Degețica, că prea lua decizii ciudate cu viața ei micuța personajă și Sofia a decis să-i rescrie viitorul, ca să fie fericită și mama Degețicii, care tot o căuta de cînd a furat-o broasca…
Cat de amuzantă e! :))))
Ce tare e!:)) Eu miscam scaunul rotativ pe care statea nepotica mea si o aud: asta nu e de leganat!Leaganul e de leganat! (Logic,nu?)
Sa fii fericita, printesa draga! Si doar soare fara ploi sa se abata in coltisorul tau de lume. Ce ai tu e rar tare. Si e frumos, si e dulce si curat asa cum numai lucrurile adevarate mai pot fi azi. Sa nu fii trista niciodata si niciodata sa nu te indoiesti de ce ai. Ai ajuns exact acolo unde trebuie sa fii! Si ma bucur pentru tine. Pentru toate diminetile in viata e altfel de cum o stiai candva. Nu pretind ca te cunosc. Dar am o scuza. Nici tu nu ma stii. Doar te citesc. Si ma bucur pentru tine. Multumesc!
:))) hai ca am inceput dimineața bine. Haioasă rău Sofi!!!
Haha, mult mai vesele postarile astea :))) Ionut al meu era tare furios pe capra cu trei iezi, care pleaca de acasa si-si lasa copiii singuri. Cum adica sa lasi niste bebelusi singuri acasa? Sa-i fi luat cu ea! Asa cum il iau eu cu mine peste tot!
A fost tare revoltat asa ca nu am mai citit povestea si bine am facut!:)))
asa se intrebau si copiii mei: capra de ce nu-i ia pe iezi cu ea? cum de-i lasa singuri acasa?
m-am topit, ca de buna dimineata!
Clar, deci seamănă cu tine. Aceeași imaginație debordantă 🙂
Sunt fantastice! Si Sima a decis ca Degetica trebuie sa se intoarca la mama ei, ce maritis ii trebuia, dom’le :)))).
Ce dragut:) si noi ne-am jucat aseara tot de-a lupul cu cei 3 purcelusi.. Am reinventat putin povestea, eu eram lupul, iar tatal ii coordona pe baieti sa se ascunda si eu nu reuseam sa ii gasesc.
E frumoasa joaca!
de la ce varsta i-ai zis povesti gen alba ca zapada sau cenusareasa sau din astea cu teme putin mai complicat de inteles? Fiul meu are 2 ani si incerc sa ii citesc si eu povesti dar m-am ferit de astea clasice pt ca ma tem ca nu le pricepe….
:))) Nu ma asteptam sa-i ofere lupului ceva in schimbul ei. O negociatoare in devenire 🙂 Sa-ti traiasca
Ce tare! Are instinct de negociatoare de mica. Si creativa! Nu m-as fi gandit sa ii ofer lupului o tocanita de legume 😀
:))))))) M-am ascuns dupa monitor sa nu ma vada colegii cum rad convulsiv. Asemenea articole sunt terapie curata. Multumesc!
Vai cat de multa imaginatie are Sofia:)) scumpa de ea
stau pitita dupa monitor si rad, si rad..ce bine macar ca ai mei colegi nu mai reactioneaza, nu de alta, da` s-au obisnuit cu mine: ba rad, ba plang cu capu`n monitor.
Anyhow, MULTUMESC MULTUMESC!
Asta a fost terapia prin ras!
Pfaaaaa, cum am ratat deliciul asta? 🙂 Bine ca macar acum am cu ce ma delecta – citesc postari mai „vechi”.
Purcelusii sunt si preferati nostrii (sau erau, acum a descoperit alte 2 carticele) insa in cartea noastra nu se bate la usa, direct se sufla si se darima case, rezultatul fiind intrebarea (de tzshpe ori pe zi) „mama, casa noi e din caramida, da? nu e din lemn. doar parchetul e din lemn. si trenuletu.”
Jocul de rol nu ajunge in schimb decat pina la partea de „tata e Umberto, mama e Marmi si eu sunt Pixi” 🙂