Cele trei lucruri despre care ne-am sfătuit copiii să nu vorbească cu alți copii

Sigur că de la un punct încolo, m-aș bucura ca fiica și fiul nostru să dezbată orice cu oricine, să poată argumenta civilizat, să dezbată cu opinii susținute de fapte, să asculte părerile altora, să capete idei noi, să-și schimbe convingerile dacă simt că e cazul.

Nici acum nu aș avea o problemă dacă ei ar dezbate vreunul dintre aceste subiecte, dar câtă vreme interacționează cu copii mai mici ca ei sau chiar de vârste egale, pentru care opinia lor ar putea dărâma o realitate importantă, am decis să-i încurajăm pe copiii noștri să nu vorbească (atât cât se poate, știm și noi că interdicțiile foarte ferme au efectul contrar adesea) cu alți copii despre:

  • Dumnezeu
  • Moș Crăciun
  • Corp, inimitate, sexualitate

Știm că fiecare familie are propriile reguli și credințe, și pentru fiecare familie cele trei subiecte sunt zone importante, încărcate cu multe emoții.

Nu vreau să fiu eu părintele acelui copil care spune tare în clasă că mama și tata pun cadourile sub brad. Nici că bebelușii cresc în burta mamei lor și se nasc prin vagin, de exemplu. Sigur că-s lucruri adevărate, dar cred că e important ca lucrurile acestea să le afle copiii mici și mijlocii într-un mediu sigur, nu în parc.

Dacă vreun copil îl întreabă pe vreunul dintre ai noștri despre Moș Crăciun, Dumnezeu sau corporalitate, el va spune (sper eu):

– E un subiect complicat, cel mai bine e să-ți întrebi părinții.

Ah, poate că e important să spun și ce vârste au copiii noștri acum: Sofi are 9 și jumătate, Ivan are puțin peste 7 ani. Aplicăm această regulă de când erau amândoi la grădiniță.

Ei știu de pe la 2-3 ani cine pune cadourile sub brad, știu că magia Crăciunului este despre nașterea lui Iisus și despre bucuriile pe care ni le facem unii altora (le-am spus devreme pentru că aveau multe întrebări logistice legate de pe unde intră în casă, ideea unui străin patrulând pe aici noaptea îi speria mai mult decât îi fascina, am scris mai multe despre asta aici, în articolul Adevărul despre Moș Crăciun).

Despre corp știu iară destule, odată pentru că au crescut cu multe explicații și atlasuri la dispoziție, apoi că au crescut împreună și au avut când și unde să observe diferențele anatomice între fete și băieți. Nu știu tot, pentru că nu au fost interesați să afle încă, dar au imaginea 95% completă. Poate alți părinți mai așteaptă (deși eu cred că e bine ca toți copiii să afle adevărul științific de la părinții lor imediat ce au întrebări, ca să nu afle de pe internet sau de la amici cine știe ce gogomănii pe subiect).

Iar despre Dumnezeu… Îmi reproșa cineva într-un comentariu că nu pun în cărțile mele pentru copii referiri la religie, la Dumnezeu, de ce Ema și Eric din cărți nu se roagă seara, de ce nu zic și ei un Doamne-ajută, zici că nici n-ar fi creștini…

Eu cred că relația cu Dumnezeu e una extrem de personala, nu e treaba mea să fac prozelitism religios prin cărțile mele, fiecare părinte decide cum să abordeze această temă cu copiii lui. Cărțile mele sunt despre iubirea între oameni, despre emoții și acceptare, sunt despre și cu Dumnezeu, dar fără să fie numit, pentru că există atâtea familii care nu practică religia, deși sunt credincioși, sau poate că sunt atei, dar asta nu înseamnă că nu sunt familii minunate, cu multă iubire și drag de cărți.

Soțul meu e ateu și le-s spus copiilor ce crede el despre existența lui Dumnezeu. Eu sunt credincioasă, dar nu merg la biserică. Le-am povestit ce cred eu despre asta, am vorbit despre istoria religiilor în multe popoare, despre Biblie, simboluri și biserică, ei sunt liberi să tragă ce concluzii doresc, să întrebe, să citească, i-am rugat însă, orice-ar decide deocamdată, să nu povestescă și altor copii despre opiniile lor, ca să nu rănească sentimentele celor care gândesc diferit.

La școala lor sunt copii de nații și religii diferite, vorbesc des la școală despre credințe variate, despre tradiții și sărbători, despre toleranță și incluziune. Sper ca în timp să interiorizeze deschiderea față de nevoile și deciziile altora, lucrăm la asta.

Poate că abordarea noastră vă inspiră să o găsiți pe a voastră pe aceste teme, poate voi aveți și altele sensibile, sunt curioasă care sunt. Poate moartea, de exemplu?

Photo by Ilona Frey on Unsplash

14 Comments

  1. Madd

    Referitor la moarte, nu știu dacă ar trebui pusă în aceeași oala cu altele pentru că e ireversibila.
    Cred ca aici nu trebuie ținut niciun mister. Am citit multe comentarii/sfaturi etc, și în multe se regăsea ideea de X a plecat în Y loc sau să se întâlnească cu vreo ruda deja moartă. Copiii mici nu știu cum percep ei simbolistica situației și chestii precum: a plecat la bunicul, se uită la noi din cer.
    Deși dureros, cred că este mai sănătoasa abordarea sinceră: „s-a întâmplat situația asta și X a murit. Nu se mai întoarce, dar rămâne în sufletul nostru. Eu cred ca ne vede din cer și etc în funcție de credința familiei”
    Oricum, copilul nu ii idiot, deci oricum va ghici că ceva rău s-a întâmplat. Toată logistica înmormântarii e dureroasa pentru familie și în contextul asta mi se pare deloc util pentru sănătate familiei să vii cu povești.

    • Candide

      Referitor la moarte am in minte replica educatoarei de la clasa baiatului meu mare: „Corpul se odihneste in cimitir, sufletul este unde doresti tu sa ii transmiti”, in cazul meu la D-zeu. Si asa vrei nu vrei abordezi si subiectul D zeu.
      Si tot de la dansa am mai invatat: „Ce e in casa, in casa ramane!” apropo de situatii, discutii, momente. Desi incurajez comunicarea si cred ca prin exprimare verbala sunt mai multe sanse de intelegere cred si ca intimitatea familiei nu poate fi incalcata de libertatea exprimarii.

  2. Bianca

    Foarte frumos și corect modul în care gândești!

  3. Anca

    Draga Printesa, tu ”propovaduiesti” iubirea in toate formele ei cele mai frumoase si mai pure! Iar iubirea ar trebui sa fie cea mai frumoasa rugaciune a noastra zilnica! Iti multumim ca ne ajuti sa intelegem si sa vedem cat de frumoasa e iubirea! Te imbratisez!

  4. Ana

    Eu acum ma confrunt cu o situație penibilă în care copiii sunt foarte interesați de ce și cât au alții și sa compare „averea” cu a noastră, îi interesează foarte mult dacă altii sunt mai bogați sau mai săraci, deși noi niciodată n-am făcut astfel de comparații și nu ne-am arătat interesul fata de ce au sau n-au alții. Si mai culmea e că nici nu știu ce înseamnă sărăcia, pentru ei e sărăcie dacă nu pot să le iau nu știu ce lego fix acum și le zic ca il luăm luna viitoare sau la ziua lor. Aud foarte des de la ei ca ce-și doresc cel mai mult e să fie bogați, să poată să își cumpere tot ce vor, si vor o grămadă de prostii inutile, așadar le mai zic și ca nu, nu dăm banii pe așa ceva. Iar dacă e vorba despre ceva ce are cineva din clasă deja e jale, că noi suntem mai săraci decât ei. Valabil și invers și fiind mici își exprimă o compasiune cât se poate de sinceră față de colega „săracă” de la grădiniță care nu are nu știu ce păpușă, dar are o grămadă de altele. Le-am tot zis ca e foarte nepoliticos să vorbești despre bani, dar încă nu s-a lipit nimic, e o competiție acerbă pe tema asta la grădiniță și la școala primară, mi-e și teamă de adolescență.

    • M

      Stii cum am rezolvat-o eu pe asta? Am discutat de unde vin banii, cum oamenii trebuie sa invete, sa munceasca, i-am explicat cum mi-am construit eu o cariera, cum am plecat prin diverse tari sa lucrez, etc…
      Si la final i-am explicat ca serviciul e jobul lui si pentru munca suplimentara primeste bani. Vrea Lego? 3 pagini de mate, etc…si uite asa are acum bugetul lui, nu-l mai intereseaza cati bani au altii, isi face calcule si proiectii si refuza sa mai dea banii pe orice prostie. Si cand nu rezista si isi cheltuie toti banii e trist si discutam ce avem de invatat din asta.
      De cate ori se plange ca si-ar dori mai multi bani ii aduc aminte ca singura solutie e munca.
      S-a tranformat peste noapte dintr-un copil rasfatat care cerea lucruri noi incontinuu intr-unul extrem de calculat si chibzuit.

    • Ana

      Asta am încercat deja fără succes, sunt dispuși să muncească pentru bani atât de mult încât nu mai vor sa se culce ca nu au câștigat destul. Plus ca îmi scot și mie ochii ca nu fac muncă suplimentară, serviciul meu nici nu are această posibilitatea, în curând ma vor trimite să îmi mai iau un job, cine îi aude crede ca n-au ce mânca, dar de fapt avem casa plină de jucării și tot nu le ajunge, acum vor o casă mai mare când le spun ca nici nu ne mai încap jucăriile.

    • Gentiana

      @ Ana: Părerea mea e ca ei nu înțeleg pentru ca sunt prea mici pentru concepte abstracte și explicații teoretice, pentru ei cel mai sărac om pe care si-l pot imagina e cel mai sărac coleg din clasa, care realist vorbind probabil nu e sărac deloc. Poate dacă aveți posibilitatea sa vizitați și sa stați cateva zile la bunici sau rude undeva la tara unde sa nu fie apa curenta, sa se facă focul în soba, din astea. Sau sa meargă sa ducă donații la copii cu adevărat săraci, dar sa le ducă personal, sa ii vadă unde locuiesc. Pe de alta parte, cunosc pe cineva care si-a schimbat de doua ori masina de altfel foarte bună pentru ca ziceau copiii ca vor alta mai noua și nu mi se pare în regula. Casa, masina, timpul vostru liber de adulti sunt lucruri la care ei nu ar trebui sa decidă în felul acesta, voi sunteți adulti responsabili și va construiți viata după principii pe care le-ai analizat zeci de ani, dacă tu te simți bine cu viata ta nu e normal sa faci munca suplimentara pentru ca ei vor mai mult lego, astea nu sunt nevoi, sunt dorințe pe care le îndepliniți doar în măsura posibilităților. Un exemplu foarte bun am de la un coleg care i-a spus fetei ca el isi permite sa ii cumpere ghete normale de x lei. Și dacă ea vrea ceva mai deosebit trebui sa pună din banii ei diferența. Sfatul meu este sa le largiti experienta de viata practica prin interacțiunea cu cât mai mulți oameni, inclusiv foarte săraci. Și sa le faceți un buget lunar împărțit în nevoi și dorințe. Fiind la gradinita sunt prea mici sa participe la bugetul familiei, dar pot sa știe ca din bugetul familiei x suma revine nevoilor și dorințelor lor. După ce se acoperă nevoile, ei aleg ce dorințe se îndeplinesc și pot contribui cu bani din pusculita lor.

    • Ana

      Problema este mai ales fixația și comparația cu alții, mi-e teamă că vor crește cu complexul ca sunt săraci deși chiar nu e cazul, eu eram mult mai săracă decât ei când eram mică și totuși nu m-am simțit deloc săracă dat fiind ca aveam ce mânca, ce îmbraca și ceva jucării și nici nu eram bombardata din toate părțile de consumerismul ăsta de acum. Cât despre văzut săraci, stăm in București, e plin de cerșetori pe aici, au văzut, bineînțeles, nu sunt zgârciți, vor sa le dea bani și ălora, vor sa cumpere și jucării pentru copiii „săraci” din clasă, deși când am văzut mașina unuia dintre ăștia mi-a picat fața, e cel puțin de 3 mai scumpă decât a noastră, normal ca nu le-am spus și lor, asta ma lipsea, să spună și ca avem mașină de săraci. Mă deranjează mai ales discuțiile cu ei pe această temă, care sunt dese și ce discută ei cu alții pe la școală, pe bune ca ma aștept să înceapă ăștia vreo colecta ca or crede ca murim de foame. Când le iau câte ceva, și serios că le iau destule, primesc jucării măcar o dată pe lună și de la noi și de la bunici, abia așteaptă să se laude la grădiniță și la școală (ca amândoi sunt la fel) cu noutatea și, mai ales, cu confirmarea faptului ca nu suntem chiar săraci. De asta cum sa scap?

    • ioana

      Eu zic ca trebuie sa vada in mode direct, real mai multi copii saraci. Eu si acum dupa 20 de ani tin minte vizita la un orfelinat de copii, am ramas socata sa vad conditiile materiale in care traiesc, dar mai ales setea lor de a te tine de mana, de a vorbi cu tine. Si atunci mi-am dat seama ca ei sunt cu adevarat saraci, nici nu au bunuri materiale, nici nu au persoane carora sa le pese de ei.

  5. cat de frumos ai explicat, multumesc mult! Trebuie sa aplic si eu asta, nu aveam asa regula, cred ca e foarte tare ideea, bavo!
    In ultima vreme ma confrumnt tot mai mult cu explicarea credintei, au multe intrebri despre D-zeu. Nu mai stiu ce sa spun. Facem rugaciuni in feicare seara, i-am invatat ca acolo sus cineva ne vegheaza, iubeste si ocroteste dar noi inca trebuie sa avem grija de noi, sa fim responsabili etc. E greu sa le explic credinta, eu am crescut asa, ma rugam d ela 3 ani si este ceva obisnuit, o avem in suflet, e personal dar copiii au foarte multe intrebari. Cu Mos Craciun, inca am scapat, noi am ales sa le pastram aceasta credinta in Mos cat vor dori ei, atata vreme cat functioneaza de ce nu, noi ne bucuram si eu in sensul asta ii cresc dupa ‘moda veche’. Avem 3 baieti, intrebarile sunt de ordinul sutelor zilnic

  6. chiar zilele astea vorbeam cu sotul, ce mic e la noi locul – in viitor poate reusim si noi la o casuta mai mare (avem 3 baieti, loc mic, curte mare). Ma rog, ieri vine al doilea baiat de 4 anisori si imi spune – ‘mami, e mica casa, ce sa facem? ne trebuie casa mare’ . I-am spus ‘atata timp cat suntem toti 5 impreuna, bine, sanatosi si fericiti nu conteaza in ce casa locuim. Ca e mare, mica oriunde e acasa unde suntem noi toti bine si fericiti’. Copilul apoi mi-a sarit in brate si m-a umplut de pupici.

  7. Emas

    Foarte frumos și empatic descris felul în care îi sfatuim pe copiii noștri să vorbească subiecte delicate cu alți copii. Fix in același mod am discutat și explicat băiețelului meu (5 ani) și fix pe aceleași subiecte (Moș Crăciun, Dumnezeu și intimitate). Mereu reușești să discuți diverse subiecte atât de articulat și empatic in același timp. Și pentru noi Crăciunul înseamnă Nașterea lui Iisus(deși științific dovedit a avut loc în perioada primaverii), iar evenimentul este despre a dărui, nu despre a primi. Cât despre subiectul „moarte” la noi s-a discutat mult, inevitabil (eu neavând ambii părinți, copilul a pus foarte multe întrebări). I-am povestit despre Creație, despre Univers (e fascinat de acest subiect), despre continuua transformare a nostră, că suntem făcuți din praf de stele și cum o omidă devine un fluture și noi la un moment dat ne vom transforma în ceva diferit și va fi perfect. Că cele mai de preț daruri pe care le avem sunt mintea noastră și dragostea pe care ne-o purtăm și să le prețuim. Dar in același timp trebuie să ne bucurăm de noi acum, să gustam din bucuriile ce le trăim acum cu toată suflarea noastră, să prețuim planeta noastră și tot ce o menține frumoasa.

  8. simona

    ai un sfat cum sa procedezi in cazul in care copiii din jur, mai mari sau de alte religii, vin la propriul copil si nu au aceasta abordare balanda si diplomatie de acasa incat sa nu zdrobeasca visele si credintele copilului tau? Cum repari o astfel de intalnire, in special in legature cu Mos Craciun, unde samanta indoielii a fost plantata. A mea cea mare are 5 ani si e foarte naiva si visatoare, insa pentru ca suntem inonjurati de alte natii si religii unde locui, am patit-o de curand si m-a durut pe mine efectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.