Adevărul despre Moș Crăciun

Posibil să nu vă mai placă de mine după acest articol, asta e, uneori am opinii nepopulare pe care (mă mănîncă în fund să) le și exprim. Dar să știți că eu sînt o persoană cumsecade, chiar dacă uneori am opinii nepopulare. 😛 Așadar, cum tratăm noi chestiunea Moșilor față de copii? Pe scurt, din motive pe care le expun mai jos, am decis să le spunem adevărul devreme, imediat ce ne vor întreba chestiuni specifice, gen: Cine pune cadourile sub brad, cum călătorește Moșul prin cer etc. Care este pentru noi adevărul despre Moș Crăciun am povestit în articolul de azi, iar cum îl vom prezenta copiilor nu știm exact, vom afla pe parecurs, în funcție de ei și de noi. Pentru cei nou sosiți în filmul vieții noastre, Sofia are trei ani și nouă luni, anul trecut nu a fost nevoie de explicații, nu a întrebat, doar s-a bucurat de cadourile puse sub brad. Ivan are un an și cinci luni, încă nu pune întrebări.

Știu că va posta multă lume articolul pe tot felul de grupuri de mame care mă vor crucifica în toate pozițiile, asta e, vă doresc distracție plăcută! 🙂 Nu e un subiect pe care-l tratez cu superficialitate, mă preocupă mult tema, am tot discutat despre asta cu omul meu, îmi cunosc bine copiii, mă cunosc și pe mine, am încredere că aceasta e soluția pentru noi. Desigur, pentru voi soluția poate fi cu totul diferită, eu doar vă ofer o altă perspectivă, pe care aveți libertatea de a o lua cum doriți.

Sofia este un copil analitic și logic. Anul acesta a început să ne întrebe pe unde intră Moșul, de unde știe el exact ce își doresc copiii, cum face el să livreze toate cadourile tuturor copiilor, s-a prins singură că moșii pe care îi vede peste tot sînt oameni obișnuiți îmbrăcați în costume de Moș, nu am contrazis-o, pentru că nu vreau să o mint. De fiecare dată cînd ne pune cîte o întrebare din asta, eu și taică-său ne uităm unul la altul încurcați. Ce îi spunem?

Poate Ivan e o fire mai lirică, poate el va prefera să păstreze povestea mai departe de trei ani. Nu-l vom pocni cu durul adevărul în moalele capului, dar nici nu-l vom amăgi cu lucruri pe care nu i le putem explica altfel decît mințindu-l.

Care e adevărul despre Moș Crăciun?

Adevărul e că domnul acela în costum roșu care face Ho-Ho-Ho (ce-o mai fi însemnînd și asta) și care aduce cu sania prin cer cadouri în aceeași noapte tuturor copiilor cuminți nu există. Există niște frumoase tradiții, bucuria de a oferi (nu doar aceea de a primi), colinde, brad, bucurie. Ele sînt adevărate.

Minciuna și personajele imaginare

Hai la Moșul în poală. Ai fost cuminte? Ia să-ți dea Moșul un cadouaș…

Chestia asta e atît de greșită în atît de multe feluri că mă ia durerea de cap. Un străin vrea să te ia în brațe. E drept că de obicei îți spun să nu lași străini să te atingă, dar na, ăsta are costum roșu, deci e ok. Mai mult, el condiționează oferitul de cadou de statul în poala lui (pedofilic much?) și de comportamentul copilului. Păi ori le dăm cadouri, ori nu le mai dăm. Ăsta e spiritul Crăciunului, să punem copilul în brațele unui străin bărbos care-l judecă și apoi îi dă ceva ce noi am cumpărat, ca să fie șarada completă? Despre asta e Crăciunul?

Și stați, că nu e doar un străin bărbos, sînt mai mulți! Unul la grădi, altul la mama la serviciu, altul la tata la serviciu, unul acasă la noi și altul la bunici. Daa, copilul nostru va sta în poala multor necunoscuți, va recita poezii pe bandă și va spune că e un copil cuminte ca să primească multe cadouri. Asta dacă nu cumva se va speria teribil de moșul și va urla ca disperatul o jumătate de oră la fiecare întîlnire cu Moșul. Wow, ce magie!

craciun poala

De asta nu vreți voi să vă lipsiți copiii? Că eu vreau.

Eu cred că ei, copiii nu au nevoie de acest gen de magie, noi avem nevoie să o creăm pentru noi. Ei AU MAGIE în ei. Au imaginație, au speranță, bunătate, ei SÎNT MAGIE. Nu au nevoie de o minciună și multe piese de teatru cu actori mulți ca să simtă bucuria Crăciunului. Teoria mea e că noi adulții am fost traumatizați de aflarea adevărului în propriile noastre copilării și acum încercăm să ne ferim copiii, provocîndu-le exact aceeași traumă. Voi spuneți că după ce ați aflat adevărul, Crăciunul nu a mai fost niciodată la fel. Mi se pare normal, e destul de nasol să afli că ai fost mințit de persoanele pe care le iubești cel mai mult pe lume. Ce spun eu e că nu aveți de unde să știți dacă și cum v-ați fi bucurat de Crăciun dacă nu ar fi existat în viața voastră această farsă numită „Moș Crăciun e un domn care vine prin cer să aducă daruri”. Poate v-ați fi bucurat de Crăciun chiar mai mult, ce e destul de sigur e că n-ați mai fi trăit trauma copilului care află ca moșul nu există. Pentru că toți află, mai devreme sau mai tîrziu. Și adevărul pe care-l vor afla e că părinții l-au mințit. Asta îi va durea cel mai tare, nu că nu există domnul în roșu care vine prin cer.

craciun friends

Așa că dacă vreți să vă scutiți copilul de această traumă, eu vă propun să încercați să nu i-o provocați. Copiii nu au nevoie de minciuni pentru a se bucura de viață. Ei se bucură de ziua lor, de exemplu, doar pentru că e ziua lor, e tort, sînt prieteni, cadouri. Crăciunul are atît de multe prilejuri de bucurie în el pentru orice adult și copil încît existența unui personaj imaginar care să potențeze totul mi se pare cel puțin inutilă (ca să nu zic periculoasă, că tot aud în jurul meu de copii de 12 ani care merg la terapie după ce au picat în depresie că au aflat la școală că Moșul nu există).

Și vă mai spun una, apoi trec la alt capitol: după ce află că l-ați mințit cu Moș Crăciun, oare o să mai creadă în Dumnezeu? Dumnezeu e ceva în care ei cred deși nu-l văd sau aud, doar pentru că i-ați spus voi, părinții, că există, exact ca în cazul lui Moș Crăciun.

craciun3

Spiritul Crăciunului

Care e spiritul Crăciunului, oameni buni? Să dormi liniștit în timp ce un om asudat oferă tuturor cadouri, aleargă de nebun de colo colo să facă bucurii, un singur om pentru toți ceilalți? Nu cumva spiritul Crăciunului e despre a dărui și tu, despre bucuria de a oferi și de a primi, despre planuri, cumpărături, cadouri, bucurii împreună? În ce fel e acest personaj imaginar care intră în casă în moduri ciudate și probabil ilicite ca să lase pe ascuns cadouri promotor al bucuriei generale de a primi și a oferi ceva ales și lucrat cu bucurie?

Mie mi se pare că fix ăsta e spiritul Crăciunului: dorința de a face o bucurie unui om drag, nu frenezia de a desface cadouri strecurate în casă de un necunoscut. Facem liste, dar nu le trimitem la Polul Nord, ci le bifăm împreună sau separat. Copiii pot face decorațiuni, desene, felicitări, prăjituri frumoase pentru părinți, pentru bunici, pentru educatoare și colegii de la grădi. Ei sînt Moș Crăciun, noi toți sîntem, nu doar un om care a mîncat prea mulți biscuiți și care oferă el tuturor cîteva ceva dacă și numai dacă au fost cuminți.

Aspecte practice

Despre urcatul în brațele unui străin care-i dă cadouri dacă-i spune o poezie am scris mai sus. Aș vrea să detaliez aici un alt aspect practic: mereu am încurajat copiii să nu ia de bun nimic, să caute explicații logice, să înțeleagă și să accepte doar ce pot înțelege. De fiecare dacă cînd îi spun Sofiei că nu are voie să facă ceva, mă întreabă de ce, îi explic, mergem mai departe fără insistențe sau crize din partea ei (în majoritatea cazurilor).

Pentru noi, regulie de siguranță sînt sfinte. Copiii le cunosc, le respectă. Încuiem mereu ușa, închidem geamurile cînd plecăm de acasă, nu ne lăsăm lucrurile nesupravegheate. Doar mama și tata au cheia de la casă, de la mașină. Nimeni nu poate intra peste noi, niciodată, sîntem în siguranță la noi în casă.

Cînd Sofia m-a întrebat cum intră Moș Niculae în casă noaptea, m-am blocat.
– Cum, mami, intră peste noi în casă? Noaptea?
Versiunea cu cheia magică nu funcționează, ea știe că lucrurile magice există doar în povești, nu și în realitate. Geamurile sînt închise, că e frig afară. Deci, pe unde intră? I-am spus că bate ușor la ușă și mama sau tata îi deschid. Apoi m-am simțit oribil că am mințit și ea și-a dat seama imediat că mă simt inconfortabil. Ceea ce mă duce la punctul următor.

Încrederea în părinte

Eu m-am angajat din start să nu-mi mint copiii, nici cînd sînt mici, nici cînd sînt mari. Din dorința de a mă proteja, ai mei m-au mințit în multe ocazii, unele importante (cum ar fi moartea bunicii mele, despre care am aflat că a murit abia cînd m-au dus în fața sicriului în care ea zăcea cu pantoii legați cu ață). Cred cu tărie că poți crește copii fără minciuni. Ei înțeleg foarte devreme lucruri dacă le explici pe înțelesul lor. Încrederea lor în mine e un bun foarte de preț, pentru mine și pentru ei. Ei depind de mine pentru a înțelege lumea în care trăiesc, pentru a putea lua decizii bune, pentru a face raționamente corecte. Nu vreau să le ofer informații false despre nimic. Vreau să îi învăț inclusiv prin propriul exemplu că minciuna nu e în regulă, că ea nu face decît să amîne luarea unor decizii corecte la timp.

craciun4

Oricît m-am gîndit la toată povestea asta cu Moș Crăciun, oricum am privit-o, tot o minciună e, chiar dacă încerc s-o împachetez în frumosul ambalaj numit Magia Crăciunului. Mă simt foarte aiurea să mă uit în ochii ei și să îi explic eu cum vine Moșul cu sania trasă de reni printre nori și apoi intră ăăăă…. pe geam…. de fapt, nu, pe ușă… hm.. pe gaura de la hotă? Nu, pur și simplu nu pot face asta și nici n-am găsit motive serioase pentru care să fac acest efort mare (pentru mine).

Eu m-am prins că tata se ascunde sub costumul de Moș, aveam vreo 4 ani. M-am supărat pe tata, care altfel era un tip destul de onest cu mine. De ce a fost nevoie să mă păcălești? Nici în spiriul Crăciunului n-am mai vrut să cred o vreme, așa de tare m-a supărat păcăleala, apoi însă am înțeles și am revenit la sentimente mai bune.

În concluzie, noi o să facem în felul următor: n-o să deschidem discuția despre asta, iar dacă ne va întreba ea direct lucruri, vom încerca să vedem ce crede ea despre lucruri, e foarte posibil să aibă deja o variantă foarte plauzibilă a întregului scenariu, caz în care îi voi confirma sau infirma anumite aspecte, dacă îmi cere să fac asta. În mare, ideea noastră generală este că moșul, așa cum e el, cu barbă, cu costum desenat de Coca Cola, e un personaj imaginar ca toate personajele imaginare, care simbolizează lucruri. Cum sînt și Peter Pan și Elsa și Clopoțica, pe care le vede și în cărți și în jucării și pe stradă sau la evenimente. O să îi spun despre bucuria de a face cadouri pentru fiecare, de a alege lucruri sau a le face cu mîinile tale, despre împodobit brad și luminițe de Crăciun, despre împreună, despre povești și copii care primesc mai puțin, dar se bucură și ei de tot ce se întîmplă luna asta. Mie nu-mi sună deloc a traumă acest scenariu și nu cred că va avea de suferit deloc (mai ales că am impresia că bănuiește cum stă treaba). Îi voi spune și că nu toți copiii știu la fel despre Moș și că ar fi mai bine să nu discute detalii cu alți copii în afară de cei de la grădiniță (unde, Montessori fiind, personajele imaginare nu sînt încurajate nicicum, deci nu avem serbare cu Moș și alte asemenea).

Orice-am alege să le povestim copiilor noștri despre Moș Crăciun, sînt sigură că o facem cu cele mai bune intenții. Nu-i nevoie să ne arătăm cu degetul și să ne scoatem ochii pentru că am ales diferit. Să intrăm în spiritul Crăciunului, vă rog, și să ne exprimăm opiniile despre subiect cu îngăduință și prietenie. Moș Crăciun nu există, dar bunătatea din noi da. Sau m-ați mințit în toți anii ăștia? 😛

Am pus mai jos un sondaj simpatic, cu o singură întrebare la obiect: Ce le spuneți copiilor despre Moș Crăciun? Votați și apoi aflați cît de populară e alegerea voastră. Just for fun.

Sursa foto preview: ajunul Crăciunului, via Shutterstock.com

Pin It

169 Comments

  • claudia spune:

    Si totusi….dincolo de orice discutie…Craciunul exista pentru ca s-a nascut Hristos, fie ca am ales sa credem sau nu in El. Chiar nu e important sa inteleaga un copil ce semnifica sarbatoarea asta, chiar daca noi o simtim sau nu importanta? Nu e asta adevarul, fie luat strict istoric?

    Cat despre Mos….100% de acord cu tine!

    • ?! spune:

      Serios? Istoric?! În ce carte de istorie aș putea citi și eu asta?

      • Sorin spune:

        Din bun simt, pentru ca suntem pe blogul printesei si nu pe unul de dezbateri religioase, ma limitez sa iti aduc aminte ca in ignoranta ta ai uitat ca istoria este impartita in doua, inainte si dupa Hristos. Din punct de vedere istoric si arheologic este un adevar care nu poate fi negat, numarul dovezilor este prea mare. Daca vrei sa citesti undeva despre dovezi iti recomand cartea „Mai mult decat un simplu tamplar”, altfel lasa ignoranta deoparte

        • ariii spune:

          Pai unde sunt dovezile? Ca toate dovezile indica ca nu prea exista nici zeul atotputernic. E la fel ca Mos Craciun….

          • Adela spune:

            La ora actuala, faptul ca exista, precum si faptul ca nu exista Dumnezeu nu pot fi niciuna demonstrate sau infirmate. A crede in Dumnezeu este o optiune atat de personala si intima, ca si cum a crede in iubire, desi nu o vezi. In acest loc deja nu se mai pune problema argumentelor rationale (care nu sunt singurele prin care un lucru se poate demonstra, dar divagam), tine de alegerea personala. Atata vreme cat ne mentinem intr-un teritoriu unde nu obligam pe nimeni sa creada ce credem noi, suntem ok. Propun sa facem asta.

        • ?! spune:

          Din bun simț vă amintesc faptul că există mai multe religii, fiecare cu „adevărul său istoric”. Iar cartea recomandată nu este nicidecum una de istorie.

    • Robo spune:

      uite, nu vreau sa supar pe nimeni, dar se pare ca Craciunul exista si inainte de nasterea lui Hristos, era o sarbatoare romana (pagana adica) a soarelui.

      wikipedia stie mai multe, eu doar pun un link
      https://en.wikipedia.org/wiki/Christmas#Relation_to_concurrent_celebrations

      • Eu spune:

        Toate sarbatorile crestine s-au „lipit” de zarbatori pagane sau evreesti deja existente. E mult mai usor sa faci acceptabila o noua dogma daca o asterni peste sarbatori deja existente. Si Floriile si Pastele existau inainte. Imi aduc aminte cand eram mica nu reuseam sa inteleg cum se face ca Isus a intrat in Jerusalim in ziua de Florii. Cum, Floriile existau inainte? 🙂 pai da.

        • Adela spune:

          Da, dar aveau o alta semnificatie. Un eveniment istoric nou nu duce neaparat la distrugerea intregii societati si vieti de pana atunci, unele elemente se pastreaza, altele dispar, altele se upgadeaza… 😀

      • iulia spune:

        da, ai dreptate pe undeva. este op sarbatoare precrestina, dar nu romana, ci dacica. pentru a fi aceptate, sarbatorile crestine au fost suprapuse peste sarbatorile pagane (gandeste-te la Sanziene/Dragaice, peste care a venit Sf Ioan Botezatorul, si nu e singurul exemplu). Nasterea Domnului a fost suprapusa peste sarbatoarea dacica a Craciunei. Craciuna nu era altceva decat sfarsitul anului vechi si inceputul unuia nou. In acest sens se ardea Craciuna, adica o buturuga de brad (semnificand anul vechi) ce avea o creanga noua (adica noul an).

      • Iulia spune:

        Robo sper sa fii sincer si cand vine vorba de dumnezeu si sa iti expui parerea sincera copiilor, eu una am inceput sa citesc blogul asta mai mult dupa ce am aflat ca esti ateu :)) sunt si studii care arata ca ateii si copii atei sunt mult mai ingaduitori si buni decat crestini

        • Robo spune:

          tu ai chef de scandal, acum in preajma Craciunului, eh? :))))
          vezi ca chiar si simpla mentiune a cuvantului „ateu” poate provoca scantei….
          dar oricum, ma bucur sa aflu ca blogul a castigat cel putin un cititor in urma faptului ca s-a aflat ca sotul patroanei este… chm, cum sa zic, ateu.
          nu prea se compenseaza cu cei 2000 de cititori care au decis sa nu mai citeasca, dar na, nu mai poate zice nimeni ca singurul efect al felului meu neplacut de a dialoga e ca lumea se indeparteaza de blog.
          🙂

          • Natalia spune:

            Ai un fel de a construi raspunsurile…intr-un mare fel. Parca citesc probleme de logica :)), ceea ce imi place tare!

      • gabi spune:

        Da, asa e dar si Dumnezeu exista inainte de Hristos…daca ar fi sa le luam cu ce a fost intaia data… eu ma consider agnostica, chiar nu ma pot pozitiona la nici una din extreme exista (credincios) sau nu exista (ateu) Dumnezeu. eu zic simplu nu stim si nu vom sti (agnostic)

    • Madalina spune:

      Istoric? Si cam cum o sa ii explici ca cineva a avut un copil fara contact sexual? Istoric vorbind!

    • moonlight spune:

      Adevărul luat strict istoric spune că Iisus s-a născut prin iunie. Ce sărbătorim noi în decembrie este, de fapt, Saturnalia, o sărbătoare romană dedicată zeului Saturn, în cadrul căreia se împărțeau daruri și aveau loc petreceri. Atunci când creștinii au preluat conducerea în Imperiul Roman, au decis să păstreze această sărbătoare, în speranța de a atrage masele „păgâne”, și au decretat ultima zi a festivalului, 25 decembrie, ca fiind data nașterii lui Hristos. Deci Crăciunul nu există pentru că s-a născut Hristos, există pentru că niște oameni trebuiau convinși să susțină noua conducere (ca să nu zic manipulați). Nici simbolurile Crăciunului nu au nici o legătură cu creștinismul:
      – bradul a început să fie folosit pentru că se dorea atragerea cultului păgân Asheira, care venera natura și copacii
      – tradiția vâscului vine din mitologia nordică
      – cadouri se dădeau în timpul festivalului Saturnalia (inițial ca ofrande)
      – despre Moș Crăciun știm cu toții că a fost, dacă nu inventat, cel puțin rebranduit de către Coca Cola prin anii 30 și este un mix între un episcop creștin (Nicolae) și zeul anglo-saxon Woden.

      Între ce cred creștinii și adevărul istoric e o maaaare diferență. Orice le-am spune copiilor, măcar să nu-i mințim cu „adevărul istoric”.

      • Andreea spune:

        Buna-Vestire se sarbatoreste pe 25 martie. Plus noua luni, rezulta decembrie. Care este sursa conform careia Iisus s-a nascut in iunie?

        • Robo spune:

          Biblia. Cica scrie acolo ca pastorii erau cu turmele pe campuri, ceea ce inseamna ca nu era iarna.

          Iti dai seama ca am citit pe google chestia asta, dar stii ce ma mira? Isus a fost conceput pe unde o fi fost conceput, in orice caz neobisnuit, neconventional, da?
          Pai si-n cazul asta e absolut sigur ca sarcina a durat 9 luni? Adica acceptam ca conceptia a fost o minune dar suntem convinsi ca minunea s-a oprit la conceptie? Poate sarcina a durat 7 luni sau una sau poate s-a nascut a doua zi de la conceptie. Izvoarele istorice inteleg ca sunt deficitare in privinta asta.

          • feedback spune:

            Da, faina intrebarea asta, cu durata sarcinii. La catolici, de ex., pe 8 dec se sarbatoreste „imaculata conceptie”. Deci a fost conceput pe 8 dec si s-a nascut pe 25 dec. Mno…

            • Andreea spune:

              Imaculata Conceptie se refera la… MARIA, nu la Iisus. Spre deosebire de ortodocsi, catolicii cred ca si Maria a fost conceputa fara contact sexual. Ei sarbatoresc pe 8 dec conceperea Mariei si pe 8 sept Nasterea Mariei.

              • Cristina spune:

                Nu,ei nu cred ca si Fecioara Maria a fost conceputa fara contact sexual.Ci ca a fost conceputa si nascuta fara pacatul stramosesc.

              • feedback spune:

                In nicio biblie (catolica sau ortodoxa), nu e precizat asta. Dimpotriva, ambele biblii sustin ca doar Isus a fost conceput fara pacat.

                Oricum nu stiam, motiv pt care iti multumesc 🙂

          • mack spune:

            Nu te baza pe asta, ca la ei e mai cald.

      • CR/ST/AN spune:

        S-a nascut la finalul lunii octombrie, cind in alte locuri se celebreaza sarbatoarea luminii. In rest ce ai scris este in mare parte corect.

      • eu spune:

        Ştiați ca exista si creştini care nu sarbatoresc Craciunul? De ce? Tocmai din motivele enumerate mai sus de tine.

    • Ioana spune:

      Parerea mea este ca nu trebuie sa-i mintim pe copii si nici sa-i fortam sa faca ceva de care se sperie sau pentru care nu sunt pregatiti. Eu am avut o discutie cu fata mea pe aceasta tema, daca vreti sa cititi, iata aici: https://punctdevedereblog.wordpress.com/2015/12/02/mami-dar-chiar-exista-mos-craciun/

    • Gabriela spune:

      Istoric, Craciunul desi asociat cu nasterea lui Hristos a fost o sarbatoare pagana, ca si Pastele etc.

  • Larisa spune:

    Tema asta e si in mintea mea zilele astea, cum e mai bine sa procedezi. Dar coincidenta sau nu, azi citesc pe doua bloguri despre acest subiect…hmm…

    • Printesa Urbana spune:

      Cum adica, coincidenta SAU NU? Ti se pare straniu ca lumea scrie despre Mos Craciun cu cateva zile inainte de Craciun, in conditiile in care spui si tu ca te gandesti la tema asta? 🙂

      • Larisa spune:

        Nu, normal ca nu e ciudat ca se scrie despre craciun acum. Doar mi s-a parut interesant sa gasesc doua articole cam in aceeasi directie cu cea pe care o am si eu in aceeasi zi.

  • catgal spune:

    În Olanda de ex. e f simplu de explicat. Santa Claus (moș Crăciunul din 25 dec ) vine din olandezul Sinterklaas (contracție de la Sint Nicolaas) = Sfântul Nicolae. Sinterklaas vine în fiecare an pe bune cu barca din Spania, așa e tradiția aici, și merg părinți cu copii să aștepte ambarcațiunea din care coboară SInterklaaas. Fiecare țară cu tradițiile ei. Sfântul Nicolae, persoana Nicolae, a existat pe bune.

  • Complex Compas spune:

    Întotdeauna mi-au plăcut poveștile cu Mos Craciun. Dar articolul tău este logic și foarte bine punctat. Felicitări.

  • Eu spune:

    Nu imi aduc aminte de perioada cand credeam in Mos Craciun. Doar de perioada cand stiam ca sunt parintii si de bucuria de a le oferi ceva de Craciun,Mos Nicolae… pregatean cadouri facute de mine, cumparam ceva simbolic cu banii de buzunar.
    Pentru fata mea (4 ani) inca nu-am gandit in detaliu cum o sa procedam. Momentan nu a pus multe intrebari despre cum ajunge acasa. Iar cadourile si-a ales ea prin magazin, a facut poze cu ele ca sa stie mosul.
    Pentru a ii invata bucuria de a oferi cadouri, nimic nu impiedica ca in paralel sa faceti cadouri impreuna pentru cei dragi si sa le oferiti de craciun: un desen, un collage. Asa, cand va afla cine e cu adevarat Mos Craciun, va avea in continuare bucuria de a daruii.

  • Andreea spune:

    Buna. Si eu cred la fel ca tine, ma simt vinovata ca am incurajat la copiii mei aceasta minciuna cu Mos Craciun. Inca de cand eram insarcinata cu primul copil, mi-am promis ca nu imi voi minti copiii: nici in legatura cu nasterea bebelusilor, nici in legatura cu moartea… Teama mea era aceasta: ca isi vor pierde increderea in mine. Dar, din pacate, in privinta lui Mos Craciun, nu am avut puterea sa inot impotriva curentului, sa ii spun ceva ce toti ceilalti parinti ascund: faptul ca Mos Craciun nu exista. Este singurul aspect despre care i-am ascuns adevarul. Fiul meu cel mare are aproape 7 ani si crede inca in Mosul. A inteles ca toti acei Mosi pe care ii vede pe strada, in magazine, la gradi (cand era mic) sunt doar oameni costumati. Dar e convins ca Mosul cel adevarat vine in seara de Craciun si lasa daruri sub brad. Nu am avut curaj sa evit aceasta minciuna, mi-a fost teama ca ma vor omori cu pietre ceilalti parinti 🙂 Copiii mei sunt sinceri si directi, nu stiu sa fie diplomati, nu stiu sa disimuleze. Cand i-am explicat fiului meu ca fumatul e daunator, a mers la amicul nostru care fuma in balcon si a strigat „Nu mai fuma, o sa mori!”

    • Andra spune:

      Da, vezi tu, chestia asta cu copiii care sunt sinceri si directi si nu stiu sa fie diplomati nu mi se pare deloc o calitate. Da, daca ar veni un alt copil la fel de sincer si direct si i-ar spune copilului tau „esti foarte foarte urat!”, ai aprecia asta? E o dovada de sinceritate pura si zero diplomatie, cu atat mai mult cu cat frumusetea e pur subiectiva.
      Eu nu as alege sa-mi cresc copiii asa, dar na, e o chestie de alegere. Mai greu va fi sa-i invat sa traiasca intr-o lume de oameni atat de sinceri si de directi…

      • Mira 2 spune:

        Corect. Mătuşa-mi i s-a spus de către un copil „tanti ţi-a cazut părul” în cazul în perioada în care făcea chimioterapie. Mai bine m-ar fi bătut pe mine cineva decât să fie supusă comentariului ăla, în condiţiile în care şi aşa era cu moralul la pământ.

        Nu vreau să-mi imaginez ce simte un om cu handicap sau ţigan care face obiectul sincerităţii şi lipsei de diplomaţie a unui copil.

        • Andreea B spune:

          Tocmai de aceea ar trebui sa ne străduim cu toții sa-i facem pe copii sa înțeleagă ca si un om cu handicap si si un țigan sunt la fel de oameni ca si noi. Si ca o paranteza, inițial copilului ii este indiferent daca omul/copilul e țigan, negru, asiatic sau om cu handicap, el începe sa se comporte diferit cand vede in jur comportamente diferite.

          • Andreea spune:

            De acord, insa noi vorbeam despre lucruri obiective: adevarul ca Mos Craciun nu exista. Eu refuz sa ii cer copilului meu sa minta in legatura cu asta, pt a nu ii jigni pe copiii ce cred in Mos.

      • Andreea spune:

        Cei care au copii stiu ca dezvoltarea unui copil este in etape: asa cum copilul nu poate face pipi la toaleta la un an, ci doar dupa varsta de apr 3 ani, la fel nu poate fi diplomat la 3 ani, ci doar dupa… 8-9, nu stiu (ai mei sunt toti mai mici de 7 ani). Sigur ca si eu mi-as dori ca ai mei sa nu faca gafe, dar sunt constienta ca este peste puterile lor, la o anumita varsta. Plus ca mi se pare si periculos. Ar insemna sa ii invat sa minta. Adica este ok sa ii spuna bunicii ca le place prajitura facuta de ea (desi are gust oribil), dar nu este ok sa ma minta pe mine, ci trebuie sa imi spuna mereu adevarul. Acesta este dublu standard, nu imi doresc asta pt copiii mei.

    • Iuliana spune:

      E si normal… asa sunt copii si asta e farmecul lor – sa fie sinceri si directi. Un copil care afla ceva, mai ales ceva care i se pare ca il face mai matur in ochii altora va aborda cu siguranta subiectul cu altii ca sa „ii invete el cum sta treaba”…
      Tin minte cane eram in clasa I am aflat cum sta treaba cu „sexul” de la o colega… Bineinteles ca nu m-am abtinut si l-am „lamurit” si pe fratele meu de 3, 5 – 4 ani, dar l-am conjurat sa nu spuna nimanui… Ei bine, cum a intrat tata pe usa, ce credeti ca l-a intrebat fratele meu???
      ” Tati, tu stii ce inseamna sa te…?”

  • Copila blonda spune:

    Pt mine, cel mai frumos Craciun a fost la 23 de ani. Cand stiam de-o vreme buna adevarul. Si inca mi se intampla minuni in preajma Craciunului. Poate la asta se refera „magia”, nu la diversi mosi cu barba.
    (Ai zis frumos despre bucuria de a darui)

  • CR/ST/AN spune:

    Eu sunt exact opusul tau aici, voi incerca sa ii spun despre Mos Craciun cit de multi ani voi putea de aici incolo.

    Tipul asta Mos Craciun chiar este simpatic, eu il vad ca pe un soi de arhetip, si zau ca nu incerc sa utilizez cu premeditare cuvinte rare, dar asa il vad, si am zero motive sa distrug prematur o parte din inocenta baiatului meu.

    Rational, un om inteligent care a mai si citit ceva carti, ce stapineste arta scrisului, tipul de intelectual, poate sa creeze un esafodaj periculos sau un soi de doctrina, sa atraga cu argumente fermecate multe persoane pe drumuri gresite si sa aduca destule necazuri semenilor. Aici ma gandesc la Freud, ca si exemplu absolut sinistru.

    Desigur, fiecare face ce crede ca este mai bun pentru copilul sau, insa Sofia si Ivan vor contamina si alti copii la gradinita cu ideea corecta si simpla „nu exista Mos Craciun, e mama/tata, fraiere”. Ma rog, cum spunea cineva, important nu este ce face Istoria din noi, ci ce facem noi cu ce face Istoria din noi.

    Om merge mai departe si cu adevarurile acestea exagerat de reci.

    • Andra spune:

      Total de acord cu parerea ta, de data asta.

    • Judeci gresit, Cristian. Fetita mea stie ca nu exista Mosul de la 4 ani si 8 luni cand m-a intrebat daca „chiar intra un nene noaptea la noi in casa” si am intrebat-o si eu pe ea „tu ce crezi, daca noi incuiem usa si inchidem geamurile, intra cineva noaptea?” A zis ca nu si de acolo totul a fost foarte simplu. Fetita mea are acum 8 ani si 8 luni si ABSOLUT NICIODATA nu a spus vreunui copil de la gradinita sau scoala (e la a 3-a scoala acum) ca nu exista Mosul. Pentru ca i-am zis ca unii copii cred ca exista si ca parintii lor trebuie sa decida daca asta vor sau nu. Si a inteles. Pentru ca nu e asa complicat. Era mult mai complicat sa inteleaga pe unde mama dracu’ intra un strain noaptea la ea in casa. Deci nu mai judeca asa ca nu e chiar asa.

      • Andreea B spune:

        Ridici exemplul propriu la rang de regula, ceea ce e greșit. Poate fata ta e fundamental un om foarte discret, dar majoritatea nu-S așa, mai ales cand sunt copii. Deci cred ca e destul de probabil ca cei care au aflat ca nu exista Moș sa se ducă si sa zică in gura mare la grădinița.

      • Roxi spune:

        Eu am aflat la 7 ani ca nu exista mosul fix de la o colega de scoala si prietena f buna de-a mea. Faza cu ii spun copilului si el nu va spune si celorlalti copii nu tine,nu stii cand si in ce context va veni vorba despre ceea ce crede fiecare despre mosul. Eu stiam ca mosul vine probabil pe geam,venea cu tot cu bradul impodobit si cadouri,era cu adevarat magic si acum cand ma gandesc la Craciun am senzatia aia de nerabdare de cand eram mica. Dupa ce am aflat nu am fost nici traumatizata nici in depresii si nici nu mi-a scazut increderea in parinti,ei nici nu au stiut ca eu aflasem.

        • Roxana spune:

          Mie mi-a spus fratele meu ca nu exista Mos Craciun…aflase el de la scoala sau ii vazuse pe-ai mei, nu mai tin minte exact 🙂 nu mai tin minte sentimentele de „dupa aflarea adevarului” le tin minte pe cele de dinainte, cand eram mici, dormeam in acelasi pat si dimineata de Craciun ne trezeam amandoi si mergeam cu ochii inchisi pana la brand unde fiecare trebuia, pe pipaitelea, sa ghiceasca cel putin un cadou de sub brad :)) ca Mosul nu le impacheta ca-n Home Alone, le lasa fara ambalaje fancy direct sub brad 🙂 Superbe amintiri. Mai nasol ma simteam cand maica-mea n-a mai simtit ca e nevoie sa se ascunda si punea cadourile seara sub brad asa, ca pe cartofi 🙁 aia nu-mi placea…

          • Oana spune:

            Cam asa s a intamplat si la mine.era ceva magic, o bucurie imensa….a venit de cateva ori si imbracat (asa ii zic eu) adica a intrat frumos in casa l am asezat pe scaun am vorbit cu el gatuita de emotii si ii spuneam poeziile special pregatite. Faceam o curatenie pt mom asta….era unchiu…si culmea chiar si atunci cd am observat ca au la fel ghetele tot nu m am prins. Si pe mine incercau sa ma convinga alti copii… vreo 2 fete de la bloc, ca vezi Doamne nu exista mos Gerila , ca e tata, am avut argumente pro Mos ca le am facut sa creada. In alta ordine de idei copiii azi nu mai cred tot din tampenia adultilor care fac dintr un mom unic unul multiplu si la gradi si la serviciu si la bunici si la si la…si umbla mosii pe strada ca postasii. Momentul cd am aflat eu ca nu exista a fost putin traumatizant pt ca maica mea mi a trantit o pe cat de frumos a imbracat toata povestea ca sa cred pe atat de urat mi a comunicat faptul ca nu exista….am plans in ziua aia de parca mi a furat cineva ceva f drag…a trecut fara nicio depresie si am ramas cu niste amintiri de poveste!

      • Ioana spune:

        Ce te face sa crezi ca nu spune si altor copii? Esti tu prezenta in jurul ei mereu?

    • cristina spune:

      Si eu am de gand sa fac la fel, Cristian. Sper sa afle cat mai tarziu ca nu exista.

  • Georgi spune:

    In viata mai exista si miracole. Si nu vorbesc aici de Mos Craciun. Eu nu sunt bisericoasa, deci asta cu „voia lui Dumnezeu”, iese din discutie in cazul meu.
    Dar am avut intamplari in viata, pe care le-am considerat ca fiind miracole.
    Eu nu iti pot spune tie cum sa iti cresti copilul, sau ce sa ii spui. Dar imi doresc din suflet sa te gandesti ca, copilaria este doar o data in viata si ca toti am crezut in Mos Craciun.
    Ca sunt copii care intra in depresie, asta este…sunt mai multi factori, dar acum nu toti intra in depresie. Sunt cazuri si cazuri.
    Poti improviza si adapta povestea la vremuri mai moderne, poate mosul acum primeste scrisorile pe email si nu mai vine cu sania, ci trimite prin curier cadourile, samd.
    Si varianta ta este buna, dar totusi, va fi destul timp si despre discutii mature.
    Si pe mine ma enerveaza asta cu poeziile si cu „fii cuminte ca altfel nu vine mosul”.
    Dar poti inlocui cu : ” Mosul apreciaza intotdeauna copiii buni, care iubesc, care sunt empatici, care daruiesc mai departe, care respecta pe cei de langa ei, care sunt sinceri, etc etc. iar de Craciun trimite ceva ce tu iti doresti, ca semn al aprecierii lui, fata de tine, pentru ca esti un copil cu un suflet frumos, pentru ca (aici enumeri tu ce calitati vezi la Sofia)”.
    Bunatatea este rasplatita intotdeauna, asadar, este un motiv bun sa spui , ca, de Craciun, esti rasplatit pentru binele pe care l-ai facut tot anul, de exemplu. Nu ca un premiu, ci doar ca o consecinta a faptului ca ai fost o persoana buna.

    • Oana spune:

      Exact asta cred si eu, doar ca nu as fi spus-o asa bine cum ai spus-o tu. ?

    • Ioana spune:

      Eu cred că depinde de noi, părinții, cum alegem să le spunem copiiilor despre diverse lucruri…personal, am căutat întotdeauna explicații logice, pertinente și adevărate sau (în cazuri extreme) cât mai aproape de adevăr pentru fata mea (are acum 8 ani). Suntem diferiți, gândim diferit, copiii noștri sunt diferiți și nu cred că explicațiile pot fi valabile pentru toate cazurile. Dacă ar fi așa, probabil ar fi foarte ușor: cauți (în ”marea cartea a problemelor rezolvate”) soluția, aplici, apoi dormi liniștit. Dar viața nu este așa. Ceea ce este bun pentru copilul meu, nu este neapărat bun și pentru al vecinului sau al tău, cel ce citești acum. Cred că trebuie să fim deschiși în a asculta păreri diverse, apoi să trecem prin inima și logica noastră si să vedem cu ce mai rămânem și ce aplicăm în cazul nostru…Unii aleg să le spună copiilor ”lasă, că ești prea mic, îți spun peste câțiva ani”; alții (aici sunt și eu) explică copilului și îi arătă că este important. Unii gândesc că pruncii lor sunt prea mici pentru a înțelege sau a face ceva, alții îi îndeamnă și îi susțin de foarte mici în anumite activități, iar rezultatele se văd! De exemplu, și nu o spun pentru a mă lăuda, ci pentru a recomanda sau a arăta și că se poate, fetei mele i-am cumpărat prima carte când avea 4 luni. Pe bune: 4 luni! Toată lumea mi-a spus că sunt dusă….cartea era cu coperți groase, foarte colorată, i-o răsfoiam, în timp ce stătea în poala mea, și îi povesteam (nu îi citeam pentru că știam că nu are răbdare) folosindu-mi la maxim intonația și atrăgându-i atenția. Am făcut asta ani la rând, cu răbdare și perseverență, iar astăzi fata mea citește romane, adecvate vârstei și fără să fie genul tocilară, chiar nu! Este avidă după cărți și cunoaștere, fără a neglija joaca sau năzbâtiile….Și totul vine din interiorul ei, pentru că a înțeles singură, nu i s-a impus, că a știi este un avantaj! Sigur că poate acest lucru nu s-ar potrivi altui părinte sau altui copil…dar poate altora ar fi potrivit….in concluzie, depinde de noi, de felul nostru de a fi, de a gândi, cum decidem să vorbim cu copiii noștri, cât de mult îi putem minți…
      În altă ordine de idei, pentru că s-a amintit și de serbarea de la grădi, școală sau after-school, experiența îmi arată că pentru copii, acest lucru este o bucurie. Chiar dacă prima percepție (am trăit-o la fiecare serbare) este că este obositor și stresant pentru toată lumea, totuși ar trebui să privim mai profund….Serbarea de Crăciun are farmecul și rostul ei. Am scris despre asta aici (în caz că vrei să vezi și dintr-o altă perspectivă): https://punctdevedereblog.wordpress.com/2015/12/16/zdronca-zdronca-sa-serbam/
      mulțumesc că ai avut răbdare să citești 🙂

      • ana spune:

        Din ce spui tu Ioana, reiese ca cei care aleg sa nu le spuna copiilor „adevarul” sunt parinti care nu ii considera importanti pe copiii lor- daca e sa fim deschisi si la parerile altora atunci poate ar fi bine sa nici nu judecam aiurea 🙂 copiii destepti se prind oricum la un moment dat ca mosul este ceva magic, si sunt convinsa ca depresiile nu isi au locul aici…copiii cred in povesti si au nevoie de ele…mai ales in lumea in care traim…pana la urma tot „adevarul” pe care i-l prezinti copilului tau este adevarul tau…nu adevarul absolut…apopo eu i-am luat prima carte baietelului meu cand eram gravida in 2 luni… 🙂 numai bine!

  • mihaela spune:

    Adevarul familiei mele despre Mos Craciun: Da. exista. este darnic si e bun. el are o gramada de ajutoare- spiridusi care mesteresc si daruiesc cadouri. Oricine poate fi spiridus: mama, tata, chiar si ei copii fiind. ( cei mai multi spiridusi locuiesc in China si produc toata vara jucarii….).
    p.s. copii mei inca nu pun prea multe intrebari tehnice ( 3 si respectiv 1 an) .

  • Monica spune:

    Mi se pareca sunteti exagerat dr pragmatici si ca incercati sa despicati mult prea mult firul in 4.
    Parintii mei cand eram copil nu si-au permis sa ne faca an de an cadouri, dar stiu ca totusi ne bucuram de existenta Mosului.
    De datat asta, mi se pare tare trist adevarul pe care intentionati sa i-l spuneti. Eu am lucrat si lucrez in continuare cu sute de copii, dar niciunul nu a fost traumatizat de aflarea adevarului la varsta de 7-8-10 ani. Sau sa fi zis vreunul dintre ei ca parintii lor i-au mintit, si chiar am discutat legat de treaba asta cu copiii zilele astea.

  • Elena spune:

    Buna,

    Exact, dar exact asta era tema mea de gandire inca de la Mos Nicolae incoace…Stefan are 4 ani jumate si m-a intrebat pe unde a intrat in casa Mosul? Ideea unui strain care intra in case noaptea..nu ii place. Asa ca am decis ca, daca ne va intreba de Mos Craciun, sa ii zicem ca el e asemenea personajelor din povesti/desene, adica nu exista cu adevarat, si ca oamenilor le place sa isi faca reciproc daruri. Am avut o discutie pe masina acum vreo 2 saptamani, in care eu ii ziceam ca de Craciun de fapt e ziua cuiva de nastere, a lui Iisus adica….si el a conluzionat ca daca-i ziua lui, sa-i cantam „La multi ani” si sa facem tort :).

  • Ioana spune:

    Chiar in timp ce citeam articolul, colegele mele de birou discutau despre subiectul asta si au ras cand le-am spus despre reactia mea de acum niste ani. Eu am aflat destul de tarziu ca nu exista, undeva prin clasa a II-a, desi tot luam parte la conversatii cu colegii pe tema asta si aveam niste indoieli. Am continuat insa sa cred pentru ca mama imi spunea ca exista, iar eu știam ca mama nu ma minte, nu credeam in nimic mai mult decat in ea.
    Cand am rugat-o sa-mi spuna „adevărul adevărat” si m-am lămurit, am fost extrem de dezamagita, nu știu daca a fost o trauma, dar a fost o experiență extrem de neplăcută cu siguranță. I-am spus ca nu voi vorbi cu ea in seara respectiva și probabil nici a doua zi si ca o sa plang putin ca sa imi treaca supărarea pentru ca m-a mintit atata timp.
    Nu vreau sa supar pe nimeni, dar inocența copiilor nu sta neaparat in a crede in povestea cu Mosul. De fapt, nu cred ca sta deloc in asta 🙂
    Sarbatori frumoase si calde, Ioana! Un gand bun tuturor!

  • Taina spune:

    Inseamna ca asta e un articol pentru tine:

    http://lauragraceweldon.com/2010/12/16/do-you-tell-the-truth-about-santa/

    My reply to “Is Santa real?” has always been, “Everyone who loves children is Santa’s helper.” 

  • AlinaV spune:

    Haideți să nu îi mai lăsăm să creadă în Moş Crăciun, în Moş Nicolae. Mai bine le-am pregăti și lor o enciclopedie despre sex la 4 ani ca celor de clasa a 4 a ce circula zilele astea pe net . Ce rost are să își trăiască copilăria dacă până și prințesele și personajele imaginare sunt dăunătoare. Să nu mai vorbim de serbările școlare. Altă traumă. Militanți pentru maturizarea lor din burta eventual . NOT !!!

    • pyp spune:

      Pai nu le-ai spus copiilor si ca barza nu exista? Ca de fapt parintii fac sex pentru a avea copii? nu le-ai arat si cum? de la 3-4 ani, ar trebui sa stie, nu? Printese, castele, zine, nu exista. toate povestile copilariei sunt minciuni. foarte ”urban, printeso’ „

      • Robo spune:

        ok, am o voce in cap care-mi spune „taci dracului din gura, ca o sa faci tampenii” si una care-mi spune „daca ai ceva de spus, spune tu, asuma-ti”.
        mi-e greu sa le reconciliez, asa ca scriu doar atat:
        Noi nu am spus copiilor ca barza nu exista pentru ca nu a fost nevoie, adica noi nu le-am spus copiilor ca barza exista in the first place!
        Ioana a fost insarcinata cand Sofia avea vreo 2 ani. Sofia a vazut ca maica-sa are burta si evident ca a intrebat de ce are burta.
        Poate ar fi trebuit sa-i spunem ca maica-sa e balonata de vreo 7 luni, dar noi am ales sa-i spunem ca in burta maica-sii creste fratele ei.
        Mai spun si ca barza e o pasare care imi place mult. E gratioasa, asa, ca o balerina.

        • Lola spune:

          Levi Strauss, Eliade, Einstein.. Un atropologist, un specialist al religii lor s un om de stiinta cel Mai destept. Toti astia au spus ca omenirea a fost aplecata spre magic. In conferintele sale despre educatie spune a ca daca vrei sa ai copii destepti trebuie sa le citesti povesti cu zane. Magicul, povestile, povestile , povestile sunt in cultura tuturor popularelor.Am o amica care tot Asa şi- a crescut copilul un adolescent care face terapie is ia medicamente pentru crize de anxietate. Tine – ti Asa ca e bine!! In alta ordine de idei, as cu para cartea unei femei care munceste 8 ore pe zi is nu are bona sau familie is care tine barca şi supravietuieste. Nu are retete universale și nu isi permite sa spuna ceva despre maternitate. Problema este ca o femeie care are copii so munceste full time so Mai e is treaza de 7 ori noaptea nu are timp sa scrie bazaconii de carti.

          • Printesa Urbana spune:

            Pai si daca meseria full time a femeii e sa scrie carti? 🙂

            • Lola spune:

              Copiii, copilaria e legata de magic, sa Iti imaginezi ca zbori ca te bati cu dragoni care scuipa foc. Unii isi pastreaza nevinovatia și Magicul şi Asa par Marile inventii de care beneficiem noi, oamenii obisnuiti. Am spus ca as citi și as da bani sa citesc prelegerile despre maternitate de la o femeie care lucreaza 8 sau 10 ore şi fara mamica, taticu si bona sa ajute copii. As fi foarte interesata sa citesc lupta unei femei asa care munceste fiecare secunda is nu are timp sa certe gradinite ca nu au meniu organic sau alte prostii. Fiecare isi creste copilul cum doreste. Biblie e o poveste, Ramayana e o poveste, Coranul. Toate popoarele intretin gandirea magica daca observati.oare de ce?

              • Lola spune:

                Francois dolto a scris carti despre parenting dupa 25 de ani de munca zilnica cu copii, a crescut 3 copii in conditiile dupa razboi si a facut un doctorat. Una din fete a continuat exceptionala cariera. Nu au scris retete despre mancarea organica. Au lucrat cu copii cu pasiune și au infiniintat centre le Maison vert unde copii socializau.

              • Robo spune:

                Lola, ce legatura au povestile cu subiectul de fata? A zis cineva ca e impotriva povestilor?
                Eu ii citesc Sofiei povesti in fiecare seara, de vreo 2 ani.
                Dar cand ma intreaba daca vrajitoarele exista, ii spun ca exista doar in povesti.
                Asta nu o impiedica pe ea sa se joace prin casa de-a printesa, de-a zana si sa faca magii cu un bat de hartie.
                La fel ii voi raspunde si daca ma va intreba despre Mos Craciun.

                Hai sa o lasam mai usor cu ideea ca daca alegem sa nu spunem copilului minciuna cu Mos Craciun inseamna ca suntem impotriva „magiei” sau ca il lipsim pe copil de lumea magica a copilariei.

                Desi, drept sa spun, eu prefer oricand un copil cu imaginatie unuia care crede in magie. Pentru ca magia nu exista… decat in povesti (cf dex, magia este „Totalitatea procedeelor, formulelor, riturilor etc. prin care se invocă forțe supranaturale spre a produce miracole”)

                • Lola spune:

                  Ritualul, povestile fac parte din dezvoltarea sanatoasa emotionala a unui copil. Inseamna istorie. Ce Inseamna Craciun? Inseamna o noapte magica , un sentiment Securizant de bine, Inseamna ca e bine sa daruiesti, Inseamna ca e bine sa fii in familie, e sentimentul deplin Securizant al iubirii. Nu e nimic traumatizant sa intretii magia. E o poveste. Trebuie sa credem in dragoni Și zane. E lupta intre bine si rau. Eu stiu ca la scoala, copii cu imaginatie sunt foarte apreciati. Eu una o sa cred ca parintii tin cu adevarat la integritatea psihica Și fizica a copiilor cand vor renunta la obiceiul Barbar de a pune cercei copiilor din maternitate ( o barbarie fara seaman, eu voi respecta momentul cand ea va vrea sa isi puna cercei ) Și de a folosi termometrul rectal. In nici o Tara civilizata nu exista Asa ceva. Asta mi se pare atrocitate si nu am facut asta copiilor mei. Despre craciun și ritualuri, fiecare decide cum vrea sa duca normele sociale Mai departe. Imi pare rau ca femeile duc Mai departe aceasta barbarie, sa gauresti urechile unui bebelus fara aparare.

                  • Robo spune:

                    Lola, imi pare rau, e toxic sa crezi in dragoni si zane. Nu exista.
                    Dragonii de exemplu sunt absolut inspaimantatori, as muri de frica numai la gandul ca m-as putea intalni cu unul – cum sa-i spun copilului asa ceva?
                    Multe personaje din povesti sunt cumplit de inspaimantatoare, daca ar fi sa crezi ca exista.
                    La fel, sa crezi ca exista o zana care te poate transforma intr-un broscoi sau poate sa faca cine stie ce magie, chiar si buna, este toxic pentru ca atunci cand te imbolnavesti sau ai un necaz nu vine nici o zana sa te salveze cu magia.
                    Cred ca exagerezi.

                    • Lola spune:

                      Citeste prelegerile lui Einsten despre educatie. Spunea ca daca vrei un copil inteligent trebuie sa II citesti povesti cu zane. Fiecare face cum crede, nu exista reteta.

                    • Robo spune:

                      Cred ca am scris numai la acest post de vreo 3 ori ca ii citesc povesti fetitei in fiecare seara, de 2 ani.
                      Lola, e clar ca nu reusim sa ne intelegem.

                  • Elsa spune:

                    Imi pare rau, dar derapezi putin…
                    N’are absolut nicio legatura cu subiectul articoluluî dar si in Franta, tara civilizata, pediatrii recomanda luatul temperaturii pe cale rectala, caci e cu erori minime. Sunt insa de acord cu tine ca nu e ceva prea agreabil, dar nu o consider o atrocitate ce lasa traume asupra copiilor….

                • ana spune:

                  poate asta e problema voastra…nu credeti in magie…desi probabil ati avea destule motive sa credeti in ea

  • Cristina spune:

    nu am gasit sondajul, insa….noi facem cam asa: avem un baiat de 2.6 ani…..nu stie foarte multe despre Mos Craciun, decat cum arata si ca aduce daruri intr-o noapte anume…..asa ca anul asta o sa chinuim un adult si il vom imbraca in costum de Mos…..si eu de aceasi parere cu tine: mergem in ritmul lui si il „ascultam” si pe el, iar atunci cand va spune ca el crede altceva despre mos, nu o sa il mintim ca sa „salvam” o inventie…..Ca si adult, eu cred ca sarbatoarea Craciunului este despre bucuria de a fi impreuna, despre a fi mai buni, despre nasterea Domnului (despre care ii vorbim acum, ii povestim…..ce va crede el mai tarziu, vom mai vedea, e o alta poveste :|), despre a darui si a primi daruri….asa ca nu cred ca disparitia batranelului costumat din peisaj ii va rapi copilului vreo bucurie in ceea ce priveste Craciunul…..noi oricum ii spunem mereu ca toti copiii sunt cuminti, unii doar nu asculta mereu de parinti 😐 dar pentru asta nu ii pedepseste nimeni…..
    In plus, nepoata mea (care acum are 18 ani) si-a dat seama ca nu exista niciun mos magic pe la 3 ani……iar asta nu i-a stirbit cu nimic magia sarbatorilor…..din contra…..in fiecare an, chiar si acum, mare fiind, asteapta Craciunul cu nerabdare….pentru ca stie ca e o perioada cand petrecem mult timp impreuna, cand schimbam daruri gandite si simtite, nu doar etichete cu preturi…..
    Craciunul este despre a simti pentru noi, iar daca un copil simte ceva anume, chiar nu vad de ce i-am spune noi ca trebuie sa simta altceva…..

  • Andreea L. spune:

    Sunt total de acord cu tine!! Eu le-am spus copiilor mei despre mos. n-are rost sa mint. E singura abatere ( mosul si iepurasul -de la adevar) pe care am facut-o…desi ei ( scolari fiind) si-au dat seama, au vazut tot felul de mosi pe strada, ( unii chiar beti) si parca imi pare rau ..dar asta e..faptul e deja consumat…si mie parintii mi-au spus ca exista mos craciun ..am perpetuat traditia!!

  • Ancuta spune:

    Tocmai pentru ca probabil vor fi si pareri contra vreau sa subscriu la parerea ta. Cand baiatul meu avea doar cateva luni si am anuntat ca nu il voi minti cu Mos Craciun, mama mi-a spus ca sunt „nebuna” :))
    Voi retine ideile bune din postare, nu voi bate moneda pe Mos Craciun, iar cand va pune intrebari, dupa intrebarea „Tu ce crezi despre acest lucru?” ii explic eu cum sta treaba…
    Ca de obicei, foarte faina abordare, se vede ca v-ati gandit mult cum sa procedati 🙂

  • ECARULAN spune:

    Ha ha – ce ciudat! Nu-mi amintesc sa fi crezut in Mos Craciun niciodata in copilarie in sensul despre care vorbesti tu in articol. Nu cred ca ai mei sa fi insistat prea mult pe ideea de Mos Craciun, poate din cauza asta. Dar nici nu mi-au spus ca nu exista. La un moment dat, mi-am dat seama ca pot sa aflu cu cateva zile inainte ce cadou o sa primesc pentru ca e ascuns in camera parintilor. A fost o descopriere senzationala si m-am bucurat foarte mult sa pot afla din timp si sa ma joc deja cu jucariile respective 🙂
    It’s just part of growing up.
    Dar altfel, eu cred, ca adult, in Mos Craciun. Nu o sa ma apuc sa-i spun copilului ca nu exista pentru ca tehnic si asta ar fi, in cazul meu, o minciuna.

  • Cristina spune:

    Eu am aflat tarziu ca nu exista Moș Crăciun si m-am supărat, nu pe ai mei ci pentru ca nu m-am mai trezit cu aceeași bucurie in dimineața de Crăciun. In anul următor mi-am dat seama ca altceva înseamnă Crăciun, am început sa imi doresc sa fiu si eu Moș Crăciun pentru ai mei si asa a început cariera mea de Moș Crăciun – cu niște prăjituri pentru mama si o sticla de vin spumos pentru tata ( cu banii strânși din pachețelul de la școala. Si a început o perioada mai frumoasa decât cea in care credeam in Moș. Fac cu plăcere cadouri de Crăciun, imi place sa fac bradul si sa împachetez cadourile pe ascuns fara ca ai mei sa știe ce le-am pregătit 🙂 punem cadourile sub brad de cu seara si a doua zi dimineața le deschidem. Acum a apărut si galusca in viața noastră si lucrurile nu se vor schimba mult ( acum nu înțelege mare lucru, are un an) dar pe viitor nu as vrea sa ii spun povestea cu un nene care intra in casa. Voi încerca sa ii spun povestea Crăciunului, sa ii povestesc despre cum e sa dăruiești si sa faci pe cineva fericit. Vom asculta colinde si vom merge la colindat si vom spune povesti, încercând sa nu mint, doar sa ii expun detaliile, el alegând ce sa creadă. Sărbători fericite!

  • Iuliana spune:

    Eu nu cred ca e asa o mare „minciuna” sa le intretii iluzia copiilor pana la o anumita in acest personaj simpatic. Pana la 6-7-8 ani majoritatea copiilor afla cum stau lucrurile si nu o iau ca pe o tradare a increderii de catre parinti. Chiar tu bine spui ca ti-ai dat seama ca tatal tau te-a pacalit si apoi ai revenit la sentimente mai bune. Deci nu cred ca ai trait o trauma. Mi se pare foarte exagerat asta cu „trauma”, sau nevoia de terapie ca vezi doamne la 12 ani am aflat ca nu exista Mos Craciun. Poate or fi cazuri din astea, dar sunt cu siguranta exceptii.
    Pe de alta parte nu am auzit niciun ateu sau agnostic care sa-si justifice „necredinta” prin rationamentul ca „daca nu exista Mos Craciun, sigur nu exista nici Dumnezeu”… Voi ati auzit ???
    Iar in ceea ce priveste faptul ca Ivan va dori sa pastreze povestea mai mult, tare sunt curioasa daca o vei putea convinge pe Sofia sa nu-l anunte cu satisfactie (pe el si pe altii) ca Mos Craciun nu exista. Din ce am vazut si imi amintesc eu, toti copii care afla de ne-existenta personajului abia asteapta sa le comunice altora ce au aflat ei.. Dar cine stie, poate ca Sofia ta e mult mai matura pentru varsta ei, si va intelege nevoia fratelui de a crede in poveste…
    Iar asta cu statul in brate la straini, iar mi se pare un pic de paranoia … intra-adevar in Mosi nu se deghizeaza decat pervesri si pedofili care se excita teribil ca tin princhideii in brate sub zeci de ochi ai parintilor si educatorilor…

  • Mihaela spune:

    Baietelul meu are 2 ani si 8 luni.
    Pentru ca era foarte speriat de orice Mos pe care il vedea prin magazine sau la gradinita si l-a terifiat soneria de la usa, cand taica-sau a facut putin teatru, ca sa mimeze venirea lui Saint Nicolas (don`t do this again!), eu i-am spus adevarul, ca nu exista „Mos”-i, ca primeste cadouri de la parinti, bunici, ca le punem sub brad, ca si el poate sa daruiasca, ca de Craciun stam cu familia, prietenii, decoram bradul, primim colindatori etc.

    Este obositor sa minti copilul, sa dai raspunsuri fantasmagorice la fiecare intrebare pe care ti-o pune.
    Nici despre Iepuras nu ii voi spune, Zana Maseluta, D-zeu, ingeri, sau alte concepte abstracte pe care nu poate sa le inteleaga si nu ofera nici un „moral compass” in viata.

  • mr grinch spune:

    n-am rabdare sa citesc asemenea postare sau asemenea blog. e amuzant cum se pune coada la pruna zilnic in parenting.
    revenind la minciuna si mos craciun de ce nu le zicem la copii despre moarte, leucemii, saracie, violuri, terorism, atentate ca sa fie meniul complet?!
    nu cred ca nu ai mintit-o niciodata pe Sofia oricat de ‘inocenta” ar fi fost minciuna. dar ne gasim sa zicem adevarul cu mos craciun ca sa fim cei mai cool si in trend parinti or something….

    • Robo spune:

      Pai, noi le spunem copiilor despre moarte, ca anul asta a murit bunicul, deci na. Este si un post pe blog despre asta. uite-l!
      http://www.printesaurbana.ro/2015/11/discutind-cu-copiii-despre-moarte.html

      Le spunem si despre boli, ca se imbolnavesc si ei si noi, iar bunicul a murit pt ca era bolnav.
      I-am spus si despre saracie, cand am donat patut, haine si jucarii.
      Despre viol inca nu i-am spus, ce-i drept.
      Tu nu le spui despre lucrurile astea? Mai bine zis, ele sunt parte din viata, deci e posibil sa se intalneasca cu ele, chiar si numai indirect, deci ce le spui despre aceste lucruri?
      Minciuni frumoase?

      PS minciuni programate chiar nu le spunem copiilor. Nu spunem de exemplu ca daca nu esti cuminte, se intampla nu stiu ce. Sau ca nu te mai las sa te joci cu ceva pt ca l-a luat un caine.
      E posibil sa fi mintit prin omisiune, dar doar pt ca ii asteptam pe ei sa ne intrebe in legatura cu anumite lucruri, pe masura ce dau de ele. Asa cum se zice in articol ca procedam in cazul lui Mos Craciun. Dar cand ne intreaba, spunem adevarul.

    • Cum cum? N-ai rabdare sa citesti postul sau blogul dar de fapt ai citit postul si ai avut rabdare cat sa lasi si un comentariu! Cum? Mai zi o data… :))))))))))))

    • Cristiana spune:

      Mie mi se pare mult mai amuzant decat coada la pruna in parenting un comentariu plin de verdicte la un articol pe care nu l-ai citit, pe un blog pe care oricum nu il citesti pentru ca nu ai rabdare. Sau e de fapt mai mult trist decat amuzant? Grinch e un personaj mega simpatic de fapt, sa stii. Cred ca ti-ai ales gresit nicknameul 🙂

  • Ana spune:

    Cat de pe placul meu e tot ce ai scris!! Mi-ai limpezit gândurile ce ma freamătă de vreo 3 luni încoace! Mulțumesc prințesa! credeam ca devin cam excentrica asa (printre cunoscuții mei cel putin), dar acum ma liniștesc. Nu-s singura :).
    Am început încă de la mos Niculae anul asta sa pun povestea pe baze reale, si i-am pus in câteva slide-uri o transpunere pe înțelesul ei a povestii lui Mos Nicolae, cu ceva poze adăugate care sa-i atragă atenția. Povestea mea spune frumos cum Nicolae, un tânăr milostiv era fericit sa împlinească visele celor din jur după ce a moștenit o avere. Face asta o viata integra si cand devine mai batran cineva ii afla secretul si spune si altora. Inspirarti de gestul lui Nicolae (care deja devenise Mos), oamenii au inceput sa faca si ei la fel, an de an. Citindu-i carticica, nu a mai parut suprinsa (2a4l, prima daca cand am zic ca va veni mosul a intrebat „unde-i Mosu”, la care i-am zis hai sa citim cartea, apoi intrebarile au disparut 🙂 ). Sper sa-mi iasa si de Craciun ceva ce sa nu o bulverseze, si sa pot sa continui in acest sens.

  • andrada spune:

    Bine punctat, Ioana! Pe aceasi lungime de unda sunt si eu…ma tot intrebam…Oare o fi aiurea sa nu o mint pe Olivia mea, sa ii spun din start adevarul despre Mos Craciun si alte personaje inventate?…Se pare ca ma duc mai departe cu primul instinct ca e cel mai corect!…In plus…indiferent de opiniile de la comentarii…eu cred in divinitate si pentru familia noastra nasterea pruncului Iisus este mai importanta decat personajele lumii. Asadar fetita mea va stii din start ca de Craciun noi il sarbatorim pe Domnul Iisus si nu pe Mos Craciun si exact cum ai spus…bucuria de a darui si a fi mai bun! ….Tare mi.a placut articolul asta! :*

  • Mama de strumf spune:

    buna! nici eu nu vad sondajul dar intru de pe mobil – android, opera mini.
    eu am crezut mult timp in mos craciun, la scoala primara chiar i-am „batut” pe copiii care ziceau ca nu exista mos craciun si i-am facut prosti si rai pt ca de aceea trebuie sa le puna lor parintii cadouri in locul mosului…;-)
    dar nici nu am facut depresie cand am aflat. intelegeam deja niste chestii si puneam anumite intrebari…iar cand mi-a spus mama a fost ok ca mi-a explicat exact chestia cu spiritul craciunului, cum ne dorim sa facem bucurii celor dragi si suntem spiridusii lui. asa ca de atunci am conspirat in secret cu fiecare membru al familiei in parte sa facem cadouri celorlalti…si e asa de bine cand le faci o surpriza.
    la fel a fost cu bradul, pe care il aducea mosul la inceput gata impodobit (dubios, cu podoabele noastre din casa 🙂 )iar apoi s-a decis sa cumparam noi bradul, ca mosul e batran si ii e greu sa duca atatia brazi, iar noi il impodobeam impreuna in timp ce cantam si puneam la casetofon colinde – ce frumos era cand faceam bradul cu bunicul si mama si bunica pregateau prajituri si cozonac..mi-e dor si acum de momemtele acelea…pentru mine ajunul era mai important decat ziua de craciun.
    bebe e mic (6 luni) dar deja am lucrat impreuna la niste mulaje de manute pentru tati, bunici si nasi, sa le aduca mosul. cred ca o sa ii explicam partial de mos craciun „clasic” magic, dar si de cadourile si surprizele pe care le pregatim pentru cei dragi.
    ideea e ca cei mici sunt atat de inteligenti si spontani incat uneori te blocheaza si chiar nu mai ai cum sa o dai…de exemplu:
    copilul unei prietene i-a zis bunicii (care il ameninta ca dc nu e cuminte nu ii aduce mosul jucaria pe care a cerut-o) asa: „si daca nu o aduce mosul mi-o cumpara mami”
    verisoara mea acum muulti ani cand era mica, dupa ce a spus poezia mosului, i-a multumit, l-a pupat…dupa ce a plecat mosul din casa, cu repros si spranceana ridicata: „mosul asta avea pantofi si verigheta exact ca ale lui tati!”
    copilul unei colege a observat ca mosul avea sosete ca ale unui membru al familiei…
    asa ca s-ar putea sa se prinda singuri cum sta treaba.
    craciun fericit! :-*

    • Robo spune:

      asa arata, e la finalul articolului
      nu arata ca un sondaj conventional, poate de asta nu l-ai recunoscut – trebuie sa apesi „Start”

      • feedback spune:

        Nici eu nu vad sondajul. Intru de pe telefon.

        Imaginea pusa de tine eu o vad doar pe pagina principala, si doar ca foto, farà start, farà play.

      • Mama de strumf spune:

        multumesc mult! dar din pacate pe tel meu nu se vede. chiar si in comentariul tau apare un dreptunghi de alta nuanta pe care scrie cu rosu „imagine”. cred ca e buba la telefob..asa imi face si cu afisarea altor siteuri. pe unele nu pot sa le vad decat daca bifez in setarile opera mini „vizualizare pe o singura coloana” ca altfel bara de meniu acopera tot textul blogului (de ex. blogul lui adrian hadean) 🙂

    • Andreea B spune:

      daaa, si eu am recunoscut-o pe bunica tot dupa papuci 🙂

  • Ileana D. spune:

    Era timpul pentru un asememena articol. Bravo!

    Eu nu cred că exagerezi deloc! Copii care sunt mințiți în permanență de către părinți în legătură cu Moș Crăciun, iepurașul, venirea copiilor pe lume și așa mai departe, nu vor mai avea încredere mai târziu în părinți. Sau nu le vor mai cere sfaturi oneste. Nimănui nu îi place să fie mințit sau luat de prost!

  • Irina spune:

    Buna

    Eu consider ca putina fantezie nu strica. La mine versiune de Mos e putin diferita. Sta la Polul Nord impreuna cu spiridusii si cu famiile lor. Fabrica dar si cumpara jucarii. Primeste scrisori ca sa stie ce vrem sau trimte spiridusii sa vada ce dorim. Acestia se uita pe geam in casa, sau pe strada ne aud ce povestim.

    Bradul il facem noi. Mosul nu vine singur ca nu are cum sa imparta singur tot. Incarca toate cadourile in avioane, elicoptere, trenuri, barci….etc, spiridusii il ajuta. El vine cu sania cu reni pe unde poate si pe unde este zapada. Daca suntem acasa intra pe usa daca nu sau dormim el sau spiridusii pun sub brad cadourile.
    De fapt si eu si copilul meu (3 ani) nu suntem siguri ca este doar un singur Mos si nu sunt mai multi.
    Versiunea este adaptata dupa cartea de Mauri Kunnas.
    Cand va creste va descoperii singur cine sunt mosii si nu cred ca va considera o minciuna. Iepurasul si zana maseluta si altele nu exista la noi.
    Pe partea cu religia nu comentez. Tot timpul am considerat ca acest aspect este personal pentru fiecare si este prea expus in ultimul timp si PRO si CONTRA.

  • Carla spune:

    Dragii babei,n-am auzit de vreun copil traumatizat la aflarea vestii ca Mos Craciun nu exista.Dezamagit,posibil,traumatizat este mult spus.Si nici ca si-ar fi pierdut vreunul increderea in parinti din acest motiv,iar nu cred.

    Cu copiii mei,in primii doi ani de viata,plecam de acasa si la intoarcere,gaseau bradul impodobit.Apoi au dat o mana de ajutor Mosului care le duce si impodobeste bradul copiilor mici.Detalii foarte explicite nu au cerut,fiind foarte perspicace amandoi au intuit rapid adevarul dar au preferat sa savureze atmosfera si pregatirile.

    Saptamana trecuta,vorbesc cu fiica-mea : ”ce faci?” ”m-am uitat la un film cu Craciunul,ooo,mami,ce bine era cand credeam ca Mos Craciun exista!”.R,25 ani.

    La noi suntem Mos Craciun unii pentru altii.In Ajun impodobim toti bradul in timp ce ascultam cantece de Craciun (ceva mai vesele,dupa doua colinzi romanesti imi vine sa-mi tai venele pe lung) si apoi ne organizam cumva sa punem cadourile sub pom fara sa ne intersectam.

    In dimineata de Craciun coboram in pijamale si desfacem cadourile,facem poze,filmam,radem si ne bucuram,ceea ce,desigur,va dorim si voua.Restul e…can-can.Savurati Craciunul indiferent de forma in care il intelegeti voi si il explicati copiilor vostri.

  • Ana spune:

    M-am aucat de citit comentariile, m-am enervat ca discutia a devenit o dezbatere religioasa si spun doar atat: Eu am fost traumatizata cand am aflat ca mos craciun e de fapt mama. Atat de traumatizata incat mi-a fost frica de faptul ca s-ar putea sa nu mai primesc niciodata cadouri daca o confrunt. Bia(4 ani) stie legenda Craciunului (aia cu mosul bun care i-a primit pe Iosif si Maria la el) si mai stie ca, pt a serba nasterea lui bebe Iisus, oamenii isi fac unul altora cadouri.

  • Ralu spune:

    De acord cu tine Prințeso! 10*

  • Andreea Ruscea spune:

    Și totuși, lui Moș Crăciun cine îi face cadouri? :))))))

    • corina spune:

      Uite, asta ar fi o idee frumoasa, pt cei care deci sa ii lase pe copii sa creada, desi se practica deja, vestta farfurie cu prajiturele si paharul cu lapte pt mos craciun. Sa faca copilasii un cadou, cu mana lor, pentru mos craciun. thanks.

  • Meli spune:

    Eu zic ca ar fi frumos, daca tot le vorbim despre bucuria de a darui, sa dea fiecare copil , de craciun, o jucarie pe care nu o mai vrea sau e pregatit sa se desparta de ea, unui alt copil mai sarac. Se pot aduna de la mai multi copii si unul din parinti sa le duca la orfelinat. Sau sa mearga cu tot cu copil sa i-o dea personal, daca vrea .

  • Alma spune:

    In sfarsit, draga printesa, un articol cu care sunt de acord cap-coada. Nu ca ar trebui sa fiu de acord cu tot ce scrii, dar asta imi si place. Bineinteles, alaturi de toate spusele minunate ale Sofiei care ma ung la suflet.
    Si doar atat iti scriu, ca daca mai zic ceva iar cred ca am sanse sa nu imi publici comentariul, like the old ones. 🙂
    Sa va fie frumoase zilele de asa-zise sarbatori, ca toate celelalte. 🙂

  • Irina Haisan spune:

    Mos Craciun e un personaj de poveste, ca atatea altele. Nu acest adevar e problema, ci minciuna cum ca el aduce vreun cadou. De Craciun sarbatorim nasterea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, nu neaparat prin cadouri facute tot de noi noua.

    • corina spune:

      Fiecare sarbatoreste poate altceva, in functie de religia lui sau lipsa religiozitatii. Uite, voi sarbatoriti nasterea lui Iisus, altii poate nu credem in asta, sau poate pur si simplu nu credm ca s-a nascut in data de 25 decembrie. Mi se pare ok indiferent cine ce sarbatoreste, insa eu, si acum la 26 ani craciunul il vad magic. Si la fel sper sa il mentin si pe viitor.

  • ariii spune:

    Eu am incercat sa-i spun la al meu baiat (2 ani si 4 luni) ca vine Mosu cu cadouri. Iar raspunsul lui a fost: „Nu aduce mosu! Mama cumpara!”. Si atunci i-am zis „bravo esti copil destept” si am lasat-o acolo. Cumnata ne-a trimis un pachet pentru prichindel si de atunci tot timpul „vine nenea cu pachetul”. Asta e viziunea lui despre Mos Craciun sau Nicolae. Ceea ce e ok. Nu o sa-i bag cu forta in cap ideea de mos dar nici nu ma voi supara daca bunicii tot o vor da cu mosu…(si asa ii vede o data pe an)

  • Daniela spune:

    Eu am aflat pe la noua ani ca Mosul nu exista.Dar nu am facut mare caz din asta…am fost in sinea mea dezamagita insa nu atat de mult incat sa vociferez sau sa fac o trauma.Insa atitudinea parintilor mei mi-a displacut dupa ce Mosul nu a mai existat.Nu au mai avut interesul in a pastra magia si simbolistica darului.De Mos Nicolae primeam 10 lei(100 000 lei pe vremea aia )sa-mi cumpar eu dulciuri iar de Craciun nu cred ca am mai primit niciodata nimic.Am simtit ca fiind obligati de conjunctura crezului imi cumparau ceva,dupa insa m-au dezamagit.Primeam poate uneori bani dar cam atat motivand ca si asa cheltuielile sarbatorii sunt mari si ca nu imi lipseste nimic.Acum sunt si eu mama unui baietel de 10 luni si simt ca am de reflectat asupra modului in care voi aborda problema.

  • Emilia spune:

    Eu sunt intru totul de acord cu punctul tau de vedere. Ma bucur ca cineva a avut curajul sa faca publica aceasta idee.

  • Oana spune:

    Eu sunt nascuta a 2 a zi de Craciun. Pt mine problema a fost ca de ziua mea nu prea mai primeam cadouri de la mama si tata. Nu cred ca m-am suparat pt ca era atmosfera Craciunului. Exista acea magie a sarbatorilor de iarna. Se cantau colinde, se pregateau bucate, veneau musafiri la noi. Apoi noi ne ducram in vizite. Se daruia fiecare ce putea si cum putea. Intr-un an, am dat peste cadourile pitite de ai mei. Se intampla demult undeva prin anii 70. Am inteles cine e mosul, nu am ramas traumatizata si atunci am mai inteles de ce cadoul de ziua mea era la brad pe 25 decembrie. Nu m-am suparat pe parintii mei, in fiecare an asteptam sa vina Craciunul si sa ma surprinda cu darul care stiam ca va fi sub brad(erau vremuri in care nu prea se gaseau atatea jucarii ca in vremurile noastre ).
    Copiii de care mentionai ca fac terapie la psiholog pt ca au aflat ca nu exista mos, ar fi una din cauzele care au declansat aceasta depresie.
    Eu sunt o craciunita pt prieteni si cunoscuti imi place sa ofer cadouri.
    Craciunul e spiritul iubirii, bucuria de a oferi cadouri , pt unii de a le confectiona si a le da mai departe, de a petrece in familie clipe de neuitat si de magie. De a Bine ar fi sa fim mai buni la suflet si la ce scoatem pe gura. Magia Craciunului exista cu Mos Craciun sau fara Mos.
    Craciun fericit !

  • Georgiana spune:

    Felicitări Prințeso pentru decizia pe care ai luat-o, și anume să spui adevărul copiilor tăi despre Moș Crăciun.
    Sunt de acord cu tine. Și eu intenționez să fac același lucru cu fetița mea, deși sunt persoane care nu-s de acord cu alegerea mea. M-am bucurat când am citit acest articol.

    PS: Și eu am foat tristă când am aflat adevărul despre Moș Crăciun în copilărie și nu vreau ca fata mea să pățească la fel.

  • ElisaElisa spune:

    Printesa, cred ca este prea prozaica viata asa cum este ea. Noi toti traim diferit fiindca unii stiu sa si-o infrumuseteze si altii nu. Cat despre subiect, daca nu spunem povestea cu Mos Craciun, de ce am accepta celelalte povesti, cu Alba ca zapada, cu Capra cu trei iezi, Praslea cel voinic si merele de aur, Fata mosului si fata babei, Fetita cu chibrituri etc. Deci, ce facem cu povestile? Ele sunt oribile, unele, dar ele exista si copiii le stiu de la parinti sau gradinite. Cu ce inlocuim povestile astea existente deja si cum luminam si alinam si educam copilaria fara povesti? Sincer, eu nu stiu sa raspund la intrebarile astea.
    In schimb stiu ca povestile nu-s minciuni sunt doar povesti fantastice mai mult sau mai putin care le creeaza imaginatie copiilor, care ii bucura sau ii intristeaza, deci, in mod copilaresc ii invata despre viata.

    • Robo spune:

      nu inlocuim povestile cu nimic, le spunem in continuare.
      doar ca nu spunem ca Mos Craciun vine noaptea pe horn si lasa cadouri in fiecare an, asta-i tot.
      Personajele de poveste exista in povesti. Mos Craciun e singurul despre care se spune ca exista in realitate – asta-i diferenta.

      • ElisaElisa spune:

        Pai, da. Mos Craciun nici el nu a fost „materializat”, nimeni nu l-a vazut pe vremea copilariei mele, era o poveste ca toate celelalte si era bine. Dar de cand am devenit o societate de consum s-a multiplicat si s-a…diluat in esenta asa incat copiii isi dau seama si singuri ca totul este o mascarada. Zic de multimea mosilor pe strazi si in magazine.

  • elena mihaela spune:

    ce trista-i realitatea….

  • Andreea B spune:

    Eu nu am fost traumatizata cand am aflat ca mosul nu exista, nici socata nici suparata ca aolio m-au mintit parintii si bunicii; pur si simplu aveam eu o banuiala ca bunica se imbraca in mos craciun si eram tare bucuroasa cand am vazut ca am dreptate; nu mi-a influentat in nici un fel increderea in parinti si bunici, nici in ce imi spuneau ei; nici credinta in Dumnezeu de altfel, aici m-a influentat comportamentul lor si credinta lor sincera, asta m-a marcat si o sa tin minte toata viata; din experienta mea, copiii retin si invata mult mai multe din ce facem noi, mai mult decat din ce le spunem; Fetita mea e mica, inca nu stiu cum o sa-i prezint lucrurile, clar nu o duc eu in brate la cine stie ce mos sa-i spuna poezii, dar o sa primeasca cadou de la mos craciun

  • Teodora spune:

    Daca ma intrebai inainte sa citesc textul, as fi spuc ca probabil ca as merge pe varianta cu Mos Craciun. Acum ca am terminat lectura, ai niste argumente interesante acolo si mi-au dat de gandit la ce as face pe viitor, cand voi avea copii. Eu nu am fost traumatizata atunci cand am auzit ca nu exista Mos Craciun, ci de faptul ca atunci cand l-am intrebat pe tata, el mi-a garantat ca exista (motivatia ulterioara a fost ca incerca sa prelungeasca inocenta si magia). Cert este ca m-am simtit pacalita ca la prima si singura intrebare concreta, el mi-a raspuns cu o minciuna si m-a lasat sa sustin sus si tare „ca daca a zis tata inseamna ca exista”. 🙁
    Pe de alta parte, am discutat si cu my better half, care provine dintr-o familie armonioasa si stabila spre deosebire de mine, si el nu a avut absolut nicio problema cand a aflat ca nu exista Mos Craciun, nu si-a pierdut increderea in ei si mai degraba s-a distrat pe seama lor atunci cand le-a prezentat dovezile.
    Poate ca important e cum cresti per ansamblu copilul, nu doar aceasta poveste a mosului.

    • Rox spune:

      Mi se pare super interesant aspectul asta – cum percepe un copil momentul in care parintii ii spun despre Mos Craciun in functie de tipul de familie din care provine si implicit de tipul de parinti pe care ii are.

  • Rox spune:

    Una dintre cele mai dragi amintiri ale mele din copilarie este sunetul clopotelului Mosului pe holul blocului in seara de Ajun.
    Cand eram mica faceam Craciunul cu totii ori la parinti ori la bunici, iar la bunici venea Mosul – o prietena de-a bunicii cu costum, toiag, desaga si voce adecvata. De cand ma trezeam din somnul de dupa-masa, stateam sa tot pazesc usa sa nu-l ratez pe Mosu si cand auzeam zurgalaii, era nebunie: ii deschideam, trageam de Mos sa intre asta in timp ce mama incerca sa ma convinga sa o las mai moale ca Mosu e batran si umbla mai greu, ii spuneam poezii, cantecele si apoi il lasam sa plece ca trebuia sa ajunga si la alti copii. (Pe bune, adica mergea la mai multe familii de pe strada.)
    In anii in care faceam Craciunul la parinti, de obicei ieseam la plimbare pana cand se facea bradul si se puneau cadourile. Imi placea foarte mult pe drum spre casa sa ma uit la geamuri sa vad unde sunt luminite ca insemna ca acolo a venit deja Mosul si abia asteptam sa ajung acasa sa vad daca a venit si la noi.

    Nu mi-am pus niciodata problema ca intra vreun strain in casa ca doar pe Mosul l-am poftit noi. Si oricum Mosu era ceva magic care trece prin pereti, usi, orice ca sa lase cadouri daca familia nu e acasa sa-i deschida 🙂

    As face tot posibilul sa fac asta pentru copilul meu cand va fi momentul, nu cred ca va fi traumatizat asa cum nici eu n-am fost. Da, am fost dezamagita cand mi-a zis mama, deja banuiam eu de ceva vreme, dar nu voiam sa cred ca „chiar nu exista”. Nu stiu daca se poate numi minciuna, daca da cred ca e singura pe care mi-a spus-o mama vreodata si am inteles-o cu varf si-ndesat. N-am urat-o, nu mi-am pierdut increderea in ea, n-am devenit suspicioasa la adresa ei … pe bune, ce-i cu prostiile astea?

    Si nu si-a pierdut Craciunul farmecul pentru ca mi-am dat seama ca daca asa sta treaba, atunci si eu pot sa le fac cadouri celor dragi. Plus ca nu e doar despre cadouri, este si despre familie si despre a sta impreuna <3 Ceea ce inseamna ca totusi Mosul exista doar ca nu chiar asa cum il stiam cand eram mici.

    • Lavinia spune:

      Subscriu in totalitate! 🙂 exact asa imi amintesc si eu craciunurile din copilaria mea, nici un fel de trauma cand am aflat ca nu exista mosul, fiind foarte curioasa si bagacioasa de fel, pe la 5 ani am descoperit cadourile pe care trebuia sa le primesc. Era o papusica pe care mi-o doream mult (plus o carte de povesti, portocale, chestii din astea optzeciste 🙂 ), am gasit-o, m-am jucat cu ea si apoi am pus-o la loc, iar seara cand trebuia sa vina mosul (la noi venea in seara de Ajun) le-am zis alor mei ca stiu ca ei sunt de fapt Mos Craciun si asta a fost. Apoi ne-am bucurat in fiecare an de daruri si atmosfera exact ca si pina atunci. Tin minte ca nu am fost dezamagita, nu m-am simtit tradata sau mintita sau alte bazaconii… eram doar mega incantata ca i-am deconspirat 😀

  • Anca spune:

    Postarea ta despre Craciun, Mos Craciun m-a facut sa ma gandesc la filmul La Vita e Bella (Viata e frumoasa). Pentru cine nu l-a vazut inca, un tata evreu este dus impreuna cu baietelul lui de cativa ani intr-un lagar nazist, unde tatal munceste ca prizonier pana sunt eliberati, dar in tot acest timp copilul crede o minciuna de-a tatalui sau, ca sunt acolo pentru ca au misiunea de a construi un tanc (realitatea ii este prezentata cu totul diferit, tatal isi minte copilul pentru a-i proteja inocenta si a evita trauma razboiului).
    Postarea m-a facut sa ma gandesc la acel film pentru ca mi se pare o dovada de exagerare abordarea de a spune copilului „adevarul” chiar cu pretul inocentei lui, sau a altui copil care poate crede in Mos Craciun. La fel cum e exagerare in a considera „trauma” faptul ca un copil afla sau deduce ca nu exista Mos Craciun. Mi se pare incredibil acest „trend” si ma intristeaza nespus pentru ca inevitabil si copilul meu si inocenta si bucuria lui de Craciun va fi poate stirbita de faptul ca el imparte lumea (gradi / scoala) cu alti copii carora parintii au avut grija sa le spuna adevarul mega-absolut din frageda pruncie. Ce ai de castigat din asta oare? E chiar atat de fragila increderea copil-parinte incat sa fie demontata de un adevar spus mai tarziu, ca nu exista Mos Craciun? Oare lumea in care traim este compusa doar din oameni care spun intotdeauna adevarul? Oare tu pe acest blog, in postarile de pe FB, spui mereu adevarul?
    Nu te acuz, este parerea ta personala, inteleg (desi esti trendsetter, dar stii asta). Sunt doar trista de aceasta super-obsesie pentru adevar, pana la a spune unui copil de 4 ani ca nu exista Mos Craciun. 🙁

    • Lola spune:

      Frumos scris, Anca! Sunt de acord cu tine.

    • Elsa spune:

      Foarte bun exemplu si comentariu! Nu m’am gandit sa fac asocierea cu „La vita e bella”, film ce mi’a placut enorm, dar ai mare dreptate! Exemplu ca magia poate salva de traume!

    • Andreea spune:

      Da,frumos ,sensibil si realist..Citesc cu mare placere scrierile Ioanei,dar de o buna bucata de vreme vad ca totul se traduce prin actiuni prezente ce ar preintampina cu succes un eventual esec viitor…Nu,nu tot ce gandim noi vor gandi si ei, nu tot ce intreprindem cu scopul de a nu ni se reprosa, de a nu-i indeparta va fi interpretat de copii la fel cum dorim si gandim noi.Nu,sigur nu ne vor fi cu mai mult prieteni pentru ca noi am gandit sa fie bine!Nimeni nu a spus pana acum ca poate copiii vor reprosa tocmai asta! De ce nu li s-a lasat visul,credinta intr-o noapte magica? Simt la foarte multi parinti din jurul meu nevoia,repet nevoia lor de parinti, de a avea in copii parteneri maturi de discutie.Ei sunt copii,unii mai naivi,mai creduli, altii mai realisti,dar copii! Am mai vazut descrieri de dezamagiri ale copiilor care au aflat..Sa fim seriosi. Cum poti sa fii dezamagit de cineva care ti-a spus o poveste cu dragoste ani de zile si te-a bucurat cu tot ce ti-ai dorit? Poti poate sa-l imbratisezi si sa inveti de la el ce inseman sa daruiesti lumina intr-o dimineata cu miros de brad…

  • larisa spune:

    Vai, am scris un comentariu la articolul precedent care nu mi -a aparut din motive nestiute ( sunt atehnica) in care ziceam sa imi dai o idee cum impachetam povestea crăciunului frumos si fara minciuni gogonate pe care copii nostri le simt imediat si doar increderea in parinti ii fac sa creada in ele. Bravo pt articol e f fair fata de copii. Sa ii invatam despre bucuria de a darui nu despre reni zburatori, mos care intra pe nu stiu unde si imparte miliarde de cadouri intr-o seara dar doar daca a fost cuminte (wtf?!!). 99% dintre adultii cunoscuti isi aduc aminte cu exactitate momentul din copilărie in care au aflat despre neexistenta lui mos Crăciun. Indiferent ca e dau nu o trauma, stie toate lumea ce spun psihologii despre amintirile pregnante din copilaria timpurie. Te citesc de ani, rar am comentat, de data asta simt nevoia sa iti spun:bravo, bravo!

  • Andreea spune:

    Eu am cercetat mult timp incercand sa-mi dau seama daca mosul exista ori ba. Cand aveam 6 ani, dupa ce am refuzat sa impart jucaria preferata cu un copil venit in vizita, am auzit prima data: Mosul nu exista! Eu sunt mai mare si stiu! Parintii te pacalesc pentru ca esti o fetita mica si rea. M-a lovit unde ma durea mai tare. Iubeam Craciunul si magia sarbatorilor si da, aveam incredere in parinti.Si logica lui era: esti mica, esti proasta, doar copiii mari cunosc adevarul. Asa ca am mers sa o intreb pe mama, care m-a asigurat ca Mosul e cat se poate de real, ca eu sunt un copil bun si ca acel copil a vrut doar sa ma supere. Imi amintesc ca imi doream atat de mult sa o cred, insa banuiala se cuibarise deja in mintea mea. Am inceput sa intreb toti copiii mai mari daca stiu de existenta mosului. Unii chicoteau si refuzau sa-mi raspunda, altii inca credeau ca el e real si cativa mi-au confirmat banuielile. Pe maica-mea am intrebat-o de sute de ori, am primit acelasi raspuns. Scormoneam casa de fiecare data cand ei nu erau de fata. Cu doua-trei luni chiar inainte de Craciun. Tarziu am aflat ca imi pastrau cadourile in masina si le aduceau in casa chiar in seara respectiva.
    Ma bucur ca am crezut in Mos, inca imi amintesc cu drag bucuria imensa de atunci. Insa, cu siguranta, mi-as fi dorit sa aflu ca el exista doar in imaginatia noastra chiar de la mama. Dezamagirea cea mai mare am simtit-o cand am realizat ca maica-mea m-a mintit vreme de doi ani.

  • Loredana spune:

    Ohoho, ce s-a stârnit pe aici. Moș Crăciun, ce-ai făcut? 🙂

    Altfel, și eu aleg să las Puștiul să creadă că Moș Crăciun există. Nu alimentez insistent această ipoteză, nu i-o torn în cap insistent, dar… nici nu clarific. Nu încă. Știu că o să vină vremea, o să facem față cu bine, sunt convinsă, dar deocamdată îl las să creadă că el există. Mă uit la el și simt că-i e bine așa. Și are șapte ani și trei luni.
    Nu ne interesează Moșii de ocazie, știe că sunt doar oameni costumați, că e firesc ca oameni să ajute oameni, chiar noi facem asta, eu fiind implicată în multe proiecte umanitare unde-l car mereu după mine.

    Însă, îl las să creadă că toate lumile magice pot să existe, paralel cu lumea noastră. Lumea zânelor, a ștrumfilor, Moș Crăciun. Că nu putem noi să le percepem, e altceva, însă nu înseamnă că ele nu pot să existe, să își vadă de magiile lor, etc.
    Nu, nu înseamnă că așteptăm să vină zâne cu baghete magice care să îndeplinească dorințe, sau balauri care să ne mănânce.

    Părerea mea e că fiecare ARE DREPTUL să aleagă așa cum simte. Să spună copiilor, sau să nu spună. Pentru fiecare, alegerea proprie e cea bună. Eu aleg așa și vreau să cred că pentru Puștiul meu va fi ok așa. Pentru alții, e ok cum aleg ei.

    Sănătoși să fim, că magia, dacă e să fie, o avem în noi. Măcar unii.

  • Cristina spune:

    Un articol bine scris si cu argumente logice. Oameni buni, articolul de fata nu e o lege care sa va oblige sa faceti la fel, ci reprezinta un alt punct de vedere/o alta abordare. Daca este diferit de ceea ce ati face unii sau altii nu inseamna ca este gresit. Hai sa invatam sa respectam faptul ca nu exista o singura cale de a face lucrurile, respectiv CALEA NOASTRA. Calm down, it’s Christmas! 🙂

  • Adriana B spune:

    http://blog.asa-si-asa.ro/2015/12/pe-cuvant-de-onoare-ca-exista.html

    Cred ca alegerea variantei pt povestea de Craciun depinde de copil.

    Nu ne-am gandit prea mult la acest subiect cand era copilul mic, insa acum imi dau seama ca a fost dintotdeauna in categoria asta.

    Sunt copii sunt atrasi atrasi de magie, lumi de basm si personaje fantastice mai mult decat altii. Iar acest lucru se vede si in ceea ce citesc, si in faptul ca aleg sa creada in continuare o perioada de timp, chiar daca aud de la copiii din jurul lor pareri contrare. Asa, ca in povestea de mai sus. Sper sa ne descurcam la fel de onorabil cand va veni momentul respectiv – probabil la anul 🙂

  • ana spune:

    Este prima data cand aflu ca un copil a facut depresie pt ca a aflat ca Mos Craciun este altceva/altcineva decat credea el…Oare va suferi urmatoarea depresie cand va afla ca personajele din desene animate nu sunt nici ele reale? Daca ducem copii la Disney,inainte sa faca poza cu Mickey Mouse le explicam ca este de fapt un nene imbracat asa si platit sa transpire sub costum?!Nu de alta,dar sa nu aiba o cadere nervoasa cand afla adevarul,si sa isi piarda pe veci increderea in parintii care l-au impins in bratele pedofile ale acestui distrugator de constiinte verticale si perfect logice ale unui pusti de 7-10 ani. Oricum,mi se pare contradictorie ideea parentingului de azi,care formeaza numai adulti echilibrati si destoinci ,cu realitatea unei depresii(evident,neechilibrate) la 12 ani pe motiv de Mos Craciun.Sarbatori fericite!

  • Ade spune:

    Eu si sora mea mai mica ne-am prins singure ca Mosu e mama, dupa niste ani de magie pura 🙂 Nu mai stiu exact cum ne-am dat seama insa stiu ca nu i-am spus cativa ani ca stim. Distractia cea mai mare era sa cautam cadourile prin casa, prin dulapuri, tineam de 6 sa cautam la parinti in camera, faceam strategii, pariuri, planuri de atac. Nebunia incepea pe 1-2 decembrie odata cu Mos Nicolae si se termina abia pe 25. O adevarata aventura. Stiu ca la un moment dat, din cauza ca probabil mama tot gasea chestiile rascolite (am si gasit cadourie de cateva ori), ne-a intrebat daca stim cine e Mosu. Ne-am prostit evident ca nu stim. Cred ca totul a durat pana cand aveam eu vreo 12 ani. Mama stia ca stim, noi stiam ca ea stie ca noi stim si in fiecare an ne jucam de-a ascunsul si cautatul cadourilor. Nu as schimba nimic si mi-as dori ca si copiii mei sa simta magia sarbatorilor in felul ala.

  • Anamaria spune:

    Printesa,

    Chiar intrebarea asta voiam sa ti-o pun acum cateva zile! Eu n-am copii dar ma preocupa subiectul acesta. Am primit niste reactii foarte neplacute in partea apropiatilor spunandu-le ca doresc sa comunic intr-un mod onesc cu copii mei si sa le spun adevarul despre povestea lui Mos Craciun.

    Acum ca te am de partea mea si nimic nu mai conteaza. Am incredere in ceea ce am simtit de la bun inceput! Multumesc pentru punctul de reper pe care mi-l dai de fiecare data.

    Pot sa-ti spun ca te iubesc? 🙂

    Sarbatori fericite!!

    • Andreea spune:

      Cand nu ai copii ,ai planuri multe pentru fiecare etapa! Povestea psihologului care nu avea nici un copil si sase terorii, o stii? A avut sase copii si nici o teorie!:)) Cand vei face asta ?LA primul Craciun impreuna?La al doilea?Fiecare copil e o magie! E greu de spus inainte!La mine copilul numarul unu i-a promis mosului la 5 ani ca nu si va mai suge degetul!Si asa a ramas pana acu la 11 ani!Al doilea copil,pragamtic, i-a spus la 3 ani aceluiasi mos ca isi bea tot laptele,in conditiile in care nu punea gura! Al treilea,acum 5 ani imi spune ca vrea sa il cerceteze si nu poate daca nu face o poza cu el de aproape,da? Ce sa le spun eu legat de Mos,cand ei imi spun atat de multe??

  • deea spune:

    Am auzit si eu de copii traumatizati de”aflarea adevarului” dar sincer cred ca acolo este ceva mai mult. Eu iubesc Craciunul, familia mea a facut sa simt asta. Aveam o intreaga traditie de Craciun, ce implica parinti si bunici. Eforturile erau considerabile, avand in vedere ca cei mai frumosi ani i-am petrecut in comunism. La mine Mosul aducea si bradul, eu eram antrenata in diverse activitati de bunici iar seara ne adunam cu totii la mine acasa, unde peste zi se intampla o magie: casa intreaga decorata, miros de brad, luminite. Tin minte cum mergeam spre casa, seara, si priveam toate ferestrele de la blocuri, vedeam magicele beculete si silueta bradului si parca auzeam rasete vesele de copii. In toata acea saracie, cu toata painea cumparata pe cartela, magia sarbatorilor chiar exista. In fata blocului deja imi batea inima cu putere, fugeam pana sus unde ma intampinau ai mei, ma uitam in jur si incercam sa raman asa, acolo, cat mai mult. Apoi bradul perfect, obligatoriu cu varful acela de sticla putin ciobit si obligatoriu atingand tavanul. Cadourile erau, pentru toti ai casei. Nu stiu cand am realizat ca nu exista Mosul dar stiu sigur ca nu a fost vreo trauma, doar recunostinta fata de oamenii ce mi-au faurit cele mai frumoase amintiri. Mosul a existat multa vreme, ne prefaceam cumva cu totii, a fost micul nostru joc dupa ce am crescut. Nu am avut Mos real niciodata, nu am fost amenintata sau santajata. Aveam colegi la care Mosu nu exista, unii nici brad nu aveau, de Craciun primeau bani pentru a-si cumpara ce doresc. Copii care mi-au spus „eu ma prefac ca cred in Mos, se de nu se prefac si ai mei ca exista, macar o data?”.
    Fata mea e, la aproape 7 ani, aproape de adevar. Nu am avut niciodata discutii despre Mos, pur si simplu venea. Anul asta e primul in care pune intrebari iar eu incerc sa o apropii de adevar. Am decis ca la o intrebare directa voi raspunde cu adevarul, dar ea m-a surprins zilele trecute cand mi-a spus ca sunt oameni ce nu cred in Mos Craciun dar credinta e o alegere iar ea alege sa creada.

  • Luiza spune:

    sunt deranjata de faptul ca sunt unii care se infurie, altii care se plang ca uite unde a ajuns „parentingul” ăsta. oameni buni, asta e blog-ul Ioanei, nu o instanta care spune ce e corect si ce e incorect in parenting. spune experientele ei si argumenteaza DE CE a facut asta. mi se pare corect. am citit un comentariu cu „numai la Mosu’ si la iepuras m-am abatut de la reguli si am zis ca exista”. ce reguli?!?!? Ioana nu fabrica niste reguli pe care tre’ sa le urmati ca oile. desigur mie mi se par de bun simt parerile ei, nu e vorba de asta. e vorba ca va stresati prea mult. fiecare alege ce vrea. si chiar e de un egoism profund sa spui „nu-i spune lu’ fiica-ta ca Mosu’ nu exista ca ii spune apoi lu’ fii-mea”. adica minte-ti copilu’ ca sa pot sa-l mint si eu pe al meu. nu. ii spun ce vreau eu si chiar nu ma intereseaza ce educatie ati ales voi sa dati. pace

  • Robo spune:

    foarte interesant este ca mai putin de o treime din cei care au votat in poll le spun copiilor lor ca Mos Craciun exista in varianta literala, de mos care vine noaptea in casa si lasa cadouri tuturor copiilor cuminti.

    mie mi se parea totusi ca practica asta este foarte raspandita, senzatie intarita si de unele comentarii de aici care spun ca le rapim copiilor lumea magica a copilariei samd

    deci pare ca cei care merg pe varianta reala a mosului sunt si cei mai vocali.

    sa simta ei oare undeva inauntrul lor ca totusi minciuna asta este inutila?

  • Ileana spune:

    Ce text!!! Felicitari! Nici cel mai bun propagandist PCR (Partidul Comunist Roman pentru cine nu stie sau a uitat) nu ar fi putut infiera mai bine aceste obiceiuri! Parca citeam revista Flacara de acum 30-40 de ani! Multumesc ca mi-ai adus aminte de tinerete!

    • Alexandra spune:

      Ileana, parca in vremea tinereții tale venea Mos Gerila. Si oamenii nu aveau liber si nu „avea voie” sa mearga la Biserica. Nu?

      • Ileana spune:

        Ai dreptate, Alexandra. In copilaria mea venea mos Gerila, la fel ca si in copilaria celor care aveti acum 30-40 de ani. Nu mergeam la biserica, nu cantam colinde, nu ne asezam in bratele mosului, nu ni se pomenea de mos Craciun, exact ce se doreste in acest articol. Eu nu cred ca, chiar fiind copii de 5, 6 , 7, 8, 9 ani sau mai mult, nu va mai amintiti cum era inainte de ’89. Chiar aveti nostalgia unor astfel de vremuri? Eu una, nu pot uita uratenia acelor ani si schilodirea sufleteasca a atator generatii.

        • Moni spune:

          Eu imi amintesc cu drag de mos gerila, de atmosfera de sarbatoare, de brad si cadouri si masa in familie. Ba chiar mergeam cu bunica la biserica, nu inteleg de ce se zice ca nu era voie.

          • deea spune:

            Mos Gerila este varianta comunista a Mos Craciunului, nu aveai voie sa pronunti cuvantul Craciun. La biserica mergeai pe raspunderea ta, oficial nu era voie.
            Eu stiam si de Mos gerila si Mos Craciun. Bunicii paterni au fost anticomunism, chiar persecutati si urmariti, asadar pentru ei doar Mos Craciun exista. Bunicii materni erau, sa zicem, mai prietenosi cu regimul. la ei venea Mos Gerila. Parintii mei, antisistem ambii, incercau sa ma tina pe o linie acceptabila- im vorbeau de ambii si subliniau ca oficial e Gerila. Nu cumva sa scap vreo vorba de Craciun in afara casei. La gradinita venea Mos Gerila, nu imi aduc aminte sa fi cantat colinde de Craciun, doar „O brad frumos”il cantam la refuz si evident cateva ode partidului si conducatorului iubit. In mintea mea de copil Mos Gerila era varul mai tanar si nesuferit al lui Mos Craciun- acesta din urma fiind real, autentic si bun. Tocmai fiindca era interzis, fiindca toata lumea se temea sa vorbeasca de el.

            • Moni spune:

              Inteleg ce spui, e clar ca depinde de fiecare cum a trait perioada respectiva. Familia mea nu a fost persecutata, eu il asteptam vacanta de iarna cu mos gerila fara sa stiu de interziceri si de faptul ca oficial nu era voie sa mergi la biserica. Bisericile nu erau inchise, tin minte ca ma duceam la biserica catolica cu bunicii mei care erau credinciosi si care au continuat sa mearga fara probleme (bunica merge si acum).
              Probabil ca parintii mei nu au simtit nevoia sa ma indoctrineze pro sau contra regimului, din cauza ca eram destul de mica. La varsta la care credeam intr-un mos si ma bucuram sa cant orice si sa particip la serbare, nu ar mai fi contat deloc ca mosul nu e cel bun/adevarat .

        • mack spune:

          Fac parte din generaţia aia. Puteam să mergem la biserică, aveam chiar un disc al Madrigalului cu colinde care răsunau cît împodobeam bradul, ştiam că Moş Gerilă e totuna cu Moş Crăciun şi n-am ieşit schilodită. Zic să nu generalizăm.

  • Mihaela spune:

    Buna Ioana,

    Mi-a placut foarte mult articolul tau. As fi vrut ca si parintii mei sa imi fi spus adevarul la timpul potrivit pentru ca si eu am aflat la scoala de la colegi si pot sa zic ca de atunci n-am mai vazut magia sarbatorilor de iarna. Povestea mama ca atunci cand eram mica cand pomenea ca vine Mos Craciun, incepeam sa tremur de frica pentru ca toata lumea imi zicea sa stau cuminte, sa spun poezia X, sa ii spun ca am fost cuminte si ca nu o sa mai fac prostii, …; cand aparea Mos Craciun in casa incepeam sa plang si sa urlu de frica, asta se intampla pe la 3-4 ani; dupa a inceput bunica mea sa iasa in intampinarea mosului ca sa nu se mai sperie fata :)) si cu toate astea nu au considerat ca ar trebui sa imi spuna adevarul.
    Ma bucur sincer ca sunt si parinti ca tine care nu vor continua „traditia” si ii vor explica copilului care e faza cu Mos Craciun.

    Sarbatori fericite sa aveti!

  • Alexandra spune:

    Parintii mei dintotdeauna s-au pregătit frumos de sarbatori, impodobeam brad, mirosea a cozonac, mergeam la colindat iar „mosul” a fost un personaj abstract. Oriunde era cineva costumat in Mos, stiam ca e doar o costumație. Nu stiu cum au făcut, însă pentru mine nu Mosul reprezenta piesa centrala, niciodată nu am asteptat lucruri scumpe, nu am ramas doar cu aceasta senzatie despre Craciun. Ba chiar imi amintesc ca bunica imi punea mici cadouri sub perna. Si imi spunea: „de la Mosu'”. 🙂 dar cumva stiam ca Mosul e ea, mama sau tata.
    Imi pare rau ca mulți dintre cititori nu au inteles ce vrei sa spui. Ca demontarea unui mit american, cu poala Moșului, cu șantajul asta continuu al cuminteniei nu fac bine nimănui. Crăciunul e speranța, bucurie, tradiție.

  • Sorina B spune:

    Nici eu nu inteleg de ce atatea acuze aduse Ioanei. Fiecare parinte face cum crede.
    Eu nu am de gand sa ii mint ca mosul exista in realitate. Le spun ca e o poveste si ca de fapt craciunul inseamna mult mai mult. Nu vad cum le voi stirbi astfel inocenta. Majoritatea celor care comenteaza vad ca sunt mai ingrijorati de inocenta copiilor lor care ar putea afla de la copiii mei, decat de nefericirea alor mei carora „nu le-am permis” sa fie copii.
    In plus, nu am de gand sa intru in hora „cine e cuminte primeste cadou” sau sa-mi amenint copiii ca daca nu fac ce vreau eu nu mai vine mosul. Mai zilele trecute am surprins pe strada o conversatie tata-fiica, in care parintele ii spunea ca un porumbel are rolul de a-i da lui raportul despre faptele fetei si asa stie daca e cuminte.
    Consider ca ne subestimam copiii cand ii mintim asa.

  • Cristela GEORGESCU spune:

    Draga Ioana,

    Multumim pentru articol. Un parinte care a inteles ce inseamna educatia libera, mai exact educatia pentru un spirit liber va intelege mesajul pe care il transmiti, ca atare.

    „Nu mintiti copiii, inclusiv cu povesti despre Mos Craciun” este prezentat de iubita Maria Montessori in cartile sale, la capitolele despre minciuna, caracterul si dezvoltarea copilului.

    Mult succes, soare luminos si Craciun frumos!

  • Cred ca fiecare e liber sa aleaga daca sa spuna copiilor adevarul sau sa le prelungeasca mai mult copilaria. Eu inca nu le-am divulgat adevarul copiilor mei realitatea, pentru ca imi place sa le vad sclipirea in ochi si cat de nerabdatori sunt sa se bage in pat si sa treaca noaptea cat mai repede, ca dimineata sa vina langa brad si sa vada ce cadouri au primit. Nu le grabesc maturizarea caci imi place chipul lor de nevinovati si sinceri.

  • Adevărul este că unii dintre moșii mascați chiar fac imposibilă misiunea părinților de a menține adevărată povestea Moșului :). Și cel mai amuzant e faptul că atunci când se sperie vreun prunc de un moș mascat, părintele sare să îi arate că nu e adevărat, că e doar un om cu barba pusă, îmbrăcat în roșu. :))

    Deși e logică abordarea ta, nu pot să nu mă gândesc la faptul că acei copii care „află” (uneori prea) devreme care e povestea cu Moș Crăciun, sunt acei copii care îi dezamăgesc pe ceilalți care încă cred în Moș Crăciun.

    Până la urmă și despre cum vin ei pe lume le povestim la nivel de magie și poveste, până la un moment dat, bineînțeles 🙂 Toate cu măsură și la timpul lor. Eu, recunosc, cred în Moș Crăciun 🙂

  • Alexa spune:

    In Danemarca nu aduce Mos Craciun cadourile, cadourile sunt de ex. de la mama pentru tata sau de la Andreea pentru George.

  • margareta spune:

    ..din ce stiam Mos Craciun are origini in Sf Nicolae.( si plus alte credinte la germani ..) .ce umbla si ajuta copii saraci .printre altele…deci in ideea de a oferi si a ajuta..dar in societatea actuala Craciunul a devenit mai mult consum, consumerism..bucuria craciunului eu zic ca e bucuria colindelor, a familiei ..si a renasterii noastre..

  • Marmota spune:

    E trist sa cresti fara ceva magie in viata ta de copil. Imi amintesc singura oara cand, copila, l-am vazut pe Mos Craciun: cineva venise la noi in hol, nu se vedea bine prin geamul de la usa. Avea ceva rosu pe el si un ditamai sacul in spinare. A scos o cutie din el si pe urma a plecat.
    Eram inlemnita de emotie, venise Moshul!!!! Nu am vazut nimic clar, nici chipul lui, nici nu am auzit ce spunea, dar clar era el!!
    O singura chestie m-a pus nitel pe ganduri, dar atunci nu am pierdut mult timp sa ma gandesc la asta: de sub haina rosie a Moshului se vedea capotul japonez de casa al mamei.
    Acum la aproape 40 de ani inca ma ma infior de placerea amintirii, cu un plus de duiosie si drag si dor fata de mama mea care nu mai este.

    Asa ca eu nu am sa zic ca Mos Craciun nu exista. Ii voi explica probabil ca sunt multe lucruri in lume pe care nici adultii nu le inteleg foarte bine si pe care nu le vor sti nici cand vor muri. Ca pe adevaratul Mosh nu l-a prea vazut nimeni de-adevaratelea, ca a da cadouri este o fapta buna si faptele bune trebuie sa le facem in secret, fara sa asteptam recunostinta.

    Ioana, multumesc ca m-ai facut sa ma gandesc la asta. Pe Nuca mea o am doar de 2 ani jumate si pana la ea nu mi-am batut capul cu prezenta puzderiei de Moshi, de fapt nici nu ii vedeam, nu ii bagam de seama. Dar acum vad si eu ca in calitate de parinte e stupid sa iti lasi copilul in poala unui necunoscut, angajat pe salariul minim, sa il pui sa-l mai si pupe.
    Nucai i-am spus ca aceia nu sunt adevaratii Moshi, ca sunt oameni ca mine si ca papa si ca vecinul, care se imbraca in costum sa ne amuzam.
    I-am mai zis ca de Craciun cel mai important e SA DAI cadouri, nu sa le primesti. Asa ca am implicat-o in doua mici actiuni caritabile, i-am vorbit de copii saraci care nu primesc nici o papusa, de animalutele dintr-un adapost care au nevoie de veterinar. Si de Craciun poate va imparti cu draga inima din (exagerat de multele) cadouri, singura, cu manutza ei.
    Pentru cine crede ca e o politica proasta si naiva, de transformat copilul cu fortza intr-o fiinta generoasa, va rog sa ma iertati, insa prefer sa imi ascult bunul simt decat niste contra-argumente gaunoase si inutile.

  • Bianca Mada spune:

    Ideea e ca eu una sunt o fata de 11 ani…. Si ca orice copil curios, citesc nenumarate exemple de genul acesta. M-am informat de vreo 1-2 ani incoace… sii , tot ce pot sa zic este ca nu mai stiu ce sa cred. Unii dintre prietenii mei imi spun ca ei l-au vazut pe Mos Craciun . Dar adevaratul spirit al Craciunului , vorbind doar de faza cu Mos Craciun si cadourile, nu este acela de a crede cu adevarat? Adica, eu la 7 ani am gasit o papusa in dulap , ascunsa de mama mea. Si de atunci , nu mai cred. Pana azi! Una din prietenile mele mi-a zis ca ea l-a vazut, unii au zis ca e o tampenie, cativa de pe acest site ati spus ca este inventat. Dar nu va dangiti putin si in alt fel ? In felul ca, poate nu sta doar o mama/tata pe calculator sa cauta sa citeasca aceste chestii inventate sau nu . Logic ca , la ce au mai iesit acum, un copil are capacitatea de a intra pe diferite site-uri si sa citeasca!!! Nu v-ati gandit chiar niciodata ca… daca dvs. scrieti asemenea lucruri, noi vom fi confuzi ? Eu intotdeauna am vrut sa stau treaza toata noaptea sa vad daca exista cu adevarat. Dar normal ca adormeam! -_- :)))

    Ce vreau eu sa spun este urmatorul lucru:
    Mai bine nu mai scrieti nimic de genul asta, ca sa putem si noi sa ne bucuram de Craciun si de cadouri. Cu adevarat! Eu de cand ma stiu am crezut in Mos Craciun. Si vreau sa cred ! Dar postarile diferitor articole ale unor oameni, ma impiedica! 🙁 si nu vreau sa ma impiedice cineva in a-mi distruge copilaria… mai bine, decat sa postati ce faceti voi, cititi si alte articole ca cel de mai jos. Si inca ceva: normal ca Mosu’ nu vine la cei ce nu cred in el 😉 :>

    http://stirileprotv.ro/show-buzz/fun/explicatii-stiintifice-despre-mos-craciun-pentru-copii.html

    • Moni spune:

      Bianca, daca esti destul de mare sa cauti informatii pe net si sa scrii pe forumuri, cred ca esti destul de mare sa nu mai crezi ca Mos Craciun (in sensul de batranelul imbracat in rosu cu sania trasa de reni care aduce cadouri tuturor copiilor) exista. Dar asta nu inseamna ca magia nu exista. Craciunul sarbatoreste, pentru credinciosi, nasterea lui Iisus, un moment foarte important pentru crestinism. Pe de alta parte, magia Craciunului inseamna bucuria de a oferi cadouri si de a primi cadouri, de a petrece timp de calitate cu ce apropiati, de a redescoperi lucrurile care sunt cu adevarat importante in viata: familia, prietenii, momentele petrecute impreuna.
      Din cauza ca in aceasta perioada suntem inconjurati de atmosfera de sarbatoare ar trebui sa ne simtim norocosi pentru ce avem si sa ne gandim si la cei la care Mos Craciun a uitat sa vina (oare copiii saraci nu se intreaba de ce mosul nu a trecut niciodata pe la ei? Ar fi corect sa le zici ca e din cauza ca nu cred destul de mult in Mos Craciun? ).
      Poate ca adevaratul spirit al Craciunului nu este acela de a crede cu adevarat, ci de a fi tu insati Mos Craciun pentru cei apropiati si pentru copiii mai putini norocosi. Cum? Poti confectiona ceva facut manual pentru parinti, prieteni, familie, si poti dona din jucariile cu care nu te mai joci copiilor care nu primesc nimic de Craciun. In acest fel magia de Craciun nu depinde de faptul ca Mos Craciun exista sau nu, ci este mereu prezenta in gesturile de generozitate facute de noi toti.

  • Adina spune:

    Azi am dat întâmplător peste paragraful de mai jos şi mi-am amintit de articolul ăsta. Cam asta i-aş spune eu copilului sau copiilor mei 🙂 atunci când îi voi avea.

    „Yes, Virginia, there is a Santa Claus. He exists as certainly as love and generosity and devotion exist, and you know that they abound and give to your life its highest beauty and joy. Alas! how dreary would be the world if there were no Santa Claus! It would be as dreary as if there were no Virginias. There would be no childlike faith then, no poetry, no romance to make tolerable this existence. We should have no enjoyment, except in sense and sight. The eternal light with which childhood fills the world would be extinguished.” – Francis P. Church

    • Robo spune:

      Paragraful e simpatic, dar este in mod evident scris pentru oameni mari, nu pentru copii.
      Copiii mici nu prea inteleg metaforele, ei inca au probleme chiar si cu sensul literal al cuvintelor, deci nu cred ca e o idee buna (eu am incercat cu metaforele si nu intelege)

  • Raluca spune:

    Mi-a trimis cineva acest link si mi-am amintit de postarea cu Mosul – http://mobile.nytimes.com/2013/12/22/opinion/sunday/santa-on-the-brain.html?referer=

  • alessia spune:

    Copiii mei stiu ca eu le iau cadourile, pentru că il ajut pe Moș Crăciun. Nu poate un singur om sa împartă cadouri la toti copiii într-o noapte. plus ca stiu ca de fapt e ziua lui Isus de Crăciun… ca în toate colindele asta se cântă.
    iar zâna Maseluta sunt tot eu … ei imi dau dintii la cutiuță iar eu le dau un bănuț.
    de iepuraș ce sa mai zic… „mami imi iei oul X sau Y ???… dacă ai bani!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *