O baltă pe parchet

De luni pînă vineri, seara de la ora 5, doamna Mia a noastră pornește spre casa ei, și eu rămîn cu odorurile să ne distrăm împreună cel puțin două ore fabuloase. Pe timpul zilei, doamna Mia, caldă și bună ca pîinea caldă, mă mai eliberează de cîte unul dintre copii, ba culcîndu-l (pe cel mic), ba lipind abțibilduri (cu cea mare), în timp ce eu butonez ca disperata să rezolv în 15 minute tot ce n-am rezolvat vreme de trei săptămîno. Apoi rămînem doar noi.

E amuzant de fiecare dată, nicio zi nu e la fel cu alta. Uneori ne jucăm în cameră la Sofia, unde Ivan nu are voie să pună mîna pe nimic, pentru că toate sînt ale ei, așa că el se așază în fund pe parchet și de-acolo se joacă de-a zîmbetul cu mine. Alteori mergem în cameră la Ivan, unde el n-are voie să pună mîna pe nimic, pentru că nu-l lasă ea, chiar dacă sînt ale lui. Atunci el se ascunde după draperie să ne jucăm cucu-bau și vine și ea și ne învîrtim între textile cîte-o jumătate de oră. Alteori mergem la mine-n dormitor, unde ne facem cort din pilotă și ne căutăm și ne găsim de zeci de ori în chiotele lor de bucurie. Sau rămînem la jucării, adică în sufragerie. Aici posibilitățile sînt nelimitate. Eu fac baloane de săpun și ei le prind, proiectăm lanterne pe pereți, ne jucăm cu plastilină, le citesc și ei se înghiontesc în timp ce ascultă, ne alergăm pe hol, ea cu bicileta fără pedale, el pe o mașinuță de plastic. Pe la 7, cînd vine și omul de la serviciu, casa arată ca un magazin cu jucării înainte de amenajare. De toate peste tot. Iar dacă am mai și făcut ceva bun de mîncare, dezastrul e complet. Noroc că în astfel de cazuri, în casă miroase prea bine ca omul să rămînă supărat, așa că ne iartă repede și ne trimite să strîngem.

Acum două seri, Ivan scosese cartea în care pictezi doar cu un creion pe care-l înmoi în apă. Îi arătam cum se face, el și-a pierdut rapid răbdarea și, după ce a încercat să-l sugă și a vărsat pe parchet apa din cana de pictat, s-a dus să dărîme bucătăria de plastic pe care tocmai le-o montasem. Am rămas pentru cîteva secunde să colorez acolo, întinsă pe burtă pe parchet. Luam apă din balta făcută de Ivan, desenam, mai luam apă. Sofia înșira mărgele pe o ață, Ivan încerca să muște dintr-un balon de trei ori mai mare decît capul lui. Cînd m-am ridicat de-acolo, pictasem toată pagina. Copiii alergau care mai de care prin jurul meu, atenți să nu mă calce pe degete. Casa arăta ca după bombardament, dar eu pictasem o pagină întreagă, fără să-mi dau seama.

balta

Și mi-am dat seama că deja am copii mari (deși n-au încă 5 ani adunați), că uneori au și ei grijă de mine și-mi dau cîte-o pauză.

Că e liniștitor să desenezi, chiar dacă o faci în mijlocul furtunii.

Că tare ne-am fi plictisit dacă am fi rămas doar eu, omul și ea. El-cel-mic face viața cu adevărat mișto! Păi cum ar fi fost dacă ea n-ar fi trebuit să strige non-stop A mea!, dacă nu s-ar împinge la mine-n brațe, dacă nu ar alerga umăr la umăr pe holul lung, el rotund, ea lungană, amîndoi cu gura mare în formă de Maaamaaaa, zici că-s personajele alea două din reclamele la nu știu ce operator de telefonie mobilă.

Că sînt norocoasă să am timpul ăsta cu ei, care e, de fapt, timp cu mine, chiar dacă de cele mai multe ori pare că numai de mine nu am grijă.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4167

25 comentarii

    • Sofia foloseste camera ei de la citeva saptamini, doar la somn. Ivan la fel, de mic, doar la somn, dar cu el doarme mereu unul dintre noi. Restul activitatilor toti gramada, pe unde apucam.

    • Asta a noastra e o plasticosenie din Carrefour, am dat 120 de lei pe ea ca stiam ca n-or sa se joace prea mult cu ea, se plictisesc repede. Sint modele mai rezistente la Ikea sau Imaginarium, dar pentru noi nu se justifica investitia. 🙂

    • si noi cumparam plasticosenii din carrefour, Obor, de pe marginea strazii in parcuri…pe toate le tranteste, desurubeaza, iar tranteste….o singura data i-am luat un catel de lemn care se trage cu sfoara, de la Imaginarium, am dat 100 de lei pe el si m-am ofticat ca nu se joaca cu el si cu cat insistam mai tare cu atat era mai dezinteresat :)) mi-am invatat lectia, plasticosenii ieftine si colorate, cu mentiunea sa nu ii provoace taieturi sau sa se desparta in parti mici mici pe care sa si le indese pe gat(face si asta). Noroc ca majoritatea jucariilor, chiar si ieftine, sunt OK dpdv „safety”.

  1. Iti multumesc din suflet pentru doza de veselie!
    Abia astept sa vina si a mea pitica pe lume, ca apoi sa aiba un fratior/surioara cu care sa se inghionteasca 🙂 Momentan ma inghionteste doar pe mine…

    • al meu baietel e gelos si pe matza cand sta la mine-n brate :)) striga la ea si biata pisica se zbarleste toata si-i cade parul de la stres :)))

  2. Adorabili cei mici! De cand a facut asta mic al meu picioare, la fel arata si in casa noastra! Camera lui a devenit camera de joaca, in locul patutului ( care a aterizat langa patul nostru) avem un cort de la Ikea pliiiin de plusuri, Lego Duplo, saci de masinute, cuburi, animalute de plastic, carticele, totul anima maxim puiul si atmosfera din casa!

  3. M-ar interesa niste sfaturi despre modul in care il poti ajuta pe fratele mare sa-l accepte pe cel mic. Poate deja ai scris vreun articol pe tema asta, dar nu l-am vazut eu…imi cer scuze. Noi suntem in etapa de pregatire, dar pare sa nu functioneze prea bine…desi cel mare e dragastos cu burtica si citim povesti cu voce tare sa auda si bebelusul din burtica, atitudinea ulterioara e: ti-am spus ca nu vreau niciun bebelus. Cand se va naste il dam lui buni :-). Pin urmare astept sugestii. Diferenta va fi de aproape 5 ani intre ei.

  4. Chiar weekendul asta m-am jucat cu nepoteii si ma gandeam si o apreciam pe sora mea pentru ca poate sa se trezeasca din 2 in 2 ore, pentru ca are rabdare cu cea mare care nu imparte si e alintata si asa mai departe.
    Cred ca fiecare mama merita cel putin 5 medalii – pentru grija, iubire, rezistenta, pentru toate noptile nedormite si toate unghiile nefacute.

  5. Hai, Ioana, inca unul!! Cu unul ar fi fost plictisitor, cu doi e bine, dar cu trei s’ar tripla distractia! Si energia ta pentru ei, la fel!

  6. Stiu si eu cat de mult destinde sa te joci – singura, cu jucariile copilului. Pe mine modelajul cu plastilina ma relaxeaza maxim. Si intr-o dimineata, cand anticipam o zi din aia urata rau la job, am facut pe covor un puzzle de 100 de peise cu Printesa Sofia, cat mi-am baut cafeaua (in loc sa ma uit la stiri, ca in alte zile). Am plecat zen, jur 🙂

  7. Si eu am 2 copii, la diferenta de 2 ani si 5 luni unul de altul, fetita mai mare ca baiatul. ne asemanam in asa multe privinte… fericite si nefericite. Dar viata e asa frumoasa cu 2 copii!!! Dupa cum spuneai e mai bine cu 2 decat doar cu unu singur, e o viata mai plina. Ca varsta sunt foarte apropiati de ai tai. Cand am inceputa sa citesc cartea ta parca citeam pe rand ceva din viata mea, din tot ce am trait sau traiesc. Am plans amintindu-mi de zilele mai putin fericite, dar lacrimile triste au fost rapid inlocuite de cele vesele.E cartea mea de suflet, e cea pe care o recomand tuturor prietenelor cu copii sau fara. E ceva de ce nu ma pot desparti si pe care si sotul o cunoaste, chiar daca nu a citit-o(am avut grija sa o cunoasca). Viata e asa frumoasa atunci cand e galagie si dezordine, cand toate propozitiile sunt intrerupte si supa e gatita de atatea maini , mari si mici!

  8. Wow, felicitari pentru cele doua minuni. Imi dai curaj pentru numarul 2. Il iubesc asa de mult pe primul si singurul copil pana acum incat nu imi imaginez cum se poate imparti dragostea fara ca el sa sufere. El are 1 an si 5 luni. Dar pe de alta parte ma uit la el si nu vreau sa fie singur sau doar cu prieteni mai tarziu intr-o tara straina ( noi stam in Franta). Din experienta mea viata cu un frate sau o sora e mult mai plina. Si zici ca nu e asa de greu cand sunt mici? Cu drag, M.

    • Nu e grea viata cu doi, e foarte grea. Dar si extrem de frumoasa. Eu am 3, primul are 5 ani si putin si gemenii, fata si baiat, au 2 ani si putin, aproape 3 ani diferenta intre ei.

      Este extrem de greu, dar cand ne jucam cu toti 3 prin casa (care arata ca dupa bombardament indiferent cat am bibili-o) de-a fata-scunselea, de-a baba oarba, de-a alergatul, de-a luptele cu pernele, de-a ascunsul sub pilote, de-a construit/ daramat/ jucat cu mormanele de jucarii + mancat peste tot diverse…nu prea mai conteaza.

      Iar peste ani cand vom sta si noi toti 5 la masa (si acum stam dar maxim 20 minute pana isi pierd cei mici rabdarea) va fi super. Este super de pe-acum,doar ca si foarte greu. Dar frumos rau rau de tot.

    • Da, si noua. Dar sa stii ca si ea e data uneori la.o parte, so its not so bad. 🙂

    • Da, inteleg, dar oare ea n-ar intelege ca asa cum jucariile ei sunt ale ei, si ale lui sunt ale lui. De ce sa fie toate doar ale ei? Daca nu pot fi comune, macar sa fie fiecare cu ale lui, nu ea cu toate si el cu nimic.
      Daca e o etapa e ok ca o sa treaca, dar eu mereu ma gandesc ca asta poate sa duca la frati adulti care nu se suna in veci sa se intrebe de sanatate si de vazut se vad in cel mai bun caz cand ii cheama parintii la mesele de Sarbatori. Si e pacat 🙁

  9. Intr-adevar le datoram atat de mult pentru clipele fericite pe care ni le ofera! Acum cat mai putem sa ne jucam cu ei, sau ei cu noi… Va veni o vreme cand vor fi prea mari pentru astfel de jocuri.

  10. Ce mi-a placut povestea ta…mi-a mers direct la inima…si eu am 2 copii ( de 3 ani si 1 an jumate) si m-am regasit toata in cele zise de tine…si zilele astea chiar am avut o perioada asa, mai nasoala…cand vrei si tu putin timp pentru tine si nu ai si parca iti doresti macar pentru 5 secunde sa stea timpul in loc si sa nu mai faci totul pe graba…dar te-am citit pe tine si m-ai facut sa ma simt mai bine :)…uite de asta imi place mie de tine 🙂

  11. O varianta data de psihologi (nu de mine) este sa discuti cu copilul mai mare (in cazul tau Sofia) si sa stabiliti împreună la ce jucării ar trebui sa aibă acces si Ivan. Poate asa s-ar mai reduce din posesivitatea ei. Poate ai facut deja asta si n-a functionat, dar daca nu, poate e o sugestie buna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *