Vorbește, cântă, joacă-te!

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ŞI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Când ies cu el la plimbare (în căruț, fiindcă la noi plimbările sunt lungi cât zilele de post) și până intru pe ușa casei, vorbesc de mi se usucă gura. Și cânt. Și râd. Și mă prostesc. Merg pe stradă și văd rar mame care vorbesc cu puii din căruț. Dar așa, serios, ca de la om la om, nu „Vrei apă?”, ” Îți dă mama măr? „. Sau mi se pare? Eu îl văd ca pe un amic cu care am ieșit în oraș și deci fac conversație, dom’le. Mai zice el: „neneeeeaaaa”, ” roșuuuu”, „capuuu”… Mai zic și eu ” da, așteptăm că-i roșu „, ” da, nenea traversează strada cu noi”, „da, merge și mama cu tine în parc”. El bagă un cuvânt, eu fac o propoziție cu el, ca la clasa I. 🙂 Eu vorbesc despre ce cred că zice el, el mai zice un „da”, mai tace…

Ideea e că nu pot să împing căruțul și atât. Bine, are un an și zece luni, începem să ne înțelegem, nu fac asta dintotdeauna. Mi se pare important să „conversăm”, fiindcă afară totul e fantastic, e aventură, e de vorbit! Se întâmplă lucruri extraordinare: crește iarba, înfloresc copacii, se ascunde soarele după un nor, doamna mătură strada, trece camionu’.

Și-apoi îmi vine câteodată să cânt: „Uite bebe! Bate vântul. Ca-n cântecelul ăla al nostru. Bate vântul frunzele/Se-nvârtesc moriștile…”. Se mai uită lumea la mine, nu zic, dar multora li se descrețesc frunțile, să știți. Mă aud, că na… cânt tare, să m-audă gagiul. Ta-su s-a învățat și el, nu se mai rușinează că are nevastă mult prea vocală… Am prins de 1 mai un concert al unor tineri la o terasă. Am stat în stradă și am cântat tare, am dansat cu el, ne-am transpirat bine bine. În jur puține „nebune”. De ce?

Când ajung în parc, sunt deja cu chef de joacă după atâtea dezbateri. Și cum să stau pe alee, lângă căruț, și să-l supraveghez cum se duce după gândăcei prin iarbă strigând un „ai grijă pe unde calci puiule!”. Păi nu! Mă pun și eu cu fundu-n sus: caut gândacul, număr pietrele, dau cu bățu-n baltă și staaaau și repeeeet și repeeet până se satură el.

Totul se petrece în ritmul lui. De ce-i zorim? De ce „Hai, gata, Gigel! Te-ai dat destul pe tobogan! Hai la căluți”, „Hai copile, ce găsești la bățul ăla?Uite fetița ce frumos se dă în leagăn! Hai și noi”, „Hai mai repede! Lasă aia! Pa! Am plecat! Mă duc acasă, că am treabă. Am stat destul”. Eu zic că au ei timp destul în viața asta să nu aibă timp… :).

Și mai zic că le putem spune frumos că ne vom distra împreună și acasă, și după-amiază etc. De ce să simtă că ne plictisește jocul lor, că sunt contra cronometru, că mama și tata au și alte treburi de făcut, că ies în parc fiindcă asta-i programu’? De ce să stăm pe margine, cu mâinile încrucișate, așteptând „să-si termine treaba”? De ce să nu-l antrenăm în joc cu ceilalți copii: „Uite pui, te prinde Victor din urmă! Hai repede, repede”. Îmi place să-i cunosc și pe ceilalți copii (chiar dacă pentru juma de oră :)). Și să știți că și Victor apreciază!

Cu alte cuvinte, n-am vorbit în toată viața mea cât vorbesc de un an încoace! De cântat, de căutat bețe maaari (pentru apă) și pietre maaari (tot pentru apă) nu mai zic! :)). Și se mai întreabă lumea cum de bodogane atâta fiu-miu și cum de e așa vesel și prietenos…. Păi n-are de unde învăța?

Dana

Sursa foto preview: mami cu bebe via Shutterstock.com

26 Comments

  1. Cristian

    Bravo Dana,

    Ii faci un mare bine copilului, conversatia cu cei mici ii ajuta foarte mult; dobandirea capacitatii de a vorbi este un proces fenomenal de complex, noi, adultii nici nu mai dam atentie vorbirii, dar a putea exprima verbal idei, concepte abstracte necesita sinapse antrenate.
    Felicitari si multe conversatii interesante cu domnul Victor iti doresc.

    • dana

      Victor e un exemplu de nume. Adică îmi place sa fac cunoștință cu partenerii de joacă. Și spunandu-le pe nume să știți că sunt mai degajați și ei, ba chiar nu se mai împing așa des :)). Își să schimbă puțin comportamentul, nu știu cum să explic…

  2. anca

    Da comunicarea este foarte importanta și sa vorbești cu copilul ca și cu un om mare nu genul:hai pa pa sau la pimbale uite mami bum bumu în loc de mașină și alte poceli. Sunt perfect de acord cu comportamentul tău și cred ca ai un copil vesel și prietenos. Băiețelul meu când a început sa vorbească recunoștea toate mașinile de pe strada după emblemă, aveam un joc de genul trecea mașina și spuneam marca și culoarea,era înnebunit după mașini ;așa ca putem găsi tot felul de modalități de comunicare și jocuri în jurul nostru și sa vorbim normal cu copiii noștri

    • Elena

      :))) si noi ne jucam la fel! Baietelul meu a zis Volkswagen înainte de papa, apa 🙂 ne jucam oriunde, in lift ne prefacem ca suntem in naveta spațială, in magazine ne pitim dupa rafturi, ce i drept acum e mare 🙂 are aproape 4 ani iar jocurile s au diversificat foarte mult!

    • woolie

      Si fetita mea la fel, stia ce masina avem noi, ce au bunicii, cum intra cineva cu o masina pe poarta ea nu zicea salut ci marca masinii :)))
      Nu era innebunita dupa masini dar tot asa a invatat culorile si apoi ea ma intreba ce e aia mami si aia ce e! Asa ca stie de mazda, toyota, VW, mercedes, mitsubishi…multe!

  3. Si eu vorbesc cu bebe si are abia 8 luni. Chiar nu ma intereseaza ce zic cei din jur. Eu vreau un bebe vorbaret si inteligent. Nu pot sa zic ca strig de ma aude tot orasul, dar nici nu ma feresc. Eu il tin in marsupiu si ii povestesc ce facem si uneori ii cant 🙂

  4. Corina

    Si mie mi se pare normal ce faci tu. Si noi suntem cam la fel. Vecina mea, cu un copil cu varsta apropiata de al meu, se mira ca al meu turuie iar al ei e mut. Dar ea nu vorbea cu el pentru ca nu stia ce. I se parea ciudat ca eu ii explicam copilului de ce se misca frunzele din copaci si alte „prostii”. Cat despre „treaba”, casa mea nu a aratat niciodata asa de rau ca acum, pentru ca daca e soare noi suntem afara iar treaba ramane singura in casa. Iar daca nu e soare tot afara suntem sau pe podea in sufragerie.

    • mihaela s.

      Mi se pare perfect normal sa vorbești copilului. Eu i-am explicat ce fac și i-am vorbit ca unui adult de nu mai știu când…de când era de câteva zile.
      Din păcate, nu toți părinții accepta dezordine în casa sau faptul ca din momentul în care ești părinte nu mai ai un program al tău, ci unul al copilului, pe care te mulezi.
      Corina, însă, te contrazic legat de 1 aspect. Un copil nu vorbește în funcție de cât îi este vorbit ( desigur, va intelege implicit mai multe si diverse fata de unul care nu a auzit decat „papa, mama, baie etc”, dar e doar o coincidenta faptul ca al tău turuie și al vecinei nu vorbește. Pur și simplu se dezvolta diferit.

    • Mihaela

      E foarte bine sa le vorbim copiilor noștri, dar asta nu are nici o legătură cu cât de mult turuie bebeii noștri.
      Nu am citit studii, nu am cerut parerea vreunui specialist, poate ma insel, vorbesc insa strict din experiența celor doi copii ai mei.
      Amândoi crescuți de mine, diferența de 1 și 1 lună intre ei, fetița turuie non stop, băiatul nu. Băiețelul e primul, dar de pe la 2 ani fetița deja vorbea mai corect decât el.Au existat chiar situații când nu înțelegeam ce spune el, și ea ne traducea. Repet, ea e mai mica decât el.
      Eu tind să cred că tine de personalitatea fiecărui copil, cât de multe turuie, nu de cât de mult i se vorbește.
      Însă, repet, e foarte bine sa le vorbim încă de când sunt f mici, pt ca acest lucru are un puternic impact asupra dezvoltării creierului lor..

  5. yoyo

    Si la noi cam tot asa. Cateva exemple: ieri a plouat de a rupt dar am stat toata ziua toti 3 (evident ca si tata este inclus tot timpul) cu nasul lipit de geam sa vedem cand se opreste ploaia. Si cum s-a oprit am luat copilul, ne-am dus cu pantofii de joaca (pt toti 3, aceia care nu conteaza cat noroi mananca) la locul de joaca. Am sters leaganul cu servetele de apa si apoi l-am dat pana s-a plictisit. Alta mama, cu copil cam cat al nostru, se uita urat la noi ca ii invatam copilul sa ceara si el din astea cand e atata apai si noroi pe jos!!! Ca invatam copiii prost! Ca nu se poate orice oricand! Si a inceput sa strige la copilul ei, care plangea ca vrea si el pe leagan, ca mai bine nici nu-l scotea din casa ca e nesimtit! Ieri eram singurii pe strada, o strada cu vreo 40 de copii in total, si copilu’ nostru era din balta in balta, si noi dupa el. Ce conteaza ca ne murdarim? Se spala! Si ce conteaza ca cei din jur se uita urat? Copilu’ e fericit! Si doar n-o sa-l supun la reguli idioate doar fiindca altii n-au chef sa spele haine sau pantofi 😀

    • Cătă

      Când fina mea rămâne la mine câteva zile, doar hainuțele cu care vine îmbrăcată sunt frumoase, călcate și curate. Cum intră în curte, o schimb în ce apuc și o scot afară. Se aleargă cu cățelul, pupă toate pisicile, cântă în fața cireșului ca să facă fructe. :))
      Și noi avem încălțăminte de „scandal“ cu care ieșim și sărim în băltoaca din spatele casei. Suntem mutați de curând și se uită vecinii la noi ca la cinema. Ne face și nouă plăcere să alergăm cu ea, având în vedere că am crescut la bloc, și eu și iubitul meu. La 25 de ani ne retrăim copilăria. :)) Una dintre vecine m.a avertizat că atunci când o să am copii, o să.mi fie greu să mă comport tot așa. Că hainele murdare se cumpără cu bani, se spală cu bani. :)) ce să zic…să vină copiii, că tot o să mă tăvălesc cu ei în noroi.
      Cele mai frumoase amintiri cu surorile mele sunt cele în care după ploaie ne țineam de mâini și săream în băltoacă. Sau ne băteam cu zăpadă murdară de noroi. Știți cum se lipea noroiul de geci? :)) Apoi, intram pe scara blocului și ne certam care să intre prima în apartament, că știam că ne bombăne mama. Și spăla săraca mama, și călca…în permanență îi dădeam ceva de făcut.

  6. Mim

    Ma bucur enorm atunci cand întâlnesc mămici ca tine, ca mine. Si eu am un baietel, Victor de 1a5l . Sporovăim amândoi cat e ziulica de mare. Ne jucam, ne distram, invatam unul de la celălalt.

  7. Alina

    L are 1 an si 2 luni! Eu i.am vorbit/ cantat/ povestit si tot ce spui tu mai sus de cand s.a nascut si cateodata ma gandesc ca poate vorbesc prea mult. Deocamdata el nu spune decat ha (ham), baba, tatatata, mamama (mai rar in ultimul timp) si diverse asemenea vocalize… Oare sunt eu prea „galagioasa” si el, saracul, n.are cand sa se exprime? O fi posibil? Ce parere aveti? (…stiu ca fiecare copil se dezvolta in ritmul lui si ca varsta la care vb nu spune nimic despre „inteligenta” lui.)

    • dana

      Nu. Și al meu a început mai târziu vorbăria. Acum are 1an 11 luni și ce-i la gura lui…. Nu m-am stresat.

  8. Larisa

    Eu nu am copii, dar la mine la bloc sunte 3 copilasi de 2-3 ani. Unul sta cu bunicul afara, care il lasa sa faca aproape tot ce vrea si cand era micut vorbea intr-una cu el, altul sta cu mama care de cand iese si pana intra in casa o tine numai ” nu ai voie acolo”, ” vino si stai jos langa mine”, ” hai stai aici cuminte” si mai este cazul extrem al unui copilas de 2 ani care sta tot cu mama si fix din clipa in care iese pe usa incepe ” stai aici lipit de mine”, „joaca-te la nisip ca te bag in casa”, ” mai baiatule, unde te duci”, ” gata te bag in casa”, ” nici batut nu te potolesti? Te bag in casa” si toate astea se petrec in 5 minute maxim la fereastra mea si nu de putine ori am vrut sa ies si o sa zgaltai un pic sa ii zic sa lase copilul in pace, dra fiecare isi creste copilul cum considera..

    • dana

      Asta am învățat și eu în timp. Crescând, copilul invariabil caută socializare, eu invariabil mă întâlnesc cu aceleași mame în parc și observ diferențele.

  9. Adina

    Foarte misto. Ne-ar placea sa va avem pe aproape la locul de joaca…am face echipa buna 🙂

  10. Anne M

    Esti super. Tine-o tot asa, poate prind curaj si alte mamici.

  11. Ei sa vezi distractie cand vezi pe una vorbind de una singura…nu de alta, dar iarna, cu bebe mic in wrap sub geaca….nu se prindea nimeni ca e acolo…si vara trecuta, el in sling, 4 luni…si mie nu-mi tacea gura…acum il plimb in tricicleta si ii arat tot, vorba ta, raman fara scuipat in gura…ii povestesc tot ce vad, cum mi-a fost ziua la serviciu, ce gandesc, absolut tot…si imi dau seama cum pare…dar e in folosul lui…si al meu, ca-mi place sa povestesc.. 😀

  12. Felicitari pentru aceasta „nebunie”. Nici eu nu eram mare vorbareata pana sa nasc, la fel simt nevoia sa ii povestesc tot ce facem si vede si am fost surprinsa cum intelege cuvinte, desi inca nu vorbeste. Si ma distrez cand il port in wrap si ii cant, oamenii se uita la mine ca la o ciudata, apoi il vad pe el si incep sa zambeasca 🙂

  13. florentina dascalu

    Și eu am crezut ca sunt singura „nebuna” care vorbește cu un bebe de 5luni pe strada:)).se mai uita lumea ciudat la mine când ma aude cântând”o vioara mica…” dar fetitei mele ii place la nebunie e toată numai un ras!

  14. Felicita

    Si noi vorbim cu ea mult, foarte mult, corect, ca unui om mare. Multi ne blameaza ca ii vorbim asa, ca ii explicam tot, de un milion si un pic de ori. Spun ca este copil ca nu pricepe, ca trebuie pacalit si spus uneori si minciunele ca sa execute intocmai, ca educatia este un fel de dresaj… Parerea mea este ca, chiar daca nu reusesc ei sa se exprime in cuvinte, inteleg tot. Acum a inceput sa lege bine cuvintele, are 2 ani si aproape o luna, ne uimeste cat de multe stie, cat de multe intelege si incepe sa exprime. Si ce daca ne ia lumea de nebuni pe strada? Problema lor… Si noi ne jucam muuult, la locurile de joaca merge pe tobogan si de multe ori zice „si mama, hai mama!”. Si da, ma duc pe tobogan cu ea, cu toate privirile dezaprobatoare ale multora dintre parinti. Cum spunea cineva mai sus, copilarim si noi din nou, chit ca imediat mergem pe 40, noroc ca nu se prea vede.

  15. ada topan

    exact asa fac si eu…..totul in drumul nostru (mami+bebe) pare o excursie colosala!

  16. DanielaG

    Cum deja ti s-a zis si mai sus, este foarte, foarte bine sa ai comportamentul acesta cu copilul. Si eu cu ai mei vorbesc toata ziua, de ma doare gura uneori (desi de felul meu sunt oricum tare vorbareata), le arat, le explic, ii intreb, le raspund, etc.

    Culmea este ca fac asta instinctiv, nu am citit pe undeva ca e bine si am incercat sa urmez sfatul. Cred doar ca este extrem de important sa comunici cu copiii, sa le explici, sa le canti. De unde altundeva sa invete sa vorbeasca, sa zambeasca, sa interactioneze cu ceilalti?

    Un exemplu graitor (si trist) din categoria „asa nu” a vazut soacra mea in autobuz spre casa. Si soacra mea e un om destupat la minte, insa are o varsta si pe vremea ei nu erau atatea teorii despre cum sa cresti copiii. Si cu toate astea, i s-a parut ca este destul de in neregula povestea de mai jos:
    In autobuz, cursa de 2 ore catre orasul meu natal. In autobuz, langa soacra mea, o mama cu o fetita de vreo 2-3 anisori, si o prietena de-a mamei, aparent.

    Tot drumul mama a vorbit incontinuu cu prietena ei, fara sa ii adreseze absolut niciun cuvant copilului, care statea docil langa mama. Iar la un momentdat, „grijulia” mama ii spunea prietenei ei ca nu stie cu cine naiba seamana copilul asta, ca e mut efectiv, nu vorbeste, cu cine o semana…? In conditiile in care ea, timp de 2 ore nu ii adresase nici macar un singur cuvant copilului ei… concluziile le trageti voi 🙁

  17. Fii-mea are 6 saptamani, o scot in wrap sau in manduca. Si ii vorbesc chiar daca nu pricepe. Daca e treaza ii explic ca mergem sa luam legume la porcusori si alte cele. Ba ii mai si cant chestii inventate pe loc. Si nici nu-mi pasa de gura lumii!
    Am tot vazut mame care nu-si asculta copiii cand vorbesc sau care-i zoresc si am decis sa fac altfel. Mai bine plecam mai devreme de acasa si avem timp sa fugarim pasari decat sa trag copilul dupa mine ca ne grabim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *