O carte despre iubirea pe care o merităm

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ŞI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Înainte să rămân însărcinată nici nu se punea problema să fac un copil atât de repede. Eram eu un copil. Și totuși, mă preocupa subiectul, probabil simțeam că voi fi mamă mai repede decât îmi imaginam. Știam că este cea mai grea misiune din lume, știam că eu sunt rezultatul reacțiilor părinților mei, știam că responsabilitatea va fi uriaşă. Nu m-am înșelat. Mă tot întrebam, însă, dacă nu ar fi fost mai înțelept ca înainte de a aduce un pui pe lume să încerc să ajung eu la cea mai bună versiune a mea, dat fiind că moștenirea de la părinți îmi punea probleme. Nu am apucat să ajung la o versiune mai bună a mea pentru că m-am trezit mamă.

Instinctul îmi spunea că eu și copilul meu vom crește împreună. Am fost criticată pentru acest feeling, mi s-au ținut teorii și predici cum ca sunt o inconștientă, că era nevoie să lucrez cu mine înainte de a crește oameni! Am suferit, m-am simțit vinovată, ba chiar m-am simțit cea mai rea mamă.

Până în clipa în care am început să citesc cartea „Dăruiește iubirea care vindecă” scrisă de Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt. Am citit cărți de parenting o grămadă, știam perfect teoria, acea teorie care se potrivește familiei mele, dar existau momente în care mintea mea se întuneca și nu mai știam nimic.

Resize of daruieste iubirea care vindeca_printesaurbana

Această lectură pentru mine a fost revelatoare. După cum afirma autorii, redefinește noțiunea de parenting, aceasta reprezentând „o relație sacră ce poate păstra integritatea copilului și poate vindeca rănile din copilăria parintelui”.

„Dăruiește iubirea care vindecă” este un instrument foarte prețios în creșterea copiilor noștri, dar și în creșterea noastră, a părinților. Autorii spun că cea mai importanță sursă de informații pentru un părinte sunt propriile reacții emoționale față de comportamentul copilului său. Esențial este că părintele își poate retrăi fragmente din copilărie, situații nerezolvate care acum pot fi puse la punct. Părintele are șansa de a-și vindeca rănile emoționale pentru a nu-și (mai) răni copiii și pentru a-i ajuta să treacă și să-și încheie cu succes etapele de creștere. Expresia „răni emotionale” poate trimite cu gândul la cele mai grave abuzuri, precum viol sau violență. Dar nu, suntem răniți emoțional și dacă s-a țipat la noi sau dacă am fost manipulați, criticați, dacă am crescut intr-o relație simbiotică cu unul dintre părinți, dacă nu s-au impus limite prea stricte sau, dimpotrivă, nu ni s-au impus limite și implicit, nu ne-am simțit în siguranță. Orice nevoie nesatisfăcută din copilărie devine o rană emoțională care revine în viața adultului și care se răsfrânge asupra copiilor acestuia. Majoritatea dintre noi suntem părinți inconștienți. Prea puțini sunt cei care își analizează propriul comportament sau cei care realizează ca acele reacții negative, intense și repetitive la unele dintre comportamentele copiilor constituie indicii că părintele se află în fața unei situații nerezolvate din propria copilărie.

Acele situații solicitante reprezintă puncte de creștere pentru părinți și odată conștientizate duc pe drumul către un mod de creștere a copiilor mult mai conștient.

Am învățat din această carte despre dialogul intențional, o modalitate extraordinară prin care să ne ascultăm cu adevărat copiii, să le validam sentimentele pentru a ști că totul este în regulă și să empatizăm cu ei.

O altă parte valoroasă din carte o reprezintă descrierea etapelor de creștere, care m-au ajutat să vad exact care sunt și care vor fi nevoile copiilor mei. Nevoi pe care sper că le voi lua exact așa cum vin și mă voi strădui să îi ajut să le satisfacă, amintindu-mi că sunt firești și esențiale pentru dezvoltarea lor armonioasā.

O altă lecție a fost cea legată de căsnicie: cel mai frumos cadou pe care îl putem face copiilor noștri este o căsnicie conștientă, bazată pe respect și interes pentru dorințele partenerului, o căsnicie în care partenerii se asculta unul pe celălalt și se ajută. Copiii internalizează relația părinților și aceștia sunt responsabili, în egală măsură, de modelul pe care îl oferă.

Am învățat multe lucruri foarte valoroase, dar procesul este unul de durată. Niciodată nu este prea târziu să îl incepem, dar nu se știe când se încheie. Foarte important pentru mine este că acum îmi explic enorm de multe reacții și am găsit răspunsuri la cele mai multe întrebări. Acum simt că direcția este bună și toți vom avea de câștigat din tot acest proces de creștere și vindecare.

Societatea noastră are mare nevoie să-și respecte copiii. Suntem tentați să ne simțim superiori și în acest fel punem piedici, frângem aripi, îi reducem la tăcere.

Cel mai important lucru pentru un copil este să-şi mulțumească părinții și, dacă noi îl respectăm, îl iubim necondiționat pentru ceea ce este el și îi validăm sentimentele chiar dacă acestea ne sunt incomode, el exact asta va face și se va dezvolta în perfectă armonie cu propria lui ființă. Copiii ne spun enorm de multe lucruri despre noi, merită sa-i ascultăm!

Ada Guțiu

PS: Cartea o găsiţi aici, pe site-ul editurii Herald.

Sursa foto: arhiva autoarei

Tags

18 Comments

  • De când zic să citesc această carte și tot amân :(( articolul tău m-a motivează să o iau și să o citescc în viitorul f apropiat..

  • Talida spune:

    Si eu am nevoie de vindecare si de multe răspunsuri. Am fost crescută de o mamă alcoolica 🙁
    Am să o citesc cu mare interes cartea. Multumesc pentru recomandare

  • Cornelia spune:

    Am citit si eu cartea, a fost revelatoare si pentru mine , si o consider un instrument bun de vindecare emotionala.Mi-a placut mult 🙂

  • Oana B. spune:

    Felicitari pentru articol! M-ai facut curioasa, o sa cumpar cartea si sper sa gasesc acolo drumul catre vindecare 🙂

  • Windi spune:

    Foarte frumos ce ai scris, Ada, insa m-a izbit in ochi un lucru: „cel mai important lucru pentru un copil este sa-si multumeasca parintii”.

    Cel mai distructiv lucru pentru viata si psihicul unui copil este sa traiasca pentru a-si multumi parintii!

    Viata unui om este unica, trebuie sa fie autentica si in deplin acord cu sufletul sau, aspiratiile proprii, visurile, telurile, viziunea personala asupra a tot ceea ce reprezinta el ca entitate, trairi, emotii, ganduri, fapte.

    Un copil care trebuie sa-si multumeasca mereu parintii va fi un adult care va trebui sa-i multumeasca mereu pe cei din jur, ceea ce va produce prejudicii imense si de nereparat. E cumplit ca viata sa nu-ti apartina. E distrugerea sufletului. Traiesti ca o larva, suferi imens si nu stii de ce. A nu avea viata autentica, adica in deplina consonanta cu sufletul si dorintele tale, inseamna a trai ca o leguma pe acest pamant si a-ti rata viata! Datoria unui parinte este sa-si ajute copilul sa-si gaseasca sensul vietii, nu sa-l paraziteze si sa-l conduca.

    Cine nu-si gaseste sensul vietii sta mereu in depresii si nu stie de ce. Depresia este de fapt minciuna, minciuna in care traiesti si care te face nefericit, este lipsa autenticului din viata ta, este rezultatul acelei lupte permanente de a-i multumi pe altii, uitand de ce vrei tu cu adevarat de la viata ta.

    Iubirea neconditionata inseamna a-ti educa copilul in armonie totala cu sufletul, personalitatea si unicitatea sa! Orice interventie asupra structurii sale cu care s-a nascut si a fost inzestrat de divinitate si prin gene reprezinta crima morala, boala psihica, viata distrusa.

    Cine-si iubeste copilul, il ocroteste si-l educa frumos, fara sa-i destabilizeze structura interioara, cine e tiran, stie perfect cum sa-l dreseze si sa-l distruga.

    Copilul nu este proprietatea nimanui, nici macar a parintilor, asta e greu de inteles intr-o tara plina de disfunctionalitati.

    • Phoebe spune:

      Windi,tare frumos ai scris. Si mie mi-a atras atentia aceeasi chestie.In rest, mi-a placut articolul si as citi cartea.

    • Adr spune:

      Windi, nu cred ca ai inteles ce a vrut sa zica Ada (sa ma corectezi Ada, daca gresesc): pentru un copil parintii sunt universul lui si este normal si logic sa-si doreasca sa le faca pe plac, sa-i multumeasca, in mare parte din timp. Nu cred ca Ada a dat de inteles undeva in articol ca vrea de la copilul sau „sa traiasca ptr a-si multumi parintii”. Din contra, mi s-a parut ca vrea sa creasca un adult sigur pe sine, empatic, fericit. Nu inteleg de ce cauti intotdeauna sa rastalmacesti cuvintele tuturor ce scriu pe aici si cauti probleme acolo unde nu sunt. O zi buna!

    • TEO spune:

      Pe fiecare blog forum e o persoana de acest gen…cand m.am casatorit activam din cand in cad pe un forum miresici se chema…si erau tot felul de topicuri acolo…si pe unele topicuri cu subiect despre parinti socrii cresterea de copii era o tipa cu id piciorus care era la fel ca windi…cum aparea un subiect de acest gen indicat mai sus hop aparea isi spunea parerea si ataca in stanga si in dreapta…exact la fel vorbeste…de ceva timp as fi vrut sa o intreb oare e piciorus de pe miresici. Asemanarea in subiectele atinse in exprimare in limbajul ales e izbitoare.

    • Windi spune:

      Adr,

      Mesajul meu a pornit de la cutuma generala, valabila in familiile disfunctionale, ca „cel mai important lucru pentru un copil este sa-si multumeasca parintii”. Nu se refera la Ada si copiii ei.

    • Ada Gutiu spune:

      Copiii își doresc să-și mulțumească părinții! De-astea e atât de ușor să îi manipulăm, ei se nasc cu dorința de a ne face pe plac. Și este important să le validăm sentimentele care ne sunt incomode pentru ca dacă nu o facem, ei și le vor reprima. De ce le vor reprima? Pentru ca nu sunt pe placul nostru. Adr a scris foarte bine! Pentru un copil părinții sunt universul, iar părinții trebuie să fie destul de inteligenți și să știe ce să facă cu asta!
      By the way, asta spun autorii: copiii vor să-și mulțumească părinții. Poți să le trimiti un mail, Windi!

  • elisa claudia spune:

    Da, si mie mi-a atras atentia acea idee._insa cred si eu, ,ca si Adr ca se referea la faptul ca in cea mai mare parte a timpului copiii isi doresc sa fie in armonie cu parintii(sau cine o fi figurile de atasament).De unde si dorinta de a imita, de a-si insusi conduitele tipice lor.Desigur ca exista si derapaje.dar in genere un copil educat cu dragoste intr-o familie echilibrata cauta sa fie in consens cu cei care-l iubesc

  • Ileana D. spune:

    Mi se pare mie sau asta este prima recenzie de carte de pe blogul prințesei? Articolul este bine-venit de altfel.
    Chiar mă gândeam că ar fi foarte utilă o listă cu câteva cărți – um fel de lectură obligatorie pentru (viitoarele) mămici!

    • Printesa Urbana spune:

      Cum sa fie prima? Mai sint o gramada, da click pe tagul de carti.

    • Silvia spune:

      Buna Printesa,

      Cautam si eu alte recenzii de carte pe blog. Din pacate nu le-am gasit si nu am gasit nici acet tag carte. Unde ar trebui sa fie? Nu l-am gasit nici in meniul din dreapta articolului la Categorii, nici in josul paginii la etichete.

      Multumesc!

    • Ioana spune:

      Ai in dreapta sus „cautare”, scrii acolo „carti” si primesti mai multe articole pe tema asta 🙂
      Sau ia direct linkul :
      http://www.printesaurbana.ro/?s=carti

  • DanielaG spune:

    Hihi, tocmai ce am primit cartea asta. Mi-am comandat-o de pe Amazon pentru ca citisem inainte cartea lui Herville Hendrix „Imago therapy” dedicata cuplurilor si mi s-a parut geniala. Acum abia astept sa o citesc pe asta 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *