Mămiceala, maratonul fără finish

Ştiți senzația aia pe care o ai pe ultimii 50 de metri înainte să ajungi în vârf? Ultimii 30 m de la maraton? Ultimul etaj pe scări până acasă, când cari cinci sacoşe pline şi mânile ți s-au lungit până la genunchi?

Îți simți tricoul ud pe spate, pe frunte te gâdilă picături de transpirație, gâfâi, îți ard muşchii, picioarele tremură, închizi ochii şi-ți zici: hai că mai e puţin, doar n-o să abandonez acum! Am ajuns până aici, trag tare, hai muşchiulețule, hai oscioarelor, hai creieraşule, pune corpul la treabă, mobilizare generală, împreună putem, suntem o echipă! We can do this!

Sigur ştiți. Şi după ce trec ăia ultimii metri, ultimele scări, aaaaa, gustul victoriei! Sorbi transpirația din mustață, tragi aer în plămâni, ridici ochii şi savurezi victoria. Sacoşele cu mâncare pentru toată familia, toate! Muntele la picioarele tale. Maratonul. Ai reuşit, poftim medalia şi diploma!

Cam aşa sunt unele zile acasă cu doi copii. Cu unul n-am simțit asta deloc. Dar cu doi, cam fiecare zi e un hei-rup din ăsta despre care am impresia că, deşi nu m-a ucis ieri, azi sigur mă termină.

La 6 dimineața eşti proaspătă şi pregătită pentru cele 18 ore de vârtej care te aşteaptă. La 10 te-ai întinde să dormi 8 ore, dar nu-i fezabil, copiii sunt plini de energie şi vor în parc. Trei ore. Pe la prânz ai primele semne de colaps: vezi steluțe de oboseală şi te înțeapă şalele. Pe la 2 te ia cu hipoglicemie. La 3 ai deja migrenă. Pe la 5 te simți ca după un masaj cu bâte. O, doamne, şi mai sunt trei ore până încep să-i culc şi cinci până termin. La 6 arăți la fel de fresh ca o cârpă bine stoarsă. La 7 eşti deja semimumificată.

Nu-ți mai simți organele interne şi te porți de parcă şi creierul ți-ar fi fost extras pe nas în totalitate. Iar cea mare vrea să îi explici ce înseamnă o exorcizare, iar cel mic doreşte să fie plimbat în timp ce îi schimbi scutecul. Uite, exorcizarea e cam ce fac eu acuma, îți explic ție teorii în timp ce execut balet cu o altă persoană (grăsuță) în brațe. Simt cum îmi ies spiritele rele dimpreună cu pancreasul, direct pe urechi!

Se face ora 8 seara şi-ţi spui: pot face asta! E doar încă o zi cu copiii mei! Ieri a fost la fel. Mâine va fi la fel. Hai muşchiuleților, hai, ficățelule, mobilizarea, încă trei ani şi va fi mai uşor.

Se face linişte (pentru o oră), iar tu eşti pe vârful muntelui, stoarsă, dar mândră: încă o zi în care am supraviețuit cu toții! Medalia, vă rog! Statuia, diploma! Cum? Nu primesc nimic? În afară de o rugăminte de la bărbat să-i caut portofelul? Ah, da, ai dreptate. Ăsta e maratonul ăla pe care-l fac pentru că-mi place, pentru că la asta sunt bună, pentru că simt că nici un alt lucru, munte, maraton nu mă poate motiva într-o măsură comparabilă. E minunat vârful, dar şi mai interesant e urcuşul. Mai ales că acolo sus mă aşteapta două zâmbete ca două curcubee, fiecare pe perna lui, amândouă pentru mine. Şterg sudoarea, iau o aspirină, savurez victoria. Apoi se trezește primul copil că vrea la mama, victoria poate să mai aștepte, acum am de savurat un copil călduț, cu miros de somn.

N-ar fi rea şi o medalie, totuşi: Mamă-erou. A şters copii la fund între 2012 şi 2017. Și a iubit fiecare secundă!

Sursa foto preview: mamă obosită, via Shutterstock.com

Pin It

33 Comments

  • Mirona spune:

    Statuie? Medalie? Nu ai auzit ca-i criza? 🙂
    Multa bafta si putere!

  • Raluca spune:

    Foarte bine spus

  • Miruna spune:

    Am 2 copii de aceeasi varsta cu ai tai. Sunt singura cu amandoi de dimineata pana seara. Ne distram, ne jucam, plangem, radem, ne suparam, ne impacam…. totul cu o viteza ametitoare. Am momente cand vreau doar sa atipesc 3 minute. Uneori reusesc, cand dorm si ei. Alteori iau o aspirina 🙂 Rezist. Sunt fericita!

  • Flory spune:

    Exact la fel si la noi :))) , multa putere iti doresc , rabdare stiu ca ai :*

  • andreea spune:

    Putere, mami! Numai o alta mami te poate intelege cu adevarat! Eu vreau o medalie pentru ca reusesc performanta de a rostogoli inainte o buna parte din viata mea de dinainte de ei! Pare sa nu vada si sa inteleaga nimeni, dar e mare lucru! Tot doi mici am si eu…Sa ne traiasca sanatosi si plini de energie si iubire si noi sa servim cu aceeasi dedicatie

  • LAVENDER spune:

    Inteleg perfect ce spui, intrucat detin un exemplar de copil in varsta de 2 ani si 10 luni si unul mai proaspat de 1 luna…
    Cu toate astea recunosc ca ma simt un pic vinovata dar si norocoasa ca pe langa bona din dotare (a celui mare) am reusit sa recrutez pe rand cate o bunica astfel incat dupa maratonul nocturn cu cea mica si in paralel cu cel mare…sa pot preda dimineatza stafetele celor doua stimabile doamne din casa ca sa doarma si creierul meu 1-2h si eventual sa pot da o fuga la cumparaturi pt ce mai trebuie prin casa..iar cand ma intorc sa fiu perfect calaribila de cel mare cu o nevoie avida si permanenta de „maaaami” care ma priveste suspect daca zabovesc in bratze cu sora-sa mai mult de cateva minute, ca de’ ” las-o mami sa creasca, hai sa ne jucam acum, te roooog”… Si evident mami asculta si paseaza urgent copila si tzatza mulsa spre bona sau bunica…ca sa punem de un joc cu trenutetze sau lego…

  • andreuta spune:

    Eu am momente in care ma intreb cand o sa lesin la propriu. desi am bona si un sot care ma ajuta (cand e acasa) seara pic de zici ca am prasit o zi intreaga. mai ales de cand am inceput si serviciul, nu mai apuc seara nici sa inchid lumina de pe holul mic pe care copilul mare o vrea lasata aprinsa pana adoarme.recunosc ca e totusi mult mai bine la servici ca am timp sa imi fac liste de mancare, cumparaturi, pot sa imi beau cafeaua in liniste, mai stau pe net, ma mai concentrez si pe altceva decat diversificare, muci, parenting.cand ajung acasa si ma intampina cu zambetele lor si cu „mami te iubesc, mi-a fost dor de tine” sunt cea mai fericita. am invatat sa imi conserv toata energia pentru ei si incerc sa le acord cat mai mult din timpul meu. mai cedez si eu (am tras ieri o cearta cu tasu, asa de descarcare). e cel mai usor si mai frumos greu, cand ii tin in brate ma incarc cu cea mai importanta vitamina de care am nevoie, vitamina L(cum zice cristela georgescu)

  • irina spune:

    Am doi copii de 2 si 4 ani si unul pe drum, nici o bona/bunica prin jur niciodata si ma distrez cu ei 24h din 24(dormim tot impreuna). Si totusi „Coafura rezista!”, inca 🙂 !

  • Ana Maria P. spune:

    Da, da, da. Mommy power!

  • andreea 28 spune:

    Asa e si la noi…o viteza ametitoare invaluie toate lucrurile din jur, iar seara, ghiciti cine adoarme prima? (ai mei sunt la scoala, dar viteza ametitoare nu ne-a parasit….dimpotriva)

  • Alexandra spune:

    supeeeerr momyyyy!!! 🙂 <3

  • Adela spune:

    Cel mai fara-de-sfarsit maraton, asta cu copiii.
    Eu am un singur exemplar deocamdata, solicitant ce-i drept, pana la epuizare. In zilele in care doarme, simt ca viata e blanda cu mine, dar in zilele in care e treaza de la 7 la 7…. you know! Ce-i drept, daca as sta doar cu ea, fara sa lucrez, nu cred ca ar fi asa epuizant, insa oboseala vine din doua parti si se cumuleaza. E greu, dar frumos. Ma simt bine in rolul de mama ocupata 🙂

  • Bebelina spune:

    Oho, ca bine zici! Desi stiam ce ma asteapta, de aproape 1 luna am sentimentul ca nu voi mai apuca sa dorm macar 6 ore legate in viata asta. Cand vor pleca ele de acasa voi fi prea batrana ca sa mai pot sa dorm sau imi voi face griji pentru ele si asta imi va provoca insomnii
    :(.
    Deci, adio somn linistit in viata asta.

  • Ramona spune:

    Adevaratul gust al medaliei il simt in rutina de care zici. Iesirea din rutina e cand ambele surori (4 ani si 8l2s) sunt racite (bronsite) in acelasi timp. Aia Proba de foc. Asa ca … atata timp cat sunt sanatosi, distractie sa fie!!!

  • alina spune:

    Buna,

    Eu am o fetita de zece luni si imi este destul de greu. Cand va citesc comentariile ma gandesc serios daca sa il mai fac pe urmatorul. Stiu ca mai usor nu va fi. Imi permit maxim de trei ori sa merg la baie si atunci daca e cineva acasa daca nu aman momentul. Cand nu mai pot o iau cu mine si o tin in brate. In astfel de momente imi dau seama ce greu ar fi cu doi mici. Sanatate sa fie.

    • Robo spune:

      parerea mea e sa nu iei decizia daca sa mai faci un copil sau nu pe baza a cat de greu crezi ca o sa-ti fie;
      odata ca nu e neaparat sa-ti fie la fel de greu ca altora si a doua ca trece.
      sau altfel: gandeste-te peste 20 de ani cand o sa te intrebi de ce nu ai mai facut inca un copil, faptul ca ti-a fost teama ca va fi greu va fi un raspuns cu care sa fii ok?
      daca da, atunci nu-l face… ce zic e ca pentru mine asta nu ar fi un raspuns multumitor.

  • Ramona s spune:

    Eu am doar un baietel de 6 luni(azi), dar mi-e foarte greu singura. Al meu sot e in Germania… Puiul adoarme abia la 23:00, se trezeste din 2 in 2 ore in cel mai bun caz, la 7:00 e fresh cu o energie maxima, nu-mi permit sa il scap din ochi o clipa. Si nici nu doarme ziua decat vreo 2 jumatati de ora la san… Dar desi sunt praf, ma consider norocoasa ca nu plange, deloc niciodata(exceptie un vaccin), doar tipa in fel frumos… Dar e greu si minunat in acelasi timp

  • andreea spune:

    Eu am doar un bebe de 2 luni si dimineata cand s-a trezit la 6 ma gandeam: Doamne abia acu inteleg ce greu e sa fii, ca de la orice poti sa iei o pauza fara sa te doara inima si fara mustrari de constiinta, mai putin de la a fi mama…si totusi am timp sa las comentarii pe blog, deci nu e asa rau ink:))vedem la al doilea:))

  • Yep! I feel You! Da’ o sa treacă, o să fie mai ușor, mai bine, mai soare

  • Ione spune:

    Mare noroc mare, ca ai doar doi. Imagineaza-ti cum ma simt eu dupa o zi in care am 5-10 copiii ca ai tai. De multe ori e o placere, dar uneori iti vine sa o iei la fuga si sa nu te mai intorci. Cu toate astea, o faci zilnic. Succes si nu uita ca ce nu te doboara, te face mai puternica:)

  • Ana spune:

    Hi, hi, hi, finalul este apoteotic!

  • Ileana D. spune:

    Eu nu am ce să comentez….exceptând faptul că ăsta e unul din articolele „desert” de pe blog, unde cuvintele și paragrafele se combină perfect rezultând un gust minunat….unul din articolele alea pe care le savurezi o dată și încă o data pentru că sunt pur și simplu frumoase.

  • Andrre spune:

    Ce subiect exclusivist: numai cine știe poate aprecia. Restul… spectatori: „doar stam acasă toată ziua!” Si eu „stau” cam de 6 ani cu cate o noua provocare la fiecare 2 ani: 3 de gen masculin. Intr-adevăr, la al doilea asa simțeam, fiecare zi ca o biruința, acum, diminețile: privesc la soțul meu si ma întreb de ce nu pleacă azi la birou: „A! E sâmbăta!”

  • Michelle spune:

    Ce articol care imi merge la suflet, ce bine sa aud ca mai sunt si alte mame care se simt ca la maraton. Multumesc pentru acest cuvinte care exprima ceea ce simt si eu. Eram mai boema si fara griji inainte de a avea un copil. Acum am o minune de 7 luni care ne face fericiti, dar fiecare zi mi se pare ca alerg la un maraton fara sfarsit. In plus mai si lucrez si deja de 4 luni si petrec 2 ore pe zi in transporturi. Am incercat ajutorul de la bunici, dar ne-am acomodat cu inca o persoana in casa. Ne e mai bine noua singuri si busy. Inca nu m-am obisnuit cu casa vraiste si cu gandul ca nu le pot face pe toate. Si cu toate acestea ma gandesc la a doua minune de la cateva zile de cand o aveam pe prima in brate si inca simteam efectele nasterii in corp si aveam sanii inflamati si bandajati cu argila. Bine zice Robo mai sus ca peste 20 de ani o sa ne gandim de ce nu avem 2 copii. Maraton sa fie, ca e mai interesant si mai palpitant decat soomn si iar somn. Si cand apuc sa dorm cu bebe langa mine, e cel mai dulce somn ever.

  • Irina spune:

    Ei ne streseaza, ei ne distreaza 🙂 !

  • claudia spune:

    Eu am trei pui mici: 4.6, 2.9, 1 an implinit chiar maine. Ultimii ani au zburat, dat m-au construit intr-un mod cum numai ei o puteau face.

    Te inteleg perfect. Am zile cand fac cinspe treburi o data, dar altfel nu mai pot functiona. Cand sunt cei mari pe la bunici sau cu tati afara, ma uitun jur si nu stiu ce sa aleg sa fac. Pur si simplu nu mai e ritmul meu , acela de pilot automat:)

    Serile sunt insa minunate. Cand sunt in pijamale si ne jucam toti 5 asa ca inainte de nani. Apoi astept sa adoarma sa ii aud pe toti cum „torc ” in caldura patului si in siguranta data de iubirea dintre noi.

  • Monica Hoxha spune:

    Ce te faci totusi, cand te simti asa la primul copil? Ok, mai mult in primele 6 luni din cauza nesomnului dar na, cu butoaiele de energie pe care le are la 2 ani si 7 luni, uneori e la fel ca atunci cand avea 6 luni :-p (atunci nu dormea deloc nici ziua nici noaptea, acum nu sta o clipa ziua, in afara somnului de praz!

  • DanielaG spune:

    Hihi, te inteleg perfect. Eu acum am luat-o de la capat, dimineata ma inarmez cu răbdare pentru gemenii mei de 4 ani si jumatate, plus bebelusul de 2 luni 🙂
    Cand se apropie ora la care ajunge sotul acasa sunt precum animalele de companie, il miros de la o posta 🙂

  • Cinderella spune:

    Dar eu nu inteleg de ce nu iti iei o bona macar part time. Adica sigur iti permiti. Eu sunt mai calculata si am stiut din momentul in care s-a promulgat legea cu 85% ca mai vreau un copil. Si ce viata dulce duc. Am aproape acelasi salariu ca inainte, am o bona part time, fata e la gradi pana la4. Nici nu ma gandesc sa ma chinui cu 2acasa.

  • Tralalala spune:

    Cel mai amuzant e, da… cand dupa toate astea vine „sotul si iti cere sa-i cauti portofelul”. Epic! Sau cand dupa o zi din asta, daca poate ai apucat sa mergi de maxim 3 ori la baie cum scria cineva pe aici sa vina el si sa iti zica ca nu a fost la baie cele n minute ale lui 😂 Saaau cu dușul, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *